Universitatea „Ovidius” din Constanta

Facultatea de Drept si Stiinte Administrative

- Dreptul comparat -
Disciplina de sine statatoare
Sau

Metoda de cercetare

Dobrisan Madalina - Stefana

Drept ZI - Anul IV

2017
 Problematica naturii dreptului comparat, adica faptul de a se stabili daca dreptul
comparat este o stiinta autonoma in randul ramurilor dreptului sau numai o metoda folosita
pentru realizarea studiului comparativ intre diferite ramuri ale dreptului sau intre stiinte
diferite, a preocupat pe foarte multi cercetatori.

S-a apreciat ca este important sa se stie daca dreptul comparat este sau nu o stiinta,
intrucat numai astfel isi poate aduce un real aport la dezvoltarea, perfectionarea dreptului, la
implementarea diferitelor rezultate ale cercetarii juridice in cadrul unor institutii concrete din
domeniul diverselor ramuri ale dreptului.

In doctrina de specialitate s-a afirmat ca pentru a se cunoaste daca dreptul comparat

este o simpla metoda sau o stiinta independenta, nu era nevoie de nenumaratele luari de
pozitie si irosirea timpului altor numerosi teoreticieni. S-a mai sustinut ca este necesar sa se
accepte cele trei curente esentiale si sa se puna capat controverselor legate de acest subiect.

1. Primul curent afirma ca discutiile controversate legate de natura stiintei dreptului

comparat are numai un interes academic si nu merita sa se mai scrie despre acest subiect.
Conform unor autori, cum ar fi: Mc Dougal, Schmitthoff s.a., problema dilemei privind
natura dreptului comparat nu prezinta importanta necesara pentru a mai prelungi
eforturile de a lamuri acest aspect.
Astfel, Mc Dougal precizeaza ca dreptul comparat este numai o metoda de
cercetare si nimic mai mult, iar Schmitthoff precizeaza ca stiinta dreptului comparat este
o ramura a dreptului, dar nu se pot delimita net notiuni cum ar fi „metoda' si „stiinta”. La
randul sau Gutteridge afirma ca interesul problemei privind natura dreptului comparat
este pur teoretica si in toate privintele importanta clarificarii ei este indoielnica.

2. Un al doilea curent inglobeaza teoriile potrivit carora dreptul comparat nu este decat o
metoda de cercetare. O asemenea concluzie a fost acceptata, in ultima perioada de timp,
de catre tot mai multi specialisti in studiul dreptului comparat.

3. Un al treilea punct de vedere considera ca dreptul comparat este numai o disciplina

autonoma. Aceasta conceptie a constituit punctul de vedere al majoritatii teoreticienilor
disciplinei dreptului comparat, la inceputul secolului al XX-lea, dar, progresiv, conceptia
a pierdut multi dintre adeptii sai.

Referitor la aspectul privind caracterul dreptului comparat, Zweigert, considera ca este

preferabil sa nu se mai discute despre aceasta problema intrucat oricum concluzia nu prezinta
un interes major.

Zweiger afirma ca studiile efectuate pentru clarificarea caracterului dreptului comparat nu

fac altceva decat sa satisfaca curiozitatea comparatistului, lasand sa se inteleaga, ca, dupa
parerea sa, nu prezinta nicio alta importanta astfel de cercetari.

1
 O alta categorie de autori spera sa gaseasca raspunsul la intrebarea pusa in discutie, in
modificari de ordin terminologic, in acest fel, Mark Ancei considera ca juristul se va rataci in
controverse si de aceea ar fi mai bine sa fie inlocuit termenul de drept comparat cu acela de
studiu comparat al dreptului. Ancei si-a schimbat in mod cert parerea in masura in care
propune o stiinta comparativa a dreptului care isi construieste ea insasi propriul sau obiectiv.

Argumentul cel mai des folosit de catre teoreticieni este ca aceasta controversa asupra
naturii dreptului comparat este teoretica si sterila, deoarece nu are nicio importanta practica,
in trecut insemnatatea problemei a fost exagerata, dar nici nu trebuie sa i se desconsidere
valoarea, deoarece s-ar comite o eroare in sens invers, fiind neglijata complet importanta
contradictiilor.

Argumentul potrivit caruia termenii de „metoda” si „stiinta” pot fi inlocuiti cu usurinta

intre ei, dar si argumentul ca nu li se pot delimita domeniile si functiunile este nerealist si nu
sprijina in niciun fel dezvoltarea procesului de cercetare pentru dreptul comparativ.

„Metoda” este un ansamblu de demersuri rationale, sustinute spre a atinge scopul propus.
Este un instrument accesoriu servind un scop. S-a apreciat ca, dimpotriva, o stiinta autonoma
constituie un volum de cunostinte ordonate, avandu-si domeniul ei propriu, un obiect
determinat si recunoscut, o metoda proprie de analiza si cercetare.

In concluzie, se va admite ca este inexact si superficial argumentul potrivit carui termenii

de „metoda' si „stiinta' pot fi confundati. Nu trebuie sa uitam ca stiinta juridica, ca de altfel
orice stiinta, are metodele ei proprii.

1. Caracterul dreptului comparat de disciplina de sine statatoare sau o

simpla metoda de cercetare

S-a apreciat ca teoreticieni de seama au inceput sau au sfarsit prin a contesta dreptului
comparat caracterul de stiinta autonoma. S-a ajuns ca in prezent majoritatea autorilor de drept
comparat sa nu mai considere aceasta disciplina ca o ramura a dreptului, ci numai o simpla
metoda care serveste la cercetarea comparativa a diferitelor sisteme de drept.

Atat Edouard Lambert, cat si Gutteridge, acestia fiind unii dintre cei mai insemnati autori
ce au realizat progresul dreptului comparat, au afirmat ca dreptul comparat reprezinta numai o
metoda particulara ce poarta denumirea de „metoda comparativa'.

Egon Weiss mentioneaza ca in mod abstract se infatiseaza comparatia juridica ca o

metoda a stiintei dreptului, care compara fenomenele juridice din tarile straine. S-a mai
sustinut ca o stiinta particulara a dreptului comparat nu exista si nici nu poate sa existe.

2
 Principalele incercari facute pentru a se demonstra ca dreptul comparat nu este o stiinta
autonoma au fost realizate de Kaden, care precizeaza ca obiectivul dreptului comparat este de
a compara normele juridice care apartin diverselor ordini juridice pentru a face sa reiasa
echivalenta sau diferenta solutiilor.

Rezulta ca actul compararii depinde, pe de o parte, de materialul asupra caruia opereaza,

iar pe de alta parte, actul compararii nu desprinde norme juridice valabile si aplicabile. De
aceea, compararea juridica reprezinta o tehnica speciala de studiere a diverselor ordini
juridice, in concluzie, compararea juridica nu este o stiinta intrucat nu indeplineste niciuna
dintre conditiile pe care aceasta trebuie sa le indeplineasca.

Un alt teoretician cunoscut, Gutteridge, sustinea ca dreptul comparat era o stiinta de a

face dominanta conceptia potrivit careia dreptul comparat nu este decat o metoda.
Compararea regulilor de drept imprumutate din diferite sisteme nu duce la formularea unor
reguli noi, independente, care sa reglementeze raporturile sau conventiile dintre oameni, de
aceea a apreciat ca nu exista o ramura a dreptului care sa poarte denumirea de drept comparat.

Un alt argument al sustinerilor lui Gutteridge este acela potrivit caruia dreptul comparat
constituie o metoda si ca disciplina teoretica nu are un domeniu propriu. S-a sustinut ca a te
sluji de metoda comparativa pentru a prezenta istoria institutiilor inseamna a realiza o istorie
comparata a institutiilor sau a etnologiei.

Mai sustine ca a te sluji de metoda comparativa in vederea intelegerii legilor societatii, nu

face altceva decat a se realiza filosofia dreptului sau sociologie. In concluzie, Gutteridge
afirma ca dreptul comparat nu exista.

Jescheck sustine ca dreptul comparat nu poate fi o stiinta intrucat obiectul sau nu poate fi
nici definit, nici delimitat. Pornind de la aceasta idee ar rezulta ca o stiinta este caracterizata
de obiectul ei delimitat si specific caracterizat prin metoda in forma cercetarii si gandirii.

Kaden afirma ca, incercand sa faca din dreptul comparat o stiinta autonoma, comparatistii
au stabilit o echivalenta intre compararea juridica si rezultatele pe care aceasta le dobandeste.
Conform argumentelor lui Kaden, daca compararea se realizeaza in interesul altei stiinte
autonome, ea nu poate pretinde sa devina, la randul ei, o disciplina independenta.

Metoda comparativa este doar un instrument, deci o metoda si numai atat. Problema unei
stiinte autonome se apreciaza in functie de domeniul de investigatie care ii apartine in
exclusivitate si care este diferita de domeniile de activitate ale tuturor celorlalte stiinte.

De aceea, sustine Kaden, o stiinta poate pretinde sa fie autonoma in masura in care
punand probleme noi, ajunge la cunostinte noi integrate intr-un tot coerent. Daca ordonam
cunostintele si daca clasificam rezultatele, se ajunge la solutionarea problemei aflata in
cercetare, sporind, in acest fel, cunoasterea umana in domeniul cercetat. Se poate concluziona
ca pentru dreptul comparat trebuie sa se defineasca obiectul si domeniul propriu.

3
 2. Conceptia potrivit careia dreptul comparat este o stiinta autonoma

Alti numerosi autori ai domeniului dreptului comparat apreciaza ca dreptul comparat

reprezinta o stiinta autonoma sau o metoda, dar si o stiinta autonoma. Acest punct de vedere a
fost dominant la inceput secolului al XX-lea, asa cum am mai precizat.

Este real faptul ca de la inceputul secolului, conceptia potrivit careia dreptul comparat
este o stiinta a fost abandonata de multi cercetatori, migrand spre grupul celor care considera
ca, dimpotriva, dreptul comparat nu reprezinta o stiinta ci numai o metoda de cercetare. In
ciuda eforturilor si a teoriilor vremii, potrivit conceptiei lui Constantinesco, nu s-a reusit sa se
demonstreze nici caracterul sau de stiinta, nici domeniul sau propriu, nici autonomia sa.

Desi au aparut teorii contrarii, autorii comparatisti care sustin caracterul stiintific si de
ramura a dreptului comparat, sunt de acord ca aceasta ramura de drept este, in acelasi timp, si
metoda de cercetare, si stiinta. Acest dublu caracter este evidentiat de un numar restrans de
teoreticieni ai domeniului comparat. S-a sustinut si ideea ca, in mod tacit, dublul caracter al
dreptului comparat este recunoscut de catre toti teoreticienii din domeniu.

Pot fi stabilite trei categorii de opinii ale comparatistilor:

a) Opiniile potrivit carora prin diverse argumente comparatistii incearca sa precizeze

obiectul si domeniul propriu al acestei stiinte autonome;
b) Opiniile potrivit carora dreptul comparat reprezinta o parte a unei stiinte
comparative generale;
c) Opiniile universaliste despre dreptul comparat.

S-a apreciat ca exista doua subgrupari de teoreticieni comparatisti:

a) Comparatistii care afirma ca dreptul comparat constituie o stiinta autonoma. Acesti

autori nu folosesc argumente pentru a justifica punctul lor de vedere;
b) Comparatistii care isi justifica pozitia pe care o adopta fata de problema pusa in
discutie (caracterul dreptului comparat).

Lambert a incercat sa sistematizeze opiniile mentionate, precizand ca dreptul

comparat are sarcina de a le releva jurisconsultilor legile naturale carora li se supun
manifestari ale vietii sociale al caror ansamblu alcatuiesc dreptul, de a-i face sa sesizeze
legatura si ratiunea de a fi a transformarilor vietii juridice, de a le ingadui sa descopere care
sunt, pentru orice institutie, formele ce corespund fazelor de dezvoltare sociala, influentate de
regimurile politice si economice.

O astfel de conceptie se intemeiaza pe ideea de drept just si a unui tip ideal de institutii
juridice. Saleilles precizeaza ca fiecare tara trebuie sa-si aduca contributia la crearea unui
drept comun al civilizatiei care sa ne reprezinte.

4
 Lambert apreciaza ca sub denumirea de drept comparat se afla inglobate doua
discipline deosebite care au un aer de rudenie, dar pe care, in fapt, le uneste numai o trasatura
exterioara, aceea a folosirii comune a metodei comparative.

Prima dintre aceste discipline, istoria comparativa, urmareste un tel exclusiv stiintific
si speculativ. Istoria comparativa alcatuieste cadrul si partea descriptiva a sociologiei juridice.
Constituie, totodata, o stiinta in inteles tehnic, adica o stiinta a dreptului.

A doua disciplina - legislatia comparata - are in vedere un scop practic. Este unul
dintre instrumentele si unul dintre organele de descoperire, de creatie sau de aplicatie a
dreptului, avand ca rol sa desprinda fondul comun de conceptii si de institutii care exista in
mod latent.

Lambert evidentiaza inca o data rolul jucat de metoda de comparare pentru elaborarea
dreptului comun francez ori a dreptului privat german. In continuarea ideilor sale, Lambert
apreciaza ca dreptul comparat nu are obiect deoarece el reprezinta o simpla metoda
comparativa a mai multor sisteme de drept.

Raoul de la Grasserie apreciaza ca dreptul comparat nu reprezinta o stiinta, dar devine

stiinta numai daca are rol de comparare. Daca compararea se realizeaza in timp, se obtine o
istorie a evolutiei ca institutii ale dreptului romanesc.

In acelasi sens poate fi privita aderarea tarii noastre la o serie de conventii

internationale din domeniul dreptului comercial, care a avut ca efect participarea Romaniei la
dreptul uniform creat de aceste conventii.

Dreptul comparat are un obiect si un scop propriu, constituie o metoda cu caracter

preponderent de cercetare a diferitelor sisteme de drept si a institutiilor care le deserveste, dar
nu are propriul sau cadru juridic pe care sa-1 reglementeze.