Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Arhim. Andrei – Este clar că ființa umană fiind duală, psihosomatică, are nevoi de o tratare
adecvată atât a sufletului cât și a trupului, care nu pot fi luate niciodată separat. Învăţătura
bisericii, tradiția și învățătura ascetică, duhovnicească, a avut în vedere sufletul, de unde
conceptele: de hrană a sufletului (Care este Cuvântul lui Dumnezeu în diferite ipostaze, inclusiv
Euharistie) respirație a sufletului (adică rugăciunea neîncetată, simțirea prezenței lui Dumnezeu)
sau băutura sufletului formată din bucuriile vieții duhovnicești. Dar nu a neglijat nici hrana și
băutura sufletului, chiar dacă nu reies atât de vizibil aceste învățături în Filocalie, Pateric, etc.
Părintele Ghelasie arată mai explicit, mai clar, această necesitate de a hrăni corpul într-un
anume mod, cu produse vegetale, cerealiere, într-un climat de liniște, de isihie, de armonie cu
Dumnzeu, cu natura și întreg mediul înconjurător. El merge mai departe, arătând importanța
sacro-terapiei, adică importanța primirii unei hrane sfinte, care e o sfințenie în sine. Teologic
vorbind, Părintele arată această importanță, evocând armonia primordială care era între spirit și
materie, între suflet și trup, între om ca Chip al Lui Dumnezeu și creație, acesta fiind în mijlocul
acesteia, prefigurând oarecum pe Hristos, Logosul Întrupat, care este centru, rațiunea și sensul
fiecărui Chip de creaței.
Desigur așa cum spunea părintele Ghelasie, viața duhovnicească adevărată, frumoasă, nu
poate trăi decât printr-o recapitulare a originilor noastre. În Hristos, care recapitulează
întreaga ființă umană și întreaga creație, nu doar se restaurează Chipul cel dintâi, dar are și
posibilitatea și puterile duhovnicești (acestea sunt harurile sau darurile Duhului) de a se desăvârși
și Îndumnezei.
Arhim. Andrei – Pe părintele Ghelasie Gheorghe, l-am întâlnit întâia oară la Mânăstirea
Frăsinei, în anul 1995 sau 1996, eu fiind în acea vreme viețuitor la Mânăstirea Nicula. Mi-a
plăcut vioiciunea lui, lumina feței și dezinvoltura cu care vorbea. Nu știam atunci decât foarte
puține despre dânsul. Adevărata mea întâlnire cu Părintele Ghelasie a fost însă după
mutarea sa în lumina cerească, prin scrierile sale. Prin anii 2003-2004 cred, și mai apoi, am
citit unele din scrierile părintelui și unele texte despre Sfinția sa, care mi-au plăcut foarte mult.
Amintesc dintre ele : ,,Memoriile unui isihast ” ,,Avva Ghelasie Cuvântătorul de Dumnezeu”
,,Iubitorul de Dumnezeu” ,, Dogmatica” ,,Iconarul Iubirii Dumnezeiești” și altele. Prin aceste
cărți l-am descoperit și l-am iubit, aceasta și datorită evocările ucenicilor apropiați: părintele
Valerian, teologul și poetul Florin Caragiu, pe care le-am citit sau auzit.
Sigur Avva Ghelasie a fost cu totul pătruns de Duhul Iubirii lui Dumnezeu, de pacea Sa și
de multă înțelepciune și știință. Opera în care se oglindește relația sa de iubire aprinsă,
neostoită, față de Dumnzeu, întru multă lumină, înțelepciune și înțelegere, sunt cele peste o sută
de imne și acatiste pe care le-a scris. Din ele și prin ele ne împărtășim și noi de iubirea și lumina
sa. Ele te introduc într-o atmosferă de adâncă taină, în liniștile și tăcerile cerești. Unele sunt de o
adâncime, de o mare înălțime teologică și desăvarșită exprimare literară, ex. Acatistul Sfintei
Treimi sau Acatistul Iubirii Dumnezeiești. Citindu-le simți acea bucurie de taină, uimire
sfântă a sufletului pe care o simți citind Imnele Iubirii Dumnezeiești ale Sfântului Simeon
Noul Teolog.
3. Care a fost primul lucru pe care l-aţi aplicat în Viaţă, din învăţătura Isihastă, a
Pr.Ghelasie, sau a pustnicilor noştri carpatini?
Arhim.Andrei – Nu știu dacă am aplicat ceva special, pentru că aveam modalitatea aceasta
ascetică și mistică (din Pateric și Filocalie) pe care am moștenit-o în tradiția monahală a
Bisericii. Ce am remarcat și mi-a plăcut, a fost acest specific carpatin scos în evidență de
Părintele Ghelasie. Știm că înaitarea în viața duhovnicească este cuprinsă în cele trei etape sau
faze: curățire, iluminare și desăvârșire, potrivit gândirii alcătuitorilor Filocaliii, influențați
desigur de gândirea filosofică grecească. Iar la pustnicii carpatini, Sfântul Neofit purtătorul de
Icoană, și alții, această închinare iconică. Deci nu căutăm noi să ne înălțăm prin teorie și
iluminare, la vederea de Dumnezeu, la răpire în rai și la unire cu EL, ci în închinare, în
chip iconic, atragem pe Dumnezeu cu harul Său să vină la noi, peste noi și în noi. Acesta
este specificul spiritualității românești, carpatine.
4. Care credeţi că e cel mai important aspect de reţinut şi urmat din Medicina Isihastă?
5. Cine este Omul, şi ce ar putea deveni din punct de vedere al viziunii creştin-ortodoxe?
Arhim.Andrei – Omul este așa cum învață Dogmatica, coroana creației divine. Este singura
făptură creată într-un mod aparte, plăsmuit de Creator cu palmele Sale, dar ceea ce îl face diferit
de restul făpturilor și îl ridică, deasupra tuturor, este Duhul (Sufletul) care l-a primit prin Suflare
Dumnezeiască, care este Chipul Dumnezeului în Sfânta Treime și Iubire.
Acest chip, care cuprinde cele trei mari părți ale sufletului: rațiune, iubire și voință, îi dau
posiliblitatea să devină ceea ce trebuie să devină: asemenea cu Dumnezeu. Drumul de la Chip la
Asemănare, pe care trebuie să-l parcurgă, nu îl poate face decât sinergic, printr-o conlucrare cu
Dumnezeu, cu ajutorul harului Său, dar în egală măsură trudind și respectând cu strictețe și
atenție poruncile lui Dumnezeu și regulile ascetice ale vieții duhovnicești.
Arhim. Andrei – Așa cum am spus mai sus: Îndumnezeirea ! Ridicarea prin virtuți și prin harul
Duhului Sfânt, la asemănarea cu Dumnezeu, spre a trăi cu El într-un dialog etern al iubirii, zice
părintele Stăniloae. Numai cei care se aseamănă se iubesc și se unesc deplin, putând trăi în
această unire o veșnicie fericită.
Arhim.Andrei – Oamenii pot urma această învățătură isihastă, pentru că este de fapt o poruncă
dumnezeiească pe care trebuie să o urmăm. Neîncetat vă rugați ! scrie sfântul Apostol Pavel ( I
Tes. 5.7). Căutaţi pacea cu toţii şi sfinţenia, fără de care nimeni nu va vedea pe Domnul
(Evrei 12.14). Iar Sfântul Serafim din Sarov îndeamnă să găsim pacea sufletului prin dobândirea
Duhul Sfânt și așa mulți din jurul nostru se vor mântui.
Tentații și informații greșite au fost întotdeauna, știm bine aceasta. Dar Dumnezeu nu se
schimbă, harul, prezența și ajutorul Său e același în toate timpurile și locurile. Noi oamenii
în general, cu atât mai mult noi creștinii, suntem datori să cunoaștem și să împlinim poruncile și
legile dumnezeiești care aduc fericirea și mântuirea noastră. Dacă pentru o profesie omenească,
pământească, trecătoare (medici, profesori, ingineri) studiem zeci de ani, ne împlinim mai mult
sau mai puțin în munca noastră, pentru singura profesie care trece pragul veșniciei, cea de
creștin, cu atât mai mult trebuie să studiem și să muncim.
Arhim. Andrei – Oamenii, creștinii, sunt atrași spre rugăciunea inimii sau rugăciunea lui Iisus,
pentru că intuiesc apriori, uneori chiar fără să știe că împărăția lui Dumnezeu, este înlăuntrul lor
(Luca 17.21) în inima lor. În inimă se cultivă și cele bune și cele rele. Inima, spun Părinții, este
sediul tuturor gândurilor, energiilor și sentimentelor, iar cămara sau altarul inimii, este locul unde
trăiește și poate fi găsit Mântuitorul Iisus Hristos, Mirele ceresc al sufletului, prin care intrăm în
comuniune de iubire cu Tatăl și cu Duhul Sfânt, dobândind multă bucurie și fericire.
Arhim. Andrei - Orice creștin ortodox botezat. Rugăciunea de toată vremea, ajută sufletul să
găseacă pacea, bucuria, iubirea, puterea de a ierta, de a răbda și îndura nedreptăți, prigoniri, de a
răspunde răului cu bine; dar ea trebuie făcută în cadrul vieții liturgice bisericești, cu spovedanie
regulată, împărtăşire cu Sfintele Taine, cu sfatul duhovnicului. Omul este o ființă Liturgică
(lăudătoare de Dumnezeu, precum sunt și îngerii), dar aceasta, într-o stare de comuniune și
iubire.
Noi facem parte fiecare, dintr-o familie duhovnicească, dintr-o comunitate Euharistică, care este
Biserica și parohia sau mânăstirea de care aparținem. Rugăciunea inimii, ne este dată pentru a
păstra această stare Liturgică de har din biserică, și în afara ei. Ceea ce facem la Sfânta Liturghie,
când îmbrăţişăm duhovnicește și ne rugăm pentru toată lumea, trebuie să continuăm în viața de zi
cu zi. Rugăciunea lui Iisus, trebuie să ne ducă la mai multă iubire, la lipsă de egoism, la mai
multă milă și înțelegere față de frații noștri.
10. Ce sfat aţi da oamenilor şi tinerilor în special, care sunt în căutarea lui Dumnezeu?
Să învețe și mai ales să înțeleagă textele slujbelor bisericești, care ascund în ele toată bogăția
împărăției lui Dumnezeu.
Să citească regulat textele Evangheliei și explicarea lor de către Sfântul Ioan Gură de Aur sau
Sfântul Teofilact de Ohrida.
11. Dacă tot mai mulţi tineri, s-ar îndrepta spre trăirea autentică a valorilor creştine, ce
impact credeţi că ar putea avea acest lucru, asupra societăţii şi a viitorului lumii în care
trăim?
Arhim. Andrei – Un impact bun, pozitiv. Lumea aceasta a fost o grădină a raiului înainte de
păcatul primilor oameni și va deveni din nou rai. Sfârșitul lumii așa cum o știm și o vedem
noi acum este de fapt sfârșitul răului. Prin credință, rugăciune și milostenie, binele, lumina,
adevărul, puritatea, credința, blândețea, sfințenia, vor triumfa.
Iar în această biruință noi suntem implicați direct. Dumnezeu oricum va birui, dar în acestă
biruință suntem (este bine să fim) părtași și noi, care ne-am îmbrăcat în hainele dreptății (Efeseni
6.11) la Sfântul Botez, care purtăm în suflet darurile și roadele Duhului Sfânt (cf.Galateni 5.22)
iubirea, bucuria, pacea, îndelunga-răbdare, bunătatea, facerea de bine, blândețea, înfrânarea,
curăția, credincioșia. Prin acestea purtăm în ființa noastră libertatea de fii ai lui Dumnezeu și
moștenitori ai împărăției Sale.
Arhim. Andrei – Văd un viitor cu Dumnezeu, în care oamenii să trăiască prin credință în
împlinirea poruncilor lui Dumnezeu. Un viitor fără Dumnezeu nu există și nici nu poate
exista, căci viața fără Dumnezeu este moarte pentru orice suflet și autodistrugere pentru țări și
popoare. Desigur nu întotdeauna, oamenii în general și chiar creștinii, îl caută pe Dumnezeu, să-I
asculte poruncile, să-I mulțumească, să-L laude, atunci când sunt în bunăstare, sănătate și
bucurie. Dar când se evită constant acest lucru, apar bolile, necazurile, sărăcia, neînțelegerile și
atunci, de nevoie oarecum, oamenii se întorc la Dumnezeu. M-a surprins plăcut un fapt întâmplat
la Spitalul de Oncologie, unde am mers să spovedesc și să împărtășesc un bolnav. Toți din salon
(5-6 persoane) au dorit să se spovedească și să se împărtășească. Vorba unui doctor: la secția
reanimare nu există atei, necredincioși.
Așa în concluzie, cred că de voie de nevoie, țara, omenirea, se va întoarce la Dumnezeu, pentru a
fi fericită cu adevărata fericire, care vine din ascultarea de Dumnezeu, din împlinirea poruncilor
Lui. Nu avem altă șansă !
ANCA REVNIC