Note de curs – Răzvan DOBRE 2017

I STRICNINA

A Structură chimică şi caracteristici

1. Structură. Stricnina este un alcaloid indolic similar brucinei care se extrage
din Strychnos nux vomica, un arbore care se întâlneşte în sudul Asiei şi în
nordul Australiei.
2. Caracteristici
a) Este relativ stabilă şi persistă în alimente sau în mediu atunci când
este folosită ca momeală.
(1) Stricnina este greu solubilă în apă, dar solubilă în etanol şi
alţi solvenţi hidrocarbonaţi (organici)
(2) Sărurile stricninei (hidroclorică, sulfurică etc) sunt mai
solubile în apă.
b) Are gust amar chir în soluţii foarte diluate (1:60000).
B Surse. În trecut a fost intens utilizată în medicina umană şi veterinară ca analeptic,
stimulator al circulaţiei, tonic şi ruminator. În prezent se foloseşte ca rodenticid.
1. Este folosită în momeli pentru rozătoarele de câmp şi pentru veveriţe.
a) Stricnina este restrictiv folosită în concentraţii mai mici sau egale cu
0,5%.
b) Este uneori folosită ilegal pentru combaterea animalelor de pradă.
2. Stricnina este comercializată sub formă de seminţe tratate sau pelete care
sunt foarte aspectoase şi asemănătoare cu peletele de lucernă. Aceste
seminţe sunt cel mai adesea sunt vopsite verde, roz sau galben culorile
semnificând natura lor toxică şi determină consumul lor de catre pasari.
C Expunere
1. Stricnina este adesea adăgată în hamburgeri sau alte momeli şi se
foloseşte ca otravă pentru câini. Orice acces public la stricnină este absolut
restricţionat, această intoxicaţie fiind una dintre cele mai confirmate cinci
intoxicaţii la Laboratorul de Diagnostic Veterinar din Iowa State.
2. Toxicoza poate să apară datorită folosirii incorecte a momelilor sau atunci
când animalele de casă au acces acestea.
3. Poate determina intoxicaţii secundare.
D Toxicocinetică
1. Absorbţia este rapidă de la nivelul tractusului gastrointestinal şi dela nivelul
mucoaselor respiratorii.
2. Distribuţie. O mică parte se distribuie la nivelul sistemului nervos central
care este de altfel sediul acţiunii toxice. O cantitate importantă poate fi
regăsită în ficat şi rinichi.
3. Metabolismul. Stricnina este metabolizată până la stricnină-N-oxid de către
enzimele cu funcţii mixte microsomale (MFO).
4. Excreţia
a) Timpul de înjumătăţire a fost estimat la aproximativ 10 ore.
b) Aciditatea urinei măreşte excreţia prin stimularea ionizării.

Figura 3. Structura chimică a stricninei

 Note de curs – Răzvan DOBRE 2017

E Mecanismul acţiunii toxice. Stricnina antagonizează neurotransmiţătorii inhibării.

1. Antagonismul este competitiv şi reversibil.
2. Sediul major al acţiunii sunt interneuronii recurenţi inhibitori (celulele
Renshaw) ale arcului reflex spinal şi medular. Efectele inhibitoare din arcul
reflex sunt pierdute şi conduse către o excitaţie necontrolată a reflexului
spinal.
a) Stimularea muşchilor extensori, care este predominantă, determină
rigiditatea acestora şi contracţii tonice
b) Hipertonicitatea muşchilor respiratori determină asfixie şi moarte.
F Toxicitate. Toxicitatea acută este cea mai importantă formă a evoluţiei clinice.
1. Câinii sunt mai susceptibili decât pisicile
2. Animalele mari sunt foarte sensibile.
3. Păsările sunt relativ rezistente.
G Diagnostic
1. Semne clinice
a) Semnele premergătoare pot include nervozitate, nelinişte,
tremuraturi musculare şi contracţii musculare ca reacţie la zgomote
sau la lumina intensă.
b) Semnele primare. Prezenţa hranei în stomac poate întârzia debutul
sau poate minimiza severitatea semnelor.
(1) Debutul este acut, exploziv cu contracţii tonice ce
avansează până la tetanie şi survine după 15 minute până
la 2 ore de la ingestia dozei letale.
(2) Sensibilitatea extremă la stimulii externi este caracteristică.
(3) Vomitarea este rară câinii reţinând conţinutul stomacal.
c) Semnele avansate includ contracţii tetanice spontane şi aproape
continue, cu rigiditate pronunţată.
(1) Temperatura corpului poate fi ridicată.
(2) Animalele intoxicate sunt conştiente până aproape de
exitus.
(3) Mioglobinuria este rezultatul modificărilor musculare.
3. Diagnostic de laborator
a) Valorile hematologice şi chimice. Asfixia şi şocul determină
acidoză, creşterea nivelului creatin-fosfochinazei şi mioglobinurie.
b) Diagnosticul se bazează pe devidenţierea stricninei din probe, dar
cantitatea nu poate fi corelată cu severitatea semnelor clinice
(1) Urina animalelor intoxicate poate conţine stricnină dacă
moartea nu s-a produs atât de repede.
(2) Conţinutul stomacal sau lichidele provenite de la lavajul
gastric conţin stricnină.
(3) Ţesutul hepatic este de obicei pozitiv la depistarea
stricninei.
4. Leziuni. Leziunile specifice sunt minime sau absente.
a) Hemoragiile subcutanate sau intramusculare sunt urmarea
traumatismelor.
b) Ghearele pot fi rupte indicând contracţii tetanice violente.
c) Câinii intxicaţi cu stricnină au hrană sau momeli în stomac.
d) Cianoza este rezultatul asfixiei.
e) Debutul rigidităţii cadaverice este rapid.
 Note de curs – Răzvan DOBRE 2017

Tabel V – 1. Toxicitatea stricninei

Specia Doza toxică (mg/kg)

Pisică 2,0
Câine 0,75
Cal 0,5
Vacă 0,5
Porc 0,5
Păsări 5,0
Şobolani 3,0

H Tratament şi prognostic
1. Terapia de detoxificare
a) Câinii în convulsii trebuie să fie relaxaţi şi sedaţi înainte de
instituirea terapiei de detoxificare.
(1) Vomitivele pot stimula convulsiile.
b) Lavajul gastric va fi urmat de administrarea de cărbune activat
(2 g/kg) şi purgative saline.
c) Diureza fluidă va fi iniţiată pentru a stimula urinarea şi implicit
eliminarea stricninei.
d) Dacă animalul nu este în acidoză, urina va fi acidifiată prin
administrare de clorură de amoniu care ionizează stricnina şi
stimulează excreţia.
2. Terapia de susţinere
a) Animalele vor fi sedate cât mai curând posibil pentru a preveni
asfixia.
(1) Fenobarbital/Pentobarbitalul este administrat pentru efectul
său sedativ
(2) Relaxarea musculară poate reduce depresia respiratorie
centrală.
(a) Gliceril guaiacolat (110 mg/kg) poate fi administrat în
acest sens.
(b) Metocarbamolul (iniţial 150 mg/kg, apoi 90 mg/kg)
este o alternativă pentru relaxarea musculară.
(3) Ketamina şi morfina sunt contraindicate la animalele
intoxicate cu stricnină.
b) Respiraţia artificială este necesară la animalele cianotice.
c) Animalele vor fi cazate în încăperi călduroase, la adăpost de stimulii
externi.
3. Terapia antidotică. Antidoturi specifice nu sunt disponibile.
4. Prognosticul este favorabil dacă animalele sunt tratate prompt şi sunt
susţinute timp de 24-48 ore.

II ANTICOAGULANTE
 Note de curs – Răzvan DOBRE 2017

A Structura chimică
1. Raticidele anticoagulante sunt derivaţi de 4-hidroxicumarină sau indan 1,3-
dionă.
a) Derivatii de cumarină sunt warfarina, brodifacoum, bromadiolone,
difenacoum etc.
b) Derivaţii mai importanţi ai indandionei sunt pindona, clorofacinon,
difacinon etc.
2. Efectul şi cinetica anticoagulantelor sunt determinate de aditia lanturilor
laterale şi a grupărilor reactive.
3. Tabelul 22-1 compară prima generaţie cu cea de-a doua generaţie de raticide
anticoagulante. Multe raticide anticoagulante frequent utilizate sunt din cea
de-a doua generaţie.
a) Brodifacoum este folosit foarte frecvent.
b) Datorita apariţiei rezistenţei rozatoarelor la warfarina, aceasta, frecvent
folosită pâna nu demult, este în prezent folosita foarte puţin.
B Surse
Concentraţia toxică în momeli variază de la 0,02% la 1%; 0,05% este cea mai
utilizată concentraţie.
C Expunere
1. Toxicoza apare cel mai frecvent atunci când animalele de casă, vitele şi
animalele sălbatice au acces la momeli.
a) Pisicile ingeră ocazional urmele de pulberi pe bază de raticide
anticoagulante.
b) Depozitarea neprotejată a momelilor permite accesul animalelor la
acestea.
(1) Animalele se pot reântoarce la aceeaşi sursă de momeală de
câteva ori.
(2) Preparatele comerciale sunt concepute să dureze săptămâni
sau chiar luni sub influenţa condiţiilor nefavorabile de mediu.
2. Intoxicaţia secundară este rară.
a) Raticidele anticoagulante pot conţine cantităţi reduse de reziduuri.
b) Animalele sau păsările sau păsările ce consumă rozătoarele moarte
prin consum de difacinon se pot de asemenea intoxica.
D Toxicocinetică
1. Absorbţia. Rata absorbţiei este crescută (mai mare decât 90%) iar vârful
nivelului plasmatic poate apare în 12 ore de la ingestie.

Figura1. Structura chimică a (A) 4-hidroxicumarinei şi (B) indan 1,3 dionei

2. Distribuţia. În plasmă persistă timp îndelungat datorită legăturilor puternice pe

care le formează cu proteinele plasmatice (90-95% în cazul warfarinei).
3. Metabolismul şi excreţia. Oxidazele cu funcţii mixte microsomale (MFO)
formează metaboliţi hidroxilaţi inactivi care sunt excretaţi prin urină.
 Note de curs – Răzvan DOBRE 2017

Tabelul II – 1. Date comparative între prima şi a doua generaţie de raticide

anticoagulante.

Caracteristici Prima generaţie A doua generaţie

Epoca de dezvoltare Înainte de 1970 Anii 1970, 1980
Antagonizarea vitaminei
Relativ scăzută Crescută
K
Reţinute în organism timp
Rata excreţiei Rapidă
îndelungat
Număr de doze necesare
De obicei sunt necesare
pentru producerea O singură ingerare
mai multe doze
intoxicaţiei
Dicumarol, warfarina,
Brodifacoum,
Produse cunoscute pindona, clorofacinon,
bromadiolone, difacinon
valon

E Mecanismul acţiunii toxice. Raticidele anticoagulante inhibă competitiv vitamina-

K-epoxid reductaza, care este necesară convertirii vitaminei K epoxid în forma
redusă.
1. Carboxilarea şi activarea finală a factorilor de coagulare II, VII, IX şi X este
dependentă de reducerea vitaminei K.
2. Activitatea sistemului de coagulare se menţine 24-36 ore după ingestie, apoi
are loc decăderea activităţii factorilor de coagulare.
F Toxicitate
1. Susceptibilitate. Rumegătoarele sunt mai puţin susceptibile la intoxicaţia cu
anticoagulante decât monogastricele.
2. Potenţiatori ai toxicităţii
a) Substanţe care reduc sinteza vitaminei K în tractusul intestinal sunt
susceptibile de a exacerba intoxicaţia.
b) Substanţele care disponibilizează warfarina din legăturile plasmatice
punând-o în libertate
(1) Substanţele care disponibilizează warfarina din legăturile
plasmatice sunt: fenilbutazona, difenilhidantoin, sulfonamida,
adrenocorticosteroizii.
(2) Rapida deplasare a warfarinei pe sulfametazină protejează
împotriva intoxicaţiilor prim mărirea excreţiei.
c) Unele produse conţin sulfachinoxalină care sporeşte toxicitatea prin
inhibarea sintezei vitaminei K în intestin şi colon.

G Diagnostic
1. Semnele clinice sunt întotdeauna determinate de diferite forme de
coagulopatie şi devin aparente după 1-3 zile de la ingestie.
a) Primele semne includ hematoame subcutanate, epistaxis,
hemoragii gingivale, hematemeză.
(1) Hemoragiile capilare pot apare în absenţa traumelor.
 Note de curs – Răzvan DOBRE 2017

(2) Hematoamele apar întotdeauna la nivelul traumelor

(submandibular, periarticular, pe laturile toracelui). Sângele
poate fi coagulat sau necoagulat.
(3) Prelungirea sângerării conduce la anemie, paliditatea
mucoaselor, slăbire, ataxie şi dispnee.
(4) Bătăile inimii sunt neregulate iar pulsul este slab.

Tabel II – 2. Toxicitatea unor raticide anticoagulante

Specia şi agentul
anticoagulant Doză unică Doză multiplă
Pisici
Warfarină 5-50 mg/kg 5 zile 1 mg/kg
Difacinon 15 mg/kg
Brodifacoum 25 mg/kg
Câini
Warfarină 5-50 mg/kg 5-15 zile 5 mg/kg
Difacinon 3 mg/kg
Brodifacoum 0,25-3,6 mg/kg
Porci
Warfarină 3 mg/kg 7 zile 0,05 mg/kg
Difacinon 150 mg/kg
Brodifacoum 0,5-2,0 mg/kg
Rumegătoare
Warfarină 12 zile 200 mg/kg
Difacinon
Brodifacoum 25-33 mg/kg

b) Hemoragiile pot fi lente şi susţinute sau masive. Pot fi interne sau

externe.
(1) Hemoragia internă poate conduce la anemie acută, şoc şi
cianoză. Animalele pot fi surprinse moarte fără semne
premergătoare.
(2) Hemoragiile din creier şi spaţiul subdural se traduc prin
ataxie, pareze, depresie, convulsii sau moarte bruscă.
Manifestările depind de localizarea hemoragiei.
(3) Hemoragiile placentare pot determina avort.
(4) Hemoragiile periarticulare sau intraarticulare pot cauza
şchiopătură şi durere.
c) Hematuria apare în unele cazuri.
2. Diagnosticul de laborator
a) Hematologic
(1) Timpul de coagulare este de două până la zece ori mai
mare decât normal.
(2) Timpul de protrombină este de două până la şase ori mai
lung decât normal. Acesta este cel dintâi indicator al
intoxicaţiei.
 Note de curs – Răzvan DOBRE 2017

(3) Timpul de activare parţială a tromboplastinei este de două

până la patru ori mai lung decât normal.
(a) Evidenţierea APTT apare la câteva ore după
evidenţierea activităţii PT.
(b) Factorul VII afost măsurat prin intermediul APTT şi a
avut un timp de înjumătăţire de aproximativ 6 ore
(4) Numărul plachetelor sangvine este normal sau
nesemnificativ scăzut.
(5) Producţia de fibrină degradată nu este în creştere
b) Radiografia poate evidenţia masive hemoragii în abdomen sau
torax.
c) Toracocenteza confirmă hemotoraxul.
d) Analizele chimice pot reliefa prezenţa anticoagulantelor sau a
metaboliţilor în sânge, ţesutul hepatic sau renal, şi în urină. Analiza
conţinutului stomacal sau intestinal nu este importantă deoarece
ingestia toxicului are loc cu 2-3 zile mai devreme.
3. Leziuni
a) Moartea surprinzătoare este adesea marcată prin hemotorax masiv,
hemomediastin, hemopericard, edem pulmonar, hemoragii
pulmonare
b) Hemoragiile sunt echimoze sau sufuziuni mai degrabă peteşii.
c) Necrozele hepatice centrolobulare pot fi urmarea anemiei şi a
hipoxiei
H Tratament şi prognostic
1. Detoxificarea va fi făcută în primele ore de la ingestie. În stadiul
simptomatic detoxificarea este de regulă inutilă datorită timpului scurs între
ingestia toxicului şi apariţia semnelor clinice. Daca consumul de
anticoagulante continuă, cărbunele activat şi purgaţia pot fi folosite pentru
detoxificarea tractusului gastrointestinal.
2. Terapia de susţinere
a) Transfuzia. Animalul va fi transfuzat cu sânge integral (10-20 ml/kg
GV) dacă s-a instalat anemia. Primul sfert de doză va fi administrat
rapid, restul va fi administrat lent intravenos în picătură.
(1) Transfuzia corectează anemia şi hipovolemia şi aduce un
aport imediat de factori ai coagulării.
(2) Sângele proaspăt sau plasma vor îmbunătăţii activitatea
factorilor coagulării.
(3) Animalul va fi ţinut în condiţii de linişte evitându-se
manipulările şi traumatismele din timpul tratamentului.
b) Toracocenteza poate fi folosită pentru a preveni moartea prin
compresiune pulmonară sau cardiacă.
3. Terapia antidotică. Fitomenadion (vitamina K1) este antidotul specific.
a) La câini şi pisici K1 va fi administrat oral (2-5 mg/kg) urmată de
administrarea unei raţii bogate în lipide pentru a stimula absorbţia.
(1) Administrarea orală este mai eficientă şi mai rapidă decât
administrarea parenterală şi evită posibilele hemoragii
datorate injecţiilor
(a) Dacă K1 va fi folosită parenteral (3-5 mg/kg) vor fi
folosite cele mai mici ace.
(b) Administrarea intravenoasă poate determina
anafilaxie. Daca aceasta este necesară, vor fi folosite
 Note de curs – Răzvan DOBRE 2017

numai produse avizate iar antidotul va fi administrat

lent după după cel puţin 15 minute.
(2) În convalescenţă animalelor li se va administra
fitomenadion zilnic, cel puţin 21-30 zile deoarece unele
raticide pot provoca prelungirea anticoagulării. În plus
prelungirea terapiei previne înrăutăţirea stării de sănătate
atunci când toxicul nu este cunoscut.
b) La porci. Se administrează 2-5 mg/kg K1 s.c. sau i.m.. Dieta este
obişnuit suplimentată cu menadion (K3) 10-20 g/t furaj pentr
prevenirea bolii hemoragice a porcilor
c) La cai. Doza de K1 nu va depăşi 2 mg/kg. K3 poate determina
grave insuficienţe renale la această specie.
d) La rumegătoare se administrează 0,5-1,5 mg/kg K1 s.c. sau i.m.
dar nu mai mult de 10 ml per injecţie. K3 nu este eficientă.
4. Prognosticul este favorabil dacă hemoragia nu este masivă iar terapia şi
regimul de convalescenţă sunt susţinute.
I Considerente legate de sănătatea publică. Reziduurile în alimentele de origine
animală nu sunt depistate deoarece acestea au un timp de înjumătăţire scurt şi o
slabă solubilitate lipidică.

III COLECALCIFEROLUL ( VITAMINA D3)

A Structură chimică
Structura de tip sterol este activată de iradierea 7-dehidrocolesterolului.
B Surse
1. Momelile pentru şoareci şi şobolani care sunt disponibile ca pachete
destinate aruncării în ariile frecventate de rozătoare şi în pachete de 10-30
g pentru a fi amestecate cu seminţele de cereale.
a) Concentraţia toxică obişnuită este de 0,075%
b) Rodenticidele cu conţinut de colecalciferol produc toxicoze şi
moartea rozătoarelor după 1-3 zile de ingestia unică.
2. Suplimentele vitaminice
3. Aditivii furajeri.
C Expunere
1. Folosirea momelilor pentru rozătoare este cea mai frecventă cauză a
intoxicaţiei pentru animalele de casă.
2. Excesul de colecalciferol sau ergocalciferol (D2) în hrană este cea mai
frecventă cauză a intoxicaţiei prin alimentaţie. Creşterea nivelului în hrană
poate fi accidental (datorită insuficientei omogenizări) sau intenţionată
(atunci când se doreşte creşterea nivelului vitaminei D în lapte).
3. Excesiva folosire ca promotor al creşterii la câinii de talie mare poate
conduce la intoxicaţie.
D Toxicocinetică
1. Absorbţia este rapidă şi completă în intestinul subţire mai ales daca raţia
animalelor este bogată în lipide
2. Distribuţia. D3 este transportat de plasmă către ficat şi rinichi.
3. Metabolism. D3 este metabolizat în 25-hidroxivitamin D în ficat; metabolitul
din ficat este apoi convertit în 1,25-dihidrovitamina D în rinichi.
4. Excreţia. Metaboliţii vitaminei D3 sunt excretaţi în primul rând prin bilă şi
fecale şi mai puţin prin urină.
 Note de curs – Răzvan DOBRE 2017

E Mecanismul acţiunii toxice

1. Funcţionarea normală a vitaminei D3. D3 stimulează retenţia calciului prin:
a) Sporirea absorbţiei calciului de la nivelul mucoasei intestinale.
b) Stimularea sintezei proteinelor fixatoare de calciu
c) Interacţiunea cu paratiroidhormonul ce promovează resorbţia
osteoclastelor din oase.
d) Creşterea reabsorbţiei de calciu din tubii renali distali.
2. Efectele supradozării vitaminei D3.
a) Hipercalcemia induce disfuncţii în conductibilitatea cordului.
(1) Segmentul Q-T este scurtat iar intervalul P-R este prelungit
la EKG.
(2) Ritmul cardiac este anormal de lent; insuficienţa cardiacă
hipercalcemică poate apare atunci când nivelul calciului seric
depăşeşte 14 mg/dl.
b) Receptorii tisulari răspund la 1,25- dihidroxivitamină D, conducând la o
anormală mineralizare a ţesuturilor. Ţesuturile afectate sunt tubulii renali şi
micile până la mediile arteriole.
c) Concentraţiile crescute de vitamina D3 activă pot cauza direct
degenerare celulară şi necroză în tubulii renali.

F Toxicitate
1. Toxicitatea acută. DL50 orală la câine este de 85 mg/kg.
a) Rapoartele clinice arată că intoxicaţia apare la o doză de 0,5-3
mg/kg.
b) Intoxicaţia letală apare la doze de 10-20 mg/kg.
2. Toxicitatea cronică. Acumularea de doze mici poate conduce la intoxicaţie.
Necesarul în hrană pentru mamiferele domestice variază între 200-400
UI/kg furaj. 1g = 40 UI
a) În cazul hrănirii pe o perioadă mai lungă de 60 zile, nivelul maxim
admis de colecalciferol este de numai 4-10 ori necesarul în hrană.
b) Pentru expunerea de scurtă durată multe specii pot tolera de 100 ori
necesarul în hrană.
G Diagnostic
1. Semnele clinice se dezvoltă cel mai adesea după 12-36 ore de la ingestia
dozei toxice.
a) Iniţial se constată depresie, anorexie, vomă, polidipsie, poliurie,
diaree care cel mai adesea sunt vagi şi moderate. Ele se
înrăutăţesc după 24-36 ore de la debut
b) Când apare hipercalcemia semnele clinice se înrăutăţesc şi se
dezvoltă insuficienţa renală
(1) Poliuria şi hipostenuria sunt evidente.
(2) Azotemia şi nivelul ureei din sânge (BUN) apar în cazurile
acute, severe.
c) Sunetele inimii sunt rare şi proeminente atunci când creşte
hipercalcemia.
2. Diagnosticul de laborator.
a) Nivelul calciului seric mai mare decât 2 mg/dl este caracteristic şi
foarte sugestiv pentru intoxicaţia cu colecalciferol.
 Note de curs – Răzvan DOBRE 2017

b) Evidenţierea nivelului fosforului seric poate precede hipercalcemia şi

poate servi ca un iniţial indicator nespecific.
c) Gravitaţia specifică a urinei este de 1,002-1,006
d) Creşterea nivelelor BUN şi a creatininei se înregistrează pe tot
parcursul toxicozei.
e) Excesul de metaboliţi activi ai 1,25-dihidroxivitamin D este prezent
în ţesutul renal dar analizele sunt dificil de efectuat existând puţine
laboratoare care evidenţiază aceşti metaboliţi.
3. Leziuni
a) Macro. Includ hemoragii peteşiale în ţesuturi, striuri palide în ţesutul
renal şi plăci în intima vaselor largi.
b) Micro.
(1) Tubii renali, arterele coronare, mucoasa gastrică, pleura
parietală, bronhiolele pulmonare, pancreasul sunt de obicei
mineralizate.
(2) Tubii renali pot fi degeneraţi, necrotici.
H Tratament şi prognostic. Supradozarea de colecalciferol este o urgenţă
medicală.
1. Terapia de detoxificare va fi instituită cât de curând posibil, preferabil în
primele trei ore de la ingestie după cum urmează:
a) Emeză sau lavaj gastric.
b) Cărbune activat
c) Continuarea administrării de cărbune activat (0,5-1g/kg de 3 ori pe
zi) 1-2 zile pentru reducerea reciclării enterohepatice.
2. Terapia de susţinere
a) Statusul fiziologic al animalului şi parametrii de laborator (Ca seric,
nivelul BUN (urea serica) şi al creatininei, gravitaţia specifică a
urinei, zgomotele cardiace, EKG) vor fi monitorizate.
b) Hipercalcemia va fi tratată
(1) Terapia fluidă cu ser fiziologic şi furosemid (5 mg/kg i.v.
urmat de 3 mg/kg de trei ori pe zi
(a) Diureza salină provoacă excreţia calciului.
(b) Furosemidul este preferat diureticelor thiazide care pot
provoca hipercalcemie
(2) Administrarea corticosteroizilor (prednisone, 2 mg/kg de 2-
3 ori pe zi) inhibă eliberarea factorilor activatori ai
osteoclastelor, reduc absorbţia intestinală a calciului şi
stimulează hipercalciuria.
c) Calcitonina poate fi administrată pentru a reduce nivelele excesive
ale calciului seric sau când hipercalcemia este prelungită
(1) Doza iniţială este de 4-6 U.I./kg s.c.
(2) Doza poate fi mărită la 10-20 UI/kg dacă doza iniţială nu
este eficientă.
3. Prognosticul este rezervat dacă semnele clinice sunt severe sau avansate.
Animalele intoxicate acut, mor în 2-5 zile de la debutul semnelor clinice.

IV BROMETALINUL

A Structură chimică şi caracteristici.

 Note de curs – Răzvan DOBRE 2017

1. Formula chimică este N metil-2,4-dinitro-N-[2,4,6-tribromofenil]-6-

[trifluorometil] benzenamină.
2. Caracteristici
a) Brometalinul este substanţă cristalină palid-galbenă, insolubilă în
apă dar solubilă în solvenţi hidrocarbonaţi.
b) Este stabil la temperatura camerei.
B Surse. Brometalinul a fost descoperit în anii 1980 ca o alternativă la folosirea
raticidelor anticoagulante împotriva şoarecilor şi şobolanior rezistenţi la warfarină;
este folosit cu frecvenţă mai redusă decât raticidele anticoagulante sau
colecalciferolul.
1. Se găseşte su formă de pelete vopsite în verde. Media greutăţii peletelor
este de aproximativ 140 mg iar un pachet obişnuit conţine 300 pelete.
2. De obicei este ambalat în pachete ce conţin 16-42,5 g momeală cu o
concentraţie de 0,01% brometalin.

Figura 4. Structura chimică a brometalinului

C Expunere. Intoxicaţia la câini şi pisici apare datorită consumului de raticide

amplasate incorrect. Incidenţa cunoscută intoxicaţiei rău voitoare este foarte scăzută.
D Toxicocinetică
1. Absorbţia. Este absorbit rapid de la nivelul tractusului gastrointestinal iar
expunerea dermică determină o absorbţie redusă.
2. Metabolismul. Enzimele cu funcţii mixte microsomale demetilează
brometalinul în demetilbrometalin care este tot atât de toxic ca şi compusul
primar poate chiar mai toxic.
3. Excreţia se face în primul rând pe cale biliară, o cantitate mică de toxic
eliminându-se prin urină. Timpul aproximativ de înjumătăţire este de 5-6
zile.
E Mecanismul acţiunii toxice.
1. Brometalinul decuplează fosforilarea oxidativă ducând la pierderea de
ATP-ază. Inhibarea pompei de Na conduce la edem intracellular, balonare
celulară şi degenerare.
2. Poate determina peroxidare lipidică cerebrală.
F Toxicitate
1. Valorile toxicităţii acute sunt redate în tabelul VI – 1.
2. Toxicitatea cronică. Prelungirea exăpunerii şobolanilor la 10-20 ppm
brometalin în raţie este mortală.

Tabel VI – 1. Valorile toxicităţii acute pentru brometalin

Specia Doza letală 50 orală

Pisică 1,8 mg/kg
 Note de curs – Răzvan DOBRE 2017

Şobolan 2,0 mg/kg

Câine 4,7 mg/kg
Iepure 13 mg/kg
Porc de Guineea 1000 mg/kg

G Diagnostic
1. Semnele clinice sunt variate şi dependente de doză. Experienţa
demonstrează un debut mai lent şi durată mai prelungită a semnelor la
pisici comparativ cu câinii.
a) Semnele acute includ tremurături musculare,
hiperexcitabilitate,hiperestezie şi febră.
b) Semnele subacute apar în 2-3 zile. Ele includ pareza trenului
posterior, ataxie, pierderea reflexelor, depresie şi tremurături
musculare. Voma poate fi prezentă sau nu.
2. Diagnostic de laborator
a) Presiunea lichidului cerebrospinal este crescută.
b) Analizele chimice nu sunt de obicei disponibile iar interpretarea
este dificilă; determinarea brometalinului în momelile din
conţinutul stomacal poate ajuta la confirmarea expunerii.
3. Leziunile sunt minime chiar dacă edemul cerebral poate fi prezent.
Degenerarea spongiformă poate să apară în materia albă a creierului în
nervii spinali şi în nervul optic

H Tratament, prognostic şi prevenire. Recuperarea şi convalescenţa sunt lente (1-

2 săptămâni postexpunere).
1. Tratament
a) Terapia de detoxificare este mai eficientă dacă este instituită
mai devreme.
(1) Vomitivele vor fi administrate după ce animalul a mâncat
puţin.
(2) Va fi administrat cărbune activat şi apoi un purgativ salin.
Administrarea cărbunelui (0,5-1 g/kg de trei ori pe zi)
trebuie să continue 2-3 zile pentru a reduce potenţiala
reciclare enterohepatică a brometalinului şi a derivaţilor
săi.
b) Terapia de susţinere
(1) Edemul cerebral trebuie minimizat pentru a încetini
progresia efectelor clinice.
(a) Manitolul (250 mg/kg la fiecare 6 ore) va fi administrat
intravenos pentru a debarasa edemul cerebral.
(b) Dexametazona (2 mg/kg la fiecare 6 ore va fi
administrat pentru a minimiza congestia.
(2) Balanţa fluidelor poate fi menţinută cu fluide orale.
(3) Convulsiile şi hiperexcitabilitatea pot fi controlate cu
diazepam sau fenobarbital.
(4) Terapia de hiperventilaţie este recomandată pentru om dar
eficienţa sa nu poate fi evaluată la animale.
c) Antidot specific nu există
2. Prognosticul este rezervat dacă semnele sunt severe sau avansate.
 Note de curs – Răzvan DOBRE 2017

3. Prevenirea. Tratarea animalelor intoxicate este relativ ineficientă;

întotdeauna educaţia clientului este foarte importantă. Expunerea la
bromethalin este o urgenţă medicală ce necesită evacuarea tractusului
gastrointestinal.

V FLUOROACETATUL MONOSODIC (PRODUSUL 1080)ŞI FLUOROACETAMIDA

A Structură chimică şi caracteristici

1. Structură. Aceşti agenţi sunt derivaţi fluorinaţi ai acidului acetic şi care se
prezintă de obicei sub formă de săruri de sodiu.
2. Carcteristici. Fluoroacetatul şi fluoroacetamida sunt incolore, inodore
insipide şi solubile în apă.

Figura 5. Structura chimică a (A) fluoroacetatului monosodic şi a (B)

fluoroacetamidei

B Surse Fluoroacetatul este folosit pentru combaterea rozătoarelor şi păsărilor

răpitoare deoarece acestea sunt extrem de toxice pentru diferite specii de animale
domestice şi sălbatice acestea fiind disponibile numai pentru firmele autorizate de
deratitare în vederea aplicărilor limitate.
C Expunere
1. Fluoroacetatul poate fi importat şi utilizat ilegal în unele regiuni conducând
la toxicoze.
2. Expunerile accidentale apar atunci când momelile sau animalele intoxicate
nu sunt ridicate după acţiunile de deratizare.
3. Intoxicaţia secundară poate să apară la carnivore care sunt foarte
susceptibile şi care pot consuma rozătoare otrăvite.
D Toxicocinetică
1. Absorbţia este rapidă de la nivelul tractusului gastrointestinal.
2. Metabolism. Fluoroacetatul şi fluoroacetamida sunt metabolizate până la
acid monofluoracetic prin hidroliză.
E Mecanismul acţiunii toxice. Fluoroacetatul şi fluoroacetamida substitue acetil
coenzima A din ciclul Krebs şi se combină cu acidul oxalacetic formând fluorocitratul.
1. Fluorocitratul inhibă aconitaza în ciclul acidului citric blocându-l.
2. Acumulările de acid citric blochează producerea de energie celulară şi
respiraţia. Inima şi creierul sunt afectate în primul rând şi foarte sever de
deficitul de energie celulară.
F Toxicitate
1. Câini şi pisici. Fluoroacetatul monosodic şi fluoroacetamida au o toxicitate
crescută pentru carnivore în special pentru cele din familia Canidae.
a) Doza letală pentru câini şi pisici este de 0,05-1,0 mg/kg.
b) Există mici diferenţe de doză între intoxicaţie şi moarte puţine
animale supravieţuind intoxicaţiei cu fluoroacetat monosodic şi
fluoroacetamidă. Cianoza, colapsul şi moartea apar în general după
2-12 ore de la ingestia dozei toxice.
 Note de curs – Răzvan DOBRE 2017

2. Vitele. Toxicitatea la cele mai multe mamifere domestice este mai mică
decât un mg/kg.
3. Şobolanii şi şoarecii. Doza letală la şoareci şi şobolani se situează între 5
şi 8 mg/kg.
4. Păsările inclusiv cele răpitoare sunt mai rezistente, dozele letale variind în
cazul acesta de la 1 la 10 mg/kg.
G Diagnostic
1. Semnele clinice au un debut acut după 0,5-2 ore de la ingestie după ce
fluoroacetatul este convertit în fluorocitrat.
a) Câinii. Semnele sunt foarte evidente.
(1) Semnele iniţiale includ nelinişte, hiperiritabilitate şi
vomitare.
(2) Semnele propriu-zise includ defecare repetată, urinare,
tenesme şi vomă continuă.
(a) Se dezvoltă dispnee şi spumozităţi la nivelul gurii şi al
nărilor.
(b) La câini se întâlnesc alergarea sălbatică, isteria şi
lătratul.
(c) Apar convulsii tonicoclonice intermitente
b) Pisicile. Prezintă vocalizaţie anormală (mieunat sinistru) şi aritmie
cardiacă.
c) Caii şi rumegătoarele. Modificările cardiace şi moartea bruscă sunt
cele mai evidente semne ale intoxicaţiei la cai şi rumegă toare.
2. Diagnosticul de laborator.
a) Studiile clinico-chimice au reliefat hiperglicemie şi acidoză.
b) Nivelul citratului an fost evidenţiat în sânge sau în ţesutul renal.
c) Analiza momelilor suspecte, a conţinutului stomacal sau a vomei
poate evidenţia prezenţa rezidurilor toxice. Acestea sunt dificil de
detectat şi oferă date sigure atunci când sunt evidenţiate în ţesuturi.
3. Leziunile includ stomac gol, cianoză, debut rapid al rigidităţii cadaverice şi
inimă flască şi palidă.
H Tratament şi prognostic.
1. Terapia de detoxificare.
a) Emeza sau lavajul gastric vor fi instituite dacă animalul nu a început
deja să vomite.
b) Cărbunele activat este de ajutor dacă este daministrat foarte
devreme.
2. Terapia de susţinere
a) Barbituricele cuacţiune de scurtă durată pot fi folosite pentru
combaterea convulsiilor. Ele vor fi folosite numai pentru a evita
depresia respiraţiei.
b) Oxigenul, respiraţia artificială pot fi administrate.
c) Aritmiile vor fi monitorizate şi tratate.
3. Terapia antidotică
a) Glicerol monoacetatul 0,55 g/kg i.m. poate fi de ajutor.
b) Etanolul 50% şi acidul acetic 5%, 8 ml/kg din fiecare. Se vor
administra oral şi vor suplini necesarul de acetat reducând
conversia fluoroacetatului în fluorocitrat.
4. Prognosticul este rezervat spre grav după ce semnele clinice au început să
se dezvolte.
 Note de curs – Răzvan DOBRE 2017

VI FOSFURILE DE ZINC, ALUMINIU ŞI CALCIU

A Structură chimică şi caracteristici

1. Sinteza Fosforul trivalent se leagă de sărurile metalelor pentru a forma
fosfida metalică corespunzătoare.
2. Carcteristici
a) Fosfurile de calciu, aluminiu şi zinc sunt roşu-maroniu, gri-galbui
respectiv cristale gri închis.
b) Ele sunt instabile în mediu acid sau în condiţii de umiditate.
(1) Persistenţa în mediu este limitată.
(2) Ele se descompun rapid în stomac, în mediul acid, şi
formează fosfina (PH3), un gaz inflamabil mai greu decât
aerul. Mirosul degajat de fosfină este asemănător cu acela
al acetilenei sau al peştelui putrezit.
B Surse
1. Raticide. Sărurile fosfide sunt adesea utilizate ca o alternativă la raticidele
anticoagulante
a) Ele sunt folosite ca raticide si sunt disponibile ca atare.
b) Sunt preparate în cereale sau momeli cu zahăr în concentraţie de 2-
5%
2. Cereale fumigante. Sărurile de fosfide sunt folosite sub această formă
pentru combaterea insectelor şi a rozătoarelor.
C Expunere
1. Toxicoza este cel mai adesea rezultatul ingestiei accidentale de momeli
pentru rozătoare sau otrăvirii voluntare a câinilor.
2. Expunerea la fosfina gaz folosită ca fumigant poate produce intoxicaţii.

Figura 2. Producerea fosfinei din fosfida de zinc.

D Toxicocinetică
1. Absorbţia. Hidroliza acidă pe care sărurile de fosfide o suferă în stomac
duce la formarea fosfinei care este rapid absorbită prin membranele
mucoase.
2. Metabolism şi excreţie. Fosfinele sunt instabile şi se cunosc destul de
puţine lucruri despre metabolismul şi excreţia lor.
E Mecanismul acţiunii toxice. Sărurile fosfide produc iritaţie respiratorie şi
gastrointestinală şi inhibă citocrom-C-oxidaza, relaţia dintre inhibiţia citocrom-C-
oxidazei şi efectele clinice fiind deocamdată neclară.
F Toxicitate
1. Toxicitatea acută
a) Toxicitatea la câinii cu stomacul gol este de 300 mg/kg, faţă de 40
mg/kg la câinii cu stomacul plin. Toxicitatea creşte la animalele care
consumă fosfide în amestec cu hrană sau au stomacul plin
deoarece acidoza postprandială creşte mărind transformarea
fosfidelor în fosfine.
 Note de curs – Răzvan DOBRE 2017

b) La majoritatea animalelor doza letală este cuprinsă între 20-50

mg/kg.
3. Toxicitatea subacută şi cronică nu sunt descrise.
G. Diagnostic
1. Semnele clinice sunt acute şi apar după 0,5-4 ore de la ingestie.
a) Vomitarea apare devreme.
b) Depresia, tremurăturile şi slăbiciunea progresivă se dezvoltă rapid.
Hiperestezia, crizele şi alergarea au fost descrise mecanismul
acestor efecte nefiind cunoscut.
c) Salivaţia poate fi prezentă şi, alături de alte semne poate să de
impresia de intoxicaţie cu organofosforice.
d) Colica se observă la cai, iar balonamentul la vaci.
2. Diagnosticul de laborator
a) Valorile hematologice şi chimice nu sunt convingătoare.
(1) Se semnalează hiperfosfatemie şi hipofosfatemie
(2) Poate să apară hipoglicemia şi hipocalcemia care este
observată inconstant
(3) Acidozele, apar în timpul intoxicaţiei
b) Analizele chimice. Se fac analize din conţinutul stomacal sau din
ţesuturi pentru Zn, Al sau P, care sunt neconcludente. Analize
pentru a determina fosfina din ţesuturi nu sunt disponibile.
3. Leziuni
a) Conţinutul stomacal poate avea miros de acetilenă sau de peşte
mort
b) Congestia şi edemul pulmonar sunt moderate şi nespecifice.
c) Alte leziuni nespecifice şi inconstante includ degenerescenţa
miocardului, ficat palid-galben şi degenerescenţă în ficat şi rinichi.
H Tratament şi prognostic
1. Terapia de detoxifiere. Se recomandă terapia generală orală de detoxifiere
şi folosirea cărbunelui activat.
2. Terapia de susţinere.
a) Se administrează fluide cu bicarbonaţi pentru combaterea acidozei
b) Administrarea de oxigen şi respiraţia artificială pot fi efectuate
pentru a combate iritaţia pulmonară şi edemul.
c) Mucilagiile şi protectoarele pot fi administrate pentru a trata
gastroenteritele.
d) Nivelul calciului seric va fi monitorizat.
e) Insuficienţa hepatică sau renală vor fi tratate prin susţinere şi
simptomatic.
3. Antidoturi specifice nu există.
4. Prognosticul depinde de doza ingerată şi de măsurile de terapie de
susţinere. Rezultatul este dificil de prezis.

In afara de acestea veti avea in vedere si notele predate cu privire la ANTU.

Paste fericit!
Vacanta placuta!
Note de curs – Răzvan DOBRE 2017