MARTURISIRE ESENTIALA, PROFETICA, A SINODULUI BISERICII

GRECIEI DESPRE CAUZELE CRIZEI ECONOMICE, PLANUL DE

INROBIRE MONDIALA SI REMEDIILE SALE DUHOVNICESTI.
Si despre o prima strategie diversionista de abatere a atentiei de la cuvantul marturisitor

Daca privelistea ce o ofera Biserica Serbiei este una de plans si jale, Biserica Greciei infatiseaza o
pozitie de incredibila atitudine ortodoxa, in sensul plenar al cuvantului, luata fata de planurile si
experimentele sociale aplicate tarii de aceiasi eurocrati si euro-masoni care, prin intermediul UE,
FMI si Banca Mondiala, injuga tot mai multe state la o noua ordine mondiala in facere.

Problema este deosebit de importanta deoarece pozitia Bisericii Greciei poate deveni un exemplu
de urmat pentru celelalte Biserici surori (in special a noastra, avand in vedere experimentul si mai
dur aplicat tarii prin asa-zisa austeritate) si reprezinta o prima condamnare arhiereasca a acestor
criminale masuri ce preconizeaza un adevarat genocid social. Miza este enorma: protejarea
intereselor poporului, a statului national dar, mai cu seama, a importantei si rolului asumat de
Biserica in acest proces de inrobire, decimare si abuz asupra popoarelor, in numele unei agende
prin care se urmareste trecerea catre o noua stapanire totalitara. Adica: Biserica va tacea asupra
acestor planuri, se va ralia lor, sau va protesta, fie si cu riscul prigoanei? Iata ca un prim raspuns
vrednic este dat de Sinodul Greciei, care alege calea marturisirii.

Un exemplu menit sa intareasca pe episcopii din Biserica noastra care au luat deja pozitie fata de
arhitectii noii dictaturi in formare, pe episcopii care, poate, pana acum nu ai indraznit sa isi spuna
pe fata opozitia dar si sa avertizeze pe cei care, inglodati in interese si ambitii faraonice, sunt
desprinsi de realitatea in care se zbate poporul si de repercusiunile pe care masurile de austeritate
le vor avea, in curand, provocand “suferinte sociale” si tulburari.

Sa luam aminte, insa. Evident ca cei care conduc aceste planuri masive de dezagregare nationala
si sociala se asteapta si la momente sau atitudini de rezistenta. Sa nu ne inchipuim ca nu au
pregatite strategii de contracarare. Si deja, in cazul grecesc, se vede deja ca sunt puse la lucru
manipulari prin care atentia sa fie deturnata de la esential, de la miza ce se afla in joc: faptul ca
Biserica, in corpore, la nivel de ierarhie, marturiseste impotriva planurilor antihristice, este deja
pus in penumbra de scandalul provocat in jurul declaratiilor IPS Serafim de Pireu. Avand in
vedere ca, dupa cum a declarat chiar mitropolitul Serafim, pozitiile sale pe tema sionismului se
cunosteau demult, fiind publice, nu are cum sa fie intamplator ca tocmai acum s-a creat un scandal
in jurul lor, axat, cum altfel, in jurul acuzatiilor de anti-semitism (in conditiile in care Mitr.
Serafim a condamnat – si recunoscut – explicit holocaustul…).

Care ar fi strategia: pe langa a pune in penumbra marturisirea Sinodului grecesc, o alta miza este
de a compromite chiar mesajul in sine, care va fi infierat pentru ca ar fi conspirationist si ar

Pagină 1
ascunde prejudecati si atitudini anti-semite, de fapt (pe logica manipularii: iata ce fel de ierarhi
stau in spatele declaratiei sinodale).

Ceea ce este dureros este ca ceata “marturisitorilor” si a otevistilor ortodocsi pun un umar deosebit
la aceasta strategie, amplificand la maxim, la randu-le, scandalul din jurul declaratiilor lui IPS
Serafim de Pireu, aducand in fata tot felul de teorii care chiar sunt conspirationiste si imposibil de
dovedit (deci inutil de adus in discutie) citand tot felul de surse dovedit false (reamintin ca
Protocoalele sunt o capcana inghitita de naivi si propagata de interesati) si aratand, pe scurt, nu
doar ca nu pricep nimic din miza luptei in care s-a angajat Biserica Greciei dar chiar, constient sau
nu, actionand in directia strategiilor de manipulare si de contracarare a marturisirii ortodoxe!

***

„CĂTRE POPOR”

enciclică a Sfântului Sinod al Bisericii Greciei

Ierarhia Bisericii Greciei care s-a întrunit în şedinţă ordinară pe 5-8 octombrie 2010 simte nevoia
să se adreseze creştinilor săi, poporului lui Dumnezeu, dar şi fiecărui om bine intenţionat, pentru a
vorbi pe limba adevărului şi a dragostei.

Zilele pe care le trăim sunt grele şi critice. Trecem ca ţară printr-o criză economică cumplită care
creează multora nesiguranţă şi teamă. Nu ştim ce ne aşteaptă în ziua de mâine. Ţara noastră se
pare că nu mai este liberă, ci în fapt este administrată de creditorii noştri. Ştim că mulţi dintre voi
aşteptaţi de la Biserica ce vă păstoreşte să vorbească şi să ia poziţie asupra evenimentelor la care
suntem martori.

Este adevărat că ceea ce se întâmplă în patria noastră este inedit şi cutremurător. Criza
duhovnicească, socială şi economică merge mână în mână cu răsturnarea întregii firi. Este vorba
de încercarea dezrădăcinării şi distrugerii temeiurilor multor tradiţii care până acum erau
considerate de la sine înţelese pentru viaţa din spaţiul nostru. Din punct de vedere social se
operează o răsturnare a datelor şi a drepturilor, desigur cu un argument evident: măsurile acestea
le cer creditorii noştri. Declarăm de aceea că suntem o ţară sub ocupaţie şi că executăm poruncile
conducătorilor-debitorilor noştri. Întrebarea care se naşte este dacă solicitărilor lor privesc doar
chestiunile economice şi de asigurări sau vizează şi fizionomia duhovnicească şi culturală a patriei
noastre.

În faţa acestei situaţii orice om raţional se întreabă: de ce nu am luat mai devreme toate aceste
măsuri drastice, care astăzi sunt caracterizate drept necesare. De ce nu am schimbat la timpul lor
toate aceste patogenii ale societăţii şi ale economiei pe care azi le realizăm în un mod brutal?
Persoanele de pe scena politică din ţara noastră sunt, de decenii, aceiaşi. Cum au socotit atunci
costul politic, ştiind că conduc ţara la catastrofă, iar azi ei se simt în siguranţă, pentru că
acţionează de pe poziţia celor care dau porunci? Au loc răsturnări radicale pentru care altădată se
revolta întreaga Grecie, iar azi ele se impun aproape fără împotriviri.

Pagină 2
Criza noastră economică, în cuvinte foarte simple, se datorează diferenţei dintre producţie şi
consum. Între ritmul lent al producţiei pe care îl atingem şi nivelul ridicat de viaţă cu care ne-am
învăţat să trăim. Când ceea ce se consumă este mult mai mare decât ceea ce se produce, atunci
balanţa economică înclină spre partea cheltuielilor. Ţara noastră, pentru a face faţă, este nevoită să
se împrumute cu speranţa că balanţa perturbată se va reechilibra. Atunci când însă nu se întâmplă
acest lucru şi debitorii cer returnarea împrumuturilor plus dobândă, se ajunge la criză şi la
faliment. Criza economică care chinuie şi domină ţara noastră nu este însă decât vârful iceberg-
ului. Este urmarea şi rodul unei alte crize, a celei duhovniceşti. Disproporţia dintre producţie şi
consum prezintă însă nu doar o dimensiune economică, ci în primul rând este un fapt duhovnicesc.
Este indiciul crizei duhovniceşti, care priveşte atât conducerea ţării, cât şi poporul. O conducere
care nu a putut să aibă o atitudine responsabilă faţă de popor, care nu a putut sau nu a vrut să
vorbească pe limba adevărului, care a promovat modele eronate, care a cultivat relaţiile
clientelare, numai şi numai pentru că a avut ca scop deţinerea puterii. O conducere care în practică
se vădeşte că a subminat interesele reale ale ţării şi ale poporului.

Şi pe de altă parte, un popor, adică noi, care ne-am purtat iresponsabil. Ne-am lăsat pradă
bunăstării, îmbogăţirii facile şi traiului bun, ne-am dedat câştigului uşor şi înşelăciunii. Nu ne-am
pus problema adevărului lucrurilor. Revendicarea arbitrară a drepturilor de către bresle şi grupuri
sociale, cu o desăvârşită nepăsare faţă de coeziunea socială, au contribuit în mare măsură la
situaţia de astăzi.

Esenţa crizei duhovniceşti este absenţa sensului vieţii şi încarcerarea omului în prezentul
rectiliniu, adică în instinctul lui egoist. Un prezent fără viitor, fără perspectivă. Un prezent
condamnat la plictis şi monotonie. Viaţa a devenit un interval de timp între două date, a naşterii şi
a îngropării, cu un interval necunoscut între ele.

Într-o asemenea perspectivă, deşertăciunea se ia la întrecere cu iraţionalul şi lupta o câştigă

totdeauna tragicul. Când te adresezi tinerilor şi îi întrebi: „de ce iei droguri, fiule?” şi îţi răspund:
„spuneţi-mi dumneavoastră de ce să nu iau? Nu sper nimic, nu aştept nimic, singura mea bucurie
este atunci când înfig injecţia şi călătoresc (în alte lumi)”; sau atunci când atragi atenţia unui tânăr
că luând droguri va muri, iar el îţi răspunde cu un zâmbet tragic: „nu înţelegeţi că eu iau droguri,
ca să trăiesc”, atunci înţelegi cât de incredibil de adevărate şi de potrivite în tragismul lor sunt
cuvintele de mai sus. În loc deci de sens al vieţii noi am urmărit bunăstarea, traiul bun, puterea
economică. Când însă nu există altă perspectivă de viaţă în afară de consum, când puterea
economică şi demonstrarea ei ostentativă devine singurul mod al recunoaşterii sociale, atunci
diferenţierea de restul lumii este singurul drum de viaţă, pentru că altfel, dacă nu eşti imoral, eşti
prost. Aşa au gândit şi au făptuit mulţi, aşa am ajuns la diferenţierea şi de putere, dar şi de poziţie
în poporul nostru. Întrebarea – dilema lui Dostoievski „libertate sau fericire?” o trăim în tot
tragicul ei. Am ales bunăstarea contrafăcută şi am pierdut Libertatea persoanei noastre, am pierdut
Libertatea ţării noastre. Astăzi omul în mod justificat tremură mai degrabă „oare nu cumva i se
vor micşora veniturile?”, dar nu se nelinişteşte pentru deficienţele educaţiei care îi privesc pe
copiii săi şi nu se îngrijorează de înjosirea persoanei umane. Aceasta deci este esenţa adevăratei

Pagină 3
crize şi sursa crizei economice pe care atât de nemilos o exploatează actualii „negustori de
popoare”.

În Sinodul Ierarhiei, noi, părinţii voştri duhovniceşti, ne-am făcut autocritica, am dorit să ne
confruntăm cu responsabilităţile noastre şi să cercetăm care este partea noastră de vină în prezenta
criză. Ştim că uneori v-am mâhnit, v-am smintit chiar. Nu am reacţionat direct şi la momentul
potrivit faţă de atitudini care v-au rănit. Negustorii distrugerii relaţiei dintre popor şi Biserica sa
care îl păstoreşte au exploatat îndeajuns şi în mod pragmatic scandalurile fabricate şi au încercat
să destrame încrederea dumneavoastră în Biserică.

Dorim să vă spunem că Biserica are antidotul consumului ca mod de viaţă şi acesta este asceza. Şi
dacă consumul este sfârşitul, pentru că este o viaţă fără sens, asceza este drumul, pentru că
conduce la o viaţă cu sens. Asceza nu este privarea de plăcere, ci îmbogăţirea vieţii cu sens. Este
antrenamentul sportivului care îl conduce la competiţie şi la medalie, iar această medalie este viaţa
care biruieşte moartea, viaţa care se îmbogăţeşte cu dragoste. Asceza este drumul libertăţii,
împotriva sclaviei inutilului care astăzi ne înjoseşte.

Ne nelinişteşte situaţia Educaţiei noastre, pentru că sistemul educaţional actual se raportează la

elev nu ca la o persoană, ci ca la un calculator electronic şi singurul lucru pe care îl face este să îl
„încarce” cu materie, neinteresându-se de întreaga sa personalitate şi de aceea copiii noştri cu
îndreptăţire se împotrivesc. De aceea suntem neliniştiţi în privinţa proiectului Noului Liceu care
se pregăteşte. Manualele şcolare se scriu, într-adevăr, cu răspunderea guvernului, dar conţinutul
lor îl vizează şi pe ultimul cetăţean grec, care aşteaptă de la Biserica sa să îi facă cunoscut cu
putere şi glasul său smerit.

Înţelegem că toate parohiile noastre trebuie să devină spaţii ospitaliere pentru tinerii noştri, aşa
cum sunt deja destule dintre ele, în care mulţi tineri găsesc refugiu în căutarea lor după sens şi
speranţă.

Ştim că cereţi de la noi, păstorii voştri, o Biserică eroică, cu vigoare, care să aibă cuvânt profetic,
cuvânt pentru tânărul contemporan, nu o Biserică secularizată, ci una sfinţită şi sfinţitoare, o
Biserică liberă şi care să păstorească cu putere. O Biserică care nu se teme să ia poziţie faţă de
sistemul viclean al acestei lumi, indiferent dacă împotrivirea conduce la prigoană şi martiriu.

Biserica este singurul organism care poate să stea nemijlocit alături de om şi să îl sprijine. Biserică
însă suntem cu toţii şi aceasta este puterea noastră şi puterea ei. La unitatea dintre păstori şi popor
ţintesc negustorii de popoare şi încearcă să o submineze. Ei ştiu că dacă vor „pierde” păstorul, cu
uşurinţă se vor risipi oile şi le vor supune. Istoria ne învaţă că acolo unde Dumnezeu a fost luptat,
scopul final era omul şi înjosirea lui. Întruparea lui Dumnezeu este cea mai mare recunoaştere a
persoanei umane. Biserica nu se opune guvernării, ci acelora care exploatând guvernarea şi
ascunzându-se în spatele puterii lucrează să vă priveze de speranţă. Aduceţi-vă aminte că pentru
mulţi specialişti în economie, prezenta criză este fabricată, este o criză care urmăreşte controlul
mondial de către puteri care nu sunt iubitoare de oameni.

Pagină 4
Biserica lui Hristos are cuvânt pentru actuala situaţie, pentru că nu a încetat să fie şi trup al lumii,
parte a istoriei. Nu poate să îngăduie nici nu fel de nedreptate, dar este datoare să arate
disponibilitate pentru mărturisire şi martiriu. Ştim că oamenii de lângă noi suferă de foame, se află
în sărăcie, se sufocă economic, deznădejdea de multe ori stăpâneşte inima lor. Cunoaştem acest
lucru, pentru că prima lor oprire în căutarea speranţei este Biserica din zona lor, parohia lor.
Scopul şi lupta noastră este ca fiecare parohie să devină centrul de unde activitatea pastorală a
bisericii locale să îmbrăţişeze întreaga societate locală respectivă.

Decizia noastră este să creăm un observator al problemelor sociale cu scopul de a urmări

îndeaproape şi de a preîntâmpina metodic problemele pe care le creează prezenta criză. Scopul
nostru este să dezvoltăm lucrarea de asistenţă socială a fiecărei parohii, în aşa fel încât să nu mai
existe nici măcar un om care să nu aibă o farfurie de mâncare. Cunoaşteţi şi dumneavoastră că în
această privinţă Biserica realizează o lucrare uriaşă. Cunoaşteţi acest lucru, pentru că mulţi dintre
dumneavoastră sprijiniţi voluntar acest efort al parohiei voastre şi îl susţineţi economic. Vă
chemăm să staţi aproape fiecare de parohia voastră, ca să ne confruntăm împreună cu aceste
momente grele.

Poporul nostru a trecut şi altă dată prin sărăcie şi foame, dar a îndurat şi a biruit, pentru că atunci
avea perspective. Noi toţi putem să ajutăm pe unul şi unul pe mulţi. Dumnezeu nu ne-a dat duh de
frică, ci de putere şi de dragoste. Cu acest duh, adunaţi în jurul marii noastre familii, Biserica,
scoţând la iveală greşelile noastre, căutând sensul vieţii în dragoste, vom ieşi din acest ceas greu.

Ierarhia Bisericii Greciei

NOTA: Ce a facut, ce face si ce va face in viitor, Biserica Ordodoxa Romana?

Constantin P.

Pagină 5