ERA odată un mare violonist pe nume:

PAGANINI

Unii spuneau că el
era foarte ciudat.

Alţii, că era
supranatural.
 Notele magice
pe care le scotea
vioara sa
aveau un sunet diferit,
de aceea nimeni nu voia
să piardă şansa
de a vedea
spectacolele sale.
Într-o seară, loja unui auditoriu ticsit de admiratori
era pregătită pentru a-l primi.
Orchestra intră şi a fost aplaudată.
Dirijorul a fost, şi el, ovaţionat.

Mai mult, când apăru figura

lui Paganini, triumfant,
publicul deliră.
 Paganini aşeză vioara sa la
umăr şi ceea ce se auzea
era indescriptibil.

Doimi şi note întregi, treizecidoimi şi

şaizecipătrimi,
şeisprezecimi şi semişeisprezecimi
păreau să aibă aripi şi să zboare la atingerea
degetelor sale încântătoare.
 Deodată, un sunet straniu întrerupse
amuzamentul de la parter.

Una din corzile vioarei lui Paganini se rupse.

Dirijorul se opri.
Dar Paganini nu
se opri.

Orchesta se opri.
Uitându-se la partitura sa,
continua să scoată sunete
frumoase dintr-o vioară cu
Publicul se opri. probleme.
Dirijorul şi orchestra, Înainte ca publicul să se
exaltaţi, începură să însenineze, un alt sunet
cânte. perturbator distrase
atenţia spectatorilor.

Se rupse o altă Dirijorul se

coardă a vioarei opri din nou.
lui Paganini.
Orchestra se
opri şi ea.

Dar Paganini nu se opri.

Ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat,
el uită dificultăţile şi înaintă scoţând
sunete dintre cele mai imposibile.

Dirijorul şi orchestra,
impresionaţi,
se întoarseră la cântat.
Dar publicul nu-şi
putea imagina ceea ce
avea să se întâmple.

Toţi spectatorii, uluiţi, exclamau: OHHH!

 Se rupse o a treia coardă a vioarei lui
Paganini.
Dirijorul se blocă.
Orchestra se opri.
Respiraţia spectatorilor se tăie.

Însă Paganini
continuă.

Scoase toate sunetele de la unica coardă

care rămase din vioara sa distrusă, ca şi
cum ar fi fost un contorsionist muzical.
Nicio notă muzicală nu a
fost uitată.
Dirijorul se încurajă.
Orchestra se motivă.
Publicul trecu de la Paganini ajunse la
linişte la euforie, glorie.
de la inerţie la delir.
Numele său străbate
timpul.

Nu este tocmai un
violinist genial.
Este simbolul profesionistului
care continuă să meargă înainte
în ciuda imposibilului.
 Morala istorioarei
Nu ştiu ce tip de probleme ai acum.

Poate fi o problemă personală, familială,

profesională…, nu ştiu.

Dar un lucru ştiu:

Nu totul e pierdut.

Mereu există o coardă;

Cântând la ea, exersezi talentele tale.

Cântând la ea, vei vibra.

Învaţă să accepţi că viaţa îţi va lăsa mereu o ultimă
coardă.

Când vei fi descurajat, să nu renunţi niciodată.

Atunci va exista în tine coarda perseverenţei

inteligente: “de a încerca încă o dată”, de a mai face
un pas cu un nou entuziasm.

Trezeşte-l pe Paganini care se află în tine şi

avansează pentru a învinge.

Victoria este arta de a continua.

 Când totul pare că se prăbuşeşte, dă-ţi o şansă şi continuă
mai departe.

Atinge coarda motivaţiei şi scoate sunete, rezultate pozitive.

Înainte, însă, întreabă-te:

Cine-l motivează pe motivator?

Adică: Cine motivează creierul tău, care pune în funcţiune

mâna, care cântă la vioară?

Nu te frustra, nu te descuraja!

Aminteşte-ţi: acum mai este o coardă:

Coarda învăţării din nou pentru a gândi şi genera soluţii.

 Niciodată nu ţi se vor rupe în viaţă toate corzile.

Dacă rezultatele sunt rele, atunci este şansa ta de a cânta la

ultima coardă, aceea a imaginaţiei care reinventează viitorul
cu o înnoire continuă.

Este mereu coarda uitată care îţi va da cel mai bun rezultat.

Însă dacă, din întâmplare, vei fi la fundul prăpastiei, aceasta

va fi şansa ta de a atinge cea mai bună coardă din univers:

ÎNCREDEREA ÎN TINE
JL