Pictez, pensula valsează pe ritmuri de acoarelă, un,

doi, trei, un, doi, trei, un, doi, trei. Se învârte, piruetă
după piruetă, lini și bucle, tabloul prinde viață și ea
dansează, dansează, dansează, până ce ultimul strop
de culoare a fost consumat. Sufletul ei imprimat în
fiecare centimetru de pânză își spune povestea,
povestea adevărată, prin fiecare linie, linia, simbolul
unui moment trăit, simțit, văzut, ce acum poate fi
atins și citit doar de cei care mai cred în povești.

Privesc prin ochi de sticlă

Imaginea neclară și deformată a realității
Stergând praful ce pică
Cânt fiecare literă din partitura vieții
Și am căzut, și orbitele s-au spart
Întunericul înghițindu-mă treptat
Pluteam într-un vals sublim
Gândurile-mi strigau ”pălim”
Eram prinsă și nu mă puteam opri
Captivă în cercul autodistrugeri