1.

Definirea scopului comunicarii

2. Anticiparea factorilor care ar putea perturba receptarea
mesajului de catre ascultatori, sau care ar putea reprezenta o bariera
in receptarea mesajului de catre acestia
3. Selectarea informatiilor - fiecare persoana isi face propria selectie
dintr-o multitudine de informatii (Ex.: Conferinta de presa - fiecare
reporter alege acele informatii care, subiectiv vorbind, i se par mai
relevante/ mai spectaculoase/ mai generalizatoare/ mai noi/ generatoare
de audienta. De asemenea, organizatia care isi face cunoscute
intentiile prin conferinta de presa alege anumite detalii care sa fie
reprezentative pentru ea si potential diferite de cele ale altor organizatii
cu aceleasi activitati). Mesajul trebuie structurat astfel incat toate
detaliile sa fie convergente, avand drept punct central mesajul adresat
de catre respectiva organizatie potentialilor clienti (prin intermediul
formelor mediatice).
4. Adaptarea stilului vorbitorului, din punctul de vedere al vocabularului
folosit, al complexitatii vocabularului (registrul in care se face
prezentarea se schimba in functie de publicul tinta). Tonul vocii este
menit sa puncteze elementele-cheie ale prezentarii.
5. Folosirea unui intreg bagaj de elemente non-verbale pentru
accentuarea celor spuse (gesturi, zambet sau incruntare, contact vizual
etc.). Excesul formelor de comunicare kinezica afecteaza profund
valoarea informatiei si receptarea mesajului propriu-zis.
6. Comunicarea orala trebuie sa aiba un caracter interactiv, publicul fiind
astfel antrenat (directsau prin intermediul formelor mediatice) in
dezbatere/prezentare, astfel incat efectul asupra participantilor sa fie
maxim. Acest efect este perceput de catre vorbitor (personalitatea care
prezinta un discurs; un reprezentant al organizatiei care propune un
produs nou etc.) cu ajutorul elementelor de feedback (reactii
constiente sau instinctive ale celor prezenti. Reactia publicului
potential (de ex. persoanele aflate in fata televizorului) se observa
insa ulterior, prin ralierea la opiniile vorbitorului sau, in cazul
organizatiei, prin cumpararea produsului respectiv.
7. Cunoasterea exacta a rolului participantilor la comunicare (element
deosebit de important in comunicarea publica) si stabilirea unei relatii a
acestora cu vorbitorul (relatie de sustinere sau de opozitie fata de ideile
prezentate - discursul politic; intentia de invatare - in aula universitara;
lamurirea unor elemente de evolutie economica - prezentarea unui
program economic; subordonare - conferinta sustinuta de catre
presedintele unei corporatii in fata reprezentantilor tuturor filialelor din
diferite tari etc.)

In lucrarea sa "The Five Clocks"[1] lingvistul si sociologul olandez Martin Joos

defineste cinci "etape" ale comunicarii orale, acestea marcand si diferentele
fundamentale intre comunicarea scrisa si cea orala.

Cele cinci forme de comunicare orala, dupa Joos, sunt:

1. Comunicarea "rece" (numita de el "frozen style") - adica, un gen de
comunicare in desfasurarea careia emitatorul nu isi vede si nu isi cunoaste
receptorul, deci nici nu il poate influenta in vreun fel. Un bun exemplu pentru
acest caz il constituie emisiunile de radio sau TV, la care nu exista un numar
de telefon pentru ca ascultatorii/ telespectatorii sa intre in direct cu
personalitatile invitate. Astfel de emisiuni sunt foarte elaborate si atent
realizate, pentru ca desfasurarea in direct nu permite reglaje.

2. Comunicarea formala ("formal style") are loc atunci cand auditoriul este
numeros. Vorbitorul percepe unele reactii din partea publicului, de care totusi
il desparte un "zid". Vorbitorul poate insa crea o atmosfera distanta si in cazul
in care se adreseaza, in stil formal, unei singure persoane - pe care astfel o
avertizeaza de faptul ca nu doreste sa mentina deschise canalele de
comunicare. Discursul, in acest caz, trebuie sa aiba un grad ridicat de coerenta.

3. Comunicarea de tip profesional ("consultative style") implica o

elaborare prealabila a discursului. De la interlocutori se asteapta o participare
activa. In cazul unei astfel de comunicari, informatiile initiale acopera doar
esenta subiectului, urmand ca partenerii de discutie sa solicite, eventual,
prezentarea unor detalii. In acest caz, este posibil ca, in discurs, sa apara si
unele mici incoerente, sau erori de exprimare - usor de corectat in timp real.

4. Conversatia ocazionala, libera ("casual style")presupune folosirea unui

stil informal, neoficial, in care pot aparea chiar si elemente de argou, sau
expresii eliptice, specifice limbajului colocvial.

5. Conversatiile intime ("intimate style") apar, de obicei, intre prieteni

apropiati sau membrii aceleiasi familii. In acest caz, comunicarea are, in primul
rand, scopul de a transmite o stare emotionala. Stilul este neprotocolar, cu
expresii libere si chiar, in unele cazuri, se folosesc forme eliptice sau expresii
cunoscute doar de participanti, acestea avand un rol expresiv.

In toate aceste cazuri se disting diferente de exprimare a mesajului, in functie

de nivelul educational si cultural al vorbitorilor, in functie de varsta sau
profesie.

Joos afirma si faptul ca "vorbim limbi diferite", adica, in situatii diferite, aceeasi
persoana poate folosi nivele diferite de formalism, intr-o forma de comunicare
mai simpla sau mai detaliata.

CALITATI GENERALE ALE STILULUI ORAL

1. CLARITATEA - care se refera la expunerea subiectului sub o forma

coerenta, limpede, usor de inteles de catre receptori. Prin pastrarea claritatii,
mesajul poate fi receptionat inmtr-o forma optima, exact asa cum doreste
emitatorul.
CORECTITUDINEA - pentru ca mesajul comunicarii sa fie receptat cat mai
bine, este important ca exprimarea emitatorului sa fie corecta din punct de
vedere gramatical, cu pastrarea sintaxei si a topicii cerute de subiect.

3. PRECIZIA - se refera la alegerea cuvintelor potrivite pentru fiecare act de

comunicare in parte.

4. PURITATEA EXPRIMARII. Pentru transmiterea exacta a mesajului, este

de preferat sa se foloseasca fie limbajul academic, fie cel standard; includerea
in discurs a unor elemente arhaice, regionalisme, neologisme in exces
impiedica perceperea corecta a mesajului comunicarii.

Exemplul 1: discursul academic romanesc traditional se bazeaza pe

folosirea multor cuvinte latine sau grecesti, sau a unor formule filosofice foarte
specializate.

Exemplul 2: discursul teologic ortodox se bazeaza pe folosirea unor

cuvinte si expresii slavone, greu de inteles de catre generatia postmoderna.

5. CONCIZIA - folosirea unui numar prea mare de divagatii de la subiect duce

evident la pierderea esentialului din mesajul comunicat. Exprimarea trebuie sa
fie concentrata pe subiect.

In general, pentru ca actul de comunicare sa fie implinit si mesajul sa ajunga

in forma corecta, de la emitator spre receptor(i), unele elemente de "stil" sunt
de asemenea importante:

a. Naturatelea stilului (fara exagerari, fara afectare, fara falsitate)

b. Nu este permisa folosirea unor cuvinte sau expresii jignitoare, care sa atinga
demnitatea umana (vezi cerintele de "political correctness" - referitoare in
principal la probleme legate de rasa, religie si sex).

c. Armonia si delicatetea exprimarii sunt, de asemenea apreciate. Ascultatorii

sunt adesea receptivi atunci cand vorbitorul include in discurs elemente cu
tenta personala, exemple din experienta sa, sau cand exprima (indirect)
sentimente si ganduri personale.

In activitatile umane se disting un mare numar de forme de comunicare orala,

determinate de context, de numarul de participanti (receptori) sau de scopul
comunicarii. Iata cateva dintre acestea:

1. MONOLOGUL - nu implica receptorul, dar conteaza "raspunsul" acestuia

(prin gesturi, limbajul trupului, atitudini) adica "feedback-ul" (de ex. un actor,
intr-o piesa de teatru). Durata sa este variabila, de la cateva minute pana la
1-2 ore.
2. CONFERINTA - o forma de adresare publica directa, de durata mare.
Subiectul propus este, de obicei, cunoscut dinainte, iar participantii pot fi
specialisti, cunoscatori ai temei puse in discutie. Tema trebuie
prezentata neutru, dar se asteapta, de catre receptori, si unele opinii personale
ale vorbitorului. In acest caz, publicul nu are rol interactiv, ci doar recepteaza
informatiile; in cazul unei conferinte de specialitate, se propune un timp pentru
discutii, in care publicul are posibilitatea de a pune intrebari, sau de a-si
exprima opiniile pro si contra prezentarii facute de emitator, sau temei in
cauza.

3. EXPUNEREA - se bazeaza exclusiv pe parerile proprii ale undei persoane,

cu privire la un subiect. Durata sa este medie. Receptorii isi pot prezenta
opiniile numai dupa incheierea comunicarii, sub forma unei dezbateri, sau a
unor intrebari cu scop de clarificare.

4. DISCURSUL - este forma cea mai complexa de comunicare orala de

lunga durata. Vorbitorul prezintao idee, pe care trebuie sa o argumenteze, sa
o sustina cu exemple sau puncte de vedere.

5. PRELEGEREA - este o forma de comunicare de durata medie, care se

adreseaza unui public avizat. In general, prezentarea unei prelegeri se face
intr-o sala publica, tema ei fiind anuntata din timp.

6. ALOCUTIUNEA - este o alta forma de comunicare specifica pentru spatiul

public. Durata sa este redusa (circa 8-10 minute) si are scopul de a ilustra un
punct de vedere personal.

7. PLEDOARIA - este un tip specializat de comunicare in spatiul public. Scopul

sau este acela de a convinge, sau de a manipula ascultatorii.

8. DEZBATEREA este o discutie pe o tema comuna, la care participa mai multi

(cel putin 2) emitatori. De obicei, opiniile sunt prezentate ca raspuns la
intrebarile puse de un moderator. Durata sa este variabila, dar de obicei
depaseste o jumatate de ora.

9. PREDICA - este un alt tip de "pledoarie" cu scop moral, religios. Ea se

desfasoara intr-un spatiu social specializat. Receptorii nu au un rol interactiv,
ei nu participa activ la desfasurarea actului comunicational, dar de la ei se
asteapta ca prezentarea orala a temei sa aiba efecte interioare (in atitudine)
sau exterioare (in actiunile intreprinse ulterior, la nivel individual sau de grup).

10. SEMINARUL, CURSUL - sunt forme specializate de comunicare in cadrul

social, cu scop educational. Durata lor este fixa. Scopul acestor tipuri de
comunicare este de clarificare a unor informatii prezentate anterior
(seminarul), sau de prezentare a unor informatii noi (cursul).

Alte forme de comunicare:

- INTERPELAREA - solicitarea de clarificari din partea unei persoane
informate intr-un anumit subiect (de ex. interpelare in Parlament). Chiar
daca subiectul in cauza este cunoscut de toti participantii la actul
comunicational,, clarificarile pot fi oferite doar de persoana care are
capacitatea de decizie.

- POVESTIREA - cadrul in care se desfasoara este neoficial, neprotocolar,

chiar familial. Ea se refera la prezentarea unor evenimente imaginare
sau intamplate in trecut, pe care vorbitorul le cunoaste mai bune decat
ascultatorii sai.

- TOASTUL- forma de comunicare de durata mica, in forma oficiala sau

neoficiala, cu un substrat emotional, care subliniaza o ocazie speciala (cu
incarcatura pozitiva).