Tema 2: Problemele cercetării științifice a fenomenului juridic
avantajelor şi dezavantajelor în aplicarea diverselor metode10.
1.Considerații generale privind metoda de cercetare. Precizări terminologici
Ca şi în orice domeniu, cercetarea ştiinţifică juridică se bazează pe folosirea unei metodologii, a
unui ansamblu de metode şi procedee cu ajutorul cărora are loc studierea dreptului în toată
complexitatea lui. Metodele de cercetare în domeniul ştiinţelor sociale s-au dezvoltat şi s-au
perfecţionat şi ele în contextul general al impulsului dat cunoaşterii ştiinţifice de noua revoluţie
ştiinţifică contemporană, evidenţiat mai ales prin folosirea noillor cuceriri ale informaticii şi
tehnicii de calcul.
Problema metodelor de cercetare în domeniul ştiinţelor sociale este deosebit de complexă în
condiţiile dezvoltării contemporane, a interpătrunderii diferitor ştiinţe, inclusiv a apariţiei aşa-
nunntor discipline de graniţă sau de i ntersecţie. De aceea, pe lîngă metodele specifice fiecărei
ramuri de ştiinţe sociale sau ale naturii, azi se recurge la generalizarea şi extinderea unor metode,
altădată proprii altor ştiinţe, în această ordine de idei, menţionăm extinderea cercetărilor
interdisciplinare cu folosirea, evident, şi a unor metode complexe.
Vorbind de metodele de cercetare ale Teoriei generale a dreptului şi statului, avem în vedere de
fapt metodele de cercetare ale ştiinţei juridice în general şi abordarea lor teoretică, sarcină ce
revine Teoriei generale a dreptului şi statului.
Metoda priveşte fie un anumit principiu metodologic (metodă particulară), fie un procedeu
tehnic oarecare (metodă individuală).
O metodă în sensul adevărat al cuvîntului, trebuie să fie determinată de însuşi obiectul
cercetării ştiinţifice, trebuie să corespundă legilor acestuia, între diversele ei trepte
metodologice -generală, particulară, individuală - se stabilesc raporturi complexe, în cadrul
cărora se pot distinge aspecte caracteristice legăturii dintre general şi particular, dintre parte şi
întreg, dintre proces şi moment etc.
Studiul metodelor de cercetare în domeniul ştiinţelor juridice, a valorii lor euristice pentru
descoperirea unor cunoştinţe noi, revine Teoriei generale a dreptului şi statului. Aceasta nu
elimină însă posibilitatea ca şi celelalte ramuri ale ştiinţei dreptului să-şi aducă contribuţia la
perfecţionarea metodologiei juridice în domeniul lor de investigaţii.
2.noțiunea metodologiei juridice
Grecii înţelegeau prin methodos calea, drumul, modul de expunere. Treptat, în ştiinţă, această
cale s-a folosit pentru a explica relaţia dintre obiectul cercetării ştiinţifice şi metoda de cercetare,
distingându-se între metodele generale, comune pentru cercetarea mai multor domenii şi
metodele specifice de cercetare într-un anumit domeniu.
Metodologia ştiinţifică este folosită şi în cercetarea fenomenelor juridice.
Metodologia juridică a apărut, s-a dezvoltat şi se perfecţionează în procesul evoluţiei istorice a
dreptului şi a ştiinţei dreptului.
Dezvoltarea relaţiilor sociale şi extinderea rolului dreptului în societate a determinat
perfecţionarea metodelor de cercetare a fenomenului juridic, mulţi autori subliniind necesitatea
unei adevărate metodologii pentru cunoaşterea acestui fenomen complex.
în literatura noastră juridică, Mircea Manolescu aprecia că metodologia este un sistem care
dezvăluie legăturile dinlăuntrul fenomenului juridic7, iar Nicolae Popa şi Augustin Răducanu
observă că metodologia juridică este un "sistem al acelor factori de relativă invariantă într-un
număr suficient de mare de metode, factori ce au ca obiect raporturile, legăturile, relaţiile ce se
stabilesc între diferite metode în procesul cunoaşterii fenomenului juridic" 8.
Puncte de vedere asemănătoare se întâlnesc la alţi cercetători români 9, şi străini, ceea ce ne
îngăduie să subliniem că în cercetarea fenomenului juridic se recurge la o metodologie
specifică, care poate fi definită ca un ansamblu de norme de selecţionare şi apreciere a
3.metodele cercetării științifice juridice
Metoda logică sau raţională
Este cunoscut că dreptul este, prin excelenţă, o ştiinţă deductivă, iar inima deducţiei este
silogismul. Experienţa demonstrează că numeroase fenomene juridice pot fi clarificate şi
explicate prin folosirea logicii. La această metodă se recurge în procese complexe, cum sunt:
elaborarea dreptului; interpretarea normelor juridice; stabilirea şi calificarea faptelor; aplicarea
normelor juridice.
Experienţa confirmă faptul că metoda raţională sau logică este specifică în general ştiinţelor
normative12. Logica juridică este folosită pentru a înţelege logica normelor, a conduitei de urmat
în relaţiile sociale13, adică a ceea ce este permis, interzis, obligatoriu, recomandat etc. De
asemenea, într-un sens larg, logica juridică este folosită în elementele constructive de
argumentare juridică. După cum se ştie, teoria argumentării, a demonstraţiei este o importantă
componentă a logicii juridice. Logica juridică se întâlneşte atât în analiza construcţiei tehnice a
dreptului, cât şi a valorilor pe care le ocroteşte.
Logica juridică are o contribuţie majoră în construcţia coerentă a dreptului, aşa încât prin
normele emise să nu se contrazică, ca urmare a unor inadvertenţe juridice 14.
Aristotel face consideraţii interesante asupra rolului metodei logice în procesul dovedirii
faptelor15, în constatarea stării de fapt16, în combaterea argumentelor adversarului17, etc. Astfel,
în privinţa "constatării stării de fapt", dânsul observă că "aproape că nu există nici o deosebire
între silogisme din premise necesare şi silogisme care nu fac decât să constate o stare de fapt" 18.
Metoda comparativă
Ca şi în alte domenii, comparaţia este folosită în domeniul dreptului pentru a constata
elementele identice, convergente sau divergente, în cazul fenomenelor juridice supuse analizei 27.
Metoda comparativă este folosită în scopul construirii: a. tipologiilor juridice şi b. efectuării
clasificărilor, operaţiuni care au nu numai o importanţă teoretică, ci, mai ales, una practică,
nemijlocită. Un exemplu elocvent, în acest sens, este cel al elaborării Constituţiei României în
anii 1990-1991. Prin metoda comparaţiei unor legi organice din ţări democratice, cum sunt:
Statele Unite ale Americii, Franţa, Elveţia etc., s-au conturat multe din normele noastre
fundamentale, având astăzi o Constituţie modernă, care răspunde aspiraţiilor de dezvoltare pe
baze democratice a ţării şi poporului român.
Metoda sociologică
încă de la începutul acestui secol: observaţia; sondajul; ancheta; interviul; chestionarul, ca
metode sociologice, au devenit instrumente obişnuite ale cercetării fenomenelor juridice. Autori
de prestigiu pe plan european şi mondial - Eugen Erlich, Max Weber, Renato Treves -, au adus
contribuţii remarcabile la dezvoltarea sociologiei juridice, argumentând necesitatea cunoaşterii
fenomenelor sociale şi a impactului lor asupra dreptului, asupra elaborării normelor sale şi
transpunerii lor în raporturile dintre membrii societăţii.
în zilele noastre, ca urmare a dezvoltării şi modernizării vieţii sociale, metoda sociologică, în
multiple forme - dar îndeosebi prin sondaje de opinie, interviuri şi chestionare - a devenit un
instrument deosebit de util în orientarea procesului normativ, în desfăşurarea activităţii de
legiferare, în realizarea dreptului, în cunoaşterea şi, mai ales, în prevenirea încălcării normelor
juridice.
Metoda istorică
Experienţa arată că instituţiile politico-juridice trebuie studiate, cunoscute şi înţelese în
succesiunea lor istorică.
 Legea celor XII Table; Codul lui Justinian (Codul; Digestele; Institutele; Novelele); Codul lui
Mânu în India; Codul lui Mu în China; Pravila lui Vasile Lupu şi Pravila lui Matei Basarab în
ţările române - sunt reglementări de referinţă în istoria popoarelor respective, dar şi documente
juridice cu o semnificaţie distinctă în înţelegerea evoluţiei istorice a dreptului. Studiul temeinic
al acestor documente juridice ajută la înţelegerea nu numai a originii şi evoluţiei dreptului, dar şi
a societăţii omeneşti, a mobilurilor şi intereselor care au determinat această evoluţie.
Metoda istorică dă rezultatele aşteptate dacă semnificaţia istorică, înfăţişarea şi facerea
inteligibilă istorică a originii" şi "prin privirea filozofică a originii şi a conceptului" 43 nu se
găsesc în sfere diferite44. Deci, metoda filozofică se impune. Ea pune în lumină roadele
cercetării istorice şi dă posibilitatea omului de ştiinţă să desprindă concluzii cu adevărat utile din
punct de vedere practic"45.
Metodele cantitative
Aceste metode au un rol deosebit în sistematizarea legislaţiei; evidenţa deciziilor judecătoreşti;
în cunoaşterea evoluţiei fenomenului infracţional în diferite perioade istorice.
în ultimii ani, este tot mai mult utilizat calculatorul, care a devenit deja un instrument de lucru în
sistemul judiciar, punând la dispoziţia judecătorilor şi altor persoane abilitate sau interesate, o
evidenţă la zi a deciziilor judecătoreşti. Calculatorul este deja în multe ţări o "adevărată
enciclopedie a practicii judiciare", precedentele judiciare sunt studiate mai uşor, iar judecătorii
au la îndemână "soluţii de referinţă; ceea ce, evident le uşurează munca.
Metodele cantitative sunt de asemenea utile în activitatea organelor legislative şi executive, care
- pe baza datelor oferite de statistica juridică şi informatica juridică - pot opta pentru: soluţii
legislative adecvate; modificarea unor reglementări juridice; adoptarea unor măsuri
corespunzătoare în vederea aplicării legilor în anumite sectoare şi ramuri de activitate.