Antinomismul marcionit

Şeful sectei numite „quasi-gnostică“ s-a născut la Sinope (Pont) la anul 85, a fost fiul unui
episcop creştin. Datorită părerilor sale greşite, se spune că tocmai tatăl său l-ar fi îndepărtat din
comunitatea creştină. Vine la Roma unde va intra în legătură cu o serie de gnostici şi cu ajutorul
banilor intenţiona a să fie reprimit în comunitatea creştină, dar nu va reuşi. La anul 144 înfiinţează
propria sa sectă. Marii ereziologi ai secolelor II şi III ne oferă numeroase informaţii asupra acestui
eretic. Lucrarea capitală despre Marcion rămâne tratatul polemic în cinci cărţi al lui Tertulian,
Adversus Marcionem. Dacă gnosticii ajunseseră la o învălmăşeală de idei, ce la un moment dat nu
mai aveau legătură cu creştinismul, fiind structuraţi în tot felul de grupuri secrete la care nu aveau
acces decât cei iniţiaţi, Marcion devine un pericol pentru că aparţinea comunităţii creştine de la
Roma, de care se rupe prin întemeierea unei Biserici marcionite.
Doctrina-dualismul biblic. Marcion a fost considerat de apologeţii creştini un eretic care
a amăgit multă lume, fiind tributar filosofilor greci, în special sistemului filosofic al lui
Empedocle1. Era convins că scrierile Sfintei Scripturi au fost alterate de Sfinţii Apostoli. Pornea
de la opoziţia de neconciliat între cele două testamente, dualism testamentar, susţinând că între
cele două testamente ale Sfintei Scripturi sunt deosebiri fundamentale, că nu sunt opera unuia şi
Aceluiaşi Dumnezeu; acest lucru îl afirma în lucrarea sa numită „Antiteze“. Pretindea că reface
cărţile Noului Testament în forma lor autentică. Spiritul riguros remarcat de Marcion în Vechiul
Testament i se părea incompatibil milei şi bunătăţii care domnea în Noul Testament. Pentru a
explica aceste divergenţe, el a imaginat doi dumnezei, Dumnezeul Vechiului Testament, al Legii
şi al profeţilor şi un alt Dumnezeu străin lumii şi necunoscut până la Iisus Hristos. Dumnezeul
Vechiului Testament este Creatorul lumii, dar nu este atotştiutor, nici atotputernic, pe când
Dumnezeul Noului Testament ştie şi poate toate. Despre Dumnezeul Vechiului Testament spunea
că a creat lumea punând în lucrare materia preexistentă2. Accepta numai Evanghelia lui Luca şi
falsifica sistematic toate scrierile neotestamentare pentru a le putea face conforme doctrinei sale.

1
Philosophumena, VII, 29, p. 128. Marcion a preluat din doctrina acestui filosof în special problema dualismului,
principiul Binelui şi al Răului, încercând să o aplice învăţăturii biblice.
2
Philosophumena, VII, 29, p. 126.
Numele şi scrierile evangheliştilor Matei sau Ioan, precum şi unele epistole ale Sfântului Apostol
Pavel le considera falsuri ale iudaizanţilor3.
Marcion separa în mod ireductibil binele de rău, ceea ce înseamnă un dualism radical. La
început dualismul acestuia va fi unul istoric, apoi unul metafizic. Iudaismul şi creştinismul le
considera două entităţi total separate, fără posibilitatea concilierii între ele.
Întrebarea de la care pleacă Marcion era: unde este răul ? Răspunsul îl găseşte în parabola
celor doi arbori (Luca 6, 43); atunci când spune: „... poate pomul cel rău să facă fructe bune, iar
cel bun să facă fructe rele?“4, deci crede Marcion că binele şi răul nu pot avea origine în comună.
De aceea, pe Dumnezeu Îl proclamă Creator al Luminii şi al Întunericului, al Binelui şi al Răului,
însă acest Dumnezeu, credea Marcion, nu poate fi decât copacul cel rău.
Potrivit unor discipoli de-ai săi, principiile în univers se împart în trei, iar alţii vorbeau de
patru principii: Dumnezeul bun, Dumnezeul drept, Dumnezeul rău şi Materia. Dumnezeul bun nu
a creat nimic, totul aparţine unui alt Dumnezeu. Creaţia sa este rea, despre care spunea: „…un
copac rău nu poate să producă decât fructe rele“5. Materia fiind considerată rea în sine, Marcion
ajungea la părerea că actul creaţiei înseamnă o plămădire dintr-o materie rea, preexistentă, aşa cum
şi lumea fizică sunt rele, deoarece se află sub acţiunea combinată a materiei rele şi a unui Demiurg
drept6.
Se revolta împotriva lui Iahve şi conchidea că lumea este lucrarea a doi dumnezei. Textele
Vechiului Testament le considera documente istorice ale acestei lumi diforme şi al Dumnezeului
urât, ce promulgau legea răzbunării şi a urii7, „ochi pentru ochi şi dinte pentru dinte“.
Marcion refuza să creadă că Vechiul Testament ar putea să dea mărturii despre venirea lui
Hristos. Spunea despre trupul lui Hristos că este doar o aparenţă, că nu are un trup alcătuit din
elemente materiale. Despre Întruparea şi moartea lui Iisus spunea că au fost aparente şi nu admitea
cea de-a doua venire. După moarte, despre care spunea că nu a fost una reală, Iisus a coborât în
iad unde a predicat şi a mântuit pe cei condamnaţi de Dumnezeul Vechiului Testament, pe Cain,
sodomei, egipteni, sirieni etc. În cartea Antiteze, Marcion încearcă să separe pe Hristos de Creator,

3
Adolf von Harnack, Marcione - Il Vangelo del Dio straniero, traduzione dal tedesco di Frederico de Bo, Casa Editrice
Marietti, Genova-Milano, 2007, p. 55.
4
Tertullien, Contre Marcion, Sources Chrétiennes, Tome I, Livre I, II, 1, introduction, traduction et commentaire par
René Braun, Les Éditions du Cerf, Paris, 1990, p. 107-108.
5
Ibidem, I, X, 3, p. 218.
6
Ibidem, I, I, 15.
7
I. P .Culianu, Arborele…, op. cit., p. 223.
pe Cel ce este Bun de Cel ce este Judecător, pe Cel ce este blând de Cel ce este crud, pe Cel ce
oferă mântuirea de Cel ce trimite moartea8. Considera că mântuirea nu este proprie doar unei elite
spirituale, ci este deschisă tuturor oamenilor. Atitudinea sa antiiudaică, dusă la extrem este în
acelaşi timp anticreştină, deci întreaga sa învăţătură este incompatibilă cu hristologia biblică.
Marcion nu a înfiinţat o simplă mişcare sectară, ci o Biserică cu o adevărată ierarhie care a
dat martiri în timpul persecuţiilor, pretinzând că este reformatorul Bisericii. Deşi membrii
comunităţii practicau un ascetism sever, femeile erau acceptate în ierarhia Bisericii. Tertulian
reproşa marcioniţilor că permit femeilor să facă exorcisme, să-şi pună mâinile peste bolnavi şi să
boteze. Mişcarea feministă modernă şi curentul teologiei protestante liberale care sunt în favoarea
hirotonirii femeilor iau ca argumente ale acestor mişcări, practicile şi libertăţile care se ofereau
femeilor în „Biserica“ marcionită.
Acceptau Tainele, dar erau săvârşite într-un stil propriu, admiţând al doilea şi chiar al
treilea Botez. Euharistia era săvârşită în mod tradiţional, însă cu apă, în loc de vin. Ca şi Vasilide,
Marcion afirma un dualism radical. Despre materie spunea ca este rea în sine, de aceea recomanda
întrebuinţarea a cât mai puţină hrană, pentru că orice aliment era lucrarea Demiurgului, fiind
compusă din materie. Concepţia pesimistă despre materie ar fi împrumutat-o din gnosticismul
sirian al lui Cedron9. Despre creaţia omului spunea că este plăsmuit de Demiurg după chipul Său,
dintr-o materie de proastă calitate, din „carne plină de excremente“, care-l face pe om sclavul
procreaţiei10.
Mişcarea misionară marcionită a celei de a doua jumătăţi a secolului al II-lea a fost o
încercare ce a vrut să falsifice mare parte dintre învăţăturile Bisericii creştine într-o viziune
sectantă eretică. Pentru a deveni credibili, marcioniţii foloseau termeni, simboluri, gesturi şi
formule creştine ce creau mari confuzii în rândul creştinilor din primele veacuri. Doctrina lui
Marcion poate fi definită ca dualistă, antiiudaică, dochetistă şi vegetariană. Secolul al treilea va
însemna pentru marcioniţii occidentali un mare declin, iar rămăşiţele comunităţii marcionite vor fi
absorbite de maniheism. Marcionismul oriental va mai dăinui până în secolul al V-lea, iar elemente
ale doctrinei marcionite vor fi preluate de către ereticii pavlicieni.

8
„Antitheses gestiunt ex qualitatibus ingeniorum sive legum sive virtutum discernere atque ita alienare Christum a
creatore ut optimum a iudice et mitem a fero et salutarem ab exitioso“. Tertullien, Contre Marcion, SC, Livre II, II,
29, p. 172-173.
9
Irénée de Lyon, Contre les Hérésies, I, XXVII;1, SC, p. 349.
10
I. P .Culianu, Arborele…, op, cit., p. 224.
 În sistemul eretic gnostic, între lumea sensibilă şi cea inteligibilă nu există posibilitatea
vreunei relaţii sau comunicări, prin urmare, principiile sale teologice sunt antibiblice şi se găsesc
la antipodul hristologiei creştine. Marcion considerat la vremea respectivă un „mare reformator“11
este admirat şi acceptat în vremurile de astăzi de mulţi dintre protestanţi, ce îl etichetează a fi un
geniu religios, un întemeietor de religie, chiar primul protestant12 sau precursorul lui Luther, aşa
cum îl numeşte Adolf von Harnack13. Unele dintre cultele religioase protestante şi neoprotestante
găsesc în persoana lui Marcion şi mişcarea sa un părinte şi o probă pentru a justifica Reforma.

11
Tertullien, La chair du Christ, Tome I, Introduction, texte critique, traduction et commentaire de Jean Pierre Mahé,
Les Éditions du Cerf, Paris, 1975, p. 70-71.
12
A. v. Harnack, Marcione - Il Vangelo…, op. cit., p. 295.
13
Harnack consideră învăţătura lui Marcion o simplificare strictă în interiorul creştinismului, fondată pe lecturarea
riguroasă a Sf. Apostol Pavel, de aceea a ezitat să-l aşeze în rândul ereticilor gnostici, fiindcă socoteşte că nu eonii,
Pleroma, Demiurgul sau alte închipuiri stăteau în centrul învăţăturii sale, ci Hristos. Acestei păreri univoce i s-au adus
critici venite din partea multor specialişti, pentru că elementele ereziilor gnostice sunt centrale învăţăturii sale şi nu
pot fi considerate marginale.