Pe plan cultural, alinierea României la Europa este o evidenţă.

De-a lungul istoriei au

existat patru momente ale sincronizării culturii româneşti cu cea europeană :

→1) în secolul al XVI-lea, când s-au tipărit primele cărţi bisericeşti în limba română, un
rol important avându-l marele tipograf, diaconul Coresi, care a contribuit la crearea şi
răspândirea limbii române literare.

→2) în secolele al XVII-lea şi al XVIII-lea, iniţial în Moldova, pe filieră poloneză pătrund

ideile şi elementele de civilizaţie Occidentală vizibile în operele cronicarilor Grigore
Ureche, Nicolae şi Miron Costin, mitropolitului cărturar Dosoftei sau în scrierile savantului
Dimitrie Cantemir, personalitate eurupeană, cosmopolită, cu o vastă cultură. Iluminismul
european a fost prezent şî în spaţiul românesc, mai ales prin intermediul reprezentanţilor
Şcolii Ardelene, care au promovat ideologia naţională.

→3) la mijlocul secolului al XIX-lea se constată o reluare a legăturilor dintre Ţările

Române şi Europa meritul fiind al generaţiei paşoptiste. Pleiada fruntaşilor revoluţiei
române de la 1848, reprezentată de personalităţi ca Nicolae Bălcescu, Mihail
Kogălniceanu, fraţii Brătianu, fraţii Golescu a creat o mişcare politică şi culturală de
anvergură europeană. Plecaţi la studii în străinătate, în special la Paris, dar şi la Viena şi
Berlin, tinerii români (bonjuriştii) au adus din Occident învăţătură şi soluţii pentru
construirea unui stat naţional modern. Mulţi dintre ei erau membrii ai unor loji masonice
franceze, aveau legături cu cercurile politice radicale sau chiar socialiste, erau prieteni cu
ilustre personalităţi franceze (Jules Michelet, Edgar Quinet), fapt care a avut beneficii
pentru românii de acasă. Cea de-a doua jumătate a secolului al XIX-lea stă, de
asemenea, sub influenţa Occidentului, într-o fecundă competiţie pe care o execită
civilizaţia franceză şi cea germană. Personalităţi precum Vasile Conta, Vasile Alecsandri,
P. P. Carp, Titu Maiorescu, A.D. Xenopol, Ioan Slavici, Petru Poni şi mulţi alţii sunt
absolvenţi ai universităţilor franceze şi germane. Intelectualii români şi-au pus, însă, şi
întrebări privind corectitudinea căii alese în celebra teorie a formelor fără fond, una dintre
cele mai importante controverse ale istorie şi culturii române. Ea a fost enunţată iniţial de
Ioan heliade Rădulescu, Alecu Russo, Barbu Catargiu, Ion Ghica, Mihail Kogălniceanu,
dar junimiştii au sintetizat-o în formula potrivită. Titu Maiorescu, în celebrul său articol ,,În
contra direcţiei de astăzi în cultura română’’, a expus principalele idei: societatea română
modernă era considerată o imitaţie a celei occidentale ; exponenţii acestei mişcări,
tinerimea imigrantă, au împrumutat efectele civilizaţiei occidentale, numai formele, nu şi
fundamentele ei istorice necesare, fondul ; principalele instituţii româneşti moderne sunt
golite de conţinut, pretenţii fără fond.

→4) În primă jumătate a secolului al XX-lea s-a impus o nouă sincronizare a culturii şi
civilizaţiei româneşti cu valorile culturale apusene. Personalităţi ca Dimitrie Gusti, P.P.
Negulescu, Simion Mehedinţi, Dan Barbilian, Lucian Blaga, Alexandru Rosetti sunt doar
câţiva dintr-o pleiadă strălucită de savanţi români integraţi în spiritul european. În mod
firec, procesul este bivalent. La începutul secolului al XX-lea, Occidentul beneficiază de
contribuţia unor mari personalităţi de origine română : Martha Bibescu, Emil Racoviţă,
Aurel Vlaicu, Henri Coandă, Traian Vuia. În epoca interbelică, cultură română a cunoscut
un moment de excepţională dezvoltare, îmbogăţind-o pe cea europeană cu operele lui
Constantin Brâncuşi (creatorul sculpturii moderne), George Enescu (cel mai mare
compozitor român), Emil Cioran (un mare eseist revendicat şi de cultura franceză), Eugen
Ionescu (creatorul teatrului absurdului), Nicolae Iorga (istoric de anvergură europeană)
etc.

Sincronizarea Româiei cu Europa a fost întreruptă în anii de după al doilea război

mondial, o dată cu instalarea comunismului. Cu toate acestea s-au consemnat unele
progrese, care au îmbogăţit patrimoniul ştiinţific universal, rezultate remarcabile fiind
înregistrare în: medicină (Ana Aslan), tehnică (Elie Carafoli), istorie (Constantin C.
Giurescu), literatură (Mihail Sadoveanu, Tudor Arghezi, Marin Preda, Nichita Stănescu).
În anii comunismului, multor intelectuali li s-a impus tăcerea, prin lipsa de acces la
publicare, alţii au fost suprimaţi fizic, unii dintre ei au refuzat să colaboreze, în timp ce alţii
au pactizat cu comunismul.