George Enescu

Compozitor, violonist şi dirijor de frunte, mare pianist şi

pedagog, Enescu a fost poate cel mai cuprinzător înzestrat şi cel
mai multilateral muzician contemporan. Din multipla sa activitate, în
care s-a afirmat cu egală strălucire, opera componistică reprezintă
latura cea mai esenţială şi, desigur, cea mai trainică a complexei
sale personalităţi artistice. Dar şi interpretul a fost mare printre cei
mari, fiindcă în cântul său a străbătut totdeauna suflul creator al
artistului, care a fermecat generaţiile de ascultători, ducându-le spre
tărâmurile luminate ale artei. Prin muzica sa, el a sintetizat un
proces de creaţie anterior, iar de altă parte, a deschis perspectivele
dezvoltării artistice viitoare.
George Enescu era al optulea copil al părinţilor săi, Costache
şi Maria Enescu, dar rămăsese singurul, fiindcă dintre ceilalţi, doi
muriseră la o vârstă foarte fragedă, iar cinci fuseseră seceraţi de o
molimă în 1878. În ascendenţa sa, întâlnim talentul şi preocupărilor
muzicale: străbunicul, Enea Galin, era cântăreţ de strană vestit
pentru vocea sa, bunicul, Gheorghe Enescu, a fost şi el preot; tatăl
său, Costache Enescu, deşi era şi el înzestrat cu darul cântului, a
rupt însă cu tradiţia familiei şi n-a mai îmbrăţişat cariera preoţiei, ci
a devenit întâi învăţător, apoi, luând în arendă o moşie, agricultor.
Prima sa amintire muzicală despre care pomeneşte, este
aceea a unui taraf de lăutari, compus din câteva viori, un nai, un
ţambal şi un contrabas, şi pe care l-a auzit într-o staţiune balneară,
la Băltăţeşti, prin părţile Neamţului. Impresia a fost atât de
puternică, încât copilul, care n-avea decât trei ani, şi-a făurit singur
o vioară dintr-o bucată de lemn pe care a întins o aţă, din două
beţigaşe a închipuit ţambalul şi astfel a încercat să imite pe lăutarii
care-i aprinseseră imaginaţia. O vioară adevărată a căpătat micul
muzician mai târziu, după ce mai obţinuse şi o alta, pe care,
nesatisfăcut fiindcă avea numai trei coarde, o aruncase în foc.
Enescu reproducea cu exactitate melodiile cântate de lăutarii
chemaţi la petreceri sau la horele duminicale. După câteva lecţii cu
Niculae Chioru, acesta nu mai avu ce să arate minunatului copil.
Costache Enescu îşi dăduse copilul la profesorul şi compozitorul
Eduard Caudella, la Iaşi: acesta recunoscu talentul şi dădu sfatul, ca
înainte de orice, copilul să înveţe notele. După puţine lecţii luate cu
un inginer, vecin din sat, copilul citea uşor pe portativ şi scria micile
piese ce-I erau date spre a fi învăţate. De la o vreme, în casa de la
Cracalia apăru şi un pian. Având la îndemâna un instrument cu
posibilităţi sonore mai mari decât vioara, micul Enescu o lăsă
deoparte şi îşi puse în gând să devină compozitor.
În 1888, micul Enescu este dus din nou la Iaşi, unde cântă în
faţa lui Caudella. Cu o viziune sigură a posibilităţilor imense ale
băiatului, dar şi cu o justă apreciere a stadiului de atunci al
învăţământului nostru muzical , Caudella îl sfătuieşte pe Costache
Enescu să-ţi trimită copilul să îmveţe muzică la Viena. La acea dată,
Viena era marele centru muzical care mai păstra urmele gloriei de
odinioară. Pretutindeni întâlneai amintirea marii epoci a
clasicismului, a vremurilor lui Haydn, Mozart, Beethoven, Schubert,
trăind nu numai în pitorescul străzilor şi grădinilor vieneze, dar
prezente în memoria oamenilor, unde trecutul şi tradiţia erau încă
vii şi grăitoare. Directorul Conservatorului din Viena, Joseph
Hellmesberger-senior, al cărui tată fusese contemporan cu
Beethoven, povestea adesea micului elev din România despre
obiceiurile, desprebfelul de a dirija al marelui compozitor. În
orchestra Conservatorului vienez, unde Enescu, copil, deţinea vioara
primă, el a cântat adesea unele simfonii de Beethoven, după ştime
scrise de mână, copiate desigur de muzicieni contemporani cu
autorul.
La 11 februarie 1900, la Paris, Enescu dă primul său mare
concert public cu Orchestre Colonne, unde apare ca solist în
Concertul de vioară de Beethoven care îi aduce consacrarea. De aici
înainte, îşi va „lua vioara la subsuoară şi va începe să cutreiere”. De
aici înainte, natura sa impetuoasă şi independentă, îşi poate lua
avântul, eliberată, în năzuinţele ei spre marea artă a muzicii.
Printre cele mai importante creaţii ale sale se numără:
Poema română, Rapsodiile, Sonata a 3-a pentru vioară şi pian,Trei
melodii, Simfonia II şi Simfonia III ,inspirate din tragedia războiului,
Sonata nr. 2 pentru violoncel şi pian, Cvartetul de Coarde nr 2,
poemul simfonic Vox Maris, Simfonia de cameră s.a.m.d. (Materialul
melodic pentru rapsodii este construit din cântece preluate din
repertoriul lăutăresc orăşenesc.)
Prin întreaga sa muncă creatoare, Enescu şi-a dobândit un loc
de cinste în istoria poporului nostru în memoria marelui artist-
cetăţean şi vrednic fiu al patriei sale, guvernul a instituit concursul
internaţional de vioară „George Enescu”, care are loc la Bucureşti
din trei în trei ani. Satul natal al artistului şi Filarmonica de Stat din
Bucureşti au primit numele „George Enescu”, ca un semn al
dragostei şi recunoştinţei poporului pentru marele compozitor; casa
în care s-a născut a devenit casă memorială, iar în Capitală a luat
fiinţă „Muzeul George Enescu”. Dar, dincolo de toate aceste, Enescu
se înscrie, alături de Eminescu şi Caragiale, de Grigorescu şi
Andreescu, de Luchian, Sadoveanu şi Arghezi, printre marii făuritori
de cultură ai ţării noastre.
Prin opera sa, Enescu a pus bazele simfonismului românesc şi
a trasat drumurile de dezvoltare a muzicii noastre naţionale,
inspirată din viaţa şi creaţia artistică a poporului, din frumuseţile
peisajului patriei. Generoasă şi nobilă, realistă prin trăsăturile ei,
umanistă în spiritul ei, opera lui George Enescu este o înaltă pildă de
artă pentru muzicieni şi compozitori. Pătrunsă de dragostea pentru
creaţia şi viaţa poporului, ea este o lecţie pe care toţi compozitorii
noştri se străduiesc s-o urmeze în creaţia şi în toată activitatea lor
pentru răspândirea culturii muzicale în masele largi populare.
Opera lui George Enescu îşi împlineşte marele şi adevăratul ei
destin în zilele noastre, când mesajul muzicii sale ajunge la
milioanele de ascultători, care iubesc şi luptă pentru viaţa şi cultura
umanităţii.

GEORGE ENESCU

REFERAT LA MUZICĂ
 RUSU
CRISTINA
CLASA A 7-A
B