Termenul: „dao”

Conceptia filosofica a taoismului este expusa in lucrarea „Dao de jing” (Cartea sacra
despre dao si de), creata de Lao-zi (mai jos, o sculptura in piatra reprezendandu-l
pe Lao-zi).
Aceasta conceptie este mai mult sugerata, prin analogii, imagini si simboluri
inzestrate cu o extraordinara capacitate persuasiva. De accea ii revine celui ce-si
propune sa studieze lucrarea indatorirea de a sistematiza ideile din cele 81 de scurte
capitole, care erau menite sa ofere tema de meditatie ascetilor taoisti.

In lucrare pot fi identificate trei nuclee ideatice: dao (cit. tao), de (cit. te) si wu-wei
(cit. u-uei). Intre ele se stabilesc raporturi logice complexe, raporturi de subordonare
dar si de interconditionare.
Notiunea centrala este aceea de dao, insa acest termen este intalnit inca inainte de
creatia filosofiei taoiste. Sensul general al lui dao este acela de cale sau drum, iar in
filosofia taoista are doua semnificatii: cale a lumii, ordine universala necesara, si de
principiu al lumii, in sensul de origine a lucruruilor, dar si substanta, comparabil cu
arche-ul gandirii presocraticilor;
Reuniunea acestor doua sensuri poate fi exprimata ca dao este „si calea, si
calatorul”, adica si „legea” lumii dar si temeiul ei ontologic. Intr-un mod asemanator,
Heidegger spunea ca dao este „drumul care pune totul in miscare”. Primordial
ramane totusi, primul sens, acela de drum necesar al lumii, ordine, randuiala
universala. Desi este sesizabila asemanarea gandirii chineze cu cea greaca, filosofia
greaca se concentreaza asupra substantei ce sta la baza lucrurilor, iar cea chineza
se ocupa mai ales de ordinea necesara, de legea ce guverneaza universul.

Prin urmare, filosofia taoista sugereaza existenta unei „legi” generale, iar tot ce
exista este subordonat acestei ordini cosmice.
Lucrurile sunt in permanenta schimbare, iar alternarea lor perpetua intre yin (frigul,
umezeala, intunericul, pasivitatea feminina) si yang (caldura, uscaciunea, lumina,
activitatea masculina), fiind guvernata de dao. Aproape in fiecare capitol este
exprimata ideea de opozitie, dar si de complementaritate prin interactiune dinamica,
actiunea lui dao.
 In Dao de jing pot fi intalnite si idei
paradoxale, dar care exprima acceasi idee de lume interactionista si dinamica: viata
si moartea se succed , viata omului poate fi pazita numai daca o dispretuim, in lupta
dintre viata si moarte, viata, noul inving, desi initial sunt mai slabe, si altele.

Astfel ajungem la partea cea mai interesanta a taoismului: valorizarea pozitiva a

unor calitati considerate inferioare – chiar negative – ca slabiciunea (cel slab il
invinge pe cel puternic), supunerea, pasivitatea, blandetea (opusa pornirilor
agresive), mai exact a calitatilor yin, a principiului feminin, in opozitie cu principiul
masculin (yang). Ideea de superioritate a slabiciunii asupra fortei, a victoriei celui
slab asupra celui puternic, sta la baza scolilor chineze de arte martiale.

Dao este omniprezent, insa el nu poate fi accesibil organelor de simt, iar nici ratiunea
nu il poate decat exprima prin limbaj. Dao poate fi gasit numai atunci cand omul il
elibereaza mental de haosul evenimentelor.

In plan etic, toate acestea conduc la teoria non-actiunii. Intelegerea adevarata a lui
dao se realizeaza doar prin extaz, prin contopirea transrationala cu absolutul. De la
filosofie se trece astfel, la mistica. Ratiunea permine insa numai o anumita exprimare
a lui dao.
 Termenul: „de”

Ceea ce leaga fiintele de legea universului se exprima in de, a doua notiune

fundamentala a taoismului.
„De” cuprinde atat un sens ontologic, cat si unul etic si politic.

Sensul ontologic sugereaza de ca esenta a lucrurilor individuale care participa la

ordinea lumii si care se supun lui dao. Este manifestarea in lucruri a lui dao.
Sub aspect etic, de este virtutea umana, calitatea individuala a omului care l-a
cunoscut pe dao, conformanduse.
Profesorul I. Banu evidentia ca de nu este numai norma etica, ci si norma politica
(norma a guvernarii optime), in virtutea legaturii organice intre etic si politic in
taoism, si nu numai.

Aceste sensuri sunt inseparabile, din moment ce omul si natura sunt considerate a
forma un intreg, supus aceleiasi legitati generale.

Termenul: „wu-wei”

Cea de-a treia notiune fundamentala a taoismului este wu-wei – non-actiunea, ne-
interventia. Aceasta exprima legatura dintre comportamentul individual cu ordine
universala, dao.

Non-actiunea este atat norma etica individuala, cat si norma politica de guvernare.
Sub raport etic, ea exprima acel comportament al omului care respinge calitatea
umana de de, ce are o intemeiere cosmica in dao.
Sub raport politic, non-actiunea este acea comportare a conducatorilor de stat care
consta in evitarea oricarei actiuni ce ar stanjeni desfasurarea mersului natural (dao)
al vietii sociale de stat.
Non-actiunea nu inseamna imobilism total: omul trebuie sa se manifeste, sa
actioneze, dar numai in sensul care nu implica schimbarea arbitrara a realitatii, ci
conservarea ei. Wu-wei este astfel tradus prin „retinerea de la actiuni contrare
naturii”.

Starea sociala de echilibru este aceea in care se respecta interesele poporului, in

care nu exista razboaie si nedreptate.

Societatea care ar trebui sa inlocuiasca ceea ce se gaseste acum este totusi foarte
vag descrisa in lucrare. Ea pare o societate arhaica, iar in aceasta privinta, non-
actiunea inseamna a conserva ceea ce dainuie din trecut, in opozitie cu ce este nou.
Wu-wei este astfel opozitia fata de civilizatie si progres. Condamnarea civilizatiei
este de asemenea regasita in gandirea lui Rousseau. In taoism, critica adusa
civilizatiei, condamnate pentru artificialitatea ei, este insotita de ideea de contopirii
cu natura materna, a pierderii de sine in lume.
Aceasta idee a condus la mistica taoista in care rolurile principale sunt jucate de
catre asceza si tehnicilele extazului.