Discriminarea

Student: Hoha Andrada-Cătălina

Facultatea de Drept, Grupa 709
 Potrivit site-ului www.ro.wikipedia.org, discriminarea este o acțiune care presupune un
tratament diferit, nedrept față de persoane din cauza apartenenței lor la un anumit grup social.
Există mai multe forme de comportamente discriminatorii, dar toate au comun faptul că implică
o anumită formă de excludere sau de respingere.

În conformitate cu definiția Națiunilor Unite, "comportamentele discriminatorii pot lua multe

forme, dar toate implică o anume formă de excludere sau respingere sau de tratament inegal".
În sociologie, termenul "discriminare" este tratamentul defavorabil al unui individ sau al unui
grup de indivizi bazat pe apartenența lor la o anumită "clasă" sau "categorie". Discriminarea se
referă la comportamentul pe care o persoană, o instituție sau un grup de persoane îl au împotriva
membrilor respectivei clase sau categorii

Din punctul meu de vedere, discriminarea este definită ca fiind practica ilegală de trata
nejustificat mai puțin favorabil pe unii indivizi în comparație cu alții pe baza unor criterii
arbitrare descriptive cum ar fi rasa, naționalitatea, sexul, etnia, limba, etc. Acest concept este
unul dinamic, care, de a lungul timpului a cunoscut o majorare considerabilă atât la nivel de
teorie, cât și de politici.

În sens larg, discriminarea poate îmbrăca multe forme, de la discriminarea directă, indirectă,
multiplă, până la victimizare, hărțuire și discriminarea prin dispoziție. Fiecare dintre aceste
forme este menită să stârnească anumite reacții discriminatori, și anume rasismul,
antisemitismul, apartheid, și xenofoobie.

Normele interne sau internaționale nu limitează sfera indivizilor vulnerabili și care pot fi
supusi discriminării, aceasta fiind întâlnită tot mai des în instituțiile de învățământ, restaurante,
locul de muncă, mijloace de transport în comun, etc.

Ordonanţa de Guvern nr. 137/2000 indică o serie de criterii în funcție de care o persoană
poate fi discriminată: rasa, naţionalitatea, etnia, limba, religia, categoria socială, convingerile,
sexul, orientarea sexuală, vârsta, handicapul, boala cronică necontagioasă, infectarea cu virusul
HIV, apartenenţa la o categorie defavorizată. Articolul 14 al Convenţiei Europene a Drepturilor
Omului adaugă culoarea, limba, opiniile politice sau de altă natură, originea socială, averea,
naşterea sau orice altă situaţie. Prin urmare aceste criterii nu sunt limitative, ci doar
exemplificative.

Una dintre cele mai discriminate categorii sociale este, din puctul meu de vedere, cea a
persoanelor cu handicap, deoarece acestea, in tara noastra, nu dispun de anumite facilitati atat in
societate, cat si la locul de munca, desi in majoritatea tarilor Uniunii Europene se intampla acest
lucru.
 Societatea contemporană este acaparată de stereotipizare, apărută ca efect al îndoctrinării și
manipulării prin impunerea unor etichete asupra unor grupri sau indivizi. În ideea construirii unei
percepții referitoare la cei din jur, intervin o serie de factori care reflectă atât propriile noastre
raționamente, cât și diverse generalizări pe care le preluăm într-un mod involuntar din societatea
în care trăim. În acest fel, imaginea realitatii este una distorsionată și preconcepută.

Discriminarea trebuie să aducă atingere unui drept, neexistand de sine-stătător. Acest

fenomen nu poate exista fără menţionarea dreptului care a fost atins, prin discriminare. Poate
aduce atingere oricărui drept recunoscut de o lege naţională sau de o prevedere internaţională:
dreptul la viaţă, dreptul la demnitate umană, dreptul la muncă, dreptul la educaţie, etc.

Un fapt imbucurător este acela că statul roman nu a ramas indiferent in ceea ce priveste
discriminarea, astfel s-au adoptat o serie de legi referitoare la pedepsirea discriminarii, cum ar fi
Ordonanta Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea si sancționarea tuturor formelor de
discriminare, deși, acest fenomen este unul greu de combătut. Dreptul de a nu fi supus
discriminării, ca drept fundamental al omului, operează în primul rând în relaţia dintre individ şi
stat. Prin urmare, obligaţia de a nu discrimina se impune cu prioritate tuturor autorităţilor şi
agenţilor statului.

O mai bună cunoaștere a principiului egalității de șanse pentru toți alături de o mai bună
înțelegere a importanței implementării sale în activitatea curenta a acestor serviciilor publice va
reduce incidenta actelor de discriminare. Principiul egalitatii este consacrat in art. 16 din
Constitutia Romaniei, sub forma egalitatii cetatenilor in fata legii si a autoritatilor publice,
dispozitii care se coroboreaza cu art.4, alin.(2), care interzic discriminarea, in functie de criteriile
mentionate. De asemenea, responsabilizarea mass-media pentru a implementa principiul
nediscriminării în procesul de informare și formare de opinii va conduce la combaterea
stereotipurilor negative asociate unor grupuri și la creșterea toleranței în rândul populației din
România.

În concluzie, discriminarea este un fenomen care, o dată cu trecerea timpului a cunoscut o

ascensiune considerabilă, fiind întâlnită tot mai des, sub tot mai multe forme, care poate avea un
impact negativ semnificativ asupra victimelor, vizând starea socială și economică, bunăstarea și
sănătatea, dar și asupra întregii societăți, ducând la disfuncționalități economice, la denaturarea
concurenței între firme și la subminarea coeziunii sociale.