UNIVERSITATEA NICOLAE TITULESCU

FACULTATEA DE DREPT
SPECIALIZARE DREPT

REFERAT LA ECONOMIE

ECONOMIA CENTRALIZATĂ

Prenume: MĂDĂLINA NUME: LANGĂ

Anul I,ZI,grupa 5

2018
Economia centralizată este un sistem economic în care mijloacele de producție se află
în proprietate publică , iar activitatea economică este controlată de o autoritate
centrală . Planurile centralizate determină tipurile de bunuri care urmează sa fie
produse, alocă materiile prime, fixează procentele de producție pentru fiecare
întreprindere în parte . În cazul economiei centralizate factorii principali sunt
preferințele guvernului si angajații acestuia ,o economie de comanda este organizat de
oficiali guvernamentali, care, de asemenea, dețin si conduc factorii de producție .

ECONOMIA UNIUNII SOVIETICE

Economia Uniunii Sovietice a fost bazată pe sistemul planificării administrative și pe

proprietatea de stat. Uniunea Sovietica a dezvoltat prima economie planificată
centralizată.
Fiind bazată pe sistemul proprietății de stat, economia sovietică a fost condusă prin
intermediul Gosplan (Comitetul de stat al planificării), Gosbank (Banca de stat) și
Gossnab (Comisia de stat pentru aprovizionarea tehnico-materială). Începând din
1928, economia s-a dezvoltat conform unei serii de planuri cincinale, cu o scurtă
încercare de planificare septenală. Pentru toate întreprinderile, ministerele
planificatoare, cunoscute ca fiind "deținătoarele de fonduri", hotărau structura
intrărilor (munca vie, materiile prime), programarea termenelor, prețuri la marfa vrac
și aproape toate prețurile cu amănuntul.
Sub conducerea lui Stalin, s-a dezvoltat un sistem complex de planificare încă de la
primul cincinal din 1928. Până la sfârșitul deceniul al nouălea al secolului trecut și
începutul ultimului deceniu al secolului al XX-lea, când reformele economice inițiate
de liderul sovietic Mihail Gorbaciov au introdus schimbări semnificative în sistemul
economic rigid socialist, alocarea de resurse era condusă mai degrabă de aparatul de
planificare decât de forțele pieței. Începând cu epoca lui Stalin și până în momentul
dizolvării URSS, planurile cincinale integrau planurile pe termen scurt în planuri
ample pe termen lung. Planul cincinal schița direcțiile importante ale dezvoltării țării
și preciza care erau căile folosite pentru atingerea țelurilor propuse de către Partidul
Comunist al Uniunii Sovietice. Deși planurile cincinale erau adoptate prin lege, ele
conțineau mai degrabă o serie de linii călăuzitoare decât un set de ordine și direcții
precise.
Perioadele de timp acoperite de planurile cincinale coincideau cu cele dintre două
congrese ale partidului comunist. La fiecare congres al partidului, conducătorii
comuniști prezentau obiectivele noului plan cincinal. De aceea, planul cincinal avea
aprobarea celui mai important organ al instituției politice conducătoare a țării.
Combinând obiectivele generale stabilite de Consiliul Ministerial cu datele furnizate
de organele administrației locale cu privire la starea economică a țării, Gosplan
elabora în detaliu, prin încercări succesive și eliminarea erorilor, un set de obiective
preliminare. Gosplan conducea aparatul de stat pentru planificare și era fără nici o
discuție cea mai importantă agenție guvernamentală în administrația economică.
Sarcina planificatorilor era aceea de a echilibra resursele și cererile și să facă în așa fel
încât să asigure elementele necesare pentru realizarea producției proiectate. Aparatul
de planificare în sine era o organizație foarte vastă, formată din consilii, comisii,
oficiali guvernamentali, specialiști, etc, însărcinați cu executarea sau monitorizarea
politicii economice.
Agențiile planificării de stat erau la rândul lor divizate în propriile lor departamente
industriale, așa cum erau cele pentru cărbune, fier și construcția de mașini. Avea de
asemenea departamente nespecifice activității lor, așa cum era cel de finanțe, care
trebuiau să se ocupe cu problemele din zonele de comune competență. Cu excepția
unui scurt experiment din timpul lui Nikita Hrușciov în domeniul planificării
regionale, planificarea sovietică era făcută pe baze sectoriale și nu pe criterii regionale
sau republicane. Departamentele agenției de stat pentru planificare ajuta la
dezvoltarea unui întreg set de obiective naționale corelate cu resursele necesare, un
proces care impunea existența unui proces de negociere între ministere și planificator
Uniunea Sovietică, care era capabilă să-și asigure în cea mai mare parte nevoile
interne, avea un volum al comerțului exterior scăzut în comparație cu forța economiei
sale. Până în cele din urmă, comerțul exterior cu țările necomuniste a crescut în
continuu în încercarea guvernului de a acoperi din importuri lipsurile în sectorul
producției de bunuri de larg consum.
Se exportau în general combustibili, metale și cherestea. Se importau mașini, unelte,
bunuri de larg consum și, uneori, cereale. În 1980, comerțul cu statele membre CAER
reprezenta aproximativ jumate din comerțul exterior al țării.
Moneda sovietică – rubla – nu a mai fost convertibilă după 1932, când plățile în
monedă-aur introduse de Lenin în timpul NEP-ului au fost suspendate. Era imposibil
pentru cetățenii țării, dar și pentru întreprinderile sovietice, să cumpere sau să vândă
în mod liber valută străină chiar și la "ratele de schimb" publicate cu regularitate în
presa sovietică. Cumpărarea sau vânzarea de monedă străină pe piața neagră era o
infracțiune serioasă. Persoanele care primeau plăți în valută din străinătate, (autori ale
căror cărți fuseseră publicate peste graniță, de exemplu), trebuiau să-și cheltuiască
banii doar în shopurile "Mesteacănul" deținute de stat. În momentul în care s-a
autorizat cumpărarea liberă de valută, cursurile oficiale au explodat.
Sistemul bancar era centralizat și controlat total de o bancă proprietate integrală de
stat, Gosbank, responsabilă pentru îndeplinirea planurilor economice în domeniul
financiar și de investiții. Băncile sovietice ofereau credite pe termen scurt
întreprinderilor proprietate de stat.
 Bibliografie

www.emaze.com
ro.wikipedia.org/wiki/Economia_Uniunii_Sovietice