UNIVERSITATEA „ALEXANDRU IOAN CUZA” DIN IAȘI

FACULTATEA DE TEOLOGIE ORTODOXĂ

SPECIALIZAREA TEOLOGIE PASTORALĂ

ÎMBUNĂTĂȚIREA MORALĂ A OMULUI

CONTEMPORAN

-ASPECTE TEOLOGICE ȘI ȘTIINȚIFICE-

COORDONATOR :
Pr. Prof. univ. dr. IOAN CRISTINEL TEȘU

ABSOLVENT :
STAVARACHE ANDREI

Iași
2016

1
 CUPRINS

INTRODUCERE ............................................................................................................................ 3
Cap. I Scurtă radiografie morală a societății contemporane ........................................................... 5
1. Nesiguranța ...................................................................................................................... 5
2. Multul rău......................................................................................................................... 6
3. Păcatul văzut ca normalitate ............................................................................................ 6
4. Încercări de ușurare a conștiinei ...................................................................................... 7
5. Pierderea răbdării ............................................................................................................. 9
6. Falsul lumii ...................................................................................................................... 9
7. Distrugerea nucleului societății – familia ...................................................................... 10
8. Educația sexuală în școli ................................................................................................ 12
9. Manipularea ................................................................................................................... 12
10. Repulsia pentru ridicarea catedralei mântuirii neamului................................................ 14
11. Desfrânarea..................................................................................................................... 14
12. Homosexualitatea ........................................................................................................... 15
13. Păcatul ............................................................................................................................ 17
14. Diavolul – face parte din lume? ..................................................................................... 18
Capitolul II. Nevoia de îmbunătățire morală a omului contemporan .......................................... 20
1. Suferința omului contemporan........................................................................................... 20
2. Necestiatea educației religioase ......................................................................................... 23
Capitolul III. Îmbunătățirea omului contemporan în universul lumii religioase, în Hristos......... 27
1. Punctul de plecare .............................................................................................................. 27
2. Etapele vieţii spirituale ...................................................................................................... 31
3. Curăţirea de patimi ............................................................................................................ 33
4. Contemplația .................................................................................................................... 39
5. Îndumnezeirea .................................................................................................................. 45
Concluzii ....................................................................................................................................... 51
Bibliografie: .................................................................................................................................. 53
DECLARAȚIE DE AUTENTICITATE ȘI ORIGINALITATE .................................................. 60

2
Curriculum vitae ........................................................................................................................... 61

INTRODUCERE

Dintotdeauna, lumea a fost consumată de probleme care mai de care mai răsunătoare,
distrugând armonia dintre oameni și tulburând liniștea din interiorul lor. Războaiele, bolile,
lipsurile, au făcut ca să fie dificil, pentru om, să-și ducă o viață plină de comoditate, cum marea
parte a lumii o duce astăzi. În ciuda vicisitudinilor vieții omului din secolele trecute, integritatea
sa sufletească era în mare parte neatinsă, pe când astăzi suferă. Cauzele pentru care umanitatea se
află într-o continuă suferință sunt multiple, însă au o premisă comună: căutarea fericirii în locuri
greșite.
Întreaga viață, omul, este reprezentat de fuga după împlinire. Chiar dacă fericirea, pentru
unii, constă în a avea o casă de lux, bani ca să-și îndeplinească toate poftele, o soție frumoasă,
sănătate, frumusețe, putere, virilitate sau pe de altă parte, o viață trăită în duhul dragostei,
smereniei, înțelepciunii, milosteniei, simplității, fără excepție umanitatea, are ca țintă atingerea
fericirii. Necunoașterea, care stă ca o ceață peste umanitate, duce la dirijarea forțelor omului spre
o bucurie mult nesemnificativă celei reale. Lupta în a-și îndeplini fericirea efemeră este întărită
astăzi de ideologii, filosofii și mai ales teorii numite „științifice”, care îl încredințează pe om că
trece în neființă odată cu moartea trupului, sau care susțin că nu există Dumnezeu. Fixarea
acestor idei în mintea umană a dus la pierderea treptată a încrederii într-o fericire cerească și
înlocuirea cu o fericire bolnăvicioasă, trăită prin plăceri efemere. Schimbarea modului de a vedea
fericirea adevărată duce la păcate și patimi, care degradează ființa umană până la rădăcină.
Mai departe, pe scara împătimirii omului în societatea actuală, este ilustrarea păcatului ca
normalitate și normalitatea ca un păcat. Astfel, au loc înlocuiri de valori, precum : acceptarea
homosexualității, acceptarea pedofiliei, copii sunt educați de mici cum să execute un act sexual,
punând astfel scaiul patimii dintru început, refuzul de a se construi biserici în care omul să se
schimbe pe sine spre a deveni mai curat, criticarearea clerului, înlocuirea existenței reale cu
trăirea în lumea virtuală a calculatorului, neluarea în seamă a istoriei religioase, etc.
Omul contemporan suferă. Suferința lui este severă pentru că este cauzată de ceea ce-l
îndepărtează de Dumnzezeu, păcatul. În ciuda ideologiilor și a „progreselor științifice”, pe care le

3
invocă întotdeauna omul modern, spre a-și justifica patimile, adevărata lume științifică pune în
obectiv rezultate care susțin întru toate necesitatea spiritualității pentru atingerea normalității.
Astfel, este necesară o schimbare, o transfigurare a omului pentru a putea face față cu succes
vieții în societatea contemporană, dar și în vederea unei fericiri eterne. Pentru a se trece dintr-un
cadru al suferinței într-altul, al fericirii, este absolut necesară o normă de viață care să fie pe atât
de corectă cât este de adevărată, iar pentru a întări autenticitatea spiritualității ortodoxe, o să
expun și informații de ordin științific.
Această lucrarea se află în domeniul spiritualității pentru că scoate în evidență
spiritualitatea morală a omului din societatea actuală și deoarece are ca țintă să îl conducă pe
omul modern spre o înțelegere din ce în ce mai deplină declinului moral al societății în care
trăiește și ce ar trebui să facă pentru ca să-și recapete stabilitatea existenței sale.
Am ales această temă deoarece am remarcat, în special la tinerii de astăzi, că au un
comportament lipsit de valori și rătăciți în patimi, își pierd nădejdia în adevăratul Dumnezeu.
Această stare, acest duh al lumi, este prezentă peste tot, la toate vârstele și năruie până și cele
mai puternice suflete. Pentru a vedea mai clar lumea, trebuie analizată și judecată în gând creștin,
ca mai târziu să fie puse în aplicare metode de dezvoltare sufletească pentru ca viața să aibă sens.
Apoi, în calitate de creștin ortodox, sunt preocupat de metodele prin care pot curăți inima de
întinăciunea păcatului și, mai ales, sunt deosebit de interesat de cultivarea virtuților care îmi
permit să simt din ce în ce mai mult prezența lui Dumnezeu, în viață.
Din punct de vedere al obiectivelor, această lucrare își propune să realizeze o sinteză
asupra stării comportamentului uman din societatea contemporană pentru a aduce un plus de
claritate asupra sănătății sale sufletești și fizice. Această lucrare nu se limitează la identificarea
surselor din Sfânta Scriptură și Sfinții Părinți, în cuprinsul cărora se vorbește despre
comportamentul ideal, ci are în vedere și câteva rezultate recente din domeniul științific, acestea
din urmă reprezentând argumente foarte puternice pentru convingerea celor care se arată reticenți
în a acorda prea multă încredere unor sfinți, care, deși s-au remarcat prin virtuți, nu au avut acces
la mijloacele tehnologice pe care le avem la îndemână în zilele noastre.
În ceea ce privește limitele acestei lucrări, nu a fost posibilă o cercetare exhaustivă a
tuturor operelor sfinților Bisericii; deși s-a încercat surprinderea perspectivelor celor ce s-au
aplecat în mod deosebit asupra acestei teme, nu s-am putut oferi o imagine profundă. În ceea ce

4
privește cercetarea științifică, limitele sunt chiar mai restrânse, limitându-mă la câteva zeci de
volume mai reprezentative

Cap. I Scurtă radiografie morală a societății contemporane

Marea majoritate a lumii epocii noastre este instruită lumește și aleargă în toate direcțiile,
dar, după cum spune Sfântul Paisie Aghioritul, „îi lipește frâna, iar cu viteză fără frână, sfârșește
în prăpastie”. 1 Oamenii au foarte multe probleme și cei mai mulți sunt foarte, tulburați, amețiți,
dezorientați. Vor ajunge ”să nu se mai controleze” 2. Mii de glasuri se ridică, astăzi, împotriva
spiritualității, numind-o „demodată”. Se consideră că poruncile nu mai sunt normative culturii
actulale, sunt retrograde și neactualizate, deci trebuie înlăturate. 3 Omul contemporan vrea să-și
stabilească singur valorile și să le urmeze. În realitate, această încercare a omului de a nu accepta
tot ce este sacru este justificabilă, căci vrea să schimbe legile morale, pentru a-și justifica faptele
și, astfel, să fie împlinit. Din păcate, aceasta este doar o iluzie. De asemeni, lovirea în valori nu
evidențiază decât că glasurile conștiinței umane mustră fără cruțare comportamentul său.
Încercarea de a se comporta ca și cum Dumnezeu n-ar exista, duce pe om în a-și pierde
identitatea. Câteva dintre problemele duhovnicești ale omului contemporan sunt:

1. Nesiguranța

Suferințele lumii, în cadrul comtemporaneității, nu au sfârșit. Se observă, peste tot, o

descompunere generală. Numai în casele în care oamenii trăiesc după voia lui Dumnezeu, există
normalitatea în care aceștia se împlinesc. În celelalte, cu toată bunăstarea, există însigurare , unii
divorțează, alții intră în faliment, bolnavi, accidentați, depresivi, sinucigași, împătimiți. etc.
Mai mult sau mai puțin, toți au câte o durere. Lumea s-a umplut de „asigurări însă depărtată de

1
Cuviosul Paisie Aghioritul, Cu durere și cu dragoste pentru omul contemporan, traducere din grecește de
Ieromonah Ștefan Nuțescu, Ed. Evanghelismos, București, 2012, p. 21
2
Ibidem
3
Dr.Fr.Foerster, Îndrumarea Vieții, traducerea de Nicoleta Pandea , Ed. Arhiepiscopiei Sucevii și Rădăuților,
Suceava, 2015, p. 4

5
Hristos, simte cea mai mare nesiguranță” spune Cuviosul Paisie. În nici o epocă, nu a existat
nesiguranța pe care o au oamenii contemporani. Ea suferă, se pierde, și din păcate, toți oamenii
trebuie să trăiască în acest ”iad al lumii”. Anii străbătuți de umanitate sunt foarte grei, ”foarte
prăpăstioși” 4 . Multele informații puse în evidență de către sofiștii secolui nostru, care
individualiști și rivali, ca cei de altădată, concurând pentru aprecierea publicului 5 , disturbă
ordinea din mintea celor care îi cred, sădind în ei nesiguranță și teamă. Relativitatea adevărului
de credință este una dintre cele mai prezente teme în gândirea omului contemporan.
Din pricina mulțimii de informații, care au natura de a dezinforma, omul nu mai crede în
Dumnezeu. Odată cu aceasta, nu mai are încredere în semenii săi, apoi își pierde încrederea și în
el. Aceasta în duce la depresii, cauzându-i numai rău.

2. Multul rău

Astăzi, dacă cineva vrea să trăiască cinstit și în curăție, „nu încape în lume”, îi este greu
să se încadreze în lume. Altădată, binele era mult, iar răul, spune Cuviosul Paisie „se îneca în
bine”. 6 Puțina dezordine ce exista în lume nu se vedea și nu vătăma. Astăzi, răul este mult, iar
puținul bine, care există, este disprețuit înecându-se în multul rău. 7 Lumea agitației și a
zgomotului exterior schimbă liniștea interioară și-l îndreaptă pe om să se gândească numai la
exteriorul lui .

3. Păcatul văzut ca normalitate

Astăzi, păcatul este văzut ca normalitate. Oamenii, dacă văd pe un altul că nu urmează
curentului epocii, adică să nu păcătuiască, dacă este puțin evlavios, îl numesc întârziat sau
retrograd. Ei consider o jignire faptul de a nu păcătui, iar păcatul îl consideră progres. Dacă cei
de azi, cel puțin, ar recunoaște starea în care sunt, ar putea fi salvați, însă îndreptățesc cele
nejustificabile și elogiază păcatul. 8 Cuvântul ”natural/firesc”, în limbajul current, desemnează cel

4
Cuviosul Paisie Aghioritul,op.cit, pp. 24-25
55
W.K.C.Guthrie, Sofiștii, traducere din limba engleză de Mihai C. Udma, Ed. Humanitas, București, 1999, p. 45
6
Cuviosul Paisie Aghioritul, op.cit, p. 184
7
Ibidem
8
Ibidem, p. 40-41

6
mai adesea, firea decăzută și, deci, la propriu, o contra-fire. 9 Acest aspect îl regăsim și la
romano-catolici, astfel Papa Pius al XII-lea declara ”Poate cel mai mare păcat din lumea de
astăzi este că oamenii au început să piardă simțul păcatului”. 10 Se observă în societate semnele
pierderii simțului păcatului, ale cărei simptome sunt de ordinul limbajului, al expresiei
sacramentale, al conduitei și al trăirii interioare. Această modificare a simțului păcatului s-a
produs din cauza noii percepții pe care omul o are despre ființa sa, despre greșeală, despre actul
moral, despre influența societății, etc. 11
Decăderea morală fără precedent a lumii de astăzi, care și-a făcut aproape un scop din
căutarea plăcerii (Părintele Sofronie vorbește despre o adevărată „cultură a păcatului”) dăunează
foarte mult intregii umanități. 12 Pe de o parte, păcatul a fost socotit ca ceva firesc și a devenit un
mod de viață. Însă, fărădelegea este singurul lucru împotriva firii din cadrul naturii și împreună
cu ea, moartea și diavolul. Ceea ce descoperim însă cu tristețe în lume este faptul că ceea ce este
nefiresc a fost proclamat firesc, moartea a fost numită viață și diavolul a fost considerat
Dumnezeu. Istoria neamului omenesc este plină de întâmplări în care răul triumfă și este socotit
ceva firesc. 13

4. Încercări de ușurare a conștiinei

O încercare de scăpare de mustrările de conștiință, este căutarea unei religii sau filosofii
care să se potrivească cel mai bine cu patimile omului. Așa au făcut mulți din cei care au trecut la
islam, unde mahomedanismul le îngăduie să aibă multe din cele pe care o morală sănătoasă le
interzice. 14
Nimeni nu poate contesta, astăzi, faptul că științele umane cunosc o mare dezvoltare, fie
că este vorba despre biologie, bioetică, psihologie, sociologie, antropologie cultural, psihanaliză,
etc. Fiecare disciplină se bucură de un statut epsitemologic autonom și contribuie, câteodată în

9
Pr. Marc-Antoine Costa de Beaurgard, Teologia sexualității Heterosexualitatea și Homosexualitatea din
perspectiva creștină, Ed. Christiana, București, 2004, p.60
10
Emil Moraru, Păcatul și convertirea în viața creștinului, Ed. ARCB, p. 14
11
Ibidem p. 15
12
Danion Vasile, Tinerii și sexualitatea – Între iubire și păcat , păcate noi păcate vechi , întrebări și răspunsuri –
Ed. Egumenița, 2009, p. 7
13
Arhim. Dr.Theofil Lemontzi , Păcatul: Vinovăție sau întristare? – O trecere prin tragismul existenței omenești –
Ed. Egumenița, 2013, p. 7
14
Cuviosul Paisie Aghioritul, Op.Cit, p. 41.

7
manieră determinantă la luminarea orizontului conștiinței, punând în evidență, de exemplu,
multiplele condiționări care intervin în decizia umană. Teoriile științifice de astăzi au adus în
atenție aspecte care determină o regândire a conceptelor de „păcat”, „vinovăție”,
„responsabilitate personală”, etc. 15
Oamenii de știință, au ”zăpăcit lumea, au poluat atmosfera, toate. Atunci când roata iese
de pe ax, se rotește mereu fără scop. Tot astfel și oamenii, dacă ies din armonia lui Dumnezeu, se
chinuie. Odinioară, oamenii sufereau din pricina războiului, astăzi, suferă din pricina
civilizației”, spune Cuviosul Paisie. 16 Una din cele mai importante inginerii psihosociale este să
declare întreaga concepție tradițională privind lumea și viața ca un ansamblu de prejudecăți
depășite, propunând, în schimb, o nouă înțelegere a lucrurilor, pretins științifică. De fapt,
lucrurile stau diferit. Concepția tradițională este întemeiată pe o experiență veche, fiind verificată
în timp, pe când ceea ce ni se propune astăzi nu are nimic de a face cu știința, ci poate cu falsa
știință, popularizată sau cu știința manipulării, fiind cu adevărat niște mituri, niște construcții
sociale ale post-modernității. 17
Din secolul trecut până astăzi, materialismul a câștigat din ce în ce mai mulți aderenți.
Astfel s-a format o concepție despre lume care neagă tot ce e spiritual și mai presus de cugetarea
omenească nu vrea să mai lase loc pentru minune ca cea mai înaltă emanație a liberei voințe a lui
Dumnezeu. Minunea este pentru materialism ca o sperietoare, de care însuși fuge și prin care
caută să depărteze și pe alții de la credință și creștinism. Constatăm cu durere că izbutește să
ducă pe mulți în rătăcire. Nu se poate nega, că din cauza aceasta mulți creștini se abat de la
credința creștină. În vreme ce credința creștină în minunile biblice este pusă pe aceeași treaptă cu
credința păgână în mituri și fapte miraculoase, de care este plină istoria vechii păgânătăți – se
crede că ea nu se mai potrivește cu rezultatele științei moderne. Minunea ar fi în contradicție cu
rezultatele științei moderne. 18
Încurajat de sofismele lumii, omul pierde astfel noțiunea realități
Creștinismul românesc nu este, cum s-ar crede, un creștinism oriental neasimilat, impus
din afară, cu simboluri și rituri bizantine de import. Dimpotrivă, există o legătură istorică
specifică între credința ortodoxă și poporul român, între formarea acestuia și cultura sa spirituală.
Ortodoxia devine astfel o instituție de referință pentru istoria poporului român, a culturii și

15
Emil Moraru, op.cit. p. 23
16
Cuviosul Paisie Aghioritul, op.cit p. 134-145
17
Virgiliu Gheorghe, Fața Nevăzută a Homosexualității, Ed. Christiana, 2014, p.17
18
Diac, Dr.Gh.Comșa, Poate crede omul modern în minuni, București, Tipografia Cărților Bisericești, 1923, p. 3

8
spirituaității române. 19 Și cu toate acestea, suferă pierzându-și credința și încrezând-o filosofiilor
lumii sau descoperirilor așa numinte ”științifice”, asemeni întregii lumi.

5. Pierderea răbdării

Omul contemporan nu mai cultivă răbdarea deoarece, lumea de astăzi nu-l ajută în acest
scop. Spre exemplu, „oricine știa că va mânca roșii la sfârșitul lui iunie și nu-l preocupa aceasta.
Aștepta luna lui august să mănânce pepeni” spune Părintele Paisie. 20 Lumea exterioară este un
mecanism extraordinar în care omul învață, oarecum silit unele virtuți. Acum, când orice poftă
poate fi îndeplinită instantaneu, rezistența omului scade. Sfântul Isaac Sirul spune: „Răbdarea
este maica mângâierii, ea este o putere sufletească ce se naște dintr-o inimă largă.” 21
Sfântul
Ioan Gură de Aur laudă și oferă ca pildă răbdarea Sfinților Aposotoli, care, deși bătuți și aruncați
în temnițe, au răbdat toate cu încrederea în Dumnezeu 22. Răbdarea este virtutea care trebuie să-l
însoțească pe om, până la capătul vieții sale. Legată de suferință, aduce cele mai multe foloase
sufletești. 23 Cu toate acestea, într-un secol al vitezei, oamenii care cultivă această virtute devin
din ce în ce mai puțini.

6. Falsul lumii

Lumea s-a falsificat. Cea mai mare parte din oameni caută numai să înșele pe celălalt,
nedreptatea o consideră realizare bună, păcatul devenind modă și nedreptatea, istețime. Duhul
lumesc „șlefuiește mintea spre viclenie, iar cel ce nedreptățește pe semen interpretează aceasta ca
o mare reușită ”. 24
Un alt asepect al falsului prezent în lume este multa superficialitate, care se
dezvoltă din indiferența față de cele care au cu adevărat sens. După cum spune Cuviosul Paisie

19
Pr.Prof . Ion Bria, Spiritualitate pentru timpul nostru, Geneva, 1990, p.1
20
Cuviosul Paisie Aghioritul, op cit, p. 137
21
Sfântul Isaac Sirul ,Despre ispite , întristări , dureri și răbdare, Ed. Evanghelismos, București, 2012, p.47
22
Sf.Ioan Gură de Aur , Despre Schimbarea numelor, Despre Răbdare , Despre Milostenie , Despre tăria credinței ,
Depsre Propovăduirea Evangheliei, traducere Pr.D.Fecioru, Ed. IBMBOR , București , 2006, p. 95
23
Marilena Belciug, Dreptul Iov, Model de răbdare în suferință și încredere în Dumnezeu, Ed.IRCO script, 2008, p.
21
24
Cuviosul Paisie Aghioritul, op.cit., pp. 94-95

9
Aghioritul „Egoistul se laudă că a învățat multe, înțeleptul se plânge că nu știe nimic” 25 apoi
Seraphim Rose: „Antihristul, nu trebuie cătutat mai întâi printre marii nihiliști , ci pritnre
mărunții afirmatori, care îl poartă pe Hristos numai pe buze ” 26.
Masca celui cultiva, a intelectualului și cugetătorului se poartă des în lume, dar nu e
singura. Se mai găsește masca omului de succes și a celui puternic. Oamenii ce poartă această
mască își etalează succesele vorbind continuu despre ele. Nicio mască nu este atât de utilizată ca
cea de mascul provocator sexual, a amantului invincibil și neînfrânt, care vorbește permanent de
femei, făcând aluzie, mai mult sau mai puțin oportună la imboldurile lui nestăpânite și la
experiențele lui sexuale nenumărate. Aceasta o face oriunde s-ar afla – la locul de muncă, în
baruri și la întâlniri sociale. Poate niciuna din măști nu înșală atât de mult ca aceea a celui
credincios și poate nimeni nu bănuie cât de des apare. Este de la sine înțeles că masca ce o porți
trădează exact ceea ce îți lipsește, cu cât ea este mai stridentă, cu atât lipsa celui ce o poartă este
mai mare, chiar în ceea ce masca vrea să arate. Cineva face pe intelectualul sau pe civilizatul,
simțind că nu este așa ceva, dar dintr-un motiv sau altul, speră cândva să ajungă. Ceea ce facem
este important și esențial în măsura în care este autentic.
Tolstoi 27 ne prezintă în romanul „Părintele Serghie ” un personaj care, deși era de viță
nobiliară, se retrage într-o mănăstire și apoi în pustie, ajungând mare făcător de minuni, el
sfârșește, totuși, după o cumplită cădere, prin a ajunge simplu grădinar și meditator al copiilor
unui moșier bogat, lucruri care păreau să fie cele mai importante dintre toate cele făcute până
atunci și în afara oricărei măști. 28
Se poate înțelege, astfel, că omul este bolnav de
superficialitate, întrucât nu este sincer cu sine și caută să pară ceea ce nu este. Acest exemplu a
lui Tolstoi este unul cât se poate de mărunt, căci lumea este plină de oameni care trăiesc în
superficialitate.

7. Distrugerea nucleului societății – familia

25
Mica filocalie, Cuviosul Paisie Ahrioritul, Egumenita ,Cartea Ortodoxă, Galați, 2009, p. 100
26
Seraphim Rose , Nihilismul, revelația lui DUmnezeu în inima omului, traducere și postfață de Tatiana Petrache,
Ed. Anastasia, 1997, p.8
27
Lev Tolstoi este considerat unul dintre cei mai importanți romancieri ai lumii. Alături de Fiodor Dostoievski,
Tolstoi este unul dintre scriitorii de seamă din timpul perioadei cunoscută ca vârsta de aur a literaturii ruse (începută
în 1820 cu primele opere ale lui Pușkin, și terminată în 1880 cu ultimele lucrări ale lui Dostoievski)
28
Părintele Filothei Faros, Mitul Bolii Psihice, traducere din limba greacă de Lăzărescu Ovidiu, Ed. Egumenita, Ed.
cartea Ortodoxă, 2009, p. 202-203

10
 Astăzi, familia suferă o presiune nocivă din partea lumii. O statistică arată că în Anglia,
50% dintre familii divorțează. Cine ar trebui să-și întemeieze o familie sănătoasă în zilele
noastre ar fi numai un om credincios, care este conștient de faptul că omul nu este alcătuit doar
din trup, ci și din duh. În acest caz, viața sa trupească și sufletească este completă. Numai un om
capabil de o adevărată trăire duhovnicească este capabil să întemeieze corect relațiile cu alte
persoane și să-și educe bine familia 29. Din păcate, nu se mai înțelege ce este Taina Cununiei și
care este scopul ei. Un efect al acesteia sunt copii care cresc fără o educație spirituală și se
dezvoltă incorect, ajung să promoveze valori false și să fie înșelați, iar aceasta nu este cel mai
grav aspect. La baza educației copiilor, stă modelul de viață al părinților, deci, dacă ar trebui să
învinuim pe cineva pentru situația în care s-a ajuns astăzi, aceia ar fi, cu siguranță, părinții care
nu știu cum să-și crească copii vertical, folosind valori reale.
Un cuvânt tulburător a spus Sfântul Paisie Aghioritul: „ Lucrul cel mai de preț din viață
este familia. Cum va înceta să mai existe, cum va pieri și lumea.” 30 Iar în alt loc spune: ” Când se
va destrăma familia, se va destrăma tot, și lumea duhovnicească și monahismul” 31. Problema
divorțului este înfricoșător de frecventă. Divorțul are un puternic impact asupra copiilor, care
sunt marcați de numeroase probleme psihologice și relaționare. Reacția copiilor este diferită. Ea
este în funcție de vârstă, sex, timpul trecut de la ruptura intervenită între părinți, etc. Reacția
copiilor în fața unei astfel de situații ia diferite fațete : afective (anxietate, depresei, obsesii, fobii,
insecuritate); caracteriologice (agresivitate, detașare, suprasensibilitate); cognitive (eșecuri ale
performanței școlare); psihosociale (conflict cu familia, revoltă contra părinților, încercările de a
slăbi legăturile de dependență față de aceștia). Statisticile spun că numai unul din patru copii
provenind din familii divorțate își vede tatăl sau mama o dată pe săptămână și aproape jumătate
nu au deloc sau au prea puțin contacte de orice fel cu tații lor, după divorț. De asemeni, familiile
alcătuite dintr-un singur părinte reprezintă 16%. Părinții rămași cu copii preiau sarcinile celuitalt,
iar de multe ori sunt ajutați de rude în a le îndeplini. Problema apare când timpul este prea puțin
în a se ocupa de creșterea copiilor, aceștia crescând cu deficiențe majore 32.
Fiind întrebat un psiholog rus de ce crede că se destramă familiile astăzi, răspunde că a se
arunca în dragoste ca într-o vâltoare este un lucru care duce în mod logic la divorț, întrucât nu a

29
Pr. Evgheni Șestun , Familia ortodoxă , Ed. Sophia , 2005 , pp. 5-6
30
Prof. Univ. Dr. Maria Voinea, Familia Contemporană, Mică Enciclopedie, Ed. Focus, București 2005, p. 179
31
Ibidem
32
Ibidem

11
fost făcut niciun plan de dinaint. Aici este surprinsă o altă problemă majoră a contemporaneității
: naivitatea. Destrămarea familiei, în societatea contemporană, este cât se poate de gravă,
deoarece, „pregătește” generații de copii care vor trăi constant o tulburare, neintegrare, lipsă de
sens.

8. Educația sexuală în școli

Cel mai mare pericol pe care-l poate provoca „raționala” și impersoanala educație sexuală,
axată pe câștigarea unor cunoștiințe pur tehnice specifice dragostei, este subminarea
disponibilității tânărului de a-l întâlni la modul cel mai real pe celălalt, paralizându-I creșterea și
împlinirea sufletească – îndepărtându-l de ceea ce este cu adevărat esențial – conducându-l astfel
la izolare, la tristețe și la tot felul de stări și situații care pot merge până la sinucidere și pe care
statisticile, bineînțeles, nu le pun în legătură cu acest tip de educație. 33

9. Manipularea

Nu de mult, într-un studiu realizat de o echipă de cercetători americani, se făcea o

constatare despre lumea contemporană: oamenii se comportă, astăzi, într-un mod foarte
asemănător cu cei aflați într-o zonă de război. Există, în lume, o tensiune uriașă, care este
resimțită de toți. 34 Trebuie să fie o cauză pentru care lumea simte această criză. Astfel, conform
studiilor puse în valoare de Virgiliu Gheorghe și de alți, asemeni acestuia, există o manipulare
tacită care provoacă rezultatele acestea. Acesta oferă un text a lui Jerry Mander 35, care este foarte
sugestiv în acest sens: „În tot acel timp (15 ani de mass-media), am învățat că este posibil, ca
prin intermediul mass-mediei, să vorbești direct în mințile oamenilor, precum odinioară
magicienii, imprimând înlăuntrul acesteia imagini care îi pot determina pe oameni să săvârșească
fapte la care, altfel, niciodată nu s-ar fi gândit” 36. Manipularea este o acțiune de a determina un

33
Parintele Filothei Faros , Firea Dragostei , traducere din limba greacă de Lăzărescu Ovidiu Ed Egumenița, 2005,
p. 22
34
Virgiliu Gheorghe, Știința și Războiul sfârșitului de civilizație – fața nevăzută a tele-viziunii -, Ed. Prodromos,
2013, pp.3
35
Este un autor american, cel mai bine cunoscut pentru cartea sa, Patru Argumente pentru Eliminarea Televiziunii
36
Ibidem , p. 5

12
actor social (persoană, grup, colectivitate) să gândească și să acționeze într-un mod compatibil cu
interesele inițiatorului, iar nu cu interesele sale 37.
Principalul mijloc de manipulare este televizorul. Acesta are capacitatea de a ne modela
comportamentul sau a ne forma atitudinile dorite de arhitecții lumii media. El generează o lume
simbolică, iluzorie, pe care omul o ia drept reală și apoi o aplică în realitate. Induce păreri
eronate despre lume și viață. Astfel, se explică principiile de viață ale omului de astăzi, caracterul
său slab, în ceea ce privește valorile, etc. Ele sunt induse în subconștient și ne influențează
modul de a gândi 38. Ceea ce ne transmite televiziunea și ne influențează cel mai puternic sunt
situațiile care se subînțeleg, care alcătuiesc însăși țesătura lumii televizualului și nu lucrurile
spuse direct, mesajele care ne atrag atenția.
Televiziunea, ca mijloc de comunicare, dincolo de mesajul principal pe care ni-l
comunică (mesajul pretext), ne transmite o mulțime de alte mesaje. Frecvența crescută a
vizionării accentuează un alt fenomen : trăsăturile caracteristice ale lumii TV apar cu o anumită
regularitate – violență, sexualitate, magicul – indiferent de emisiune. Aceste trăsături constituie
pretextul comunicării și sunt însușite mult mai repede decât laitmotivul 39.
Baza acestora este aceea că omul contemporan îl tratează pe seamăn ca pe un ”mijloc”
pentru atingerea altor scopuri. Evident că omul care îl tratează pe semenul său ca un ”mijloc” îl
transformă pe acesta într-un obiect de manipulare, în vederea scopurilor sale sau ale grupului din
care face parte. Soren Kirkegaard 40 considera că, în acest proces, nu sunt implicați doar ”bogații”
și ”săracii”, ci toți cei care urmează acest model în imaginația și aspirațiile lor. În acest toți, ne
regăsim mai mult sau mai puțin toți. Printr-un obiectiv mai extremist, Freud susține că, pentru
om aproapele nu este numai un auxiliar și un obiect sexual posibil , ci și un obiect al tentației .
Omul este tentat să-și satisfacă nevoia de agresiune în detrimentul aproapelui său .
Omul poartă în adâncurile sale o tendință spre manipulare a celorlalți la care nu renunță. 41
Aceasta este pusă în lucrare în societatea contemorană, cum nu a fost pusă niciodată în istorie.
Dezinformarea, ca și altă metodă care se folosește pentru a intoxica pe omul contemporan, este o

37
Țața Maria Marinela, Relații publice – Comunicare versus Manipulare – Ed, Universitaria, Craiova, 2010, p. 32
38
Virgiliu Gheorghiu, Efectele Micului ecran asupra minții copilului , Ed. Prodromos , 2007 , p. 57
39
Idem, Efectele Televizorului asupra minții umane și despre creșterea copiilor în lumea de azi , Ed.
Evanghelismos, 2005, pp. 210-211
40
Søren Aabye Kierkegaard a fost un filozof, scriitor și teolog danez din secolul al XIX-lea. Prin concepția sa
filozofică asupra constrângerii omului de a-și alege destinul, a exercitat o influență hotărâtoare asupra teologiei și
filozofiei moderne
41
Pr.Gheorghe Popa , Introducere în Teologia Morală – principii și concepte generale – Ed.Trinitas, 2003, pp.28-29

13
altă formă de manipulare care aduce spiritualității omenirii foarte multă pierdere. Astăzi, omul
este dezinformat cu privire la adevăratele ținte ale sale în viață, este păcălit să aleagă căi care, în
realitate, nu-i aduc niciun câștig și nici o apropiere de fericirea și împlinirea pe care și-o dorește.
Omenirea se depărtează tot mai mult de fericire.

10. Repulsia pentru ridicarea catedralei mântuirii neamului

Asemeni celor care au asistat la răscoala lui Dimitrie, argintarul din Efes, fără să
cunoască motivul pentru care se aflau acolo și care strigau în necunoștiință, după cum spune Sf.
Luca, în cartea Faptelor Apostolilor, capitolul 19, sunt mulți din semenii noștri de aceeași
credință și de același neam, cu aceiași strămoși uciși pe la fronturile țării pentru apărarea
credinței, al trecutului și viitorului patriei noastre, care strigă în diferite modalități ca pe
pământul țării să nu se ridice o Biserică spre cinstirea lui Dumnezeu și mântuirea întregului
neam. Înșelați și orbiți de credința care le spune că ceea ce fac este corect, lovesc cu picioarele în
țepușă, asemeni lui Saul, înainte de a-l cunoaște pe Hristos. Omul contemporan este suferind, iar
rănile sale nu-l lasă să vadă departe, nici măcar să-și judece acțiunile. Prin răspunsurile de gen
„vrem spitale nu catedrale” este scoasă dimensiunea tămăduitoare a Bisericii din mințile și
inimile celor care protestează și introdusă o neliniște care-l macină pe om, nu spre grija de
semeni, ci spre a nu se realiza ridicarea catedralei. Sub întreaga bravură a celor care nu vor să fie
construite biserici stă un germene al diavolului, care-i provoacă la lupta contra Bisericii, există
un astfel de demon al neliniștii, care-l zbuciumă pe omul contemporan. Curios este că un bine
făcut unui om, de către alt om realizat prin diferite modalități (milostenie, curaj, etc.) în afara
spațiului Bisericii este foarte apreciat, iar cel sub tutela Bisericii este respins, ceea ce ridică
semne de întrebare cu privire la capacitatea omului de a vedea lumea.

11. Desfrânarea

Una dintre realitățile schimbate în mentalitatea oamenilor este păcatul desfrânării. Ca și

tânăr, trăiesc într-o lume în care ferioria a ajuns a fi stigmatizată. În aproape orice cadru m-aș
afla, dacă cineva mă întreabă de prietenă, se referă evident la aspectul sexual. O relație de

14
prietenie curată dintre un băiat și o fată, chiar dacă evoluează sau nu în unirea prin Cununie, este
văzută ca fiind anormală atât timp cât nu au fost realizate relațiile trupești. Se aud până și vocile
familiei care încurajează la desfrâu. Astăzi, oamenii consideră poziția Bisericii în privința
sexualității greșită și de neacceptat, raportându-se la credință ca la ceva înapoiat și demodat.
Așadar, preferă să stea departe de viața Bisericii, adică de Tainele ei, având sentimentul că îi
consideră din capul locului niște necurați. 42
Satisfacerea plăcerii carnale a trupului în mod egoist este o înșelătorie, căci provoacă
întristare sufletului, după cum disciplinarea trupului ajută mult creșterii spirituale 43. Cu toate
acestea, pe omul contemporan nu-l interesează, este prea ancorat în egoism. Problema cea mai de
temut a desfrânării este cea că naște patimi consecutive, întrucât patimile trupești sunt legate ca
într-un lanț, astfel că o verigă duce spre alta. 44 Aceasta, fiind pusă în practică de omul
contemporan, din punct de vedere spiritual, îl mutilează, pervertind profund ordinea firească din
interiorul său. Orbit de desfătarea simțurilor pe care i-o produce această patimă, omul se lipsește
de desfătarea spirituală. Ordinea facultăților omului este tulburată și în ființa sa se instaurează un
profund dezechilibru provocat de faptul că mintea, voința și afectivitatea încetează de a mai sta
în slujba spiritului și, nefiind modelate și ordonate de ele, sunt puse în slujba poftei sexuale,
mânată de căutarea plăcerii 45.
Omul se aseamănă mult cu un animal, iar răutatea omului întrece normalitatea animală.
Așa cum știm, omul este un organism viu, un animal, însă diferența dintre acestea este aceea că
nouă, Dumnezeu, ne-a dat suflet și rațiune. Rațiune, nu în sensul că avem și creăm cuvântul, ci
îndeosebi că avem rațiune, în timp ce animalele iraționale, nu au 46. Totuși, mulți oameni ajung
la fapte deplorabile care întrec indiscutabil un comporatment animal.

12. Homosexualitatea

42
Arm.Vasilios Papadaki, Relațiile din afara căsătoriei în Teologia Ortodoxă, traducere din greacă de Ciprian
Spătărelu, Ed. Egumenița , Ed Cartea Ortodoxă, 2011 , p. 24
43
Diac.Dr.Liviu Petcu, Desfrânarea și avortul – răni de moarte ale iubirii – Ed. Fundației Academice AXIS, Iași,
2008, pp. 69-70
44
Ibidem, p. 75
45
Ibidem, pp. 98-99
46
Arhim. Nectarie Mulațiotis , Sfaturi Duhovnicești pentru omul contemporan , vol 1 , Bunavestirea 2014 , p. 13

15
 O altă dovadă a decăderii umanității contemporane este acceptarea păcatelor prin lege și
chiar promovarea lor. Astfel este homosexualitatea care a fost acceptată în Olanda, Belgia,
Spania, Canada, Africa de Sud, Norvegia, Suedia, Portugalia, Islanda, Argentina, Danemarca,
Uruguay și Noua Zeelandă. Homosexualitatea, nu mai poate fi considerată doar o problemă a
unui grup de persoane , ci constituie deja unul dintre elementele dominante ale ideologiei zilei,
impus legislativ în tot mai multe țări ale lumii, într-o polemică deschisă față de familie și
credința creștină. Propaganda homosexuală constituie cea mai puternică ofensivă împotriva
ființei umane din întreaga istorie 47.
Ceea ce determină o luptă puternică împotriva acestui păcat, din partea oamenilor
verticali, care încă există în societatea actuală, este sporirea fără precedent, în istorie, a riscului
ca orice copil, chiar și copilul nostru, să ajungă homosexual. Aceasta nu pentru că s-ar fi născut
homosexual ci pentru că societatea și educația copiilor de astăzi conduc spre așa ceva. 48 Un efect
însemnat al acceptării căsătoriei homosexualilor și al înfierii de copii va fi influența majoră a
vieții religioase, în special cea creștină. Fiecare pas făcut spre impunerea homosexualității ca
normă socială și morală este unul spre scoaterea în afara legii a tuturor celor care mărturisesc că
homosexualitatea nu este cel mai frumos și rezonabil mod de viață, nemaivorbind de cei care-l
consideră nociv pentru cei care-l practică și pentru alți membri ai societății. În acest context,
refuzul Bisericii de a oficia căsătorii între persoane de același sex sau de a-și da acordul privind
adopția de copii de către aceștia, nemaivorbind de afirmația că homosexualitatea este un păcat va
fi un motiv suficient pentru a o lipsi de drepturi, a o persecuta și prigoni 49.
Mai înainte de a fi o problemă morală, homosexualitatea, dispoziție sau exercițiu contra
naturii sexualității este o problemă teologică, legată de necunoașterea lui Dumnezeu.
Homosexualitatea nu este doar un păcat contra firii, așa cum este, în ansamblu, orice păcat al
omenirii, ci manifestă o pervertire a însăși relației cu Dumnezeu, prin faptul că este un păcat
contra creației Lui 50 .Gravitatea acestui păcat este de nediscutat și se relevă cu ușurință prin
reacția Creatorului, de a arde Sodoma și Gomora nu printr-un foc pământesc, ci unul ceresc,
vizibil, apoi, în contemporaneitate, al apariției unor multitudini de boli (Gonoreea, Infecțiile
intestinale și Gay Bowel Syndrome, Sifilisul, Human Papilloma Virus (HPV), Hepatite,

47
Vrigiliu Gheorghe , op.cit., p.16
48
Ibidem, p. 15
49
Ibidem, pp. 171-172
50
Pr. Marc-Antoine Costa de Beaurgard , op.cit. , p. 36-39

16
Hiv(SIDA), Cancerul anal, Sarcomul Kaposi, Cancerul limfatic – Limfonul Hodgkin), care
demonstrează cât se poate de clar refuzul lui Dumnezeu, prin natură, a existenței acestei deviații.
În ciuda acestora, umanitatea contemporană este dispusă să strige, în unanimate acceptarea
acesteia, precum oarecând evreii strigau, ”Răstihnește-L” pe Cel care le-a dăruit viață apoi sens.

13. Păcatul

Cauza primă a tuturor nenorocirilor din lume este și a fost dintotdeauna păcatul. Toate
cele enumerate mai sus sunt unele dintre diferitele chipuri ale păcatului. Păcatul, fiind călcarea
cu deplină știință și cu voie liberă, prin gând, cuvânt sau faptă, a voii lui Dumnezeu poate să fie
înțeles și ca o ofensă adusă lui Dumnezeu și aproapelui, o dezordine a voinței omenești, care
ajunge să se slăvească pe sine în locul lui Dumnezeu 51. Omul contemporan, instruit să ignore
valorile reale, devine un om slab, care nu mai este în stareb să lupte cu rădăcina păcatului care
este pofta . Pofta lăsată să se întărească în inima omulu, fără a fi alungată, îl atrage pe om. Din
pofta întărită se naște păcatul care, la rândul lui, aduce moartea 52
. Întoarcerea de la Dumnezeu
spre sine este prima greșeală a omului, în general, de la care derivă toate relele pământului.
Motivul cel mai general și mai adânc al păcatului este egoismul, acea iubire trupească de sine
(filaftia).
Păcatul a existat dintotdeauna, totuși acum este mai mult ca oricând. Păcatul este mult
deoarece oamenii sunt dezinformați cu privire la realitățile vieții. În societatea de odiniară,
impregnată de sacralitate și religiozitate, referința la Dumnezeu era directă și spontană. Această
raportare la Dumnezeu era prezentă în toate aspectele existenței: legile naturii, misterele
fecundității și ale vieții, organizarea socială, cultura și arta, războiul și politica. În această
manieră de a vedea lumea, păcatul era conceput în modul cel mai corect, ca și o acțiune care
merge împotriva voinței lui Dumnezeu, o încălcare a legilor naturii și ale vieții, ale istoriei 53.
Dumnezeu nu dorește să educe prin pedepse, dar acestea sunt consecințele îndepărtării
omului de Dumnezeu. Când omul nu mai vrea să privească spre Creator, vine urgia Sa ca omul
să-și aducă aminte de El și să-i ceară ajutorul. Dumnezeu nu rânduiește aceasta și dă poruncă să

51
Pr.Gheorghe Popa , op cit. p. 177
52
Învățătura de Credință Ortodoxă , Ed. Doxologia , Iași , 2009, pp. 355 -356
53
Emil Moraru, op. Cit . p. 17

17
vină o oarecare nenorocire peste om, ci El, vâzând până unde va ajunge răutatea oamenilor și că
nu se vor schimba, pentru aceasta îngăduie să se întâmple o nenorocire ca ei să-și revină 54.
Așa cum am văzut mai sus, păcatul semnifică, printre altele, refuzul conștient și liber
consimțit de a asculta de Dumnezeu, încât se poate interpreta și ca o revoltă împotriva
Creatorului. În cele mai de sus, am enumerat și prezentat, pe scurt, din cele mai vizibile și mai
frecvent întâlnite păcate ale societății contemporane. Prin săvârșirea repetată a păcatului, acesta
poate cauza boli fizice, morale și spirituale, nemailuând în considerare că păcatul însuși
îmbolnăvește sufletul. Lumea trebuie să mai știe că săvârșind păcatul devine slujitore a
demonilor. Diavolul încurazează păgânismul, idolatria, necredința, vrăjitoria, erezia, apostazia,
dar nu în ultimul rând nepăsarea față de păcat. Un text care se potrivește perfect situației actuale
a lumii aparține lui Isaia: ”Vai de cei ce zic răului bine și binelui rău: care numesc lumina
întuneric și întunericul lumină, care socotesc amarul dulce și dulcele amar. Vai de cei care sunt
înțelepți în proprii ochi și pricepuți după propriile gânduri!” (Isaia 5, 20-21) 55

14. Diavolul – face parte din lume?

Lumea în care trăim este jucată pe sfori de către dușmanul cel mai însemnat al omului,
diavolul. Contemporaneitatea, dacă a ajunsă să creadă că spiritualitatea, care-i dădea viață, este
demodată, cu siguranță spune că existența diavolului este de-a dreptul ridicolă. În micile poeme
ale lui Baudelaire, poate fi citită fraza cea mai profundă pe care a scris-o vreodată despre Diavol:
”Cea mai frumoasă șiretenia a diavolului constă în a ne convinge că el nu există” 56.După cum
spune Denis de Rougemont, Diavolul nu este primejdios acolo unde se arată și ne sperie, ci
numai acolo unde noi nu știm să-l vedem. Dacă am ști să-l vedem pe diavol în păcat, am fi cu
mult mai prudenți 57. Orice am crede, diavolul va lucra întotdeauna spre pierderea omului, căci,
după cum spune Sf.Ioan Gură de Aur ”firea diavolului este să facă zarvă, să provoace nebunie și
să aducă mult întuneric” 58. Sfântul Macarie Egipteanul, vorbind despre gravitatea înșelării de
către diavol, spune: ”În vremea călcării poruncii de către Adam, diavolul s-a străduit să rănească

54
Cuviosul Paisie Aghioritul , Cu durere și cu dragoste pentru omul contemporan, p. 114-115
55
Semen Petre , Păcatul – boală a sufletului – coordonate biblice , Ed Panfilius , Iași , 2004 , pag 227
56
Denis de Rougemont, Partea Diavolului, Ed. Humanitas , București , 2006 , p. 13
57
Ibidem, p. 39
58
Sfântul Ioan Gură de Aur , Diavolul și magia , Ed.Agaton , Colecția ”Dosarele Omega” , nr. 4 , Făgăraș, 2012, p.
22

18
și să întunece pe omul cel lăuntric, mintea care conduce și privește spre Dumnezeu. De atunci,
ochii lui au privit către cele rele și către patimi, rămânând închiși față de bunurile cerești. Prin
urmare, așa de grav a fost rănit, încât nimeni nu putea să-l vindece, nici unul dintre drepți, dintre
Părinți, dintre profeți sau patriarhi n-a putut să vindece sufletul omenesc care fusese rănit cu o
rană nevindecabilă. A venit Moise, dar nu a putut să aducă o vindecare completă. Au urmat
preoții, darurile, zeciuielile, sărbătorile, lunile noi, spălările rituale, jertfirile, arderile, dar sufletul
n-a putut fi vindecat de curgerea cea necurată a cugetelor celor necurați și toată dreptatea ei n-a
putut să-l vindece” 59.
În toată tradiția patristică, se vorbește despre existența diavolului. Diavolul nu este o
personificare a răului, nu este un personaj închipuit ca să fie arătată existența răului, ci este o
persoanitate concretă, o existență concretă. Diavolul a fost înger și, străduindu-se, cu mândrie, să
dobândească slava lui Dumnezeu, a păcătuit. Așa s-a petrecut acest fapt pe care l-a dezvăluit
Hristos: „Am văzut pe satana ca un fulger căzând din cer” (Lc.10,18). Diavolul a născut răul , nu
a primit răul , cum a fost cu omul. „De la început diavolul păcătuiește” (I In, 3,8). Existența
diavolului este vizibilă din faptul că misiunea lui Hristos în lume a fost să strice lucrurile
diavolului și să elibereze omul de asuprirea lui. Sfinții Părinți învață că demonii nu au fost creați
de către Dumnezeu, de la început, pentru că Dumnezeu nu a creat răul. Diavolii fac tot ceea ce
este rău pentru a rătăci pe om. Sfântul Grigorie Palama spune că după ce a pierdut diavolul viața,
a dobândit moartea. El învață că diavolul a dorit, cu trufie să conducă, împotriva părerii celui
care l-a creat și, astfel, este părăsit pe drept, în adevăr de la izvorul viu și luminător și este
îmbrăcat în moarte și întuneric etern. Cu siguranță există diavol, nu ființa morții, ci are ființa lui
„în respingerea vieții într-adevăr” a pierdut viața, pe Dumnezeu și a fost îmbrăcat în moarte.
Lucrarea diavolului este evidențiată de numele pe care i le-a dat tradiția patristică. Este
menționat ca „pârâșul fraților noștri” (Apoc.12,10). În Apocalipsă de asemeni este scris „și a fost
aruncat balaurul cel mare, șarpele cel demult, cel chemat diavol și satana, cel care înșală toată
lumea...” (Apoc12,9). De la început, urmărește să-l omoare pe om 60 , să îl îndepărteze de
Dumnezeu și aceasta se vede cel mai bine în societatea actuală, în care sunt evidente multe din
mijloacele prin care reușește să facă aceasta.

59
Jean-Claude Larchet , Terapeutica bolilor spirituale , traducere de Marinela Bojin, Ed.Sophia, București , 2006 ,
p.234
60
Mitrop.Hierotheos Vlachos , Psihoterapia Ortodoxă – continuare și dezbateri – Ed. Sophia , București 2001 , pp.
239-240

19
Capitolul II. Nevoia de îmbunătățire morală a omului contemporan

Cele prezentate în capitolul anterior sunt puține din minusurile care marchează societatea.
Acestea, împreună cu depresia, dependența de droguri, brutalitatea, oportunismele, lipsa
meritocrației, mediocritatea, loviturile repetate date Bisericii, despărțirea valorilor de Hristos,
impunerea altor valori și multe, multe altele, formează lumea de astăzi în care omul se comportă
de parcă Dumnezeu n-ar exista. Această stare decăzută, suferindă a lumii cere o schimbare.

1. Suferința omului contemporan

„Suferința pătrunde ca un plug în existența ta”, spune părintele Simeon Kraiopoulos – fie
ca durere trupească, fie ca durere sufletească - și o brăzdează nemilos, fără să o întrebe ceva.
Chiar dacă acea persoană se tânguiește, chiar dacă se vaită și plânge, durerea pătrunde și astfel
omul Suferă fără limite. Suferința răvășește sufletul, inima. Înlăuntrul ei toate sunt făcute una cu
pământul. Egoismul, mândria și iubirea de sine se pierd, dispar toate aceste stări păcătoase,
pentru că toate sunt înlăuntrul omului sunt ca o fortăreață, ca o întăritură, care nu poate fi
distrusă cu nimic 61 . Există mai multe înfățișări ale tristeții, dar toate se pot încadra în trei
categorii. Există o tristețe pe care omul și-o crează singur, înlăuntrul lui, o tristețe rea. O altă
formă a tristeții vine fără voia omului, pricinuită de faptul că se întâmplă diferite lucruri
neplăcute. Al treilea fel de tristețe este cea care într-un fel depinde de om, însă este de la
Dumnezeu. Și primul fel de tristețe este de la noi dar nu vine și de la Dumnezeu 62 . Omul
contemporan creează, înlăuntrul său, primul fel de tristețe pe care-l macină întreaga existență.
O parte incredibil de mare a suferinței omului contemporan este datorată faptului că
majoritatea oamenilor capitulează în fața înfricoșătoarei presiuni exercitată asupra lor de
convenția socială. Convenția socială acceptă sau girează un număr foarte mare de moduri de
existență și de stereotipuri, condamnand orice particularitate sau deviere de la aceasta. Această
punere la zid se poate realiza printr-o prigoană și respingere atât de nemiloasă și de inumană,

61
Arhim. Simeon Kraiopoulos , Taina Suferinței , traducere din greacă de Preot Victor Manolache, Ed Bizantină ,
București, 2007, p.17
62
Ibidem, p. 29-30

20
încât teama indusă de ele paralizează posibilitatea vreunei opoziții, forțând la o supunere
necondiționată și fără limite. În felul acesta pot fi jertfite talente deosebite și îngropate
sensibilități foarte rare. Oamenii sunt confruntați cu dilema fie de a-și păstra sinele cu
particularitățile și cu puterea creatoare unică ce îi este proprie, provocând protestele comunității
și respingerea socială, situație întîlnită încă din familie, fie pentru a-și asigura acceptarea socială,
să se mulțumească ai fi ceva cu totul diferit decât sunt în realitate, netrăindu-și propria viață.
Dilema este atât de înfricoșătoare încât mulți oameni aleg o a treia cale pentru a ieși din impas,
anume, moartea. Adevărata nenorocire nu o constituie refuzul de a ne supune convenției sociale,
ci când, datorită ei se îngropă eul real, identitatea omului cea mai profundă. Abia atunci o moarte
deplină, urmată de chinurile cele mai profunde se abate asupra sa. Fiecare este chemat să aleagă
să fie el însuși, oricare ar fi costurile sau să devină un măscărici pentru a-și asigura o viață
comodă 63.
Potrivit experților Organizației Mondiale a Sănătății, 45% dintre toate îmbolnăvirile sunt
legate de stress, iar unii specialiști presupun că acest procent este în realitate dublu. Potrivit altor
date medicale jumătate dintre cei ce solicită consult în policlinici sunt oameni practic sănătoși,
dar care suferă acțiunea supraîncărcării psihoemoționale. Potrivit datelor Organizației Mondiale
a Sănătății, aproximativ 10% din populația țărilor puternic industrializate suferă de nevroze, în
ultimii 65 de ani numărul cazurilor de nevroză crescând de 24 de ori. Ca o epidemie, nevrozele
se răspândesc pretutindeni. Se știe că între 30 și 65% dintre cei ce se prezintă pentru consult la
medicii generaliști, sunt oameni cu simptomonologie nevrotică manifestă 64.
În ce privește boala, ea este, în sine, un rău în măsura în care apare ca o urmare a
păcatului lui Adam și ca un efect al lucrării demonice în lumea căzută, o negare a ordinii voite de
Dumnezeu atunci când a creat lumea și pe om. Totuși, ea nu poate să-i atingă sufletul omului
deci nici să afecteze ființa sa esențială, natura sa spirituală fiind un rău numai naturii fizice a
trupului 65. În afara religiei sau credinței suferința nu are nici o explicație, ea e absurdă și face
absurdă însăși existența. Dacă existența ar fi numai naturală, suferința ar fi o lege inexplicabilă.
Părintele George Remete subliniază că „Omul este întruchiparea exemplară a suferinței, ființa ca

63
Părintele Filothei Faros, Mitul ..op.cit., p. 194
64
Dr.Dmitri Avdeev , Când sufletul este bolnav , traducere din limba rusă de Adrian și Xenia Tănăsescu, Ed.
Sophia , București , 2015 , p. 59
65
Jean-Claude Larchet, Teologia Bolii, traducere de Marinela Bojin, Ed.Oastea Domnului, Sibiu ,1997, p. 56

21
suferință” 66; Și totuși, parcă există prea multă suferință în lume. Așadar, când și pentru care
motiv a apărut în viața omului, durerea, întristarea și moartea? Sfânta Scriptură oferă un răspuns
cât se poate de exact. Neascultarea omului față de Dumnezeu, trufia și răzvrătirea în fața
Ziditorului său constituie începutul durerii lui 67. Acestea se văd pretutindeni, de la oameni din
înalta societate până jos.
Cercetătorii americani în științele sociale au efectuat, în urmă cu 40 de ani, un sondaj
printre 7948 de studenți din 48 de colegii și universități americane. Întrebați asupra a ceea ce
consideră a fi foarte important în viața lor , 16% din studenți au răspuns „Să câștige bani” și 78%
au afirmat „să-mi găsesc un sens pentru viață”. Un sondaj asemănător făcut în Franța arată că
89% din persoanele interogate admiteau că omul are nevoie să trăiască pentru ”ceva”. Rezultate
asemănătoare au reieșit din studiile efectuate de V. Frankl, la Viena. Aceste fenomene pot fi
observate nu numai în Occident ci și în Europa răsăriteană 68. Cu siguranță că astăzi procentele
sunt mult mai ridicate sau dacă se căuta un sens, acum mulți ar spune că sensul lor în viață ar fi
să se distreze. Lumea suferă prin însăși faptul că-i lipsește scopul existenței.
Răspunsul lui Dumnezeu la suferința oamenilor, acum două mii de ani a fost Hristos, Fiul
lui Dumnezeu, Care venit în lume și prin suferința Sa a adus lumii adevărata bucurie. Răspunsul
lui Dumnezeu asupra suferinței omului contemporan ar fi să-l redescopere pe Hristos Care l-ar
putea reface, oferindu-i nu numai un sens al existenței ci și puterea de a-l îndeplini 69. Chiar dacă
păcatele sunt cauza principală a suferinței omului contemporan, Dumnezeu permite suferințele
pentru binele oamenilor, prin ele îi trezește șă-și aducă aminte de Dumnezeu și poruncile Sale
date pentru fericirea oamenilor 70.A face din suferință prilej de filosofare înseamnă mai întâi de
toate a lua aminte la ceea ce ele ne descoperă referitor la condiția umană. Înțelească corect,
suferința nu-l mai vatămă pe om sub povara acestui „trup al morții” ci dimpotrivă, îl întoarce și-l
apropie de Dumnezeu făcându-ne mai buni, mai înțelepți și deplin ascultători voii Sale, căci
aceasta sunt temeriurile mântuirii omului 71. Suferința poate fi înțelească ca o chemare adresată
omului de astăzi de a se întoarce la Dumnezeu, Singurul care-i poate aduce liniștea.

66
Preot.Prof.Dr.George Remete , Suferința Omului și Iubirea lui Dumnezeu , Ed.IBMBOR , București, 2005, p. 9
67
Arhim. Vasilios Papadakis, Sensul întristărilor în viața noastră, traducere din greacă de Ciprian Spătărelu Ed.
Egumenița, 2013, p.17
68
Voicu Tudorache , Ștefan Mihăicuță , Roxana Tudorache, Fumatul – de la dependență libertate – Ed. Eurobit,
p.13.
69
Pr. Claudiu Dumea, Misterul Suferinței, Ed. Sapienția, Iași 2008, p. 16
70
Vasile Fernea, Suferințele Omenești – cauze , explicații , foloase – Ed.Galaxia Gutenberg, 2005, p. 18
71
Jean-Claude Larchet , Creștinul în fața Bolii , Suferinței și Morții , Ed. Sophia , București, 2004 , pp. 65-66

22
 2. Necestiatea educației religioase

Educația religioasă reprezintă o dimensiune a educației moderne și vizează dezvoltarea

religiozității persoanei umane, prin valorificarea predispozițiilor sale ontologice, pe baza unor
principii, prin utilizarea unor metode și mijloace specifice 72. Necesitatea educației religioase este
condiționată de necesitatea religiei în viața omului. Natura umană tinde spre fericire și
desăvârșire, ca ideal suprem al său, iar educația religioasă este determinantă pentru dobândirea
acestora. Scopul ultim al existenței este trăirea comuniunii cu Dumnezeu „Și aceasta este viața
veșnică, să Te cunoască pe Tine, Singurul Dumnezeu adevărat și pe Iisus Hristos pe Care L-ai
trimis” (Ioan 17,3). Ținta educației religioase nu este o idee plămădită de mintea omului, nici o
imagine psihologică evocată pentru a întâmpina nevoile superstițioase ale societății, ci
Dumnezeuln Cel Veșnic și mesajul Său către lumea Sa” 73. Prof. Constantin Cucoș subliniază:
„Omul are o existență multidimensională, raportându-se la realitate nu numai prin raționalitate
sau intentionalitate pragmatică, ci și prin simțire și prin trăire contemplativă. Religia îi oferă
omului această șansă de a se proiecta într-un orizont de valabilitate ce transcede orice dat factual.
Experiența religioasă este consubstanțială ființei umane. Un loc, un obiect, un act, primesc
semnificații prin relaționarea lor la o serie de repere care le transcede. Însăși existența umană se
umple de sens numai într-un sistem de referință supradimensionat, prin implicarea unui
altcineva, a unui dincolo” 74.
Religia subiectivă sau internă a omului este comună tuturor oamenilor și își are ca temei
predispoziția religioasă cu care se naște fiecare om. Atunci când este cultivată, predispoziția
religioasă se exteriorizează prin sentimentul religios, prin diferite forme de cinsitire a lui
Dumnezeu, în mod particular și public: rugăciunea rostită sau cântată, aducerea de daruri,
participarea la slujbe și ceremonii religioase, practicarea virtuțiilor. Aceste manifestări ale
sentimentului religios constituie aspectul extern al Religiei. Personanlitatea umană se dezvoltă,
astfel, la nivel cognitiv, afectiv, volitiv și atitudinal. Educația religioasă este importantă din punct
de vedere moral, cultural, social. Unul din aspectele inovatoare ale creștinismului este

72
Monica Opriș, Religie, Morală, Educație – prespective teologice și pedagogice – Ed.Basilica, 2011, pp.20-21
73
Prof. Cristina Elena Roman, Educația religioasă în societatea contemporană, Iași, 2013, pp. 3-4
74
Constatin Cucoș, Educația religioasă conținut și forme de realizare , Ed. Didactică și pedagogic , R.A.,
București, 1996, p. 66

23
poziționarea omului, cu nevoile și posibilitățile sale, în prim-planul preocupărilor religioase,
educaționale, sociale, etc. pentru calitatea pe care acesta o are de valoare centrală în cadrul
creației. Părinții Bisericii au afirmat dintotdeauna necesitatea imperativă a valorizării fiecăruia
dintre cei care se apropie de Biserica pe calea educației religioase 75.
Din punct de vedere al dezvoltării științelor educaționale, conceptele care stau la baza
pedagogiei moderne, formulate de către o serie de teoreticieni precum Comenius, Rousseau,
Pestalozzi, Herbert, Frobel, etc. au inclus diferite modele de integrare a educației religioase în
cadrul sistemelor de învățământ, pornind de la convingerea că o educație integrală nu poate să
excludă dimensiunea spirituală a existenței umane. Unele din rezultatele cercetării naționale
„Educația moral-religioasă în sistemul de educație din România”, realizată în cadrul Institutului
de Științe ale Educației, București, în anul 2008, de un grup de cercetători din Laboratorul Teoria
educației, pe un eșantion reprezentativ de 94 de școli din țară , incluzând elevi între 14-19 ani,
părinți diriginți și profesori de religie. Analiza răspunsurilor la întrebarea Cât de importantă este
credința religioasă în viața dumneavoastră? , cu posibilitatea de alegere între importantă, puțin
importantă, neimportantă, nu știu, evidențiază procente foarte mari la răspunsurile maximale:
85,7% elevi, 91,4% părinți, 88,6% profesori diriginți. Aceste rezultate reflectă înțelegerea
credinței drept valoare fundamentală în viața proprie a acestor categorii de subiecți 76.
Unul dintre scopurile educației constă în a oferi autonomie și libertate ființei umane.
Omul educat înseamnă omul liber de orice constrângeri, să nu depindă de alții și să se
călăuzească singur. Aceasta nu presupune ca acesta să nu aibă o țintă, un orizont, numai ca să și
le stabilească, găsească, la un moment dat, de unul singur. Valorile religioase, odată încorporate,
nu subjugă ființa, ci o eliberează de formele false. Ele învață pe om că a trăi autentic înseamnă a
transgresa valorile perisabile în beneficiul celor eterne, supreme (propuse de Dumnezeu). Foarte
multe discipline școlare sunt croite pe explicații relative, așa cum se impun ele la un moment dat.
Se știe, însă, cât de perisabile și dinamice sunt paradigmele științei. Multe idei se dovedesc a fi
nesigure, iar noile chei explicative le înglobează pe cele vechi, dar schema explicativă oferită de
religie ne arată că ceea ce este sau ceea ce se întâmplă are o rațiune dincolo de realitate, că orice
întemeiere lumească are un corespondent perfect dincolo de ceea ce vedem sau ceea ce
înțelegem. Educația pentru valorile religioase nu răpește nimic din libertatea ce ne este conferită

75
Prof. Cristina Elena Roman , op.cit., p. 5
76
Ibidem , pp. 6-8

24
ca indivizi și ca umanitate. Cine citește cu atenție textele biblice, patristice sau filocalice nu
găsește nici un pasaj care să cheme la pasivitate sau supunere oarbă. Credința constituie inima
conștiinței, coloana vertebrală a modului de a gândi sau de a face. Avem nevoie de linii valorice,
de repere autentice și stabile, de ocazii pentru edificare și iluminare. Umanitatea din noi își
dovedește insuficiența atunci când nu este racordată la chemările valorice superiore ale
transcendenței. Fără credință suntem incompleți în bătaia vântului, risipiți. 77
Formarea caracterului și a personalității desăvârșite este idealul principal al educației
religioase. Atingerea acestui ideal se realizează prin anumite scopuri care urmăresc interiorizarea
valorilor morale, intelectuale, etc. Luate împreună, ele pot garanta atingerea finalității propuse.
Educarea tineretului, din punct de vedere religios, este „o problemă de îmbogățire și continuitate
spirituală la nivelul individual sau social. O societate izbândește și rezidă în sitorie și prin forța
credinței religiei pe care o practică. Cercetările sociologice și psiho-pedagogice recente
demonstrează rolul pozitiv al educației religioase în procesul de formare a persoanlității tinerilor
și mai ales necesitatea studierii acestei discipline și la nivelul liceului, pentru formarea unor
competențe și atitudini moral-sociale” 78.
Părintele Ioan Cristinel Teșu spune că „sufletul copilului este asemănat cu o pânză albă,
care, odată vopsită, își va păstra culoarea și tonul până la sfârșit, indiferent de eforturile de a o
schimba sau repicta. Dacă de la început, culorile au fost bine și armonios alese, adică dacă au
fost bine zugrăvită în sufletul său virtuțile creștine, acestea se vor păstra până la sfârșitul vieții
sale. Dacă dimpotrivă în sufletul său au crescut <spinii păcatelor>, înlocuirea sau schimbarea lor
cu faptele bune se va face cu anevoie” 79. O astfel de învățătură ne oferă și Sfântul Vasile cel
Mare, când povestește despre cățeii lui Lycurg: „Lycurg, legiuitorul lacedemonilor , luând doi
căței din aceiași părinți, i-a crescut în mod diferit: pe unul l-a făcut să fie lacom și mâncăcios, iar
pe celălalt în stare să hăituiască și să vâneze. Apoi, odată, adunând la un loc pe lacedemoni, le-a
spus : <Mare greutate în dobândirea virtuții, bărbați Lacedemoni, au atât deprinderile și
învățăturile, cât și felul de viață, iar eu vă voi face îndată prealămurite acestea> Apoi aducând
cățeii, i-a slobozit, după ce pusese la mijloc, înainte lor un blid cu mâncare și un iepure. Iar unul

77
Constantin Cucoș ,Educația – Iubire , edificare, desăvârșire – Ed.Polirom , Iași , 2008 , pp. 134-136
78
Leau Carmen , Educația religioasă în învățământul primar între necesitate și prioritate , Ed. Alma Mater , Bacău,
2010 , pp. 54-57
79
Pr.Prof.Dr.Ioan Cristinel Teșu , Familia Contemporană între Ideal și criză , Doxologia , 2011, p. 205

25
s-a repezit asupra iepurelui, pe când celălalt s-a îndreptat spre blid…” 80 Din aceastea, reiese că,
dacă o educația pe care o primește un copil nu este potrivită, acesta va prinde înclinații negative.
Dacă cu câțiva ani înainte, neurosavanții erau vehement împotriva schimbării
comportamentale survenite la vârsta maturității, astăzi aceștia țin stindardul religiei și susțin
posibilitatea schimbării comportamentului uman la orice vârstă, ceea ce a spus Biserica de mii de
an 81 . Acest lucru este foarte important pentru educația religioasă pentru că oferă garanția
învățării la orice vârstă cu scopul îmbunătățirii comportamentului uman.
Modelul supreme, spre care tinde întreaga educație religioasă care aduce omului
îmbunătățirea vieții și primirea sensului existenței este Hristos. Astfel, Constantin Cucoș
subliniază: „Iisus Hristos este modelul formator prin excelență. Tradiția ne îndeamnă să-l imităm
să-I urmăm exemplul și să nu fim egalii lui. Hristos este un mdel care transcede omul. Acesta din
urmă pretinde și caută să-l egaleze, fără sînsă a atinge statutul său. Astfel, modelul hristic
îngăduie o perfecționare a atributelor umane și nu ne sperie prin intangibilitatea lui. Spre el au
acces toți indivizii, indifferent de slăbiciunile și căderile de circumstanță. Nimeni nu este
impiedicat de nimic în acest urcuș. Hristos este considerat: ghid care conduce omenirea spre
Împărăția cerească, care a spus „Eu sunt calea, adevărul și viața”, care veghează asupra corabiei,
care liniștește furtuna; Cel care hrănește aducând mană, euharistia, care înmulțește pâinile, care
transformă apa în vin, care se dă El însuși drept hrană; grădinar care îngrijejte Raiul, maestru al
secerișului, al facerii vinului; modelator, precum Dumnezeu Tatăl care l-a creat pe Adam, care
fasonează omul asemenea vasului de lut; scrib divin care crează lucuri și stări prin cuvânt, care-și
pune amprenta pe pagina albă care este sufletul omului; aducător de lumină și luminător al
templului, dulgher; părinte prin excelență, dătător de viață, generatorul suprem; purtător al
bogățiri și al harului; vindecător și tămăduitor de trupui și suflete; comandantul oștirilor cerești,
luptător și învingător al celor rele 82. Astfel, educația religioasă se întemeiază pe adevărul, Hristos
– Fiul lui Dumnezeu, Care S-a făcut om pentru a-i da omului posibilitatea de a ajunge la

80
Sfântul Vasile Cel Mare , Despre educarea copiilor –De la desăvârșirea clasică la împlinirea creștină , traducere
de Adrian Marinescu, Ed.Sophia , București 2013 , p.23
81
Sharon Belgley , Antrenează-ți mintea, modelează-ți creierul – o nouă știință ne dezvăluie potențialul
extraordinar de care dispunem – , traducere din limba engleză de Marius Chitoșcă , Ed. Curtea Veche , București
2010 , p. 20
82
Constantin Cucoș , Educația religioasă – repere teoretice și metodice –Ed. Polirom , 1999 , p.76-77

26
asemănarea cu El. Educația religioasă îl aduce pe om la găsirea lui Hristos, cel care-i umple golul
din sufletul său și-l împlinește 83.

Capitolul III. Îmbunătățirea omului contemporan în universul lumii

religioase, în Hristos

1. Punctul de plecare

Cu privire la îmbunătățirea umană, Învierea Domnului nu este doar un eveniment cu

valoare istorică de mare însemnătate, ci se manifestă ca un punct de referinţă, de la care pleacă
şi către care se îndreaptă întreaga viaţă duhovnicească a omului. Învierea Mântuitorului
constituie cel mai important adevăr de credință. Dogma Învierii este temieiul credinței creștine
adevărate, este însăși rațiunea de a fi pentru adevăratul credincios 84 .Atunci când se vorbește
despre viaţă, din perspectiva devenirii duhovniceşti, trebuie să se aibă în vedere relaţia mereu
nouă şi proaspătă a omului cu Dumnezeu, orientată spre transcendență. Viața duhovnicească este
aceea care păstrează dogma înlăuntrul ei și care previne dogma sau învățătura de pericolul
eludării propriului ei obiect real și este cea pe care omul contemporan trebuie să o dobândească.
Viața duhovnicească nu răspunde exact la întrebarea „Cine este Hristos?”, dar îi păstrează intactă
orientarea și perspectiva înlăuntrul cărora această întrebare rămâne una căreia i s-a răspuns, mai
degrabă decât una ce a fost eludată sau neglijată. Viața duhovnicească este necesară învățăturii
pentru a o păstra înlăuntrul ei, iar învățătura ortodoxă este necesară vieții duhovnicești pentru a o
menine în propria ei vocație. „Acela care se roagă cu adevărat este teolog, iar teolog este cel care
se roagă cu adevărat”, pentru a-l cita pe Evagrie Ponticul. Acest mod de viață este absolut
important pentru omul contemporan pentru a alunga din el duhul lumesc care-i năruie viața. Și
acest mod de viață are o sensibilitate și anume pericolul unei spiritualități non-teologice sau ne-
teologice, ar fi acela de a tinde să devină pur și simplu un cult al evlaviei sau al devoțiunii, nu

83
Mușata Bocoș , Dorin Opriș , Monica Opriș , Cercetarea în domeniul educației religioase și al educației morale –
modele și aplicații – Ed. Sf.Mina , Iași , 2006 , p.10
84
Pr.Prof.Valeriu Drăgușin , Trepte căre cer, Ed. Universitas XXI, Iași , 2002 , p.32

27
pentru ceva în particular, ci doar în sine însuși, fără a avea substanță 85. Cu toate acestea revenind
la înviere, Sfântul Nicolae Cabasila spune că: „Învierea înseamnă reînnoirea sau restaurarea în
starea dintâi a firii omeneşti. Or, aşa ceva nu poate fi decât un dar al lui Dumnezeu. Căci, după
cum ne-a zidit fără voia noastră, tot aşa ne şi înviază fără să ceară ajutorul nostru. Dar ca să
împărăţim împreună cu Hristos, să-L vedem faţă către faţă şi să ne unim cu El, acestea trebuie să
formeze plăcerea strădaniilor noastre. Căci o astfel de bucurie n-o dă Dumnezeu decât celor care
au voit-o, au iubit-o şi au dorit-o fierbinte.” 86 . Iar Sfântul Serafim de Sarov vorbind despre
răceala din inima omului de astăzi, zice „Dumnezeu este foc, care încălzește și înflăcărează
inimile și rărunchii. Așadar, dacă vom simți în inimile noastre răceală, care e de la diavol, fiindcă
diavolul este rece, să îl chemăm pe Domunl. Venind, El va încălzi inima noastră cu dragoste
desăvârșită nu numai către Dânsul, ci și către aproapele. Și de la fața căldurii va fugi răceala
urâtorului de bine. Când au fost întrebați, Părinții, au scris: Caută-l pe Domnul, dar nu întreba
unde locuiește El. Unde este Dumnezeu, acolo nu se află rău. Tot ce vine de la Dumnzeu este
pașnic și de folos și duce pe om la osândirea de sine și la smerenie. Dumnezeu ne arată iubirea sa
de oameni nu numai când facem binele, ci și atunci când Îl jignim și Îl mâniem cu păcatele. Cu
câtă răbdare suferă el fărădelegile noastre! Și când ne pedepsește, cu câtă milostivire ne
pedepsește!...” 87.Omul contemporan trebuie să tindă spre Dumnezeu pentru a se putea curăți,
încercând acest nou mod de viață care începe cu credința în Învierea Domnului.
Învierea se arată ca un dar al lui Dumnezeu pentru oameni, prin care se reface întreaga
fire umană, cât despre ceea ce stă în puterea voinţei omeneşti, adică alegerea binelui, iertarea
greşelilor aproapelui, bunătatea deprinderilor, curăţenia sufletului, privirea spre Dumnezeu,
răsplata pentru astfel de fapte formează cea mai deplină fericire pentru om. Dacă sufletul omului
nu doreşte o asemenea fericire atunci nu ar putea s-o atingă deci, omul contemporan, trebuie mai
întâi să-și vadă viața apoi să-și dorească schimbarea căutând spre Dumnezeu. Iar aceasta trebuie
să o facă pentru că Hristos atunci când S-a făcut „ca un prim născut între cei morţi” ( Col. 1, 18),
El Singur, a ridicat firea omenească din stricăciune iar când a intrat în Sfânta Sfintelor” ca un
înaintemergător” (Evr. 6,20), a scos sufletul din fărădelegi, omorând păcatul, împăcând pe om cu
Dumnezeu, surpând zidul vrajbei ( Ef. 2,14) şi sfinţindu-se chiar şi pe Sine pentru ca, la rândul

85
Arhim. Teofan Mada , A fi în Hristos, Sfântul Ioan Gură de Aur, Ed Pro Universitaria , 2013 , p. 19
86
Nicolae Cabasila , Despre viaţa în Hristos , Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe
Române, Bucureşti, 1997, p.68.
87
Dr.Dmitri Avdeev , Când sufletul este bolnav , Ed, Sophia , București , 2015 , p.255-256

28
omului să fie sfinţiţi întru adevăr (Ioan 17, 19). Urmează, de aici, că pe bună dreptate numai
aceia se vor izbăvi din fărădelegi şi din stricăciune, care, ca oameni, îşi schimbă firea şi
străduinţele după cele ale Mântuitorului şi care preamăresc întruparea şi patima Domnului,
plecându-se poruncilor Lui şi voind numai ce vrea El se pot schimba și își pot dobândi
liniștea” 88.
Sfântul Nicolae Cabasila stabileşte o legătură între Învierea lui Hristos şi îmbunătățirea
omului: „Învierea lui Hristos ne aduce aminte, în primul rând de o înviere duhovnicească, cea
care trebuie să se săvârşească în noi în fiecare zi printr-o pocăinţă tainică, fiindcă noi păcătuim
necontenit şi murim prin păcat, lăuntric, în adâncul sufletelor noastre, bunăoară prin mânie, prin
gânduri rele, în general prin diferite patimi ale vieţii; în al doilea rând să ne aducă aminte de
învierea obştească a tuturor oamenilor în ziua cea de pe urmă şi că trebuie mereu să fim gata să-L
întâmpinăm pe Domnul la a doua Sa slăvită şi înfricoşată venire” 89 , iar Sfântul Nicolae
Velimirovici, accentuează legătura dintre Învierea lui Hristos şi viaţa omului, arătând
consecinţele fundamentale ale Învierii pentru fiecare, raportând momentul Învierea lui Hristos la
cel al căderii omului din Rai „ Prin Înviere, Domnul a biruit pe cei doi înverşunaţi vrăjmaşi ai
vieţii şi ai vredniciei omului: moartea şi păcatul. Aceşti doi potrivnici ai neamului omenesc, s-au
născut când omul s-a rupt de Dumnezeu, călcând în picioare poruncile ascultării faţă de Ziditor.
În Rai, Adam nu ştia ce-i moartea, nici păcatul, nici frica, nici ruşinea. Pentru că, nedespărţit de
Domnul Cel Viu, n-avea cum să cunoască moartea şi, în desăvârşită ascultare de Dumnezeu, n-
avea cum să ştie de păcat. Unde nu este păcat, nu este nici ruşinea născută de păcat. Ruşinea şi
frica au intrat odată cu păcatul; păcătuind împotriva mântuitoarei ascultări de Dumnezeu, omul s-
a simţit nesfârşit de departe, a presimţit secera morţii asupră-i. Iisus Hristos este Eroul. Fără
păcat şi fără de moarte în veşnicie, El a trecut prin cimitirul omenirii presărând din mers florile
vieţii fără de sfârşit. Duhoarea păcatului nu sta înaintea răsuflării Sale, morţii înviau la cuvântul
Său” 90. Hristos este Cel care a redat prin înviere, posibilitatea umanității de a se restaura.
Preocupându-se de sănătatea pacienților, medicina încearcă să le-o redea bolnavilor,
folosindu-se de diferite metode terapeutice, același lucru poate fi spus și despre teologie, căci ea
cuprinde atât învățăturile Bisericii despre sănătatea duhovnicească, cât și calea pe care trebuie s-

88
Nicolae Cabasile. op cit. p.69.
89
Ibidem, p. 106.
90
Sf. Nicolae Velimirovici, Predici, traducere de Adrian Tănăsescu-Vlas, Editura Ileana, Bucureşti, 2006, pp. 217-
218.

29
o urmeze omul pentru a se îndrepta. Pentru ca omul să se poate vindeca, este esențial să-și dea
seama că este bolnav, căci, dacă omul nu este conștient că suferă de o boală, nu se duce la
doctor. Cunoașterea de sine este deci primul pas spre vindecare. Cei mai mulți din creștinii lumii
contemporane nu sunt conștienți de starea duhovnicească în care se află și chiar se consideră
împodobiți duhovnicește. Părintele Hieroteos Vlachos spune în acest sens: „Cum să-i vorbească
Hristos celui care se justifică pe sine? Suntem întocmai ca fariseului contemporan cu
Mântuitorul, care nu credea că avea trebuință de doctor. Cum poate pătrunde marele dar al
pocăinței și al deplângerii săvârșite într-o viață lăuntrică incapabilă de a se analiza și dezvolta,
într-o inimă care nu-și percepe deșertăciunea?” 91 Legată de conștientizarea faptului că este
bolnav este învinuirea de sine, acesta este semnul adevăratei smerenii a sufletului. Nu este
suficient să conștientizeze cineva despre sine starea maladivă în care se află ci este neapărată
nevoie de un psihoterapeut, iar acesta trebuie să fie părintele duhovnicesc. Preotul psihoterapeut
trebuie să recomande fiilor săi duhovnicești calea ortodoxă – calea evlaviei ortodoxe, oferind
medicamentele potrivite pentru fiecare persoană. „Instrumentul” de bază al psihoterapiei este
cuvântul. Totuși, psihoterapia este chemată să acționeze asupra omului mai mult duhovnicește
decât prin cuvânt. Căci dacă în spatele cuvintelor stă minciuna, nu va ieși de aici niciun folos. În
vechime, se spunea că arta medicală se sprijină pe trei stâlpi: Cuțitul, ierburile tămăduitoare și
cuvântul. Cuvântul simbolizează chirurgia, ierburile tămăduitoare sunt o imagine colectivă a
preparatelor medicamentoase, iar prin cuvânt se înțelege relația vie, caldă, a medicului cu
bolnavul 92. În primul rând pentru îmbunătățirea vieții omului este necesară asceza, practicarea ei
echivalând cu lucrarea poruncilor lui Dumnezeu 93. Tot o formă de asceză este privehgerea, care
ajută la purificarea naturii de patimile ce o strică, apoi rugăciunea însățită cu privegherea este cea
mai eficientă metodă de vindecare a bolilor sufletești 94. În cele ce urmează încerc să prezint
acești pași importanți vindecării omului modern printr-o clasificare a acestora în etape ale vieții
duhovnicești.

91
Mitrop.Hierotheos Vlachos , Psihoterapia Ortodoxă, traducere în limba română de Irina Luminița Niculescu, Ed.
Învierea arhiepiscopiei Timișoarei, 1998, p.53
92
Dr. Dmitri Avdeev, Problemele Psihoterapiei Ortodoxe ,Colecția Psihoterapia Ortodoxă, traducere din limba rusă
de Adrian și Xenia Tănăsescu-Vlas, Ed. Sophia, București 2007, p.35
93
Mitrop.Hierotheos Vlachos, Op.cit., p. 57
94
Ibidem , pp. 61-62

30
 2. Etapele vieţii spirituale

Fiecare om este dator să se înalțe cât mai mult spre idealul desăvârșirii, fiecare e dator să
lupte pentru curățirea de patimi și pentru dobândirea virtuților care culminează cu dragostea.
Părintele Stăniloae enunță în acest sens: „Precum nu poți săpa o grădină făcând un gest general,
chiar dacă l-ai repara mereu, ci trebuie să te apuci să sapi bucată cu bucată, folosindu-te de
mișcări precise și pricepute și precum nu cresc florile în ea repezind asupra ei un val de
bunăvoință, ci purcezând de fiecare dată la lucrări amănunțite și delicate, așa și în domeniul
sufletesc: N-ajunge să-i spui omului în cuvinte duioase să viețuiască după voia lui Dumnezeu, ci
trebuie să-i îndrumi pas cu pass cum să se izbăvească de „uriașii” păcatului, care îi pun tot felul
de piedici și cum să procedeze pentru a se întări în viața virtuasă, care-i deschide drumul spre
lumina cunoștiinții lui Dumnezeu. Desigur, avântul general al credinței este necesar pentru
sufletul creștin care vrea să se desăvârșească. Dar tot atât de necesară este cunoștiința precisă a
legilor sufletului și a piedicilor care îi stau de-a curmezișul și-i slăbesc încet cu încet avântul.
Noi adeseori socotim că ajunge să-i spui omului să facă binele și să nu facă răul la arătare. Dar
până să ajungă aici trebuie să-și câștige anumite deprinderi lăuntrice, să fi biruit înăuntru răul în
mod statornic și să se fi deprins cu cugetările bune”.
Teologia Ortodoxă se ocupă cu terapia omului. Omul care se află departe de Dumnezeu
este bolnav. Boala de care suferă nu este doar una somatică și psihică, ci în principal existențială.
De vreme de omul este o existență iconică și prototipul său este Hristos, aceasta înseamnă că în
afara lui Dumnezeu este irațional și de aceea trebuie să se pună în relație cu El. Omul, mort
duhovnicește, îndepărat de Logosul-Hristos trebuie să se întoarcă la El. Și această terapie nu se
face independent de Logosul-Hristos, Care S-a făcut om pentru a-l vindeca pe om. Biserica
Ortodoxă se consideră și este sanatoriu duhovnicesc, spital spiritual, care-l vindecă pe om.
Sfintele Taine și asceza și întreaga metodă pe care o dețin acestea țintesc la acest unic și esențial
scop 95 . Sfântul Teofan Zăvorâtul spune: „Dumnezeu cautăutându-te, te înconjoară cu toate
semnele milostivirii și grijii Sale: viața ta este a Lui și toate cele necesare vieții sunt, de asemeni,
ale Sale: Lumina, aerul, hrana, îmbrăcămintea, casa și tot ce ai și ce este în tine sunt ale Sale.

95
Hierotheos Vlachos , Psihologia Existențială și Psihoterapia Ortodoxă , traducere în limba română de Irina
Luminița Niculescu, Ed.Doxologia , Iași , 2011, p. 119

31
Pentru tine S-a pogorât din cer, a suferit, a murit pe Cruce, a înviat, S-a înălțat la cer, a trimis
Sfântul Duh și a întemeiat pe pământ Biserica, în care a pus tot ce este nevoie pentru mântuirea
ta și cel mai important: de la naștere și prin toate rânduielile exterioare ale vieții te-a făcut deja
părtaș acestui tezaur de bunătăți duhovnicești. Pentru acestea nu pretinde nimic de la tine decât
inima ta” 96 . Știința nu stă departe și afirmă aceleași aspect în ce privește îmbunătățirea
comportamentului uman spunând că dovezile sugerează că originile cele mai profunde ale
spiritualității sunt bazate pe experiența mistică și că persistă deoarece conexiunile creierului
uman continuă să ofere credincioșilor o gamă de experiențe unitare care sunt adesea interpretate
drept asigurări că Dumnezeu există. Credințele și modalitățile religioase sunt bune pentru om în
modalități profunde și pragmatice. Adevărul că omul se poate îmbunătăți în spațiul religios și
cum că acesta ar trebui să facă parte din natura sa o arată și dr. Harold Koening de la Centrul
Medical Universitar Duke care spune „Lipsa implicării religioase are un effect asupra
mortalității echivalent cu partuzeci de ani de fumat un pachet de țigări pe zi”, apoi spunând că
beneficiile spiritualității pentru sănătate sunt foarte impresionante. Astfel , studiile arată că
spiritualitatea este cel puțin la fel de bună pentru corp pe cât este pentru suflet, dar efectele
benefice ale comportamentelor religioase nu iau sfârșit cu psihologia, cercetări tot mai
numeroase ne arată clar că practicarea religiei poate fi legată și de sănătatea superioară mintală.
Această idée vine ca o surpriză pentru o mare parte din comunitatea psihiatrică modernă, care
urmând pașii lui Freud, a privit mult timp comportamentul religios, în cel mai bun caz drept o
stare de dependență 97.
Vorbind despre treptele vieţii spirituale, Părintele Ilarion Felea spune: „cele trei trepte ale
vieţii duhovniceşti corespund cu cele trei vârste de creştere ale trupului: curăţia corespunde
copilăriei, deoarece atunci începe creştinul creşterea în viaţa religioasă; luminarea corespunde cu
tinereţea, deoarece atunci creştinul creşte în cunoştinţe şi prin ele îşi luminează şi lămureşte viaţa
religioasă; desăvârşirea corespunde cu bărbăţia, deoarece atunci creştinul ajunge (care ajunge) cu
sufletul la starea deplină a vieţii religioase, la asemănarea şi unirea cu Dumnezeu. Cum creşte
trupul, aşa este menit să crească şi sufletul în harul şi cunoştinţa Domnului (II Petru 3, 18), de la

96
Sfântul Teofan Zăvorâtaul, Viața lăuntrică ,Ed Sophia , București ,2000, p. 17
97
Andrew Newberg , De ce nu dispare Dumnezeu? - Știința Creierului și biologia credinței – traducere din limba
engleză de Iustina Cojocaru, Ed Curtea Veche , București , 2008 , pp.179-180

32
pruncie până la bărbăţie, adică până la plinătatea tuturor însuşirilor, puterilor, virtuţilor şi
darurilor sale, până la desăvârşire” 98.
O altă modalitate de ilustrare a treptelor este cea privind spre categoriile de credincioși
din Biserică „Încă din cele dintâi veacuri ale Bisericii, creştinii erau împărţiţi în trei grupuri:
începători, înaintaţi şi desăvârşiţi. Începătorii erau socotiţi pe treapta curăţirii, înaintaţii erau
socotiţi pe treapta a doua, a luminării, iar desăvârşiţi erau socotiţi creştinii ajunşi pe treapta cea
mai înaltă de creştere în viaţa duhovnicească, pe treapta asemănării şi a unirii cu Dumnezeu. 99”.
După Sfântul Ioan Scărarul, alfabetul începătorilor în viaţa duhovnicească este
ascultarea, postirea, lacrimile, tăcerea, privegherea, ostenirea, blândeţea, nepătimirea,
bărbăţia, frăţia, mărturisirea, negrăirea de rău; al înaintaţilor este: liniştirea, milostivirea,
iubirea de străini, rugăciunea, neiubirea de arginţi, nădejdea şi altele, al celor desăvârşiţi este:
dragostea, smerita cugetare, inima curată, stăpânirea patimilor şi a trupului, înstrăinarea de păcat,
prietenia îngerilor, strălucirea dumnezeiască 100”.

3. Curăţirea de patimi

Prima etapă a vieţii duhovniceşti, este numită asceza și presupune o lucrare comună a
trupului şi a sufletului pentru îndeplinirea poruncilor dumnezeieşti şi practicarea virtuţilor.
Această practică a virtuţilor presupune un efort pe baza unei munci şi discipline. Acest termen se
concretizează prin practicile ascetice cum ar fi postul, privegherile. Cuvântul „asceză” vine de la
cuvântul grec „askeo” care înseamnă a exercita sau a exersa, exercițiu, de unde și înțelesul de a
face ceva cu multă artă, după îndelungi exerciții. Asceza este deci o eliminare treptată a otrăvii
care duce firea la descompunere, la corupție. Este cu alte cuvinte, o eliminare a bolii ce duce
firea spre moarte și deci fortificarea firii. Asceza este „mortificare de viață păcătoasă” cum îi zice
Sf.Simeon Nou Teolog. Ea este omorârea treptată a păcatului și a tuturor tendințelor spre el 101.
Scopul ascezei nu urmăreşte nici suferinţa, nici mortificarea trupului, în sensul de
desfiinţare a acestuia, ci urmărește dobândirea unui control asupra trupului, care trebuie să se
supună duhului, un control mai puternic asupra stărilor duhovniceşti negative, căci supunerea

98
Pr. Ilarion Felea, Spre Tabor- vol.VI. Desăvârşirea, Editura Crigarux, Piatra Neamţ, 2008, p.18.
99
Ibidem.
100
Sf. Ioan Scărarul, Scara,Cuvântul 26, apud Ilarion Felea, op.cit, p.18.
101
Pr.Dr.Anton Dicu, Conștiință și libertate morală în viața creștinului, Ed. Dacpres , 2006 , pp.143-144

33
duhului este ținta spre a scoate din suflet răul ce-l vatămă pe om dintotdeauna și mai ales pe
omul contemporan. Sfântul Chiril al Ierusalimului spune cu privirea la folosirea înțeleaptă a
trupului, dând ca pildă omului contemporan ca să-și schimbe modul de folosire a trupului: „Să nu
suferi pe cineva dintre cei care spun că trupul acesta este străin de Dumnezeu. Căci cei ce cred că
trupul este ceva străin de Dumnezeu şi că sufletul locuieşte în el ca într-un vas străin, aceia
întrebuinţează degrabă trupul în desfrânări. Dar ce acuzaţie aduc acestui trup minunat? Ce-i
lipseşte oare în frumuseţe? Ce nu este iscusit în alcătuirea sa?[...] Nu-mi spune că trupul este
cauza păcatului. Dacă trupul ar fi pricina păcatului, atunci pentru ce nu păcătuieşte omul când e
mort? [...] Pentru că sufletul nu păcătuieşte prin el însuşi, ci sufletul prin trup 102 ”. Sfântul
Antonie cel Mare, oferă o dimensiune pragmatică subliniind niște necesități ale sufletului: ,,Cel
ce urmăreşte vieţuirea virtuoasă si plăcută lui Dumnezeu se îngrijeşte de virtuţile sufletului, căci
acestea sunt bogăţia şi hrana sa veşnică. De cele vremelnice se împărtăşeşte numai pe cât se
poate, după cum dă şi voieşte Dumnezeu, folosindu-se cu mulţumire si bucurie de ele, oricât de
smerite ar fi. Mâncarea scumpă hrăneşte numai trupul; cunoştinţa de Dumnezeu, înfrânarea,
bunătatea, facerea de bine, buna cinstire si blândeţea, acestea îndumnezeiesc sufletul ” 103.
Ascetul are o ordine a valorilor din existenţa sa, o ierarhie în care accentul este pus pe
întâietatea şi stăpânirea sufletului nemuritor asupra trupului muritor. Sfântul Antonie cel Mare
arată că: „Om este cel ce a înţeles ce este trupul, că este stricăcios şi vremelnic. Căci unul
ca acesta înţelege si sufletul, că este dumnezeiesc si fiind nemuritor si suflare a lui Dumnezeu a
fost legat de trup spre cercare şi îndumnezeire. Iar cine a înţeles sufletul, vieţuieşte drept şi
plăcut înaintea lui Dumnezeu, nemaisupuindu-se trupului. Acela vede pe Dumnezeu cu mintea sa
şi contemplă bunurile veşnice dăruite sufletului de Dumnezeu” 104 . Tot el arată că. „Cele
muritoare se supun celor nemuritoare, iar cele nemuritoare slujesc celor muritoare (adică
elementele omului), pentru iubirea de oameni si bunătatea fireasca a lui Dumnezeu care le-a
făcut pe ele” 105 . Astfel în omul contemporan, trebuie să aibă această schimbare a
valorilor, primând sufletul și supunând trupul pentru a nu-și mai face voile.

102
Sf.Chiril al Ierusalimului, Cateheze, traducere Pr.Prof. Dumitru Fecioru, Editura Institutului Biblic şi de Misiune
a Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 2003, p.61.
103
Ibidem, p.9.
104
Sf. Antonie cel Mare, Învăţături din viaţa monahală, în Filocalia sau Culegere din scrierile Sfinţilor părinţi care
arată cum se poate omul curăţa, lumina şi desăvârşi, traducere, introducere şi note de Pr. Prof. Dumitru Stăniloae,
vol.I, Editura Harisma , Bucureşti, 1993, p.26
105
Ibidem, p. 28.

34
 Însuși Marele Pasteur elogiază trăirea în adevărul Evangheliei și subliniază
mărimea și noblețea trăirii în virtuți: „Măreția acțiunilor omenești se măsoară după inspirația
care le-a născut. Fericit acela care poartă în sine un Dumnezeu, un ideal de frumusețe, căruia i se
supune: idealul artei idealul științei, idealul patriei, idealul virtuților Evangheliei. Acestea sunt
izvoarele vii a cugetătorilor și a faptelor mari. Toate se luminează din razele Infinitului. Eu mă
întreb în numele cărei descoperiri noi, filosofice sau științifice se poate smulge din sufletul
omenesc aceste preocupări înalte, ele îmi par de esență eternă, pentru că acest mister, care
învăluie universul și a cărui emanație sunt, este el însuși etern în natura sa” 106.
Asceza este o moarte treptată cu Hristos. Ca desfășurare de putere, o moarte a
omului vechi, o prelungire prin voință a botezului. Nu este numai o imitare a lui Hristos,
ca în apus, ci o mortificare eroică cu Hristos și în Hristos. Prezența lui Hristos, ca forță
nevăzută o indică sfinții părinți Marcu Ascetul și Maxim Mărturisitorul, când spun că
Hristos este ființa virtuților. Dacă virtutea înseamnă bărbăție, tărie, iar ființa acestei tării
este Hristos, evident că în asceza noastră lucrează Hristos 107. Studiile științifice arată că
cu cât omul se gândește mai mult la Dumnezeu sau în cazul de față, prin asceză, se
nevoiește spre curățirea de către acesta, se modifică circuite neuronale din diferite părți
ale creierului. Omul are creierul construit astfel încât să perceapă și să genereze realități
spirituale, iar acele realități spirituale să îi determine schimbarea întregului
comportament. Se descoperă astfel că în exerciții ca meditația, asceza, creierul omului
este cel mai împlinit 108.
Omul contemporan trebuie să intre în cadrul Bisericii spre a fi renăscut și în acest
fel să dobândească o a doua naștere, numită naștere duhovnicească. Acest lucru este
reașezat prin intermediul Tainelor Bisericești, slujite în cadrul Tradiției Ortodoxe.
Atunci când omul este călăuzit pe calea care duce de la chip la asemănare, el ,își
împlinește scopul exitenței sale. În chip firesc, această împlinire a omului se realizează
printr-o viață ascetică susținută de Tainele Bisericii. Tainele nu pot fi concepute separat
de asceză fiindcă altminteri înseamnă o osârdie, dar nici asceza nu poate fi concepută

106
Toma Chiricuță , Religia omului de stiință , răspuns dat liber-cugetătorilor, Tipografia ”Gutenberg” jhoseph
Gobl, București , 1910 , p. 45
107
Pr.Dr.Anton Dicu , op. cit. p .146
108
Andrew Newberg , Mark Robert Waldman , Cum ne schimbă Dumnezeu creierul – Descoperirile inovatoare ale
unui prestigios neurolog – traducere din limba engleză de Iustina Cojocaru, Ed.Curtea Veche , București , 2009 ,
p.11

35
fără Taine 109. În persoana Sa, Hristos a vindecat firea omenească și i-a redat pentru totdeauna
adevărata și deplina sănătate. Persoanele umane nu se pot folosi însă de binefacerile aduse de
Hristos firii omenești recapitulate în El decât dacă nu se unesc cu El.
Primind Sfintele Taine, mai întâi de toate omul este deplin curățit. Această finalitate care
stă pe primul loc în cazul Spovedaniei și al Maslului, având o funcție reparatoare, este afirmată
în toate Tainele, în mod special în Botez prin care omul este spălat de urmările păcatului
strămoșesc și la Împărtășanie, care este socotită drept leac curățitor. Astfel, Sfintele Taine, în
grade diferite sunt privite de Bisercică drept mijloace de vindecare. Așa că, pe acest plan,
Biserica se relevă a fi după cuvântul Sfântului Ioan Gură de Aur: „o farmacie duhovnicească,
unde se pregătesc leacuri pentru noi, ca să ne vindecăm de rănile pe care ni le face lumea”.
Scopul curățitor și vindecător al Sfintelor Taine deschide omului calea spre primirea harului
dumnezeiesc, care este cealaltă finalitate a lor. Prin Sfintele Taine, noi primim harul care le este
comun Tatălui și Fiului și Duhului Sfânt, har prin care suntem făcuți părtași la viața Prea Sfintei
Treimi. De aceea, Tainele nu pot fi privite ca acte izolate, care transmit fiecare un har special, ele
toate sunt aspecte ale unei unice și preaminunate Taine. Dumnezeu Cel în Treime binevoiește să
dăruiască neamului omenesc harul Său mântuitor și îndumnezeitor 110.
Sfinţii Părinţi, atunci când vorbesc despre om şi urcuşul său duhovnicesc, pun ca
început virtutea smereniei, fără de care nu este posibil progresul spiritual al omului, ea fiind
enunțată ca prima de Însuși Hristos. Smerenia dă sens şi pune într-o lumină favorabilă urcuşul
creştin, iar lipsa ei din viaţa şi faptele noastre îl goleşte de adevăratul lui sens 111. Aceasta se
întâmplă deoarece: smerenia atacă egoismul şi a egocentrismul omului, împotriva filaftiei , maica
tuturor păcatelor, şi se împotriveşte „cu toată puterea părerii de sine, slavei deşarte şi mândriei
din firea noastră” 112. În ce priveşte starea sufletească a omului şi aşezarea lui în universul unei
vieţi duhovniceşti,” cugetarea smerită stabileşte adevărata ordine spirituală. Spre deosebire de
mândrie care în aparenţă înalţă, dar de fapt umileşte, coboară în zonele inferioare ale existenţei
raţionale şi ne înstrăinează de ţinta vieţii noastre, în adevărata smerenie, omul trăieşte
deplinătatea existenţei sale, adică sub forma coborârii se înalţă până la cele mai înalte trepte ale
desăvârşirii. Starea de smerenie e adevărata creştere şi înălţare a fiinţei umane, pentru că este o

109
Hierotheos Vlachos , Persoana în tradiția Ortodoxă , Ed. Bunavestire , Bacău , 2002 , pp. 145-146
110
Jean-Claude Larchet , Terapeutica bolilor spirituale , traducere de Marinela Bojin ,Ed.Sophia, București , 2006 ,
pp. 254-255
111
Pr. Prof. Ioan . C. Teşu, Teologia Necazurilor, Asociaţia Filantropică „Cristiana”, Bucureşti, 1998, p.122.
112
Ipidem , p.123.

36
creştere şi o înaintare spre şi în Dumnezeu, izvorul vieţii veşnice… Smerenia este fereastra
sufletului omului curăţată şi deschisă mereu către Dumnezeu şi spre umanitate, spre semeni şi
spre noi înşine.” 113.
Sfântul Antonie cel Mare spune că: „înaintea tuturor virtuţilor se află smerenia, precum
înaintea tuturor patimilor stă lăcomia pântecelui şi poftirea celor lumeşti” 114 . Cuviosul Isaia
Pustnicul dă şi el o definiţie a smereniei: „Ce e smerenia? Smerenia e să se socotească pe sine
dinaintea lui Dumnezeu drept păcătos şi că nu face nimic bun. Iar fapta smereniei e tăcerea şi a
nu se măsura pe sine în ceva şi a nu se sfădi şi supunerea şi a căuta cu privirea în jos şi a avea
ochii morţi şi a se păzi pe sine de minciună şi a nu se lăsa prins în vorbire deşartă şi a nu se
împotrivi celui mai mare şi a nu voi să se impună cuvântul său şi a răbda defăimarea şi a urî
odihna şi a se sili pe sine la osteneală şi a nu supăra pe cineva.” 115. Sfântul Siluan Athonitul
acordă o atenție deosebită smereniei spunând că lipsa smereniei este pentru om izvorul tuturor
relelor. Lipsa smereniei este, în general, izvorul oricărei suferințe a omului, dar și a întregii lumi.
Lipsa ei „împiedică sufletul să o ia pe calea credinței” îi răpește omului puterea de care are
nevoie pentru a duce războiul cel duhovnicesc, îl împiedică să se roage cu inimă curată și
deschide intrarea gândurilor rele care tulbură sufletul. Lipsa ei împiedică adevărata cunoaștere
„oamenii mândri cred că înțeleg totul cu mintea lor, dar Dumnezeu nu le dă adevărata
înțelegere” 116 Din păcate mândria, care este contrară smereniei este remarcată peste tot în
societate, de la cel mai bogat om până la cel mai sărac, de la cel mai învățat până la cel mai puțin
cultivat. Pentru realizarea unei creșteri spirituale în lumea contemporană smerenia este necesară.
Sfântul Petru Damaschin vorbeşte despre originea dumnezeiască a smereniei, fiind
primită ca rod al credinţei: „smerenie e mai presus de fire şi nu poate să o aibă cel ce nu crede, ci
o socoteşte contrară firii” 117. Vorbind despre cel smerit el spune: „cel smerit iubeşte pe toţi şi toţi
îl iubesc pe el, toţi îl doresc, toţi îl cinstesc ; toţi tac în faţa lui; toţi aşteaptă cuvântul lui. Tainele
se descoperă celor smeriţi. Prin puterea tainică a smereniei, se desăvârşesc sufletele în virtute şi
se pregătesc sfinţii ca să poată vedea pe Dumnezeu. Smerenia, cu ajutorul harului, rodeşte şi

113
Ibidem.
114
Sf. Antonie cel Mare, Învăţături din viaţa monahală, în Filocalia..., vol. I, p.17.
115
Isaia Pustnicul, Douăzeci şi nouă de cuvinte în Filocalia sau Culegere din scrierile Sfinţilor Părinţi care arată
cum se poate omul curăţa, lumina şi desăvârşi, vol XII, Editura Humanitas, Bucureşti,2009, p.37
116
Jean-Claude Larchet , Dumnezeu este iubire, Mărturia Sfântului Siluan Athonitul- Ed. Sophia, București, 2003,
pp. 238 -239
117
Sf. Petru Damaschin, Învăţături duhovniceşti, în Filocalia sau Culegere din scrierile Sfinţilor părinţi care arată
cum se poate omul curăţa, lumina şi desăvârşi, vol V, Editura Harisma, Bucureşti, 1995, p.257.

37
păzeşte toate virtuţile, plineşte toate tainele şi biruie toate potrivniciile. Şi dracii şi animalele se
supun în faţa smereniei, atât de mare e cinstea şi puterea celui smerit.” 118 . În cuvintele Părinţilor
Patericului, smerenia are o importantă dimensiune practică, fiind o armă extrem de eficientă
împotriva curselor întinse în faţa monahului de către duhurile rele. În acest context, Sfântul
Antonie cel Mare spune: „am văzut toate cursele vrăjmaşului întinse pe pământ şi suspinând am
zis: oare cine poate să le treacă pe acestea? Şi am auzit glas zicându-mi: smerenia” 119.
Alţi Părinţi se referă la relaţia dintre smerenie şi nevoinţele ascetice. Despre această
relaţie vorbeşte Ava Moise în convorbirile cu ucenicii duhovniceşti: „A întrebat un frate: în toată
osteneala omului care este aceea care îi ajută lui? Şi a zis bătrânul: Dumnezeu este scăparea
noastră şi puterea, ajutor întru necazurile cele ce ne-au aflat pe noi foarte. Iar fratele a zis:
Posturile şi privegherile pe care le face omul, ce fac? I-a zis bătrânul: acestea fac sufletul să se
smereasca, căci scris este: vezi smerenia mea şi osteneala mea si lasă toate păcatele mele. Dacă
sufletul va face roadele acestea, se milostiveşte Dumnezeu spre dânsul printr-însele” 120, iar Ava
Matoe spune: „du-te, roagă-te lui Dumnezeu ca să-ţi dea plângere în inima ta şi smerenie şi ia
aminte totdeauna la păcatele tale şi nu judeca pe altii, ci te fă dedesubtul tuturor!... Şi de va grăi
cineva pentru orice fel de lucru, nu te certa cu dânsul, ci de va grăi bine, zi: aşa cu adevărat, iar
de va grăi rău, zi: tu ştii cum vorbeşti. Şi nu te contrazice cu dânsul pentru cele ce a grăit. Şi
aceasta este smerenia” 121. Cele arătate ulterior sunt modele prin care omul se poate schimba dacă
urmează exemplul Sfinților lui Dumnezeu. În lumea științei se spune același lucru că „Dumnezeu
poate schimba creierul” conform lui Andrew Newberg. Procedând astfel, omul își poate
îmbunătăți sănătatea fizică, emoțională și cognitivă, adăugând ani vieții sale. „dacă adaugi la
repertoriul zilnic de activități, veți descoperi că pot avea un efect foarte puternic asupra vieții.
Vor spori reacția de răspuns a sistemului imunitar, vor îmbunătăți productivitatea la serviciu și
vor îmbogăți calitatea relațiilor – nu numai cu familia și prietenii, ci și cu persoanele pe care le
întâlniți întâmplător” spune Mark Robert Waldman 122.

118
Ibidem, p. 86.
119
Patericul sau apoftegmele Părinţilor din pustiu, Editura Polirom, Iaşi, 2003, p. 44.
120
Ibidem, p.233.
121
Ibidem, p. 237.
122
Andrew Newberg , Cum ne schimbă Dumnezeu...op.cit. p.202

38
 4. Contemplația

A doua etapă a vieţii duhovniceşti, contemplaţia, pune un accent deosebit pe lucrarea

minţii, în efortul de spiritualizare. Legat de starea naturală a minţii omeneşti, Sfântul Maxim
Mărturisitorul observă că: „mintea lucrează după fire când şi-a supus patimile şi contemplă
raţiunile lucrurilor, aducându-le în legătură cu Dumnezeu” 123.
Antropologia ortodoxă face distincție între minte și rațiune, care sunt două lucruri
paralele ale sufletului. Logosul (Cuvântul) este rostit și lăuntric, logica (rațiunea) exprimă
experiența minții, de vreme ce mintea este sâmburele existenței lui, este ochiul sufletului. De
multe ori în scrierile Sfinților Părinți și ale Sfintei Scripturi, mintea se identifică și relaționează
cu inima. Atunci când vorbim de inimă, nu înțelegem doar organul somatic, ci acel spațiu
interior, care se descoperă prin asceza susținută de har și în care se descoperă Dumnezeu 124.
Sfântul Antonie consideră că adevărata raţiune nu este doar capacitatea de a gândi aşa
cum cred cei mai mulţi dintre oameni, ci capacitatea de a-şi conduce existenţa către o viaţă
virtuoasă: „După cum corăbierii cârmuiesc corabia cu grijă, ca să n-o izbească de vreo stancă
văzută sau nevăzută, aşa si cei ce se silesc spre viata duhovnicească trebuie să cerceteze cu frică
ce trebuie să facă si ce să nu facă. De asemenea să creadă că legile lui Dumnezeu le sunt de
folos, tăind de la suflet toate gândurile păcătoase. Oamenii se socotesc raţionali. Însă pe nedrept,
căci nu sunt raţionali. Unii au învăţat cuvintele si cărţile vechilor înţelepţi. Dar raţionali sunt
numai aceia, care au sufletul raţional, pot să deosebească ce este binele şi ce este răul, se feresc
de cele rele si vătămătoare sufletului si toată grija o au spre cele bune si folositoare sufletului; iar
acestea le săvârşesc cu multă mulţumire către Dumnezeu. Numai aceştia trebuie să se numeasca
oameni raţionali” 125. Iar în alt loc Sfântul Antonie spune: „Mintea cea de rând este lumească și
schimbătoare, răsărind și gânduri bune și rele, ba și firea și-o schimbă, aplecându-se spre cele
trupești. Mintea cea iubitoare de Dumnezeu însă pedepsește păcatul care se naște în oameni cu
voia lor, în urma trândăviei. Dacă într-un suflet slab se află păcatele acestea: desfrânarea,
mândria, lăcomia, mânia, neastâmpărarea limbii, furia, uciderea, tânguirea, pisma, pofta, răpirea,
durerea, minciuna, plăcerea, lenea, întristarea, frica, boala, ura, învinuirea, neputința, rătăcirea,

123
Sf. Maxim Mărturisitorul, Capete despre dragoste, I, în Filocalia…, vol. II, p.132.
124
Hierotheos Vlachos , Psihologia Existențială și ... Op.cit. p.120
125
Sf. Antonie cel Mare, Învăţături din viaţa monahală, în Filocalia sau Culegere din scrierile Sfinţilor părinţi care
arată cum se poate omul curăţa, lumina şi desăvârşi , vol.I, Editura Harisma , Bucureşti, 1993.p.15

39
neștiința, înșearea și uitarea de Dumnezeu, sufletul acela se întinează și se pierde. Căci prin
acestea și prin cele asemenea acestora se osândește sufletul sărman, care s-a despărțit pe sine de
Dumnezeu”. Chiar și marii antreprenori ai lumii ce sfătuiesc milioane de oameni cum să se
dezvolte personal, chiar dacă nu se ancorează în realitatea lui Hristos și nu au bază, dar totuși
susțin controlul pe catre trebuie să-l aibă omul asupra minții sale 126.
Legat de funcţia raţiunii, Sf. Talasie arată că rolul acesteia este de a stabili o ierarhie
corectă între latura trupească şi cea spirituală a omului spunând că: „e propriu celui raţional să se
supună raţiunii şi să-şi strunească şi să-şi robească trupul. Este o ruşine pentru omul raţional să
se supună părţii iraţionale şi să slujească poftelor urâte ale ei. Este o faptă rea a sufletului raţional
să părăsească pe Ziditorul şi să se închine trupului” 127 , iar acelaşi sens Sf. Grigore Sinaitul
explică faptul că: „raţionali după fire s-au arătat numai sfinţii, prin curăţie. Căci raţiune curată nu
au avut nici unul dintre înţelepţii întru ale raţiunii, dat fiind că şi-au stricat raţiunea de la început
prin gânduri pătimaşe” 128.
Sfântul Marcu Ascetul face o analiză mai detaliată a mişcărilor minţii. „Trei sunt
locurile spirituale la care vine mintea când se schimbă: cel după fire, cel mai presus de fire, cel
împotriva firii. Când vine la locul după fire, se descoperă pe sine ca pricina gândurilor rele şi-şi
mărturiseşte lui Dumnezeu păcatele, recunoscând pricinile patimilor. Când vine la locul cel
împotriva firii, uită de dreptatea lui Dumnezeu şi se războieşte cu oamenii pe motiv că o
nedreptăţesc. Iar când e ridicată la locul cel mai presus de fire, află roadele Duhului Sfânt” 129.
O dimensiune fundamentală a lucrării minţii în viaţa duhovnicească a omului
contemporan constă în lupta cu gândurile. Referitor la acest subiect , Înaltpreasfințitul Ierotheos
Vlachos spune: „Partea rațională a sufletului este locul unde sălășluiesc gândurile rele care
provoacă relele dorințe, încercând să ne subjuge mintea și s-o îndemne la căderea în păcat.
Păcatul începe la nivelul gândurilor. Cel ce dorește să-și purifice lumea lăuntrică trebuie să se
lepede de păcat și să-și elibereze mintea din captivitate, păzindu-și mintea de impactul
gândurilor... Acesta este un aspect crucial, întrucât atât viața duhovnicească cât și moartea
duhovnicească a omului depind de felul confruntării sale cu gândurile rele” 130.

126
James Borg , Puterea Minții – schimbă-ți gândirea , schimbă-ți viața, Ed. All Educațional , 2012, p. 125
127
Talasie Libianul , op.cit , p. 24
128
Sf. Grigore Sinaitul, 15 capete despre liniştire şi despre cele două feluri ale rugăciunii, în Filocalia..., vol. VII,
p.200
129
Sf. Marcu Ascetul, Despre cei ce cred că se îndreptează din fapte, în Filocalia..., vol. I, p.300.
130
Mitrop. Hierotheos Vlachos , Psihoterapia ...op.cit. p.245

40
 Sfântul Grigore Sinaitul subliniază faptul că şi Sfânta Scriptură ,,a numit adeseori
gândurile raţiuni ale lucrurilor, precum a numit şi chipurile raţiuni şi raţiunile chipuri; aceasta se
întâmplă deoarece mişcarea acestora este în sine nematerială, dar prin lucruri ia chip şi se
preface, aşa şi momeala se cunoaşte şi ia chip prin arătare” 131. Tot el arată în continuare că:
,,gândurile păcătoase sunt raţiunile diavolilor şi înainte-mergătoarele patimii, precum raţiunile şi
chipurile sunt ale lucrurilor; este cu neputinţă a face vreun bine sau vreun rău, dacă nu este
momit întâi gândul tău” 132 şi „tăbărârea gândurilor rele e ca un şuvoi de râu; prin ele vine
momeala, iar după aceasta se naşte încuviinţarea păcatului…” 133. Richard Davidson, vorbind
despre îmbunătățirea omului prin meditație spune: „Pentru îmbunătățirea concentrării, eu
recomand, din nou, meditația concentrării atenției. În cadrul unor cercetări recente
efectuate în laborator, am descoperit că persoanele care practică meditația pe termen
lung , atunci când sunt angajate în simplul exerciiu de a se concentra asupra unui obiect,
prezintă niveluri mai înalte de activare în cortexurile prefrontal și parietal” 134
.
Sfântul Maxim Mărturisitorul face o radiografie a gândurilor după natura lor, oferind o
clasificare după cum urmează: ,,Unele dintre gânduri sunt simple, altele complicate. Simple sunt
cele nepătimaşe, iar compuse sunt cele pătimaşe, ca unele ce constau din patimă şi idee” 135.
Sfântul Maxim precizează apoi faptul că ceea ce face gândul pătimaş „compus” este unirea
patimii cu aducerea aminte. Precizând terminologia Sfântului Maxim, trebuie să spunem că în
viziunea sa aducerea aminte este „înţelesul sau chipul”, iar patima este „iubirea neraţională sau
ura fără judecată a ceva” 136. El arată mai departe faptul că: „sens pătimaş are gândul compus din
patimă şi din înţeles. Să despărţim patima de înţeles şi va rămâne gândul simplu. Şi o despărţim
prin iubire duhovnicească şi înfrânare, dacă voim” 137. Concluzia este aceea că: „Toate gândurile
pătimaşe, sau aţâţă partea poftitoare a sufletului, sau o tulbură pe cea irascibilă, sau o întunecă pe

131
Sf. Grigore Sinaitul, 15 capete despre liniştire şi despre cele două feluri ale rugăciunii, în Filocalia Filocalia sau
Culegere din scrierile Sfinţilor părinţi care arată cum se poate omul curăţa, lumina şi desăvârşi, vol VII, Bucureşti,
2002, p.110.
132
Ibidem.
133
Ibidem.
134
Richard J.Davidson , Sharon Begley , Creierul și inteligența emoțională – cum îți influențează piparele lui Unice
felul în care gândești , simți și trăiești și cum le poți schimba, traducere din limba engleză de Valentin Vidu, Ed.
Litera , 2013 , pag 314.
135
Sf Sf.Maxim Mărturisitorul, Capete de spre dragoste, în Filocalia sau Culegere din scrierile Sfinţilor părinţi care
arată cum se poate omul curăţa, lumina şi desăvârşi, vol II, Ediţia a III-a, Editura Humanitas, Bucureşti, 1999 p.97.
136
Ibidem.
137
Ibidem, p.111.

41
cea raţională” 138. Legat de natura gândurilor rele şi cauzele acestora, potrivit Sfântului Grigore
Sinaitul: „începutul şi pricina gândurilor este împărţirea prin neascultare a amintirii simple şi
unitare a omului” 139, considerând gândurile păcătoase ca fiind „înainte mergătoarele patimii”,
într-o succesiune în care „mai întâi vine gândul cel rău, şi apoi se făptuieşte păcatul” 140. Sfântul
Talasie consideră că: „trei sunt căile prin care primim gândurile: simţirea (lucrarea simţurilor),
amintirea şi starea mustului din trup. Dar cele mai stăruitoare sunt gândurile din amintire” 141.
Sfinții Părinți socotesc că gândurile pătimașe sunt produse în mintea omului, de cele mai
multe ori, de lucrarea satanei, prin stârnirea vreunei patimi cu care s-a obijnuit deja. Sfântul
Diadoh al Foticeii, interpretând cuvintele Domnului că: „din inimă purced gândurile rele” , arată
că mintea noastră, nu zămislește prin firea ei gândurile rele, ci dacă uneori vin şi din ea gânduri
rele, aceasta se datorează unei deprinderi câştigate tot prin înrâurirea duhului rău. Sfântul Isaac
Sirul oferă o etiologie mai complexă, identificând patru cauze ale gândurilor rele: „Mişcarea
gândurilor în om se săvârşeşte din patru pricini. Întâi, din voinţa trupului natural. Al doilea, din
închipuirea de către simţuri a lucrurilor lumii, pe care le aude şi le vede. Al treilea, din
obişnuinţele pătimaşe şi din înclinările sufletului, pe care le are în minte. Al patrulea, din
momelile dracilor care ne războiesc prin toate patimile, din pricinile pe care le-am arătat mai
înainte. De aceea, omul nu poate până la moarte să aibă gânduri şi război, cât timp se află în viaţa
trupului acesta” 142. Obiceiurile cognitive și convingerile redau felul predominant în care omul
reacționează în fața situațiilor cotidiene. De-a lungul timpului, fiecare om și-a format anumite
tipare cognitive de interpretare a realității, răspunzând într-un mod automat, de multe ori greșit,
la situațiile cu care intrăm în contact. Sfântul Maxim Mărturisitorul spunea că omul vede lumea
ca fiind bună sau rea prin proprii săi ochi. Pentru ochii înduhovniciți, lumea este bună, pentru
ochii nedesăvârșiți, lumea este rea. Prin păcat, fiecare dintre oameni și-a întinat mintea, ajungând
la o înțelegere distorsionată a realității. Fiecare păcat și fiecare patimă deformează percepția
subiectivă a realității, observând suprafața sensibilă a lumii și evenimentelor cu care se intră în
contact prin prisma acestei nevoi interioare de satisfacere a poftelor și dorințelor irațional. Astfel,

138
Ibidem, p.105.
139
Sf.Grigorie Sinaitul, op.cit , în Filocalia .., vol.VII, p.108.
140
Ibidem, p.110.
141
Talasie Libianul, Despre dragoste, înfrânare şi petrecerea cea după minte, în Filocalia…, vol IV, p.19.
142
Sf. Isaac Sirul, în Filocalia sau Culegere din scrierile Sfinților Părinți care arată cum se poate omul curăți
lumina și desăvârși , vol X, p. 414.

42
am devenit într-o anumită măsură iraționali, deplasând rolul firesc al rațiunii într-o direcție
greșită
Gândul îngeresc este contemplarea nepătimaşă a lucrurilor, sau cunoştinţa adevărată,
care este mijlocie intre amândouă prăpastiile, păzind mintea si deosebind ţinta cea dreapta
de cele sase curse ale diavolului, care o înconjoară, adică de cea de sus si de cea de jos,
de cea de-a dreapta si de cea de-a stânga, de cea dinăuntru si de afara de ţinta dreapta.
Aceasta este cunoştinţa adevărata care stăruie ca un centru in mijlocul celor sase curse.
Ea se învaţă de la îngerii pământeni, care s-au omorât pe ei lumii, ca sa li se facă mintea
nepătimaşă, spre a vedea lucrurile cum trebuie. Cel ce are cunoştinţa aceasta, nu se urcă
deasupra simţirii drepte, prin semne, socotind că înţelege ceva din proprie înţelepciune; nici nu
se cobora jos prin neştiinţa, fiindcă n-a putut sa ajungă desăvârşirea; nici nu se abate la
dreapta, prin lepădarea si ura lucrurilor; nici la stânga” 143.Omul contemporan trebuie să
tindă prin contemplație ca să ajungă la starea nepătimașă.
În lupta cu gândurile, o reușită însemnată a învingătorului este dobândirea liniştii: Sfântul
Ioan Scărarul arată la rândul său că: „Liniştirea trupului este ştiinţa si buna aşezare a purtărilor
si a simţurilor lui. Iar liniştirea sufletului este conştiinţa gândurilor si cugetarea nefurata.
Prietenul liniştii este gândul bărbătesc si hotărât care sta neaţipit in poarta inimii si omoară
sau alunga gândurile care vin. Cel ce se linişteşte intru simţirea inimii cunoaşte ceea ce s-a spus.
Iar cel ce este încă prunc nu cunoaşte aceasta. Cel ce se bucură de linişte şi de cunoştinţa nu are
nevoie de cuvinte. Căci işi luminează cuvintele din fapte” 144. Apoi „Începutul liniştirii sta in
alungarea zgomotelor ca a unora ce tulbura adâncul. Iar sfârşitul ei sta in a nu se teme de
zgomote, ci in a fi nesimţitor la acestea” 145. Despre cel ce se linişteşte, Sfântul Ioan Scărarul
spune: „Cel ce se linişteşte, se sârguieşte sa închidă netrupescul in casa trupeasca, ceea ce e un
lucru preaminunat”146
Tot despre linişte vorbeşte şi Nil Ascetul, mai ales despre folosul acesteia la începutul
vieţii duhovniceşti: „Iar după ce au făcut aceasta, trebuie sfătuiţi, dacă au ieşit de curând din
tulburări, să se îndeletnicească cu liniştirea şi să nu împrospăteze, prin drumuri dese, rănile

143
Sf. Petru Damaschin, Filocalia sau Culegere din scrierile Sfinților Părinți care arată cum se poate omul curăți
lumina și desăvârși , vol. V, p. 101-102
144
Sf. Ioan Scărarul, Scara dumnezeieştilor nevoinţe, în Filocalia sau Culegere din scrierile Sfinților Părinți care
arată cum se poate omul curăți lumina și desăvârși, vol IX , Ed.IBMBOR , București , 1980 , p. 379.
145
Ibidem.
146
Ibidem.

43
produse cugetării prin simţuri, nici să aducă alte forme vechilor chipuri ale păcatelor, ci să
ocolească furişarea celor nouă şi toată sârguinţă să le fie spre a şterge vechile închipuiri. Desigur
liniştirea le este un lucru foarte ostenitor celor ce s-au lepădat de curând, căci amintirea, luându-
şi acum răgaz, mişcă toată necurăţia care zace în ei, ceea ce n-a apucat să facă mai înainte pentru
mulţimea lucrurilor care prisoseau. Dar pe lângă osteneală, liniştirea are şi folos, izbăvind mintea
cu vreme de tulburarea gândurilor necurate. Căci dacă vreau aceştia să-şi spele sufletul şi să-l
curăţească de toate petele care îl necurăţesc, sunt datori să se retragă din toate lucrurile prin care
creşte întinăciunea şi să dea cugetării multă linişte” 147.
În ceea ce priveşte lucrarea duhovnicească a omului, elementul fundamental este acela de
a-şi păstra curăţia minţii, în baza unui efort constant pe durata întregii vieţi. Sfântul Ioan Scărarul
prezintă acest proces prin intermediul unor îndemnuri : ,,Stăpâneşte-ţi mintea cea nestăpânită în
plăcerile care înfierbântă trupul… Poartă crucea în suflet şi înfinge-ţi mintea într-însa precum ai
înfige nicovala în lemn, ca să reziste la toate loviturile, la toate ispitele, la toate zgomotele
ocărilor calomniilor, batjocoririlor şi nedreptăţilor cu care una după alta poate să fie ciocănită;
astfel mintea nu slăbeşte defel, nici pătimeşte vreo zdrobire, ci rămâne mereu liniştită şi
nemişcată” 148. Paza minţii, însă, nu constă doar în efortul de a nu permite gândurilor rele să ne
stăpânească mintea. Aşa cum arată Sfântul Isihie Sinaitul, paza minţii trebuie să înceapă cu:
,,înfrânarea în mâncăruri şi băuturi, lepădarea şi respingerea oricărui fel de gând şi liniştea
inimii” 149. La aceste elemente se adaugă în mod necesar trezvia minţii şi rugăciunea lui Iisus
întrucât „nu va înainta deloc paza minţii fără trezvie împreunată cu smerenie şi cu rugăciunea lui
Iisus Hristos” 150. Sfântul Ilie Ecdicul arată şi el că „ cel ce se ocupă cu făptuirea poate uşor să-şi
supună mintea rugăciunii, iar contemplativul rugăciunea minţii.” 151 , iar Evagrie Ponticul ne
învaţă că: ,,precum pâinea este hrană trupului şi virtutea hrana sufletului, aşa rugăciunea
duhovnicească este hrana minţii” 152 . Sfântul Diadoh al Foticeii oglindeşte acest proces al

147
Nil Ascetul, Cuvânt trebuincios şi folositor, în Filocalia sau Culegere din scrierile Sfinților Părinți care arată
cum se poate omul curăți lumina și desăvârși, vol I , Ed. Institutului de arte grafice Sibiu 1947, pag .169
148
Sf. Ioan Scărarul, Scara dumnezeieştilor nevoinţe, în Filocalia sau Culegere din scrierile Sfinților Părinți care
arată cum se poate omul curăți lumina și desăvârși, vol IX , Ed.IBMBOR , București , 1980 , p.188.
149
Sf.Isihie Sinaitul, Cuvânt despre trezvie şi virtute în Filocalia sau Culegere din scrierile Sfinților Părinți care
arată cum se poate omul curăți lumina și desăvârși, vol IV, Tipografia Arhidiecezană , Sibiu , 1948 , p. 99
150
Ibidem, p.100.
151
Ilie Ecdicul, în Filocalia sau Culegere din scrierile Sfinților Părinți care arată cum se poate omul curăți lumina
și desăvârși, vol IV, Tipografia Arhidiecezană , Sibiu , 1948 , pag 320.
152
Evagrie Ponticul, Cuvânt despre rugăciune, Filocalia sau Culegere din scrierile Sfinților Părinți care arată cum
se poate omul curăți lumina și desăvârși, vol I , Ed. Institutului de arte grafice Sibiu 1947, p. 105.

44
iluminării minţii atunci când alege să se plaseze în relaţia cu harul dumnezeiesc: ,,Nu trebuie să
ne îndoim că atunci când mintea începe să se afle sub lucrarea puternică a luminii dumnezeieşti,
se face întreagă străvezie, încât îşi vede cu îmbelşugare propria ei lumină. Iar aceasta se întâmplă
când puterea sufletului pune stăpânire asupra patimilor” 153, după care completează arătând că
„toţi aceia care cugetă neîncetat la acest sfânt nume al lui Iisus şi slăvit în adâncul inimii, vor
vedea odată şi lumina minţii lor” 154.
Prin unirea cu Dumnezeu, mintea omenească devine bună şi înţeleaptă, împărtăşindu-se
de bunătatea şi înţelepciunea dumnezeiască. În acest sens, Sfântul Talasie Libianul arată că:
„Singur Dumnezeu e bun şi înţelept prin fire. Dar se face şi mintea prin împărtăşire, dacă se
străduieşte.” 155. Din perspectiva originii ei dumnezeieşti, starea naturală a minţii omeneşti în
dezvoltarea ei firească este luminată de viaţa în Duhul Sfânt: ,,Cel ce stăruie în mişcările cele
după fire ale minţii şi în vrednicia cuvântului se păzeşte curat de cele materiale, se împodobeşte
cu blândeţe, smerită cugetare, dragoste şi milă, şi se umple de strălucirea iluminărilor Duhului
Sfânt” 156

5. Îndumnezeirea

Cel mai profund scop al omului este îndumnezeirea. Putem spune că viața creștinului
ortodox este determinată de acest sens absolut. Îndumnezeirea nu este altceva decât comuniunea
și unirea omului cu Dumnezeu, așadar ceea ce este Dumnezeu după ființă, omul să devină după
participare .Astfel exercițiile anterioare de îmbunătățire umană au un final în unirea cu
Dumnezeu în care omul îți împlinește existența. Este posibil să se realizeze această
îndumnezeire, tocmai pentru că există trei factori esențiali, adică: omul este creat după chipul
Cuvântului lui Dumnezeu, există Dumnezeu-Omul Hristos în care s-au unit ipostatic firea

153
Sf. Diadoh al Foticeii, Cuvânt ascetic în 100 de capete în Filocalia sau Culegere din scrierile Sfinților Părinți
care arată cum se poate omul curăți lumina și desăvârși, vol I , Ed. Institutului de arte grafice Sibiu 1947, p. 400.
154
Ibidem, p.414.
155
Sf. Talasie Libianul, în Filocalia sau Culegere din scrierile Sfinților Părinți care arată cum se poate omul curăți
lumina și desăvârși, vol IV, Tipografia Arhidiecezană , Sibiu , 1948 , p.26.
156
Cuv. Nichita Stithatul, Cele trei sute de capete despre făptuire, despre fire şi despre cunoştinţă, în Filocalia, vol
VI, București 1977 , p. 273.

45
dumnezeiască cu cea omenească, în Persoana Cuvântului și există Biserica, care este trupul
Dumnezeului-Om Hristos. În mod negreșit, îndumnezeirea, în care constă așa-numitul supra-
sens, sensul absolut, creează o tensiune, însă cu atât mai mare este tensiunea cu cât mai mare
sensul. De asemeni, în aceiași măsură se vindecă și omul, de vreme ce se știe că omul se
îmbolnăvește, nu din cauza inexistenței sensului, din cauza așa-numitului gol existenial. Prin
urmare, rațiunea îndumnezeirii omului, nu este un lux pentur viața omului ci ceea ce-l determină,
nu-l lasă să se epuizeze în stări sentimentale și să cadă în moralism și raționalism 157. În etapa a
treia a vieţii duhovniceşti, îndumnezeirea nu se referă la o cunoaştere discursivă a lui Dumnezeu,
sau la vorbirea despre Dumnezeu, ci are în vedere unirea cu Dumnezeu prin iubire. La această
treaptă omul poate accede numai dacă ajuns la desăvârşire. Vorbind despre treapta desăvârşirii,
Sfinţii Părinţi au oferit diferite definiţii ale acesteia, privind-o din mai multe perspective. După
Sfântul Nichita Stithatul, „treapta mistică, sau desăvârşirea este a celor care au ajuns la înţelesul
tainelor şi adevărurilor Sfintei Scripturi, care au pătruns în Biserica lui Dumnezeu, în al treilea
cer al cunoştinţei, unde văd simt şi gustă din bunătăţile tainice şi din odihna fericită a Împărăţiei
lui Dumnezeu împreună cu îngerii” 158. Potrivit Sfântului Ioan Damaschin, criteriul desăvârşirii
sufletului este asemănarea cu Dumnezeu „desăvârşirea este creşterea, împlinirea, întărirea,
îmbunătăţirea şi înfrumuseţarea sufletului până la asemănarea în frumuseţe, putere, bunătate şi
iubire cu Dumnezeu. Când sufletul e bun ca Dumnezeu, iertător ca şi Dumnezeu, curat şi sfânt ca
Dumnezeu, atunci spunem că e desăvârşit. Om desăvârşit este acela care a învins patimile
înjositoare, care imită pe Dumnezeu şi aseamănă cu El în iubire, în milostivire, în bunătate, în
răbdare, în iertare, în toate virtuţile şi faptele sale” 159 . Această viziune a desăvârşirii este
completată la Sfântul Macarie Egipteanul, de perspectiva ei ultimă – unirea cu Dumnezeu în
iubire” când sufletul omului se uneşte cu Duhul lui Dumnezeu, când suflet ceresc trece prin
sufletul tău, atunci tu devii om desăvârşit cu Dumnezeu, moştenitor şi fiu” 160 .Aceaste
perspective relevă o parte infimă a împlinirii pe care o descoperă omul care a ajuns pe această
treaptă a desăvârșirii.

157
Hierotheos Vlachos, Psihologia existențială … Op.cit. p. 120-122
158
Cuv. Nichita Stithatul, Cele trei sute de capete despre făptuire, despre fire şi despre cunoştinţă, în Filocalia, vol
VI, București 1977 , p. 271.
159
Sf. Ioan Damaschin, în Filocalia sau Culegere din scrierile Sfinților Părinți care arată cum se poate omul
curăți lumina și desăvârși, vol. IV, apud Ilarion Felea, op.cit, p. 19
160
Sf Macarie Egipteanul, Omilii duhovniceşti, traducere Pr. Prof. Dr. Constantin Corniţescu, intoducere indici şi
note, Pr.Prof. Dr. Nicolae Chiţescu, Colecţia „Părinţi şi Scriitori Bisericeşti, vol 34, Editura Institutului Biblic şi de
Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, p.187.

46
 În sinteza acestor definiţii, „desăvârşirea este acordul părţilor cu întregul, este armonia
dintre om şi Dumnezeu, este ajungerea la marginea puterilor omeneşti, la limanul ceresc al vieţii,
în veacul slavei, este idealul religiei creştine, e ţinta ultimă a vieţii religioase. Desăvârşirea e
rodul nevoinţelor de curăţire şi luminare a sufletelor. Nu poate să fie cineva un om bun, fără să se
ocupe de curăţirea, luminarea şi desăvârşirea sufletului său. Desăvârşirea este legea de temelie a
vieţii şi a religiei, a progresului şi a culturii.” 161. Elementul fundamental prin care omul, cel care
ajuns la desăvârşire, se uneşte cu Dumnezeu, este virtutea teologică a iubirii. Iubirea, ca virtute
teologică, este înfăţişată în chip minunat de sfântul Apostol Pavel în capitolul XIII al Epistolei I
către Corinteni: „De aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-
am aramă sunătoare şi chimval răsunător. Şi de aş avea darul proorociei şi tainele toate le-aş
cunoaşte şi orice ştiinţă, şi de aş avea atâta credinţă încât să mut şi munţii, iar dragoste nu am,
nimic nu sunt. Şi de aş împărţi toată avuţia mea şi de aş da trupul meu ca să fie ars, iar dragoste
nu am, nimic nu-mi foloseşte. Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea
nu pizmuieşte, nu se laudă, nu se trufeşte. Dragostea nu se poartă cu necuviinţă, nu caută ale
sale, nu se aprinde de mânie, nu gândeşte răul. Nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de
adevăr. Toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduieşte, toate le rabdă. Dragostea nu cade
niciodată... Şi acum rămân acestea trei: credinţa, nădejdea şi dragostea. Iar mai mare dintre
acestea este dragostea.” (I Cor.13,1-8,13).
Vorbind despre iubire ca virtute teologică, Sfântul Ioan Scărarul spune: ,,După calitatea
ei, iubirea este asemănare cu Dumnezeu, după lucrarea ei este o beţie a sufletului, după efectul
ei, este izvorul credinţei, adâncul răbdării, marea smereniei” 162. Alăturând virtuţile teologice, în
mod metaforic, Sfântul Ioan spune: ,,După priceperea mea, credinţa este asemenea unei raze,
nădejdea asemenea luminii, iar dragostea asemenea discului de soare. Toate la un loc alcătuiesc o
strălucire şi o lumină” 163 . Dragostea le încununează pe toate oferindu-i omului contemporan
libertatea pe care conștient sau inconștient o râvnește.
Părintele Stăniloae spune despre iubire : „Iubirea presupune totdeauna două euri care se
iubesc sau un eu care iubește și un altul care primește iubirea sau de care cel ce iubește știe că e
conștient de iubirea lui. Și aceasta într-o reciprocitate. În același timp, iubirea unește două euri în

161
Pr. Ilarion Felea, Spre Tabor- vol.VI. Desăvârşirea, p. 20
162
Sf. Ioan Scărarul, în Filocalia sau Culegere din scrierile Sfinților Părinți care arată cum se poate omul curăți
lumina și desăvârși, vol IX , Ed.IBMBOR , București , 1980 , pp.429-430
163
Ibidem.

47
proporție cu iubirea dintre ele, fără ca să le confunde căci aceasta ar pune capăt iubirii. Deci
iubirea desăvârșită unește paradoxal aceste două lucruri: mai multe eu-ri care se iubesc,
rămânând neconfundate și o unitate maximă între ele. Fără existența unei iubiri desăvârșite și
veșnice nu se poate explica iubirea din lume și nu se vede nici scopul lumii. Iubirea din lume
trebuie să tindă permanent spre iubirea transcendentă” 164.
Hristos spune: ,,Poruncă nouă vă dau vouă: Să vă iubiţi unul pe altul. Precum v-am iubit
Eu aşa să vă iubiţi unul pe altul. Întru aceasta vor cunoaşte toţi că sunteţi ucenicii Mei, dacă veţi
avea dragoste unii faţă de alţii” (In. 13, 34-35) şi ,,Precum M-a iubit pe Mine Tatăl, aşa v-am
iubit şi Eu pe voi; rămâneţi întru iubirea Mea. Dacă păziţi poruncile Mele, veţi rămâne întru
iubirea Mea, după cum şi Eu am păzit poruncile Tatălui Meu şi rămân întru iubirea Lui.[...]
Aceasta este porunca Mea: să vă iubiţi unul pe altul, precum v-am iubit şi eu pe voi. Mai mare
dragoste decât aceasta nimeni nu are, ca cineva să-şi pună sufletul pentru prietenii săi” (In.15;7-
10,12-13) accentuând mărimea acestei porunci. Sfântul Ioan Gură de Aur exclamând despre
dragoste spune: „Faptul minunat al dragostei este următorul: pe când toate celelalte fapte bune
sânt însoţite de păcate — spre exemplu: săracul este adeseori semeţ, cel care are darul vorbirii
boleşte de dorinţa de a fi slăvit; cel smerit de multe ori în conştiinţa sa este un îngâmfat —
dragostea este lipsită de toată această întinăciune.In adevar nimeni nu poate să se poarte vreodată
cu trufie faţa de cel pe care-l iubeşte” 165 . Jean-Claude Larchet vorbind despre iubire susține
„iubirea creștină însă e de un alt soi: e o stare sfântă în care e de față și lucrează întreaga făptură
a omului, e simțire, dar și ceva mai mult. Căzută fire omenească n-o naște de la sine, nu-i un
instinct firesc ori o dorință firească, altminteri nu ne-ar fi poruncit-o Dumnezeu” 166.
Dionisie Areopagitul vorbeşte despre iubire, ca ieşire din sine (extasis) „Iubirea
dumnezeiască este extatică; ea nu permite celor ce se iubesc să fie ai lor înşişi, ci ai celor pe care
îi iubesc. De aici vine că marele Pavel, cuprins de iubirea dumnezeiască şi de puterea ei extatică,
a rostit aceste cuvinte inspirate de Dumnezeu «nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine
(Gal.2,20). Prin iubire este în afară de el însuşi şi pierdut în Dumnezeu, după propria sa
expresie, nemaitrăind propria sa viaţă, ci viaţa suveran scumpă a Celui iubit” 167.

164
Pr.Dumitru Stăniloae , Iubirea Creștină, Ed Porco Franco , Galați 1993, p.55
165
Sf.Ioan Gură de Aur , Despre dragoste și prietenie, București , 1945,Revista ”Ortodoxia” anul XII , nr 15-18 ,
p.12
166
Jean-Claude Larchet, Despre iubirea creștină, Ed.Sophia, București , 2010, p. 9
167
Dionisie Areopagitul, Despre numele divine, în, Pr. Pof. Dumitru Stăniloae, Ascetica şi Mistica Ortodoxă,
Editura „ Deisis”, Sibiu, 1993, p.137.

48
 Aceasta este subliniată de Diadoh al Foticeii care spune: “În măsura în care primeşte
cineva în simţirea sufletului dragostea lui Dumnezeu, în aceeaşi măsură ajunge în dragostea lui
Dumnezeu. De aceea unul ca acesta nu încetează să tindă spre lumina cunoştinţei cu o dragoste
aşa de puternică, încât să-şi simtă topindu-se până şi tăria oaselor, nemaiştiindu-se pe sine, ci
fiind prefăcut întreg de dragostea lui Dumnezeu. De unul ca acesta putem spune şi că este în
viaţa acesta şi că nu este. Căci petrecând încă în trupul său, călătoreşte, datorită dragostei, afară
din el, mişcându-se necontenit, cu sufletul către Dumnezeu. Arzând cu inima necontenit de focul
dragostei, s-a lipit de Dumnezeu prin puterea neslăbită a unei mari iubiri, ca unul ce a ieşit odată
pentru totdeauna din iubirea de sine pentru dragostea de Dumnezeu” 168. Compasiunea implică
de asemenea abilitatea neurologică de a exprima bunătatea, empatia și iertarea. Ca și
intimitatea, compasiunea este asociată cu o mai mare sănătate emoțională și psihologică.
Din perspeciva neurologică este generată și reglată de cingulatul anterior această parte
fiind unica în creier care sporește conștiința socială recunoaște sentimentele altora și ne
descrește tendința de a exprima furia și de a reacționa cu teamă 169.
Sfântul Maxim Mărturisitorul completează acest aspect extatic, evidenţiind un aspect
unificator al iubirii în însăşi fiinţa omului”. Iar iubirea adună cele împărţite şi-l face pe om iarăşi
o singură raţiune şi un singur mod de comportare şi netezeşte toate inegalităţile şi deosebirile de
opinie din toţi. Ba îi duce la o egalitate lăudabilă, prin faptul că fiecare atrage atât de mult pe
altul la sine în intenţiile lui şi îl preferă sie însuşi, pe cât de mult îl respingea altădată şi se prefera
pe sine. Şi, prin iubire, se desface de sine, de bunăvoie, despărţindu-se de raţiunile şi preferinţele
proprii, de gândurile şi însuşirile lui şi se adună într-o simplitate şi identitate, în temeiul căreia
nimeni nu se mai deosebeşte întru nimic, ci fiecare a devenit unul cu fiecare şi toţi cu toţi, sau
mai bine cu Dumnezeu decât cu ei întreolaltă, manifestând în ei aceeaşi raţiune de a fi şi după
fire şi după voinţă” 170 . Sfântul Nil Ascetul observă la rândul său că: ,,Din pricina înrudirii
sufletului cu Puterile de sus, adeseori petrec împreună cu acelea în lucrurile cereşti; iar din
pricina trupului, se ocupa cu grija celor pământeşti, atâta cât sileşte trebuinţa. Dar a urmări

168
Diadoh al Foticeii, op.cit, în Filocalia…, vol. I, p.339.
169
Andrew Newberg , Cum ne schimbă...Op.Cit. p. 243
170
Sf. Maxim Mărturisitorul, Epistola a doua depre dragoste-către Ioan Cubicularul în Filocalia…, vol. II, p. 125.

49
pururea pregătiri de plăceri, este lucru într-adevăr necurat si nepotrivit cu omul încercat in
cunoştinţa raţională” 171.
Noi suntem liberi să credem în El sau să o refuzăm pe aceasta. Credința este
„poartă” prin care se intră în comuniunea cu El, astfel stabilindu-se o relație între noi și
Iisus Hristos. Într-adevăr, relația cu Hristos înseamnă revărsarea iubirii lui în noi, a
puterilor lui Divine, a harului divin (prin Sfintele Taine). Noi participăm astfel la viața
lui Hristos și prin Botez, devenim o creatură nouă. În creștinul creat din nou prin har și
voință este înnoită, întărită și capabilă de a realiza binele. 172
Urmând acești indici, omul contemporan își poate îmbunătăți existența și o poate
împlini. Chiar dacă vicisitudinile vieții îl încolțesc, avându-l în modul acesta pe Hristos
în sine, are cu el lumina, ce-i permite să-și ducă viața spre veșnicie.

171
Nil Ascetul, Cuvânt trebuincios şi folositor, în Filocalia sau Culegere din scrierile Sfinților Părinți care arată
cum se poate omul curăți lumina și desăvârși, traducere, introducere şi note de Pr. Prof. Dumitru Stăniloae ,vol I ,
Ed. Institutului de arte grafice Sibiu 1947, p.165.
172
Pr. Anton Dicu , Conștiință și libertate în vizunea patristică , Ed. Dacpres ,2006 , p. 48

50
 Concluzii

Lucrarea de față - Îmbunătățirea morală a omului contemporan, aspecte teologice

științifice, și-a propus să redea, în mică parte, ce măsuri ar trebui luate pentru ca omul
contemporan să își schimbe comportamentul care tinde, pe zi ce trece, spre rău. Lumea
contemporană este o lume a comodității și a desfrâului, în care primează păcatul. Un astfel de
spațiu devine leagănul de formare pentru generațiile următoare, care vor primi o educație greșită
și nepotrivită, ce transformă până și cele mai sensibile, delicate și pline de candoare suflete, în tot
ceea ce este nefiresc și nepotrivit.
Pentru binele omului, în general, este necesară o schimbare. Schimbarea nu trebuie să
vină din afară, căci Hristos a venit o dată în lume și a ridicat umanitatea pentru totdeauna. Ea
trebuie să vine din interior, prin redescoperirea adevăratelor valori umane care au atâtea milenii
vechime, redescoperirea și retărirea adevărului ultim Hristos, Domnul. Redescoperirea și
reintegrarea în Biserica lui Hristos , în Trupul Său tainic îl reînprospățează pe om, îi oferă putere
și siguranță, îi oferă împlinirea și fericirea. Hristos este medicamentul cu care se poate vindeca
lumea, în orice stadiu s-ar afla, căci iubirea lui Hristos pentru lume este atât de mare încât s-ar
coborî din nou în chip văzut pentru umanitate, cu toate că rezultatul ar fi același.
În primul capitol, am analizat o parte din păcatele lumii contemporane. Această mică
parte din imperfecțiunile umanității tulbură și trebuie să fi constatate ca un semnal de alarmă în
ceea ce privește starea spiritualității scăzute a lumii și astfel să se cunoască în ce parte să se
lucreze pentru a scoate răutatea din om spre a fi mai bine tuturor. Păcatul este ca o boală și-l
ucide pe om încet. Primul pas al restaurării poate fi făcut de către acesta doar dacă acceptă că are
o problemă.
În al doilea capitol, am pus în evidență ceva puțin mai profund decât cele prezentate în
primul. Acesta ar putea fi numit chiar o concluzie la primul capitol căci toate păcatele și
neîmplinirile existențiale sau înlocuirile cu moravuri greșite aduc suferință. Suferința se poate
vedea pe moment sau în timp. Păcatul cauzează suferință în omul contemporan, durere care se

51
manifestă sub diferite forme și îl determină pe om să ia atitudini spre a umple golul din existența
sa rănită de păcate. Suferința omului, dintotdeauna, a făcut să conștientizeze că există o problemă
care ar trebui rezolvată, deoarece nimeni nu dorește să sufere. Din păcate, această criză trăită
astăzi este o cauză a unei suferințe foarte profunde, existențiale, care este mai greu de depistat.
Astfel, am încercat să expun motivele principale ale suferinței omului contemporan pentru ca, în
capitolul următor să expun modurile prin care acesta se poate restaura.
În al treilea capitol, am prezentat căi prin care omul poate să se ridice din păcate și
reînsuflețindu-se, să meargă pe căile cele curate și pure ale vieții prin care să fie împlinit, găsind
în celălalt capăt unicul necesar existenței sale, Hristos. În prima parte a capitolului am vorbit
despre Înviere, ca punct de plecare, deoarece pe credința în înviere stă credința în Hristos și
aceasta o căută fiecare dintre noi. În subcapitolul următor, am atins problema ascezei, care este
absolut necesară spre redobândirea sănătății spirituale, ea exprimând dorința pusă în aplicare a
omului de a se schimba. Contemplația, despre care am vorbit, este o etapă și mai înaltă pe
treptele spre cer. Omul, ajungând până aici, caută să-și îmbogățească rațiunea cu frumoasele
daruri ale lui Hristos. Ultimul subcapitol, îndumnezirea relevă iubirea la care treuie să ajungă
omul contemporan. Iubirea, revărsată necondiționat este eliberatoare și eternă. Am presărat în
lucrare informații științifice, pentru a oferi o mai mare autoritate informațiilor teologice.

52
 Bibliografie:

Ediții ale Sfintei Scripturi

1. Biblia sau Sfânta Scriptură, Ediție jubilară a Sfântului Sinod, Editura Institutului Biblic
şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 2001.

Izvoare patristice
1. Sf. Antonie cel Mare, Învăţături din viaţa monahală, în Filocalia sau Culegere din
scrierile Sfinţilor părinţi care arată cum se poate omul curăţa, lumina şi desăvârşi,
traducere, introducere şi note de Pr. Prof. Dumitru Stăniloae, vol.I, Editura Harisma ,
Bucureşti, 1993.
2. Sf. Chiril al Ierusalimului, Cateheze, traducere Pr.Prof. Dumitru Fecioru, Editura
Institutului Biblic şi de Misiune a Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 2003.
3. Sf. Diadoh al Foticeii, Cuvânt ascetic în 100 de capete, în Filocalia sau Culegere din
scrierile Sfinţilor părinţi care arată cum se poate omul curăţa, lumina şi desăvârşi
traducere, introducere şi note de Pr. Prof. Dumitru Stăniloae, vol I, Editura Harisma,
Bucureşti, 1993.
4. Dionisie Areopagitul, Despre numele divine, în, Pr. Pof. Dumitru Stăniloae, Ascetica şi
Mistica Ortodoxă, Editura „ Deisis”, Sibiu, 1993.
5. Sf. Grigore Sinaitul, 15 capete despre liniştire şi despre cele două feluri ale rugăciunii,
în Filocalia Filocalia sau Culegere din scrierile Sfinţilor părinţi care arată cum se poate
omul curăţa, lumina şi desăvârşi, traducere, introducere şi note de Pr. Prof. Dumitru
Stăniloae, vol VII, Bucureşti, 2002.
6. Ilie Ecdicul, Culegere din sentinţele înţelepţilor în Filocalia sau Culegere din scrierile
Sfinţilor Părinţi care arată cum se poate omul curăţa, lumina şi desăvârşi, traducere,
introducere şi note de Pr. Prof. Dumitru Stăniloae, vol IV, Editura Humanitas, Bucureşti,
2009.
7. Sf.Ioan Gură de Aur, Despre dragoste și prietenie, traducere din limba greacă de Zenaida
Ana-Maria Luca, București, 1945, Revista „Ortodoxia” anul XII, nr 15-18

53
8. Idem, Diavolul și magia traducere din limba greacă de Zenaida Ana-Maria Luca,
Ed.Agaton , Colecția ”Dosarele Omega” , nr. 4 , Făgăraș, 2012,
9. Idem , Despre Schimbarea numelor, Despre Răbdare , Despre Milostenie , Despre tăria
credinței , Depsre Propovăduirea Evangheliei, traducere Pr.D.Fecioru, Ed. IBMBOR ,
București , 2006
10. Idem , Despre ispite , întristări , dureri și răbdare , Ed. Evanghelismos , București , 2012
11. Sf. Isaac Sirul, Cuvinte despre Sfintele nevoinţe, Filocalia sau Culegere din scrierile
Sfinţilor Părinţi care arată cum se poate omul curăţa, lumina şi desăvârşi, traducere,
introducere şi note de Pr. Prof. Dumitru Stăniloae, vol X, Editura Humanitas, Bucureşti,
1999.
12. Isaia Pustnicul, Douăzeci şi nouă de cuvinte în Filocalia sau Culegere din scrierile
Sfinţilor Părinţi care arată cum se poate omul curăţa, lumina şi desăvârşi, traducere,
introducere şi note de Pr. Prof. Dumitru Stăniloae, vol XII, Editura Humanitas, Bucureşti,
2009.
13. Sf. Ioan Scărarul, Scara dumnezeieştilor nevoinţe, în Filocalia sau Culegere din scrierile
Sfinţilor Părinţi care arată cum se poate omul curăţa, lumina şi desăvârşi, traducere,
introducere şi note de Pr. Prof. Dumitru Stăniloae, vol. IX, Editura Institutului Biblic şi
de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1980.
14. Isihie Sinaitul, Cuvânt despre trezvie şi virtute în Filocalia sau Culegere din scrierile
Sfinţilor Părinţi care arată cum se poate omul curăţa, lumina şi desăvârşi, traducere,
introducere şi note de Pr. Prof. Dumitru Stăniloae, vol IV, Editura Humanitas, Bucureşti,
2009.
15. Sf Macarie Egipteanul, Omilii duhovniceşti, traducere Pr. Prof. Dr. Constantin
Corniţescu, intoducere indici şi note, Pr.Prof. Dr. Nicolae Chiţescu, Colecţia „Părinţi şi
Scriitori Bisericeşti, vol 34, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe
Române, Bucureşti, 2004.
16. Sf. Marcu Ascetul, Despre cei ce-şi închipuie că se îndreptează din fapte, în 226 de
capete, în Filocalia sau Culegere din scrierile Sfinţilor părinţi care arată cum se poate
omul curăţa, lumina şi desăvârşi vol.1 Sibiu 1947.
17. Sf.Maxim Mărturisitorul, Capete de spre dragoste, în Filocalia sau Culegere din
scrierile Sfinţilor părinţi care arată cum se poate omul curăţa, lumina şi desăvârşi,

54
 traducere, introducere şi note de Pr. Prof. Dumitru Stăniloae, vol II, Ediţia a III-a, Editura
Humanitas, Bucureşti, 1999.
18. Sf. Nicolae Velimirovici, Predici, Editura Ileana,Traducere de Adrian Tănăsescu-Vlas,
Bucureşti, 2006.
19. Nichita Stithatul, Cele 300 de capete despre fătuire, despre fire şi despre cunoştinţă, în
Filocalia sau Culegere din scrierile Sfinţilor părinţi care arată cum se poate omul curăţa,
lumina şi desăvârşi, traducere, introducere şi note de Pr. Prof. Dumitru Stăniloae vol VI,
Editura Humanitas, Bucureşti, 1997.
20. Nil Ascetul,Cuvânt trebuincios şi folositor, în Filocalia sau Culegere din scrierile
Sfinţilor părinţi care arată cum se poate omul curăţa, lumina şi desăvârşi, traducere,
introducere şi note de Pr. Prof. Dumitru Stăniloae, vol I, Sibiu 1947.
21. Nicolae Cabasila , Despre viaţa în Hristos , Editura Institutului Biblic şi de Misiune al
Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1997
22. Cuviosul Paisie Aghioritul , Cu durere și cu dragoste pentru omul contemporan,
traducere din grecește de Ieromonah Ștefan Nuțescu, Ed. Evanghelismos, București 2012
23. Sf. Petru Damaschin, - Învăţături duhovniceşti, în Filocalia sau Culegere din scrierile
Sfinţilor părinţi care arată cum se poate omul curăţa, lumina şi desăvârşi, traducere,
introducere şi note de Pr. Prof. Dumitru Stăniloae, vol V, Editura Harisma, Bucureşti,
1995.
24. Sfântul Teofan Zăvorâtaul , Viața lăuntrică ,Ed Sophia , București ,2000
25. Sf. Talasie Libianul, Despre dragoste, înfrânare şi petrecerea cea după minte, în
Filocalia sau Culegere din scrierile Sfinților Părinți care arată cum se poate omul curăți
lumina și desăvârși, vol IV, Tipografia Arhidiecezană , Sibiu , 1948
26. Sfântul Vasile Cel Mare , Despre educarea copiilor – De la desăvârșirea clasică la
împlinirea creștină, traducere de Adrian Marinescu, Ed.Sophia, București, 2013

Volume

27. Avdeev, Dr.Dmitri, Când sufletul este bolnav ,traducere din limba rusă de Adrian și
Xenia Tănăsescu-Vlas, Ed. Sophia, București, 2015.

55
28. Idem, Problemele Psihoterapiei Ortodoxe ,Colecția Psihoterapia Ortodoxă, traducere din
limba rusă de Adrian și Xenia Tănăsescu-Vlas , Ed. Sophia , București 2007
29. Anton Dicu, Pr.Dr., Conștiință și libertate morală în viața creștinului, Ed. Dacpres, 2006.
30. Belgley, Sharon, Antrenează-ți mintea, modelează-ți creierul – o nouă știință ne
dezvăluie potențialul extraordinar de care dispunem – traducere din limba engleză de
Marius Chitoșcă, Ed. Curtea Veche, București 2010
31. Bria , Pr.Prof. Ion, Spiritualitate pentru timpul nostru, Geneva, 1990.
32. Belciug, Marilena, Dreptul Iov , Model de răbdare în suferință și încredere în Dumnezeu,
Ed.IRCO script, 2008.
33. Borg, James, Puterea Minții – schimbă-ți gândirea, schimbă-ți viața, Ed. All
Educațional, 2012.
34. Chiricuț , Toma P. , Religia omului de stiință , răspuns dat liber-cugetătorilor, Tipografia
„Gutenberg” jhoseph Gobl, București, 1910.
35. Comșa, Diac, Dr.Gh., Poate crede omul modern în minuni, București, Tipografia Cărților
Bisericești, 1923.
36. Cucoș, Constatin, Educația religioasă conținut și forme de realizare, Ed. Didactică și
pedagogic, R.A., București, 1996.
37. Idem , Educația – Iubire, edificare, desăvârșire – Ed.Polirom, Iași, 2008.
38. Idem, Educația religioasă – repere teoretice și metodice –Ed. Polirom, 1999.
39. Prof. Cristina Elena Roman, Educația religioasă în societatea contemporană, Iași, 2013.
40. Danion Vasile, Tinerii și sexualitatea – Între iubire și păcat, păcate noi păcate vechi,
întrebări și răspunsuri – Ed. Egumenița, 2009.
41. Davidson. Richard J., Sharon Begley, Creierul și inteligența emoțională – cum îți
influențează piparele lui Unice felul în care gândeșt, simți și trăiești și cum le poți
schimba, traducere din limba engleză de Valentin Vidu, Ed. Litera, 2013.
42. Denis de Rougemont, Partea Diavolului, traducere din franceză de traducere de Mircea
Ivănescu Ed. Humanitas, București, 2006.
43. Drăgușin, Pr.Prof.Valeriu, Trepte căre cer, Ed. Universitas XXI, Iași, 2002.
44. Dumea, Pr. Claudiu, Misterul Suferinței, Ed. Sapienția, Iași 2008.
45. Gheorghiu, Virgiliu, Efectele Micului ecran asupra minții copilului, Ed. Prodromos,
2007.

56
46. Idem, Efectele Televizorului asupra minții umane și despre creșterea copiilor în lumea de
azi, Ed. Evanghelismos, 2005.
47. Idem, Fața Nevăzută a Homosexualității, Ed. Christiana,București, 2014.
48. Idem, Știința și Războiul sfârșitului de civilizație – fața nevăzută a tele-viziunii -, Ed.
Prodromos, 2013.
49. Guthrie,W.K.C., Sofiștii, traducere din limba engleză de Mihai C. Udma, Ed. Humanitas,
București, 1999.
50. Kraiopoulos, Arhim. Simeon, traducere din greacă de Preot Victor Manolache, Taina
Suferinței, Ed Bizantină, București, 2007.
51. Mitrop.Hierotheos Vlachos, Psihoterapia Ortodoxă, traducere în limba română de Irina
Luminița Niculescu, Ed. Învierea arhiepiscopiei Timișoarei , 1998.
52. Idem , Psihoterapia Ortodoxă – continuare și dezbateri – Ed. Sophia , București 2001
53. Idem , Psihologia Existențială și Psihoterapia Ortodoxă, Ed.Doxologia , Iași , 2011.
54. Idem , Persoana în tradiția Ortodoxă, Ed. Bunavestire , Bacău , 2002.
55. Felea, Pr. Ilarion, Spre Tabor- vol.VI. Desăvârşirea, Editura Crigarux, Piatra Neamţ,
2008.
56. Foerster, Dr.Fr., Îndrumarea Vieții, traducerea de Nicoleta Pandea, Ed. Arhiepiscopiei
Sucevii și Rădăuților, Suceava, 2015.
57. Faros, Părintele Filothei, Mitul Bolii Psihice, traducere din limba greacă de Lăzărescu
Ovidiu, Ed Egumenita, Ed cartea Ortodoxă, 2009.
58. Idem, Firea Dragostei, traducere din limba greacă de Lăzărescu Ovidiu, Ed Egumenița,
2005.
59. Fernea Vasile, Suferințele Omenești – cauze , explicații , foloase – Ed.Galaxia Gutenberg,
2005
60. Larchet, Jean-Claude, Terapeutica bolilor spirituale, traducere de Marinela Bojin,
Ed.Sophia, București , 2006 ,
61. Idem , Teologia Bolii , traducere de Marinela Bojin, Ed.Oastea Domnului, Sibiu, 1997.
62. Idem, Creștinul în fața Bolii, Suferinței și Morții, Ed. Sophia, București, 2004.
63. Idem, Dumnezeu este iubire- Mărturia Sfântului Siluan Athonitul- Ed. Sophia, București,
2003.
64. Idem, Despre iubirea creștină, Ed.Sophia, București , 2010

57
65. Lemontzi, Arhim. Dr.Theofil, Păcatul: Vinovăție sau întristare? – O trecere prin
tragismul existenței omenești – Ed. Egumenița, 2013.
66. Leau Carmen, Educația religioasă în învățământul primar între necesitate și prioritate,
Ed. Alma Mater, Bacău, 2010.
67. Marinela, Țața Maria, Relații publice – Comunicare versus Manipulare –
Ed.Universitaria, Craiova, 2010.
68. Pr. Marc-Antoine, Costa de Beaurgard, Teologia sexualității Heterosexualitatea și
Homosexualitatea din perspectiva creștină, Ed. Christiana, București, 2004.
69. Mica filocalie, Cuviosul Paisie Ahrioritul, Egumenita ,Cartea Ortodoxă, Galați, 2009.
70. Mulațiotis, Arhim. Nectarie, Sfaturi Duhovnicești pentru omul contemporan, vol 1,
Bunavestirea, București, 2014.
71. Mușata Bocoș, Dorin Opriș, Monica Opriș, Cercetarea în domeniul educației religioase
și al educației morale – modele și aplicații – Ed. Sf.Mina, Iași, 2006.
72. Mada ,Arhim. Teofan, A fi în Hristos, Sfântul Ioan Gură de Aur, Ed Pro Universitaria,
2013.
73. Moraru, Emil, Păcatul și convertirea în viața creștinului, Ed. ARCB
74. Newberg, Andrew, Mark Robert Waldman, Cum ne schimbă Dumnezeu creierul –
Descoperirile inovatoare ale unui prestigios neurolog – traducere din limba engleză de
Iustina Cojocaru, Ed.Curtea Veche, București, 2009.
75. Idem , De ce nu dispare Dumnezeu? - Știința Creierului și biologia credinței – traducere
din limba engleză de Iustina Cojocaru, Ed Curtea Veche, București, 2008.
76. Opriș, Monica, Religie, Morală, Educație – prespective teologice și pedagogice –
Ed.Basilica, 2011.
77. Popa, Pr.Gheorghe, Introducere în Teologia Morală – principii și concepte generale –
Ed.Trinitas, 2003.
78. Petcu, Diac.Dr.Liviu, Desfrânarea și avortul – răni de moarte ale iubirii – Ed. Fundației
Academice AXIS, Iași, 2008.
79. Papadaki, Arm.Vasilios, Relațiile din afara căsătoriei în Teologia Ortodoxă, traducere
din greacă de Ciprian Spătărelu, Ed. Egumenița, Ed Cartea Ortodoxă, 2011.
80. Idem, Sensul întristărilor în viața noastră, traducere din greacă de Ciprian Spătărelu, Ed.
Egumenița, 2013.

58
81. Remete, Preot.Prof.Dr.George, Suferința Omului și Iubirea lui Dumnezeu, Ed.IBMBOR,
București, 2005.
82. Rose, Seraphim, Nihilismul, revelația lui DUmnezeu în inima omului, traducere și
postfață de Tatiana Petrache, Ed Anastasia, 1997.
83. Semen, Petre, Păcatul – boală a sufletului – coordonate biblice, Ed Panfilius, Iași, 2004.
84. Stăniloae, Pr.Dumitru, Iubirea Creștină, Ed Porco Franco, Galați, 1993.
85. Șestun, Pr. Evgheni, Familia ortodoxă, Ed. Sophia, București, 2005.
86. Teșu ,Pr.Prof.Dr.Ioan Cristinel, Familia Contemporană între Ideal și criză, Doxologia,
2011.
87. Idem, Teologia Necazurilor, Asociaţia Filantropică „Cristiana”, Bucureşti, 1998.
88. Voinea, Prof. Univ. Dr. Maria, Familia Contemporană, Mică Enciclopedie, Ed. Focus,
București, 2005.
89. Voicu Tudorache, Ștefan Mihăicuță, Roxana Tudorache, Fumatul – de la dependență
libertate – Ed. Eurobit.

59
 DECLARAȚIE DE AUTENTICITATE ȘI ORIGINALITATE

Subsemnatul, Stavarache Andrei, candidat la examenul de licență la Facultatea de

Teologie Ortodoxă “Dumitru Stăniloae” din Iași, specializarea Teologie Pastorală, declar pe
propria răspundere că lucrarea de licență cu titlul „Îmbunătățirea morală , aspecte științifice și
teologice”, realizată sub îndrumarea academică a Pr. Prof. Dr. Ioan Cristinel Teșu, la disciplina
Spiritualitate, este rezultatul muncii mele, pe baza cercetărilor mele și pe baza informațiilor
obținute din surse care au fost citate și indicate, conform normelor etice, în note și în
bibliografie.

Declar că nu am folosit în mod tacit sau ilegal munca altora și că nici o parte din teză nu
încalcă drepturile de proprietate intelectuală ale cuiva, persoană fizică sau juridică. Declar că
lucrarea nu a fost prezentată sub această formă vreunei instituții de învățământ superior în
vederea obținerii unui grad sau titlu științific ori didactic.

Iași
Data: ______________

Semnătura
______________

60
 Curriculum vitae

INFORMAŢII PERSONALE Stavarache Andrei

Pașcani , Str.Gradiniței, nr.46, bl N3, scara b , ap 18.

0751037319
Yahoo! Messenger (YIM) Stavaracheandrei@gmail.com

EDUCAŢIE ŞI FORMARE

01/10/2012–Prezent Diplomă de Licență

Universitatea ,,Alexandru Ioan Cuza", Iași, Facultatea de Teologie Ortodoxă ,, Dumitru Stăniloae",
Iași (România)
Competențe generale
- formarea duhovnicească, limba engleză, TIC, Drept canonic, Catehetică-Omiletică
Competențe profesionale
- Liturgică, Misiologie, Muzică, Istoria Religiilor, Dogmatică, Morală
- Practică profesonală atât în cadrul Capelei Facultății, cât și al Bisericii din parohie.

15/08/2007–30/06/2012 Diploma de bacalaureat Nivelul 3 CEC

Seminarul Teologic ,,Veniamin Costachi" Neamț (România)

COMPETENŢE PERSONALE

Limba(i) maternă(e) Română

Alte limbi străine cunoscute ÎNȚELEGERE VORBIRE SCRIERE

Participare la
Ascultare Citire Discurs oral
conversaţie
engleză B1 B1 A2 A2 B1
română C2 C1 C1 C1 C1
franceză A1 A2 A2 A2 B1

Niveluri: A1 și A2: Utilizator elementar - B1 și B2: Utilizator independent - C1 și C2: Utilizator experimentat
Cadrul european comun de referinţă pentru limbi străine

Competenţe de comunicare Bune abilități de comunicare dobândite atât pe parcursul facultății cât și la locul de muncă.

61
Competenţe informatice COMPETENȚELE DIGITALE - AUTOEVALUARE

Mă descurc bine într-o discuție indiferent de temă, dar în special în ceea ce privește
Procesarea Creare de Rezolvarea
domeniul studiat. Comunicare Securitate
informaţiei conţinut de probleme

Utilizator Utilizator Utilizator Utilizator Utilizator

experimentat experimentat experimentat experimentat experimentat

Competențele digitale - Grilă de auto-evaluare

Cunoscător avansat al pachetului Office, în special în ceea ce privește MMS-WORD sau

POWER POINT
O cunoaștere detaliată în ceea ce privește componentele calculatorului și lucrarea pe
acesta.

62