In 1996 AUDI a cerut Oficiului de Armonizare a Pietei Interne (OAPI) sa inregistreze

semnul „TDI” ca marca comunitara. - Drept Comunitar

Situatia de fapt
In 1996 AUDI a cerut Oficiului de Armonizare a Pietei Interne (OAPI)sa inregistreze semnul „TDI” ca
marca comunitara. Abrevierea „TDI” are semnificatia: „Turbo Diesel Injection” sau „Turbo Direct
Injection”. In consecinta OAPI a respins cererea pe motivul ca acest insemn nu are caracter distinctiv.
AUDI a introdus recurs in fata Camerei de Recurs OAPI, care a respins la randul sau cererea pe motivul
ca are un caracter descriptiv. In mai 2002, AUDI a sesizat Tribunalul de Prima Instanta pentru anularea
acestei decizii.

Dreptul aplicabil : Regulamentul Consiliului 40/94 privind marca comunitara

Solutia si principiile degajate de CJCE

Tribunalul de Prima Instanta reaminteste ca semnele si indicatiile care pot servi la desemnarea
caracteristicilor unui produs sau serviciu pot fi folosite de orice utilizator si nu pot face obiectul
inregistrarii. In ceea ce priveste cererea facuta de AUDI, Tribunalul constata ca, din punct de vedere al
publicului larg, exista un raport suficient de direct si concret intre insemnul verbal „TDI” si caracteristicile
esentiale ale categoriilor de produse sau servicii vizate in cererea de inregistrare a marcii. Tribunalul
remarca faptul ca o combinatie de litere este utilizata in mod curent in industria automobilelor si deci,
semnul”TDI” nu e neobisnuit ca structura, iar faptul ca „TDI” poate avea doua semnificatii nu este
relevant. Un asemenea semn poate fi inregistrat ca marca daca a capatat un caracter distinctiv prin
utilizarea in intreaga Comunitate . AUDI nu a adus nici un element de proba care sa poata duce la
concluzia ca semnul”TDI” a primit un asemenea caracter distinctiv in alte state membre decat in
Germania.
In ceea ce priveste noile elemente aduse de AUDI pentru a demonstra caracterul distinctiv, Tribunalul
releva faptul ca anularea sau reformularea unei decizii a Camerei de Recurs a OAPI nu este posibila decat
in cazul in care se pune in discutie o eroare de fond sau de forma . Astfel, recursul in fata Tribunalului nu
vizeaza decat controlarea legalitatii deciziei Camerei de Recurs a OAPI si nu redeschiderea cazului.
In conformitate cu Regulamentul CE 40/94 deciziile OAPI trebuie sa fie motivate. In consecinta Camera
de Recurs era obligata sa expuna motivele pentru care elementele de proba produse de AUDI nu i-au
permis sa concluzioneze ca marca ceruta dobandise un caracter distinctiv rezultand din utilizare. Totusi,
lipsa motivarii nu este suficienta pentru a hotari anularea deciziei Camerei, de vreme ce o noua decizie a
OAPI va ajunge la acelasi rezultat. ca si in prima decizie .

Evaluare
Legea 84/1998 privind marcile si indicatiile geografice prevede in art.5, lit.b ca nu pot fi inregistrate ca
marci „marcile care sunt lipsite de caracter distinctiv”.
In capitolul XIII privind apararea drepturilor asupra marcilor si indicatiilor geografice, in art.80 si art. 81
se prevede ca:
- „ Deciziile Oficiului de Stat pentru Inventii si Marci privind inregistrarea marcilor pot fi contestate la
acest oficiu de catre solicitantul inregistrarii marcii sau, dupa caz, de catre titularul marcii, in termen de 3
luni de la comunicare, cu plata taxei legale”;
- „Hotararea comisiei de reexaminare, motivata, se comunica partilor, in termen de 15 zile de la
pronuntare si poate fi atacata cu apel la Tribunalul Municipiului Bucuresti, in termen de 30 de zile de la
comunicare . In termen de 15 zile de la comunicare, deciziile Tribunalului Municipiului Bucuresti pot fi
atacate cu recurs la Curtea de Apel Bucuresti”.
Dupa cum se observa, prevederile legislatiei romane sunt asemanatoare cu prevederile Regulamentulului
Consiliului 40/94 privind marca comunitara. De altfel in documentul de pozitie privind capitolul 5
„dreptul societatilor comerciale” este mentionata preluarea dispozitiilor acestui regulament in legislatia
interna in domeniul proprietatii industriale.
 Pronuntata - Cazul: AUDI AG/ Oficiul de armonizare a pietei interne, 3 decembrie 2003

D-l. Kist, consultant in comunicatii a utilizat melodia „Fur Elise” si cantecul de cocos
in cursul unei campanii publicitare in cadrul activitatii sale

Situatia de fapt
Shield Mark BV este o societate de consultanta in domeniul proprietatii intelectuale stabilita in Olanda.
Obiectul sau de activitate consta in inregistrarea ca marci sonore a diferitelor indicative sonore. Cateva din
aceste marci contin primele noua note ale compozitiei muzicale „Fur Elise”, altele contin onomatopee ce
sugereaza in olandeza cantecul unui cocos.
D-l. Kist, consultant in comunicatii a utilizat melodia „Fur Elise” si cantecul de cocos in cursul unei
campanii publicitare in cadrul activitatii sale profesionale. In consecinta, Shield Mark a introdus impotriva
sa o actiune in contrafacere si pentru concurenta neloiala. Curtea Suprema olanedza sesizata in ultima
instanta a cerut Curtii de Justitie a Comunitatilor Europene sa precizeze daca directiva comunitara privind
marcile permite inregistrarea marcilor sonore.

Dreptul aplicabil : Art.2 al Directivei 89/104/EEC privind armonizarea legislatiilor statelor membre
referitoare la marci: insemnele ce pot constitui marci.

Solutia si principiile degajate de CJCE

Curtea considera ca lista insemnelor susceptibile de a constitui o marca, lista ce figureaza in articolul 2 al
directivei, nu este exhaustiva. Insemnele care nu sunt susceptibile de a fi percepute vizual, cum ar fi
sunetele nu sunt deci excluse expres de catre directiva. Totusi, pentru a fi inregistrate ca marci insemnele
sonore trebuie sa indeplineasca anumite conditii:
- trebuie sa permita distingerea produselor si serviciilor unei firme de cele ale unei alte firme,
- sa fie susceptibile de o reprezentare grafica (prin intermediul figurilor, liniilor sau caracterelor) care sa
fie clara, precisa, usor accesibila, inteligibila, durabila si obiectiva.
Aceste exigente nu sunt indeplinite de catre o reprezentare grafica a semnului sonor ce indica notele dintr-
o opera muzicala cunoscuta sau o succesiune de note muzicale, fara alte precizari sau pur si simplu o
onomatopee. In aceste cazuri reprezentarii grafice ii lipseste precizia si claritatea.
In cazul in care semnul sonor este reprezentat grafic printr-un portativ cu note muzicale si alte simboluri
muzicale, conditiile sunt indeplinite pentru ca ansamblul acestor notatii constituie o reprezentare fidela a
succesiunii sunetelor care formeaza melodia ce trebuie inregistrata ca marca.

Evaluare
Definitia marcii este data in art. 3 al legii 84/1998 privind marcile si indicatiile geografice: „marca este un
semn susceptibil de reprezentare grafica servind la deosebirea produselor sau serviciilor unei persoane
fizice sau juridice de cele apartinand altor persoane . Pot sa constituie marci semne distinctive cum ar fi:
cuvinte, inclusiv nume de persoane, desene, litere, cifre, elemente figurative, forme tridimensionale si in
special forma produsului sau ambalajului sau, combinatii de culori, precum si orice combinatie a acestor
semne ».
Din aceasta definitie rezulta deci conditia ca respectivul insemn sa fie susceptibil de reprezentare grafica si
conditia ca acest insemn sa permita deosebirea produselor si serviciilor unei persoane fizice sau juridice de
cele apartinand altei persoane . Lista insemnelor ce pot constitui marci nu este exhaustiva
De altfel, dupa cum este prezentat in documentul de pozitie privind capitolul 5 privind « dreptul
societatilor comerciale », legislatia romana in materia proprietatii industriale (legea 84/1998 si HG
833/1998) a preluat integral dispozitiile directivei 89/104 /EC. In consecinta, in aplicarea acestei legi de
catre instantele de judecata trebuie sa se tina seama de precizarile facute de Curte in ceea ce priveste
inregistrarea ca marci a insemnelor sonore.

Pronuntata - Cazul: Shield mark BV / Joost Kist h.o.d.n. MEMEx, 27 noiembrie 2003, recurs prealabil
Braseria Budweiser Budvar, cu sediul in localitatea ceha Budweis, produce si exporta
in Austria bere cu marca „Budweiser Budvar” - Drept Comunitar

Situatia de fapt
Braseria Budweiser Budvar, cu sediul in localitatea ceha Budweis, produce si exporta in Austria bere cu
marca „Budweiser Budvar”. Societatea Ammersin, cu sediul in Austria comercializa berea cu marca
„American Bud”, produsa de o societate cu sediul in St Louis, SUA. Intre Austria si fosta Republica
Cehoslovacia s-a incheiat in 1976 un tratat de protejare a indicatiilor geografice de origine pentru
produselor alimentare regionale ale celor doua parti. In anexa care enumera indicatiile geografice a caror
protectie este asigurata de parti este mentionata si marca „Bud”.
Avand ca baza legala acest tratat, braseria Budweiser Budvar a solicitat instantei austriece interzicerea
comercializarii pe acest teritoriu de catre societatea Ammersin a berii cu marca „American Bud”.
Judecatorul austriac a introdus un recurs prejudicial in fata instantei de la Luxemburg, pentru a stabili in
ce masura sunt conforme legislatiei comunitare si pot fi aplicate in speta dispozitiile unui tratat bilateral,
care acorda protectie unei indicatii geografice chiar daca nu exista pericolul inducerii in eroare a
consumatorilor.

Dreptul aplicabil
- Regulamentul 2081/92 privind protectia indicatiilor geografice si a denumirilor de origine
- Articolul 28 TCE: „Intre statele membre sunt interzise restrictiile cantitative la import, precum si orice
masuri cu efect echivalent acestora.”
- Articolul 30 TCE: „Dispozitiile articolelor 28 si 29 nu impiedica impunerea unor interdictii sau restrictii
la import, export sau tranzit, justificate de ratiuni de morala publica, ordine publica, securitate publica,
protectia sanatatii si vietii persoanelor si animalelor, (…), protectia proprietatii industriale si comerciale.
(…)”
- Articolul 307, al.1 TCE: “Dispozitiile prezentului tratat nu aduc atingere drepturilor si obligatiilor
rezultate din conventii incheiate inainte de 1 ianuarie 1958 sau pentru statele care au aderat mai tarziu,
inaintea aderarii, intre unul sau mai multe state membre, pe de o parte, si unul sau mai multe state terte, pe
de alta parte.”

Solutia si principiile degajate de CJCE

In solutia data Curtea a stabilit ca dispozitiile Regulamentului 2081/92 nu se opun aplicarii unui tratat
bilateral care protejeaza o indicatie geografica simpla si indirecta (nu exista legatura directa intre o calitate
a produsului si originea sa geografica, ci are doar rolul sa informeze consumatorul ca produsul provine
dintr-o anumita regiune sau dintr-un anumit stat)
In schimb dispozitiile tratatului amintit pot constitui un obstacol in calea liberei circulatii a marfurilor care
sunt legal comercializate pe teritoriul unui stat membru, contravenind astfel articolului 28 TCE care
interzice orice restrictii la importul marfurilor.
Dupa ce stabileste aplicarea de principiu a articolului 28 in speta, Curtea verifica in ce masura o asemenea
restrictie la import poate fi justificata de exceptiile prevazute la articolul 30 TCE. Instanta constata ca
aplicarea dispozitiilor tratatului bilateral in speta are ca obiectiv asigurarea unei concurente loiale,
inscriindu-se in „protectia proprietatii industriale si comerciale” din cadrul articolului 30 TCE.
Prin urmare, daca judecatorul national stabileste in urma cercetarilor efectuate ca denumirea „Bud”
desemneaza o regiune de pe teritoriul Cehiei, iar aceasta denumire trebuie protejata in conformitate cu
regimul proprietatii industriale si comerciale, dreptul comunitar nu se opune extinderii protectiei denumirii
respective pe teritoriul Austriei, in conformitate cu prevederile tratatului bilateral incheiat intre cele doua
state.
In ceea ce priveste tratatul bilateral invocat de Cehia, pozitia Curtii merge in sensul recunoasterii
opozabilitatii drepturilor si obligatiilor rezultand din acest act, fiind vorba de un tratat incheiat de un stat
membru (Austria) inainte de aderarea la Uniune, aplicandu-se deci dispozitiile articolului 307, al.1 TCE
(in prealabil trebuie insa stabilit de judecatorul national daca tratatul este inca in vigoare in urma
schimbarilor intervenite in situatia juridica a unei parti-respectiv dezmembrarea Cehoslovaciei, parte
originara la tratat si succesiunea Republicii Cehe la acordurile internationale incheiate de fostul stat)
In acest context, Curtea reaminteste ca potrivit articolului 307 TCE, chiar daca obligatiile rezultand din
tratatul incheiat de un stat membru inainte de aderarea la Uniunea Europeana ar fi incompatibile cu
legislatia comunitara, pana la eliminarea incompatibilitatilor judecatorul national poate sa aplice
dispozitiile tratatului bilateral.

Evaluare
Este una din hotararile in care Curtea interpreteaza articolul 307 TCE intr-un sens protector fata de
drepturile ce rezulta pentru statele terte din acordurile incheiate cu statele membre inainte de aderarea
acestora din urma la UE, in timp ce in jurisprudenta anterioara Curtea s-a aratat mult mai reticenta fata de
situatia acordurilor „pre-comunitare” incompatibile cu acquis-ul comunitar, aplicand principiul prevalentei
interesului comunitar asupra celui national si sanctionand statele membre care au aplicat dispozitiile unor
tratate incompatibile cu acquis-ul comunitar.
Prin urmare, statele membre pot aplica dispozitiile unor tratate anterioare aderarii, chiar daca acestea sunt
incompatibile cu dreptul comunitar, datorita exceptiei prevazute de articolul 307 alin. 1 TCE.
Din punctul de vedere al Romaniei (si al statelor care adera in 2004 si candidate), regulile jurisprudentiale
degajate de CJCEdin aceasta speta vor face obiectul unei abordari diferite, in conditiile in care in
negocierile de aderare (capitolul 26, relatii externe) si in cuprinsul tratatului de aderare (pentru statele care
adera in 2004, articolul 6.10), statele care adera si candidate si-au asumat obligatia de a asigura
compatibilitatea cu acquis-ul comunitar existent la data aderarii a tuturor acordurilor internationale la care
sunt parte.
Cu toate acestea, in ipoteza in care solutia la care se va ajunge in urma renegocierii unor acorduri nu ar fi
perfecta din punctul de vedere al acoperirii incompatibilitatilor cu acquis-ul comunitar si in special in
cazul in care Comisia Europeana ar fi agrea o astfel de solutie negociata (de exemplu, cazul Tratatul
romano-american privind incurajarea si protejarea reciproca a investitiilor), speta de fata ar putea furniza
un precedent valoros pentru argumentarea mentinerii unei solutii care ar avea ca fundament tratatul
bilateral.

Pronuntata - Cazul: Budjovicky Budvar/Rudolf Ammersin GmbH, recurs prealabi, 18 noiembrie 2003