Sunteți pe pagina 1din 3

Primul tablou redă aspirația fetei spre Luceafăr, pe care îl invocă să

coboare în lumea ei. Chemarea muritoarei are efecte deosebite asupra


astrului, acesta se metamorfozează într-un înger care o sperie prin
glacialitatea sa: ,,Străin la vorbă și la port/ Lucești fără de viață,/ Căci eu sunt
vie, tu ești mort,/ Și ochiul tău mă-ngheață’’.

Tabloul intai redă aspirația fetei spre Luceafăr (geniu, fiinta


superioara) si fata de imparat (simbol al omului comun). Dragostea lor
poate fi vazuta ca o atractie a contrariilor, caci fata de împărat aspira
spre absolut in timp ce Luceafarul doreste sa cunoasca concretul. Visul
tinerei fete trebuie interpretat drept o dorinta de realizare prin dragoste
ce este rezolvata mitologic prin motivul Zburatorului. Gesturile celor doi
sunt protocolare pentru ca ei apartin unor lumi total diferite.

Tabloul al doilea conține cealaltă metamorfoză a Luceafărului care, din


nou, o înspăimântă pe fată, din cauza senzației de combustie și pentru că are
aspect demonic. Fata, pătrunsă de teama de necunoscut, îi cere Luceafărului
să coboare din sfera sa și să devină un simplu muritor. Dorința fetei, precum
și acceptarea Luceafărului de a deveni pământean, dau impresia că cele două
planuri tind să interfereze, deoarece, de data aceasta, participarea afectivă
pare să fie egală.
Apare pajul Cătălin, în cel de-al treilea tablou, care schimbă firul
poveștii de iubire, amintind, parcă, fetei că este o muritoare, că trebuie să se
împlinească în plan terestre și să renunțe la idealuri care îi depășesc condiția:
,,visul de luceferi’’.
Cel mai dramatic tablou este cel care conține dialogul dintre Luceafăr
și Demiurg, tabloul al patrulea. Demiurgul expune tranșant opoziția între
muritori și ființele externe, respectiv între omul obișnuit și geniu. Demiurgul
prezintă întâi antonimia dintre om și ființă superioară, după care procedează
la o simplă concretizare, propunându-i Luceafărului să privească spre pământ
unde îi poate vedea pe cei doi îndrăgostiți, pe fata de împărat ,,îmbătată de
amor’’, care uitate că îi ceruse, mai devreme, sacrificiul suprem, dezlegarea
de nemurire, și pe alesul comun al acesteia.