Sunteți pe pagina 1din 2

10 motive pentru a da copilul la o școală de muzică

În ciuda faptului că odrasla voastră nu are auz muzical şi falsează atunci când cântă, în ciuda
faptului că nu aveţi loc în casă pentru pian și bunica n-are timp să-l ducă la şcoala muzicală, în
ciuda faptului că copilul mai are ore de engleză, spaniolă, înot, balet, etc … există totuși motive
întemeiate de a găsi timp pentru a merge şi la orele de muzică. Aceste motive trebuie să le
cunoască orice părinte:

1. A cânta înseamnă a urma tradiţiile. Muzica era învăţată de către aristocraţi. A face muzică
înseamnă a străluci, a avea maniere selecte.

2. Orele de muzică educă voinţa şi disciplina. Orele de muzică au loc sistematic, la fel ca
antrenementele sportive, dar, spre deosebire de sportivi, copiii-muzicieni nu se traumează.
Muzica creează caracterul, fără riscul de a fi accidentat.

3. Făcând muzică, copilul îşi dezvoltă capacităţi matematice. El memorizează notele muzicale şi
ştie că o greşeală poate schimba total esenţa piesei, la fel ca şi în orice teoremă matematică.

4. Muzica și limba sunt surori gemene. Ele s-au născut una lângă alta. La început a apărut
muzica, apoi discursul verbal. Chiar şi acum ele trăiesc în vecinătate în creierul nostru. Copiii
care fac muzică vorbesc mai bine, memorizează mai repede cuvintele unei limbi străine şi învaţă
mai repede gramatica.

5. Muzica este structurală și ierarhică. Psihologii au dovedit faptul că acei copii care fac muzică
au o gândire mai structurală în comparaţie cu alţi copii de vârsta lor. Muzica are legătură cu
Informatica. Nu întâmplător compania Microsoft angajează lucrători cu studii muzicale.

6. Cunoştinţele muzicale dezvoltă abilitățile de comunicare.


Într-un an de studii elevul va face cunoștință cu amiabilul și curtenitorul Mozart, dinamicul și
atleticul Prokofiev, cu înțeleptul și filozoficul Bach și cu alte personalități muzicale. Cântând la
un instrument, copilul va trebui să se transforme în aceste personalități, ca să poată transmite
spectatorilor caracterul, maniera simțurilor, vocea și gesturile acestora.

7. Muzicienii sunt blânzi şi totodată curajoşi. Potrivit psihologilor, bărbaţii-muzicieni sunt


sentimentali ca şi doamnele, iar femeile-muzicieni au un spirit statornic ca şi bărbaţii.

8. Lecțiile de muzică te învaţă să fii gata la prima cerere. Poziția artistului pe scena îl învață să
aibă o pregătire maximă la prima solicitare. Un copil cu o astfel de experienţă nu va pica niciun
examen serios, un interviu de angajare sau prezentarea unui raport important. Lecțiile de
muzică din copilărie îţi dezvoltă un artistism maxim pentru toată viaţa.

9. Orele de muzică educă nişte “Cezari” mici, care pot face mai multe lucruri odată. Copilul
muzician va reuşi să alerge prin viaţă pe mai multe benzi odată şi în toate va fi primul.

10. Muzica – cea mai bună cale spre succes. Faceţi cunoştinţă cu diferite personalităţi de
succes, din diferite regiuni şi întrebaţi-i dacă au făcut muzică. Iată avem 10 motive care ne pot
cultiva dragostea faţă de muzică.

S-ar putea să vă placă și