Intrarea in Biserica

-În învăţămintele Vechiului Testament se spune că familia fără urmaşi era considerată ca
fiind blestemată de Dumnezeu. Acesteia nu i se mai primea jertfă dusă la templu, iar cu
timpul, familia era exclusă din societate. Această suferinţă nu le-a fost străină nici lui
Ioachim şi Anei, care cereau în rugăciune un urmaş, promiţând să îl închine lui
Dumnezeu. Ruga le-a fost auzită şi, deşi erau înaintaţi în vârstă, Dumnezeu le dăruieşte o
fată. Ei au numit-o Maria, care înseamnă „cea plăcută, împărăteasă şi Doamnă“. Ioachim
şi Ana nu au uitat nici-o clipă promisiunea făcută Domnului şi, la împlinirea vârstei de
trei ani, părinţii au dus-o la templul din Ierusalim pentru a creşte într-un spaţiu sacru şi a
sluji lui Dumnezeu. Arhiereul a întâmpinat-o la intrarea în Templu şi a dus-o până la
Sfânta Sfintelor, locul cel mai sfânt unde intra doar arhiereul o dată pe an. Maria va creşte
aici până la vârsta de şaispre-zece ani, când îi va fi încredinţată lui Iosif.

-În fiecare an, pe 21 noiembrie, creştinii ortodocşi sărbătoresc Intrarea în Biserică a

Maicii Domnului. Alături de celelalte sărbători închinate Fecioarei Maria, precum Buna
Vestire - prăznuită pe 25 martie, Naşterea sau Adormirea Maicii Domnului, Intrarea în
Biserică este unul dintre marile hramuri de peste an. Aceasta este prima mare sărbătoare
din Postul Crăciunului, iar tradiţia religioasă consemnează că, în această zi, Fecioara
Maria a fost dusă de părinţii ei la Templul din Ierusalim. Prin această călătorie la Templul
lui David, Ioachim şi Ana şi-au împlinit promisiunea către Dumnezeu. După ce a ajuns în
grija Marelui Preot Zaharia, tatăl Sfîntului Ioan Botezătorul, Maica Domnului a cunoscut
ritualul iudaic al urcării celor 15 trepte. Condusă în cameră secretă a Templului, loc în
care se afla Chivotul Legii, Fecioara Maria s-a dedicat vieţii religioase timp de 12 ani.
Conform tradiţiei religioase, Maria a primit aici vestea că îl va naşte pe Iisus Hristos. În
tradiţia populară, acest praznic este numit şi Sărbătoarea Luminii şi aminteşte de faptul că
alegerea Fecioarei Maria de a-l naşte pe Hristos nu a fost arbitrară. Chiar dacă rînduielile
bisericeşti spun că în timpul acestui post se mănîncă hrană uscată sau legume fierte fără
untdelemn, în ziua Intrării în Biserică a Maicii Domnului se dă dezlegare la peşte.

-Predică la Sărbătoarea Intrării în Biserică a Maicii Domnului (Pr. Pavel Chirilov)

În viaţa fiecăruia sunt evenimente care au în decursul ei o deosebită importanţă. Fie
aceasta ziua de naştere, în care primim dreptul la o viaţă nouă, a naşterii din “apă şi din
duh”- a Sfântului Botez, şi atragem la sărbătoarea noastră rudele şi prietenii pentru ca
bucuria noastră să fie deplină. O deosebită bucurie sufletească ne aduc acele evenimente
care sunt legate de mântuirea sufletului, care ne-a dat posibilitatea din robi ai păcatului
să devenim, după cuvintele Sfântului Apostol şi Evanghelist Ioan, “copii ai lui
Dumnezeu” (Ioan 1,12). Astfel ne bucurăm de evenimentele petrecute în istoria omenirii
care sunt legate de izbăvirea neamului omenesc din păcat, moarte şi blestem.
Una din aceste sărbători este şi Intrarea în Biserică a Maicii Domnului, căci în această
zi Maica Domnului a fost dusă de Ioachim şi Ana la Temlul din Ierusalim.
Sfânta Evanghelie nu vorbeşte în ce mod s-a petrecut evenimentul dat, însă îl avem
păstrat în Tradiţia Bisericii.
Fecioara Maria era unicul copil a părinţilor săi. Tatăl său, dreptul Ioachim venea din
neamul împăratului David şi locuia în oraşul Nazaret, având ca soţie pe Ana din neamul
lui Aaron, fiica preotului Matfan. Istoria ne mărturiseşte că Ioachim şi Ana timp
îndelungat nu au avut copii, aceasta era la iudei o ruşine, deoarece copiii se socoteau ca o
binecuvîntare deosebită a lui Dumnezeu, căci fiind popor ales, ei aşteptau ca la “plinirea
vremii” din mijlocul lor să se ridice Mesia, Mîntuitorul lumii, iar lipsa copiilor îi
nesocotea pe părinţi în numărul celor binecuvîntaţi de Dumnezeu. Această nefericire o
suportau greu Ioachim şi Ana. Dar iată, darul rugăciunii aduse înaintea Bunului
Dumnezeu: în familia lor se naşte o fetiţă căreia îi pun numele Maria.
Viaţa acestei Fecioare în casa părintească trece într-o educaţie spirituală deosebită. După
făgăduinţa dată înainte de naşterea Pruncei, părinţii trebuiau s-o aducă în dar lui
Dumnezeu, pentru ca să-şi petreacă viaţa la Templu. Şi iată, când copila împlineşte 3
anişori, este adusă de drepţii Ioachim şi Ana la Templu, împlinind promisiunea dată lui
Dumnezeu. Ca astăzi Împărăteasa Cerurilor, Vasul cel Tainic, îmbrăcată în “haină aurită
şi împodobită”(Ps.XLIV,11), merge spre Templul Împăratului însoţită nu de ostaşi
înarmaţi, ci de părinţii ei şi de fecioare purtătoare de făclii: “Se vor aduce Împăratului
fecioare în urma ei, vor fi aduse în Templul Împăratului întru bucurie şi
veselie”(Ps.XLIV,16-18) – zice psalmistul.
Închipuiţi-vă cu câtă bucurie sufletească primeşte în mâinile sale, acest dar de mare preţ,
închinat lui Dumnezeu, preotul Zaharia, căruia i se profeţeşte de la Duhul Sfînt, că anume
prunca aceasta va fi scara lui Iacov pe care are să se pogoare pe pământ Cuvântul şi să
urce la cer neamul omenesc. Văzînd această dumnezeiască slavă şi mărire preotul
Zaharia, conduce de mână pe pruncă în Sfânta Sfintelor, adică acolo unde avea dreptul să
intre “…numai marele preot, o dată pe an şi nu fără sânge, pe care el îl aduce jertfă
pentru sine însăşi şi pentru păcatele şi neştiinţele norodului” (Evrei 9,7). Nu este oare
această mieluşea aleasă, care se aduce ca dar deosebit, după rânduiala Vechului Testament
în Templul lui Dumnezeu, prin care neamul omenesc se va mântui?
Prin această solemnă intrare în Templu a Maicii Domnului, vedem cu toţi, iubiţi întru
Hristos fraţi şi surori, bunăvoinţa lui Dumnezeu pentru oameni şi pentru mântuirea lor
prin venirea în lume a lui Hristos – Mântuitorul nostru. De aceea şi Biserica Ortodoxă
chiar la începutul slujbei închinate sărbătorii Intrării Maicii Domnului în Biserică înalţă
către ceruri vestirea: “Hristos se naşte, slăviţi-L, Hristos din ceruri, întâmpinaţi-L…”
Fiind intrată în Templu ca dar al părinţilor săi pentru Dumnezeu, Fecioara Maria a ieşit
din lumea plină de ispite, păcat şi moarte, dezicându-se de acestea, şi a ales calea
curăţeniei trupeşti – pururea fecioriei, ceea ce era străin oamenilor Vechiului Testament.
Iar jertfa aceasta s-a făcut pentru ca ea să devină vas ales în care trebuia să se întrupeze
Hristos. Anume sub bolţile sfinte ale Templului Fecioara, slujind lui Dumnezeu prin
ascultare, se pregătea de acea zi, când în smerenie va zice îngerului vestitor “Fie mie
după cuvântul tău” (Lc. 1,38), şi să împlinească cuvintele profetului: “…poarta care se va
deschide şi nici un om nu va intra pe dânsa, căci Domnul Dumnezeul lui Israil a intrat pe
ea şi ea va fi închisă” (Iezechiel 44,2). Prin aceasta prorocul ne arată că anume acest vas
ales va fi cu dar deosebit, ea fiind Pururea Fecioară, de aceea şi-i este dată puterea de a
aduce rugăciuni înaintea lui Dumnezeu pentru tot neamul omenesc, şi dacă noi în
rugăciunea către sfinţi ne adresăm “Rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi”, atunci către
pururea Fecioară zicem ca la o adevărată Maică: “Miluieşte-ne pe noi”. Iar ea îşi revarsă
mila sa asupra dreptmăritorilor prin minunile care se arată prin cinstitele sale icoane în
diferite colţuri ale lumii.
Se cuvine şi nouă tuturor să aprindem în ini-mile noastre scânteia iubirii către
Născătoarea de Dumnezeu, care cu mare dragoste şi blândeţe de mamă se roagă
necontenit Fiului ei, Domnului nostru Iisus Hristos, pentru păcatele întregului neam
omenesc.
Iubiţi întru Hristos fraţi şi surori, astăzi creştinătatea cinsteşte Intrarea în Biserică a
Născătoarei de Dumnezeu şi Pururea Fecioarei Maria. “Astăzi este începutul Bunei-
voinţe a lui Dumnezeu şi înainte propovăduirea mântuirii oamenilor; în Templul luminat
Fecioara se arată şi pe Hristos tuturor mai înainte îl vesteşte şi noi cu mare glas să
strigăm: “Bucură-te, plinirea iconomiei Ziditorului”.
Lumina sfintei sărbători de azi să vă lumineze tuturor viaţa, iar bucuria Sărbătorii să se
sălăşluiască în inimile voastre. Amin.

Intrarea în Biserica

-Asa te vede duhul meu, Stapana:

Te duce Ana, Maica-ta de mana.
Cum urci cu pasi marunti pe sfanta scara,
In ochi porti cerul noptilor de vara
Si parul tau e caer de lumina.
Smerit in ruga, trupul mic se-nclina
Si fata de copil asteapta harul.
Ca sa-ti picteze slava, iconarul
Topit-a-n flacari vechea lui comoara,
A prefacut-o-n pulbere usoara
Si pata de argint a hainei tale,
A incrustat-o-n raze ca in zale.
In juru-ti focul curge, ca o apa.
Cu fragezimi de mugur care crapa,
Manuta poarta lujerul de floare,
Iar Sfantul Duh, in falfairi usoare,
Cu vraja curatiei si a milei,
S-a asezat pe umarul copilei.
Din norii albi si moi ai inaltimii,
Cuminti, Iti ies in cale Heruvimii.
In cuviinta mare, iconarul
Cu fir de-arnici a-ncondeiat chenarul,
Iar sus de tot, pe cea din urma treapta,
Potirul sfant al jertfelor Te-asteapta.
Allinfo.ro
http://www.allinfo.ro
- Crestinii ortodocsi ii pomenesc astazi pe Sfintii Ioachim si Ana, parintii Maicii
Domnului. Traditiile bisericesti spun ca acestia erau oameni foarte credinciosi, dar i-a
prins batranetea fara copii, motiv pentru care au hotarat sa plece in munti, sa se roage lui
Dumnezeu. Intr-o zi, ingerul Gabriel le-a dat de veste ca ruga lor a fost ascultata si ca vor
avea un prunc. De bucurie, Ioachim a juruit copilul Domnului. Ana a nascut o fetita,
careia i-a dat numele Maria. Cand copilul a implinit trei ani, Ioachim si-a tinut
promisiunea, a dus-o pe Maria la Templu si a lasat-o acolo, intr-un patut. Un inger
cobora in fiecare seara si ii ungea buzele cu mir ceresc, singura hrana pe care a avut-o
pana a crescut mare. Se spune ca Sf. Ana le ajuta pe femeile care vor sa aiba copii. (M.
Spiridon)

- 21 noiembrie (Catholica)
Comemorarea Prezentării în
Templu a Sfintei Fecioare este
de o însemnătate deosebită, nu
numai pentru că aminteşte
unul dintre misterele vieţii
aceleia care a fost aleasă de
Dumnezeu să fie Mamă a
Fiului său şi Mamă a
Bisericii, şi nici numai pentru
că "prezentarea" Mariei
prefigurează "prezentarea" în
faţa Tatălui Veşnic a tuturor
creştinilor; această
comemorare este un act
concret de ecumenism, de
întâlnire cu fraţii noştri din
Orient. În nota care însoţeşte
textul liturgic din "Liturgia
Horarum", cartea folosită de
preoţi pentru rugăciunea
zilnică, se spune: "În ziua de
21 noiembrie, ziua sfinţirii
bisericii 'Sfânta Maria cea
Nouă' ridicată lângă Templul
din Ierusalim, sfinţire ce s-a
făcut în 543, sărbătorim
împreună cu creştinii din
Orient 'consfintirea' prin care
chiar din copilărie Maria s-a
dăruit pe ea însăşi lui
Dumnezeu, la inspiraţia
Duhului Sfînt, care i-a umplut
sufletul cu harul său, din
prima clipă a zămislirii ei
neprihănite".
Faptul aducerii de către părinţi
şi a prezentării Mariei în
Templul din Ierusalim nu este
amintit în nici unul din textele
sacre canonice, în schimb este
descris cu lux de amănunte în
cărţile apocrife, acele cărţi foarte
vechi pe care Biserica nu le
consideră ca fiind inspirate de
Dumnezeu, şi deci nu sunt
cuprinse în Biblie. După aceste
scrieri, prezentarea Mariei în
templu s-a făcut cu un fast
deosebit şi în timpul şederii ei
acolo s-au petrecut multe fapte
minunate. Părinţii Mariei au
promis să o consfinţească
Domnului pe copila lor, spre a-şi
petrece anii copilăriei în încăperile
lăcaşului sfânt, participând la
serviciile zilnice de preamărire a
Celui Preaînalt şi învăţând
înţelepciunea Sfintelor Cărţi.
Conform acestei promisiuni, la
vârsta de trei ani au condus-o la
Templul din Ierusalim, însoţită de
un mare număr de fete care purtau
cununi pe cap şi lumânări aprinse
în mâini. Preoţii templului,
îmbrăcaţi în veşminte sărbătoreşti,
au ieşit în întâmpinarea
cortegiului, şi, ca un semn al
binecuvântării divine, au fost
auzite melodii cereşti cântate de
coruri de îngeri.
Până la intrarea în Templu, erau
cincisprezece trepte, pe care
Maria, deşi atât de mică, le-a urcat
singură, strălucind de bucurie şi
cu inima adâncită în rugăciune.
Cărţile apocrife afirmă că în tot
timpul cât a stat în templu, Maria
s-a hrănit cu o mâncare
nepământească, adusă de îngeri,
şi, spre deosebire de celelalte
fetiţe, a locuit în "Sfânta
Sfintelor" (se ştie că în acest
loc nu intra decât Marele
Preot, şi numai o singură dată
pe an); de aici putem înţelege
că scriitorii apocrifelor, în
dorinţa lor de a pune în
lumină darurile şi lucrările
dumnezeeşti din viaţa şi
sufletul Mariei, au pierdut din
vedere că înţelepciunea şi
puterea lui Dumnezeu
străluceşte în viaţa firească
obişnuită şi în legile sfinte
date de El; acesta este şi
motivul pentru care Biserica
nu le primeşte în Sfânta
Scriptură.
În realitate, prezentarea în
Templu a copilei bătrânilor
Ioachim şi Ana s-a petrecut
într-un cadru simplu, modest,
dar luminat de razele Soarelui
Mântuirii întregului neam
omenesc. Fecioara Maria îşi
dăruieşte lui Dumnezeu fiinţa
sa întreagă pentru totdeauna,
oferind Tatălui Veşnic un
suflet cu totul nevinovat,
adevăratul Templu pe care
încă de la începutul lumii îl
căuta şi îl aştepta. Pentru
creştinii evlavioşi, sărbătoarea
de la 21 noiembrie este un
fericit prilej de a-şi reînnoi
hotărârile şi promisiunile
pentru o viaţă sufletească mai
adâncă.
după "Vieţile Sfinţilor"
Editura Arhiepiscopiei
Romano-Catolice Bucureşti
- Sfânta Scriptură, ne dă ştiri sumare în legătură cu naşterea şi copilăria Maicii Domnului.
Cele mai multe stiri despre aceste momente din viaţa sa ne sunt date de scrierile apocrife
şi de Tradiţie. Din Sfânta Scriptură, rezultă că, Sfânta Fecioară era din neamul lui David.
După tradiţie, părinţii săi se numeau Ioachim-Eli, Eliachim şi Ana şi locuiau în orăşelul
Nazaret din Galileea. Nazaretul, care însemnează floare, lăstar, primea, aşadar, floarea
„făgăduită de Dumnezeu protopărinţilor noştri, Adam şi Eva, în Rai”, lăstarul răsărit din
rădăcina lui David, pe Sfânta Fecioară Maria. Părinţii ei nu-i dau un nume deosebit, ci
unul foarte obişnuit la evrei, cel de Maria. Tradiţia afirmă că, la vârsta de trei ani, a fost
dusă de părinţii ei, la templu unde a trăit în curăţie desăvârşita, prin despărţirea completă
de lumea păcatului. Numai prin această rupere definitivă de lumea înconjurătoare şi prin
petrecerea la templu a putut ea trăi „mai cu sfinţenie decât toţi ceilalţi”. În atmosfera
înălţătoare de sfinţenie şi rugăciune de la templu, a trăit Sfânta Fecioară până la vârsta de
15 ani, când s-a întors la Nazaret, fiind dată de către preoţi în grija unui mire, adică unui
păzitor al fecioriei ei”, lui Iosif (Luca 1, 27).
Cu toate că Sfânta Fecioară Maria a avut o viaţă curată şi neprihănită, a dat dovadă de
perfecţiune morală, iar în trupul ei a zămislit şi a născut pe Mântuitorul Iisus Hristos,
totuşi, în ce priveşte naşterea ei, ea s-a asemănat cu toţi oamenii. Învăţătura Bisericii
Ortodoxe este ca, după căderea în păcat a pratopărinţilor noştri, toţi oamenii se nasc cu
păcatul strămoşesc şi sunt sortiţi morţii. Prin urmare, toţi au nevoie de mântuirea care a
venit odată cu Hristos şi numai prin El (Rom. 5, 15). Ultima menţiune despre Maica
Domnului în Sfânta Scriptură, o aflăm în cartea Faptele Apostolilor 1, 12-14, unde se
precizează, că după înălţarea Domnului la cer, grupul celor unsprezece ucenici, rămaşi
credincioşi Mântuitorului, s-au întors la Ierusalim aşteptând împlinirea făgăduinţei Lui,
adică primirea Duhului Sfânt. Ei locuiau în camera în care a stat şi Mântuitorul cu ei
înainte de înălţare. Din grupul lor, făceau parte şi femeile ucenite, având în mijlocul lor
pe Maica Domnului (Fapte 1, 14), petrecând cu toţii în rugăciune. Ea este integrată deci,
în grupul ucenicilor, aşteptând împreună cu ei, pogorârea Duhului Sfânt care „va
deschide era misionară a Bisericii”. În momentul pogorârii, toţi s-au umplut de Duhul
Sfânt. „Cea plină de dar”, primeşte asupra ei pogorârea Duhului Sfânt ca o „plinătate de
daruri nesfârşite”, devenind primul om desăvârşit în Duhul Sfânt, „desăvârşire împlinită
într-o persoană omenească deplin unită cu Dumnezeu. Biserica, are de pe acum o culme a
ei personală care deschide calea îndumnezeirii făpturii întregi”. Sfânta Fecioară este deci
prezentă, împreună cu ucenicii, la naşterea Bisericii. Ea va fi pentru toţi cei care vor primi
învăţătura lui Hristos, modelul desăvârşirii creştine. (C.R.)