Viata legionara este frumoasa.

Dar nu este frumoasa prin bogatie, prin viata de petreceri, prin lux, ci este frumoasa prin
multimea primejdiilor, pe care le ofera legionarului, frumoasa prin nobila camaraderie care leaga
pe toti legionarii din intrega tara intr-o sfanta fratie de lupta; inaltator de frumoasa prin
neaplecata, prin barbateasca atitudine in fata suferintei

Corneliu Zelea Codreanu

Chemati sufletul neamului la o viata noua.

Nu cautati succesele electorale daca ele nu insemneaza in acelasi timp biruinta fortelor
organizate ale sufletului innoit…

…viata multora dintre noi incepe sa-si gaseasca un rost unic pe deasupra tuturor intereselor:
acela de a lupta pentru neamul nostru primejduit in existenta sa.

Acolo unde nu este dragoste, nu este viata legionara.

Priviti un moment aceasta viata legionara si intelegeti ce ne leaga pe noi, pe toti unul de altul, pe
cei mari si pe cei mici, pe cei saraci si pe cei bogati, pe cei batrani si pe cei tineri.

Intima noastra stare sufleteasca din care s-a nascut Legiunea, a fost aceasta:nu ne intereseaza
daca vom birui, daca vom cadea franti sau daca vom muri.

Scopul nostru era altul: de a merge uniti.

Mergand impreuna, uniti, cu Dumnezeu inainte si cu dreptatea neamului romanesc, orice soarta
ne-ar fi daruit, infrangerea sau moartea, ea va fi binecuvantata si va da roade pentru neamul
nostru.
Niciodata sa nu faci o fapta de care sa-ti fie rusine a doua zi, iar cand ai facut ceva, asuma-ti
raspunderea intreaga. Voiesc prin aceasta sa fac tuturor legionarilor educatia in sensul de a sti,
atunci cand gresesc sau se abat de la linia legionara sa-si recunoasca greselile, sa plateasca prin
pedeapsa.

Legionarul va trebui sa spuna: “am gresit, dar am platit. Nu sunt dator nimanui cu nimic.”

In al doilea rand, voiesc sa iasa din mintea legionarilor, ca a-si plati prin pedeapsa un rau pe care
l-au facut, este ceva rusinos. NU.

Este ceva sfant, pentru ca restabilesti: o dreptate pe care tu ai rupt-o, un echilibru pe care l-ai
desfiintat.

Nu e nimeni pierdut cand primeste o pedeapsa: suntem cu totii pierduti atunci cand inchidem
ochii la greselile legionarilor pentru ca ne sfarmam linia de viata legionara, legile noastre, in
virtutea carora traim ca legionari in lume.

Pentru ca sa se faca aceasta educatie, n-am trimis in judecata dintre cei mici si slabi, ci am
preferat sa trimit pe cei mai buni care prin atitudinea lor in fata legionarilor sa fie adevarati
educatori. Ei nu se vor tangui, nu se vor revolta, nu se vor plange, ci vor spune:”Camarazi, am
gresit in cutare sau cutare chestiune, caci iata care este linia, dogma legionara si iata cum aam
procedat eu. Acum imi fac pedeapsa cu fruntea sus, cu multumire. Platesc ce am gresit.”

De altfel, in lumea legionara pedeapsa nu poate da nastere la suparare. Pentru ca toti suntem
supusi greselii.

Pedeapsa inseamna in conceptia noastra, o obligatie pe care o are omul de onoare de a repara
gresala sa. Odata aceasta ispasita, omul este liber de povara ei ca si cum nu s-ar fi intamplat
nimic. Aceasta pedeapsa in cele mai multe este o munca. Nu pentru ca munca ar avea un
caracter de osanda, ci pentru ca da o posibilitate de a repara, printr-un bine, raul pe care l-ai
facut. De aceea, totdeauna, legionarul va primi si va executa cu seninatate o pedeapsa. Prin
aplicare de pedepse, voi cauta sa dezvolt in sfarsit, simtul responsabilitatii.
Curajul de a-si asuma fiecare raspunderea faptelor sale. Pentru ca nimic nu e mai dezgustator
decat omul care minte si fuge de raspundere. Nu urmarim o razbunare, ci simtim necesitatea de
a creea un sentiment de raspundere in mijlocul acestei natii romanesti. Fiecare va trebui sa stie
ca pentru atitudinea sa va raspunde. Nu poate trai pe lume o natie dispusa la toate parerile, la
toate atitudinile, la toate schimbarile ssi la toate compromisurile.

Vom scoate insa, noi legionarii, un alt om, pe care il vom opune ommmului las, omului vechi si
care va zice: “RASPUND”. In locul omului slab si invins, care se apleaca mereu la toate bataile de
vant, om care covarseste ca numar, in politica ca si in celelalte ocupatii, trebuie sa creem
neamului acesta un INVINGATOR. Neaplecat si neinduplecat.

Intr-o omenire inaltata, omul nu numai ca poate, dar trebuie sa fie propriul sau judecator. Omul
judecator in propria sa cauza, drept si sever cu sine insusi.

…Sa realizam …armonia sociala legionara.

…Profesorul universitar nu se va uita cu dispret sau chioras, ci cu ochi de frate la fratele sau
muncitor.

…Doresc sa facem o adevarata scoala de buna purtare, eleganta si calda camaraderie legionara,
cu infratire intre toti fii neamului …***

Nu uita ca orice functiune vei indeplini, maturator, picolo, chelner, bucatar, la tejghea, la pivnita,
etc., te bucuri de aceeasi dragoste si de aceeasi onoare. Nici o functie bine indeplinita nu este
inferioara alteia …

Nu se admite separatia intre legionarii saraci si cei bogati. Separatia se face cine face mai multa
jertfa pentru Legiune …

…Tabara legionara are caracterul de scoala. Fiecare venind in tabara isi capata pecetea de
legionar.
…taberele au rostul educativ de a crea sau incepe creerea omului corect …

Corect din toate punctele de vedere: in raport cu el, in raport cu lumea din afara (tinuta
atitudine, buna credinta, respect, etc.) in raport cu organizatia, in raport cu camarazii, in raport
cu sefii sai, in raport cu tara sa, in raport cu Dumnezeu.

Exista in lume:om siret,

om pezvenghi,

om secatura,

om smecher,

om canalie.

Ardeti in focul cel mai mistuitor amintirea acestor oameni. Un legionar nu poate fi asa. El trebuie
sa poarte pecetea: OM CORECT

In sufletul tineretului nostru trebuiesc cultivate si intretinute sentimentele crestine de dreptate si

echitate sociala si setea de munca creatoare.

Asi dori ca in mijlocul natiei romanesti sa se formeze familii – cetati legionare. Pentru aceasta
voiesc sa incurajez casatoriile legionarilor cu legionare, avand la baza insotirii nu singura
apreciere a frumusetilor fizice ci mai ales ci mai ales pe aceea a stralucitoarelor insusiri sufletesti
legionare. Familiile – cetati legionare:

1. Vor fi adevarate centre de rezistenta in mijlocul natiunii.

2. Din ele se vor naste eroi pentru neam.

Aceste familii legionare vor fi in mijlocul celorlalti un permanent exemplu de viata legionara, de
renuntare, de dragoste si camaraderie, de vrednicie si munca, de vitejie, de buna cuviinta. In
lupta aceasta de mai bine si pentru reinnoirea sufletului romanesc, un puternic, un frumos si
mare rol, il are femeia.

Ea da pecetea epocii. Epoca in care femeia isi uita menirea ei si sta toata ziua in fata oglinzii
pentru caraghioase impopotonari, sau isi petrece timpul in dancinguri cu exhibitii pline de
ademeniri, este o epoca neagra, fara viata, lipsita de spiritualitate si ticaloasa. Pe de alta parte,
ne este cunoscut, ca toate perioadele eroice au avut ca baza de pornire suflete mari de femei.
Fortele misterioase ale cerului care intervin si diriguiesc viata noastra pamanteana, nu-si gasesc
o punte de trecere mai placuta decat sufletul sensibil, delicat si vibrant al femeii. Femeia este
creatoare de viata. Ea transmite celor urmatori, prin sanul ei, prin fiinta ei intreaga, toate
dorurile, gandurile si nazuintele care i-au zbuciumat sufletul. Un popor al carui femei pricep
apelul patriei si raspund chemarii ei, nu poate avea decat copii viteji, gata oricand sa-i inalte
faima si sa-i ridice demnitatea. Aceasta este mama. Astazi ne gasim intr-o perioada de prefacere,
de lupta. Din aceasta batalie de onoare, femeia timpurilor noastre nu poate lipsi. Vrem pe femeia
varstei noastre luptatoare: o vrem camarada. O cere timpul. Nu manechin fardat, nu zbatandu-se
steril pentru drepturi, nu cu costumul Evei, lacuind ceasuri intregi kilometrice si mancand lamaie
pentru silueta; si nu piatra de moara pe sufletul luptatorilor, ci ea insasi razboinica, infruntand
piedici de tot felul, propovaduind credinta cea noua, suferind pentru idealul zilelor de azi,
contribuind la stralucirea lui.**

Legionarul este omul care isi traieste viata catre inauntrul sau, in opozitie cu “civilizatii”
predicatori ai materialismului istoric, care traiesc catre afara.

In sensul conceptului spenglerian, se poate vorbi de un finalism legionar. In ochii legionarului

totul se misca spre un scop. El nu traieste decat cu aceasta conditie. Pentru el, a trai este a lupta,
a invinge, a impune, vointa sa puternica are tendinta verticala. Directia activitatii sale este spre
indepartat si viitor. A gasi sufletul care sta inchis in materie pentru a-l elibera, dandu-i aceasta
forma de viata nepieritoare, aceasta este morala legionara. Nu o negare a intelectualitatii, ci o
potentare a ei, in sensul virilitatii sale. O integrare a intelectualismului in lumea romaneasca,
este vointa legionarului. Scoaterea intelectualului din situatia pe care si-a creat-o, de a se
contempla intr-o continua auto-admiratie, si asezarea lui printre valorile permanente si
creatoare ale natiei. Nu problema “in sine”, ci problemele date de structuralul romanesc sa-l
preocupe pe acest mandarin stipendiat de oficialitate, steril si surd pana acum la chemarea
natiei sale.