Populațiile vulnerabile pot fi definite, deci, ca grupuri umane care nu pot accesa și utiliza cu

aceeași ușurință resursele standard oferite în cadrul sistemului de sănătate orală. Vârsta, clasa socială,
bolile generale asociate, precum și alți factori culturali, economici, sociali și psihologici pot fi relevanți, în
funcție de tipul intervenției medicale solicitate.

Reducerea disparităților în materie de sănătate, reprezintă un obiectiv major pentru societatea

actuală, fiind un element comun pentru sistemul de sănătate publică și pentru cel privat, pentru
profesioniștii în domeniu, dar și pentru publicul larg. În ultimii ani, sănătatea orală a devenit o
componenta majoră a sănătății generale și a bunăstării. Sănătatea orală implică mult mai mult decât
existența unor dinți sănătoși, cavitatea orală fiind, în funcție de situație, atât cauza cât și reflexia
manifestărilor de ordin general.

Persistența disparităților terapeutice și consecințele lor, se pot observa cu ușurință în rândul

populației, iar reducerea lor reprezintă un element cheie în îmbunătățirea sănătății publice. Copiii cu
posibilități materiale reduse, cei cu dizabilități, sunt mult mai afectați de leziunile carioase. Diferențele
se mențin și în rândul adulților, din cauza condiției socio-economice, statusului minoritar și lipsei unui
loc de muncă. Acestea se asociază cu lipsa ingrijilor preventive și cu o rată mai mare de îmbolnăviri, de o
intensitate mai mare, în sfera orală. O altă cauza a eterogenității tratamentelor este diferența culturală
medic-pacient : nivelul de educație, gradul de înțelegere și importanța acordată sănătății orale. Bolile
generale îngreunează intervențiile stomatologice, din cauza stării generale precare a pacientului și a
medicației asociate, care pot contribui la evoluția rapidă a afecțiunilor oro-dentare. În astfel de cazuri,
accesul la serviciile de sănătate poate fi îngrădit și de un practician fără cunoștințe suficiente în domeniu,
care alege să nu realizeze tratamentul, sau care discriminează în mod voluntar. Practic, utilizarea
limitată a serviciilor de sănătate de către grupurile vulnerabile are la bază elemente ce țin de pacient:
rasa, etnia, vârsta, venitul, sexul, stare acivilă, existența asigurării de sănătate, nivelul educațional,
valorile culturale asociate sănătătii orale, și severitatea bolii, și caracteristici ale medicului: specializarea
aleasă, stilul de practică, atitudinile sau prejudecătile privind rasa, etnia, sexul, clasa și fundalul social al
pacientului, ce pot influența aceesul, tipul și calitatea serviciilor furnizate.

Identificarea cauzei, a modalităților de prevenție sau de ameliorare necesita, în primul rând,

conștientizarea problemei, urmată de o serie de cercetări în domeniu, pentru că apoi informațiile
obținute să poată fi transformate în fapte propriu-zise. Sunt necesare schimbări în alocarea resurselor,
în politica de sănătate socială și publică, în organizarea existenta în rândul comunității, în furnizarea unei
asistențe stomatologice eficiente și în comportamentul profesional și individual.

Serviciile stomatologice au nevoie de resurse financiare pentru a extinde posibilitățile de

tratament, pentru a crește nivelul de educație și a reduce sărăcia la nivel societal. Aceste intervenții
necesită eforturi guvernamentale pentru a lansa noi politici sociale și a aloca fonduri pentru a reduce
diferențelor sociale, care contribuie și la diferențele sănătății orale.

Accesul la îngrijirea sănătătii orale este esențial pentru promovarea și menținerea sănătătii
generale. Atunci când accesul la îngrijirile medicale orale este permis, este mai probabil ca terapeuții să
surprindă afecțiunile în stadii incipiente și acestea să beneficieze de un tratament restaurativ în funcție
de necesități, dar mai facil și mai puțin costisitor. De asemenea, se pot dezvoltă programe educaționale,
începute în timpul copilăriei și centrate asupra prevenției, astfel încât să se înlăture factorii
comportamentali determinanți și astfel, rată îmbolnăvirilor să scadă. Un rol important îl are și
competența și atutidinea medicului, care trebuie să ia deciziile terapeutice într-o manieră profesionistă
ce respectă normele deontologice și etica medicală, fără comportamente discriminatorii. Medicul
trebuie să cunoască atât mijloacele de tratament ,dar și modalitățile de profilaxie, care se îmbunătățesc
constant, să le împărtășească pacientului și să contribuie prin cunoștințele lui la educația populației.
Lipsa accesului la îngrijiri orale poate duce la diagnosticări întârziate, la boli sau afecțiuni orale netratate,
la starea de sănătate fizică și psihică compromisă și, uneori, în cazurile cele mai grave, chiar la deces.