In continuare se vor prezenta cei 7 pasi ai metodei LFA conform celor 2 etape ale metodei:

ETAPA DE ANALIZA (pasii P1, P2, P3, P4)

Pasul 1: Analizarea grupurilor de interes

Pasul 1 se face in mai multe secvente:

P1/1. Se noteaza toate persoanele, grupurile si institutiile implicate sau afectate de problema
analizata.

P1/2. Se clasifica, de exemplu, pe grupuri, indivizi, organizatii, autoritati, etc.

P1/3. Se stabilesc interesele si opiniile carora li se acorda prioritate la analizarea problemelor.

Se precizeaza caracteristicile individuale importante ale participantilor (similare variabilelor de
segmentare din marketing: ocupatia, varsta, etc)

P1/4. Se selecteaza grupurile cele mai importante.

P1/5. Se face o analiza mai detaliata a acestor grupuri.

De exemplu, analiza grupurilor poate fi facuta in functie de:

a. probleme: probleme majore care afecteaza grupul

b. interese: principalele nevoi si interese ale grupului

c. potential: punctele forte si slabiciunile grupului

d. conexiuni: conflicte de interese, cooperari sau interdependente

P1/6. Se decide ale cui interese si scopuri au prioritate in cadrul analizei problemelor.

Pasul 2: Analizarea problemei

Analizarea problemei incepe intotdeauna cu formularea problemei.

Principalele reguli de formulare a problemelor sunt:

• se identifica problemele existente, imaginate sau posibil sa se produca in viitor

Absenta unei solutii nu este o problema in sine – ci problema consta in existenta unei stari negative!

Exemplu de formulare incorecta, nerecomandabila: “Nu exista clienti pentru produsele noastre”
Exemplu de formulare corecta: “Produsele noastre sunt de slaba calitate”
 • problemele se trateaza pe rand, una cate una, numai cate o singura problema la un
moment dat

• se identifica si se fixeaza punctul de pornire

P2/1. Se identifica problemele majore existente, pe baza informatiilor disponibile.

P2/2. Se selecteaza o singura problema, esentiala, pentru a fi analizata.

Daca echipa de proiect nu poate ajunge la un acord asupra problemei esentiale, atunci se poate
proceda astfel:

 se aranjeaza problemele propuse intr-un arbore al problemelor in functie de legaturile cauzale

dintre ele;

 se incearca din nou sa se decida asupra problemei esentiale.

Daca nici dupa aplicarea acestor procedee echipa de proiect tot nu a cazut de acord asupra
problemei principale, atunci se mai pot aplica metode sau tehnici, cunoscute din teoria deciziei: metoda
“Brainstorming” sau ponderarea variabilelor de decizie.

O alta solutie mai poate fi intreruperea discutiei si propunerea continuarii sale la un moment
ulterior, pentru a se reveni asupra problemei esentiale.

Sunt motive de ordin managerial care recomanda obtinerea deciziei prin consens, nu prin vot
majoritar.

Dupa formularea problemei, se trece la dezvoltarea implicatiilor (arborele problemei).

P2/3. Se identifica cauzele importante si directe ale problemei principale.

P2/4. Se identifica efectele importante si directe ale problemei principale.

P2/5. Se construieste un arbore al problemelor ce evidentiaza relatia cauza-efect intre

probleme.

P2/6. Se revede arborele problemelor, i se verifica validitatea/consistenta si se fac ajustarile

necesare.

Pasul 3: Analizarea obiectivelor

Pe baza arborelui problemelor se construieste arborele obiectivelor, in scopul analizarii

obiectivelor (viitoare solutii ale problemelor).
 P3/1. Se reformuleaza toate elementele din arborele problemelor in termenii conditiilor
pozitive dorite.

P3/2. Se reevalueaza relatiile dintre aceste obiective rezultate pentru a asigura validitatea,
consistenta si completitudinea arborelui obiectivelor.

P3/3. Daca este necesar: se reevalueaza afirmatiile; se elimina obiectivele ce par nerealiste sau
nenecesare; se adauga noi obiective unde este necesar.

P3/4. Se traseaza linii de conexiune pentru a indica relatiile dintre obiectivele finale.

Pasul 4: Analizarea variantelor si alegerea strategiei

Scopul analizei variantelor este sa se identifice posibile optiuni (variante), sa se determine

fezabilitatea acestora si sa se hotarasca asupra unei strategii de proiect.

P4/1. Se identifica diferitele moduri de atingere a obiectivelor, ca posibile optiuni sau

componente ale proiectului.

P4/2. Se elimina obiectivele ce nu sunt dorite sau posibil de atins.

P4/3. Se elimina obiectivele ce sunt urmarite de alte proiecte din zona sau din domeniu.

P4/4. Se discuta implicatiile pentru grupurile afectate.

Dupa identificarea optiunilor se selecteaza strategia proiectului.

P4/5. Se face o apreciere a fezabilitatii diferitelor variante.

P4/6. Se selecteaza una dintre variante ca strategie a proiectului.

P4/7. Daca nu se poate ajunge la un acord asupra strategiei (varianta cea mai viabila), atunci
trebuie introduse criterii suplimentare de decizie.

Alegerea strategiei trebuie facuta in concordanta cu un set de criterii, cum ar fi urmatoarele:

- costul total;

- beneficiile grupurilor de interes;

- probabilitatea de indeplinire a obiectivelor;

- riscurile sociale.
Fara a epuiza lista, iata alte criterii posibil de folosit cand se apreciaza viabilitatea variantelor:

- tehnice (folosirea adecvata a resurselor, cerintele pietei);

 - financiare (costuri, autosustinere financiara, necesar de valuta);

- economice (recuperarea investitiilor, eficienta cheltuielilor);

- institutionale (capacitatea de asistenta tehnica, resurse locale)

- sociale (costuri si beneficii de distributie, constrangeri socio-culturale, implicarea altor

organizatii);

- ecologice (compararea efectelor asupra mediului, analiza cost-profit, etc).

ETAPA DE PROIECTARE (pasii P5, P6, P7)

Pasul 5: Identificarea elementelor principale ale proiectului:

Odata ce strategia proiectului a fost aleasa, elementele principale ale proiectului sunt derivate
din arborele obiectivelor si transferate in prima coloana a matricei proiectului, conform definitiilor
elementelor din MP.

P5/1. Identificarea obiectivelor de dezvoltare – obiectivele anticipate ale proiectului, pe termen

lung.

P5/2. Identificarea obiectivului proiectului, care concura la realizarea obiectivelor de

dezvoltare. Acesta este efectul proiectului, dorit pentru beneficiarii acestuia, in conditii viitoare de
producere precis formulate.

P5/3. Stabilirea rezultatelor, stari pe care proiectul trebuie sa le atinga si sustine de-a lungul
vietii sale.

P5/4. Stabilirea activitatilor, exprimate ca procese (spre deosebire de obiective si rezultate, care
sunt stari); indica structura si strategia de baza a proiectului.

P5/5. Estimarea resurselor necesare pentru desfasurarea activitatilor de la pasul anterior –

exprimate in termeni de foduri, personal, bunuri si, in final, in termeni financiari.

Pasul 6: Identificarea factorilor externi (a se vedea MP)

P6/1. Identificarea factorilor externi importanti.

Factorii externi importanti poti fi dedusi din arborele obiectivelor. Ei apar in MP la diferite
niveluri si, fiind dedusi din arborele obiectivelor, pot aparea, intre ei, diferite interrelationari. Se incepe
de la baza, se verifica la toate nivelurile ca ideile deriva logic una din alta si sunt complete. Fiecare nivel
trebuie sa contina conditiile necesare si suficiente pentru urmatorul nivel.
 Formularea factorilor externi se face in termenii unor conditii favorabile, prielnice realizarii
proiectului. Analiza factorilor externi se face in functie de 2 paramentri: importanta si probabilitatea lor
de aparitie.

P6/2. Verificare impactului factorilor externi.

Se elimina factorii care sunt, in mod evident, neimportanti din punct de vedere al efectelor
asupra proiectului sau factorii practic improbabil sa apara.

P6/3. Se apreciaza probabilitatea de aparitie pentru factorii ramasi. Sunt posibile mai multe
situatii:

a. Daca factorii au probabilitate mare de producere atunci se includ in MP si se asigura:

monitorizarea lor; urmarirea influentelor produse; raportarea schimbarilor.

b. Daca este improbabil ca factorii sa apara (dar sunt “mortali”!) atunci se reface proiectul.

Daca aceasta nu se poate, atunci se respinge propunerea de proiect.

Pasul 7: Stabilirea indicatorilor.

Indicatorii arata cum se poate verifica gradul de atingere a obiectivelor. In contextul aplicarii
metodei LFA, indicatorii specifica nivelul performantei standard pentru a se atinge obiectivele de
dezvoltare, obiectivul imediat si rezultatele dorite.

Indicatorii constituie o baza pentru monitorizare si evaluare si ei trebuie sa specifice:

• grupul-tinta (pentru cine)

• cantitatea (cat de mult)

• calitatea (cat de bine)

• timpul (cand)

• locul (unde)

Un indicator bine formulat trebuie sa fie:

1. substantial (esential) – sa reflecte un aspect esential al unui obiectiv in termeni precisi.

2. independent, la fiecare nivel (din MP). Din moment ce obiectivele de dezvoltare, obiectivul
imediat si rezultatele sunt diferite, acelasi indicator nu poate fi folosit, in mod normal, pentru mai mult
decat un obiectiv;
 3. factual (obiectiv) – fiecare indicator trebuie sa reflecte realitatea, si nu impresii subiective;

4. plauzibil – schimbarile inregistrate sa poata fi direct atribuite proiectului;

5. obtenabil – indicatorii trebuie sa poata fi calculati in functie de datele deja disponibile sau
colectabile cu un efort suplimentar rezonabil, ca parte integranta a administrarii proiectului.

Formularea unui indicator porneste de la formularea obiectivului. De exemplu, daca obiectivul

este “cresterea vanzarilor” atunci formularea indicatorului parcurge etapele:

1. precizarea sensului modificarii indicatorului – “vanzarile cresc” ;

2. specificarea grupului-tinta – la produsul “automobile”

3. cantitatea – cu 6% fata de vanzarile din perioada precedenta (semestrul I);

4. stabilirea calitatii – calitate standard a produselor (de exemplu, conform ISO X000)

5. specificarea perioadei de timp – intre 1 iulie-31 decembrie 20XX (semestrul II)

6. stabilirea locului – piata municipiului Bucuresti.