1.

Noţiuni generale privind dreptul civil

Drept civil ca ramură de drept este o totalitate de norme juridice care reglementează relaţiile sociale
,personale sau patrimoniale,stabilite între persoane fizice sau juridice,aflate pe poziţie de egalitate
juridică precum şi conduita lor . Dreptul civil este cea mai important ramură de drept şi are ca obiect
dreptul comun al particularilor, adică acele acte juridice pe care le poate întemeia orice cetăţean din
societate.

Legislaţia civilă – reprezintă un sistem de legi şi acte normative ale autorităţilor publice în care sunt
evidenţiate normele de drept civil.

Dreptul civil reglementează două categorii sociale: patrimoniale şi nepatrimoniale

· Acesta are ca subiect nu numai persoană fizică, dar şi colectivul denumit persoană juridică.

· În dreptul civil ambele părţi sunt titulari de drepturi şi obligaţii.

Dreptul civil ca ştiinţă – acesta studiază dreptul civil ca ramură .Obiectul de studiu al ştiinţei dreptului
civil îl formează normele de drept civil. Anume această ştiinţă montează aplicarea corectă a legilor , şi de
asemenea se implică în modul de dezvoltare a legislaţiei civile.

Dreptul civil ca obiect de studiu – cu ajutorul acestei discipline se obţin diferite informaţii şi cunoştinţe
în domeniu. O caracteristică importantă a dreptului civil este că acesta nu trebuie exprimat cu
aproximaţie, dar concret. Studiul dreptului civil joacă un rol important în formarea unui sistem specific
de gîndire ,de logică juridică.

2. Obiectul şi metoda de reglementare a dreptului civil

Prin obiectul de reglementare a dreptului civil se înţeleg relaţiile care sunt exprimate de normele acestui
drept, deci este un domeniu comun de relaţii sociale asupra cărora îşi exercită funcţia normele care
alcătuiesc ramura dreptului civil.

După cum am mai menţionat, dreptul civil reglementează 2 categorii de relaţii sociale:

1)patrimoniale – este acel raport juridic, conţinutul căruia poate fi evaluat în bani( ex. dreptul de
proprietate sau chiar relaţia creată din contractual de vînzare-cumpărare).

2)nepatrimoniale – raportul acestei relaţii nu poate avea conţinut care să fie evaluat în bani (ex.
raportul care are în conţinut dreptul la nume, la denumire ori dreptul la sediu ).

Ambele raporturi conţin în sine subiecte care au aceeaşi egalitate juridică. Însă,în cazul în care
raporturile patrimoniale şi cele nepatrimoniale nu ţin cont de aceste condiţii, nu alcătuiesc obiectul
dreptului civil şi nu pot fi reglementate de normele lui.

2.1 Raporturile patrimoniale reglementate de dreptul civil

Majoritatea raporturilor reglementate de dreptul civil sunt patrimoniale. Ele apar şi se dezvoltă în cazul
în care patrimoniul se află la o persoană concretă ori trec de la o persoană la alta. ( de ex: vinderea unui
lot de pămînt).

Dreptul civil nu reglementează toate raporturile patrimoniale şi nepatrimoniale din societate. La

reglementarea acestora mai pot participa şi alte ramuri de drept (dreptul muncii, dreptul familiei,
dreptul financiar). Dreptul civil reglementează acele raporturi care exprimă între ele o anumită egalitate
a participanţilor.

Există două mari categorii de raporturi patrimoniale care sînt reglementate de dreptul civil:

1)raporturile reale 2)raporturile obligaţiile

Real – este acel raport care are în conţinut drepturi reale şi numărul acestor drepturi este stabilit de
lege în mod expres. Codul civil cunoaşte şi reglementează următoarele drepturi reale : dreptul de
proprietate , dreptul de usufruct , dreptul de uz, dreptul de servitute, dreptul de superficie şi dreptul de
gaj.

Obligaţional – este raportul care conţine creanţe indiferent de raportul lor , act juridic sau fapt juridic.
(licit sau illicit) .Raportul obligaţional conţine două subiecte importante : creditor şi debitor.

2.2Raporturile personale nepatrimoniale reglementate de normele dreptului civil

Raporturile nepatrimoniale se caracterizează prin faptul că nu au conţinut economic, obiectul lor îl

formează numele , cinstea, demnitatea şi prezintă bunuri care nu pot fi transmise altor persoane.

Dreptul civil reglementează următoarele categorii de raporturi personale nepatrimoniale:

1)raporturi de identificare (dreptul la nume, dreptul la reşedinţă,dreptul la sediu(pers.jur).

2)raporturi care conţin drepturi personale nepatrimoniale (dreptul la viaţă,dreptul la sănătate).

3)raporturi juridice care se referă la creanţa intelectuală (au ca izvor opera ştiinţifică, literară, de artă).

Raporturile personale nepatrimoniale se clasifică în 2 categorii:

1)care sunt legate de cele patrimoniale – sunt raporturi ce apar în legătură cu dreptul de autor asupra
operei ştiinţifice , literare, de artă.

2)care nu sunt legate de cele patrimoniale –care apar în legătură cu apărarea onoarei ,cinstei,demnităţii.

2.3 Metoda de reglementare în dreptul civil

Prin metodă de reglementare se înţelege o totalitate de metode sau mijloace care sunt folosite de către
stat pentru a influenţa o anumită categorie de relaţii sociale. Metoda de reglementare în dreptul civil
diferă de metoda de reglementare din dreptul public . În dreptul civil subiecţii se află pe poziţie de
egalitate juridică, iar în dreptul public însă o parte a raportului juridic este subordonată celeilalte părţi.
Deci, metoda de reglementare este o modalitate specifică a statului de a impune participanţilor la
raportul juridic o anumită conduită.

3.Rolul şi funcţiile dreptului civil.

Dreptul civil are o importanţă destul de mare într-un stat cu economie de piaţă , aceasta reeşind din
importanţa raporturilor juridice patrimoniale şi personale nepatrimoniale pe care le reglementează.
Dreptul civil însoţeşte omul de la naştere pînă la moarte. Dreptul civil are rol în ocrotirea valorilor
economice ,sociale şi juridice ,a drepturilor subiective patrimoniale şi personale nepatrimoniale a
persoanelor fizice şi juridice.

Dreptul civil are următoarele funcţii:

1)Urmăresc realizarea unui echilibru social.2)Funcţia socială şi tehnică .3)Funcţia de reglementare şi
apărare a intereselor subiectelor sale.

4.Principiile dreptului civil

Prin aceasta se înţeleg ideile în conformitate cu care se reglementează relaţiile sociale şi care stau la
baza activităţii juridice . În dreptul civil se întîlnesc două categorii de principii:

1)principiile fundamentale2)principiile dreptului civil.

Principiile fundamentale a dreptului sunt idei care se regăsesc în întreaga legislaţie a Republicii
Moldova. În această categorie intră: a)principiul democraţiei b)principiul egalităţii în faţa legii
c)principiul legalităţii d)principiul separaţiei puterii în stat.

Principiile dreptului civil se caracterizează prin faptul că ele privesc toate instituţiile dreptului civil. Cele
mai importante principii ale dreptului civil se găsesc în Codul Civil la art.1 alin.(1):

1)Principiul inviolabilităţii proprietăţii. Cel mai important drept real este dreptul de proprietate care
întotdeauna a avut reglementare specială fiind inclus în Constituţie. În art. 316 se spune că proprietatea
este inviolabilă şi nimeni nu este silit să cedeze proprietatea ,numai în cazul în care particularul doreşte
acesta.

2)Principiul libertăţii contractuale. În baza acestui principiu subiectele pot şi au dreptul să-şi aleagă
persoane cu care să încheie acte juridice.

3)Principiul inadmisibilităţii imixtiunii în afacerile private. Exprimă ideea că statul şi organelle nu pot
face parte la afacerile private , decît doar în cazurile prevăzute de lege.

4)Principiul egalităţii în faţa legii civile. Are o mare importanţă în dreptul civil deoarece raporturile de
drept se bazează pe egalitatea participanţilor.

5)Principiul exercitării cu bună credinţă a drepturilor. Acest principiu aduce ideea că participanţii la
raporturile juridice se exprimă cu bună credinţă şi sunt loiali, de asemenea îşi exercită drepturile şi
libertăţile.

5.Delimitarea dreptului civil de alte ramuri de drept

Această delimitare are o importanţă teoretică şi practică.

Delimitarea se face după următoarele criterii:

Obiectul de regulamentare – în momentul în care în faţa organelor care aplica legea, apare problema
soluţionării unui litigiu, trebuie mai întîi să se determine ramura de care ţine litigiul şi numai după
aceasta să fie aplicate normele respective.

Calitatea subiectelor – Normele dreptului civil nu pretind o calitate specială subiectelor raporturilor
juridice civile. Subiect al dreptului civil poate fi orice persoană fizică sau juridică , spre deosebire de alte
ramuri de drept care atribuie subiectelor o calitate special: -organ al puterii ,cetăţean, patron, angajat,
rudă etc.

Caracterul normelor.

După natura dispoziţiei normei, normele se clasifică în: -imperative -dispozitive

Dreptului civil îi este caracteristic faptul că majoritatea normelor sale au caracter dispozitiv.

Caracterul sancţiunii. Încălcarea oricărei norme juridice atrage o consecinţă negativă pentru înfăptuitor.
În diferite ramuri de drept, această consecinţă are aspect diferite. De ex. în dreptul civil: dacă a fost
cauzat un prejudiciu, atunci el trebuie reparat.

Dreptul muncii reglementează relaţiile sociale de muncă a persoanelor plasate în cîmpul muncii. Între
dreptul civil şi dreptul muncii există următoarele asemănări şi deosebiri:

-obiectul ambelor ramuri e format din raporturi patrimoniale şi nepatrimoniale.

-în dreptul civil poziţia de legalitate se păstrează ,iar în dreptul muncii această caracteristica se referă
numai la încheierea contractelor de muncă.

-sfera subiectelor dreptului muncii este mai restrînsă decît a dreptului civil.

Dreptul familiei este ramura care reglementează relaţiile personale nepatrimoniale şi patrimoniale ce
izvorăsc din căsătorie, rudenie, adopţie, urmărind ocrotirea şi întărirea familiei. Dreptul familiei a luat
naştere din ramura dreptului civil, devenind o ramură de sine stătătoare.

-atît dreptul civil cît şi dreptul familiei au ca obiect de reglementare atît raporturi patrimoniale cît
şi nepatrimoniale.

-ambele dispun de metoda egalităţii juridice.

-în dreptul familiei, majoritatea normelor sunt imperative, pe cînd în dreptul civil sunt dispozitive.

Dreptul comercial este ramura care reglementează modalităţile de constituire, funcţionare şi încetare a
activităţii societăţilor comerciale.

-ambele reglementează raporturi patrimoniale şi personale nepatrimoniale. -în ambele ramuri există
norme dispositive -în ambele ramuri există sancţiunea răspunderii pe bază de contract.

Dreptul constituţional este ramura care conţine normele fundamentale pentru menţinerea statului
bazat pe drept ,din care reies celelalte ramuri de drept inclusiv dreptul civil .

-În dreptul civil majoritatea normelor sunt dispozitive , iar în cel constituţional sunt imperative.

-În dreptul civil majoritatea raporturilor sunt patrimoniale, iar în cel constituţional nepatrimoniale.

Dreptul funciar reglementează relaţiile sociale aterente administrării şi folosirii pămîntului de către
persoane fizice şi persoane juridice, precum şi raporturile sociale care i-au naştere în legătură cu
măsurile adoptate de stat privind folosirea raţională a terenurilor din fondul funciar al ţării.

-atît raporturile civile cît şi cele funciare au caracter patrimonial ,însă pentru naşterea raporturilor civile
servesc faptele juridice civile,iar pentru cele funciare –actele administrative.

Dreptul procesual civil reglementează modul de judecată şi de rezolvare a pricinilor privitoare la

anumite drepturi şi interese civile, precum şi modul de executare a hotărîrilor sau a altor titluri
executorii.

-dreptul civil e o ramură a dreptului privat, pe cînd dreptul procesual e o ramură a dreptului public.

-dreptul civil nu poate să existe fără dreptul procesual civil şi invers.