Radioactivitate

Dozimetria radiaţiilor ionizante

Interacţiunea radiaţiilor ionizante cu materia
Radioliza apei
Mecanismele interacţiei radiaţiilor ionizante cu materia vie
Tipuri de iradiere a organismelor
Efectele somatice şi genetice ale radiaţiilor ionizante
Protecţia împotriva radiaţiilor ionizante
• Fotobiologie
– Energii mai mici de 10 eV
– Unde electromagnetice (UV, V)
• Radiobiologie
–Energii mai mari de 10 eV
–Unde electromagnetice (UV dure, X şi
gamma)
–Radiaţii corpusculare
 • Atom
– Înveliș electronic
• Z electroni (Z – număr
atomic)
– Nucleu
• A nucleoni (A – număr de
masă)
– Z protoni
– N neutroni
• A=Z+N
• Același Z, dar A diferit:
IZOTOPI
Izotopii hidrogenului:
- 99,9844% 11H - hidrogen
1 u.a.m. = 1/12 m12C= 1,66 ⋅10-27 kg - 0,0156% 21D - deuteriu
- 0% 3 T - tritiu
1
• Între protoni: forţe de respingere electrostatică
• Coeziunea nucleului: forţe de interacţiune tare (~ 10-15 m)
– duc la apariţia unei energii potenţiale (negative – nucleul are nevoie de energie
pentru a se rupe).
• energie de legătură pe nucleon
Wlegatura− a − nucleului
A
– stabilitatea nucleului crește cu energia de legătură pe nucleon
• Stabilitatea nucleului depinde de raportul dintre numărul
de protoni şi de neutroni
– Nucleele mici sunt stabile : Z =N
– Nucleele MARI sunt stabile: N> Z
• forţele de respingere electrostatică între protoni să nu devină prea mari
Un nucleu instabil
se numește

RADIONUCLID
 Radioactivitatea
Emisie de unde electromagnetice sau corpusculi
ionizanţi de către un radionuclid

Naturală Artificială
– Dezintegrare – Dezintegrare
spontană a indusă de
nucleelor instabile bombardarea
nucleelor stabile
 Clasificarea radiaţiilor ionizante
(ε > 10 eV)
• corpusculare: α, β, neutroni, protoni
• cu sarcină electrică
– Radiaţiile α 4
2 He
– Radiaţiile β = electroni (β-) sau pozitroni (β+)
– Protonii

• fără sarcină electrică

– Neutronii

• electromagnetice: x, γ, UV dure
• Radiaţiile X (Roentgen)
• Radiaţiile γ
• Radiaţiile UV dure (lungimea de undă < 110 nm)
1. Energia internă prea mare

– Radiații γ X*ZA→XZA+ γ

2. Dimensiunea nucleelor

– Radiații α XZA→YZ-2A-4+ α24

3. Inexistența unui raport optim între numărul de

protoni şi neutroni (Z/N)
– Radiații β (+/-) XZA→YZ-1A+ β+, XZA→YZ+1A+ β-
• Spaţiul cosmic

• Dezintegrările radioactive spontane

• Reacţiile nucleare

• Tuburile de raze X
Procesul de emisie de radiaţii de către nucleele radioactive este statistic nu
se poate preciza momentul emisiei și nici nucleul care va emite radiații într-un
anumit interval de timp).

− λt
N (t ) = N 0 e
• N0 – numărul iniţial de nuclee
• N(t) - numărul de nuclee nedezintegrate la momentul t
• λ - constanta de dezintegrare

ln 2
T1 =
2 λ Timp de înjumătăţire
• sursă radioactivă – activitatea Λ (lambda)

Λ = - dN/dt = - d(N0e-λt)/dt = λN0e-λt = λN

• activitatea unei surse scade în timp

• unitate de măsură a activităţii radioactive

Bequerel-ul (Bq)

• 1 Bq = 1 dez/s (dezintegrare / secundă)

1 Ci = 3,7 ⋅1010 Bq
activitatea unui gram de 226Ra
 Timp de
înjumătățire T1/2

Seria 226Ra
 Interacțiunea primară a
radiațiilor electromagnetice X și γ cu substanța

• Efectul fotoelectric

• Efectul Compton

• Formarea de perechi electron – pozitron

• Reacții fotonucleare (>10MeV)

• Cu atomul:
– Ionizări și excitări

• Cu nucleul:
– Radiații de fânare
1. Neutronii rapizi (ε > 1keV)
• Ciocniri elastice cu nucleele
• Deplasarea nucleului țintă (recul mai mare cu cât nucleul este mai
mic, ex. H)
• Încetinirea neutronului incident
2. Neutronii lenţi
1. Excitarea nucleului atomic
Indirect ionizanţi
2. Emiterea unei cuante sau a unui proton

În sistemele biologice, neutronii sunt captaţi mai ales de nucleele de H şi N

Fiind mici, neutronii sunt penetranţi,

probabilitatea ca un neutron
să întâlnească un nucleu este foarte mică!
• Radiaţii DIRECT ionizante - corpusculare (excitări și
ionizări)
– transferul linear de energie (TLE) - keV/µm
TLE = Wi⋅N
• Wi - energia transferată la o ionizare
• N – numărul de perechi de ioni formaţi pe unitatea de lungime

– densitatea liniară de ionizare (DLI) - perechi de ioni /µm

– parcursul – distanţa medie străbătută de particulă

• Adâncimea de penetraţie depinde de energia

iniţială şi de tipul radiaţiei
– beta: 1-2 m în aer şi 1-2 mm în apă
– particulele grele (alfa, protoni): cm în aer şi microni în apă
• Radiaţii INDIRECT ionizante (x şi γ) – incomplet
absorbite

I = I0 e-µx
• I – intensitatea fasciculului emergent de radiaţii
• I0 – intensitatea fasciculului incident de radiaţii
• µ - coeficientul de atenuare liniară care depinde de natura materialului
străbătut şi de tipul radiaţiei
• x – grosimea stratului de substanţă străbătut

– grosimea de înjumătăţire

ln 2
d1/ 2 =
µ
Ex.: pt. gamma 1 MeV, d1-2 în Pb este 0,88 cm
Contor Geiger - Müller

Detector cu scintilații
 Dozimetria radiaţiilor ionizante
• Evaluarea efectelor
• Sisteme de dozimetrie
1. Fizică (evaluează sursa şi efectele fizice ale radiaţiilor)

2. Biologică (evaluează efectele radiaţiilor asupra sistemelor

biologice)

• Tipuri de doze:
1. doza incidentă D (1 r = roentgen)

2. doza absorbită Dabs (1 rad = 10-2 Gy)

3. doza biologică B (1 rem = 10-2 Sievert Sv)

 Doza incidentă de radiaţie D (1 r = roentgen)

• numărul de ioni produşi în aer într-un punct

D = Q/ρV
• unitate de măsură = C/kg
– doza care produce într-un kg de aer aflat în acel punct un număr
de ioni de acelaşi semn având sarcina totală de 1 Coulomb.

• unitate tolerată Roentgen-ul (r) – numai pentru X și

gamma și numai în aer:

1 r = 2,58·10-4 C/kg
• debitul dozei: d = D/t (C/kg⋅s sau r/s)
 Doza de radiaţie absorbită

• energia (W) absorbită de unitatea de masă (m):

Dabs = W/m
• unitate de măsură 1 Gy (Gray) = 1 J/kg

1 rad = 10-2 Gy
• debitul dozei Dabs /t (Gy/s sau în rad/s)
 Efectivitatea biologică

• parametru caracteristic fiecărui tip de radiaţie

(efectele biologice ale radiațiilor ionizante
depind atât de energia lor cât și de natura
acestora)

• efectivitate biologică relativă (EBR) η

– raportul dintre efectivitatea biologică a unei radiaţii
oarecare şi efectivitatea biologică a unei radiaţii
standard (radiaţia X de energie 200 keV)
keV
EBR a unei radiaţii faţă de ţesutul normal:
• Arată de câte ori este mai mare efectul biologic
al radiației respective asupra țesutului față de
efectul radiaţiei de referință în aceleași condiții
ale dozei incidente

• radiaţiile x, γ şi electroni η=1

• neutroni termici η=5

• neutroni rapizi, protoni η = 10

• particule α η = 20
Doza biologică B
 Tipuri de iradiere a organismelor
• externă
– sursa de radiaţii se află în exteriorul organismului
• internă
– sursa de radiaţii este internă (radioelemente introduse în
organism prin contaminare, pe cale digestivă, respiratorie
sau cutanată şi prin injectare în scop diagnostic sau
terapeutic)
• totală
– cele două tipuri de iradiere sunt prezente simultan
• globală
– când întreg organismul este supus iradierii
Iradiere externă cu
surse de radiaţii:

• naturale

– radiaţia cosmică,
radiaţia telurică

• artificiale
– explozii nucleare, industrie nucleară, iradierea sanitară, iradiere
diversă (de ex. ecrane radioluminescente), iradiere profesională
 Iradierea internă
• întâlnită frecvent în practica medicală (scintigrafie)

• consecinţele negative ale iradierii depind de timpul de înjumătăţire prin

dezintegrare, Tf = T1/2 = ln 2/λ şi de timpul de înjumătăţire prin eliminare
din organism, Tb.

• perioada de înjumătăţire efectivă Tef

1 1 1
= +
Tef T f Tb
• Foarte periculoase sunt radioelementele cu Tf foarte mare şi Tb foarte
lentă (Sr90, Ra, Pt care au o perioadă efectivă de ordinul a 103-104 zile)
 Doza maximă admisibilă (DMA)
• comisie internaţională pentru protecţia împotriva radiaţiilor ionizante

(CIPR)

– stabileşte DMA anuală (doza totală pe care o poate primi un om într-un an

fără a suferi o leziune observabilă): 5 mSv/an

• DMA pentru fiecare organ sau ţesut

– Cele mai radiosensibile organe la om sunt

• măduva hematogenă

• gonadele
• DMA anuală:
– 5 mSv pe an (gonade)
– pentru oase şi tiroidă: 30 mSv/an

– fondul natural - 1 mSv/an

– fondul artificial - 0,2 mSv/an

– radiografie abdominală - 6,2 mSv

– radiografie pulmonară - 0,27 mSv

– o doză de 6 Sv

moarte în decurs de o lună

• Efectele radiațiilor se stabilesc determinând
procentul de indivizi supraviețuitori

• Se trasează curbele doze-efect (studii pe populații

cu număr mare de indivizi)

• Reprezintă, în funcție de doza administrată, fie:

• proporția de indivizi care au rezistat (curbe

descrescătoare – exponențiale)

• proporția de indivizi care au prezentat efectul

studiat (curbe crescătoare - sigmoide)
• Efectul indirect ACTIUNE
INDIRECTĂ
– Radioliza apei
H2O → H• + OH•
- depinde de natura radiației, de energia
radiației și de prezența oxigenului
- Ex: radiaţiile X şi γ nu descompun apa
în absenţa O2

• Efectul direct
M* → M + hν
M1 * + M 2 → M1 + M 2 *
ACŢIUNE
M* → R1• + R2• DIRECTĂ
 Radicali liberi formaţi în
moleculele organice excitate
R-R’ → R• + R• ’

¾ Formare de peroxizi organici

¾ Pot persista mult timp după iradiere,

fiind responsabili de efectele întârziate
ale radiaţiilor
Ponderea deținută de efectul direct și de
cel indirect

• Iradierea probei în stare lichidă

Comparare

• Iradierea probei în stare îngheţată

 Legea Bergonié- Tribondeau

¾ Un ţesut este cu atât mai radiosensibil

¾ cu cât este mai puţin diferenţiat
¾cu cât în el au loc mai multe mitoze.
¾ metafaza > profază > anafază > telofază

¾ Radiosensibilitatea creşte pentru:

¾ pH> 7 (mediu bazic)
¾ţesut hidratat
¾ţesut oxigenat
¾temperatură ridicată
 Efecte somatice
• Apar peste un anumit prag funcție de
radiosensibilitatea țesuturilor (100 rad = 1 Gy)
• D > 2000 rad
• moarte sigură, după câteva ore sau zile

• 2000 rad > D > 1000 rad

• distrugerea sistemului gastro-intestinal

• 1000 rad > D > 150 rad

• modificări severe ale compoziției sanguine și imediat primele
simptome

• 150 rad > D > 50 rad

• Schimbări ușoare în compoziția sângelui, cu simptome ca
oboseală, amețeală, vomă care dispar după una sau două zile
 Efectele genetice
• se datorează leziunilor cromozomiale din
celulele reproducătoare

• se manifestă la descendenţi prin:

– boli genetice

– mutaţii

– moarte

Nu au prag!
 Protecţia împotriva radiaţiilor
ionizante

¾ Protecţie fizică
¾ cu ecrane specifice

¾ Protecţie chimică
¾ cu “vânători de radicali liberi”
1. distanţa mare faţă de sursă

2. timp mic petrecut în apropierea sursei

3. ecrane protectoare
 Ecrane
protectoare
• α - o foaie de hârtie

• β - ecrane de plastic şi Al

• X şi γ - ecrane de Pb

• neutroni - mai multe straturi protectoare:

– apă, D2O, grafit – primul strat de moderator cu ajutorul căruia sunt
încetiniţi

– bare de cadmiu, Cd, pentru absorbţia neutronilor termici

113 + n → Cd114 + γ
Cd113

– ecrane de Pb pentru absorbţia γ

– surse mixte - ecrane mixte: pentru β + γ ecrane cu un prim strat de

plastic sau Al (pentru β, care sunt electroni sau pozitroni
acceleraţi, şi un al doilea de Pb pentru a absorbi γ).
 Protecţia chimică
• Se realizează cu ajutorul unor substanţe chimice
radioprotectoare care se administrează înaintea iradierii
şi care MĂRESC radiorezistenţa organismului
• Are ca scop: diminuarea în special a acţiunii indirecte
a radicalilor liberi prin anihilarea acestora
• Trebuie să producă următoarele modificări:
1. să micşoreze conţinutul în apă
2. să micşoreze temperatura organismului şi să diminueze
metabolismul
3. să diminueze cantitatea de oxigen intra şi extracelular
4. să inhibe sau să fixeze radicalii liberi
5. să împiedice organele integratoare din organism să amplifice
efectele
 Radioprotectori
• hidrosolubili – compuşi cu sulf (cisteamina HS-CH2-CH2-
NH2) cu formula generală M-SH.

M-SH + R· → RH + MS·

MS· + MS· → MS-SM

• liposolubili (derivaţi ai pirogalolului şi naftolului): diminuează

concentraţia oxigenului intra şi extracelular, împiedicând
formarea peroxizilor lipidici

• alte substanţe radioprotectoare: vitaminele, hormonii,

histamina, serotonina.
• Tratamentul cancerelor (X şi γ)

• Imagistică (radioscopie - X, scintigrafie)

• Detectori de fum (α)

• Controlul grosimii colilor (hartie, Al) (β)

• Sterilizare (γ) Co60 si Cs137

• Datare radioactivă (izotopul C14, T1/2=5800 ani)