106
PAGINA TÎNĂRULUI CERCETĂTOR
FEMEIA ÎNTRE TRECUT ŞI PREZENT:
ASPECTE ISTORICO-ANTROPOLOGICE ŞI ETNOGRAFICE
Factorii obiectivi şi subiectivi condiţionează şi
determină acţiunile femeii în orice societate, iar nece-
sităţile şi posibilităţile ei pe parcursul întregii vieţi sunt
conştientizate, structurate şi direcţionate spre a se rea-
liza şi autoafirma.
În această ordine de idei, teoria cunoaşterii ne
învaţă că femeia şi bărbatul se formează în cadrul fami-
liei ca personalităţi. Aici se însuşesc normele cultura-
le, identitatea de bărbat şi cea de femeie, se determină
comportamentul lor.
Concepută ca formă de comunitate umană, fami-
lia este cea mai trainică dintre ele. Fiind caracteristică
pentru toate treptele de dezvoltare istorică şi având o
mare stabilitate ca structură socială, ea ocupă un loc
aparte în raport cu toate celelalte forme de comunitate.
În sens mai restrâns, familia este o formă com-
plexă de relaţii biologice, sociale, materiale şi spirituale
între oamenii legaţi prin căsătorie – o unitate socială
de factură etnică, alcătuită dintr-un bărbat şi o femeie
(Colac, 2001, 90). Fiind un fenomen social, ea se dez-
voltă odată cu progresul societăţii şi se modifică în ra-
port cu aceasta (Voinea, 1978, 5).
Potrivit Giselei Bock „o istorie fără jumătate de
omenire înseamnă mai puţin decât o jumătate de isto-
rie căci, fără femei, această istorie ar fi inechitabilă...”
(Bock, 2000, 5). Din cele mai vechi timpuri „femeia a
fost şi rămâne sexul frumos al omenirii. Gradul de dez-
voltare a societăţii depinde în mare măsură de nivelul de
cultură, pasiunile şi prejudecăţile femeii” (Bejan-Volc,
2000, 7).
Istoria, etnologia, antropologia, sociologia şi alte
ştiinţe acordă femeii numeroase file care au ca scop evi-
denţierea rolului şi locului acesteia în societate. O aten-
ţie sporită studierii acestei probleme se atrage încă din
secolul al XIX-lea. Studii şi cercetări consacrate femeii
au fost efectuate de numeroşi cercetători printre care
se evidenţiază: André Vauchez, James Rodfield, Gisela
Boch ş. a. În Republica Moldova această temă rămâne
a fi studiată tangenţial, dar, cu tendinţe de noi perfor-
manţe.
Istoria este bogată în mărturii despre modul dife-
rit în care pot fi percepute şi înţelese sexele, particula-
rităţile lor şi raporturile dintre ele. Drept izvoare des-
criptive, ce ar putea reda tabloul feminin din cele mai
vechi timpuri până în prezent, sunt picturile rupestre,
operele literare ale autorilor antici şi medievali, coduri-
le de legi, viziunile marilor gânditori ai vremii, desco-
peririle arheologice, dar nu în ultimul rând cercetările
de teren.
Astfel, având factorul feminin ca obiect de cerce-
tare, vom încerca elucidarea problemei prin prisma sta-
tutului femeii în societate şi etapele care au favorizat-o
către „perfecţiune”.
Imaginea semnificativă care pune în valoare pre-
zenţa femeii în societate este acea de soţie, mamă şi
gospodină a casei. Conştiinţa publică acordă femeilor
Ludmila FULEA-BORDIAN
anumite roluri pe care le îndeplineşte în spaţiul extra-
familial. În baza unor legităţi umane, emanciparea fe-
meii este o problemă importantă, ce ţine de prezent şi
de viitor.
Femeile în contemporaneitate ocupă funcţii în
stat de rând cu bărbaţii, fac parte din anumite partide
politice, asociaţii nonguvernamentale, deţin funcţii de
profesori, patroni de firme, directori de întreprinderi
etc. Însă, conform datelor statistice, ele sunt mai puţin
apreciate şi promovate comparativ cu bărbaţii. Acest
fenomen poartă amprenta trecutului îndepărtat, bazat
pe factori determinaţi de timp şi spaţiu. Primul factor,
ne atenţionează că religia, ca forţă influentă în stat, în
evul mediu de rând cu puterea laică, iar în prezent nu
departe de aceasta, o acuză pe Eva de vina păcatului
originar şi de-a rândul secolelor identifică femeile cu
sexualitatea şi păcatul, considerându-le „capcana dia-
volului” (Redfield, 1998, 14). Unele aspecte s-au păs-
trat şi în prezent în educarea copiilor. Astfel, cel din
urmă factor, fiind evidenţiat prin prezenţa mentalităţii
arhaice infiltrate conştient sau inconştient în capaci-
tatea de gândire a omului. Trăsătură, moştenită de la
oamenii primitivi „homo sapiens”, la care persista spi-
ritul animalier datorită căruia domina, cel mai puter-
nic, evident de sex masculin, care prin luptă îşi câştiga
funcţia de conducător al comunităţii (Fulea, 2010, 26).
Celorlalţi bărbaţi le revenea următoarea treaptă soci-
ală, reprezentată prin unele ocupaţii auxiliare, cum ar
fi dobândirea hrănii şi apărarea comunităţii. Femeilor
revenindu-le grijile casnice, educarea copiilor, ocupa-
ţii inferioare bărbaţilor. În societatea primitivă deseori
femeia era capul familiei sau chiar tribului. Femeile
aveau funcții de vraci sau șaman etc., care se bucurau
de un mare respect în comunitate. Zeitățile adorate, de
asemenea erau feminine: Zeița-Mamă etc.
În timpurile străvechi, mai concret în neolitic, di-
viziunea muncii şi a rolurilor legate de aceasta se reali-
za pe sexe, acest lucru avea loc în felul următor: „feme-
ile lucrau ogoarele, strângeau grânele, torceau, ţeseau,
confecţionau veşminte, modelau oale, făureau podoabe
şi obiecte magice, iar bărbaţii desţeleneau pământurile,
construiau locuinţe şi produceau arme”. Satul neolitic
fiind autarhic, contactele sale cu lumea exterioară fiind
incidentare, determinându-l să se adapteze, din punct
de vedere economic, unui mediu strict condiţionat.
Aceste împrejurări au dus la crearea unor tradiţii pro-
prii, legate de mediul geografic şi social.
Rudenia, ca sistem sau reţea de relaţii sociale,
integrate structurii sociale (Constantinescu, 2000, 43)
se transmitea prin femeie, prin importanţa muncii ei şi
a prestigiului de care se bucura – acestea toate au im-
pulsionat apariţia matriarhatului. De fapt, matriarhatul
a cunoscut două faze de dezvoltare: prima fază – tim-
purie, în care exista un anumit echilibru între sexe şi

faza – dezvoltată, în care femeia domină viaţa socială,
datorită creşterii în importanţă a agriculturii practi-
cată de femei cu tehnica incipientă a săpăligii. „Ma-
triarhatul apare întotdeauna în legătură cu un sistem
de relaţii conjugale prin schimb de femei între două
clanuri, acest sistem dislocal transformându-se treptat
în sistem matrilocal şi cedând apoi locul unui sistem
patrilocal” (Mic dicţionar filozofic, 1973, 104). În prin-
cipiu, se poate vorbi, desigur, despre o descendenţă pe
linie maternă, matriarhală sau uterină, prin care sunt
recunoscute ca rude numai persoanele care coboară
din linia mamei (Constantinescu, 2000, 68).
Odată cu apariţia familiei pereche se trece cu
timpul la patriarhat şi în acest caz moştenirea trecând
nemijlocit la copii sau la familia bărbatului. Dispariţia
matriarhatului a însemnat o cotitură radicală în viaţa
istorică a femeilor. Bărbatul i-a impus femeii fidelitate
conjugală, prefacând-o astfel, o sclavă a plăcerilor lui
şi o „simplă maşină de procreat copii” (Voinea, 1978,
26). Bărbatul devenind stăpân atotputernic al familiei,
statutul femeii rămase dublu inferior. Cu toate aceste
Socrate spunea că femeile admise pentru o educaţie
superioară vor face lucruri pe care le fac şi bărbaţii, in-
clusiv „mânuirea armelor şi echitatea”. Dar, în viziunea
noastră, indiferent de acest fapt stereotipurile infiltrate
inconştient dintr-o perioadă mai timpurie cu greu pot fi
modificate.
Către secolul al XI-lea, schema tripartită ce do-
mina concepţiile asupra societăţii creştine nu acorda
femeilor nici un loc specific. Spre exemplu la greci, cei
lipsiţi de cetăţenie erau copiii, femeile şi sclavii. Locul
lor era în casă, cu excepţia situaţiilor când munca îi
obliga să lucreze în câmp. Ei erau membrii familiei dar
nu şi a cetăţii, ceea ce le interzicea participarea în sfe-
ra publică – adunări, teatre, ritualuri etc. În aşa mod,
numai bărbaţii puteau deveni, prin egalitatea lor, fiin-
ţe umane în adevăratul sens al cuvântului. Dacă e să
facem un tablou general al statutului feminin, şi până
la matriarhat condiţia femeii nu era atât de stabilă, dar
după desfiinţarea acestuia s-a înrăutăţit şi mai mult,
căpătând statutul de prim sclav, exploatată şi subor-
donată lui „pater familias”. Este adevărat că imaginea
familiei bazată pe dominaţia bărbatului s-a conturat şi
consolidat mult prin ajutorul dat de religie, în special
de religiile monoteiste (Voinea, 1978, 29).
Femeile evului mediu au fost renumite soţii,
mame şi călugăriţe, dar au mai existat şi unele care s-au
îndepărtat de tradiţiile vremurilor trecute, printre care
se enumerau: scriitoare, poiete, sportive, educatore şi
chiar cele care practicau vrăjitoria. Şi totuşi, multă vre-
me bărbaţii din epoca medievală au conceput „femeia”
ca pe o categorie secundară, dar diferenţierile sociale
şi activităţile profesionale, pentru nuanţarea modelelor
de comportament, au apărut mai târziu. Înainte de a fi
ţărancă, castelană sau sfântă, femeia a fost definită prin
trupul, sexul său, prin relaţiile sale cu grupurile famili-
ale. Nevastă, văduvă sau fecioară, personalitatea ei juri-
dică şi morala cotidiană i-au fost conturate în raport cu
un bărbat sau un grup de bărbaţi (Vauchez, 1995, 27).
Înainte de căsătorie femeia trebuia să se supună
fară să cârtească tatălui, fratelui sau a tutorelui, trecând
sub tăcere aspiraţiile intime, pentru a-l accepta pe băr-
batul care i-a fost ales. Apropierea femeilor prin vio-
lenţă, atât de frecventă în evul mediu timpuriu, devine
107
mai rară în amurgul acestuia şi obţine cu greu confir-
marea socială şi religioasă.
Trecerea unei femei dintr-un neam în altul deter-
mină nu numai transferul ei fizic, dar şi pe cel material.
În evul mediu timpuriu bunurile erau date de soţ sau
de familia lui familiei soţiei, ca „despăgubire” pentru
pierderea suferită de această familie prin cedarea unei
fiici. Cu timpul bunurile erau date soţiei, aceasta în
schimb, continua să aducă soţului tot felul de bunuri
imobile, sume de bani, pe care i le da lui sau rămâneau
în posesia ei. Astfel îi va fi asigurată întreţinerea după
moartea soţului. Intenţia acestor prestări şi contrapre-
stări mai constau şi în întreţinerea unor legături traini-
ce între familiile angajate în jocul de daruri şi contra-
daruri care garanta prietenia lor, în timp ce le specifică
poziţiile sociale respective (Vauchez, 1995, 28).
Începând din secolul al XII-lea, dota sau zestrea
adusă de soţie creşte şi treptat capătă o pondere mai mare
faţă de dota maritală sau cadourile şi aporturile soţului.
La moartea acestuia, văduva nu mai poate transmite
aceste bunuri prin testament oricui doreşte. Motivele
unei asemenea deposedări sunt complexe. Ades invo-
cată, feudalizarea raporturilor cu pământul, nemijlocit,
exclude femeia de la transmiterea bunurilor şi a castelor.
La sfârşitul evului mediu femeile sunt cu mult
mai puţin stăpâne asupra averii lor, faţă de epocile tim-
purii. O formulă grecească spunea: „o dau zălog pe fiica
mea pentru a da naştere unor fii legitimi şi împreună
cu ea o zestre în valoare de...”. Tatăl nu numai că-şi da
fiica, dar ceda ginerelui răspunderea ei şi zestrea. For-
mal soţul nu intra în posesia acestei zestre, el trebuia
s-o înapoieze dacă mariajul nu mergea. Însă Biserica o
învăţa pe femeie să fie ascultătoare, să se supună tatălui
cât timp era în familie, după care bărbatului când se
căsătorea. Acestă tradiţie, mai persistă în educaţia unor
familii şi în prezent.
Prin urmare, căsătoria medievală mai era consi-
derată, în afară de formă de negoţ, o „pace”. La capătul
unui proces de rivalitate sau al unui război deschis între
familii, aceasta instaura şi pecetluia pacea. A da o feme-
ie neamului cu care se realizează împăcarea, plasează
soţia în centrul înţelegerii. Acestui zălog şi instrument
al concordiei i se atribuia un rol ce îi depăşeşte destinul
individual şi aspiraţiile personale. A menţine alianţa
între cele două grupări, evitând orice comportament
criticabil, asigurarea perpetuării neamului în care intră
procreând pentru el şi încredinţându-i fidelitatea tru-
pului şi a bunurilor aduse de ea, conturează imaginea
unei „soţii bune” (Redfield, 1998, 29).
Găsim din belşug exemple în care femeia este cea
care întreţine legături de familie între două neamuri.
Primii amatori de asemenea căsătorii au fost înşişi con-
ducătorii creştinătăţii, ca exemplu îl avem în secolul al
XI-lea pe regele Franţei, Henric I, care îşi caută soţie
în îndepărtatul principat al Kievului, în Rusia (Fedo-
rovski, 2010, 23). Căsătorii de acest tip întâlnim şi în
Moldova pe timpul lui Ştefan cel Mare, fiica căruia a
fost dată pe mâna lui Ivan cel Tânăr, fiul marelui cneaz
moscovit Ivan al III-lea (Domnii Ţării Moldovei, 2005,
97). Însă, de cele mai multe ori, eşuarea căsătoriilor de
acest tip se finisa cu declanşarea unor războaie particu-
lare sau publice.
Conform izvoarelor istorice, rolul civil al feme-
ilor medievale era acela de a produce cetăţeni, adică
108
moştenitori de sex masculin ai capilor de familie din
cetăţi. Indiferent de statutul social al bărbatului pe care
îl aveau, ele trebuiau să se supună în totalitate. Unica
lor armă periculoasă era aspectul fizic impunător, ce le
făcea atrăgătoare şi irezistibile. Asemenea abilităţi obli-
gau bărbaţii să se lase inconştient dominaţi de femei.
Un exemplu poate fi Regele Angliei Henric al VIII-lea,
care a fost cucerit într-o manieră atât de puternică de
Ana Boleyn, datorită vicleşugului ei de a obţine pen-
tru sine şi familia sa diferite titluri la curte. Regele şi-a
alungat soţia, Ecaterina de Aragon, a rupt legătura cu
Biserica Catolică, declarându-se el însuşi drept condu-
cătorul noii Biserici a Angliei, care primea ordinele di-
rect de la Dumnezeu, decapitând numeroşi demnitari
care erau împotrivă (White, 2008, 236).
În timpul procesului de urbanizare atestat în epo-
ca modernă, când are loc migrarea în masă a populaţiei
de la sat la oraş, statutul femeilor se bifurcă în femei
rurale şi femei urbane, atât după categoria socială, gra-
dul de studii, caracter, cât şi după mentalitate. Astfel,
mediul rural continuă să poarte amprentele trecutului,
pe când în cel urban situaţia femeii se schimbă inten-
siv. Fenomenul s-a păstrat până la sfârşitul acestei epoci
chiar dacă au început numeroase proteste care aveau
ca scop egalitatea în drepturi de rând cu bărbaţii. În
spaţiul românesc de asemenea s-au făcut numeroase
încercări în acest domeniu, dar nu toate s-au încununat
de succes. Amintim lupta pentru acordarea drepturilor
politice femeilor de către Constituţia din 1866, de ase-
menea petiţia din 1896 înaintată de Liga femeilor, în
care se cerea ca „femeia măritată să fie scoasă din rân-
durile minorilor, să i se recunoască dreptul de a-şi ad-
ministra singură averea” (Istoria Românilor, 2000, 87).
Secolul al XIX-lea a trăit cu incertitudinea inferio-
rităţii intelectuale a femeii, certitudine care justifică
interdicţia participării acesteia în viaţa politică. După
Primul Război Mondial, femeile devin un interlocutor
social tot mai exigent, cu o voce publică distinctă. Dar
şi în această perioadă ele continuă să rămână sclave
casnice, căci le apasă, le înăbuşă şi le înjoseşte mărun-
ta gospodărie casnică, care le leagă de bucătărie şi de
camera copiilor, irosindu-i munca într-o activitate stu-
pid de neproductivă, măruntă, enervantă şi abrutizată
(Voinea, 1978, 58).
Fie în oraşe, fie în sate, femeile în prezent au ră-
mas cu aceleaşi funcţii fundamentale care s-au men-
ţinut pe parcursul istoriei. În contextul de viaţă a fe-
meilor de la sat persistă respectarea tradiţiei cu multe
învăţături plămădite, după cum am menţionat, în evul
mediu. Aceste cunoştinţe femeile le-au însuşit din is-
toria creştinismului şi le-au transmis multor generaţii.
Cele menţionate anterior ne obligă să concluzi-
onăm, ţinând seama de cele spuse de Apostolul Pavel:
„Supuneţi-vă unul altuia în frica lui Hristos...bărbatul
necredincios se sfinţeşte prin femeia credincioasă şi fe-
meia necredincioasă se sfinţeşte prin bărbatul credin-
cios” (I Corinteni, versetul 14).
Concepţia despre viaţa femeii ca sistem funcţio-
nal, poate fi elucidată numai evaluând-o conform te-
oriilor generale, extinse asupra societăţii ca totalitate
dialectică a unor subsisteme reale în interacţiune, în
cadrul cărora femeia conştient şi intenţionat transfor-
mă mediul, creează o lume a sa interioară şi vizuală,
jucând un rol hotărâtor în dirijarea proceselor vitale.
Literatura
Bejan-Volc Iu. Femeile din comunităţile rurale. Ten-
dinţe şi afirmări. Chişinău, 2000.
Biblia. Bucureşti, 2002.
Bock G. Femeia în istoria Europei. Bucureşti, 2002.
Colac T. Familia – o constantă şi o entitate dinamică //
Revista de etnologie. Nr. 3. 2001.
Colac T. Familia: Valori şi dimensiuni culturale. Chi-
şinău, 2005.
Constantinescu N. Etnologia şi folclorul relaţiilor de
rudenie. Bucureşti, 2000.
Domnii Ţării Moldovei. Volum editat de Demir Drag-
nev. Chişinău, 2005.
Fedorovski V. Ţarinele şi puterea de la Ecaterina I la
Raisa Gorbaciova. Bucureşti, 2010.
Femeile din Moldova (Materialele conferinţei ştiinţifi-
co-practice din 24 martie 2010). Chişinău, 2010.
Femeile în labirintul istoriei. Chişinău, 2009.
Fulea L. Femeia celor „o mie de ani de întuneric” //
AXA. Nr.17. Chişinău, 2010.
Istoria Românilor, vol. II. Bucureşti: Univers Enciclo-
pedic, 2000.
Istoria Universală, epoca medievală. Chişinău, 1988.
Redfield J. Omul şi viaţa domestică. Bucureşti, 1998.
Solcan Ş. Femeile din Moldova,Transilvania şi Ţara
Românească în Evul Mediu. Bucureşti, 2005.
Vauchez A. Omul medieval. Bucureşti, 1995.
Voinea M. Familia şi evoluţia sa istorică. Bucureşti, 1978.
White E. Femei celebre. Bucureşti, 2008.
Rezumat
În cadrul articolului se face o sinteză a materialului
factologic în raport cu sursele bibliografice, care au ca scop
prezentarea statutului femeii în societate şi etapele ce au fa-
vorizat-o către „perfecţiune”. Elucidarea problemei este posi-
bilă prin raportarea acesteia la aspectele istorice, antropolo-
gice şi etnografice.
Cuvinte-cheie: femeia, statutul feminin, căsătoria,
mediul rural, mediul urban.
Резюме
В статье осуществляется синтез материалов фак-
тологического и полевого исследования, собранных
в соответствии с библиографическими источниками,
направленными на представление статуса женщины в
обществе и шагов, которые способствовали его совер-
шенствованию. Выяснение этой проблемы возможно
путем сравнения исторических, антропологических и
этнографических аспектов.
Ключевые слoва: женщина, статус женщины,
брак, сельская среда, городская среда.
Summary
The article provides a synthesis of the factual and field
data collected according to existing bibliographic sources,
aimed at presenting the status of a woman in the society as
well as the steps that have contributed to its perfection. Elu-
cidation of this issue is possible by comparing the historical,
anthropological and ethnographic aspects.
Key words: woman, the status of a woman, marriage,
rural environment, urban environment.