CUM VEDETI DEZVOLTAREA ROMÂNIEI PE PLAN ECONOMIC, POLITIC,

SOCIAL, CULTURAL ÎN CONTEXTUL GLOBALIZĂRII EVOLUȚIEI

RELAȚIILOR LA NIVEL MONDIAL ȘI ÎN CONTEXTUL ACTUAL EUROPEAN ?
(România membru U.E.)

REFERAT

Termenul ,,dezvoltare”, atât din punct de vedere politic, social, cultural cât şi economic,
a fost și este unul din cuvintele cheie ale tuturor discursurilor, atât pe plan național cât și
internațional, de-a lungul ultimelor decenii. În ultimul timp se discută atât de mult despre ţări
dezvoltate, ţări în curs de dezvoltare, subdezvoltare, dezvoltare durabilă, dezvoltare umană,
dezvoltare politică, încât dorinţa de a înţelege ce înseamnă de fapt ideea de dezvoltare, la
nivel naţional şi internaţional, se constituite ca o necesitate. Dar suntem mai ales interesați, de
ce ar putea însemna dezvoltarea pentru societatea românească actuală, ce elemente ale ei
importăm sub impactul politicii externe a ţării noastre, în ce măsură dezvoltarea se poate
realiza pe calea integrării euro-atlantice, sau dimpotrivă, drumul este invers.
În istoria ideilor politice şi cea a ideilor economice, concepţiile despre evoluţia
societăţilor, posibilităţile de obţinere a prosperităţii economice şi de atingere a unei organizări
politice superioare au fost prezenţe constante.
În mod cert, gândirea despre dezvoltare s-a impus în planul politicilor internaţionale și
a celor naţionale, ca una dintre problemele majore ale evoluţiei performanţelor statelor şi în
acelaşi timp ca o problemă majoră pe agenda instituţiilor internaţionale.
Fiecare perioadă din istoria omenirii şi-a pus amprenta pe ceea ce a însemnat
globalizarea. Asfel, globalizarea nu este un fenomen care se întâmplă doar în zilele noastre, ci
unul care are o istorie îndelungată.
Globalizarea a implicat dintotdeauna tendinţa spre înnoire, spre cunoaştere şi contacte
ample între oameni, indiferent de apartenenţa lor la un stat, la o anume religie sau grup etnic.
Aceasta a evoluat în timp, trecând prin forme specifice fiecărei epoci din istoria umanităţii. În
esenţă, globalizarea este un proces complex şi multidimensional care transformă într-un ritm
rapid şi în profunzime activităţile naţionale şi globale, dar şi interacţiunile dintre actorii
sociali. Schimbările realizate de aceasta au implicaţii asupra tuturor aspectelor vieţii umane.
Viteza, amploarea şi caracterul său diferă în funcţie de dimensiunea în care se desfăşoară:
economică, politică, socială, culturală etc.Deşi nu există o definiţie „universală” a globalizării,
în general, ea este privită ca un proces în care barierele în faţa fluxurilor internaţionale de
bunuri, servicii, capital, bani şi informaţii sunt erodate şi chiar eliminate.
Globalizarea are o serie de efecte de natură economică, politică, socială (demografică,
culturală, religioasă), militară şi ecologică, ce implică diverse riscuri şi beneficii. Este
deosebit de importantă înţelegerea acestor aspecte, deoarece interacţiunile dintre ele pot fi
distructive şi pot crea noi riscuri, pericole şi ameninţări. Pentru a maximiza efectele benefice
ale globalizării, pe de o parte, şi a minimiza efectele negative ale acesteia, pe de altă parte,
statele lumii aderă şi se integrează în diferite organizaţii politice, economice, politico-militare
şi de altă natură. Este şi cazul României care, în 2004, a devenit membră a alianţei politico-
militare NATO şi, în 2007, al organizaţiei interguvernamentale UE.
Putem spune că pentru o societate ce îşi doreşte dezvoltarea, nimic nu este mai
important, decât să stabilească principiile viitoarei prosperităţi şi bunăstări, făcând faţă
diferitelor provocări la adresa stabilităţii politice şi economice. Pentru aceasta, asigurarea
riguroasă a securităţii naţionale şi crearea condiţiilor necesare pentru dezvoltarea economică,
reprezintă piloni ai progresului social şi instituţional în construirea unei politici într-o ţara
democratică cum este şi cazul României noastre. Altfel spus, dacă nu va exista securitate, nu
va exista nici progres, iar fără acest progres necesar nu există bunăstare, iar fără toate acestea,
putem considera aproape imposibilă funcţionarea democraţiei, economiei de piaţă în toate
societăţile moderne.
 O altă problemă a noii lumi este aceea că statele-naţiuni şi-au pierdut monopolul
asupra puterii şi capacităţii de a-și influenţa singure dinamicile globale. Autoritatea şi puterea
statelor este astăzi împărţită cu actorii principali ai globalizării: organizaţii globale şi
regionale, ONG-uri, corporaţii internaţionale.
Este clar că procesul de globalizare are atât un impact pozitiv, cât şi unul negativ, deși
despre efectele de lungă durată ale procesului de globalizare asupra comunităţii internaţionale
nu se prea vorbește cu o oarecare certitudine. Partea pozitivă a acestui proces este că va spori
interacţiunea dintre ţări, care la rândul ei deschide noi posibilităţi pentru dezvoltarea
civilizaţiei umane, îndeosebi în sfera economică.
La început de mileniu, lumea şi relaţiile internaţionale sunt cu mult mai complexe
decât erau înainte. Securitatea a început să fie din nou o chestiune foarte controversată deși,
perioada războiului rece s-a încheiat şi continentul european are o şansă reală să se integreze
pe baza valorilor democraţiei şi economiei de piaţă, a respectului drepturilor fundamentale ale
omului. Departe de a fi o excepţie, România este cu atât mai sensibilă la acest fenomen. În
ultima vreme, în lume se manifestă tot mai mult o tendinţă care nu mai poate fi limitată :
mondializarea, globalizarea în sine. Se pot naşte întrebări cum sunt : care este viitorul
Românei pe o planetă mondializată si cum ne vom gestiona interesele de securitate?
Realităţile contextului politic, economic, social, cultural şi militar-strategic arată că, în
lumea acestui început de secol şi mileniu, se desfăşoară un proces de redefinire a raporturilor
internaţionale, la nivel global, continental şi regional, cu implicaţii directe asupra securităţii în
Europa, dar şi în întreaga lume. Principalele efecte sunt reducerea probabilităţii unei
confruntări militare majore şi dezvoltarea unui climat de cooperare şi parteneriat. Mediul de
securitate de după Războiul Rece se caracterizează prin frontiere din ce în ce mai deschise, iar
fluxurile de bunuri şi de investiţii, dezvoltarea tehnologică şi progresul democraţiei au adus
mai multă libertate şi prosperitate. Peisajul de securitate, în care se înscrie şi Romania,
cunoaşte o schimbare fundamentală, în care procesele de globalizare contribuie la mărirea
gradului dependenţei fiecărui stat luat în parte.
Trebuie în primul rând să înţelegem că în realitate globalizarea înseamnă: o serie largă
de ameninţări pe care avem nevoie să le evităm şi oportunităţi de care ar trebui să ne bucurăm.
Privitor la orice subiect cu potenţial de impact asupra noastră, avem nevoie să înţelegem care
sunt, din punctul nostru de vedere, punctele tari şi slabe, pentru a fi capabili să ne confruntăm
cu ele cu succes; dacă nu azi atunci cu siguranţă în viitor. Pe scurt, ,,este de fapt o chestiune
de înţelegere că în politică sunt două tipuri de oameni: aceia care joacă în arena politică şi
aceia care doar privesc pasivi.”
România, ca și lumea în care trăiește, este într-o continuă schimbare. Au dispărut
foarte multe lucruri pe care altădată oamenii le-ar fi considerat fără sfârșit: orașele industriale,
clasele sociale de altădată, etc. Ce rezervă însă globalizarea si ce efect are asupra Romaniei ?
La acest nou început de secol şi mileniu, globalizarea îşi pune amprenta asupra tuturor
domeniilor societăţii, influenţă ce este tot mai prezentă şi mai intensă.
În decurs de un secol, România şi-a refăcut unitatea naţională, a trecut de o economie
predominant agrară la una industrială, a luptat, cu un rol important, în cele două conflagraţii
mondiale, a pierdut teritorii tradiţionale, dar şi-a regăsit vocaţia europeană prin singura
revoluţie anti-comunistă. În acelaşi timp, ţara despre care se scria cu invidie că are „petrol şi
grâu” este totuși una săracă de pe acest continent. Iar o ţară săracă şi lipsită de un proiect
economico-social valabil este cu atât mai expusă astăzi crizelor „de import” de tot felul şi mai
vulnerabilă în faţa provocărilor presupuse de globalizare.Una din problemele cu care se
confruntă acum România este generată de întârzierea startului în cursa globalizării. Trăind în
spaţiul comunist, al economiei dirijate şi controlate de stat, România s-a aflat printre ultimele
ţări care beneficiază de revoluţia transporturilor, a comunicaţiilor, a productivităţii muncii, şi
a informaţiei.Abia după 1990 societatea informaţională şi-a început pătrunderea în zona
noastră şi efectele ei au fost devastatoare datorită stării de nepregătire în care ne găseam.
Produse scumpe, economie ineficientă, inflaţie galopantă, zdrobitoarea concurenţă
occidentală, toate au pus rapid la colţ economia românească. Întâlnirea cu Occidentul s-a
petrecut rapid şi dramatic, luând aspectul unui val distrugător care a lăsat România cu
milioane de şomeri, locuitori mai puţini, din ce în ce mai multă populaţie trăind în sărăcie şi
cu milioane de pensionari. Adică o ţară epuizată.
Și totuși, pentru România globalizarea poate avea două tipuri de consecinţe. Primele
dintre ele sunt cele pozitive. România are nevoie de capital străin investiţional pentru
dezvoltare, fiind incapabilă să-şi producă acest capital doar din surse interne. Ea poate deveni
atractivă pentru capitalul străin, dacă îi asigură acestuia condiţii interne (legislative, fiscale)
propice, având în vedere că e o ţară cu oportunităţi economice multiple, de la turism şi
agricultură, la industria petrolieră şi metalurgică.
În acelaşi timp, consecinţele negative presupuse de globalizare nu sunt deloc de
neglijat. În primul rând trebuie luate în seamă riscurile economice. Fenomenul globalizării
este însoţit mai mult decât oricare altul de o „filozofie a învingătorilor”. Ne aflăm într-o lume
în care există prea puţină milă pentru învinşi. În cazul în care nu depăşim marasmul economic
actual şi vom rămâne departe de structurile economice şi de securitate ( NATO şi UE), ne
putem trezi într-o „margine a Imperiului” sinonimă cu subdezvoltarea în accepţiunea clasică a
termenului, cu un rol economic, politic şi militar derizoriu în plan continental şi internaţional,
ba chiar şi regional. Spre fericirea noastră putem spune că suntem la jumătatea drumului,
pentru că integrarea în structurile NATO s-a înfăptuit.
Deschiderea economică nu implică doar avantaje, ci şi considerabile riscuri. O economie
deschisă este o economie care va absorbi mai rapid şi mai dramatic şocurile externe.
Pe lângă toate aceste riscuri, trebuie să vorbim şi de cele sociale. Împărţirea severă între
cei foarte bogaţi (prea puţini) şi cei foarte săraci ( prea mulţi) creează tensiuni sociale deloc
propice pentru dezvoltarea unei democraţii consolidate. O asemenea evoluţie nu este în mod
necesar un rezultat al globalizării – dar globalizarea are darul de a accelera anumite fenomene
cu rădăcini locale şi de a le croniciza evoluţia. În aceste condiţii, riscurile de apariţie a unor
fenomene de tip anarhist/antiglobalizare sunt foarte mari.
România are pe teritoriul său naţional cea mai importantă comunitate maghiară ce
trăieşte în afara frontierelor Ungariei de astăzi, și se pare că şi comunitatea rromilor este cea
mai mare din Europa. Globalizarea presupune o politică extrem de tolerantă a statului –
naţiune faţă de minorităţile de orice tip ( etnic, confesional, sexual, etc.). Gheaţa pe care
evoluează noţiuni ca „cetăţean al unui stat”, „cetăţean al lumii” sau „cetăţean european”
devine tot mai subţire şi va deveni încă şi mai subţire în anii care vor veni.
De asemenea asistăm şi la pierderea identităţii culturale: anglo-americanizarea limbii
prin cuvinte şi expresii din diverse domenii; importul şi indigenizarea unor tradiţii în flagrantă
dizarmonie cu specificul cultural şi ethosul românesc: St. Valentine’s Day, Halloween,
Thanksgiving Day şi alte obiceiuri şi ritualuri păgâne; alte produse şi obiceiuri alimentare şi
vestimentare nu numai inutile, ridicole şi de prost-gust, ci şi periculoase pentru sănătate:
Coca-Cola, Pepsi, McDonald’s, Pizza Hut, KFC, chewing-gum, şepcile de base-ball, etc.
Libera circulaţie a persoanelor, mărfurilor, serviciilor, capitalurilor şi cunoştinţelor
(inclusiv, sau mai ales ştiinţifico-tehnice), participarea neîngrădită la circuitul mondial de
valori reprezintă un beneficiu pentru România rezultat din globalizare. În special libera
circulaţie a persoanelor şi cunoştinţelor reprezintă pentru România o mare realizare, având în
vedere restricţiile din aceste domenii din perioada 1945-1989. Totodata însă se produc şi
dezavantaje cum ar fi dezrădăcinarea naţională, deposedarea de proprietăţi şi îndepărtarea de
zona care dă fiecăruia dintre noi încredere, putere, viaţă şi prosperitate: Patria. Un om care
pleacă pe meleaguri străine îşi părăseşte rudele şi prietenii şi lasă în paragină totul în ţara
natală, dar nu va fi niciodată adoptat deplin în ţara unde se stabileşte, barierele etnice,
religioase, lingvistice, culturale, relaţionale, etc. fiind o realitate inexorabilă. Timp de
generaţii vor fi marginalizați pentru că vor fi percepuți şi tratați ca străini, cu suspiciune,
antipatie şi ostilitate. Cei care reuşesc pe meleaguri străine sunt excepţiile care confirmă
regula.
O altă schimbare este desfiinţarea graniţelor, apariţia parlamentelor şi a guvernelor
europene, rolul instituţiilor financiare mondiale ( FMI şi Banca Mondială), desfiinţarea
monedelor naţionale şi trecerea la euro, lichidarea armatelor naţionale în favoarea NATO.
Pentru România, dezavantajele sunt în mod evident mai mari decât beneficiile.
 În concluzie, apreciem că globalizarea este un sistem sau un fenomen complex, uneori
ambivalent, chiar contradictoriu, care a fost privit şi analizat în mod diferit de către cei ce şi-
au asumat acest risc sau această răspundere. Dincolo de toate aceste analize, globalizarea
rămâne un fapt real, viu, cu care trebuie să ne confruntăm, independent de voinţa sau opţiunea
noastră.

„Globalizarea este o sursă de noi provocări pentru umanitate. Numai o organizare

mondială este capabilă să facă faţă provocărilor la nivel planetar. Când acţionăm împreună,
suntem mai puţin vulnerabili faţă de catastrofele ce ne lovesc pe fiecare dintre noi“.

Kofi Annan

BIBLIOGRAFIE:

1. Bauman Zygmund, Globalizarea si efectele ei sociale, Ed. Antet, Bucureşti, 1999

1. Cătălin Zamfir,Simona Ştefănescu, Enciclopedia dezvoltării sociale, Ed. Polirom,Iaşi,2007
2. George Soros, Despre globalizare, Ed. Polirom, Iaşi, 2002,
3. Eugen Ovidiu Chirovici, Naţiunea virtuală. Eseu despre globalizare, Editura Polirom, Iaşi, 2001