Sunteți pe pagina 1din 4

Infecţia nosocomială (IN) este infecţia contractată în unităţi

sanitare cu paturi (de stat şi private), care se referă la orice boală


infecţioasă ce poate fi recunoscută clinic şi/sau microbiologic şi
pentru care există dovada epidemiologică a contractării în timpul
spitalizării/actului medical sau manevrelor medicale, care
afectează fie bolnavul – datorită îngrijirilor medicale primite, fie
personalul sanitar – datorită activităţii sale şi este legată prin
incubaţie de perioada asistării medicale în unitatea respectivă,
indiferent dacă simptomele bolii apar sau nu apar pe perioada
spitalizării.

Ordin nr. 916/2006 din 27/07/2006

Precautiuni Universale( obligatoriu de respectat) :

 Spǎlarea mâinilor ;

 Purtarea mǎnuşilor ;

 Purtarea echipamentului de protecţie sanitarǎ : ( halate, şorţuri, mǎşti – protecţie


respiratorie ) ;

 Plasarea pacienţilor ( în funcţie de gradul de infecţiozitǎţi, receptivitatea acestora,


data internǎrii, etc. ) ;

 Transportul pacienţilor infectaţi (limitarea mişcǎrii şi transportului acestora ) ;

 Echipamentul şi articolele pentru îngrijirea pacienţilor – aceasta necesitǎ o


manipulare specială ( instrumentele care pot tǎia sau înţepa – bisturie, ace alte
instrumente ascuţite ) – dezinfecţia şi sterilizarea acestora ;

 Lenjeria, aşternuturile şi alte materiale textile

o transportul lenjeriei murdare în aşa fel încât sǎ evite transferul


microorganismelor cǎtre alt pacient , personal şi / sau mediu – saci de
plastic de unicǎ utilizare ;

o depozitarea igienicǎ a lenjeriei ;

o spǎlarea lenjeriei respectând toate etapele impuse de normele sanitare ;

 Vesela, tacâmurile şi ustensilele pentru alimentaţie – spǎlarea acestora cu apǎ


fierbinte şi detergenţi dezinfectanţi ;

 Curǎţarea mediului zilnicǎ şi terminalǎ :


- saloanele cu paturi şi accesoriile acestora, mobilierul – trebuiesc curǎţate şi
dezinfectate permanent ţinându-se cont de faptul cǎ anumiţi agenţi patogeni (
în special enterococii ) pot supravieţui în mediul de spital perioade foarte
lungi de timp

Masuri de prevenţie în infecţiile nosocomiale :

Urmarea tuturor regulilor de igiena personala si individuala, spalarea


mainilor,purtarea obligatorie a echipamentului de protectie,existenţa circuitelor
funcţionale corespunzǎtoare cu respectarea lor ( circuitul lenjeriei
curate,murdare,circuitul alimentelor,al deseurilor),asigurarea unor operaţiuni corecte de
igienizare cotidianǎ, curatenie ,decontaminare, dezinsecţie-deratizare periodicǎ,triajul
bolnavilor la internare şi în timpul spitalizǎrii pentru depistarea precoce a unor riscuri de
infecţie,controlul stǎrii de sǎnǎtate a personalului de toate categoriile,evitarea
aglomeraţiei, spitalizǎrii prelungite, abuzului de medicamente,reglementarea cu caracter
prevenţional a accesului vizitatorilor,asigurarea unor operaţiuni corecte de pregǎtire şi
efectuare a sterilizǎrii,pǎstrarea în rezervǎ a unor antibiotice cu spectrul larg pentru
intervenţia de urgenţǎ în caz de infecţii nosocomiale produse de agenţi multirezistenţi la
antibioticele utilizate

Spalarea mainilor

Cel mai important şi uneori singurul mod de prevenire a contaminării şi diseminării agenţilor
microbieni.
▪ CÂND?
- la intrarea în serviciu şi la părăsirea locului de muncă;
- la intrarea şi la ieşirea din salonul de bolnavi;
- înainte şi după examinarea fiecarui bolnav; atenţie bolnavii cu mare receptivitate;
- înainte şi după aplicarea unui tratament;
- înainte şi după efectuarea de investigaţii şi proceduri invazive;
- după scoaterea mănuşilor de protecţie;
- după scoaterea măştii folosite la locul de muncă;
- înainte de prepararea şi distribuirea alimentelor şi a medicamentelor administrate per os;
- după folosirea batistei;
- după folosirea toaletei;
- după trecerea mâinii prin păr;
- după activităţi administrative, gospodăreşti.

1.Spalarea simpla a mainilor

Spălarea simplă igienică a mâinilor se face utilizându-se apă şi săpun lichid;


această procedură nu este un substitut pentru dezinfecţia igienică a mâinilor.

Obiective: reducerea florei microbiene tranzitorii

RECOMANDARI:

 CHIAR DACA SE VOR UTILIZA MANUSI NU TREBUIE EXCLUSA


SPALAREA MAINILOR;

 PURTAREA BIJUTERIILOR ESTE INTERZISA

 IGIENA UNGHIILOR

 UTILIZAREA HALATELOR CU MANECI SCURTE

Etape:
1)Umeziti-va mainile inainte de aplicarea sapunului
-se da drumul la robinet,se fixeaza jetul de apa ,se umezesc mainile si se aplica o doza de
sapun(5 ml) in palma

2)Sapuniti-va cu grija (30sec.)

- pe toata suprafata mainilor pana deasupra articulatiei pumnului si frecati palmele


intre ele – extremitatile degetelor

- fata palmara a mainii drepte peste fata dorsala a mainii stangi- spatiile
interdigitale

- fata palmara a mainii stangi peste fata dorsala a mainii drepte-spatiile


interdigitale

- palmele intre ele, cu degetele flectate, incrucisate – mai ales unghiile

3)Clatiti-va abundent cu apa calda

4)Uscati-va prin tamponare cu prosop de hartie sau prosop de unica utilizare

5)Inchideti robinetul cu mana in care aveti prosopul de hartie.

6)Reorganizarea locului de munca- se arunca prosopul de unica folosinta la deseurile


menajere fara a atinge marginile pubelei/cosului.

S-ar putea să vă placă și