Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Modul 4 Psihologia Adultului PDF
Modul 4 Psihologia Adultului PDF
Totuşi, la această vârstă, deşi simŃurile nu sunt la fel de acute ca înainte, varietatea de
stimulări posibile compensează relativul deficit.
Putem spune însă că aceste modificări sunt graduale şi nu sunt resimŃite acut de către
indivizi. Pe de altă parte, viaŃa sedentară determină modificări mai abrupte!
• După vârsta de 50 de ani, creşte frecvenŃa bolilor cronice.
• Apar menopauza (45-55 ani) şi andropauza (la aprox. 10 ani diferenŃă faŃă de
instalarea menopauzei la femei, Weg, 1989). Din punct de vedere sexual, se
înregistrează modificări ale capacităŃii reproductive. La femei menopauza are ca
şi consecinŃă apariŃia osteoporozei şi creşterea riscului de boli cardiovasculare,
datorită nivelului redus de estrogeni. Menopauza are însă şi un impact psihologic
masiv, care poate să ducă la depresie; dar ca şi în cazul adolescenŃilor, nu este
vorba neapărat de modificări anatomice, cât de atitudinea faŃă de schimbările
corporale – atât cea a propriei persoane, cât şi a celor din jur. La bărbaŃi apar de
asemenea modificări hormonale, fluctuaŃii ciclice care determină o alterare a
fertilităŃii.
La această vârstă, adulŃii pot să rezolve mai bine problemele practice. Studiile arată
că, în comparaŃie cu tinerii, persoanele între 40-60 de ani au scoruri mai bune atunci când
problemele din teste vizează aspecte cotidiene (de ex., “copilul dvs. de 8 ani şi jumătate a
întârziat o oră şi jumătate de la şcoală”, “pivniŃa dvs. este inundată”).
Există studii care arată că după vârsta de 35 de ani asistăm la o scădere lentă a
scorurilor la diferite teste de inteligenŃă (Aiken, 1998, cap. 4), însă explicaŃiile pot să nu
vizeze numai funcŃionarea cognitivă per se: este posibil ca rezultatele să fie explicate de
diferenŃe la nivelul şcolarizării sau al condiŃiilor sociale.
Cu toate că creativitatea atinge cotele maxime în a doua parte a tinereŃii, aceasta se
menŃine adesea la cote ridicate şi în etapa adultă de mijloc, mai ales în prima fază a
acesteia (Aiken, 1998) – nu trebuie să uităm însă că diferenŃele individuale în acest
domeniu sunt foarte mari!
Se pare că indivizii ajunşi la vârsta matură sunt mai motivaŃi ca şi studenŃi decât
persoanele mai tinere şi, pe de altă parte, au înŃeles deja că învăŃarea nu este limitată la
clasă sau sala de curs, ci poate avea loc şi acasă sau la locul de muncă. Cu toate că ei pot
să nu aibă anumite abilităŃi academice specifice foarte dezvoltate, ei compensează acest
“deficit” prin bogăŃia şi varietatea experienŃelor de viaŃă pe care le aplică la materialul pe
care îl au de învăŃat (Datan, Rodeheaver, & Hughes, 1987, apud Papalia & Olds, 1992).
În schimb, se pare că studenŃii maturi sunt adesea mai anxioşi şi mai puŃin
încrezători în forŃele proprii decât colegii lor mai tineri. În plus, au uneori probleme de
ordin practic, întrucât le este mai dificil să adapteze orarul cursurilor la programul lor de
lucru şi la cel din familie (Papalia & Olds, 1992).
Temă de reflecŃie nr. 2
Care credeŃi că ar putea fi câteva dintre motivele anxietăŃii
resimŃite de persoanele adulte care reiau studiile, şi ale încrederii lor mai
reduse în forŃele proprii? ÎncercaŃi să discutaŃi cu un coleg aflat în acestă
situaŃie, sau, dacă este cazul, reflectaŃi asupra propriilor experienŃe!
Interesantă e poziŃia relativ diferită a unor cercetători cum ar fi Farell & Rosenberg
(1981), care contestă existenŃa unei crize a vârstei de mijloc per se, considerând în
schimb că individul, confruntat cu stresori inevitabili oricărei perioade de dezvoltare,
poate dezvolta un mod specific de a le face faŃă, ce determină o aşa-numită "auto-
izolare", căreia îi corespunde o negare a sentimentelor de slăbiciune ce se ascunde sub
diverse măşti. Totuşi, nu poate fi ignorată şi categoria de persoane care, printr-o
confruntare activă cu stresul, îl depăşesc şi se simt în deplin control asupra propriei vieŃi.
O tipologie posibilă a răspunsurilor la stresul vârstei de mijloc e prezentată în tabelul de
mai jos ( după Farrell & Rosenberg, 1981):
Confruntare activă cu
Negarea stresului
stresul
Punitiv-Realist Anti- Erou
Acesta este un interval fructuos al maturităŃii depline, în care individul poate ajunge la
apogeul în carieră, în succesul financiar, în poziŃia socială.
• femeile devin mai masculine, se concentrează mai mult asupra vieŃii lor
profesionale, se implică mai mult în viaŃa socială (organizaŃii, partide), devin
asertive, impunătoare
• bărbaŃii încep să fie mult mai întorşi spre viaŃa de familie, devin mai calzi, tandri
• şi adulŃii de 45-60 de ani pot să-şi însuşească noi abilităŃi.
Profesia oferă la această vârstă satisfacŃii şi, de aceea, este unul din aspectele care
oferă sens vieŃii adulŃilor. AdulŃii se află acum în stadiul de menŃinere la nivel
ocupaŃional (Super, 1990, apud Aiken, 1998), respectiv perioada în care scopurile legate
de carieră fie se materializează, fie devine clar că nu se vor împlini niciodată. După vârsta
de 55 de ani începe pregătirea pentru pensionare, care este caracterizată adesea prin
decelerare.
Decizia de a se pensiona poate fi luată din mai multe motive, însă se pare că ea este luată
de regulă de îndată ce devine o oportunitate din punct de vedere financiar (Aiken, 1998).
Planificarea pensionării ar trebui să înceapă, în mod ideal, cu 5-10 ani înainte de
momentul pensionării pentru a evita adaptarea scăzută la acel moment (vezi modulul 4).
De cele mai multe ori însă, planificarea este informală şi mult mai apropiată de momentul
pensionării ceea ce duce la anticiparea slabă a problemelor care pot să apară (Aiken,
1998). Planificarea este cu atât mai necesară acum, când sistemele de pensii de stat sunt
tot mai puŃin viabile.
Temă de reflecŃie nr. 3
ReflectaŃi asupra comportamentelor unei persoane pe care o
cunoaşteŃi şi care se află în pragul pensionării. Au existat unele pregătiri
legate de acest moment? Care sunt planurile de viitor alea acestei
persoane? În ce măsură sunt acestea influenŃate de atitudiniel sociale
legate de pensionare?
adult târziu
E. Adaptarea culturală
În actuala eră a globalizării, un număr din ce în ce mai mare de indivizi se
deplasează înafara şi revin înăuntrul spaŃiului cultural de origine, aceste migraŃii
punându-şi amprenta asupra indivizilor care sunt aculturaŃi (Heine & Lehman, 2004) sau
re-aculturaŃi, în cazul în care pendulează între Ńara de origine şi o Ńară gazdă
(Onwumechili, Nwosu, Jackson II & James-Hughes, 2003).
Adaptarea la o cultură diferită de cea de origine este o sarcină de dezvoltare
pentru tot mai mulŃi adulŃi. MigraŃiile contemporane pot lua forme multiple, în funcŃie de
intervalul de timp petrecut în noul spaŃiu cultural: a) termen scurt – turism (se estimează
că în 2010 se vor înregistra aproximativ 940 de milioane de călătorii pe an; b) termen
mediu – studiu, activităŃi comerciale, joburi în companii multinaŃionale, munci sezoniere;
în acest caz se vorbeşte despre aşa-numiŃii sojourners; c) termen lung – în cazul celor
care au obŃinut rezidenŃă permanentă.
IniŃial, a fost propusă sintagma „şoc cultural” (Oberg, 1960) pentru a descrie
contactul cultural dintre membrii unor culturi diferite, mai precis experienŃele unui
„străin” la intrarea într-un nou mediu cultural. Pornind de la un studiu al lui Lysgaard
(1955) focalizat pe procesul de adaptare la mediul SUA al unor bursieri norvegieni
Fulbright, s-a conturat ideea că, după o perioadă de entuziasm şi euforie, de trăire a
„aventurii”, de „lună de miere” cu noul mediu sociocultural, se instalează o criză de
adaptare, cauzată de dificultatea individului de a se integra în grupurile Ńării-gazdă, şi de a
stabili relaŃii personale intime, ceea ce duce la dezvoltarea unor sentimente de singurătate
şi „dor de casă”. Această a doua fază a fost numită „şoc cultural”. Abia după cel puŃin 6
luni această criză se rezolvă şi are loc o veritabilă ajustare la noua cultură.
Abordări ulterioare (Wad, Bochner & Furnham, 2001, Bochner, 2003) au sugerat
că termenul de „şoc” cultural este impropriu, fiind o etichetă de tip „clinic” ataşată unui
proces de adaptare activă, care se desfăşoară la multiple niveluri – cognitiv,
comportamental şi emoŃional, - şi care depinde deopotrivă de factori individuali şi sociali.
În ceea ce priveşte procesul adaptării culturale, Oberg (1960) sugerează că acesta ar
parcurge un traseu în formă de U, cu patru stadii distincte: „lună de miere”, criză,
rezolvarea crizei, şi ajustare propriu-zisă. Dacă din punctul de vedere al lui Oberg „luna
de miere” durează câteva săptămâni, studii ulterioare realizate de Ward & Kennedy
(1996), Ward, Okura, Kennedy & Kojima (1998) par să infirme această idee, sugerând că
perioada critică se instalează de la bun început, acoperind primele 4-6 luni de viaŃă în
noua cultură.
Luând în considerare mai ales cazul celor care migrează pe termen scurt,
Gullahorn & Gullahorn (1963) au propus un un traseu în formă de W, considerând că
aceeaşi succesiune de etape se repetă şi la întoarcerea acasă, când individul este nevoit sa
se reacomodeze la cultura de origine.
Studii recente atrag însă atenŃia asupra faptului că procesul de adaptare culturală
este mult mai complex decât postulează aceste curbe în formă de U sau W, putând fi
mult mai acurat descris, de exemplu, prin modele dinamice (Haslberger, 2005).
Emigrarea şi adaptarea culturală
Adaptarea la noua cultură, mai ales în cazul celor care obŃin rezidenŃă
permanentă, presupune în mod particular o serie de schimbări majore, urmate de un
interval de relativă stabilitate, de intrare în rutine şi aşezare. Procesul de construcŃie a
unei noi identităŃi este oarecum similar cu cel parcurs de individ la ieşirea din adolescenŃă
şi intrarea în viaŃa adultă (Schrauf & Rubin, 1998). După unele studii, noua identitate
este ancorată inclusiv lingvistic; de exemplu, Marian & Neisser (1997) au arătat că
memoria autobiografică a unor studenŃi bilingvi ruso-englezi, emigranŃi în SUA, a fost
activată diferenŃiat, în funcŃie de contextul lingvistic: amorsele în limba rusă au dus la
apariŃia unor amintiri mai timpurii, şi a unor evenimente petrecute în Rusia, iar cele în
limba engleză au amorsat amintiri mai târzii, corespunzătoare unor evenimente petrecute
în SUA.
Studiind memoria autobiografică a unor adulŃi (61-69 ani) de origine hispanică,
imigranŃi în SUA între 20-35 ani, Schrauf & Rubin (1998) au constatat o creştere a
numărului amintirilor acestora din perioada în care a avut loc emigrarea şi aşezarea/
ajustarea la noua cultură. Curba normală a reamintirii presupune ca intervalul 10-30 ani
să fie cel critic pentru actualizarea majorităŃii informaŃiilor de ordin autobiografic
(reminiscence bump). Dar, în cazul celor care au emigrat la 34-35 ani, un număr mult mai
mare de informaŃii autobiografice corespund intervalului de timp proxim stabilirii şi
adaptării la noua cultură.
O problemă încă deschisă este cea a existenŃei unei posibile perioade sensibile
pentru învăŃarea culturală (Heine & Lehman, 2004). De esemplu, un studiu realizat de
Minoura (1992) pe emigranŃi japonezi stabiliŃi în SUA sugerează că un astfel de interval
critic ar putea fi cel al vârstei de 9-15 ani: persoanele născute în Japonia dar care au
emigrat înainte de 9 ani s-au dovedit a fi puternic americanizate şi distante faŃă de
moştenirea culturală de origine; persoanele care au emigrat după 15 ani au întâmpinat
dificultăŃi în îmbrăŃişarea noii culturi, mai ales din punctul de vedere al experienŃei
emoŃionale. Doar cei care au emigrat în intervalul 9-15 ani s-au dovedit a-şi păstra
sensibilitatea culturală pentru ambele culturi.
După Bochner (2003), adaptarea la o nouă cultură este un proces dinamic, care se
desfăşoară la nivelul unor multiple dimensiuni:
• emoŃională – presupune experienŃierea unor emoŃii negative, precum confuzie,
neajutorare, anxietate, „dor de casă”, „doliu”, stimă de sine scăzută, dar şi a unor
emoŃii pozitive;
• comportamentală – implică prezenŃa unor abilităŃi sociale instrumentale (de
navigare în noul mediu – de ex., la cumpărături), de interacŃiune (solicitare de
indicaŃii), relaŃionare (stabilirea unor relaŃii de prietenie cu indivizi din noua
cultură) şi lingvistice;
• cognitivă – adaptarea este facilitată de prezenŃa interesului pentru alte culturi, a
toleranŃei faŃă de diferenŃele culturale, a atitudinii pozitive faŃă de un mediu
cultural nou, nefamiliar. Identitatea etnică este o componentă esenŃială la nivelul
acestei dimensiuni; se consideră astfel că există: a) indivizi monoculturali, care fie
resping cultura de origine şi o îmbrăŃişează pe cea nouă, pierzîndu-şi identitatea
etnică originară, fie resping cultura Ńării gazdă şi exagerează cultura primară, ceea
ce duce la naŃionalism/rasism; b) indivizi marginali, care oscilează între cele
două culturi, ceea ce generează la nivel individual conflict şi confuzie a
identităŃii; şi c) indivizi biculturali, care sintetizează, integrează ambele culturi,
acest proces având ca rezultat dezvoltarea personală.
Eşecul adaptării culturale se traduce prin incidenŃa crescută a unor probleme de sănătate
fizică sau mentală (de ex., depresie), mai ales la vârsta adultă de mijloc (van der Wurff
et al., 2004).
Modificările de ordin fizic care apar acum sunt graduale şi încă lente şi de
aceea nu sunt încă resimŃite acut de către indivizi. Cercetările sunt însă de acord
asupra faptului că viaŃa sedentară poate determina modificări fizice abrupte.
Modificările esenŃiale sunt induse de instalarea menopauzei la femei (în prima
jumătate a acestei etape) şi a andropauzei la bărbaŃi (spre finalul acestei etape), care
aduc cu ele schimbări hormonale intense.
Din punct de vedere cognitiv, se consideră că la această vârstă adulŃii gândesc
integrativ şi că rezolvă cel mai eficient problemele practice, având performanŃele cele
mai bune în această sferă în comparaŃie cu persoanele aflate în alte etape ale vieŃii. În
ceea ce priveşte funcŃionarea socială, adultul de mijloc este adesea în poziŃii de
conducere, parŃial datorită experienŃei acumulate până acum. Pe de altă parte, unii
adulŃi trec prin „criza vârstei de mijloc”, în care are loc mai ales reevaluarea propriei
vieŃi şi conştientizarea a ceea ce adultul nu a realizat până în acel moment al vieŃii,
odată cu modificarea relaŃiilor cu propriii copii (care devin adolescenŃi) şi cu părinŃii
(care sunt acum la vârsta a treia). Este tratată de asemenea şi tema adaptării culturale
în contextul globalizării.
Răspunsuri corecte: 1. a, c.
Bibliografie minimală