Mediu, cel pe care îl constată bătând pieţele comercianţii.

Douăsprezece mărci sau

douăsprezece livre de argint valorează o marcă sau o livră de aur.
În esenţă începând cu secolul al VI-lea, adevărata monedă relativ grea şi bogată
în metal fin: aurul. Se plăteşte doisprezece dinari pentru o para de aur, paraua având,
sub Constantin cel Mare, 4,6 g. de aur. În 780, Carol cel Mare organizează sistemul:
240 de dinari vor fi scoşi dintr-o livră de argint fin. Va fi de ajuns pentru ca acest
cuvânt, livră, să capete semnificaţia de 240 de dinari, adică de 20 de parale. Sistemul
lui Carol cel Mare ţine cam cinci secole, în care timp inflaţia se traduce printr-o lentă
devalorizare a banilor.
Jean Favier
Se compară ideile personale cu textul.
Reflecţia. Elevilor li se cere să răspundă în perechi la întrebări de genul :
 Rezumaţi informaţia din text.
 Determinaţi stilul textului.
 Aduceţi 5 – 10 argumente.
Procesul de predare – învăţare este unul flexibil şi vom obţine succes, doar dacă
fiecare va face ceva deosebit, diferit de ceea ce a făcut până acum.

Referinţe bibliografice :
1. T. Callo, Educaţia comunicării verbale, Chişinău, 2003.
2. T. Cartaleanu, O. Cosovan, Predarea limbii române în viziunea curricumului de
liceu, Chişinău, 2001.
3. T. Cartaleanu, O. Cosovan, Lectură şi scriere pentru dezvoltarea gândirii critice.
4. V. Goia. Ion Drăgătoiu, Metodica predării limbii şi literaturii române, Bucureşti,
1895.

Arca lui Noe

Olga Cosovan Axa lexicală şi reţelele tematice ale textului coerent

Delimitarea uzuală a textului de o elementară listă de cuvinte, de exemplu, de

lista cuvintelor într-o pagină de dicţionar sau de acumularea unităţilor de vocabular
dintr-un câmp, rezidă, printre altele, şi în coerenţa din punct de vedere sintactico-
semantic [1, p. 536]. În privinţa coerenţei gramaticale, se pare că lucrurile sunt destul
de clare: construcţia frazei, utilizarea formelor de mod şi timp pentru verbe sunt
dictate sau chiar reglementate de mecanismele limbii, invizibile pentru un ochi
neînarmat, dar care funcţionează perfect. Coerenţa lexicală sau semantică a textului,
mai ales a textului artistic, este mai puţin palpabilă sau mai puţin discutată la
momentul dat. Declarată ca unul dintre parametrii de bază ai textului, coerenţa
semantică / lexicală are multiple manifestări: identitatea referenţială a frazelor,
exploatarea posibilităţilor de parafrazare, [1, p. 113] realizarea unor legături
semantice specifice între unităţile lexicale ale textului, numite reţele tematice [2, p.
131].
În această abordare a subiectului apare organic încă o noţiune de maximă
ocurenţă în ultimele decenii, şi anume cuvânt / cuvinte-cheie.
Utilizarea frecventă a noţiunii de cuvinte-cheie, în raport cu un text, nu neapărat
artistic, are în diverse medii (şcolare, academice şi nu numai) o înţelegere destul de
vagă şi limite cantitative incerte. Practica analizei de text oferă numeroase situaţii de
enumerare drept cuvinte-cheie a tuturor cuvintelor semnificative sau a majorităţii
acestora. De fapt, privite ca noduri de coagulare semantică, aceste unităţi, actualizate
în contextul respectiv, sunt cuvintele semnificative, ale căror sensuri sunt generice în
raport cu alte cuvinte semnificative, ale căror sensuri sunt mai generale, uneori chiar
hiperosemante sau hiperonime faţă de altele. În acest proces de decodare şi analiză a
textului, nu are importanţă nici locul cuvântului, nici funcţia lui sintactică. Ceea ce
este relevant este structurarea unor relaţii dintre sensurile cuvintelor semnificative,
unde putem atesta o suprapunere a ierarhilor semantice (reluări ale structurilor de
câmpuri noţionale) şi a ierarhiilor de câmpuri asociative sau conceptuale.
O deconstrucţie în plan lexical a textului (artistic, poetic, căci ne vom referi în
continuare anume la asemenea texte) trebuie să pornească de la identificarea unor
relaţii semantice între cuvintele semnificative, mai ales dintre verbe şi substantive.
În structura textului coerent, cuvintele-cheie sunt legate între ele şi relaţia
dintre ele realizează axa lexicală a textului dat.
Schematic, tabloul arată aşa:
A

A cuvânt-cheie 1 reţeaua tematică a cuvântului 1

X cuvânt-cheie 2 reţeaua tematică a cuvântului 2

C cuvânt-cheie 3 reţeaua tematică a cuvântului 3

Ă cuvânt-cheie 4 reţeaua tematică a cuvântului 4

 În cazul unor texte reuşite sub aspectul coerenţei lexicale, relaţia dintre
cuvintele-cheie serveşte ca sprijin pentru formularea mesajului şi pentru descifrarea
titlului, alteori cuvintele-cheie, implicit, structurează dimensiunile şi opoziţiile
centrale: stihiile, omul – natura, cosmicul – teluricul etc. Uneori, pe rolul unui
cuvânt-cheie, alături de cele identificate în text şi paralel cu ele, trebuie plasat şi un
nume generic, ierarhic superior în sistemul lexical al limbii. Procedura facilitează nu
atât abordarea lexicului, cât descifrarea textului.
Se dă textul:
ANNO DOMINI
Intrat-a noaptea în burg, fără de vamă.
Şi-i dat să ningă iar sub ore sure.
Tânjesc pe streşinile catedralei
medievale duhuri de pădure.
Bătaia ceasului stârneşte liliacul
din somnul lung, în care se-aşezase.
Cenuşa îngerilor arşi în ceruri
ne cade fulguind pe umeri şi pe case.
Lucian Blaga

Titlu Cuvânt-cheie Reţea tematică

Anno Domini

Timp Noapte – somn - liliac -

- oră - ceas -
- medieval

Creştinism Catedrală - duh

- înger
- ceruri
Civilizaţie Burg - vamă – a intra
- casă – streaşină
- pădure
- a arde – cenuşă -
sur – a fulgui
Fiinţa umană (Ne) - a tânji , umăr

În această ordine de idei, analiza lexicală a textului artistic citat nu este o

problemă de matematică şi nu are o singură soluţie. Este util să se observe ulterior
posibilitatea de fluctuaţie a cuvintelor dintr-o reţea tematică în alta, în contextul dat
sau în afara lui. Astfel, descifrarea ideii de Anno Domini, fireşte, gravitează în jurul
timpului de la naşterea Domnului, iar localizarea acestui timp – prin burg, vamă,
catedrală etc. – conturează un oraş european, prins în plin ev mediu sau mai târziu,
dar păstrând indiciile de epocă. Însemnele civilizaţiei – casele, vama, în opoziţie cu
pădurea – sunt susţinute de cele ale creştinismului, mai ales catedrala, care, prin
dimensiune, trebuie privită ca indiciu al burgului. La fel, bătaia ceasului se poate
deplasa din reţeaua tematică a timpului la cea a civilizaţiei, unde se va racorda firesc
la burg, catedrală, ev mediu etc.
În aceeaşi ordine de idei şi cu aceleaşi instrumente de analiză, textul Lângă
cetate se structurează / se descompune similar:
LÂNGĂ CETATE
Nebunul cetăţii spre turn
priveşte, călcând pe coturn.
Ce spornic e timpul, ce lin
prin noi strecuratul venin!
Bang-bang! Cât de bine ar fi
cetatea să uite o zi
că ceasul îi este stăpân!
Dar ornicul bate bătrân.
Izbânzile cui n-au căzut?
Şi inima cui n-a tăcut?
Ah, luntrile toate spre-apus
în val aherontic s-au dus!
Lucian Blaga
Titlu Cuvânt-cheie Reţea tematică

Lângă cetate Cetate Turn

Timp Timp - ceas - ornic - bang-

bang!
- o zi
(antichitate grecească)
– bătrân - coturn –
(trecere) – a călca – a
strecura – a cădea – a
se duce - val aherontic
– luntre – apus – a
tăcea
Fiinţa umană Nebun / nebunul - a privi
cetăţii - a uita
- inimă
- coturn
- stăpân – izbândă
Tehnologia aceasta de analiză, perfect aplicabilă pe texte de orice
dimensiuni, va avea un alt rezultat cantitativ pentru texte de
 proporţii (romane, nuvele, drame), dar esenţa de analiză rămâne
aceeaşi.

Referinţe bibliografice:
1. A. Bidu-Vrănceanu, C. Călăraşu, L. Ionescu-Ruxăndoiu, M. Mancaş, G. Pană
Dindelegan, Dicţionar de ştiinţe ale limbii, Bucureşti, 2001.
2. И.В. Арнольд, Стилистика современного английского языка, Москва, 1990.

Vlad Chiriac Dan Simonescu: patriarh al cărţii vechi româneşti

Caut să pătrund magnific în destinul său de cărturar, zăbovind asupra filelor

ediţiei antologice: Centenar Dan Simonescu. Cartea şi biblioteca. Contribuţii la
istoria culturii româneşti, apărută la Bucureşti în 2002, pe care am împrumutat-o spre
lectură de la hasdeologul Pavel Balmuş. Desfăşor „mosoarele” tumultoasei vieţi,
ascult vibraţiile de murmur ale ei, silabele de duh ale operei. Descopăr personalitatea
artistică de rară excepţie, strălucitoare, grandoarea spiritului său creator, studii şi cărţi
fundamentale, printre care monumentala Bibliografia Românească Veche. 1508–
1830. T.3.Fasc.3-8, 1817–1830 (întocmită în colaborare cu filologul Gh. Buluţă),
Cronica anonimă a Moldovei, Pagini din istoria cărţii româneşti, cursuri
universitare, manuale, cataloage ş. a.
Universul scriitorului–bibliolog Dan Simonescu (n. la 11.XII.1902, Câmpulung
– Muscel – 11.III.1993, Bucureşti) este străbătut de o anume poezie cu propulsii spre
spaţii neexplorate, manuscrise năpădite de ceară, ornamentate cu decoruri luxuriante,
ferecături de argint, plăci de fildeş, scene din viaţa Mântuitorului etc. După multele
călătorii de studii paleografice prin arhivele din Constantinopol şi Atena, Franţa,
Italia, Germania, Bulgaria, Anglia, tratează aspecte privind vechimea scrisului nostru:
existenţa în epoca Dacică Romană a unui alfabet în limba latină. Autorul protoscrierii
(care circula între sec. IV-VIII) e filosoful Ethicus Histrius. Aici activează scriitori de
birou („scribae tabularii”), copişti („scriptores”), a fost tradusă Biblia în limba
gotică, într-o scriitură compozită (litere greceşti, latine şi runice). După unii
specialişti în materie, „răbojul românesc” ar fi o moştenire a alfabetului runic. Cea
mai veche inscripţie slavă e din anul 943, „săpată pe o piatră ce s-a descoperit în anul
1950 în s. Mircea Vodă, iar copierea şi traducerea cărţilor în slavă datează de prin
sec. XIII – XIV.” Cel mai vechi manuscris păstrat este Evanghelianul slav, scris în
1405 la mănăstirea Tismana de către călugărul Nicodim, sosit din Serbia,
întemeietorul întâiei mănăstiri Vodiţa (în Mehedinţi). Întâia operă literară (în slavonă)
e Cronica lui Macarie (începută la 1542 şi terminată în 1551) „în alesul între
filosofi”, egumen al mănăstirii Neamţ. „Cel de mai pe urmă dintre ieromonahi”
invocă omeric: „Ce fel şi cum s-au întâmplat aceasta, vino-mi în ajutor cuvântule şi
povesteşte celor doritori să auză povestea...” Una din primele manifestări scrise, în
româneşte, e scrisoarea lui Neacşu, din Câmpulung, către judele Haneş Bengner al
Braşovului (1521), în care zice „...dau ştire domnietale za lucrul turcilor, cum am