Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Cuprins
2. Dinamica identității 22
7. Bibliografie 88
1
1. Introducere în problematica dezvoltării
2
1.1 Concepte fundamentale: creștere, dezvoltare,
maturizare
3
3. Dezvoltarea psihosocială: se referă la schimbările care au loc la
nivelul aspectelor intrapersonale și interpersonale ale individului, cum sunt
4
motivele, emoțiile, trăsătuile de personalitate, abilități de interacțiune și
relaționare interpersonală, roluri jucate în familie și în alte contexte sociale
mai largi.
4
câștiguri și acumulări. Pe măsură ce cresc, copiii dobândesc noi abilități
cognitive; pe de altă parte, se pare că treptat, nivelul stimei de sine scade și
devim mai susceptibili la depresie (v. Slavin, 2009); fenomene similare sunt
constatate,de exemplu, la nivelul creativității (v. Mihaela Roco, 2004).
5
Totuși, trebuie să observăm faptul că intervalele de timp menționate
sunt aproximative, iar vârsta este doar un indicator grosier, aproximativ, al
nivelului de dezvoltare. Astfel, între indivizii de aceași vârstă pot exista
diferențe uriașe la nivelul funcționării cognitive și afective, sau la nivelul
trăsăturilor de personalitate. Este interesant de observat faptul că, dintre
toate grupele de vârstă, cea mai mare varietate din acest punct de vedere este
întâlnit în interiorul grupului reprezentat de persoanele vârstnice (Andrews,
6
Un at exemplu binecunoscut este urmatorul: din punct de vedere
juridic, definițiile granițelor dintre adolescență și vârsta adultă sunt trasate
diferit în diferite culturi.
8
În cultura Japoneză este marchat foarte clar începutul vârstei adulte. În
fiecare an, 15 ianuarie reprezintă momentul unei sărbători naționale în care
tinerii în vârstă de 20 de ani sunt declarați oficial persoane adulte și intră
înr-o nouă etapă a vieții. Femeile primesc kimono-uri, iar bărbați primesc
costume, ăn timp ce le sunt reamintite responsabilitățile pe care le au față de
societate. Totodată, tinerii adulți câștigă dreptul de a consuma băuturi
alcoolice, de a fuma și de a vota. Ceremonia modernă de astăzi continuă, de
fapt, o veche ceremonie în care tinerii samurai erau recunoscuți ca și
luptători (Reid, 1993).
7
oamenii devin eligibili pentru a beneficia de dreptul la pensie, dar și alte
facilități oferite de societate.
9
De ce sunt importante normele sociale asociate vârstei?
8
trebui să își ceară prietena de soție ca nu cumva aceasta să îl părăsească, o
femeie de 35 de ani se gândește că ar fi bine să aibă un copil cât mai curând
temându-se că dacă amână ar putea pierde șansa de a mai deveni părinte, sau
o persoană de 45 de ani se gândește că este prea târziu să urmeze o facultate.
10
Norme sociale asociate vârstei
9
vârstă diferite și au experiențe de dezvoltare diferite. În cadrul fiecăruia
dintre aceste grupuri enice sau rasiale există variații imense asociate cu
factori specifici precum originea, perioada de timp petrecută într-o anumită
comunitate, gradul de integrare în societate, limba utilizată, sau satutul
socioeconomic.
11
dovezi care să arate că o astfel de practică ar afecta negativ dezvoltarea, ci
dimpotrivă.
10
Modul de viață a persoanelor în vârstă s-a schimbat dramatic de-a
lungul secolului 20, odată cu introducerea sistemului de securitate socială,
îngrijire medicală specifică și alte programe similare pentru seniori (Cole,
1992). În perioada anterioară, acele persoane care atingeau etapa de vârstă
pe care astazi o numim vârsta a treia, trebuiau să muncescă până la sfârșitul
vieții; astăzi, în majoritatea țărilor lumii oamenii se pensionează în jurul
vârstei de 60 de ani. Ca rezultat, am ajuns să asociem senectutea cu statutul
de pensionar. Astazi, adulții în perioada vârstei a treia au o stare a sănătății
mai bună, suferă de mai puține boli cronice sau dizabilități, fiind mai puțin
afectați de bolile de care sufereau persoanele de aceași vârstă acum doar 50
de ani (Satariano, 2006).
11
121.4 Ereditate și mediuÎnțelegerea cauzelor dezvoltării este “una dintre cele mai
importante
provocări intelectuale ale științei moderne” (Gottlieb et al, 2006).
Specialiștii în problemele dezvoltării umane sunt departe de a înțelege
complet procesele care determină cursul dezvoltării umane și modul în care
interacțiunile complexe dintre forțele biologice și mediul în care trăim ne
fac să devenim ceea ce suntem.
12
13
13
aceleași momente din viața noastră, în timp ce zestrea ereditară a fiecărui
individ face ca dezvoltarea fiecărei persoane să fie unică.
14
facă performanță în sport. Dacă numai datul biologic ar fi important în
dezvoltare, ne-am aștepta ca toți copii să atingă nivele similare de
dezvoltare la același moment de timp, iar eventualele diferețe între indivizi
ar fi cauzate de diferențele la nivelul configurației genetice. Dacă numai
15
pentru a sublinia modul în care aspectele biologice și sociale
interacționează pentru a produce un anumit curs al dezvoltării, el a
redenumit modelul și l-a intitulat un model bioecologic al dezvoltării
(Bronfenbrenner, 1979, 1989; Bronfenbrenner & Morris, 2006).
15
Tabel 2 Natură vs cultură
Natură Cultură
Ereditate Mediu
Maturizare Învățare
Gene Experiență
Predispoziții biologice Influențe culturale
Microsistemul
16
cartierul în care individul locuiește sau mediul de la locul de muncă.
Mezosistemul
17
familie (primul microsistem, familial) poate face ca un copil să se comporte
”ciudat” la grădiniță (al doilea microsistem), devenind retras și izolându-se
de ceilalți copii, de educatoare și personalul de îngrijire.
Exosistemul
17
poate fi afectat de diverse situații de la locul de muncă al părinților, sau de
decizii luate de consiliul școlii (de exemplu, ca activitatea educațională să se
focalizeze în întregime pe obținerea de perforanțe peste medie la testele
naționale).
Macrosistemul
18
18
individului.
19
care individul interacționează activ cu mediul său (de exemplu,
interacțiunea dintre părinți și copii, jocul cu prietenii sau un proiect
profesional realizat în colaborare cu alți colegi). În plus, modelul descris
mai sus sugerează faptul că elementele biologice si cele culturale și sociale
nu pot fi separate cu ușurință deoarece sunt parte a sistem dinamic, care se
influențează reciproc în mod continuu (Lerner, 2006).
20
Descrierea este punctul de pornire în orice știință; însă, cercetătorii
încearcă să atingă al doilea dintre scopurile enunțate mai sus: explicația.
20
indivizi se abat de la acesta.
21
2. Dinamica identitățiModul în care concepția pe care o avem despre noi înșine se
modifică
21
de-a lungul vieții este una dintre problemele cele mai intrigante în
psihologie. Acesta deoarece identitatea – cine sau ce știm despre noi înșine
că suntem, sau cel puțin sperăm că am putea deveni – este de o importanță
fundamentală.
22
naștere la moarte. Fiecare stadiu aduce sarcini psihosociale specifice, pe
care individul trebuie să le rezolve în acea perioadă a vieții sale.
23
23
aventuri între mama sa, o tânără evreică pe nume Karla Abrahamsen,
și un medic danez, va crește în Germania ca Erik Homberger, purtând
numele tatălui său vitreg. La școală, faptul de a fi evreu, era ținta
atacurilor colegilor săi, în timp ce la sinagogă era tachinat pentru
înfățișarea sa de “zeu nordic”; era înalt, blond, cu ochi albaștri. Iar
venirea pe lume a celor trei surori vitrege, a contribuit la intensificarea
sentimentului de a fi un străin, un outsider și în propria familie. Erik
Homberger împlinise deja 30 de ani când, luându-și cetățenia
americană, își va schimba numele în Erikson.
24
Erikson rămâne important în istoria psihologiei și pentru un alt motiv.
Deși Freud ne-a lăsat un studiu celebru despre Leonardo da Vinci, prin
studiile sale despre Gandhi și Martin Luther, Erikson pune bazele unui nou
25
autonomie vs îndoială (şi jenă): se dezvoltă autonomia şi copilul
începe să aibă control asupra propriei persoane şi asupra lumii;
26
înţelepciune vs disperare, conflictul care defineşte stadiul terminal,
al batrâneţii.
27
de rol covârstnicii
6 Vârsta adultă 20-30 Intimitate vs izolare Prietenii
timpurie
7 Perioada adultă 30-60 Generativitate vs Căminul familial
mijlocie stagnare
8 Bătrâneţea 60 + Înţelepciune vs Problemele
disperare umanităţii
28
moment, noi modalități specifice de cunoaștere a lumii și noi aspecte ale
dezvoltării pot deveni centrale în viața persoanei.
28
Eşecul în dobândirea unei identităţi ferme, confortabile şi durabile are
ca rezultat o aşa numită difuziune de rol sau un simţ confuz cu privire la
cine este şi ce face o anumită persoană.
29
existenței lor, oamenii pot să trăiască o aşa numită experienţă a difuziei
identităţii, care implică un puternic sentiment de nesiguranţă. Deși de o
importanță fundamentală, observăm adesea tendința de a nu acorda atenția
cuvenită travaliului psihologic prin care trece persoana aflată în mijlocul
unei crize de identitate; i se minimalizează importanța, afirmându-se
„normalitatea” ei. Rezolvarea pozitivă a acestor crize implică dezvoltarea
unei perspective mult mai mature asupra lumii și a propriei persoane, iar
persoana dobândeşte sentimentul siguranţei de sine (ca opus îndoielii şi
nesiguranţei), începând să experimenteze diferite roluri – de obicei în mod
constructiv. Persoana devine astfel capabilă să îşi fixeze obiective şi să
anticipeze realizarea lor fără a se lăsa „paralizat” de sentimente de
inferioritate sau de o perspectivă temporală inadecvată.
30
pentru multe persoane o modalitatea de a își satisface nevoia de a se simți
util și necesar.
Tip Descriere
Obiect generativ
Biologic Procreerea, purtarea în pântec, alăptarea bebelușului
Obiectul generativ: nou-născutul
Parental Îngrijirea și educarea copilului, participarea la modul de viață al
familieiting.
Obiectul generativ: copilul
Tehnic Crearea de tangibil, care să dureze dincolo de existența individului
Obiectul generativ: ucenicul, deprinderile
Cultural Crearea, restaurarea și conservarea unui sistem de simboluri – ”mintea”
unei culturi – trecerea ei explicită către o nouă generație
Obiectul generativ: disciplina, cultura
31
30 Integritatea eu-ului
32
Integritatea eului si sentimentul disperării sunt probabil două cele mai
puțin analizate și discutate idei ale lui Erikson, rămânând înconjurate de o
31 aură de mister conceptual (MacAdams, 2006). Iar unul dintre cele mai mari
mistere se referă chiar la stabilirea cu exactitate a momentului în care
persoana trebuie să se confrunte cu această ultimă provocare a vieții.
”Bătrânețea” sau ”vârsta senectuții” sunt termeni extrem de impreciși.
32 vieți. Cu alte cuvinte, acești ani pot deveni momentul potrivit pentru a slăbi
puțin presiunea timpului asupra sinelului.
Astăzi este general acceptat faptul că, din punct de vedere psihologic,
oamenii se dezvoltă şi prezintă schimbări semnificative de-a lungul întregii
34
vieţii, acestea depăşind cu mult perioada copilăriei. Este adevărat că
abordarea lui Erikson este schematică (de exemplu, este greu de imaginat că
o singură perioadă de dezvoltare – stadiul 7- acoperă 30 de ani de viaţă. Mai
mult decât atât, este greu de imaginat că toţi oamenii se dezvoltă şi se
schimbă în acelaşi mod. De exemplu, Neugarten (1975, apud Eysenk, 2004)
prezintă dovezi clare că schimbările descrise de Erikson în cursul dezvoltării
33 ind să se manifeste mai repede la bărbaţii din clasele sociale formate din
muncitori decât la cei din clasa de mijloc:
35
Totuşi, Erikson acceptă faptul că pot exista diferenţe între bărbaţi şi
femei în ceea ce priveşte succesiunea stadiilor descrise mai sus. De
exemplu, bărbaţii dezvoltă sentimentul identităţii înainte de a trăi intimitatea
cu un partener sexual în perioada tinereţii; spre deosebire de aceştia, de
multe ori femeile nu îşi dezvoltă complet propria indentitate înainte de a-şi
găsi un potenţial soţ. Din acest motiv, crede Erikson, identitatea femeii va
depinde parţial de tipul bărbatului cu care doreşte să se căsătorească. Chiar
dacă această idee a fost puternic controversată, există dovezi ferme care
susţin ipoteza diferenţelor între bărbaţi şi femei din punctul de vedere al
dezvoltării identităţii. Într-un studiu realizat pe studenţi (amintit de Eysenk,
Marile figuri ale istoriei, scrie Erikson, petrec adesea destul de mulți
ani într-o stare pasivă. Din fragedă tinerețe simt că vor lăsa o amprentă
semnificativă asupra lumii, dar inconștient așteaptă până când, la nivel
36
mental, adevărul lor particular ia o formă clară cu privire la modul în care
acesta poate să producă un impact maxim la momentul potrivit.
35În spiritul ideilor lui William James, Erikson leagă marile crize ale
identității de o “a doua naștere”. Există o categorie de oameni care, fără prea
mare trudă, sunt bine integrați în context și se găsesc în armonie cu
ideologia epocii lor; pe de altă parte, aceste persoane născute a doua oară
sunt mai degrabă suflete chinuite, care își caută vindecarea printr-o
experință de transformare totală, căutând astfel să găsească o direcție în
viață.
37
Erikson considera de o extremă importanță capacitatea oricăriei
societăți de a accepta / integra crizele de identitate ale tinerilor ei membri.
38
Punctul de vedere mai larg pe care Erikson îl susține, este acela că,
dacă într-o astfel de conjunctură vitală, persoana se simte presată să aleagă
stagnarea și nu creșterea, în ansamblul ei, societatea suferă.
Chiar și atunci când avea faimă și putere, Luther încă îi scria tatălui
său pentru a justifica și a-și apăra propriile acțiuni.
37 fi să o iau de la început? Sau oare toti acei ani au fost o pierdere de timp?”
Dacă în cazul lui Luther prima criză o problemă de pură identitate, a doua a
fost o criză de integritate, după cum observă Erikson.
39
este”. Iar aceasta este partea cea mai ușoară în definirea propriei identități.
Partea dificilă a acestei sarcini rămâne aceea de a decide cine este.
Fiecare dintre aceste etape (anotimpuri sau perioade ale vieții) este
văzută ca un ciclu în sine care are propriile sale caracteristici psihologice și
sociale, și care aduce o contribuție distinctă la ansamblu. Iată care sunt cele
patru anotimpuri (primăvara, vara, toamna, iarna) ale vieții unei persoane, în
viziunea lui Daniel Levinson:
40
39 Nu trebuie să uităm că fiecare anotimp al vieții vine cu schimbări
importante față de perioada anterioară, iar trecerea de la o etapă la
următoarea nu are loc foarte rapid, brusc, ci traversând perioade de tranziţie
care uneori pot dura mai mulţi ani.
41
de vârste apropiate (1987).
Teoria dezvoltată de Levinson şi publicată în cartea The Seasons of a
40
Man's Life (1978) se bazează pe datele obţinute din interviuri realizate cu
un grup de 40 de bărbaţi, de profesii diferite, cu vârste cuprinse între 30 şi
40 de ani. Acest grup iniţial era constituit din zece scriitori, zece biologi,
zece muncitori şi zece oameni de afaceri.
Doi ani mai târziu, persoanele din grup au fost intervievate din nou.
De asemenea, acum au fost luate interviuri şi soţiilor acestora.
Bărbatul intră în etapa adultă timpurie atunci când îşi începe cariera
profesională şi îşi întemeiază o familie. După un proces de autoevaluare
care are loc în jurul vârstei de 30 de ani, bărbaţii „se aşează la casa lor” şi se
concentrează asupra carierei profesionale.
42
perioada adultă timpurie, principala preocupare a bărbaţilor este să îşi
cultive calităţile, cunoştinţele şi deprinderile.
Ciclul vieții
Cursul unei vieți nu este un proces simplu, liniar, ci este constituit din
etape sau sezoane (anotimpuri) foarte diferite din punct de vedere calitativ.
43
Schimbarea are loc în fiecare anotimp, o tranziție fiind necesară
pentru a trece de la un anotimp la următorul.
42
44
3.1 Structura vieții și dezvoltarea sa în perioada
vârstei adulte
43
45
O relație semnificativă implică o investire a propriei persoane
(dorințe, valori, implicare, energie, cunoștințe și abilități), dar și o
investiție reciprocă din partea celeilalte persoane sau entități, precum
și unul sau mai multe contexte sociale care conțin relația, conferindu-i
o anumită formă sau devenind parte a sa.
46
Conceptul de structură a vieții ne cere să examinăm natura relațiilor pe
care o persoană adultă le stabilește cu toate această mulțime de elemente
semnificative din viața sa, fie ele însuflețite sau neînsuflețite, organizarea lor
și, mai ales, modul în care ele evolueză de-a lungul anilor.
47
În termenii teoriei sistemelor, structura vieții este cea care formează
o graniță, o linie de demarcație între structura de personalitate și structura
socială care guvernează tranzacțiile dintre acestea.
48
(relații și roluri pe care le îndeplinește în raport cu alți oameni și instituții
din viața sa), dar și diferite aspecte ale sinelui care pot rămâne stabile, sau
se transformă de-a lungul timpului.
Este perioada în care tânărul sau tânăra părăsește locul numit până
acum ”acasă” pentru a merge la facultate, a urma stagiul militar, a se angaja
într-un prim loc de muncă etc., sau multe alte tipuri de situații care permit
49
persoanei să câștige un nivel tot mai mare de autonomie și să își asume
independența financiară față de părinți. Apoi, această etapă de tranziţie este
urmată de o etapa structurală a vârstei adulte timpurii, în timpul căreia are
loc o primă încercare a persoanei de a-şi construi un stil de viaţă adecvat
vârstei adulte (22–28 ani).
47
50
dezvoltarea unui anumit tip de relații cu prieteni și colegi, ca și multe alte
tipuri de obiective și speranțe pentru sine, pentru familie, pentru oamenii
importanți din jurul său.
51
În jurul vârstei de 30 de ani (28 –33 ani), unele persoane traversează o
perioadă de tranziție importantă, în care simt nevoia să regândească întreaga
structură a vieții, să consolideze angajamentele asumate în anii precedenți și
48
52
să opereze restructurări specifice, pregătind ”terenul” pentru ca, odată
intrată în următoarea etapă (33–40 ani), persoana să încearce să îşi realizeze
principalele aspiraţii.
Etapa care încheie acest ciclu este etapa de tranziţie către perioada
adultă mijlocie (40–45 ani). Atunci când în această perioadă oamenii simt că
viaţa pe care o trăiesc nu se ridică la înălţimea idealurilor şi a viselor pe care
şi le-au construit, vor trăi o aşa-numită criză a mijlocului vieţii.
Ultima tranziţie majoră are loc în jurul vârstei de 60–65 ani, etapă care
marchează sfârşitul perioadei adulte mijlocie şi începutul perioadei adulte
târzii.
53
pensionării, declinului stării de sănătate, alte aspecte specifice bătrâneţii
care vor fi discutate pe larg în capitolul următor.
49
54
Perioada adultă
Vârsta adultă Tranziţie târzie (în regresie)
târzie
Sfârşitul perioadei
adulte mijlocii
Tranziţia vârstei
Perioada adultă
de 50 de ani
mijlocie
Intrarea în
perioada adultă
mijlocie
Miezul vieţii Tranziţie
Persoana se
stabileşte la casa Perioada adultă
sa timpurie
Tranziţia vârstei
de 30 de ani
Intrarea în
vârsta adultă
Adolescenţa Tranziţie Copilăria şi
Adolescenţa
55
Câteva observaţii privind dinamica traziţiilor de la un ciclu de viaţă la
următorul sunt necesare.
50
succesive.
56
Din nou, se pune problema diferenţelor între modul în care bărbaţii şi
femeile se angajează în construirea unui vis personal.
Critici și evaluare
57
În al doilea rând, ceea ce oamenii spun despre trecutul lor poate fi
distorsionat în mod deliberat.
52
muncă sau au trecut printr-o depresie în jurul vârstei de 40 de ani. Totuși,
frecvența acestor modificări majore nu este diferită semnificativ de
frecvența cu care au loc astfel de evenimente în alte etape ale vieții.
58
53
4. Adaptarea în perioada vârstei a treia
54
Goldman & Goldman (1981) au realizat un studiu în care au discutat
peste 800 de copii din diferite ţări din Europa de Vest şi SUA despre modul
în care aceştia percepeau bătrâneţea.
59
În multe cazuri, rezultatele obţinute la diverse chestionare nu prezintă
clar reacţia de respingere a bătrâneţii exprimată copii de toate vârstelor.
Însă, în acest caz s-a observat că descrieri ale pielii brăzdată de riduri, boli
diverse, slăbiciune şi lipsa de putere, fragilitatea tot mai mare care vine
odată cu bătrâneţea au fost însoţite de foarte multe ori de comentarii şi
grimase exprimând reacţii emoţionale negative (respingere, dezgust etc.) .
55
60
Aşa cum Ferris and Branston (1994) arată că relaţiile interpersoanale,
integrarea într-o reţea socială puternică, precum şi o stare bună de sănătate
sunt factorii cei mai importanţi.
În alte situaţii, chiar persoana în vârstă este cea care decide asupra
unei reduceri treptate a implicării în viaţa socială, petrecând tot mai mult
timp singură sau într-un grup social restrâns, cel mai adesea membrii
apropiaţi ai familiei. Ca urmare, în opinia autorilor citaţi mai sus, o
dezangajare progresivă ar reprezinta modalitatea optimă de adaptare la
caracteristicile vârstei a treia.
61
56
4.3 Reducerea câmpului social
Din acest punct de vedere, chiar societatea în ansamblu are mai puţine
aşteptări de la persoanele în vârstă.
62
57
Diferenţe culturale
Mai mult chiar, multe persoane rămân foarte active social chiar la
vârste înaintate, fiind implicate în activităţi ale comunităţii din care fac parte
sau ale bisericii.
63
Aşa cum am văzut mai sus, teoria dezangajării sociale nu ia în
considerare o serie de diferenţe individuale la nivelul personalităţii şi al
stilului de viaţă.
Trăsături de personalitate
Costa & McCrae (1980) arată că oamenii fericiţi sunt aceia care
trăiesc mai multe stări emoţionale plăcute şi mai puţine emoţii negative. Un
studiu realizat de aceştia arată că persoanele caracterizate prin extraversie şi
sociabilitate înaltă trăiesc mai multe emoţii plăcute decât introverţi, iar cei
cu un înalt nivel de nevrotism (o trăsătură de personalitate care implică un
grad mai înalt de instabilitate afectivă şi anxietate) trăiesc mai puţine emoţii
pozitive. Ulterior, McCrae and Costa (1982) au găsit exact aceaşi
configuraţie a trăsăturilor la un eşantion de persoane vârstnice.
64
tinerii tind să se angajeze activ, utilizând strategii de management al
stressului centrate pe problemă.
60
5. Rolul evenimentelor de viaţă
66
Majoritatea adulţilor trăiesc multe evenimente stressante de-a lungul
anilor, efectele acestora asupra persoanei în cauză fiind diverse. Pe baza
unui studiu realizat în 1967, Thomas H. Holmes şi Richard H. Rahe au
67
Pentru a evalua nivelul de stress la care sunteţi supus în prezent
trebuie să selectaţi şi să încercuiţi evenimentele pe care le-aţi trăit în
ultimile 12 luni; însumaţi apoi punctele obţinute.
68
Pe de altă parte, este necesar să reţinem că deşi nu putem să controlăm
toate evenimentele de viaţă stressante, putem totuşi să controlăm modul în
care răspundem la acestea şi efectul pe care îl au asupra vieţii noastre.
Efectele negative ale stressului pot fi reduse prin acţiuni simple cum
sunt: odihna suficientă, mişcare şi exerciţii fizice, alimentaţie corectă şi a ne
acorda timp pentru noi înşine.
73 Divorţul
65 Separarea maritală
50 Căsătoria
45 Reconciliarea maritală
45 Pensionarea
40 Graviditatea
69
39 Apariţia unui nou membru al familiei prin naşterea unui copil,
adopţie sau căsătorie
23 Probleme cu şeful
70
20 Schimbarea orelor sau condiţiilor de muncă
20 Schimbarea locuinței
13 Concediul / vacanţa
65 5.2 Căsătoria
71
Pentru unele cupluri această transformare este resimţiţă ca un fapt
negativ, pentru altele satisfacţia maritală este menţinută sau sporită pe tot
parcursul vieţii. În funcţie de această dinamică, pot fi descrise mai multe
tipuri de căsătorie (Albu, 2002):
A. Căsătoria obişnuit-conflictuală
72
Conflictul şi tensiunea continuă caracterizează aceste cupluri, deşi de
obicei partenerii încearcă să ascundă intensitatea divergenţelor faţă de copii,
vecini sau rude. Incompatibilitatea este evidentă în acest tip de căsătorii;
conflictul este mereu prezent (cel puțin ca și potenţialitate). La un nivel mai
profund, acest tip de cuplurile are nevoie de tensiune, conflictul fiind un
mod de coeziune. De exemplu, o femeie implicată într-o relaţie de acest tip
este întrebată de ce nu se gândeşte la divorţ. Replica ei: “Să ma gânesc la
divorţ? Niciodată! La crimă? În fiecare zi!”
D.Căsătoria vitală
73
În acest tip de relație cuplul este unit în principalele activităţi ale
vieţii, dpv psihologic şi afectiv; pentru ambii parteneri, legătura maritală
este de fapt esenţa vieții lor. Fiecare dintre parteneri găseşte că orice
activitate e banală şi neinteresantă dacă celălalt nu este prezent, relaţia este
cea care le domină gândurile şi acţiunile. Un soţ implicat într-o relație de
acest tip observa: “Lucrurile pe care le facem împreună nu sunt plăcute în
sine, bucuria vine din faptul că le trăim împreună. Dacă nu ar fi ea, nu aș fi
interesat de barcă, de lac sau de orice altă distracţie s-ar întâmpla acolo....”
E. Căsătoria totală
68
5.3 Intrarea în rolul de părinte
69 falsă (Ruble et al., 1988). Măsura în care părinţii pot se adaptează cu mai
mult sau succes la apariţia unui copil depinde de o multitudine de factori:
75
În plus, gradul de satisfacţie pe care femeia îl resimte în îndeplinirea rolului
său de mamă are un mare impact asupra reacţiilor ei faţă de copii.
76
mult un copil, apariţia copilului consolidează relaţia maritală. Mulţi
cercetători consideră că, pentru ambii părinţi, experienţa parentală le
permite acestora să retrăiască (şi, eventual, să rezolve) crizele de dezvoltare
anterioare prin care au trecut. Există mai multe motive pentru care adulţii
doresc să aibă copii (Turner & Helms, 1983):
71
5.4 Divorţul
77
Rata divorţului este înaltă mai ales în timpul primilor cinci ani după
căsătorie, alte perioade “critice” fiind la 15, respectiv 25 de ani după
căsătorie (Gross, 1996, cf. Erikson, 2004).
Aşa cum se observă din scala prezentată mai sus, divorţul este
apreciat ca al doilea eveniment susceptibil să conducă la trăirea unui nivel
de stress extrem de puternic (Homes & Rahe, 1967). Date de observaţie
arată faptul că persoanele divorţate au mai multe probleme de sănătate fizică
şi mentală decât persoanele căsătorite (apud Erikson, 2004).
Mai mult decât atât, există statistici care indică faptul că starea
generală de sănătate a persoanelor divorţate este chiar mai precară decât a
persoanelor văduve sau a celor care nu au fost niciodată căsătorite.
78
comparativ cu peste 30% dintre persoanele divorţate şi 40% dintre
persoanele despărţite.
73
79
Etapele divorţului
80
multe cazuri, aşa cum am văzut mai sus, datele de observaţie arată că
persoanele divorţate sunt mai puţin fericite şi mai stresante decât persoanele
care nu au trecut prin această experienţă.
74
Explicaţiile pentru această stare de fapt sunt multiple: ea poate fi o
consecinţă a faptului că divorţul reprezintă un factor de stres, dar şi a
faptului că persoanele care trăiesc diferite tipuri de experienţe stresante sunt
cele mai predispuse să aleagă divorţul.
81
Aceste schimbări pun probleme particulare mai ales în acele societăţi
în care viaţa socială gravitează mai ales în jurul cuplurilor căsătorite.
Ramsay & de Groot (1977) arată că în cele mai multe cazuri pot fi
descrise reacţii specifice la această pierdere majoră, însă ordinea apariţiei lor
nu este predictibilă:
82
- starea de şoc sau amorţeală;
- dezorganizare sau o inabilitate de a-şi planifica viaţa raţional;
- negarea (de exemplu, aşteptarea soţului dispărut să se întoarcă acasă);
- depresia;
- vina de a-şi fi neglijat partenerul dispărut sau de a nu îl fi tratat bine;
Totuşi, pierderea este suportată mai uşor atunci când persoana care a
murit a fost bolnavă un timp îndelungat sau dacă este vorba despre o
persoană mai în vârstă; de multe ori, în cazul unei persoane tinere, pierderea
este cu totul neaşteptată, provocând reacţii suplimentare (Stroebe & Stroebe,
1987).
83
Numeroase date statistice arată că persoanele care trăiesc experienţa
pierderii partenerului de viaţă prezintă un risc crescut de a suferi la rândul
lor de ciroză, accidente coronariene, atacuri cerebrale etc.
O altă diferenţă între sexe se referă la faptul că este mai puţin probabil
ca femeile să se recăsătorească. Pe de altă parte, pentru bărbaţii o nouă
căsătorie este o opţiune favorizată având în vedere că pentru ei este mai
dificil să realizeze apropierea psihologică cu persoane din afara căminului.
În societatea modernă, se pare că o parte dintre aceste diferenţieri între sexe
se estompează treptat ca urmare a re-evaluării societale a rolurilor de gen.
78 5.6 Şomajul
85
că şomeri tind să fumeze semnificativ mai mult decât persoanele care au un
loc de muncă.
86
Obiective şi sarcini solicitate: şomajul reduce cerinţele şi solicitările
la care trebuie să răspundă persoana şi poate face comportamentul său mai
puţin clar direcţionat şi orientat spre scop.
87
pentru contact social şi o poziţie socială valorizată reuşesc să facă faţă mai
uşor experienţei şomajului.
81
6. Concluzii: perspective moderne asupra
dezvoltării
88
Astăzi, dezvoltarea ontogenetică nu mai este doar o “problemă a
copilăriei”, ci este considerată un proces care are loc de-a lungul întregii
vieți.
89
De exemplu, unele deprinderi intelectuale cunosc un declin mai rapid
decât altele în ultima perioadă a vârstei adulte; în schimb, altele nu se
modifică prea mult și chiar continuă să se dezvolte pe un trend ascendent.
83
C. Dezvoltarea înseamnă acumulare, dar și deteriorare.
90
Plasticitatea se referă la capacitatea de schimbare ca răspuns la
influențele pozitive sau negative ale mediului. În funcție de condițiile de
viață și experiențele unui individ dat, cursul dezvoltării sale poate lua
multiple forme. De exemplu, cu multă vreme în urmă specialiștii au
observat faptul că dezvoltarea unui copil poate fi afectată negativ de un
mediu deprivant și optimizată de unul bogat în oportunități de interacțiune
84socială.
91
Această idee, care stă la baza modelului bioecologic al lui
Bronfenbrenner, poate fi ilustrată prin multiple exemple.
Astfel, iată ce arată un studiu realizat în China (Chen, Cen, Li, & He,
2005) unde capitalismul se dezvoltă accelerat și copii sunt tot mai mult
antrenați să devină competitivi și să se bazeze pe propriile forțe.
92
Deoarece dezvoltarea umană este influențată de o multitudine de
factori, de la reacții biochimice la evenimente istorice, o singură disciplină
nu poate să ofere răspuns la toate problemele sale. O înțelegere cât mai
completă este posbilă numai numai dacă mai multe discipline, fiecare cu
propria perspectivă și instrumente de studiu, își unesc forțele.
87
7. Bibliografie
93
Erikson, E. H. (1950). Childhood and society. New York: Norton.
Hareven, T. K., & Adams, K. (Eds.). (1982). Aging and life course
transitions: An interdisciplinary perspective. New York: Guilford.
88
94
Levinson, D. J. (1980). Toward a conception of the adult life course. In N.
Smelser & E. H. Erikson (Eds.), Themes of love and work in
adulthood (pp. 265-290). Cambridge, MA: Harvard University Press.
Levinson, D. J. (in press). The seasons of a woman's life. New York: Knopf.
Levinson, D. J., & Gooden, W. E. (1985). The life cycle. In H. I. Kaplan &
B. J. Sadock (Eds.), Comprehensive textbook of psychiatry (4th ed.,
pp. 1-13). Baltimore, MD: Williams and Williams.
89
95
96