EU NU STRIVESC COROLA DE

MINUNI A LUMII
de Lucian Blaga

În sens larg, modernismul înseamnă apariţia formelor inovatoare în

planul creaţiei artistice, forme care se opun, de regulă, tradiţiei și
tradiţionalismului.
Gândirea critică a lui Eugen Lovinescu, precum şi literatura nouă, de
factură modernistă, au exercitat o influenţă benefică asupra literaturii
româneşti interbelice, considerată un moment de vârf în cultura
românească, atât în poezie, cât şi în proză.
Opera lui Lucian Blaga cuprinde, pe lângă dimensiunea ei poetică și
dramaturgică, un sistem filosofic ce reprezintă o parte complementară și
explicativă a acestora. El considera că omul nu poate dobândi
cunoașterea absolută, pentru că Marele Anonim se opune. În viziunea
gânditorului, Marele Anonim reprezintă o existență supremă,
autosuficientă, care guvernează universul misterelor și care limitează
omul în dorința sa de cunoaștere a absolutului.
Ideii după care lumea este un mister și există un mister al lumii,
Blaga îl asocia cu propria sa profesiune de credință, constantă operei
sale: „Omul trebuie să fie creator - de aceea trebuie să renunțe cu
bucurie la cunoașterea absolutului”.
Cunoașterea paradisiacă se definește prin fixare asupra obiectului,
prin pretenția cunoașterii totale a lui. Îndoielile cunoașterii paradisiace
sunt neînsemnate, ea nefiind preocupată de necunoscut decât ca „lipsă”
și nu ca „eternitate”.
Spre deosebire de cunoașterea paradisiacă, liniștită, mulțumită cu
lumea ei, cunoașterea luciferică este interogativă, introduce
problematicul, riscul, neliniștea. Cunoașterea paradisiacă reduce
numeric misterele lumii, pe când cea luciferică caută să le sporească.
Eu nu strivesc corola de minuni a lumii, deschide volumul de
debut al lui Lucian Blaga, Poemele luminii, devenind cunoscută ca artă
poetică, prin construirea unui program care îşi dezvăluie înţelesul mai
ales datorită operei în ansamblu a marelui poet.
Tema poeziei o reprezintă atitudinea poetică în fața marilor taine ale
universului,cunoașterea lumii în planul creației poetice fiind posibilă
numai prin iubire.
Titlul, este o metaforă revelatorie şi subliniază caracterul de artă
poetică al poemului. Aspectul negativ al verbului sugerează o luare de
poziţie polemică în raport cu alte puncte de vedere: nu strivesc. Ultima
parte a titlului creează deschiderea spre sensurile metaforice ale textului.
„Corola de minuni a lumii” este o metaforă pentru tainele universului,
atitudinea eului liric fiind de protejare a misterelor, de potenţare a
sensurilor.
Un prim argument este că poezia se supune idealurilor estetice
moderniste, prin structură și prin existența unor tehnici inovatoare.
În primul rând, textul poetic nu este divizat în strofe, ci reprezintă o
continuitate subliniată și de ingambament, poezia fiind alcătuită din trei
secvenţe poetice.
Prima secvență oferă o definiţie a creaţiei, poezia însemnând pentru
Blaga intuirea în particular a universalului, a misterului(„eu nu strivesc”).
De asemenea, este prezentată atitudinea poetică faţă de acest mister.
A doua secvenţă este construită pe relaţia de opoziţie dintre
opţiunea poetului şi opţiunile altor scriitori în ceea ce priveşte revelarea
misterului. Această opoziţie semnifică de fapt antiteza dintre cele două
tipuri de cunoaştere, paradisiacă şi luciferică.
Ultima secvență reia, conclusiv, crezul poetului, aflându-se într-un
raport de cauzalitate cu incipitul. De altfel, întreaga poezie ar putea fi
redusă la o singură frază, care sintetizează ideea de protejare a
misterelor universale: „Eu nu strivesc corola de minuni a lumii /…/ căci
eu iubesc / şi flori şi ochi şi buze şi morminte.”
Se poate, de asemenea, observa și un alt element modernist -
aspectul liber al versificaţiei. Poetul utilizează versul alb, cu măsură
variabilă, lipsit de rimă. Există doar un ritm interior care reflectă gândirea
abruptă, sacadată a poetului.
În al doilea rând, din punct de vedere stilistic, se remarcă prezenţa
metaforelor. De altfel, Lucian Blaga este şi teoretician al noţiunii de
„metaforă”, pe care o defineşte în două moduri: „metaforă plasticizantă”,
care dă frumuseţe limbajului liric, fără a-i încifra conţinutul, şi „metafora
revelatorie”, care are rolul de a sporii misterul esenţial, de a releva
conţinutul.
În „Eu nu strivesc...”, metafora revelatorie din titlu se amplifică
treptat, ei adăugându-i-se alte elemente care potenţează ideea de
mister, precum şi poziţia eului liric faţă de el (vraja nepătrunsului ascuns;
adâncimi de întuneric; întunecata zare; largi fiori de sfânt mister).
De asemenea, poezia este o artă poetică ce prezintă concepția
poetului despre lume, cât și modul în care se raportează la propria
creație.
În primul rând, Blaga optează cu fermitate nu pentru cunoaşterea
pe cale raţională, ci pentru sporirea tainelor prin contemplarea
nemijlocită a formelor concrete sub care se înfăţişează.
Poezia e o confesiune a unui crez care nu poate fi exprimat altfel
decât la persoana I. În „eu”, cuvântul cu care se deschide poezia, este
cuprinsă ideea că textul poetic, în general, este manifestarea imperativă
a individualităţii creatoare, privită în raport cu lumea şi cu ceilalţi ( „alţii” ).
Prima secvenţă poetică aduce în prim-plan eul liric, prin persoana
întâi a pronumelui personal, asociat unor noţiuni negative: „nu strivesc”,
„nu ucid cu mintea”.
Opoziţia se conturează în secvenţa a doua a poemului. Dedublarea
luminii este redată prin opoziţia dintre metafora "lumina altora"
(cunoaşterea paradisiacă) şi "lumina mea"(cunoaşterea poetică, de tip
intuitiv).
În versurile 11-15 autorul foloseşte o comparaţie dezvoltată, lumina
sa fiind asemuită cu lumina lunii(„şi-ntocmai cum cu razele ei albe
luna/.../măreşte şi mai tare taina nopţii, /aşa îmbogăţesc şi eu întunecata
zare/cu largi fiori de sfânt mister”). Comparația atestă dorinţa lui de a
perpetua misterele, recunoscându-se ca fiind un adept al cunoaşterii
luciferice.
În al doilea rând, textul este organizat în jurul unei opoziţii
fundamentale. În lirica modernă, se produce o destructurare a eului liric,
celebră fiind afirmaţia lui Arthur Rimbaud: „Eu este un altul”. Afirmația
deschide problema filosofică a identității și alterității, regăsită și în opera
citată prin raportul EU- ALȚII.
Acest raport bipolar constituie însuşi actul poetic blagian care se
bazează pe iubire. Nu e vorba despre o simplă manifestare afectivă,
iubirea devenind o cale de cunoaştere, de pătrundere în tainele lumii prin
trăirea lor nemijlocită. Florile, ochii, buzele şi mormintele reprezintă
manifestări concrete, tangibile, ale misterului din univers. Această
enumeraţie, care apare la mijlocul textului şi în final, are rol de concluzie,
menită a sugera o anumită încărcătură a necunoscutului din lume.
Florile, elemente vegetale, simbolizează existenţa ingenuă, ochii sunt
simbolul conştiinţei umane reflexive, buzele sugerează deopotrivă
rostirea cuvântului şi sărutul, iar mormintele trimit spre marea taină a
morţii.
În antiteză cu poetul care sporeşte misterul, pentru că iubeşte toate
formele concrete ale lumii, ceilalţi aspirând să dezlege tainele, ajung să
le ucidă, pentru că nu le iubesc (concluzie subînţeleasă).
În opinia mea, Lucia Blaga este unul dintre reprezentanții de seamă
ai modernismului interbelic, prin introducerea unor direcții stilistice care
inspiră noi generații de poeți din literatura română.
În concluzie, Eu nu strivesc corola de minuni a lumii…, care
anticipează sistemul său filosofic, e o dovadă că o abordare a filosofiei
creaţiei a lui Blaga poate începe chiar de la poezia lui.