Referat

Tema: ,,Sulful.”

A elaborate elev cl. 9 C

Ţirigan Grigore
A verificat profesor:
Nastas Svetlana

Ungheni, 2018
 Sulf
Sulful (numit și pucioasă) este elementul chimic cu simbolul S și cu numărul atomic 16.
Este un nemetal polivalent abundent în natură. În condiții standard de temperatură și presiune,
moleculele de sulf prezintă o aranjare octatomică, având formula S8. Sulful elementar este un
solid cristalin, de culoare galbenă. Din punct de vedere chimic, reacționează cu toate elementele,
mai puțin cu aurul, platina, iridiul, azotul, telurul, iodul și gazele nobile. Se află în perioada a 3-
a, în grupa a VI-a principală, fiind astfel un calcogen.

Sulful este un element esențial în corpul tuturor organismelor vii, dar de cele mai multe ori
este întâlnit sub formă de compuși organici cu sulf sau sulfuri metalice, și foarte rar sub formă
elementară. Trei aminoacizi (cisteină, cistină și metionină) și două vitamine (biotină și tiamină)
sunt compuși organici cu sulf. De asemenea, mulți cofactori biochimici conțin sulf,
precum glutationulsau tioredoxina. Legăturile disulfurice S-S, numite și „punți de sulf”, au un rol
important în unele țesuturi animale, întrucât conferă putere mecanică. Astfel, proteina
numită cheratină, este insolubilă și se găsește în epiteliul extern, păr, unghii, pene, etc.

Majoritatea cantității de sulf obținut la nivel mondial este folosit la nivel industrial pentru
producția de acid sulfuric, unul dintre cei mai importanți compuși chimici utilizați. De
asemenea, oxizii sulfului (dioxid de sulf, trioxid de sulf, etc) sunt componenți ai ploii acide. În
cantități mai mici, sulful este folosit în chibrituri, insecticide și fungicide. Mulți compuși derivați
ai acestuia sunt urât mirositori; de exemplu, mirosul de grepfrut sau cel de usturoi este datorat
prezenței de compuși organici cu sulf în compoziția plantei. Hidrogenul sulfurat este compusul
care are mirosul caracteristic de ouă clocite, dar este prezent și în alte procese biologice. Sulful
este, de asemenea, componentul de bază în cadrul procesului de vulcanizare.

Istoric
Sulful este cunoscut din cele mai vechi timpuri. Chinezii și egiptenii (aproximativ 5000
î.Hr.) utilizau sulful ca înălbitor de textile, ca substanță medicamentoasă și ca dezinfectant. Era
cunoscut încă din antichitate, fiind amintit în Iliada ca dezinfectant datorită obținerii de SO2.

Proprietăți fizice
Sulful este o substanță solidă, de culoare galbenă, insolubilă în apă, dar solubilă în sulfura
de carbon, benzen, toluen sau petrol; acesta are densitate mai mare decât a apei, este rău
conducător termic și electric (adică este un izolator), este casant (de duritate mică), și se prezintă
sub două forme cristaline diferite (rombic, monoclinic). La încălzire, sulful se topește ușor și
astfel devine vâscos, iar turnat în apă rece se transformă într-o masă elastică de culoare brună.
Masă atomică : 32,066 uam 1 mol= 32, 006 g
Proprietăți chimice

Sulful este un element reactiv și va reacționa la temperatură ridicată cu

majoritatea metalelor pentru a forma sulfuri, excepțiile
fiind platina, iridiul și aurul. Cu mercurul reacționează la
temperatura camerei cu formare de sulfură de mercur. Analog,
poate reacționa și cu restul metalelor:
Cu semimetalele și nemetalele reacționează doar la
temperaturi ridicate, iar singurele elemente din această categorie
care nu reacționează cu sulful sunt telurul, azotul molecular
și gazele nobile.Prin tratarea sulfului cu hidrogen se
obține hidrogen sulfurat, denumit și acid sulfhidric. Dizolvat în apă,
acesta are o tărie acidă medie:
Procesul de ardere al sulfului, din
care se obține dioxid de sulf, cu o
flacără albastră (observată mai bine
în întuneric).

Prin reducerea sulfului elementar se obțin polisulfuri, care sunt compuse din catene de
atomi închise prin centre de S−:

Această reacție pune în vedere o proprietate distinctivă a sulfului, și anume faptul că

acesta formează catene (mai mulți atomi se leagă între ei formând lanțuri). Protonarea
acestor anioni polisulfuri conduce la formarea de polisulfani, H2Sx unde x = 2, 3 și 4.[6] În
cele din urmă, reducerea totală conduce la formarea de sulfuri:

Sulful arde cu o flacără albastră, în urma reacției obținându-se dioxidul de sulf sau
anhidrida acidului sulfuros, un gaz sufocant cu un miros foarte neplăcut. Dacă se
continuă oxidarea, se obține oxidul superior, trioxidul de sulf, care este
anhidrida acidului sulfuric:
Compuși[modificare | modificare sursă]