Ion Luca Caragiale

Date despre viata

Ion Luca Caragiale (n. 1/13 februarie 1852[3] Haimanale, județul Prahova, Țara Românească, astăzi I. L.
Caragiale, județul Dâmbovița, România – 9 iunie 1912, Berlin, Imperiul German) a fost un dramaturg,
nuvelist, pamfletar, poet, scriitor, director de teatru, comentator politic și ziarist român. George
Călinescu îl considera a fi cel mai mare dramaturg român și unul dintre cei mai importanți scriitori
români. A fost ales membru post-mortem al Academiei Române.

S-a născut la 1 februarie 1852,[3] în satul Haimanale[5] (care astăzi îi poartă numele), fiind primul născut
al lui Luca Ștefan Caragiale și al Ecaterinei Chiriac Karaboas. Conform unor surse, familia sa ar fi fost de
origine aromână.[6] Tatăl său, Luca (1812 - 1870), și frații acestuia, Costache și Iorgu, s-au născut la
Constantinopol, fiind fiii lui Ștefan, un bucătar angajat la sfârșitul anului 1812 de Ioan Vodă Caragea în
suita sa. Atras de teatru, Luca s-a căsătorit în 1839 cu actrița și cântăreața Caloropoulos, de care s-a
despărțit, fără a divorța vreodată, întemeindu-și o familie statornică cu brașoveanca Ecaterina, fiica
negustorului grec Luca Chiriac Karaboas.

Date despre studii

Primele studii le-a făcut în 1859 și 1860 cu părintele Marinache, de la Biserica Sf. Gheorghe din Ploiești,
iar până în 1864 a urmat clasele primare II-V, la Școala Domnească din Ploiești, unde l-a avut învățător
pe Bazil Drăgoșescu.[necesită citare] Până în 1867 a urmat trei clase la Gimnaziul „Sfinții Petru și Pavel”
din Ploiești, iar în 1868 a terminat clasa a V-a liceală la București. Caragiale a absolvit Gimnaziul „Sfinții
Petru și Pavel” din Ploiești, pe care l-a numit, în Grand Hôtel „Victoria Română”, orașul său natal.
Singurul institutor de care autorul Momentelor și-a adus aminte cu recunoștință a fost ardeleanul Bazil
Drăgoșescu, acela care în schița memorialistică După 50 de ani l-a primit în clasă pe voievodul Unirii.

Adolescentul Iancu a început să scrie poezii în taină, dar înainte de debutul literar a fost fascinat de
performanțele teatrale ale unchiului său, Iorgu Caragiale, actor și șef de trupă, fixată la București sau
ambulantă. În 1868 a obținut de la tatăl său autorizația de a frecventa Conservatorul de Artă Dramatică,
în care fratele acestuia, Costache, preda la clasa de declamație și mimică. În 1870 a fost nevoit să
abandoneze proiectul actoriei și s-a mutat cu familia la București, luându-și cu seriozitate în primire
obligațiile unui bun șef de familie. În același an a fost numit copist la Tribunalul Prahova.

Date despre profesie

Începutul activității jurnalistice a lui Caragiale poate fi datat, cu probabilitate, în luna octombrie 1873, la
ziarul Telegraful, din București, unde ar fi publicat rubrica de anecdote intitulată Curiozități. Apropierea
de ziaristică este confirmată, cu certitudine, odată cu colaborarea la revista Ghimpele, unde și-ar fi
semnat unele dintre cronici cu pseudonimele: Car și Policar, în care sunt vizibile vioiciunea și verva de
bună calitate. În august 1877, la izbucnirea Războiului de Independență, a fost conducător al ziarului
Națiunea română, scos la propunerea publicistului francez Frédéric Damé.
Între anii 1878 și 1881 a colaborat la Timpul, alături de Eminescu, Ronetti-Roman și Slavici. La 1 februarie
1880 revista Convorbiri literare a publicat comedia într-un act Conu Leonida față cu reacțiunea. Tot în
1878 a început să frecventeze ședințele bucureștene ale Junimii, la Titu Maiorescu și să citească din
scrierile sale. La Iași, a citit O noapte furtunoasă într-una din ședințele de la Junimea. În 1879 a publicat
în Convorbiri literare piesa O noapte furtunoasă. De Paște, în 1879, se afla la Viena, împreună cu Titu
Maiorescu. După 3 ani de colaborare, în 1881, s-a retras de la Timpul. A fost numit, prin decret regal,
revizor școlar pentru județele Suceava și Neamț. De la debutul său în dramaturgie (1879) și până în
1892, Caragiale s-a bucurat de sprijinul Junimii, deși în întregul proces de afirmare a scriitorului, Junimea
însăși a fost, până prin 1884 - 1885, ținta atacurilor concentrate ale adversarilor ei. Mai multe dintre
adversitățile îndreptate împotriva lui Caragiale au fost cauzate și de calitatea sa de junimist și de
redactor la ziarul conservator și junimist, Timpul (1878 - 1881).

Opere
Comedii Națiunea română - textul original

O noapte furtunoasă (1879) -textul original Căldură mare - textul original

Conu Leonida față cu reacțiunea (1880) -textul O zi solemnă - textul original

original
Politică înaltă - textul original
O scrisoare pierdută (1884) -textul original
Momente și schițe Un pedagog de școală nouă - textul original

Moftangii - textul original D-l Goe - textul original

Bubico - textul original

Curiozități
A fost premiant, dar nu a terminat niciodată liceul. Din cauza problemelor financiare a fost nevoit să se
apuce de negustorie.

A fost acuzat de plagiat atunci când a lansat „Năpasta”, dar a câștigat procesul datorită avocatului său,
Barbu Ștefănescu Delavrancea.

A fost coleg de redacție cu Eminescu și Slavici. Ședințele la care participau cei trei erau aprinse, căci
Caragiale, Eminescu și Slavici cădeau cu greu de acord asupra diferitelor chestiuni discutate.

A fost proprietar de berării. Cea amai cunoscută dintre acestea a fost berăria Gambrinus , deschisă inițial
pe Calea Victoriei, în anul 1901. Ulterior, aceasta a fost mutată la parterul Hotelului Cișmigiu.