OBSERVATIA – METODA DE CERCETARE

În sens larg prin metodologie se intelege ansamblul unor metode folosite în cercetarea
stiintifica sau, pursşi simplu, stiinta efectuarii cercetarii. Etimologia cuvantului ne conduce catre
cuvintele grecesti metodos (drum, cale) si logos (stiinta). In fapt prin metodologia cercetarii se intelege
existenta unei discipline în care se dezvolta modalitatile de realizare a cunoasterii stiintifice si priveste
ansamblul elementelor care intervin în cercetarea vietii sociale. Scopul fundamental al metodologiei
este acela de a ne ajuta sa intelegem, in termeni cat mai largi posibili, nu atat produsele stiintei, cat
procesul de cunoastere insusi. Pentru a-si putea indeplini functia sa, metodologia cercetarii stiintifice
cuprinde, deopotriva, definirea adecvata a domeniului studiat, o serie de principii si reguli de
desfasurare a investigatiilor, instrumentarul de lucru pentru culegerea si interpretarea datelor, precum
si strategii de constructie sau reconstructie teoretica. Prin metodă, în stiintele socio-umane, reiese
modul de cercetare, sistemul de reguli si principii de cunoastere a realitatii sociale. Se vorbeste, astfel,
de metode cantitative, metode calitative, metode statistice, metode inductive sau deductive etc. La
prima vedere, utilizarea termenului poate crea anumite dificultati, de aceea propun o clasificare, in
scopul unei mai bune intelegeri:
a) dupa criteriul temporal: - metode transversale – analiza fenomenelor sau faptelor sociale, la un
moment dat (ancheta, sondajul de opinie, testele psihologice şi sociometrice etc.).
- metode longitudinale – analiza fenomenelor sau faptelor sociale în
evolutia lor (studiul de caz, analiza biografica, studiul panel etc.);
b) dupa tipul demersului investigativ: - metode cantitative – cu orientare de tip pozitivist-explicativa
(ancheta, experimentul, interviul structurat);
- metode calitative – cu orientare de tip fenomenologica,
comprehensiva (observatia participativa, interviul nestructurat sau intensiv, studiul de caz etc.);
- metode de intersectie – îmbinarea intre abordarea cantitativa
si calitativa (analiza retelelor sociale, analiza documentelor);
c) dupa locul ocupat în procesul investigativ: - metode de culegere a datelor (ancheta, experimentul,
observatia etc.);
- metode de prelucrare a datelor (statistico-matematice,
metode comprehensive de analiza);
- metode de interpretare a datelor (inductiva, deductiva,
comparativa, explicatia cauzala).
Desigur clasificarea propusa nu este una exhaustiva, ci ea poate continua, in functie de
alti criterii sau de binomuri conceptuale, cum ar fi: macro-microsocial, natural-provocat, teoretic-
empiric. Tehnica de cercetare este subsumata unei metode si reprezinta maniera de utilizare a
diferitelor instrumente de investigare, cu ajutorul carora se culeg sau se prelucreaza datele, iar
instrumentul este materializarea unei metode (exemplu: chestionarul este instrumentul anchetei, ghidul
de interviu este instrumentul interviului structurat sau semistructurat, ghidul de observatie este
instrumentul pentru metoda observatiei etc.).
In zilele noastre,societatea pune accent pe antrenarea omenirii in cunoasterea realiatii,pe
insusirea de expariente personale din contactul cu fenomene si obiecte ale lumii reale,prin efortul
propiu de explorare,investigare a acesteia.De aceea se promoveaza tot mai insistent metodele de
explorare a realitaii,care tind sa puna fiinta umana in situatii de cercetator,de om al stiintei,ajutandu-l
sa-si insuseasca noi cunoastinte si sa-si formeze calitati si comportamente stiintifice.
Explorarea realitatii se poate realiza direct,prin metode de explorare directe,nemijlocita a
realiatii,cat si indirect,atunci cand anumite aspecte nu sunt accesibile.
Printre metode de explorarea directa se enumara si Observatia sistematica si indipendenta,si
repezinta o metoda de cercetare cu un pronuntat caracter participativ si euristic,con stand in uramarirea
atenta si sistematica a obiectelor si fenomenelor in vederea descrierii,explicarii si interpretarii
lor.constitue o cale de obtinere a informatiilor,dar si un paterni eserciti de gandire cauzala
analitica,sintetica,de formare a unor deprinderi de investigare,de trezire a interesului pentru mediul
inconjurator.Prin intermediul ei se dezvlota anumite calitati,printre care: spiritul de observatie,
obiectivitatea, precizia, capacitatea de a formula intrebari se de a gasi raspunsuri,cultiva si rabdarea si
tenacitatea,imaginatia si perspicacitatea.

1
 Observatia sta la baza oricarui proces de cunoastere si deci a oricarei cercetari stiintifice. Nu
este, desigur,vorba de observatia cotidiana, contingenta si spontana.Toti oamenii „observa” zilnic, în
toate imprejurarile (pe strada,in tramvai,in birou,in atelier etc.).O astfel de observatie este naiva, în
opozitie cu cea stiintifica. Ceea cedeosebeste observatia stiintifică de cea naiva, sunt urmatoarele
caracteristici:
• este ghidata de o ipoteza;
• este intentionala, adica este subordonata unui scop precis si explicit de cercetare;
• este sistematic planificata, adica nu are loc intamplator;
• este selectiva, adica orientata spre anumite obiecte, concentrata pe anumite aspecte ori pe un anumit
numar de insusiri;
• este în mod sistematic inregistrata si pusa in legatura cu propozitii mai generale (astfel, observatia
devine o simpla adunare de date mai mult sau mai putin interesante, care insa nu spun nimic);
• este supusa verificarii si controlului în ceea ce priveste: validitatea; fidelitatea; precizia.
Am putea adăaga faptul ca observatia naiva poate furniza doar anumite perceptii, impresii, si date
lipsite de semnificatie, in timp ce observatia stiintifica produce cunostinte.
Este una dintre cele mai vechi metode de cercetare, folosita nu numai in psihologie,ci in
toate domeniile. Este frecvent utilizata deoarece este cel mai usor de aplicat din punct de vedere tehnic
si nu necesita o aparatură sofisticata. Ca metoda de cercetare , observatia consta in urmarirea atenta
intentionata si inregistrarea exacta, sistematica a diferitelor manifestari ale comportamentului
individului, ca si a contextului situational unde acesta se produce, in scopul sesizarii unor aspecte
esentiale ale vietii psihice. Cuvântul „observatie“ semnifica tocmai constatarea exacta a unui fenomen,
fapt, cu ajutorul unor mijloace de investigatie şi apoi studierea aprofundata a acestei constatari.
Observatorul este doar un „fotograf“ al faptului, iar observatia trebuie să redea exact natura faptului,
fenomenului.Exista o serie de exigente care trebuie avute în vedere, pentru ca observatia sa se
caracterizeze prin eficienta si obiectivitate:
a) stabilirea precisa, clară a scopului urmărit-este necesar ca observatia să se realizeze pe baza unui
plan dinainte stabilit, in care sa se mentioneze obiectivul urmarit, aspectul, latura sau comportamentul
vizat;
b) selectarea formelor, care vor fi utilizate, a conditiilor şi mijloacelor necesare-vor fi precizate cu
claritate tipurile de observatii folosite şi conditiile de loc, timp, durata, de inregistrare a manifestarilor
subiectului, aparatura folosita pentru înregistrare, elaborarea unui plan riguros al observatiei;
c) notarea imediată a observatiilor-pentru a se evita omisiunile sau distorsiunile este foarte important
ca observatiile să se noteze daca este posibil chiar în timpul activitătii, daca nu, imediat dupa
incheierea activitătii;
d) necesitatea discretiei – în sensul că subiectul nu trebuie sa-si dea seama că este observat şi ce
aspecte sunt vizate;
e) să fie sistematica – urmarind fenomenul propus în planul initial, în pofida tentatiei de a-si indrepta
atentia asupra unor aspecte mai spectaculoase;
f) să fie veridica – inregistrandu-se doar faptele observate şi nu supozitiile observatorului, parerile,
comentariile acestuia. Este foarte importanta constatarea tendintei observatorului de a deforma faptele
în functie de orizonturile, dispozitiile mentale în care se afla acesta în momentul efectuarii observatiei.
Este necesar să se combata mai ales, asa numitele efecte „de anticipare“ – profetia care se împlineste.
Asteptarile si anticiparile observatorului induc rezultate în conformitate cu acestea. Cercetarile au
demonstrat că anticiparile „profetului“ cresc probabilitatea ca evenimentul anticipat sa se si producă
(Masling, 1959);
g) datele retinute sa permita un minimum de cuantificare si prelucrare statistico-matematica;
h) efectuarea unui numar optim de observatii în conditii cat mai variate;
i) posibilitatea repetarii observatiei pentru evidentierea semnificativului, esentialului.
Specialistii în domeniul noteaza, mai echilibrat si ponderat ca: “Modalitatea fundamentala
ale investigatiei faptelor e observatia; acesta operatie nu se pot ierarhiza dupa importanta nici dupa
vreo succesiune univoca fiind complemetara şi intervenind alternativ în procesul real al
cunoasterii”.
Metoda observatiei sociologice este acel demers stiintific caracterizat prin relevarea
empirica a realitatii,observatorul adoptand o atitudine fie de spectator, fie de participant, fie de
experimentator. De fapt, cele trei atitudini posibile în procesul de observatie sugereaza trei tipuri
fundamentale.
2
 Dupa criteriul mediul inconjurator observatia poate fi de laborator (cand subiectii sunt
observati in conditii artificiale) sau de teren (cand subiectii sunt observati in mediul lor obisnuit).
Dupa gradul de structurare, se distinge:
1. Observatia structurata, care cuprinde cele mai formalizate tipuri de observatie caracterizate prin:
• existenta unui plan de observatie bine structurat, care lasa observatorului o libertate de
initiativa si de decizie foarte redusa;
• presupune existenta unor ipoteze precise si explicit formulate;
• se realizeaza, de obicei, „ruptura verbala” intre cele două sisteme implicate în procesul
observatiei (sistemul-observator si sistemul obiectiv);
• comportamentul observatorului este mai mult receptiv.
2. Observatia non-structurata asigura observatorului o mai mare libertate de a decide in cadrul
general al cercetarii. Dar si acest tip presupune un protocol de observatie, ceea ce înseamna un anumit
grad de structurare si implicit de control asupra comportamentului cercetatorului.
Daca folosim drept criteriu gradul de libertate lasat observatorului, vom deosebi:
1. Observatia libera, care asigura o relativa libertate în ceea ce priveste luarea deciziilor, dar in
limite permise de planul general al cercetarii;
2. Observatia controlata, care impune o disciplina mai rigida observatorului.
Dupa pozitia cercetatorului fata de sistemul studiat, exista doua tipuri:
1. Observatia obiectiva (denumita si observatie nonparticipanta) presupune un observator
obiectiv, care efectueaza observatia „din afara”, adoptand un rol de spectator (ca urmare, lipseste
interactiunea dintre observator si membri grupului studiat);
2. Observatia participanta obliga pe observator sa adopte rolul de actor social inlauntrul
sistemului studiat.
Cele doua tipuri de observatii sunt complementare. Deoarece nici un observator nu poate
sa desfasoare simultan observatii externe si interne, adica sa fie si spectator si actor, se pot imbina cele
două tipuri prin observatori diferiti.
Unul dintre avantajele observatiei este usurinta aplicarii, economicitatea mijloacelor
materiale necesare efectuarii cercetarii, naturaletea si autenticitatea fenomenelor relevante. Observatia
permite surprinderea manifestsrilor comportamentale firesti ale individului în conditii obişnuite de
viata. Ofera date de ordin calitativ.
Printre dezavantajele metodei observatiei intani situatia in care observatorul trebuie sa
astepte uneori mult timp pana se produce fenomenul vizat, fara a putea interveni in nici un fel. La
aceasta se adauga imposibilitatea de a izola şi controla variabilele. Mai mult decat atat, prezenta
observatorului poate determina intrarea in functiune a mecanismelor de aparare ale subiectilor care
modifică situatia globala a campului social sau a comportamentelor celor observati, chiar fenomenul
studiat pe ansamblu.
Sa presupunem efectuarea unei cercetări de sociologie industriala bazata în exclusivitate
pe metoda observatiei. In acest caz, cercetarea va trebui să parcurga anumite etape. De mentionat este
ca folosirea observatiei obliga la parcurgerea tuturor etapelor si în cadrul acestora a tuturor fazelor
unei cercetări clasice:
• pregatirea sau etapa de proiectare a cercetarii;
• colectarea datelor;
• analiza si interpretarea datelor;
• raportul final (etapa terminala).
In acest sens se spune ca observatia este cea mai completa metoda. In etapa pregatitoare se
parcurg urmatoarele faze, întocmai ca si în celelalte tipuri de cercetare:
• formularea problemei;
• formularea ipotezelor;
• elaborarea paradigmei teoretice;
• traducerea conceptelor in indici;
• stabilirea instrumentelor de lucru;
• verificarea prealabila a uneltelor muncii de observare;
• instruirea observatorilor;
• definitivarea proiectului de cercetare, care va deveni planul de lucru.
Specificarea metodei observatiei se invedereaza inca din aceasta etapa din doua puncte de
vedere. Intai, nu se recurge la esantionare (studiindu-se de obicei grupuri de munca) sau cel mult la
3
esantioane mici. In al doilea rând, instrumentele de lucru ale metodei observatiei sunt numeroase si
specifice. Instrumentele de lucru specifice metodei observatiei:
 Scheme de clasificare a materialului. Observatorul va trebui, în etapa colectarii datelor, sa
imparta materialul observat pe anumite tipuri sau categorii.Esenta metodei observatiei se releva
in mod pregnant o data cu rezolvarea celei mai importante probleme din cadrul procesului de
colectare a datelor: definirea rolului pe care trebuie sa-l adopte observatorul în grupul studiat.
In etapa de recoltare a datelor, observatorul nu este un simplu colector de date, un colector
pasiv de observatii. Mai mult, observatorul are de jucat în această etapa nu numai un rol de
cercetator, ci si un rol social.
In desfasurarea procesului de observatie, observatorul poate sa-si aleaga trei roluri principale
si deci sa se prezinte intr-una din urmatoarele trei ipostaze: observator spectator; observator
participant; observator experimentator.
Cand sociologul este spectator, el foloseste unul din tipurile observatiei obiective (non-
participante). Din punct de vedere metodologic, adoptarea rolului de spectator nu inseamna nici
pasivitate, nici contemplare. Pentru a culege date, cercetatorul va trebui oricum sa ia contact cu
obiectul de studiu, cu grupul social supus observatiei. Ceea ce caracterizeaza observatia obiectiva in
care observatorul este spectator nu este deci lipsa de contact intre cele doua sisteme (sistemul
observator si sistemul observat), ci faptul ca lipseste interactiunea intre cele doua sisteme, ca
observatorul nu se amesteca in procesele ce se desfasoară în grup, ca nu devine parte componenta a
sistemului studiat (chiar daca patrunde în sistem). Intr-un cuvant,in ipostaza de spectator, observatorul
are o pozitie externa fata de grupul studiat si ,de obicei ,nu se angajeaza in relatii de interactiune cu
membrii grupului.
O problema speciala,specifica observatiei non-participante este următoarea: cercetatorul
trebuie sau nu sa-si declare calitatea de observator? In functie de raspunsul la aceasta intrebare,
cercetatorul va opta pentru unul din cele doua subtipuri ale observatiei obiective: 1) observayia
marturisita; 2) observatia disimulata.Deci observatorul dezangajat, obiectiv, spectator poate sa-si joace
rolul în mod disimulat (nemarturisit) sau, dimpotriva, marturisit. Se ridica insa problema avantajelor si
dezavantajelor.
Observatia disimulata a fost folosita de multe ori, dar nu i se datoreste nici un studiu remarcabil. De
altfel, disimularea pune observatorului serioase probleme de etica. Exista pericolul ca cercetatorul sa
se transforme din observator non-participant, în participant non-observator.
Participarea il obliga pe observator să adopte un rol în grupul pe care-l studiază. A alege si a
juca unui rol social în sistemul studiat, ridică o serie întreaga de probleme:
 cum sa fie primit observatorul în grup;
 cum se asigura el ca in timpul desfasurarii procesului de observatie nu va „iesi din rol”, ceea ce
ar compromite cercetarea;
 cat de departe trebuie să mearga identificarea, cat de intensa trebuie sa fie participarea, tinand
seama ca in cazul unei identificari complete va fi greu sa-si mentină obiectivitatea;
 o participare prea intensa a observatorului devine problematica si datorita faptului ca prin
aceasta partecipare se poate modifica insusi grupul observat (mai ales în cazul grupurilor mici).
Acest pericol creste atunci cand trebuie dezvaluită participarea observatorului (observatia
participanta marturisita). In aceasta privinta exista un set de norme de comportament pentru
observatorul participant, formulate sub forma de reguli ale observatiei participante. Iata aceste reguli
pe care William White le adresează sociologului observator:
 explicatia pe care o dati despre rolul vostru trebuie sa fie scurta si simpla, declarati totusi ca ati
fi bucuros sa dati mai multe detalii oricui ar fi interesat;
 explicatia trebuie sa fie indeajuns de generala pentru a acoperi toate categoriile de munca pe
care doriti sa le efectuati. In felul acesta, activitatile ulterioare vor parea rezonabile, fara a mai
fi nevoie de noi explicatii;
 cautati intai sprijinul persoanelor – cheie, caci si ceilalti isi vor modela atitudinea dupa aceste
personaje;
 cautati printre persoanele studiate pe aceia care sunt ei insisi observatori abili si care sunt bine
plasati pentru a observa. Daca veti reusi sa-i interesati in cercetarea voastra, ei va vor fi de un
ajutor inestimabil, atat pentru colectarea faptelor cat si pentru interpretarea observatiilor. Este
ceea ce etnologul numeste informatorul privilegiat;
4
  nu urmariti o „asimilare” totala. Acest lucru nu este nici posibil, nici de dorit;
 nu este necesar sa luati parte la toate actiunile grupului (sau sa va comportati identic cu
membrii acestuia), ci este suficient sa dati dovadă de interes fata de activitatile grupului;
 nu fiti zgarcit cu timpul dumneavoastra si intretineti contacte frecvente. Observatia nu va releva
prea multe lucruri, atata timp cat nu veti fi „trait” cu oamenii un anumit timp. Evitati sa luati
parte la vreun conflict care scindeaza grupul.
Observatorul experimental merge mai departe decat observatorul participant intervenind:
1. pentru a izola o varianta (ca în cazul clasic al experimentului);
2. in scop terapeutic, ca în observatia „sociometrica”;
3. in scopul schimbarii comportamentului grupului, ca în cazul asa-numitei observatii
active (action research),preconizate de Kurt Lewin.
In ceea ce priveste celelalte doua etape ale observatiei (etapa analizei si etapa finala), nu
sunt de semnalat particularitati.Adancirea cercetarii diferitelor zone ale socialului impune necesitatea
efortului conjugat al mai multor metode si implicit împrumutul de tehnici intre metode. Astfel, metoda
observatiei recurge tot mai frecvent la tehnici experimentale, care duc mai departe procesul
cunoasterii, sporind in acest fel eficienta diferitelor tipuri ale metodei
observatiei. Rezultat al acestor interferente – observatia se practica astazi cel mai adesea în conditii
experimentale, asa cum este cazul cu cercetarilor întreprinse de Elton Mayo, Kurt Lewin, Jacob
Moreno etc.

BILIOGRAFIE:
1. Andrei Barna, Georgeta Antohe, Curs de pedagogie.Teoria instrurii si evaluarii, Ed.
ISTRU,Galati,2003;
2. Chelcea Septimiu, Metoda observatiei,Ed. Destin,Deava,1998, p. 405-418;
3. Chelcea, Septimiu,Metodologia cercetarii sociologice. Metode cantitative şi calitative,
Ed. Stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti,2001;
4. Ioan Marginean, Proiectarea cercetarii sociologice, Ed. Polirom,Iasi,2000;
5. Achim Mihu, ABC-ul investigtţiei sociologice,Ed Dacia,Bucuresti,1973;
6. G. W. Mills, Imaginaţia sociologica, Ed. Politica,Bucuresti,1975.