— Ceea ce rămîne izbitor în cele două cazuri — viziunea omului—plantă şi instaurarea

omorului sacru' —, ceea ce rămîne central este relaţia cu moartea, o anumită relaţie cu
moartea. Şi, de asemenea, este foarte limpede că aceste două mari axe simbolice se regăsesc
în lumea creştină: grăuntele care pentru a renaşte trebuie să moară, uciderea mielului, pîinea
şi vinul considerate drept trupul victimei sacre. Privirea dumneavoastră asupra „Omului
neolitic" dă de gîndit... Totuşi, aşa cum spuneaţi, această descoperire nu lămureşte numai
„omul religios": ea v-a permis, printr-o îndelungată căutare, să regăsiţi ceea ce vă era mai
apropiat, mai familiar, tradiţia populară românească, de exemplu. Fără aceasta, aţi fi scris acel
text despre Brâncuşi, text care îmi place atît de mult? Brâncuşi, român, artist modern şi
56
părinte al unei anumite modernităţi şi, totodată, cioban din Carpaţi. L-aţi fi înţeles pe
Brâncuşi în acelaşi fel dacă nu aţi fi avut, în India, acel contact cu civilizaţia originară? —
într-adevăr, poate nu. Aţi rezumat foarte bine ceea ce cred în această privinţă. Descoperind
unitatea profundă care există între cultura aborigenă indiană, cultura din ţinuturile balcanice
şi cultura agricultorilor din Europa occidentală, mă simţeam la mine acasă. Studiind anumite
mituri, anumite tehnici, mă aflam la fel de bine în Europa precum şi în Asia. Nu mă simţeam
niciodată în faţa unor lucruri „exotice". In faţa tradiţiilor populare din India, vedeam apărînd
aceleaşi structuri ca şi în tradiţiile populare din Europa. Cred că aceasta m-a ajutat mult să
înţeleg că Brâncuşi nu a copiat creaţiile artei populare româneşti. Dimpotrivă, el s-a dus la
izvorul însuşi al inspiraţiei acestor ţărani români sau greci şi a redescoperit această viziune
extraodinară a unui om pentru care piatra există, stînca există, cum am spune, într-un fel
„hierofanic"70. El a regăsit, dinăuntru, universul valorilor omului arhaic, Da, India m-a ajutat
să înţeleg importanţa, autohtonia şi, totodată, universalitatea creaţiei lui Brâncuşi. Dacă te
întorci cu adevărat la izvoare, la rădăcinile care coboară pînă în neolitic, atunci eşti foarte
român, sau foarte francez, şi totodată universal. Dintotdeauna m-a fascinat această întrebare:
cum s-ar putea regăsi unitatea fundamentală, dacă nu a geniului uman, cel puţin a unei
anumite civilizaţii indivize71 din trecutul Europei? Brâncuşi a reuşit să o regăsească ... Vedeţi
deci, cu această descoperire şi cu această întrebare se încheie cercul formării mele de către
India.
INDIA VEŞNICA
C.H.R. — Interesul din ce în ce mai viu, pare-se, pe care occidentalii îl manifestă faţă de
India, de yoga, nu vi se pare că ar fi adesea moneda falsă a Absolutului?
M.E. — Chiar dacă se fac abuzuri, exagerări, un exces de publicitate, este o experienţă foarte
importantă. Concepţia psihologică a gîndirii yoga a prefigurat concepţia lui Freud Şi
descoperirea de către noi a inconştientului. într-adevăr, înţelepţii şi asceţii indieni au ajuns să
exploreze zonele ob-
ra
hierofanic — în care apare sacrul. hierofanie — gr. hieros = sacru; 71 indiviză — stare de neîmpărţire.
epiphaneia = apariţie.
5?
-seure ale spiritului ei au constatat că condiţionările fiziologice, sociale, culturale, religioase .
. . erau uşor de delimitat şi, în consecinţă, de stăpînit. Dimpotrivă, obstacolele mari pentru
viaţa ascetică şi contemplativă izvorau din activitatea inconştientului, din aşa-numitele
sanskâra şi vâsâna, ,,,impregnări", „reziduuri", „latenţe", care constituie ceea ce psihologia
abisală denumeşte prin „conţinuturile", „structurile", „pulsiunile"72 inconştientului. Este
destul de uşor să lupţi împotriva tentaţiilor mondene, e destul de uşor să renunţi la viaţa de
familie, la sexualitate, la confort, la societate. Dar iată cum tocmai atunci cînd crezi că eşti
stăpîn pe "tine însuţi, apar pe neaşteptate acele vâsâna, şi redevii „omul condiţionat" de mai
înainte. Din aceste motive cunoaşterea sistemelor de „condiţionare a omului" nu putea, pentru
yoga şi pentru spiritualitatea indiană în general, să aibă un scop în sine. Important era, nu să
cunoşti sistemele de „condiţionare", ci să le stăpîneşti. Se lucra deci asupra conţinu-turilor
inconştientului ca să fie „arse". Căci, spre deosebire de psihanaliză, yoga consideră că
pulsiunile inconştientului
pot fi controlate.
Dar acesta nu e decît un aspect. Mai sînt şi altele. Este I interesant, într-adevăr, să cunoşti
tehnica yoga, fiindcă ea nu este mistică, nu este o magie, o igienă sau o pedagogie, ea este un
întreg sistem original şi eficace. Important nu este, de pildă, să-ţi opreşti un moment inima —
ştiţi că este posi- J bil —, nici să-ţi opreşti respiraţia cîteva minute. Ceea ce j rămîne mereu
interesant, este faptul de-a putea face o expe- I rienţă care să permită cunoaşterea limitelor
corpului omenesc. Mi se pare deci evident că acest interes pentru yoga este j foarte important
şi că va avea repercusiuni şi consecinţe feri- j cite. Bineînţeles, această literatură deprimantă,
aceste lucrări J de „vulgarizare" . . .
— Ştiu că nu vizaţi aici un om ca Allan Watts73, pe care, j
de altfel, l-aţi cunoscut. . .
— Da, şi destul de bine. Avea un fel de geniu de-a intui 1 anumite tradiţii orientale. Îşi
cunoştea perfect propria religie I pornind direct de la izvoarele ei. Ştiţi că a fost preot epîs-
copal (Church of England). Cunoştea bine creştinismul occi- i dental şi zen-ul74 şi putea
înţelege o mulţime de alte lucruri.
1 admiram mult. Mai avea o calitate destul de rară: se ex-
72 pulsiuni —■ termen de psihanaliză = impulsii ale inconştientului.
73 Allan Watts — opera sa cuprinde titluri ca: „Iubire şi cunoaştere", „A fi Dumnezeu", „Inversul neantului".
74 zen'~ yoga de natură budistă, în Japonia.
58
prima într-un limbaj care nu era pretenţios, care nu era limbajul unei vulgarizări superficiale
şi care era totuşi accesibil. Cred că Watts n-a renunţat cu adevărat la preoţie, a căutat doar o
altă cale pentru a transmite omului modern ceea ce oamenii din alte epoci numeau
„Dumnezeu". A devenit un maestru, un adevărat guru pentru generaţia de tineri hippies. Nu
eram prietenul său intim, dar cred că era cinstit, şi apoi îi admiram puterea de divinaţie75.
Pornind de la cîteva elemente, de la cîteva cărţi bune, era capabil să prezinte esenţa unei
doctrine.
— Şi ce credea Watts despre lucrările lui Mircea Eliade? — Mă citea, mă cita. Nu mi-a
reproşat niciodată că nu
sînt mai „personal" în cărţile mele. Vedea foarte bine, într-adevăr, că scopul meu este numai
de a face inteligibile lumii moderne — fie occidentale, sau orientale, fie în India precum şi
la Tokyo sau la Paris — creaţiile religioase sau filosofice puţin cunoscute sau prost
comentate. Pentru mine, înţelegerea valorilor religioase tradiţionale este primul pas spre
trezirea spirituală. în timp ce un om ca Watts, şi alţii ca el, credeau — şi poate au dreptate —
că te poţi adresa maselor cu ceva care seamănă cu un „mesaj", şi astfel să le trezeşti. Insă eu
cred că noi — care sîntem un produs al lumii moderne, sîntem „condamnaţi" să primim orice
revelaţie prin cultură. Numai prin formele şi structurile culturale putem regăsi izvoarele.
Sîntem „condamnaţi" să învăţăm şi să ne trezim la viaţă spirituală prin cărţi. în Europa nu mai
există învăţământ oral şi nici creativitate folclorică. De aceea cartea, cred eu, are o
covîrşitoare importanţă, nu numai culturală, dar şi religioasă, şi spirituală.
— Nu sînteţi deci dintre acei profesori care ard cărţile — sau cel puţin se prefac a o face.
— De bună seamă, nu.
— Şi totuşi, în dumneavoastră, îmbinat cu universitarul, cu scriitorul, poate mai dăinuie încă
pustnicul din Rishikesh, contemplativul. . . Reiau citatul pe care îl dădeam, chiar la începutul
acestei lungi convorbiri despre India, „ . . . Siguranţa pe care o am de atunci, că, orice s-ar
întîmpla, mai există încă o grotă în Himalaia care mă aşteaptă . . ." Vă mai gîndiţi la această
grotă?
— O, da! mereu! E marea speranţă.
— Şi ce aţi face acolo? Aţi visa, aţi citi, aţi scrie, sau ce
altceva?
Dacă grota mai există, şi ea există, dacă nu la Rishi-
divinaţie — puterea de-a ghici lucruri
ascunse.
59
kesh, la Lakshamanjula, dacă nu, la Bhadrinath, şi pot oricum s-o găsesc ... O grotă în Himalaia e
libertatea şi singurătatea. Atît cred că ajunge: să fii liber şi să nu fii izolat; eşti izolat numai de lumea
pe care socoti s-o părăseşti, dacă o părăseşti... Am avut mai ales sentimentul libertăţii acolo, şi cred că
l-aş mai avea încă.
— Această convorbire despre India se termină, şi iată că ultimul cuvînt pe care îl pronunţaţi este
acela de libertate. Aceasta îmi readuce în memorie o însemnare din Jurnalul dumneavoastră,
aceea din 26 ianuarie 1961, care m-a impresionat: „cred că interesul meu pentru filozofia şi asceza
hindusă se explică astfel: India a fost obsedată de libertate, de autonomie absolută. Nu într-un fel
naiv, veleitar, ci avînd în vedere nenumăratele condiţionări ale omului, ea a căutat să le studieze
obiectiv, experimental (Yoga), şi s-a străduit să găsească un instrument care să-i permită să le anuleze
şi care îi dă putinţa de a le transcende. Mai mult chiar decît creştinismul, spiritualitatea indiană are
meritul de-a introduce Libertatea în Cosmos. Modul de-a fi a unui j i va nm u k t a76, nu este dat
în Cosmos; dimpotrivă, într-un Univers dominat de legi, libertatea absolută este de neconceput.
India are meritul de a fi adăugat o nouă dimensiune în Univers: aceea de a exista liber."
— Da, toate acestea le-aş mai spune şi astăzi.
INTERMEDIU
7e
iivanmukta — sanscr., eliberat în viaţă.
60
M.E. — Da, am avut vise pe care le găsesc foarte importante pentru mine. Vise „iniţiatîce" în sensul
că abia mat tîrziu le-am înţeles sensul; şi atunci am învăţat multe şi am dobîndit o anumită încredere.
Am simţit că sînt, nu condus, dar ajutat: eu însumi ajutat de şinele însuşi.
C.M.R. — Vi s-a întîmplat să vă notaţi regulat visele? — Da, într-o vară ]a Ascona77. Ştiţi că
faimoasele întâlni ri de la Ascona, cunoscute sub numele de „Eranos", au fost organizate de Olga
Froebe-Kapteyn, pasionată de psihologia îui Jung. Ea mi-a propus această experienţă. Le-am notat
timp de o lună, zi de zi, în fiecare dimineaţă. Am putut să-mi dau seama că aceste vise aveau, într-
adevăr, un fel de înlănţuire. Cred că am păstrat acel caiet în care notam şi data fiecărui vis. Mi s-a
întîmplat să povestesc unele din ele unor psihologi şi mi-am notat cîteodată interpretarea lor.
— Credeţi că cineva care vrea să se cunoască şi să se transforme, trebuie să-şi noteze, cîteodată,
visele?