Sunteți pe pagina 1din 5

Ieromonah Artemie Popa – „CUM LUPTĂM CU GÂNDURILE?


Sfinţii Părinţi spun că atât timp cât trăim pe pământ, ar trebui să ne rugăm neîncetat şi să cugetăm
necontenit gânduri mântuitoare de suflet, pentru a ne despătimi sufletele noastre.

Sfântul Isaac Sirul spune: „Căci mai bine îţi este să te dezlegi de legătura păcatului, decât să
eliberezi rob din robie. […] Mai de folos îţi este să te îngrijeşti să învii din patimi sufletul tău
căzut, prin mişcarea gândurilor tale în cele dumnezeieşti, decât să învii pe cei morţi.“ „Cel ce
suspină un ceas pentru sufletul său e mai bun decât cel ce foloseşte lumii întregi prin gândirea
lui. Cel ce s-a învrednicit să se vadă pe sine e mai bun decât cel ce s-a învrednicit să vadă pe
îngeri. Căci cel din urmă comunică prin ochii trupeşti, dar cel dintâi prin cei ai sufletului…“
(Filocalia X).

Iar Sfântul Teofan Zăvorâtul citându-l pe Sfântul Nicodim Aghioritul spune şi el că: „Şi chiar dacă
ai răscumpăra sute de robi creştini din mâinile păgânilor, dându-le libertate, aceasta nu te va
mântui, dacă tu însuţi vei rămâne în robia patimilor“ (Războiul nevăzut). Deci, despătimirea
sufletelor noastre ar trebui să ne fie preocuparea de căpetenie atât timp cât trăim pe pământ.

Sfinţii Părinţi spun că răul care există în lume se datorează doar nelucrării cu mintea noastră,
leneviei minţii noastre de a ne ruga neîncetat şi de a cugeta tot timpul gânduri mântuitoare de
suflet. Mulţi Sfinţi Părinţi arată cum nu se poate mai grăitor lucrul acesta. Sfântul Maxim
Mărturisitorul spune: „Unii spun că n-ar fi răul în făpturi dacă n-ar fi vreo altă putere care ne
atrage spre el. Iar aceasta nu e nimic altceva decât neîngrijirea de lucrările fireşti ale minţii. Căci
cei ce au grijă de acestea fac cele bune, iar pe cele rele nu le fac niciodată. Deci, dacă vrei, alungă
negrija, şi vei alunga totodată şi păcatul. Căci păcatul este întrebuinţarea greşită a ideilor, căreia
îi urmează reaua întrebuinţare a lucrurilor.“

„Firesc este pentru partea raţională din noi să se supună raţiunii dumnezeieşti şi să stăpânească
peste partea neraţională. Să se păzească aşadar această rânduială în toate, şi nu va mai fi răul în
făptură, nici vreo putere care să atragă spre rău“ (Filocalia II).

Sfântul Teofan Zăvorâtul spune şi el că: „Dacă oamenii cad în necredinţă – şi acum sunt foarte
mulţi care cad –, cad nu din altă pricină decât [din] lipsa gândirii sănătoase. Ei nu vor să judece şi
se lasă mânaţi de păreri amăgitoare, pe care înşelăciunea inimii stricate le face lesne să pară
vrednice de crezare“ (Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an). Ceea ce e foarte grav
însă e faptul că cei mai mulţi dintre noi nu ştim că în cea mai mare parte a timpului, lăsându-ne
pradă patimilor datorită nelucrării cu mintea noastră a gândurilor mântuitoare de suflet, îl lăsăm
pe diavol să gândească în locul nostru. Sau, mai bine zis, gândim ceea ce vrea el. De aceea, ca să nu
dăm intrare diavolului să stăpânească sufletul nostru, trebuie să ne rugăm neîncetat şi să cugetăm
mereu gânduri mântuitoare de suflet. Sfântul Isaac Sirul spune: „Păziţi-vă, o, iubiţilor, de nelucrare.
Pentru că în ea se ascunde o moarte ştiută. Căci în lipsa ei [a nelucrării] nu poate cădea călugărul în
mâinile celor ce se străduiesc să-l lovească. Nu ne osândeşte Dumnezeu pentru psalmii nerostiţi în
ziua aceea, nici pentru nelucrarea din pricina rugăciunii, ci pentru că prin părăsirea acestora se dă
intrare dracului. Iar când aceştia află intrare şi intră şi închid uşile ochilor noştri, împlinesc în noi în
chip silnic şi necurat cele ce pun pe lucrătorii lor sub judecata dumnezeiască, adică sub pedeapsa ei
cea mai cumplită. Şi ne facem vinovaţi din pricina părăsirii acestor lucruri mici, de care ar trebui să
ne îngrijim pentru Hristos, cum s-a scris de către cei prea-înţelepţi. Cel ce nu şi-a supus voia sa lui
Dumnezeu, va fi supus potrivnicului său. Deci, aceste lucruri ce ţi se par mici să le socoteşti ca pe
nişte ziduri împotriva celor ce vor să ne robească“ (Filocalia X).

Sfântul Teofan Zăvorâtul spune: „În împărăția stăpânitorului acestui veac, lucrurile stau cu totul
altfel. Acolo nimeni nu ştie cine e împăratul său. Dacă cel mai disperat iubitor al acestei lumi şi-ar
da seama că împăratul lui este satana cel rău şi întunecat, căruia îi slujeşte ca un rob spre propria
sa pierzare, ar năzui cu groază să iasă din tărâmul lui – însă vrăjmaşul şi-a ascuns chipul grețos de
fiii acestui veac, şi iubitorii acestei lumi sunt robi, fără să ştie cui. Auziți mereu: Asta nu-i voie,
cealaltă nu e voie, şi aşa trebuie, şi pe dincolo se cuvine, şi când întrebați: De ce? Cine a
poruncit?, nimeni nu poate da răspuns. Toți sunt strâmtorați şi îngreunați de regulile care
funcționează la ei, chiar le osândesc şi le ocărăsc, însă nimeni nu îndrăzneşte să se abată de la
ele, de parcă s-ar teme de cineva care îi supraveghează, şi este gata să-i tragă la socoteală, dar pe
care nimeni nu poate totuşi să îl arate şi să-l numească. Lumea este ansamblul persoanelor care
slujesc unei năluci necunoscute a închipuirii lor, sub care de fapt se ascunde cu viclenie satana
cel răutăcios. Ce legi sunt în Împărăția lui Hristos? Hristos, adevăratul nostru Dumnezeu, a zis
limpede: Fă aşa şi pe dincolo, şi Îmi vei fi plăcut, şi te vei mântui. Leapădă-te de tine însuți, fii
sărac cu duhul, blând, paşnic, curat cu inima, răbdător, să iubeşti dreptatea, să rămâi în evlavie
înaintea Mea ziua şi noaptea, să-i doreşti aproapelui tău binele şi să-i faci binele, şi toate
poruncile Mele să le împlineşti cum se cuvine, fără să te cruți. Vedeți cât de limpezi şi bine
hotărnicite sunt toate acestea? Şi nu doar limpezi, ci şi pecetluite pentru totdeauna cu o
neschimbare de neatins: cum este scris, aşa va fi până la sfârşitul veacului. Şi oricine intră în
Împărăția lui Hristos ştie, probabil, ce are de făcut; nu aşteaptă nici un fel de schimbări în
aşezămintele de lege ale Bisericii, drept care şi merge pe calea sa cu bună nădejde, având deplină
încredințare că va ajunge fără îndoială la ceea ce caută.

În împărăția stăpânitorului acestui veac, lucrurile stau cu totul altfel. Acolo nu-ți poți opri
nicidecum gândul la ceva bine hotărnicit. Duhul iubitorilor acestei lumi este cunoscut: duhul
egoismului, al trufiei, al interesului, al plăcerii şi senzualității de tot felul. Dar aplicațiile acestui duh,
legea şi regulile lumii, sunt atât de şubrede, nedefinite, schimbătoare, încât nimeni nu poate băga
mâna în foc că mâine n-o să înceapă a socoti vicios lucrul pe care acum îl admiră. Obiceiurile lumii
curg ca apa, şi regulile ei în ce priveşte îmbrăcămintea, vorbirea, întâlnirile, relațiile, felul de a sta,
de a şedea şi îndeobşte orice sunt nestatornice ca mişcarea văzduhului: acum sunt aşa, iar mâine
vine în zbor o nouă modă de nu ştiu unde şi întoarce totul pe dos. Lumea este o scenă pe care
satana îşi bate joc de biata omenire, punând-o să se învârtă la porunca sa ca nişte maimuțe sau
păpuşi la iarmaroc, punând-o să socoată lucru de preț, important, esențial, ceea ce în sine este
mărunt, nimicnic, deşert. Şi toți sunt prinşi cu asta, toți: şi mici, şi mari, fără a-i excepta nici pe cei
care şi prin obârşie, şi prin educație, şi prin poziția lor lumească ar putea, pare-se, să-şi
întrebuințeze timpul şi eforturile pentru ceva mai bun decât nălucile acestea“ (Răspunsuri la
întrebări ale intelectualilor, vol. II).

Ca să ştim mai bine care este principiul suprem după care trebuie să ne luăm când e vorba de toate
gândurile sau ideile posibile pe lumea aceasta, trebuie să ne punem iarăşi în legătură cu învăţătura
tuturor Sfinţilor Părinţi. Potrivit principiului enunţat de Sfântul Vincenţiu de Lerini, doar acele
învăţături sunt adevărate şi valabile pentru toţi, care au fost crezute la fel în toate locurile, în toate
timpurile şi de către toţi oamenii. În cartea Commonitorium a Sfântului Vincenţiu de Lerini, acesta
spune: „… dumnezeieştile Scripturi să fie tâlcuite după tradiţia Bisericii Universale [Soborniceşti] şi
conform regulilor dreptei credinţe. De asemenea, în această Biserică dreptcredincioasă şi
apostolească ei [oamenii dreptei credinţe] trebuie să urmeze universalitatea, vechimea,
unanimitatea.“ Însă, dacă vom analiza noile învăţături care s-au generalizat deja astăzi, raportându-
le la acest întreit principiu, vom vedea că ajung să fie crezute de către toţi oamenii, din toate
locurile, dar nu şi din toate timpurile. Aceasta arată cum nu se poate mai limpede, că ele nu sunt
adevărate, ci mincinoase. Referitor la cele spuse aici, Sfântul Ignatie Briancianinov spune: „Ce m-a
izbit mai înainte de toate în scrierile Părinţilor Bisericii Ortodoxe? Conglăsuirea lor – conglăsuire
minunată, măreaţă. Optsprezece veacuri mărturisesc într-un glas în gurile lor o singură
învăţătură, învăţătura dumnezeiască!“ (Experienţe ascetice, vol. II).

Deci, şi noi dacă vrem să fim împreună cu toţi sfinţii, trebuie să nu primim şi să nu punem în
practică, decât acele învăţături care conglăsuiesc cu toţi sfinţii, din toate veacurile, până în vremea
Mântuitorului Hristos.

Cei ce doresc să vadă încotro se îndreaptă creştinii zilelor noastre să se gândească la câteva lucruri
foarte grave: astăzi nu mai găsim decât foarte rar tineri care să vină la cununia religioasă în stare de
feciorie trupească; de asemenea, familii care să mai nască mulţi copii – rare, prea puţine! Dacă
familiile de azi fac un copil sau doi (ori nici unul), părinţii lor aveau trei sau patru, iar bunicii sau
străbunicii lor aveau opt sau nouă, sau chiar mai mulţi. Deci avorturile, chiar dacă existau, erau mai
rare, erau mai puţine, pentru că creştinii dinainte erau conştienţi că avortul este crimă, pe când
astăzi avortul este prezentat ca un „drept“, „emancipare“, sau chiar ca „gest umanitar“! În
România, după legalizarea avortului din 26 decembrie 1989, s-a înregistrat oficial un număr foarte
mare de avorturi: 11 milioane în zece ani (1990-2000). (Vezi Dr. Christa Todea-Gross, Pr. Prof. Dr. Ilie
Moldovan, Îndrumarul medical şi creştin despre viaţă al Federaţiei Organizaţiilor Ortodoxe Pro-Vita
din România, Ed. Renaşterea, Cluj-Napoca, 2008, p.173). Dar din 2000 până în zilele noastre…?
Dacă mai punem la socoteală avorturile care se fac prin folosirea anticoncepţionalelor şi a
steriletelor sau a altor mijloace avortive, şi din cauza cărora se fac şi mai multe avorturi, deşi mulţi
nu ştiu acest lucru! – vedem prea bine cât de mare este deosebirea dintre creştinii zilelor noastre şi
cei dinainte. Pe lângă aceste păcate grave, trebuie spus că datorită propagandei făcute imoralităţii
şi după plecarea masivă a românilor în ţările apusene, se înmulţesc şi la noi păcatele împotriva firii
(gomoria şi sodomia), că divorţurile au devenit o modă, în timp ce în secolul al XIX-lea, pe vremea
Sfântului Ignatie Briancianinov ele nici nu existau, aşa cum arată el în scrierile sale, ca să nu mai
spunem de alte păcate grave care au devenit astăzi o normalitate. Dacă omul este lăsat de
duhovnicii zilelor noastre să se împărtăşească având păcate de moarte, nu este ajutat
duhovniceşte, ci este făcut să nesocotească consecinţele păcatului asupra lui, să se adâncească şi
mai mult în înşelarea de sine şi să se îndepărteze de calea mântuirii. Sfinţii Părinţi care au stabilit
prin sinoade canoanele pentru păcatele de moarte, insuflaţi fiind de Duhul Sfânt, nu le-au dat cu
scopul de a-i pedepsi pe credincioşi, ci de a-i ajuta să se mântuiască. De aceea duhovnicii care fac
prea mult pogorământ în privinţa epitimiilor pentru păcate, se plasează dea supra autorităţii
Sfinţilor Părinţi care au dat aceste canoane. Dreptarul fundamental al duhovnicului ar trebui să fie
Pidalion, Ed. Credinţa strămoşească, 2007, Pravila bisericească a Ieromonahului Nicodim
Sachelarie, iar pentru toţi credincioşii – Carte foarte folositoare de suflet a Sfântului Nicodim
Aghioritul. Dar pentru că se vorbeşte foarte rar şi nelămuritor despre care anume sunt păcatele
care ne opresc de la Sfânta Împărtăşanie, despre gravitatea şi consecinţele lor, deşi ar fi necesar să
se spună cu orice prilej despre acestea, dăm mai jos o listă cu cele mai grave dintre ele.
Frate creştin, ia aminte că, potrivit canoanelor Sfinţilor Părinţi, nu te poţi împărtăşi dacă:

n-ai fost botezat ortodox şi eşti păgân sau eretic,

susţii că toate credinţele sunt adevărate,

săvârşeşti avorturi (azi mai ales prin mijloace moderne ca: sterilet, anticoncepţionale, injecţii,
fertilizări „in vitro“ şi altele care sunt avortive),

săvârşeşti desfrânare sau preadesfrânare (adulter),

eşti într-o căsătorie mixtă (ca de pildă între un ortodox şi o neortodoxă căreia nu i s-a făcut în
prealabil trecerea la Ortodoxie, cum se arată în Pidalion la Canoanele 46 şi 47 ale Sfinţilor
Apostoli), care este tot desfrânare,

ai divorţat necanonic (adică nu din cauza adulterului sau a căderii în erezie) şi apoi te-ai căsătorit a
doua oară şi te-ai cununat la biserică, căci este preadesfrânare pentru cel care a divorţat necanonic
(Canonul 48 al Sfinţilor Apostoli),

eşti căsătorit în mod nevalid (adică în grade de rudenie trupească sau duhovnicească nepermisă de
canoanele sau hotărârile Sfinţilor Părinţi, căsătorie care trebuie desfăcută),

săvârşeşti păcate trupeşti socotite în Sfânta Scriptură ca strigătoare la cer, precum gomoria şi
sodomia,

apelezi sau practici diverse forme de vrăjitorie,

practici tehnici orientale ca yoga şi altele, dacă eşti liber-cugetător, ateu, mason, sau dacă ai căzut
în apostazie sub orice formă, lepădându-te de Mântuitorul nostru Iisus Hristos,

ai o profesie în care săvârşeşti şi te faci părtaş la păcate grele – de pildă, lucrezi ca ginecolog şi faci
nenumărate avorturi, sau lucrezi la farmacie şi vinzi anticoncepţionale sau alte mijloace care sunt
avortive, sau eşti într-o funcţie publică şi dai legi şi hotărâri anticreştine, sau lucrezi în mass media
şi afectezi în rău sufletele sau ai alte profesii asemenea acestora –, dacă îndemni şi ajuţi la
săvârşirea păcatelor de mai sus sau dacă săvârşeşti alte păcate grele pentru care Dumnezeu
îngăduie să ai necazuri şi diferite probleme, ca să te trezeşti din somnul păcatelor şi să lupţi pentru
a le părăsi şi a pune în locul lor faptele bune.

Trebuie să ştim că, potrivit învăţăturii Sfintei Scripturi (1Co.11,27-31) şi învăţăturilor Sfinţilor
Părinţi, cei ce se împărtăşesc cu păcate opritoare, dacă nu sunt pedepsiţi de Dumnezeu pe lumea
aceasta, negreşit vor fi pedepsiţi pe lumea cealaltă. Sfântul Ignatie Briancianinov spune: „Să se
cerce omul pe sine (1 Co.11,28). Să se cerceteze pe sine înainte să se apropie de Sfintele Taine –
şi dacă este cufundat în spurcăciunea păcatului să se depărteze de înfricoşata împărtăşire, ca să
nu se umple măsura păcatelor sale şi să nu le pecetluiască desăvârşit prin cel mai greu păcat:
batjocorirea Sfintelor Taine ale lui Hristos, batjocorirea lui Hristos. […] Apropiindu-se de Tainele
lui Hristos din putoarea păcatului, aruncându-se în putoarea păcatului după primirea Tainelor,
nevăzând asupra lor pedeapsa neîntârziată, ei presupun că nu urmează niciodată vreo pedeapsă.
Greşită părere! Iudeilor le-a fost prezisă desăvârşită şi nestrămutată pedepsire pentru uciderea
de Dumnezeu; aceasta însă a urmat la câteva zeci de ani după săvârşirea neîntrecutei nelegiuiri.
Negrăita milostivire şi îndelungă răbdare a lui Dumnezeu încă mai aştepta pocăinţa lor. Această
milostivire şi îndelungă răbdare aşteaptă şi pocăinţa noastră. Pedeapsa este amânată iar şi iar:
ea însă va veni negreşit asupra păcătoşilor nepocăiţi, îndărătnici, care săvârşesc dinadins păcatul.
Începutul ei se vede cel mai des în moartea năprasnică sau într-o boală care înlătură putinţa
pocăinţei. Pedeapsa ca atare e împlinită în tărâmul de dincolo de mormânt“ (Predici la Triod şi
Penticostar).

Aşadar, să ne facem numaidecât timp să citim în întregime scrierile la care am făcut dacă vrem să
ne despătimim cu adevărat sufletele noastre, să avem dreaptă socoteală în tot ceea ce facem şi să-
L milostivim pe Dumnezeu să ne mântuiască. Pentru că, după cum spune Sfântul Ignatie
Briancianinov în cartea De la întristarea inimii la mângâierea lui Dumnezeu: „Cu cât vremurile sunt
mai departe de arătarea luminii dumnezeieşti pe pământ, cu atât s-a adâncit lipsa adevăraţilor
îndrumători sfinţi şi a sporit belşugul de învăţători mincinoşi; de când a fost descoperit tiparul,
aceştia au potopit pământul ca nişte amare ape apocaliptice, care au omorât sufleteşte o
mulţime de oameni.“

Ca să nu fim ucişi şi noi sufleteşte, prin sfaturi greşite şi prin citirea scrierilor pe nedrept socotite
folositoare de suflet, dacă vrem să ne mântuim, să citim doar atâtea scrieri câte trebuie, şi doar pe
acelea care sunt cu adevărat mântuitoare de suflet. Să-i citim şi să-i răscitim pentru a-i pune în
practică, mai ales pe Sfântul Ioan Gură de Aur, Sfântul Teofan Zăvorâtul şi Sfântul Ignatie
Briancianinov!