Universitatea de Stat din Moldova

Facultatea de Științe Economice

Departamentul Economie, Marketing și Turism

Levco Zinaida

POLITICI DE CREȘTERE ECONOMICĂ

Lucrul Individual

Conducător științific:

Bradu Margareta, lector univ.

CHIȘINĂU-2018
 Cuprins

Introducerea...............................................................................................................3

CAPITOLUL I. Abordările teoretice privind politici de creștere economică........4-6

CAPITOLUL II. Problema politicilor de creștrere economice și dezechilibre......7-8

CAPITOLUL III. Desfășurarea politicilor economice și efectul lor....................9-12

Concluzii și recomandări.........................................................................................13
Referințe la sursele bibliografice.............................................................................14
Anexe.......................................................................................................................15

2
 Introducere
Actualitatea și importanța temei constă în faptul că dezvoltarea economică din Republica
Moldova reprezintă un concept cantitativ-calitativ cu o sferă de cuprindere mult mai largă decât
cel de creștere economică. Anul 2015 a demonstrat încă o dată că modelul de creștere
economică bazat consum și remitențe nu mai e funcțional. Consumul intern puternic dependent
de remitențe nu poate asigura o creștere economică echilibrată la care ar trebui să tindem. Pentru
a schimba asta, e necesară coordonarea politicilor din toate domeniile – fiscală, industrială,
monetară, comercială, pentru a asigura o cerere internă sănătoasă, o stabilitate monetară, o
îmbunătățire a climatului de afaceri, care împreună să ducă la transformarea structurală a
economiei noastre.
Scopul lucrării include analiza evoluţiei de dezvoltare economică în contextul teoriilor
economice moderne, elaborarea şi formularea politicilor economice adecvate acestor teorii
pentru dezvoltarea echilibrată a economiei naționale.
Obiectul este reprezentat prin teoria economică și implementarea politicilor economice în
Republica Moldova bazate pe principiile și legitățile economice.
Cuvintele-cheie: teoria economică, creștere economică, tendinţe şi specificul dezvoltării
durabile, echilibre şi dezechilibre social-economice, implementare, prognozare.
Metodele de cercetare utilizate în cadrul lucrării sunt:

1. Documentarea, cu precădere documentarea teoretică, în aceste sens fiind studiate numeroase

cărți, articole naționale și internaționale, studii.

2. Metode matematice și statistice, precum clasificarea, sinteza, modelarea matematică,

reprezentarea grafică a evenimentelor și fenomenelor investigate

3. Metoda cercetării interdisciplinare, metodă bazându-se pe cunoștințe din alte domenii, precum
cele ale tehnologiei, statisticii, metematicii, informaticii, dreptului.

4. Modelarea matematică, folosită pentru determinarea legăturii dintre produsul intern brut și
creditele acordate gospodăriilor, respectiv administrațiilor publice.

3
 CAPITOLUL I. Abordările generale pivind politici de creștere economică
Principalele priorități de politici care trebuie să beneficieze de un suport politic consolidat din
partea legislativului și să figureze, în mod obligatoriu, în viitorul program de guvernare sunt:
continuarea reformei sistemului educațional, consolidarea fiscală, sporirea transparenței și
rezilienței sistemului bancar, simplificarea eliberării documentelor cu caracter permisiv pentru
firme, sporirea flexibilității pieței muncii (revizuirea din temelii a Codului muncii), reforma
sistemului de pensionare, modernizarea sistemului de calitate și, nu în ultimul rând, reforma
sistemului justiției. O provocare majoră pe termen mediu și lung pentru economia
moldovenească este asigurarea unei creșteri respectabile (de 5%-7%) a Prodului Intern Brut non-
agricol. Performanțele economice favorabile din ultimii ani s-au datorat unor factori de
conjunctură (recolta agricolă bogată și substituirea într-o anumită măsură a produselor importate
cu cele produse pe intern în rezultatul deprecierii monedei naționale), care urmează să se
disipeze în anii următori. Pentru a valorifica potențialul economiei și a minimiza expunerea la
șocurile climaterice, este necesar de încurajat dezvoltarea sectorului întreprinderilor mici și
mijlocii, în paralel cu fortificarea cadrului concurențial. În sectorul agricol, politica de
subvenționare trebuie reorientată de la subvenționare marilor investiții de capital, la
infrastructura de protecție și la tehnologiile de nișă, „mici”, asimilabile de către fermierii
moldoveni. În sectorul industrial, prioritatea de politici trebuie să fie susținerea întreprinderilor,
în special celor din industria alimentară, în eforturile de publicitate și marketing, precum și
integrarea firmelor moldovenești în rețelele de distribuție și lanțurile de aprovizionare europene.
Nu în ultimul rând, economia moldovenească are nevoie de mai multe resurse creditare, atât
pentru finanțarea mijloacelor circulante, cât și pentru finanțarea investițiilor de capital, iar pentru
reducerea vulnerabilității producătorilor la variate șocuri, este necesară dezvoltarea serviciilor de
asigurări. Prin urmare, transparentizarea și asanarea sectorului financiar al țării trebuie să
constituie o prioritate imediată a viitorul Guvern.
Obiectul de studiu al teoriei economice este esența vieții economice cu toate elementele ce le
conține. Definiția uzuală a teoriei economice, care derivă de la obiectul de studiu amintit,
reprezintă gîndirea vieții economice, inclusiv a sistemului economic, proceselor economice și nu
în ultimul rînd a politicilor economice. Pe de altă parte, teoria economică este baza cognitivă a
științei economice. Plecând de la această premisă, teoria economică este constituită din idei și
concepții ce formează o abordare despre caracterul funcționării vieții economice. Aceasta fiind
definiția complexă a teoriei economice reflectă excelent rolul acesteia în cadrul formării și
dezvoltării sistemului științelor economice. În fapt, teoria economică proiectează evoluția vieții
economice pe termen mediu și lung și respectiv construiește viitorul anumitor politici economici.

4
Exponenții teoriei economice și a evoluției sale sunt gânditorii și cercetătorii din economie care
au contribuit la evoluția echilibrată a sistemului economic și a bunăstării generale. Astfel
reconstruind calitatea operelor cercetătorilor de marcă obținem studiul asupra istoriei ideilor
economice. Dorința de bunăstare și obținere a creșterii economice, cu orice preț, a condus la
apariția dezechilibrelor și crizei economice. Ele au existat tot timpul, însă în perioada
contemporană acestea sau manifestat mai pregnant avînd un caracter ciclic. De aceea, este
necesar să studiem particularitățile acestora ca să putem distinge politicile economice sănătoase
și crearea unui sistem economic durabil, în special pentru R.Moldova. Pentru clarificarea
aspectelor metodologice de cercetare e necesar de subliniat că perioada teoriei economice
moderne va fi considerată de la începutul anilor 70 ai secolului XX și pînă în prezent.
Argumentul principal pentru selectarea acestei perioade este notificarea unor tendințe similare de
dezvoltare și recesiune economică globale care implică și proliferarea crizelor economice de
caracter asemănător ce sunt tratate pe larg de către exponenții teoriei economice din această
etapă. De asemenea, un alt factor determinant este că anume în această perioadă constatăm o
interdependență crescută, la nivel cognitiv și praxiologic, dintre teoria economică și politicile
economice promovate de către state. Politica economică este concepută şi practicată pentru a
corija şi completa acţiunea pieţei. Piaţa are un rol foarte important în contextul acestei
reglementări, dar absolutizarea acestui rol nu poate evita efectul de „junglă” pe care îl generează
dezumanizarea relaţiei cerere-ofertă, ca o expresie a selecţiei agenţilor economici exclusiv prin
libera concurenţă.

Absolutizarea rolului politicii economice nu poate evita efectul de „imoralitate administrativă„

pe care îl generează etatizarea relaţiei cerere-ofertă, ca expresie a selecţiei agenţilor economici
exclusiv prin măsuri administrative, ca urmare a limitării sau chiar eliminării liberei concurenţe

Realizarea obiectivelor politicii economice depinde de o multitudine de factori: naturali,

financiari, structurali, comportamentali etc. Modul în care aceşti factori acţionează asupra
procesului de implementare a politicii economice s-a structurat în „paradigma constrângerilor”
prin care se evidenţiază existenţa a trei tipuri de factori a căror influenţă asupra
succesului politicii economice este decisivă.

În primul rând, având ca obiectiv controlul şomajului prin creşterea activităţii economice
(încurajarea cererii de bunuri şi servicii, mărirea salariilor) se stimulează creşterea preţurilor
datorită creşterilor preţului factorului muncă şi a creşterilor costurilor de producţie (deci, inflaţia
sau destabilizarea preţurilor). Invers, având ca obiectiv controlul inflaţiei se limitează
posibilitatea de consum şi, în consecinţă, şi cea de producţiei (deci, creşterea şomajului).

5
În al doilea rând, având ca obiectiv creşterea economică, politica economică accentuează
interesul pentru finanţarea protecţiei sociale şi menţinerea unui climat de pace şi stabilitate
socială. Aceasta nu se poate realiza decât printr-o impozitare superioară a veniturilor, care va
determina o creştere a costurilor cu forţa de muncă şi deci, o creştere a şomajului.

În al treilea rând, creşterea economică determină creşterea cererii pe termen scurt generând
tensiuni inflaţioniste (în condiţiile în care oferta de bunuri şi servicii este rigidă).

În contextul unui sistem politic democratic puterea politică este împărţită între executiv şi
legislativ. Raportul de forţe depinde de la o ţară la alta, însă mecanismul politic respectă unele
principii generale. Executivul este responsabil în faţa legislativului pentru măsurile pe care le ia
în cadrul procesului de concepere şi implementare a politicilor economice. Această dualitate a
mecanismului decizie politice determină factorii politici de incompatibilitate a obiectivelor
politicii economice, deoarece orientarea acestora şi instrumentele specifice nu pot coincide. În
acest caz apar disensiuni între executiv şi legislativ.

Pe de altă parte, între executiv, ca exponent al puterii politice şi aparatul administraţiei publice
(care nu se schimbă după alegeri) pot apare neconcordanţe de opinii şi interese şi pot genera
incompatibilităţi în ceea ce priveşte obiectivele politicii economice.

Asupra instituţiilor statului acţionează o serie de grupuri de presiune care promovează anumite
interese, de cele mai multe ori divergente în raport cu cele ale societăţii.

Realitatea a arătat că guvernele optează de foarte multe ori pentru instrumente mai puţin
recomandate de teoria economică, dar mai uşor de utilizat şi cu implicaţii electorale mai puţin
defavorizante. Se susţine că implicarea factorilor politici în elaborarea şi aplicarea politicii
economice are ca rezultat sacrificarea unor alternative cu beneficii economice certe în favoarea
unor alternative cu beneficii politice certe.

Politica economică poate fi considerabil influenţată de relaţiile economice şi politice cu alte

state sau organisme internaţionale. Ca urmare a raporturilor comerciale, de schimb valutar sau a
acordurilor internaţionale semnate, politica economică a statului nu poate ignora efectele
pozitive sau negative pe care situaţia economică sau politică prezentă sau de perspectivă a ţărilor
cu care s-au stabilit astfel de relaţii. Experienţa deceniilor care au urmat celui de al doilea război
mondial a arătat faptul că instituţiile suprastatale pot influenţa în mare măsură politicile
economice, mai ales ale ţărilor în dezvoltare.

De asemenea, firmele multinaţionale au o influenţă majoră, exercitând şi presiuni asupra

economiilor şi guvernelor ţărilor în care îşi delocalizează producţia.

6
 CAPITOLUL II. Problema politicilor de creștere economică și dezechilibre

Dezechilibrul pieţei monetare şi deprecierea esenţială a monedei naţionale stimulează

creditarea afacerilor oligarhice şi a unor agenţi economici cu o rată a dobânzii mult mai scăzută
faţă de cea optimă pe ţară şi măreşte aceste rate pentru concurenţi, sustrage intenţionat de la plată
sume esenţiale de creditare, falimentează fals instituţiile financiare, schimbă rata dobânzii
bancare fără acordul creditorului etc.

Dezechilibrul economic şi social limitează concurenţa loială şi conduce la monopolizarea şi

oligarhizarea de mai departe a pieţei care se exprimă prin lărgirea acţiunilor de monopol şi

7
limitarea concurenţei perfecte, constrângerea cu scopul de a efectua anumite operaţiuni sau
refuzul de la înfăptuirea lor. Ca rezultat creşte volumul de contrabandă, are loc manipularea
Codului vamal, scutiri nejustificate şi amânarea plăţilor vamale pentru grupuri oligarhice.
Formele de dezechilibrare social-economice în Republica Moldova au tendinţe generale ca şi în
alte ţări, dar există şi unele particularităţi ce reies din specificul politicilor economice realizate în
practică. În primul rând, dezechilibrele şi discordanţele social-economice în R. Moldova sunt
mai accentuate în sistemul bancar-financiar, sistemul de creditare, cel valutar etc. Aceasta are
loc, într-o mare măsură, din cauza lipsei controlului asupra economiei Transnistriei. În această
ordine de idei, un rol aparte aparţine dezechilibrelor şi abaterilor economice şi valutar-creditare
în sistemul vamal mărginit cu hotarele Transnistriei, care se exprimă prin sporirea contrabandei,
eschivarea masivă de la plăţile vamale, furnizate în mare măsură de politica vamală dublă a
Ucrainei, utilizarea de către regimul din Transnistria a taxelor 36 vamale reduse faţă de cele din
R. Moldova la import: speculaţia cu codurile vamale privind diversele tipuri de mărfuri şi
servicii etc. Toate acestea conduc la existenţa pe malurile stîng şi drept ale Nistrului a două tipuri
de politicii monetare şi fiscale, care se exprimă în diverse şi contradictorii sisteme bancare,
bugetare, vamale etc., ce dezechilibrează şi mai mult sistemul politic şi social-economic din ţară.
O deosebire importantă a dezechilibrelor şi necorespunderilor din R. Moldova ce apar în
sistemul de relaţii financiar-bancare ale statului la diverse niveluri este legată de oligarhizarea
acestor relaţii şi creşterea gradului de corupţie în eşaloanele de vârf, care se exprimă prin
monopolizarea regulilor de creditare, dobîndirea creditului prin metode administrative,
falimentarea artificială a băncilor, creşterea afacerilor de raider şi reîmpărţire a pachetelor de
acţiuni ale băncilor, scutirea de plăţi la buget sau amînarea acestor plăţi, crearea depozitelor
vamale libere, sistemului duty free, folosirea creditelor de stat şi ajutoarelor internaţionale de
către oligarhi contrar destinaţiei. Autoreproducerea dezechilibrelor economice a schimbat
sistemul de relaţii şi proporţiile dintre sectoarele oficiale şi neoficiale, s-a monopolizat mediul de
afaceri care se reflectă în împiedicarea şi limitarea activităţilor legale ale întreprinzătorului,
businessului mic şi mijlociu, stimulează trecerea antreprenoriatului în sectorul ilegal din ţară.
Toate acestea duc la dezvoltarea pseudo-antreprenoriatului sau dispariţia micului business şi
migrarea capitalului. În prezent, mii de agenţi economici sunt bancroţi, dar nu-şi pot închide
firma din cauza Legii de insolvabilitate foarte anevoiasă şi cu o procedură foarte îndelungată şi
costisitoare. O deosebire accentuată a dezechilibrului economic naţional este legată de
menţinerea concurenţei neloiale pentru a obţine supraprofit, care apare în urma împiedicării
concurenţei, susţinerii monopolismului, lobby-ismului, neomonopolismului şi corporatismului în
economia naţională

8
 CAPITOLUL III. Desfășurarea politicilor economice și efectul lor.

Ansamblul măsurilor prin care se urmăreşte rezolvarea problemelor pe termen mediu şi scurt
sunt cunoscute sub numele de politici conjuncturale. Acestea acţionează pe un orizont de timp
de maxim patru ani. Dintre politicile conjuncturale, cele mai cunoscute sunt: politica fiscal-
bugetară, politica monetară şi politica veniturilor.

Politica fiscal-bugetară constă în stabilirea ansamblului veniturilor şi cheltuielilor statului pe

parcursul unui exerciţiu financiar (sau an fiscal). Este politica conjuncturală cea mai puternic
influenţată de mediul politic şi echilibrul social al momentului.
Orientările în ceea ce priveşte politica bugetară sunt două:

 cea liberală susţine un buget în stare de neutralitate, echilibrat, în sensul că nivelul

cheltuielilor nu trebuie să depăşească pe cel al veniturilor. De asemenea, impozitele, care
se formează ca venituri la bugetul de stat, trebuie să fie neutre pentru activitatea
economică (adică nu introducă distorsiuni în economia naţională).
 politica bugetară de tip intervenţionist transformă bugetul într-un adevărat instrument de
politică economică. Pentru impulsionarea activităţii economice, statul poate cheltui mai
multe resurse la un moment dat (peste nivelul celor de care dispune) cu scopul finanţării
unor obiective investiţionale, pentru a obţine efecte de antrenare a celorlalte activităţi din
economia naţională

Eficacitatea politici bugetare este demonstrată de posibilitatea de a controla strict modul de

utilizare a resurselor şi de a evalua cu precizie efectele presiunii fiscale asupra agenţilor
economici. Numai politica bugetară permite realizarea investiţiilor publice, concentrarea precisă
asupra anumitor obiective prin utilizarea cheltuielilor sau a veniturilor fiscale. Totuşi, sunt autori
care susţin, aşa cum se va vedea în capitolele următoare, că efectele multiplicatoare ale
deficitului bugetar sunt compensate de efectele inhibatoare ale presiunii fiscal viitoare pentru
acoperirea acestuia. Politica monetară are ca obiective asigurarea sumei de bani necesare
economiei naţionale astfel încât să se utilizeze deplin forţa de muncă şi să se menţină stabilitatea
preţurilor. Politica monetară acţionează asupra a două categorii de variabile economice:
cantitatea de bani (masa monetară) şi preţul banilor (rata dobânzii).

Politica monetară contribuie la menţinerea echilibrului economic general, încercând să menţină

inflaţia şi cursul de schimb în limite favorabile creşterii activităţii economice şi schimburilor
externe. Politica monetară poate avea şi obiective pe termen scurt şi foarte scurt. De exemplu,

9
Banca Centrală poate lua măsuri pentru stimularea infuziei de capital străin în economia
naţională.

Politica veniturilor se defineşte ca fiind ansamblul mijloacelor prin care puterea politică
acţionează asupra procesului de formare a veniturilor primare. Obiectivele politicii veniturilor
sunt atât economice, cât şi sociale:

Economice

 obţinerea unei cât mai bune compatibilităţi între nivelul şomajului şi nivelul preţurilor
 îmbunătăţirea raportului competitivitate/cost la nivel microeconomic

Sociale

 reducerea inegalităţilor între venituri

 garantarea unui nivel minim al venitului
 asigurarea motivării unor categorii sociale pentru ridicarea nivelului competitivităţii.

Mijloacele prin care este implementată politica economică pot fi tradiţionale sau conjuncturale.
Dintre mijloacele tradiţionale enumerăm:

 garantarea salariului minim

 blocarea anumitor tipuri de venituri

Mijloacele conjuncturale presupun adaptarea nivelului veniturilor la modificarea nivelului mediu

al preţurilor prin indexarea salariilor (creşterea veniturilor indiferent de rezultatele activităţii) şi
prin dezindexare (creşterea veniturilor proporţional cu dinamica rezultatelor activităţii
economice).

Politica veniturilor impune existenţa unui consens naţional, care, de regulă se obţine relativ
uşor în perioadele de expansiune economică.

Politici structurale reprezintă măsurile ce trebuie luate de administraţia publică şi care vizează
orizonturi de timp lungi cu obiective referitoare la structurile fundamentale ale economiei. Dintre
acestea menţionăm politica industrială, politica sociala, amenajarea teritoriului etc. In paginile de
faţă de concentrăm numai asupra politicii industriale.

Politica industrială are drept scop ridicarea gradului de competitivitate a întreprinderilor,

indiferent de forma lor de proprietate şi de organizare.

10
Obiectivele politicii industriale sunt:

 elaborarea şi punerea în aplicare a unei strategii pentru redresarea economiei aflată în

situaţii de recesiune sau criză;
 orientarea şi dezvoltarea sectorului secundar, considerat motorul dezvoltării economice;
 adaptarea economiei la cerinţele procesului de globalizare.
 asigurarea independenţei naţionale în sectoarele industriale sensibile (energie, cercetare-
dezvoltare);
 implementarea unui model de dezvoltare care să se bucure de un consens cât mai larg;
 armonizarea dezvoltării şi eliminarea decalajelor dintre diferitele regiuni ale teritoriului
naţional.

Transpunerea în realitate a obiectivelor politicii industriale este posibilă utilizând instrumente a

căror specificitate depinde de tipul de economie. S-au conturat instrumente cu efect direct şi
instrumente cu efect indirect.

Instrumente ale politicii industriale cu efect direct:

 măsuri de stimulare as ansamblului întreprinderilor industriale prin preţuri, subvenţii,

controlul concurenţei etc.;
 măsuri de stimulare a unor întreprinderi, în funcţie de rolul de antrenare pe care acestea îl
au în sectorul industrial.

Instrumente ale politicii industriale cu efect indirect:

 măsuri de politică economică generală conjuncturală:

 măsuri de dezvoltare a infrastructurii de transport şi informaţională
 măsuri de dezvoltare a sistemului de formare şi pregătire profesională;
 măsuri de dezvoltare a activităţii de cercetare.

O problemă majoră o constituie definirea sectoarelor industriale strategice şi definirea

tehnologiilor strategice. Se consideră că în definirea sectoarelor industriale strategice, politica
industrială trebuie să stimuleze acele ramuri pentru care media ultimilor cinci ani a ritmurilor de
dezvoltare este superioară medie internaţionale.

Definirea tehnologiilor strategice trebuie să ţină cont reducerea consumului de capital circulant şi
oferă cel mai înalt grad de obţinere a valorii adăugate.

11
Politica industrială are de înfruntat două mari obstacole:

 contradicţia dintre măsurile de obţinere a avantajelor competitive şi necesitatea

menţinerii unui grad înalt al utilizării forţei de muncă;
 contradicţia dintre tendinţa oricărei ţări de a-şi proteja economia naţională şi tendinţa de
liberalizare a comerţului internaţional.

În faţa acestor obstacole ţările au apelat la aşa-numitele politici de tip crenel. Această politică
constă în renunţarea la activităţi industriale care se consideră a fi insuficient de competitive pe
piaţa mondială şi care nici nu au perspectiva unui creşteri ulterioare. În acelaşi timp, sunt
stimulate activităţi industriale strict specializate care în prezent şi în viitor un grad înalt de
competitivitate. Politica crenelurilor s-a dovedit generatoare de importante efecte perverse.
Astfel, a generat o rată ridicată a şomajului şi a crescut gradul de dependenţă a pieţei interne de
producţia altor state. În unele cazuri, alegerea crenelurilor („vârfurilor”) s-a dovedit a fi
nerealistă.

Alte ţări au adoptat un alt tip de politică industrială, denumit „politica filierelor”. Aceasta se
defineşte ansamblul măsurilor care dezvoltă un lanţ de activităţi complementare în care
întreprinderile sunt legate prin activităţi de vânzare-cumpărare şi dezvoltarea în comun a unui
program de dezvoltare. Scopul final îl constituie realizarea unui produs final de înaltă
competitivitate.

12
 Concluzii și recomandări
Reieşind din analiza principiilor elaborate şi promovate de ştiinţe economice şi a teoriilor
economice moderne în soluţionarea problemelor depăşirii crizei economice, din datele statisticii
oficiale, precum şi de prognoze efectuate de autor, pot fi formulate următoarele concluzii:

1. Politicile economice naţionale adoptate și implementate pînă în prezent nu au ținut cont de

principiile economice elaborate şi analizate de curentele ştiinţifice economice.

2. A apărut necesitatea elaborării de politici noi de renovare urmare recesiunii economice

mondiale şi necesității de prevenire a acestora la nivel global și național.

3. Economia Republicii Moldova se impune a fi restructurată în conformitate cu reperele

teoriilor economice precum și a căilor moderne de creștere economică durabilă.

4. Lipsa unei planificări strategice a politicilor economice în Republica Moldova a condus la

aprofundarea instabilităţii şi a dezechilibrelor în economia naţională, la creşterea nivelului de
vulnerabilitate şi constrângere de ordin social.

5. Prognoza indicatorilor macroeconomici demonstrează necesitatea implementării politicilor

economice de stabilizare și creștere economică luînd drept referință conceptele și ideile teoriei
echilibrului economic. Rezultatele analizei, precum şi concluziile ce reies din aceasta, impun
formularea următoarelor propuneri şi recomandări pentru ameliorarea situaţiei social-economice
şi stimularea activităţii economice prin prizma adoptării actelor legislative și normative precum
şi a principiilor economice elaborate de către teoriile economice moderne:

1. Se constată necesitatea elaborării şi adoptării unei Strategii de supravegere a dezechilibrelor și

de dezvoltare social-economică pe termen mediu și lung, care ar servi drept un program de
depăşire a perioadei de instabilitate economică. Instituția responsabilă trebuie să fie Ministerul
Economiei de comun cu ministerele de resort.

2. Reformarea structurii și funcțiilor statului accentul principal punând pe implimentarea

Strategiei pe termen mediu și lung, prin crearea Comitetului pentru supraveghere economică și
financiară cu responsabilități de control și evaluare a sistemului bancar, a transparenței
tranzacțiilor economice și financiare și nu în ultimul rînd monitorizarea evoluției
macroeconomice. Comitetul urmează să fie creat drept instituție independentă cu drepturi
similare Curții Constituționale.

3. Trecerea definitivă la un sistem economic mixt de piață al cărui rol este de a crea climatul
necesar pentru defuzia prin acționare și dezvoltare a proprietăţii private şi a activităţilor conexe.
Stabilirea cadrului regulatoriu ce va facilita procedurile de licenţiere, creare şi faliment a
întreprinderilor - responsabil Guvernul și Ministerul Economiei;

13
 Referințele la sursele bibliografice:

1. Dăianu D. Echilibrul economic și moneda: keynesism si monetarism, Ed. Humanitas,

București, 1993 p. 143.

2. Popescu Gh. Evoluția gandirii economice, Editia a treia, Editura Academiei Romane, Editura
Cartimpex, 2004, p. 123

4. Smith A. Avuția Națiunilor, Editura Publica, București, 2011, p. 410

5. Keynes J.M. Urmările economice ale păcii, 1990

6. Dăianu D. Echilibrul economic și moneda: keynesism si monetarism, Humanitas, 1993

7. http://scoalamea.md/wp-content/uploads/MEGA_XI_rom.pdf

8. http://www.cnaa.md/files/theses/2016/50248/tudor_robu_thesis.pdf

9. http://korora.econ.yale.edu/et/interview/malinvaud.pdf

14
 Anexe:
Anexa 1.

Anexa 2.

15
16
17