Determinarea principalelor constante biologice

1. VSH

2. Timp de coagulare

3. Hematocrit

4. Glicemie

5. Uremie

6. Colesterolemie

7. Hemogramă

Generalităţi:

Sângele partea lichidă alcătuită din apă, din substanţe organice şi minerale
solubile şi partea solidă alcătuită din elemente celulare (globule roşii, globule
albe şi trombocite).

recoltat din vena pacientului este introdus într-o eprubetă se coagulează

după câteva minute.
Prin centrifugare separă într-un strat lichid, superior, care se
numeşte ser şi într-un strat inferior, solid care este cheagul.
Dacă în eprubeta în care s-a recoltat sângele se adaugă o substanţă
anticoagulantă (prin care se împiedică coagularea sângelui) atunci sângele nu
se mai coagulează, dar se separă tot în două straturi: stratul superior, lichid
constituit din plasmă şi stratul inferior, solid, constituit din elementele celuare
necoagulate.

Din aceste două componente ser şi plasmă sanguină se vor efectua

principalele analize medicale biochimice şi serologice. Din elementele celulare
sanguine se realizează analizele hematologice. Analizele hematologice
cercetează numărul, forma, caracteristicile şi compoziţia elementelor celulare
ale săngelui.

1. VSH
 VSH-ul reprezintă viteza de sedimentare a eritrocitelor şi măsoară
indirect gradul de inflamare din sânge.

Determinarea VSH-ului este o analiză simplă care se bazează pe

proprietatea globulelor roşii de a sedimenta, de a se depune într-un tub de
sticlă după ce sângele recoltat din venă a fost amestecat cu o substanţă
anticoagulantă. VSH se deosebeste de hematocrit prin faptul că sângele se
separă spontan după un oarecare timp în plasmă şi globule roşii, fără ca să
fie centrifugat în prealabil. Dacă un tub subţire, înalt de 200 mm, se umple cu
sânge şi se menţine în poziţie verticală timp de o oră şi apoi două ore, se
observă cum deasupra se separă plasma. Valoarea VSH se socoteşte după
numărul de mm de plasmă separată într-o oră şi în două ore. Cu cât creşte
înalţimea plasmei separate şi cu cât înalţimea stratului inferior compus din
globule roşii, cu atât valoarea VSH este mai crescută, mai mare. VSH-ul
trebuie să fie 12 mm/oră, iar la bărbaţi 28 mm/oră. În cazul vârstnicilor, o
valoare mai crescută la această analiză nu trebuie să constituie un motiv de
panică. În această etapă a vieţii mai bine de un sfert dintre persoane au VSH-
ul peste limita superioară.

Analiza VSH este un test uşor de efectuat, necostisitor care a fost folosit
de mai mulţi ani pentru a ajuta la diagnosticarea condiţiilor asociate cu
inflamaţia acută şi cronică, inclusiv infecţii, cancer şi boli autoimune. VSH este
de tip nonspecific deoarece nu indică exact cauzele infecţiei; din acest motiv,
analiza este de obicei utilizată împreună cu alte teste.

1
Valori normale:

 la bărbaţi = 3-10 mm, la o oră; 5-15 mm la 2 ore

 la femei = 6-13 mm la o oră; 1-20 mm la 2 ore

 la copii mici = 7-11 mm la o oră.

2. Timpul de coagulare

Timpul de coagulare reprezintă timpul necesar sângelului plasat într-un

tub la 370C pentru a se coagula.
 Clasic pentru a aprecia puterea de coagulare a sângelui în cazul unei
hemoragii sau în vederea unei operaţii chirurgicale, se determină t.c. după
cum urmează: se recoltează o picătură de sânge din pulpa degetului, se pune
pe o lamă de sticlă şi se cronometrează timpul care a trecut până la
coagularea sângelui.

Valori normale ale timpului de coagulare sunt de: 8-12 minute.

Depăşsirea acestui timp (T.C. crescut) arată că, coagularea sângelui se

face cu întârziere, fapt ce poate predispune la sângerări, la hemoragii.

Un T.C. scăzut (sub cinci minute) indică o coagulare anormal de rapidă

a sângelui putând duce la coagularea sângelui chiar în vasele sanguine, aşa
cum se întâmplă în unele infecţii microbiene.

3. Hematocritul

Reprezintă masa de hematii (globule roşii) dintr-un anumit volum de

sânge. Procedeul constă în recoltarea sângelui dintr-o venă, apoi acesta se
combină cu o substanţă antiocoagulantă şi se repartizează într-un tub de
sticlă foarte îngust, care se centrifughează puternic la o centrifugă. În urma
acestei operaţii se observă separarea sângelui în stratul superior (plasma) şi
stratul inferior, format din globule roşii, care constituie hematocritul.

Hematocritul se poate defini ca fiind volumul stratului de globule roşii (în

procente) faţă de volumul

total al sângelul din tubul de sticlă.

Valori normale ale hematocritului:

 la bărbaţi = 40-48%

 la femei = 36-42%

 la copii 2-15 ani = 36-39%.

Creşterea hematocritului se întâlneşte rar, când se pierde multă apă din

corp prin transpiraţie, prin febră, prin vărsături (deshidratare) precum şi în
boala care se caracterizează prin creşterea exagerată a numărului de globule
roşii (poliglobulie).

Scăderea hematocritului se observă în anemii, în pierderea de sânge

sau când se consumă multe lichide înainte de recoltarea sângelui.
Hematocritul, alături de numărătoarea globulelor roşii şi de dozarea
hemoglobinei, ajută la punerea unui diagnostic mai precis de anemie.

4. Glicemia

2
Glucoza este cea mai importantă zaharidă care se găseşte în mod
normal în organele şi sângele omului şi constituie combustibilul cel mai preţios
pentru obţinerea energiei necesare activităţii omului. Din arderea unui gram
de glucoză, de către organism, rezultă 4 calorii. Glucoza în organism provine
din alimentele consumate de către om. Cele mai bogate alimente în glucoză
sunt dulciurile (zahărul, produsele zaharoase, mierea), precum şi alimentele
care conţin amidon (făina de cereale şi produsele cerealifere, cartofii etc.)
care în organism se transformă prin acţiunea enzimelor hidrolitice în glucoză.
Dar organismul poate fabrica zahăr din orice nutriment, chiar din proteine şi
grăsimi prin procesul de gluconeogeneză. Pentru aprecierea cantităţii de
zahăr din organism, în laborator se analizează zahărul din sângele total ori din
ser sau plasmă.

Valori normale ale glucozei din sânge: 65-110 mg la 100 ml sânge.

La persoanele de peste 40-50 ani, valorile medii ale glicemiei sunt mai
crescute decât la tineri, deoarece la ele şi consumul de glucoză în organism
este mai redus. Scăderea sau creşterea glicemiei în afara acestor valori
produce perturbări grave organismului. Astfel, scăderea glicemiei prea mult
sub valorile normale (hipoglicemie) poate produce ca simptome slăbiciune,
tremurături, transpiraţii şi chiar pierderea conştienţei (coma hipoglicemică).
Acest lucru se întâmplă când organismul este subalimentat cu alimente ce
conţin glucoză (glucide) sau în caz de înfometare (inaniţie). Eforturile fizice
mari, mai ales pe munte, care consumă rezervele de glucide din ficat (în
special la bolnavii de ficat) pot predispune la hipoglicemie. Hipoglicemia se
întâlneşte mai rar în bolile unor glande endocrine care secretă hormoni
insuficienţi (hipofiza, tiroida, suprarenale), precum şi la bolnavii de diabet care
se tratează cu doze prea mari de insulină sau alte medicamente antidiabetice.
 Creşterea glicemiei (hiperglicemie) se întâlneşte şi la persoanele
sănătoase dacă analiza sângelui se face după un consum crescut de dulciuri.
De asemenea, persoanele care au avut un traumatism fizic sau psihic (stres)
sau care s-au tratat cu anumite medicamente, pot avea o glicemie crescută,
fără a fi bolnavi de diabet. În aceste situaţii glicemia revine la normal după ce
a dispărut şi cauza care i-a provocat creşterea.

O glicemie mărită se întâlneşte în bolile glandelor endocrine care au

rolul de a regla concentraţia glucozei în sânge. Astfel, secreţia în exces a
hormonilor unor glande (hiopofiza, tiroida, suprarenalele) produce
hiperglicemie.

Dar cea mai mare creştere a glicemiei se întâlneşte în diabetul zaharat

sau diabetul pancreatic. Pancreasul este o glandă mixtă, cu secreţie
endocrină de insulină şi exocrină de enzime digestive ce se elimină în
duoden. Insulina este un hormon ce are rolul de a ajuta la consumul şi la
arderea glucozei din sânge şi celule. În unele boli ale pancreasului acesta
secretă mai puţină insulină sau nu mai secretă deloc şi din această cauză
glucoza, în loc să se consume, să se ardă, se acumulează în sânge, crescând
glicemia. Astfel, glicemia poate ajunge la 200-300 mg% şi chiar mai mult,
ceea ce duce la coma diabetică (coma hiperglicemică) mai ales la acele
persoane care nu ştiu că au diabet.

De aceea, pentru depistarea persoanelor cu diabet se fac următoarele analize

în sânge sau în urină:

Analiza zahărului din sânge (glicemia) nu este obligatorie pentru

persoanele tinere considerate sănătoase. Dar după 30-40 ani vârsta când
apare de obicei diabetul, este bine ca, cel puţin odata pe an să se dozeze
glicemia.

3
5. Uremia

Nivelul de uree din sânge. Uremia este cuprinsă în mod normal între
0,25 şi 0,45 g, adică între 3,3 şi 6,6 milimoli, pe litru de sânge: aceste cifre pot
fi uşor mai mari la subiecţii care au un regim alimentar foarte bogat în carne
sau care nu consumă lichide în cantităţi suficiente. Uremia este anormal de
ridicată in caz de insuficienţă renală, anormal de scăzută în insuficienţa
hepatică gravă.
 6. Colesterolemia

Colesterolul face parte din lipidele mai complexe. Pe lângă rolul său
fiziologic foarte important în buna funcţionare a celulelor organismului, el
poate contribui atunci când este în exces la screlozarea arterelor. Colesterolul
sau colesterina din organe şi sânge provine din alimentele bogate în
colesterol ca: ouă, unt, lapte, icre, creier, etc. Interesant este că ficatul are
proprietatea de a-l sintetiza din unele alimente care nu conţin colesterol cum
sunt grăsimile, proteinele şi glucidele.

În general, scăderea colesterolului nu are importanţă mare pentru

organism. Acest lucru se întâmplă în cazul subnutriţiei şi după eforturi fizice
intense care consumă o parte din colesterol. În bolile ficatului, organ care
sitetizează colesterolul, scăderea acestuia este un indiciu de reducere a
funcţiei ficatului (insuficienţa hepatică, ciroza hepatică).

Creşterea colesterolului seric se datorează unui consum exagerat de

alimente care conţin colesterol, unei supraalimentaţii, vieţii sedentare, etc.
Cea mai frecventă cauză a creşterii colesterolului (hipercolesterolemia) însă
este sinteza foarte crescută a acestuia de către organism.

Colesterolul mai poate creşte şi în insuficienţa glandei tiroide, glanda a

cărei hormon are rolul de a “arde” substanţele grase. Dacă colesterolul
crescut apare la o vârstă mai tânără şi rămâne permanent crescut, riscul de a
produce modificări cardiovasculare este mare. De aceea prevenirea creşterii
colesterolului sanguin trebuie făcută la o vârsta tânără nu după ce s-au
produs modificări mai mult sau mai puţin irevesibile în artere. Excesul de
colesterol din sânge se depune pe pereţii arterelor contribuind la formarea
aterosclerozei. La unele persoane colesterolul se depune şi sub piele, mai
ales la faţă sub formă de pete gălbui (xantom).

Multe persoane confundă starea de obezitate cu un colesterol mare

neştiind că acesta nu se găseşte în grăsimea corpului, ci în sânge şi în unele
organe.

Valorile normale ale colesterolului depind şi de vârsta omului, astfel,

colesterolul creşte cu vârsta până 50-60 ani. După vârsta de 60 ani, valorile
colesterolului nu mai cresc mult, rămânând staţionar.
 Un colesterol de 2,50-3,00g/l este un semnal de alarmă, în timp ce un
colesterol de peste 3g/l pune urgent problema unor măsuri de tratament.
Desigur că există şi persoane cu hipersolesterolemie, care nu fac
ateroscleroză şi nici accidente vasculare (cardiace sau cerebrale), după cum
există persoane cu valori normale ale colesterolului care prezintă semne de
ateroscleroză.

7. Hemograma

Hemograma este un test de laborator care măsoară diferite componente

ale sângelui, prin numărarea elementelor figurate ale sângelui, care se
foloseşte la diagnosticul infecţiilor virale sau bacteriale, a anemiilor şi a altor
boli.

4
Hemoglobina

Hemoglobina (Hgb) - este proteina care transportă oxigenul de la

plamâni la ţesuturi şi este prezentă în globulele roşii. În drumul spre sângele
venos, hemoglobina transportă anhidrida carbonică la plămâni de unde este
eliminată prin aerul expirat. Ea se formează în măduva oaselor în acelaşi timp
cu eritrocitele imature. Într-o globulă roşie sunt cca 350 milioane de molecule
de hemoglobină, dintre care fiecare transportă patru molecule de oxigen.
Valorile normale: Sunt considerate valori normale cele cuprinse între 14–18
g/100ml pentru bărbaţi şi 12–16 g/100ml pentru femei.

Cauza din care valorile sunt mai mari decât media: Valorile mai mari
decât media pot fi cauzate de diaree, de dishidratare, de policitemie, de şoc,
de transfuzii de sînge repetate, etc.

Cauze pentru valorile inferioare mediei: Acestea pot fi cauzate de

colagenopatie, de dificit de fier, dificit de vitamină B12, de hemoragii, de
infecţii grave, de insuficienţă renală cronică, de leucemie, etc. Pentru sportivi
intervalele normale pot fi diminuate cu o unitate.

Globulele albe

Globulele albe (WBC) - sunt celule ale sângelui, numite şi leucocite, au

un aspect de mici mase gelatinoase incolore, sunt mai mici decît eritrocitele
însă mai groase (10-12 micron diametru) şi deasemenea fără nucleu. În
general acestea au funcţii de apărare împotriva microorganismelor. Unele din
ele ajung la ţesuturile cu bacterii şi substanţe străine, inconjurindule şi
distrugindule. Altele produc substanţe numite anticorpi, care neutralizează
acţiunea nociva a virusului şi a bacteriilor care eventual penetrează în
organism. Pot fi divizate în:

Neutrofile - servesc la apărarea organismului de la infecţii, în special

cauzate de bacterii. Acestea conţin diverse proteine şi substanţe chimice în
stare să distrugă ireversibil membrana organismelor patogene.

Eozinofilele au funcţiunea de apărare a organismului de paraziţi.

Numărul lor cresc mai ales în bolile alergice (asma, rinită alergică, urticaria
etc) şi pot fi responsabile de anumite simptome caracteristice acestor boli.

Bazofilele - funcţia acestora nu e foarte bine cunoscută,chiar dacă

numărul acestora cresc în cazul alergiilor; conţinistamina care eliberată în
exces în sînge sau în ţesut provoacă discomfosrt.

Monocitele - apăra organismul de anumite bacterii, cum ar fi cele care

provoacă tuberculoză. Dacă creşte numărul acestora înseamnă că infecţia e
provocată de bacteii. Valorile normale sunt de la 4. 000 la 7.000 pe
mm3pentru femei şi de la 5.000 la 8.000 pe mm3 la bărbat.

Neutrofilele constitue 40-75%, eosinofilele 0-7%, basofilele 0-2%, linfocitele

18-50% şi monocitele

2-9%.

Numărul globulelor albe cresc dacă se consuma anumite substanţe că

arginină sau periodoc (în caz de sarcină, menstruaţii). În caz că numărul lor
scăde corpul este mai mult expus bolilor căci sistemul imunitar slăbeşte

Bilirubina

Bilirubina este un pigment biliar provenit din hemoglobină. La fiecare

120 de zile, eritrocitele sunt reînnoite, iar hemoglobina este descompusă de
macrofagi in componentele sale de baza (grupul eme si globinele). Dacă la
nounăscuţi nivelul de bilirubină întrece valoarea necesară pentru colorarea
pielii, poate produce daune creierului.

5
Deasemenea examenul determină existenţa unei boli de ficat.
O diminuare a bilirubinei poate fi cauzata de: 1. anumite tipuri de anemie 2.
efectul anumitor sedativi

Sideremia

Sideremia - este concentraţia fierului în sânge (de la 60 la 160 mcg/dl

pentru bărbaţi şi de la 20 la 140 mcg/dl pentru femei)
Transferinemia

Transferinemia - e concentraţia de tranferină în sânge (de la 250 la 400

mg/dl). Aceasta e responsabilă de mecanismul de compensaţie când nu
ajunge fier.
Feritinemia

Feritinemia - indică fierul existent la nivelul ficatului, adică rezerva de

fier. Valorile normale sunt 5-177 ng/100ml. Cauze pentru valorile superioare
mediei: excesul de fier, leucemia, transfuziile de sânge. Cauze ale valorilor
inferioare mediei: lipsa de fier, hemoragii, sarcina.

Microalbuminuria

Microalbuminuria - e proteina cea mai abundentă în sânge şi e produsă

de ficat. Concentraţia acesteia în sânge se ridică în caz de foame, când ficatul
e bolnav cronic (ciroza), sau când rinichii nu funcţionează adecvat. Atunci
când albumina se elimină prin urină nu e ceva foarte grav, cel puţin pentru
început, însă indică că rinichii încep a se distruge.

Eletroliţii

Eletroliţii - controlul de sodiu (valoarea 135-145 mEq/l), şi potasiu (3,5-

5,2 mEq/l), calciu şi magneziu (1,7-2,3 mEq/l)
Creatinina

Creatinina - e formată în timpul lucrului muscular şi vine eliminată prin

urină. Dacă rinichii nu lucrează bine, valorile sale în sânge rămâne ridicat.
Trigliceridele

Trigliceridele sunt grăsimi produse de ficat sau introduse în organism pe

cale alimentară (de exemplu unt, caşcaval). Au funcţia de a „păzi” grăsimile
pentru organism şi furnizează energie numai în caz de necesitate.
 Valorile normale sunt cuprinse între 40-170 mg/100ml şi sunt puternic
influenţate de alimentaţia de dinainte de recoltarea eşantioanelor de sânge
pentru analize.

Cauzele pentru valorile ridicate: diabet, alcoolism, insuficienţă renală,

obezitate, pancriatită acută.

Cauzele pentru valorile mici: anemie, contraceptive orale, sarcină, bătrâneţe.

Împreună cu valorile ridicate ale colesterolului, valorile peste medie ale

trigliceridelor reprezintă un factor care poate contribui la deteriorarea stării
arterelor.