6.

Influenţa uzurii asupra capacităţii de rezistenţă

a burlanelor de tubaj

6.1. Generalităţi
Problema calculului de dimensionare a coloanelor de tubare rămâne actuală, deoarece prin
mărirea gradului de precizie a acestor calcule se pot obţine atât economii însemnate, cât şi o sporire
a gradului de siguranţă al sondelor, în special la forajul direcţional şi în zonele greu accesibile.
Implicaţiile modului de dimensionare a coloanelor de tubare rezidă în:
– periclitarea construcţiei sondei şi a exploatării ei normale în cazul turtirii sau spargerii
unei coloane de burlane;
– ponderea foarte mare a costului consolidării sondei faţă de costul total (20⋅⋅⋅30 %);
– consumul mare de oţel pentru burlane la fiecare sondă forată.
Deşi abordată încă de la începutul secolului, problema calculului coloanelor de tubare a
sondelor de petrol şi gaze nu a fost nici până în prezent rezolvată satisfăcător; există încă multe
controverse privind valabilitatea şi domeniul de aplicare a diferitelor formule de calcul la eforturi
combinate, metodica de efectuare a calculelor, coeficienţii de siguranţă adoptaţi şi altele.
În lucrarea de faţă nu este abordat modul de calcul privind compunerea coloanelor de
tubare, în schimb, cu ajutorul unor metode numerice de calcul şi pe baza observaţiilor emise în
cadrul temei studiate, s-a încercat să se evidenţieze care este influenţa uzurii asupra capacităţii de
rezistenţă a burlanelor ce le alcătuiesc.

6.2. Rezistenţa burlanelor şi influenţa imperfecţiunilor asupra acesteia

În timpul tubajului, cimentării, forajului sub şiu şi al operaţiilor de investigare, intervenţii şi

de extracţie, coloanele de tubare sunt supuse la solicitări de tracţiune şi compresiune axiale,
presiune interioară şi presiune exterioară, uneori şi încovoiere (în zonele deviate), de cele mai multe
ori cu acţiune combinată. Alte procese, cum sunt frecarea şi inerţia generează fenomene ca: uzura,
abraziunea şi eroziunea pe suprafaţa interioară a burlanelor ce compun coloanele de tubare. Forţele
centrifuge, intensificate de prezenţa maselor excentrice (racordurile speciale) provoacă vibraţii
laterale ale garniturii de foraj ce duc la ciocniri cu peretele burlanelor. La acestea se adaugă
coroziunea provocată de mediul de lucru şi de prezenţa unor agenţi ce o favorizează (CO2, H2S,
O2).

– 95 –
INFLUENŢA UZURII ASUPRA CAPACITĂŢII DE REZISTENŢĂ A BURLANELOR DE TUBAJ

Burlanele folosite la tubarea sondelor de petrol şi gaze au lungimea de maximum 12 m,

diametrul nominal (exterior) de 4 1/2⋅⋅⋅30 in şi grosimea de perete de 5⋅⋅⋅15 mm. Raportul dintre
diametrul nominal şi grosimea de perete este o caracteristica importantă în ceea ce priveşte
comportarea burlanului la solicitări mecanice. Din motive uzinale (şi nu numai) burlanele se abat de
la forma perfect cilindrică atât la interior, cât şi la exterior. În figura 2.1 sunt prezentate secţiunile
transversale pentru:
a. burlane ideale perfect circulare şi cu grosime de perete uniformă;
b. burlane ovale (eliptice);
c. burlane cu grosime neuniformă.
Ultimele două imperfecţiuni pot fi din construcţie sau pot apărea în decursul exploatării
burlanului.

a. b. c.
Fig.6.1. Secţiunea transversală a burlanelor de tubare:
a – perfecte; b – eliptice (ovale); c – excentrice (cu grosime neuniformă).

La stabilirea capacităţii de rezistenţă a burlanelor comerciale, imperfecţiunile uzinale sunt

prinse de regulă global în coeficienţii formulelor experimentale. Există însă şi multe încercări de a
stabili capacitatea de rezistenţă a burlanelor imperfecte pe baze teoretice [29, 38, 48].
Pe baza unor corelaţii geometrice şi prin extrapolarea unor formule date de Timoshenko [29]
pentru domeniul elastic, Tokimasa şi Tanaka [48] pentru domeniul plastic (aplicabile la
imperfecţiunile uzinale) s-a evidenţiat care este tendinţa de comportare la solicitarea de presiune
exterioară a burlanelor cu abateri geometrice (elipticitate, excentricitate).
Ovalitatea (elipticitatea) unui burlan
2 ( Dmax − Dmin )
ov = , (6.1)
Dmax + Dmin

iar neuniformitatea peretelui din cauza excentricităţii:

2 (t max − t min )
ε= . (6.2)
t max + t min

Supuse la efort axial, corpul burlanelor se poate deforma elastic, elasto-plastic sau plastic.
Influenţa abaterilor geometrice asupra rezistenţei burlanelor la solicitările axiale şi de presiune
interioară, indiferent de modul de comportare, este liniară (reducerea rezistenţei este în dependenţă
liniară cu mărimea abaterilor), de aceea în lucrare s-a dezvoltat comportarea la turtire a burlanelor
ovale şi uzate. Dacă pentru această solicitare se ia în considerare şi faptul că în zonele deviate ale

– 96 –
 INFLUENŢA UZURII ASUPRA CAPACITĂŢII DE REZISTENŢĂ A BURLANELOR DE TUBAJ

sondei coloanele sunt supuse la presiuni locale de contact şi la uzuri interioare localizate este foarte
probabilă cedarea acestora la solicitarea de presiune exterioară [1].
Cele mai utilizate formule de calcul ale presiunii limită de turtire pentru burlanele de tubaj
sunt date de buletinul API 5C3 (1989) [58]. Presiunea critică de turtire (raportată la rezistenţa
minimă de curgere a materialului) este calculată pe baza relaţiilor Lamé – efortul unitar
circumferenţial atinge limita de curgere a materialului pe suprafaţa interioară a burlanului.
Rezultatele publicate de Krug (1982) [42], au arătat că valoarea reală a presiunii de turtire este de
fapt mai mare – după teoria plasticităţii. Este însă destul de greu de stabilit care este domeniul de
separaţie admis între cele două zone de deformare (elastică şi plastică), fără riscul apariţiei
deformaţiilor plastice permanente (cedarea structurii).
De asemenea, chiar dacă relaţiile API au fost stabilite pe baza experienţelor efectuate pe
burlane reale (imperfecte), pentru domeniul de încadrare al majorităţii burlanelor – tranziţia
elasto-plastică – ele nu iau în considerare factori de corecţie introduşi de abaterile geometrice
generate de factori externi (uzură, coroziune, presiuni de contact locale etc.).
În cele ce urmează sunt prezentate formulele de calcul şi graficele de variaţie ale presiunii
de turtire cu luarea în consideraţie a abaterilor geometrice, atât pentru domeniile riguros modelate
matematic – de curgere (formula Lamé) şi elastic (formula Clinedinst) –, cât şi pentru tranziţia
elasto-plastică prin extrapolarea relaţiilor API cu ajutorul unui model numeric prezentat în anexa 5.
Formulele API pentru determinarea presiunii minime de turtire a burlanelor fabricate
dintr-un anumit grad de oţel, pe domenii de comportare – în funcţie de raportul λ = D/t, constantele
elastice ale materialului E şi ν şi respectiv de rezistenţa lui Rp (limita minimă convenţională de
curgere), sunt (6.3⋅⋅⋅6.6).
a. Turtirea elastică. Se foloseşte formula Clinedinst multiplicată cu un factor
subunitar (0,7125) [29]:
2E 1
pt = 0,7125 ; (6.3)
1 − ν λ (λ – 1)2

b. Domeniul de tranziţie elasto-plastic. Majoritatea burlanelor pentru tubarea sondelor au

raportul λ cuprins între 15 şi 35. Curbele de racordare ale presiunii de turtire elastică cu cea a
presiunii de turtire la limita de curgere au fost stabilite pe cale experimentală prin introducerea unor
coeficienţi A, B, C, F şi G [29, 42], ale căror expresii sunt:
A = −1,62107 ⋅ 10 −13 R p3 + 4,48088 ⋅ 10 −9 R p2 + 1,54886 ⋅ 10 −5 R p + 2,87620;
B = 7,78100 ⋅ 10 −6 R p + 0,026233;
C = 7,78100 ⋅ 10 −12 R p3 − 1,52043 ⋅ 10 −7 R p2 + 3,0867 ⋅ 10 −2 R p − 32,1247;

AH 3
F = 3,2371 ⋅ 106 ;
R p ( AH − B )(1 − H )
2

G=FB A; H = 3 B (2 A + B ).

b.1. Turtirea elasto-plastică:

– 97 –
INFLUENŢA UZURII ASUPRA CAPACITĂŢII DE REZISTENŢĂ A BURLANELOR DE TUBAJ

⎛F ⎞
pt = R p ⎜ − G ⎟ ; (6.4)
⎝λ ⎠

b.2. Turtirea plastică:

⎛A ⎞
pt = R p ⎜ − B ⎟ − C ; (6.5)
⎝ λ ⎠

c. Turtirea la limita de curgere. Aceasta se determină cu formula lui Lamé:

λ –1
pt = 2 R p . (6.6)
λ2

Influenţa imperfecţiunilor geometrice a fost modelată pe baza următoarelor relaţii:

a. excentricitatea (grosimea de perete neuniformă – în ipoteza că la exterior burlanul este
perfect circular):
⎛ ε⎞
ptε = ptAPI ⎜1 − ⎟ ; (6.7)
⎝ 2⎠

b. ovalitatea (elipticitatea):
1. domeniul elastic, formula dată de Timoshenko şi valabilă în domeniul λ ≥ λe:

A − A2 − 4 B
ptov = pte ; (6.8)
2
2. domeniul de curgere formula stabilită pe baze numerice de Tokimasa şi Tanaka [48],
λ ≤ λp:
ptov = [1 − 0,2(1 − pc pt )] pt . (6.9)

Între cele două domenii curbele de racordare sunt dependente de gradul oţelului, astfel că
valorile limită ale raportului λ pe subdomenii au fost stabiliţi pe cale grafică.
3. domeniul elasto-plastic, λt ≤ λ ≤ λe:
ptov = [1 − (1 − pc pt )] pt , (6.10)

4. domeniul plastic, λp ≤ λ ≤ λt:

ptov = [1 − (0,0956λ – 1,14 )(1 − pc pt )] pt . (6.11)

În relaţiile precedente mărimile folosite au următoarele semnificaţii:

A = 1 + 1,5 ov λ + 2 R p ( pte λ ) ; B = 2 Rp ( pte λ ) ;

2 pt
pc = ; (6.12)
A+ A2 − 4 B

ε şi ov sunt excentricitatea respectiv ovalitatea, date de expresiile (6.1) şi (6.2), iar pt este presiunea
de turtire dată de expresiile API pentru fiecare subdomeniu.

– 98 –
 INFLUENŢA UZURII ASUPRA CAPACITĂŢII DE REZISTENŢĂ A BURLANELOR DE TUBAJ

Influenţa gradului oţelului la delimitarea domeniilor de comportare elasto-plastic şi elastic –

multe burlane aflate în domeniul plastic, prin uzare, pot trece în domeniul elasto-plastic sau chiar
elastic – a fost rezolvată grafic (anexa 5). Algoritmul de calcul cu care au fost determinaţi
exponenţii pentru delimitarea domeniilor de comportare a burlanelor ovale are la bază metoda de
încercare-eroare. Pentru cele mai întrebuinţate oţeluri de burlane au rezultat următoarele valori:
J − 55 : (λ t )
0 , 98
, (λ e ) ,
1,1
(λ ) p
0, 9
; N − 80 : (λ e ) ;
1, 2

P − 110 : (λ e ) (λ t )1,05 ; V − 150 : (λ e ) (λ t )0,93 .

1, 25 1, 30
, ,

În figura 6.2 sunt prezentate graficele de variaţie ale presiunii de turtire cu raportul D/t,
pentru burlane cu abateri standard şi oţeluri uzuale folosite la compunerea coloanelor de burlane,
calculate cu formulele API (relaţiile 6.3⋅⋅⋅6.6).

Fig.6.2. Variaţia presiunii de turtire cu raportul λ.

În secţiune transversală burlanele reale sunt mai mult sau mai puţin ovale şi excentrice, fie
din uzinare, fie devin în timpul exploatării, din cauza solicitărilor neuniforme, a uzurii şi coroziunii.
Formulele API în domeniile plastic şi de tranziţie ţin seama, indirect, de toleranţele uzinale, însă
pentru abateri mai mari nu există decât încercări teoretice.
Pe baza relaţiilor stabilite de Timoshenko, Tokimasa şi Tanaka [48], Pattillo et al. [38], în
lucrarea de faţă s-a încercat cu ajutorul calculului numeric să se evidenţieze influenţa uzurii
neuniformă a burlanelor pe suprafaţa interioară asupra rezistenţei la turtire în două cazuri:
1. se ia ca rezistenţă limită minimă de curgere a materialului (domeniul formulelor API);
2. se acceptă curbele de comportare efort-deformaţie stabilite pentru oţelurile de burlane de
Needleman [33].

– 99 –
INFLUENŢA UZURII ASUPRA CAPACITĂŢII DE REZISTENŢĂ A BURLANELOR DE TUBAJ

Pentru burlane cu grosime neuniformă, uzate pe suprafaţa interioară, dar cu suprafaţa

exterioară circulară, pe baza formulei (6.7) şi se extrapolează relaţiile API la aceste condiţii, s-au
trasat curbele de variaţie ale presiunii de turtire pentru uzuri cuprinse în domeniul 0⋅⋅⋅80 %.
Graficele respective sunt prezentate în figurile 6.3 şi 6.4 (sunt reprezentate atât curbele pentru
burlane neuzate, domeniile de trecere de la comportarea elastică la comportarea plastică, cât şi
curbele presiunii de turtire corespunzătoare la diferite grade de uzură).

Fig.6.3. Variaţia presiunii de turtire cu raportul λ pentru

burlane noi şi burlane uzate fabricate din oţel J-55.

Mărimile λe, λt şi λp, sunt limitele de separaţie ale domeniilor de comportare: elastic,
elasto-plastic şi plastic pentru burlanele neuzate. Se observă că pe măsură ce grosimea de perete
scade limitele de separaţie se deplasează către stânga (exemplu: un burlan neuzat, cu raportul
λp = 15, în condiţiile unei uzuri de 20 % λp se reduce la 12 pentru oţelul J-55). Se poate trage
concluzia că scăderea rezistenţei la presiune exterioară este cu atât mai importantă cu cât gradul
oţelului este mai ridicat (v. fig. 6.3 şi fig. 6.4) Exemplu: în cazul unui burlan din oţel J-55 cu
raportul λ = 16 presiunea de turtire se reduce de la 430 bar (neuzat) la 300 bar (uzat 20 %) – o
scădere cu 30 % (fig. 6.3); pentru un burlan din oţel V-150 în aceleaşi condiţii, reducerea presiunii
de turtire este de 37,5 % (fig. 6.4).
Influenţa ovalităţii asupra presiunii de turtire este exemplificată în figurile 6.5 şi 6.6 pentru
principalele tipuri de oţeluri din care se fabrică burlanele de tubare. În exemplele prezentate

– 100 –
 INFLUENŢA UZURII ASUPRA CAPACITĂŢII DE REZISTENŢĂ A BURLANELOR DE TUBAJ

ovalitatea maximă s-a considerat de 1,5 %, cu mult superioară valorilor prezentate de firmele
producătoare de burlane şi acceptate de standarde.

Fig.6.4. Variaţia presiunii de turtire cu raportul λ pentru

burlane noi şi burlane uzate fabricate din oţel V-150.

Fig.6.5. Influenţa ovalităţii asupra presiunii de turtire

pentru burlanele din oţel – J-55 şi V-150.
Şi în cazul burlanelor ovale, pentru tipurile de oţeluri studiate în figurile 6.5 şi 6.6, se
constată o scădere mai accentuată a presiunii de turtire în domeniul plastic de comportare cu
creşterea ovalităţii. În domeniile elastic şi de curgere curbele se apropie şi au aceeaşi alură atât la

– 101 –
INFLUENŢA UZURII ASUPRA CAPACITĂŢII DE REZISTENŢĂ A BURLANELOR DE TUBAJ

burlanele standard cât şi la cele ovale. Totuşi, influenţa ovalităţii este cu atât mai mare cu cât oţelul
este mai rezistent.

Fig.6.6. Influenţa ovalităţii asupra presiunii de turtire

pentru burlanele din oţel – N-80 şi P-110.

Pentru a exemplifica gradul de scădere a presiunii de turtire la burlanele ovale (1,5 %) faţă
de cele noi, în figura 6.7 au fost trasate curbele de variaţie a presiunii exterioare, în domeniul de
tranziţie elasto-plastică (raportul D/t cuprins între 15 şi 25), a burlanelor din oţel J-55 şi V-150. În
aceeaşi figură sunt reprezentate şi curbele de reducere procentuală a presiunii de turtire. Se constată
o reducere pe întreg domeniul studiat de 30⋅⋅⋅50 %.

a. b.

Fig.6.7. Reducerea presiunii de turtire cu ovalitatea pentru burlane din oţel – J-55 şi oţel V-150:
a – valorile presiunii la burlane noi şi burlane ovale; b – scăderea procentuală a presiunii de turtire.

– 102 –
 INFLUENŢA UZURII ASUPRA CAPACITĂŢII DE REZISTENŢĂ A BURLANELOR DE TUBAJ

Altă modalitate de abordare a presiunii de turtire pentru burlane imperfecte, cu considerarea

domeniului comportării plastice a materialului, este prezentată sub rezerva lipsei unor verificări a
rezultatelor obţinute, din cauza inexistenţei unor rezultate experimentale. Pe baza rezultatelor
publicate de Needleman [33], pentru caracteristicile de rezistenţă ale oţelurilor clasice de burlane,
s-a realizat un program ce are ca algoritm calculul presiunii de turtire în funcţie de deformaţia
radială a burlanului. Valoarea deformaţiei radiale este introdusă pe domenii de comportare (curbele
efort-deformaţie) cu formula
⎧ ε
⎪ ε pentru ε ≤ ε pr
R ⎪⎪
pr

=⎨ 1 (6.13)
R pr ⎪ ⎡ ⎛ ε ⎞ ⎤n
⎪ ⎢n⎜⎜ ε ⎟⎟ + 1 − n ⎥ pentru ε > ε pr
⎪⎩ ⎢⎣ ⎝ pr ⎠ ⎥⎦

unde: R este efortul unitar generat de solicitare (în cazul de faţă presiunea exterioară), Rpr –
rezistenţa materialului la limita de proporţionalitate, ε – deformaţia radială, εpr – deformaţia radială
la limita de proporţionalitate iar n – un coeficient care exprimă comportarea oţelului în domeniul
deformării plastice a materialului.
În tabela 6.1 sunt date valorile limitei de proporţionalitate Rpr şi a factorului n pentru
principalele oţeluri de burlane folosite la alcătuirea coloanelor de tubare.
Tabela.6.1. Caracteristicile oţelurilor de burlane [31].
Nr. crt. Oţelul Rpr Rp Rr n
- - daN/cm2 daN/cm2 daN/cm2 -
1 J-55 2868 3792 5171 12,6
2 N-80 4613 5516 6895 17,5
3 C-95 6025 6550 7239 41,0
4 P-110 6784 7584 8618 28,8
5 Q-125 8005 8618 9308 47,5

În anexa 6 este prezentat programul cu ajutorul căruia au fost calculate dependenţele

presiunii exterioare de deformaţia radială pentru burlane noi şi burlane uzate, acceptând o
elipticitate iniţială a burlanelor de 0,1 %. În figurile 6.8 şi 6.9 sunt ilustrate aceste dependenţe.

– 103 –
INFLUENŢA UZURII ASUPRA CAPACITĂŢII DE REZISTENŢĂ A BURLANELOR DE TUBAJ

Fig.6.8. Variaţia presiunii de turtire cu deformaţia radială

pentru burlane de 7 şi 9 5/8 in din oţel J-55 şi oţel N-80.

Fig.6.9. Variaţia presiunii de turtire cu deformaţia radială

pentru burlane de 7 in din oţel N-80, – formulele API
modificate, (6.8) la (6.12) şi în domeniul plastic [33, 38].

Din figura 6.8 se observă o puternică influenţă a uzurii asupra capacităţii de rezistenţă la
presiune exterioară. Tot aici se poate vedea că pe măsură ce raportul D/t creşte (burlane de diametru
mai mare), gradul oţelului influenţează într-o măsură mai mică rezistenţa la turtire.

– 104 –
 INFLUENŢA UZURII ASUPRA CAPACITĂŢII DE REZISTENŢĂ A BURLANELOR DE TUBAJ

În finalul analizei s-au studiat influenţele combinate ale abaterilor geometrice (ovalitate,
excentricitate cauzată de uzură) atât în baza relaţiilor clasice API, adaptate pentru imperfecţiunile
burlanelor, cât şi cu modelul rezultat pentru domeniul comportării plastice (rel. 6.13). Din
prelucrarea numerică au rezultat graficele din figura 6.9. Se observă o creştere a rezistenţei la turtire
în domeniul plastic faţă de soluţia clasică şi se confirmă puternica influenţă a uzurii la diminuarea
presiunii de turtire. Dacă ovalitatea nu depăşeşte 0,3⋅⋅⋅0.5 %, pentru cazul burlanelor de 9 5/8 in şi
de diametru mai mare, se constată o influenţă minoră a acesteia (explicaţia acestei observaţii este
prezentată în paragraful 6.4 – fig. 6.35 şi fig. 6.36)

6.3. Analiza comparativă a comportării burlanelor la turtire

cu metoda elementului finit (MEF)
Metoda elementelor finite (MEF) s-a dezvoltat pornind de la metoda deplasărilor, cunoscută
din mecanica corpului deformabil [6, 37, 53].
Orice corp (structură) poate fi studiat prin descompunera lui într-un număr finit de domenii
mai mici, a căror geometrie şi comportare fizică individuală sunt modelabile prin funcţii continue,
denumite elemente finite. Acestea sunt descrise prin precizarea şi notarea extremităţilor sale
denumite noduri.
În rezistenţa materialelor sunt cunoscute două metode pentru rezolvarea sistemelor static
nedeterminate caracteristice structurilor deformabile: metoda eforturilor şi metoda deplasărilor [6].
MEF foloseşte preponderent metoda deplasărilor deoarece aceasta permite o algoritmizare şi
programare pe calculator relativ simplă.
În faza preliminară, sistemul de studiat se descrie prin noduri şi elemente. Etapele de
rezolvare constau în:
– stabilirea de relaţii între forţe şi deplasările nodale (etapa de mecanica solidului
deformabil);
– stabilirea ecuaţiilor de echilibru între forţele nodale (etapa de mecanica rigidului).
Algoritmul metodei deplasărilor. Se porneşte de la analiza deformaţiilor elementelor –
relaţii de tipul:
{F ( e ) } = {K ( e ) } {δ ( e ) } , (6.14)

în care: {F (e ) } este vectorul global al forţelor exterioare;

{K (e ) } – matricea de rigiditate globală a structurii;
{δ (e ) } – vectorul global al deplasărilor nodale.
Ecuaţiile de echilibru se scriu în funcţie de deplasări, astfel că se elimină problema gradului
de nedeterminare. Etapele de rezolvare ale problemei cu MEF sunt:
1. preprocesarea (descrierea sistemului prin date de intrare – geometrie, proprietăţi fizice,
mod de rezemare, încărcare); aceasta se realizează în două etape:
– etapa I: calculul forţelor nodale în funcţie de deplasările nodale;
– etapa a II-a: scrierea ecuaţiilor de echilibru, ce se poate face în două moduri:

– 105 –
INFLUENŢA UZURII ASUPRA CAPACITĂŢII DE REZISTENŢĂ A BURLANELOR DE TUBAJ

a. echilibrul global – se scriu toate ecuaţiile de echilibru şi după ce se impun condiţiile la

limită se rezolvă prin metoda Gauss sau altele derivate din aceasta sistemul obţinut; metoda este
numită şi “naturală” şi este aplicată în programe ca SAP, COSMOS, NASTRAN;
b. echilibrul parţial – ecuaţiile se scriu cu începere de la un element al structurii şi urmează
să se completeze prin adăugare succesivă pentru celelalte elemente; acest sistem de abordare
permite eliminarea pe parcursul rezolvării a unor necunoscute, se numeşte metoda “frontală” şi este
folosită de programele ANSYS, SAMCEF.
2. post-procesarea – prelucrarea şi prezentarea rezultatelor; utilizatorul unui program
specializat cere programului acele rezultate care îi sunt necesare;
3. interpretarea rezultatelor – în această fază a analizei se face validarea modelului ales şi
se decide dacă este cazul aplicării unei strategii de optimizare.
Schema logica a unui program ce are la bază metoda deplasărilor este prezentată în
figura 6.10.

START

Date de intrare: Se transferă elementele matricei [K(e)] într-o

1. NN (noduri), NE (elemente); matrice cu dim. globale [K(e)]G; se scriu
2. Condiţii la limită (blocaje nodale); ecuaţiile de bilanţ (echilibru) însumând
3. Elemente (nr.noduri, material, geometrie); [K(e)]G
4. Sarcini (pe noduri sau pe elemente) î i l b lă [K]

?
e=1 e ≥ NE NU
DA
e=e+1
Matricea [K(e)] pentru elementul e
Se obţine un sistem de ecuaţii prin impunerea
condiţiilor la limită şi introducerea sarcinilor
? (în noduri sau pe elemente – pe suprafeţe sau
DA e ≥ NE NU volume).

e=e+1
Se rezolvă sistemul de ecuaţii obţinându-se
Dacă G = NN g (g: grade de libertate pe nod), deplasările nodale
se declară o matrice globală [K] cu dim. G×G
şi cu toţi termenii nuli.
Se calculează pentru fiecare element mărimile
ce prezintă interes (forţe sau tensiuni)
e=1
Tipărire rezultate (deplasări, forţe şi momente
nodale, reacţiuni sau tensiuni).

STOP

Fig.6.10. Schema logică a unui program de calcul rezolvat prin analiza cu MEF.
În cazul structurilor de rezistenţă, la baza metodei de calcul cu elemente finite se aplică
principiul potrivit căruia variaţia energiei potenţiale de deformaţie elastică este egală cu variaţia
lucrului mecanic al forţelor exterioare [59]

– 106 –
 INFLUENŢA UZURII ASUPRA CAPACITĂŢII DE REZISTENŢĂ A BURLANELOR DE TUBAJ

δU = δL ; (6.15)

în care U este energia internă ( U = U1 + U2);

L – lucrul mecanic al forţelor exterioare (L = L1 + L2 + L3);
δ – operatorul variaţional.
Variaţia energiei interne

δU 1 = ∫ {δε} {σ}d (V ) ;
T
(6.16)
V

unde: {ε} este vectorul deformaţiilor specifice totale;

{ε} = {ε el }+ {ε t } = ⎣ε x ε y ε z ε xy ε yz ε xz ⎦ T , (6.17)

sau
{ε} = [ D ]−1{σ} + {εt } ; (6.17′)

{σ} – vectorul eforturilor unitare;

{σ} = [ D ]{ε el }= ⎣σ x σ y σ z σ xy σ yz σ xz ⎦ T ; (6.18)

{ε el } – vectorul deformaţiilor elastice;

{ε t } – vectorul deformaţiilor termice;
[D] – matricea de elasticitate; pentru starea plană de deformaţii elastice
⎡ 1 / E x − ν xy / E y 0 ⎤
⎢ ⎥
[ D ]−1 = ⎢ − ν yx / E x 1/ Ey 0 ⎥ ; (6.19)
⎢ 0 0 1 / G xy ⎥⎦
⎣

în care: Ex,y sunt modulele de elasticitate longitudinale în direcţiile x şi y;

νxy – coeficientul lui Poisson;
Gxy – modulul de elasticitate transversal în planul xy;
V – volumul elementului.
Dacă se acceptă ipoteza comportării liniare a materialelor, se neglijază efectele termice iar
deformaţiile specifice totale sunt date de deplasările nodale
{ε} = [ B]{u} , (6.20)

cu [B] – matricea deformaţie specifică-deplasare, ale cărei componente sunt date prin funcţiile de
formă ale elementului finit şi {u} – vectorul deplasărilor nodale; relaţia (6.16) se transformă în

δU 1 = ∫ {δε} [ D ]{ε}d (V ) = {δu} [ B ]T [ D ][ B ] d (V ){u} .

T
∫
T
(6.21)
V V

O altă formă de exprimare a variaţiei energiei interne (cazul mişcării unei suprafeţe în raport cu o
rezistenţă distribuită)

δU 2 = ∫ {δwn } {σ}d( A) ;
T
(6.22)
A

– 107 –
INFLUENŢA UZURII ASUPRA CAPACITĂŢII DE REZISTENŢĂ A BURLANELOR DE TUBAJ

unde: {wn} este vectorul de mişcare normală pe suprafaţă;

{σ} – vectorul eforturilor unitare purtate de suprafaţă;
A – suprafaţa pe care este distribuită rezistenţa. În general, atât {wn}, cât şi {σ} au o
singură componentă nenulă. Pentru cazul deplasărilor nodale
{wn} = [Nn] {u}, (6.23)
unde [Nn] este matricea funcţiilor de formă pentru mişcarea normală pe suprafaţă iar
{σ} = k {wn}, (6.24)

cu k – rigiditatea structurii exprimată în unităţi de forţă pe lungime şi pe unitate de suprafaţă. Din

combinarea relaţiilor (6.22)⋅⋅⋅(6.24) şi în ipoteza k = const.
δU 2 = {δu} k ∫ [ N n ]T [ N n ] d ( A){u} .
T
(6.25)
A

Variaţia lucrului mecanic al forţelor exterioare se determină prin combinarea următoarelor

efecte:
– forţele de inerţie
{F a }
δL1 = − ∫ {δw} d (V ) ;
T
(6.26)
V V
în care: {w} este vectorul deplasărilor unui punct în sistemul global de coordonate;
{F a } – vectorul forţelor de acceleleraţie (de inerţie); în conformitate cu legea a doua a lui
Newton
{F a } ∂2
= ρ 2 {w} ; (6.27)
V ∂t

unde: ρ este densitatea materialului;

t – timpul.
Deplasările elementului sunt considerate ca deplasări nodale
{w} = [N] {u}, (6.28)
cu [N] – matricea funcţiilor de formă; în ipoteza că densitatea este constantă pe volum variaţia
lucrului mecanic al forţelor de inerţie
∂2
δL1 = − {δu} ρ ∫ [ N ]T [ N ] d (V ){u} ;
T
(6.29)
V ∂t 2
– forţele de presiune

{δw} {P}d(Ap ) ;
T
δL2 = ∫ (6.30)
Ap

unde {P} este vectorul presiunii aplicate (în mod normal are un singur component nenul), iar Ap –
suprafaţa pe care acţionează presiunea; cu relaţia (6.28)
δL2 = {δu} ∫ [ N n ]T {P}d (Ap ) ;
T
(6.31)
Ap

– forţele nodale

– 108 –
 INFLUENŢA UZURII ASUPRA CAPACITĂŢII DE REZISTENŢĂ A BURLANELOR DE TUBAJ

δL3 = {δu} {Fend } ;

T
(6.32)

unde {Fend } reprezintă vectorul forţelor nodale aplicate elementului. Din combinaţia acestor relaţii
ecuaţia (6.15) devine:
{δu}T ∫V [ B ]T [ D][ B ] d(V ){u} + {δu}T k ∫A [ N n ]T [ N n ] d( A){u} =
(6.33)
∂2
= − {δu} ρ ∫ [ N ] [ N ] 2 d (V ){u} + {δu} ∫ [ N n ]T {P} d (Ap ) + {δu} {Fend }
T T T T
V ∂t A p

Cum {δu} este vectorul unui set arbitrar al variaţiei deplasărilor nodale comun tuturor
T

termenilor ecuaţiei (6.33), condiţia necesară ce o satisface se reduce la

([ K ] + [ K ]){u} = [ M
e e
f
e ]{u&&} + {Fepr } + {Fend } ; (6.34)

unde: [ K e ] este matricea de rigiditate a elementului;

[ K ef ] – matricea de rigiditate a elementului de fundaţie;
[ M e ] – matricea maselor elementului;
{u&&} – vectorul acceleraţiilor (de exemplu efectele gravitaţionale);
{Fepr } – vectorul presiunii pe element. Relaţia (6.34) este ecuaţia de echilibru scrisă pentru
un element.
În teoria plasticităţii sunt mai multe criterii pe baza cărora se stabilesc relaţiile matematice
ce caracterizează răspunsul elasto-plastic al materialului. Cele mai folosite de programele
specializate de calcul cu elemente finite sunt:
• criteriul limitei de curgere a materialului;
• legea curgerii plastice;
• legea întăririi rezistenţei în domeniul plastic.
În cazul criteriului curgerii materialului se determină valoarea eforturilor unitare la care se
iniţiază curgerea materialului. Pentru eforturi multicomponente aceasta se reprezintă sub forma unei
funcţii a componentelor individuale f({σ}), care se interpretează ca un efort echivalent σe:
σe = f({σ}); (6.35)

Dacă efortul echivalent egalează limita de curgere f({σ}) = Rc, în material se dezvoltă
deformaţii plastice. Variaţia eforturilor unitare potrivit dependenţei elastice efort unitar-deformaţie
{d σ} = [D] {d εel}; (6.36)

cu {d εel} = {d ε} – {d εpl}; (6.37)

Cu legea curgerii plastice se determină direcţia după care au loc deformaţiile plastice
{d εpl} = λ {∂Q/∂σ} (6.38)

în care λ este un factor de plasticitate, iar Q – potenţialul plastic (o funcţie de solicitare) ce

determină direcţia deformaţiilor plastice.

– 109 –
INFLUENŢA UZURII ASUPRA CAPACITĂŢII DE REZISTENŢĂ A BURLANELOR DE TUBAJ

Legea întăririi rezistenţei (durificării materialului în domeniul deformaţiilor plastice)

determină deplasarea (deformarea cu deplasare) secţiunii în domeniul plastic pe măsură ce
plastifierea avansează. Pentru diverse stări de tensiune se stabilesc diferite forme de curgere
plastică. Sunt cunoscute două tipuri ale legii enunţate: durificarea izotropă (work hardening),
(fig. 6.11, a) şi durificarea cinematică (kinematic hardening), caz în care secţiunea rămâne
nedeformată, însă apare o translaţie a acesteia (fig. 6. 11, b).

σ2 σ2
Secţiunea iniţialã Secţiunea iniţialã
Secţiunea dupã Secţiunea dupã
curgerea plasticã curgerea plasticã

σ1 σ1

a. b.
Fig 6.11. Reprezentarea durificării izotrope (a) şi a celei cinematice (b)
în domeniul deformaţiilor plastice.

În criteriul durificării materialului se determină schimbarea limitei de curgere cu lucrul

mecanic de durificare sau cu durificarea cinematică. Dacă se include această dependenţă în (6.35)
se obţine
F ({σ}, , {α}) = 0, (6.35')

în care: este lucrul mecanic al deformaţiilor plastice (este dat sub forma unei sume a încărcărilor
remanente – memorate de structura aflată în domeniul plastic);
{α} – translaţia suprafeţei aflată în domeniul deformaţiilor plastice.
= —{σ}T {d εpl}, (6.38)

iar translaţia (deplasarea) suprafeţei aflată în curgere plastică este în funcţie de histerezisul
încărcării
{α} = —C {d εpl}; (6.39)

unde C este un parametru de material ( C = 2 E ET / 3(E – ET)).

Variaţia deformaţiei specifice în cazul translaţiei (“shift” – sh)
{Δ εsh} = C / (2 G { Δ εpl }); (6.41)

S-au notat cu ET – modulul tangent pentru curba biliniară efort-deformaţie specifică, iar
G este modulul de elasticitate transversal ( G = E / 2 (1 – μ)).
(variaţia deformaţiei specifice totale se divide într-o parte elastică şi una plastică); eforturile sunt
calculate prin metoda iteraţiilor succesive.
Exemplu de calcul. Analiza cu MEF pentru burlanele de tubaj a fost făcută cu programul
COSMOS în domeniul elasto-plastic. Modelarea este plan-simetrică atât pentru burlanele perfecte,
cât şi pentru cele uzate sau cu abateri geometrice. S-a considerat elementul PLANE2D cu patru

– 110 –
 INFLUENŢA UZURII ASUPRA CAPACITĂŢII DE REZISTENŢĂ A BURLANELOR DE TUBAJ

noduri de tip Solid. S-a luat jumătate de inel dintr-un burlan de 9 5/8 in cu grosimea de perete de
11,99 mm şi din oţel cu limita minimă de curgere de 755 MPa. Sunt prezentate comparativ
rezultatele rulării programului COSMOS în domeniile elastic şi plastic atât pentru burlanul circular,
cât şi pentru un burlan uzat local; adâncimea canalului uzat este de 1,6 mm. În figurile 6.11 şi 6.12
sunt prezentate formele tubului nou şi uzat înainte şi după încărcare la o presiune exterioară
uniformă de 40 MPa (în domeniul elastic de comportare).

a.

b.

Fig.6.11. Burlan neuzat, formele: a – nedeformată; b – deformată (în elastic).

a.

b.

Fig.6.12. Burlan uzat, formele: a – nedeformată; b – deformată (în elastic).

În figurile 6.13 şi 6.14 sunt prezentate graficele deplasărilor nodale pentru burlanul nou şi
uzat încărcat în domeniul elastic, iar în figurile 6.15 şi 6.16 sunt calculate eforturile echivalente
(von Mises). Dacă pentru deplasări nu se sesisează o diferenţă palpabilă ca ordin de mărime, în
cazul eforturilor echivalente se constată o puternică concentrare a acestora în zona uzată.

– 111 –
INFLUENŢA UZURII ASUPRA CAPACITĂŢII DE REZISTENŢĂ A BURLANELOR DE TUBAJ

(mm)

Fig.6.13. Calculul deplasărilor în domeniul elastic pentru burlanul nou.

(mm)

Fig.6.13. Calculul deplasărilor în domeniul elastic pentru burlanul uzat.

(N/mm2)

Fig.6.14. Calculul eforturilor unitare(teoria von Mises) în domeniul elastic pentru burlanul neuzat.

– 112 –
 INFLUENŢA UZURII ASUPRA CAPACITĂŢII DE REZISTENŢĂ A BURLANELOR DE TUBAJ

(N/mm2)

Fig.6.15. Calculul eforturilor unitare(teoria von Mises) în domeniul elastic pentru burlanul neuzat.

Cele două exemple studiate în elastic au fost analizate şi în plastic; încărcarea la presiune
exterioară s-a făcut în timp de 5 s (în 20 de paşi de timp), de la valoarea zero, la de 2,5 ori presiunea
din domeniul elastic (40 MPa). Curba efort-deformaţie acceptată pentru studiul efectuat a fost
modelul biliniar, criteriul limitei de curgere a materialului. Pentru verificarea comportării
elementului finit ales (PLANE2D) s-a îndesit reţeaua de discretizare de la 100 la 400 elemente şi s-a
mers cu încărcarea până ce toată structura intră în plastic (fig.6.22). Au fost reprezentate grafic
deplasările nodale atât pe direcţie radială, cât şi în direcţiile axelor x şi y, în diverse secţiuni ale
burlanului. Rezultatele acestui studiu sunt prezentate în figurile 6.16⋅⋅⋅6.25.

Fig.6.16. Forma uzată a burlanului,– elementele cu nodurile corespunzătoare.

– 113 –
INFLUENŢA UZURII ASUPRA CAPACITĂŢII DE REZISTENŢĂ A BURLANELOR DE TUBAJ

Deplasarea, [mm]

Pasul de timp (timpul de încãrcare este 5 s)

Fig.6.17. Forma uzată – deplasările nodurilor 79, 100 şi 121 pe axa x.
Deplasarea, [mm]

Pasul de timp (timpul de încãrcare este 5 s)

Fig.6.18. Forma uzată – deplasările nodurilor 158, 152 şi 146 pe axa x.
Deplasarea, [mm]

Pasul de timp (timpul de încãrcare în domeniul 0⋅⋅⋅100 MPa este de 5 s)

a. b.
Fig.6.19. Forma uzată – deplasările nodurilor 86, 107 şi 128: a – pe axa x; b – pe axa y.

– 114 –
 INFLUENŢA UZURII ASUPRA CAPACITĂŢII DE REZISTENŢĂ A BURLANELOR DE TUBAJ

Fig.6.20. Forma deformată în domeniul plastic a burlanului neuzat.

Fig.6.21. Forma deformată în domeniul plastic a burlanului uzat (structură parţial în plastic).

– 115 –
INFLUENŢA UZURII ASUPRA CAPACITĂŢII DE REZISTENŢĂ A BURLANELOR DE TUBAJ

(mm)

Fig.6.22. Forma deformată în domeniul plastic a burlanului uzat (structură totalal în plastic).

(N/mm2)

Fig.6.23. Variaţia eforturilor unitare echivalente în domeniul plastic – tub neuzat.

– 116 –
 INFLUENŢA UZURII ASUPRA CAPACITĂŢII DE REZISTENŢĂ A BURLANELOR DE TUBAJ

(N/mm2)

Fig.6.24. Variaţia eforturilor unitare echivalente în domeniul plastic – tub uzat (modelul cu 100 elemente).

(N/mm2)

Fig.6.25. Variaţia eforturilor unitare echivalente în domeniul plastic – tub uzat (modelul cu 400 elemente).

– 117 –