a) Expunerea sistematică a cunoştinţelor

Expunerea sistematică a cunoştinţelor şi explicaţia sunt metodele de bază în

predarea istoriei. Din punct de vedere logic, ele se desfăşoară într-o ordonare şi
corelare a ideilor, în scopul de a le face accesibile elevilor. Calităţile pe care
trebuie să le îndeplinească expunerea în predarea istoriei sunt: simplitatea, precizia,
expresivitatea, stilul literar şi caracterul intuitiv.
Expunerea cunoaşte mai multe variante: povestirea, explicaţia, descrierea,
prelegerea; alte surse menţionează că beneficiază de procedee didactice cum sunt:
explicaţia, descrierea, povestirea, demonstraţia. Toate aceste variante şi procedee
sunt integrate de Maria Eliza Dulamă în strategii, metode şi procedee expozitive.
În concluzie, expunerea sistematică presupune prezentarea ideilor şi a faptelor într-
o succesiune logică şi implică, concomitent îmbinarea ei cu alte metode şi
procedee cum ar fi: descrierea, observaţia, metoda lucrului cu harta.
b) Povestirea ...Povestirea este o metodă expozitivă, care constă în nararea unor
fapte sau întâmplări, respectând ordinea în timp şi spaţiu a obiectelor, a faptelor,
evenimentelor autentice sau
imaginare. Pe lângă caracterul narativ, caracterul descriptiv este esenţial pentru
dinamica, frumuseţea, dramatismul unor evenimente istorice. Povestirea poate fi
însoţită de imagini, documente istorice, hărţi, tablouri. Profesorul trebuie să aleagă
tema povestirii în funcţie de conţinutul lecţiei, de eveniment sau fapt istoric, pe
baza unui obiectiv operaţional stabilit în proiectul didactic.Exemplu: Obiectivul
operaţional urmărit prin povestirea unor bătălii: Vaslui (Podul Înalt), Rovine etc.,
este de a distinge caracterul drept şi curajos al luptei românilor. Modernizarea
acestei metode presupune implicarea elevului în actul povestirii prin solicitarea
acestuia în urma citirii unui text istoric, în urma unei excursii sau din vizionarea
unui film istoric, de a povesti ce a văzut şi ce a înţeles.
 c) Descrierea
Descrierea îi oferă profesorului, posibilitatea de a prezenta direct realitatea
istorică, de a reda imaginea unor obiecte, procese, fenomene istorice. De asemenea
această metodă presupune o observare dirijată şi interpretată. Descrierea este o
expunere expresivă, realizată pe baza observaţiei, prezentând aspectele exterioare
specifice obiectelor şi faptelor istorice. Metodologia descrierii cuprinde: pregătirea
descrierii ca un moment important din lecţia de istorie, prin formularea
obiectivului urmărit; alegerea textului, selectarea secvenţelor din text; exersarea
prezentării descrierii; alegerea mijloacelor de învăţământ pentru susţinerea
descrierii istorice. Descrierea presupune proiectarea unei situaţii de învăţare
(întrebări, sarcini de lucru pentru elevi). Foarte utilă în cadrul descrierii este nu
numai observaţia, dar şi comparaţia prin care sunt subliniate asemănări şi deosebiri
între evenimente istorice, monumente etc.
d) Explicaţia...Explicaţia presupune o argumentare raţională a adevărului
istoric. În procesul de predare-învăţare, profesorul porneşte de la definirea unui
concept sau a unei noţiuni istorice, după care se analizează şi se argumentează
cauzele, premisele, consecinţele, desfăşurarea evenimentului istoric. Explicaţia se
bazează pe conţinutul ştiinţific al lecţiilor, care trebuie prezentat într-o succesiune
logică, pe baza unei scheme la tablă. În procesul de predare-învăţare a
conţinuturilor istorice distingem:
- Explicaţii cauzale care relevă cauze, apariţia, existenţa, desfăşurarea unui
eveniment, fenomen istoric (întrebarea de ce ?).
Exemplu: De ce Dacia devine provincie romană ?
De ce a fost combătută teoria imigraţionistă ?
- Explicaţia tehnologică (pentru ce ?) justifică acţiunile în evenimente istorice.
Exemplu: Pentru ce Ştefan cel Mare încheie un tratat cu Matei Corvin ?
 Explicaţia, alături de metodele euristice, favorizează raţionamentul istoric,
capacitatea de a sesiza cauzele, evoluţiile şi consecinţele evenimentelor istorice.
Relaţionalizarea dintre evenimente, noţiuni, personalităţi istorice, monumente, se
realizează prin întrebări cum sunt: unde ? cum ? din ce cauză ?; întrebări ipotetice:
ce s-ar întâmpla ?
Demersul inductiv în predarea conţinuturilor şi noţiunilor istorice cuprinde
prezentarea şi analizarea elementelor, fenomenelor, proceselor istorice:
Exemplu: Cum s-au format poporul român şi limba română ?
Unde s-au format poporul român şi limba română?
Din ce cauză a izbucnit revoluţia condusă de Tudor Vladimirescu ?
Explicaţia se află într-o interdependenţă permanentă şi cu alte metode de
învăţământ, în general, cu demonstraţia şi conversaţia, având rolul de a verifica
dacă ideile expuse au fost înţelese şi însuşite de către elevi.
Conversaţia ca metodă de învăţământ constă în modul de însuşire, de consolidare
şi verificare a cunoştinţelor elevilor pe baza întrebărilor bine gândite adresate de
către profesor şi a răspunsurilor formulate clar de către elevi. În predarea istoriei,
conversaţia nu se foloseşte propriu-zis pentru transmiterea noilor cunoştinţe, ci cu
scopul de a orienta atenţia elevilor spre analiza faptelor istorice expuse de profesor,
sau studiate din carte, de a îndruma gândirea lor spre desprinderea dependenţelor
cauzale, a sesizării însuşirilor esenţiale ale noţiunilor istorice sau spre motivarea
răspunsurilor, asigurând o participare activă şi conştientă a întregului colectiv de
elevi în asimilarea cunoştinţelor predate prin diferite alte metode.Cu ajutorul
întrebărilor, elevii sunt stimulaţi să analizeze şi să sistematizeze noile cunoştinţe,
să tragă unele concluzii asupra faptelor istorice, contribuind astfel la dezvoltarea
gândirii logice, a spiritului lor critic şi a celorlalte procese şi activităţi psihice-
memoria, atenţia etc.Totodată, prin întrebări se verifică modul în care elevii au
înţeles şi reţinut anumite cunoştinţe, dacă pot lega noile cunoştinţe de cele vechi,
dacă elevii trăiesc afectiv importanţa diferitelor evenimente istorice şi dacă pot lua
atitudine faţă de unele fapte istorice.În funcţie de obiectivele şi scopurile urmărite
în predarea istoriei ei pot folosi ambele forme ale conversaţiei indicate de
didactică:a) Conversaţia euristică,.b) Conversaţia cu rolul de fixare, verificare şi
consolidare a cunoştinţelor asimilate de către elevi. Ea se adresează mai ales
memoriei elevilor.

Condiţiile desfăşurării conversaţiei:a) Pentru ca metoda conversaţiei să contribuie

la realizarea sarcinilor instructiv-educative urmărite prin predarea istoriei, este
necesar ca toată clasa să se concentreze şi să participe la discuţii. b) Întrebările mai
grele, care cer stabilirea legăturilor cauzale ale evenimentelor istorice sau
motivarea faptelor istorice, se pot adresa si celor cu ce invata dinamic si cel ce
invata mecanic.
Brainstorming-ul: Este o metodă prin care se dezvoltă creativitatea elevilor prin
exersarea gândirii divergente, care solicită găsirea unor soluții proprii pentru
problemele propuse. Etimologic, brainstorming provine din limba engleză, din
cuvintele ,,brain” = creier și „storm” = furtună, ceea ce înseamnă furtună în creier,
efervescență, aflux de idei, o stare de intensă activitate imaginativă, un asalt de idei
(I. Cerghit, 2006, p. 153).Un principiu al brainstorming-ului este: cantitatea
generează calitatea. Conform acestui principiu, pentru a ajunge la idei viabile și
inedite este necesară o productivitate creativă cât mai mare (Osborne, 1959).

Brainstorming-ul poate avea mai multe variante:

a) brainstorming-ul cu schimbare de roluri - solicită elevilor abordarea
problemei din mai multe puncte prin schimbarea rolurilor. Exemplu de
introducerea metodei: Ce ați face în locul lui Decebal, la venirea romanilor la
Dunare ?
b) metoda 6-3-5 (brainwriting) este o metodă asemănătoare cu
brainstorming-ul, care are specific numai notarea ideilor originale și esențiale.
Elevii grupați câte 6 scriu fiecare, timp de 5 secunde, 3 soluții la problema propusă
pe o foaie, într-un sens stabilit (de la stânga la dreapta), fiecăruia dintre cei 5
colegi de grup. Prin această preluare a ideilor colegului se deschid perspectivele și
se îmbunătățesc ideile fiecărui participant.
De exemplu: Găsiți 3 soluții pentru rezolvarea cererilor revoluționarilor din1848.
Avantajul metodei constă în faptul că dezvoltă gândirea critică și oferă
elevilor timizi posibilitatea de a se exprima.
c) metoda ,,Philips 6-6”. Elevii sunt împărțiți pe grupe de câte 6 elevi,
fiecare grupă având moderatorul și purtătorul său de cuvânt.
 Problematizarea este o metodă modernă de lucru în procesul de învăţământ
şi are darul să orienteze şi să activizeze gândirea elevilor în procesul învăţării
dirijate a cunoştinţelor, prin faptul că îi conduce la rezolvarea unor situaţii
conflictuale reale sau aparente, între cunoştinţele dobândite anterior de aceştia şi
noile informaţii despre fenomenul sau procesul istoric studiat. Această metodă
presupune crearea, în mintea elevului, a unor contradicţii, a unor aşa-numite
„situaţii-problemă” care să conducă gândirea acestora la descoperirea conţinutului
de idei al temei. „Specificul acestei metode constă, deci, în faptul că profesorul nu
comunică pur şi simplu cunoştinţe de-a gata elaborate, ci dezvăluie elevilor săi
„embriologia adevărului” (I. Cerghit, 2006), el îi pune într-o situaţie de căutare, de
cercetare a informaţiilor necesare pentru a ieşi din această situaţie problematică
urgentă, conducându-i spre descoperire, spre construcţia unor noi „structuri ale
realului”. La baza folosirii problematizării în învăţarea istoriei stă, deci, capacitatea
profesorului de a formula întrebări care să-i ajute pe elevi să depăşească
dificultăţile ivite în înţelegerea situaţiilor de învăţare create. La o temă dezbătută
cu elevii nu orice întrebare adresată constituie însă o problemă şi permite acestora
să afle adevăruri necunoscute de ei.

Pentru ca eficienţa problematizării să fie cea aşteptată, este necesar ca în

formularea „situaţiilor-problemă”, profesorul să respecte unele condiţii cum ar fi:
- să ofere elevilor un minimum de informaţii prezentate în anumite corelaţii,
dependente, cerute de problemă; - să organizeze şi să structureze informaţiile în aşa
fel, încât să rezulte întrebarea-problemă şi să direcţioneze gândirea elevilor spre
rezolvarea dificultăţii;- să cuprindă cunoştinţe dobândite anterior de elevi, care să
le permită soluţionarea problemei date; - să fie astfel instruită încât să permită
elevilor găsirea soluţiei.
 Problematizarea este considerată ca un prim factor în realizarea de
posibilităţi mai largi pentru muncă independentă şi creatoare a elevilor, constând
într-o orientare metodologică care oferă posibilitatea educării formelor de
creativitate la elevi.

Problematizarea nu trebuie confundată cu conversaţia euristică, cu care se

corelează sau în cadrul căreia se aplică, şi nici cu monologul, pentru că în
problematizare elevului nu i se cere doar să dea răspunsuri pe baza unor operaţii
logice, ci să efectueze un sistem de operaţii logice pentru a găsi răspunsul; în
problematizare, dialogul profesor-elev se transformă în dialog între elevi sub
îndrumarea discretă a profesorului.

Pentru a fi eficientă, problematizarea trebuie să respecte o serie de cerinţe

pedagogice (Tiberiu Căliman, 1975, pp. 172-175):

a) Stabilirea cu grijă a situaţiei în care este aplicată, iar aplicarea acesteia să

aibă sens, să ţină seama de cunoştinţele anterioare, să trezească interesul, să fie clar
enunţată, să solicite efortul elevilor, să fie accesibilă, toate presupunând o atentă
analiză a conţinutului lecţiei, cunoaşterea temeinică a posibilităţilor elevilor, a
capacităţii şi deprinderii lor de a rezolva situaţii problematice.

b) Să fie adaptată metodic, putând cuprinde întreaga lecţie, o parte a

acesteia, una-două secvenţe dintr-o etapă – în funcţie de clasa de elevi, de
conţinutul cognitiv al lecţiei, de experienţa elevilor în rezolvarea de probleme. De
fiecare dată însă, problematizarea parcurge patru etape importante:

- reactualizarea cunoştinţelor însuşite anterior;

- crearea situaţiei problematice;

- formularea ipotezelor (soluţiilor) şi compararea acestora;

 Cauzele Rev 1848: -dominatia straina asupra Principatelor Rom, dom exercitata
de Imp Hab in Trans, Banat, si Bucovina si de Rusia si I.O. in T.r si Mol. -mentinerea
vechilor organizari politice si sociale prin Regulamentele Organice.

-starea de inapoiere economica in care se aflau Principatele Romane.

Obiectivele Rev: economice, sociale, politice, nationale.

Def rev: MOLDOVA: martie: are loc Adunarea de la Iasi, document redactat de V.
Alecsandri, intitulat Petitiunea-Proclamatiei, cu urm solicitari: inmunatatirea situatiei
taranilor, defintarea taxei vamale pt cereale, desfintarea cenzurii, siguranta persoanei.

Mai: la Brasov, redactat de C. Negri si V.A. ,,PRINTIPIILE NOSTRE PT

REFORMAREA PATRIEI, cu urm revendicari: unirea Mold si a Tarii Rom intr un sg stat
neatrnat, romanesc, desfintarea clacii, improprietarirea taranilor fara despag.

August: la Cernauti, Mihai Kogal redact ,,dorintele Patrtidei Nationale din Mold,, doc in
care cerea:unirea Mold cu Tara Rom, desfintarea privilegiilor, libertatea intrunirilor, a
cuv si a persoanei; egalitatea in fata legii.

Transilvania: 3-15 mai: are loc Marea Adunare de la Balj, este adoptat programul
,,petitiunea nationala,, redactat de Simion Barnutiu si cupr urm solicitari: independenta
natiunii romane, infiintarea garzii nationale, defintarea cenzurii.

Banat: iunie: la Lugoj, ad prezentata de Eftemie Murgu, conceptul programului ,,Petitia

neamului romanesc din Ungaria si Banat,, in care se regaseau urm solicitari: respecatrea
nationalitatii romanesti, oficializarea lb rom.

Bucovina:20 mai se desf Adunarea Populara, condusa Euxodiu Hurmuzachi, ,,Petitia

Tarii, solicitau:autonomia Buc, aut bis ort, egaliatatea in fata legii, lib com.

Tara Rom; se desf Ad de la Ialaz, redactat de I.H.Radescu, rol cons,, Proclam de la

Islaz,, urm solicitari:responsabilitate ministeriala, alegerea dom pe 5 ani, egalitatea in
drepturi, libertatea tiparului, infiintarea Garzii Nationale
Cauzele Rev 1821: dominatia straina si regimul Fanariot, razboaiele R-A-T care s
au desf in tarile rom si au provocat numeroase pierderi, coruptia si fiscalitatea
excesiva, situatia f grea a taranilor.

Programul rev: ,,Proclamatia de la Pades,, Tismana 23 ian, ,,Cererile Norodului

Romanesc,, feb-martie ,,Proclamatiile catre locuitorii capitalei,, martie.

Revendicari: reforma justitiei, libertatea comertului, invatamant obligatoriu,

desfintarea privilegiilor boieresti, revenirea la impozitul fix care se putea fi platit in
4 taxe.

28 mai 1821: Tudor este asasinat de eteristi la Targoviste.

Consecinţele Revoluţiei de la 1821:

- înlăturarea fanarioţilor (scopul iniţial al revoluţiei a fost, deci, atins);

- revenirea domniilor pământene (Ioniţă Sandu Sturza – Moldova; Grigore
Dimitrie Ghica – Ţara Românească). După 1821, boierimea pământeană susţine
revendicările din programele Revoluţiei de la 1821. Acest moment marchează
începutul perioadei de renaştere naţională.

► Tudor se întoarce la Bucureşti; este perioada când intră în scenă mişcarea

eteristă, condusă de Alexandru Ipsilanti. La 22 februarie, Alexandru Ipsilanti trece
Prutul şi îşi continuă marşul spre Dunăre. La scurt timp, Tudor trimite 4 căpitani la
Divanul din Bucureşti, cu următoarele revendicări:

● Divanul să ceară Porţii îndepărtarea fanarioţilor;

● să se constituie o armată;

● să se ofere scutire de haraci pe 3 ani;

● obligaţiile fiscale să fie stabilite pe 7 ani de către Adunarea Obştească.

 La sfârşitul Revoluţiei de la 1848 se încheie Convenţia de la Balta Liman
(1849), între Imperiul Rus şi cel Otoman, în cadrul căreia se iau o serie de hotărâri
care afectează grav autonomia Principatelor:- menţinerea ocupaţiei militare în
Principate;- reintroducerea Regulamentelor Organice;- alegerea domnilor pe 7 ani
(Ţara Românească: Barbu Ştirbei; Moldova: Gr. Al. Ghica). Domnii erau numiţi de
Poartă cu acordul Rusiei şi controlaţi de comisari, aceştia fiind consideraţi
funcţionari ai Imperiului Otoman; - Adunările obşteşti erau înlocuite cu Adunările
Ad-hoc.

Europa se confruntă cu Războiul Crimeei (1853-1856), o etapă nouă a Crizei

Orientale (între Rusia şi Turcia). Ţarul Alexandru al II-lea este înfrânt şi cere pace.
Astfel, se desfăşoară Congresul de pace de la Paris (februarie-martie 1856), în
cadrul căruia se discută şi problema Principatelor, luându-se următoarele decizii:

- Principatele intră sub garanţia colectivă a Puterilor Europene: Anglia,

Franţa, Sardinia, Prusia, Austria, Turcia, Rusia; se înlătură astfel protectoratul
Rusiei, dar se menţine suzeranitatea otomană;- Moldovei îi revin judeţele din sudul
Basarabiei: Cahul, Ismail, Bolgrad;- se obţine libertatea navigaţiei pe Dunăre;

- se înfiinţează Comisia Europeană a Dunării cu sediul la Galaţi;

- se recunoaşte neutralitatea Mării Negre;

În timpul domniei lui Cuza s-au realizat o serie de reforme şi au fost înfiinţate
numeroase instituţii, după cum urmează:

I. în domeniul agriculturii:

- se adoptă Legea rurală (august 1864), care prevedea printre altele:

● desfiinţarea clăcii;
 ● împroprietărirea ţăranilor se făcea în funcţie de numărul de vite (fruntaşi,
mijlocaşi, codaşi), prin despăgubire pe 15 ani, iar lotul de pământ nu putea fi
înstrăinat timp de 30 de ani;

● eliminarea celorlalte obligaţii în produse agricole.

II. în domeniul învăţământului: se adoptă Legea instrucţiunii publice (decembrie

1864), care prevedea obligativitatea şi gratuitatea învăţământului primar, existenţa
învăţământului secundar de şapte clase şi a celui universitar de trei ani.
III. în sistemul juridic:- sunt introduse: Codul Civil (1864) şi Codul Penal (1865);-
se adoptă Legea pentru organizarea Curţii de Casaţie;- se înlătură jurisdicţia
consulară.
IV. în domeniul economic:- apar Camerele de Comerţ (septembrie 1864);- se
înfiinţează Casa de Economii şi Consemnaţiuni (1864);- se încearcă introducerea
„romanatului” ca monedă naţională;- se introduce sistemul metric de măsuri şi
greutăţi;- se adoptă Legea contabilităţii (1866).

V. în administraţie:- sunt adoptate Legea comunală şi Legea pentru organizarea

administrativă (1864).

VI. Biserica:- a fost proclamată autocefalia Bisericii Ortodoxe Române faţă de

Patriarhia din Constantinopol (1864).
VII. în domeniul politicii externe:- se înfiinţează Ministerul de Externe (august
1862);- apar agenţiile diplomatice, de pildă la Belgrad, Constantinopol, Paris;

- se încheie convenţii vamale şi poştale (1865).

 Principiile Constituţiei din 1866:

1. principiul suveranităţii naţionale: toate puterile emană de la naţiune;

2. principul separării puterilor în stat: acestea erau independente una faţă de

cealaltă, după cum urmează:

2.1. Puterea Legislativă era deţinută de Domn şi Parlament, format din două
camere: Adunarea Deputaţilor (vota bugetul, legea anuală de finanţe, legile
referitoare la armată) şi Senatul (avea drept de iniţiativă legislativă, acordă sau
retrage încrederea guvernului);

2.2. Puterea executivă era deţinută de Domn şi Guvern;

- Domnul (până în 1881 purta titlul de principe, iar după 1881 pe cel de
rege): - „domneşte, dar nu guvernează”; - funcţia sa era irevocabilă (ereditară) şi
inviolabilă; - este arbitrul vieţii politice; - avea iniţiativă legislativă; - numea şi
revoca miniştrii; - actele sale erau contrasemnate de ministrul de resort; - era şeful
suprem al armatei; - avea drept de veto absolut; - avea dreptul de a bate monedă; -
acorda amnistie, distincţii şi decoraţii; - declara război şi încheia pace; - în numele
său se executau hotărârile judecătoreşti.

- Guvernul: - este format din miniştri; - componenţa sa era stabilită de

primul-ministru, desemnat de rege; - miniştrii erau responsabili pentru actele lor.

2.3. Puterea judecătorească era deţinută de instanţele judecătoreşti:

judecătorii, tribunale de judeţ, Curţi de Apel (la Iaşi şi la Bucureşti), Înalta Curte
de Casaţie.3. principiul guvernării reprezentative: naţiunea poate guverna doar prin
reprezentanţi;4. principiul supremaţiei Constituţiei şi a monarhiei ereditare; 5.
principiul proprietăţii: proprietatea este sacră şi inviolabilă, fiind garantată de stat.