Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Prof.Emil Molcu
Cuprins
Introducere
Curs 1 pag. 2 pag. 6 - Introducere
Curs 2 pag. 6 pag. 10
Curs 3 pag. 10 pag. 15 Istoria social i politic a Romei
Partea I
Curs 4 pag. 15 pag. 19 Epoca principatului
Curs 5 pag. 19 pag. 24
Curs 6 pag. 24 pag. 29
Partea II
Curs 7 pag. 29 pag. 34 - Procedura civil roman
Curs 8 pag. 34 pag. 39 Procedura formular
Curs 9 pag. 39 pag. 44 Aciuni fitici
Curs 10 pag. 44 pag. 51 Organizarea familiei romane
Curs 11 pag. 51 pag. 54 - Persoana juridic
Curs 12 pag. 54 pag. 59
Curs 13 pag. 59 pag. 64
Subiecte
CURS 2
15.10.2013
Aceasta definiie a lui Ulpian nu este tiinifica, este criticabila deoarece in concep ia lui
Ulpian ar exista anumite norme de drept care exprima interese generale ale societii, alturi
de alte norme de drept care dau expresie unor interese individuale.
In realitate, toate normele dreptului, fara exceptie, exprima interese generale ale societatii.
Prin urmare, nu exista norme de drept care sa exprime interese individuale, de aceea criteriul
de distincie intre dreptul public si dreptul privat este altul, si anume criteriul sferei de
reglementare juridica, ntruct normele dr. public reglementeaza anumite categorii de relatii
sociale, iar normele dreptului privat reglementeaza alte categorii de relatii sociale.
Astfel, normele dr. public reglementeaza relatiile sociale care se formeaza in legatura cu
organizarea statului, precum si relatiile dintre stat si cetateni, pe cnd normele dr. privat
reglementeaza statutul juridic al persoanelor, relatiile dintre ele cu continut patrimonial,
precum si relatiile care iau nastere intre pesoane cu ocazia judecarii proceselor private (se
numesc private acele procese care au un obiect patrimonial). Prin urmare, dr privat roman
cuprinde ansamblul normelor juridice instituite sau sanctionate de statul roman, norme care
reglemeneaza statutul juridic al persoanelor, relatiile dintre persoane cu continut patrimonial,
precum si relatiile care iau nastere intre persoane cu ocazia solutionarii proceselor private.
1. Structura cursului
Cursul de dr privat roman cuprinde o introducere urmata de 3 parti:
-In doilea sens, intalnit la Titus Livius, dr gintilor cuprinde acele norme de drept care
reglementeaza relatiile dintre statele cetati ale antichitatii, ceea ce astazi ar corespunde dr
international public.
- In al treilea sens dr gintilor se confunda cu dr natural, caci in conceptia unor
jurisconsulti clasici, exista reguli si principii de dr privat care se aplica la toate popoarele, din
toate timpurile si care sunt valori juridice universale.
CURS 3
22.10.2013
V. Scurt istoric :
Istoria sociala si politica a Romei
Istoria milenara a Romei poate fi periodizata in 2 mari epoci : epoca prestatala si
epoca statala .
Epoca prestatala a durat de la jumatatea sec VIII i. HR ---la jum . sec VI i.Hr,
Epoca statala a durat de la jum sec VI i. Hr---- pana la moartea imparatului Justinian (565 d.
Hr.)
Insa,in legaura cu istoria foarte veche a Romei trebuie sa retinem ca istoriografia
romana : istoria scrisa a Romei a inceput in sec. III i. Hr,astfel incat toate informatiile pe care
le detinem in legatura cu evenimentele anterioare sec. III ne-au parvenit fie prin izvoare
indirecte(grecesti), fie prin traditie si prin legenda.
De aceea toate aceste informatii sunt indoielnice.Orasul Roma ar fi fost fondat in 753
i Hr de 3 triburi => triburi fondatoare : sabini, latini si etrusci.
Pe langa patricieni,in Roma prestatala traiau si plebeii,provenind din randurile
autohtonilor,insa conducerea socieatatii romane prestatale era exercitata numai de patricieni
prin 3 organisme de conducere sociala fara caracter statal :
1- comitia curiata oranizata in 3 triburi fondatoare,30 curii si 300 ginti.Inrucat fiecare
dintre curii avea un got,adunarea patricienilor a fost denumita Comitia curiata.Ea
adopta cele mai impotate hotarari cu privire la viata cetatii
2- rege- era ales de comitia curiata si exericta atributiuni de ordin militar si religios
3- senat era un sfat al batranilor format din sefi ai gintilor=300 membri
Fata de faptul ca plebeii participau la viata economica a cetatii,dar nu aveau acces la
conducerea ei,in mod firesc,intre patricieni si plebei s-a declansat un conflict,care s-a adancit
tot mai mult si s-a finalizat cu fondarea statului roman;caci pe la jumatatea sec VI i. Hr. din
dorinta de a soluationa acest conflict,regele servius Tuluius a initaiat 2 reforme prin care a pus
bazele statului roman :
1.reforma sociala -Servius Tulius a impartit intreaga populatie a Romei in 5
categorii sociale,pe criteriul starii materiale.La randul lor cele 5 categorii sociale au fost
impartite in Centurii- erau in acelasi timp si unitati militare si unitati de vot.
In 509 s-a proclamat epublica.In momentul fondarii republicii,statul roman era o cetate
oarecare,iar la sfarsitul republicii,dupa 5 sec,Roma s-a aflat in fruntea celui mai puternic stat
al antichitatii.Aceasta evolutie s-a datorat spiritului expansionist al romanilor si capacitatii
lor organizatorice.Statul roman a fost organizat conform principiului :divide et impera
=organizeaza si stapaneste.
2.In perioada republicii:
Pe plan social conflictul dintre patricieni si plebei a continuat ,dara afta de protestele
sistematice ale plebeilor si fata de concesiile succesive ale patricienilor ,prin sec III cele 2
categorii sociale s-au nivelat in sensul ca numai dispune de criterii pentru a distinge intre
patricieni si plebei ,cu atat mai mult cu cat intre timp stravechile ginti in care erau organizati
patricienii s-au dizolvat,insa pe frontul dezvolatrii economiei de schimb,in conditiile
revolutiei economiece au aparut bnoi categorii sociale :nobilii si cavalerii.
Nobilii inaltii magistrati ai statului,precum si urmasii lor.Nobilimea romana a militat
pentru consolidarea institutiilor de tip republican,pe cand cavalerii erau denumiti oameni
noi,oameni de afaceri care militau pentru instaurarea unui stat centralizat autoritar,singurul
in masura sa asigure ordina atata de necesara infloririi comertului,de aceea intre cavaleri si
nobili s-a declansat un conflict care a degenarat razboaiele civile la sfarsitul carora,prin
victoria cavalerilor s-a instaurat imperiul roman sub forma principatului.
O alta categorie sociala era formata din proletari proles =copii ->aceasta etimologie
se explica prin faptul ca proletarii erau oamnei saraci si nu aveau alta avere decat
copii.Neavand mijloace de subzistenta,acesti proletari veneau la Roma pentru a trai pe seama
statului,caci statul roman facea distribuiri periodice de imbracaminte,hrana..insa proletarii
erau cetateni romani,ei aveau drept de vor,iar voturile lor puteau fi cumparate.De aceeas
Caius Iulius Caesar spunea ca datorita masei parazitare a proletarilor,rep romana devenise o
forma goala de continut.
Tot pe plan social sclavia a devenit clasica->viata economica se intemeia pe munca
sclavilor.
Pe plan politic republica romana a fost condusa de Adunarile poporului, Senat si de
magistrati.
Adunarile poporului au fost in numar de 4 :
Comitia Curiata
Comitia Centuriata
Acestea au fost mostenite din epoca regalitatii,alaturi de ele au aparut:
Concilium Plebis
Comitia Tributa.
Concilium Plebis= Adunarea plebeilor-initial aceasta adunare a adoptat hotarari
obligatorii numai pentru plebei= plebiscite,cu timpul acele hotarari au devenit obligatorii si
pentru patricieni.
Din acel moment,patricienii au ainceput sa participe si ei la lucrarile Adunarii
Plebeilor si astfel Concilium Plebis s-a transformat in Comitia Tributa->o adunare la lucrarile
careia participau toti cetatenii romani organizati pe cartiere/triburi,viecare trib avand un vot
,intrucat numarul cartierelor a crescut pana la 35,in aceasta adunare se exprimau 35 voturi.
Senatul a devenit in epoca republicii principalul factor de echilibru in stat ,caci senatul
a administrat provinciile ,tezaurul public,coordona politica externa a statului,supraveghea
respectarea traditiilor si moravurilor poporului roman.In epoca republicii,hotararile senatului
nu aveau putered e lege,totusi,Senatul influneta procesul de legiferare intrucat legile votate
de popor intrau in vigoare numai daca erau ratificate de Senat.
Magistratii inalti demnitari ai statului si exercitau atributiuni militare ,administrative
si judiciare.Ei erau alesi de popor ,de regula,pe termen de 1 an.
Magistraturile eru onorifice,caci magistratii nu erau remunerati/platiti pentru
activitatea lor . Totodata ele erau colegiale intrucat aceleasi atributii erau exercitate de cel
putin 2 magistrati. Magistraturile nu erau subordonate ierarhic,dimpotriva,prin atributiile
lor ,magistratii se cenzurau/supravegheau reciproc. Toate acestea,unii magistrati se bucurau
de imperium = drept de comanda(desemneaza posibilitatea magistratilor de a comanda
legiunile romane si de a convoca poporul prin adunari.) , consuli,pretori si dictatori iar altii
aveau potestas = desemneaza dreptul de a administra (tribunii
plebei,cenzorii,cvestorii,edilii)
Magistraturile romane nu au aparut concomitent,ci intr-o anumita ordine,astfel,dupa
alungarea ultimului rege,poporul roman a ales 2 consuli care au preluat toate atributiunile
laice ale fostilor regi,incat,aparent,ei aveau puteri nelimitate,dar in realitate,dupa expirarea
magistraturii-1 an,consulii deveneau simpli particulari,persoane private si puteai fi judecati
de popor pentru eventualele abuzuri.Mai mult,ei puteai fi condamnati si la moarte.
In 494 la cererea plebeilor,acestia au dobandit dreptul de a-si alege 5 tribuni ai plebei
care aveau dreptul de veto = jus intercesionis in virtutea caruia puteau anula orice act juridic
de natura sa aduca vreo atingere intereselor plebeilor.
In 493 au aparut cenzorii initial organizau recensamant persoanelor si bunurilor in
vederea stabilirii impozitelor si supravegheau impreuna cu Senatul respaectarea traditiilor
si moravurilor poporului roman,mai tarziu ,cenzorii au dobandit si dreptul de a-i numi si
revoca pe senatori.
In 367 au parut pretorii exercitau cele mai importante atributuini judiciare caci ei
organizau judecarea proceselor private.Initial pretorii organizau numai judecarea proceselor
dintre cetatenii romani si erau denumiti pretori urbani ,iar dupa 242 au aparut pretorii
peregrini-organizau judecarea proceselor intre cetateni si peregrini.
Cvestorii organizau strangerea impozitelor statului si administrau arhivele statului
Edilii- asigurau ordine publica,aprovizionarea Romei si organizau judecare proceselor
declansate in legatura cu actele juridice incheiate in targuri
Dictatura este magistratura cu caracter exceptional deoarece in momente de mare
primejdie (razboaie) romanii suspendau toate magistraturile si alegeau un dictator pe
termen de 6 luni care exercita intreaga putere a statului .Daca pericolul nu era indepartat
,dictatorul putea fi reales .
Spre sfarsitul republicii,in conditiile razboaielor civile,Caius Iulus Caesar a inceract sa
restaureze fatis despotia de tip oriental,dar tentativa sa a esuat,a fost asasinat.De aceea
nepotul sau Octavianus a initiat o serie de reforme prin care a lasat impresia ca vechile
magistraturi republicane continua sa functioneze ,dar in realitate a concentrat in mainile sale
intreaga putere.
Astfel Octavian s determinat Senatul sa-l aleaga consul si tribun pe viata ,pe cand
,aparent,el era un magistrat alaturi de ceilalti,dar in fapt, putea conduce ca un
autocrat.Totodata el a fost proclamat princeps primul dintre gali precum si imperator
caesar augustus.
Imperator=comandant glorios al legiunilor romane
Caesar = urmas demn al lui Caius Iulius Caesar
Augustus = sfant,demn de a fi venerat
Aceasta organizare a statului a fost denumita principat si a durata pana la 284 d. Hr.
In epoca principatului ,pe plan social s-a adancit si mai mult prapastia dintre cei
bogati si cei saraci ,in documentele vremii cei bogati honestiores = cei mai onorabili ,iar
saracii humiliores =cei mai umili.
Totdata au inceput sa se manifeste primele indicii ale crizei sistemului sclavagist ,in
primul rand pentru ca munca sclavilor devenea nerentabila,mai ales in agricultura;in aceste
conditii a aparut o noua categorie sociala formata din coloni .Initial colonii erau oameni
liberi care luau in arenda anumite terenuri de la marii proprieteri funciar in schimbul unor
sume de bani,sau al unei parti din recolta si intrucat obligatiile acestor arendasi erau stabilite
prin contractul de locatiune ->coloni voluntari.
Drept Roman
Curs 4
29.10.2013.
In sec 2 dH,unii prizonieri de razboi erau transformati in coloni si intrucat deveneau
coloni fara voia lor au aparut si colonii siliti.In sec 3 au aparrut colonii servi care erau legati
de pamant si puteau fi vanduti o data cu pamantul de care erau legati.Ei sunt stramosii
iobagilor de mai tarziu.
Pe plan politic in epoca PRINCIPATULUI statul roman a fost condus:de principe, de
senat si de magistrati.
PRINCIPELE-era in sens formal un magistrate, alaturi de ceilalti, dar in fapt detinea
intreaga putere.
SENATUL-si-a sporit atributiile intrucat hotararile sale au dobandit putere de lege desi in
realitate era o simpla anexa a politicii imperiale.
Vechile MAGISTRATURI republicane s-au pastrat, nu au fost desfiintate dar cu timpul
atributiile lor au fost restranse tot mai mult si in parallel, au aparut noi magistrate
subordonati nemijlocit fata de principe.
Dupa anul 284 s-a instaurat dominatul. in epoca dominatului asistam la o decadere
generala a societatii romane .In noile conditii marii proprietary funciari denumiti
POTENTIORES-cei mai puternici-exercitau pe domeniile lor o parte din functiile statului in
sensul ca aveau armate proprii , judecau procese si aveau o administratie proprie.
PE PLAN SOCIAL au aparut CASTELE, formate din categorii sociale inchise si ereditare
organizate pe criteria profesionale , etnice sau religioase.
SCLAVIA a ajuns in ultimul stadiu al decaderii iar locul scaviilor in viata economica a fost
luat de colonii servi.
PE PLAN POLITIC imparatul a fost proclamat dominus et deus-stapan si zeu iar dupa edictul
de la Milano stapan si dumnezeu.
In fapt statul era condus de un consiliu restrains format din 5-6 persoane denumit
consitorum principus in subordinea caruia se afla un urias aparat de stat militarizat si
birocratizat.
Senatul romei a decazut la nivelul senatelor municipale, iar vechile magistraturi au
devenit simple functii decorative .
Pe planul structurii de stat , dupa anul 395 statul roman a fost impartit definitiv in
Imperiul roman de apus si Imperiul roman de rasarit.
IMPERIUL ROMAN DE APUS- a supravietuit pana la 476
IMPERIUL ROMAN DE RASARIT-565 cand s-a transformat in IMPERIUL BIZANTIN.
Paralel cu istoria statului roman s-a desfasurat si istoria dreptului roman , istorie pe
care o periodizam in 3 epoci:
1.Epoca veche-a durat de la fondarea statului roman pana la fondarea principatului(27IH.)
2.Epoca clasica-a durat de la 27IH. Pana la 284 DH.
3.Epoca postclasica -284-565
Insa aceasta periodizare este artificiala , are character didactic deoarece institutiile
juridice romane nu pot fi integrate macanic in una din cele 3 epoci, caci in realitate institutiile
juridice au aparut in epoca veche , au ajuns la apogeu in epoca clasica si au decazut in epoca
postclasica .De aceea vom pune accentual in expunerea materiei asupra fizionomiei
institutiilor juridice in epoca clasica.
PARTEA I.
Izvoarele dreptului privat roman
In literatura de specialitate conceptual de izvor al dreptului este utilizat cu 3 sensuri:
1.In primul sens izvoarele dreptului desemneaza totalitatea conditiilor material de existent
care determina un anumit tip de reglementare juridica.Toate aceste conditii sunt denumite
izvoare de drept in sens material.
2.In al doilea sens izvoarele dreptului desemneaza documentele pe baza carora putem
reconstitui fizionomia unor institutii juridice .Toate aceste documente sunt denumite SURSE
DE CUNOASTERE sau IZVOARE DE CUNOASteRE A DREPTULUI.
3.In al treilea sens izvoarele dreptului desemneaza totalitatea procedeelor prin intermediul
carora normele sociale dobandesc valoare juridica si se transforma in norme de drept .Toate
aceste procedee sunt denumite IZVOARELE FORMALE DE DREPT sau FORME DE
EXPRIMARE A DREPTULUI.
In epoca veche izvoarele formale ale dreptului privat roman au fost:
Obiceiul
Legea
Edictele magistratiilor
Jurisprudenta
Senatus consultele
Constitutiuniile imperiale
In epoca postclasica formele dreptului privat roman au fost exprimate prin obiceiuri si prin
Constitutiunile imperiale.
Cel mai vechi izvor al dreptului privat roman este OBICEIUL, care in textele juridice
romane este denumit MOS MAIORUM sau JUS NON SCRIPTUM adica obiceiul mmostenit
din batrani sau dreptul nescris .Obiceiurile se formeaza prin repetarea unor comportari iar prof
Gusti atragea atentia asupra faptului ca o societate are obiceiurile membriilor sale.
In epoca prestatala obiceiul a fost nejuridic in sensul ca obiceiurile nu erau obligatorii
intrucat nu exista statul care sa le impuna prin forta sa de constrangere.Pe de alta parte in
epoca prestatala nu exista stratificare sociala, astfel incat obiceiurile exprimau interesele
tuturor si de aceea erau respectate de bunavoie dar o data cu trecerea la societatea statala
anumite obiceiuri acelea care erau convenabile si utile celor ce detineau puterea politica au
fost sanctionate de stat si s-au transformat in obiceuri juridice sau in norme de drept nescrise.
Totodata s-au format noi obiceiuri impuse de noile realitati care la randul lor au fost
sanctionate de stat .Multa vreme obiceiul a fost unicul izvor de drept la romani , dar asa cum
spuneam pana in anul 451 IH, aceste obiceiuri nu erau cunoscute de popor ci tinute in secret
de PONTIF.
Cu timpul in conditiile revolutiei economice de la sfarsitul epocii vechi obiceiul si-a
pierdut din importanta , iar functiile sale au fost preluate de alte izvoare mult mai evoluate
cum ar fi legea, edictele magistratilor sau jurisprudenta .
Cu toate acestea obiceiul juridic a continuat sa fie izvor de drept si in epoca clasica
dovada ca potrivit lui SALVIUS IULIANUS un mare jurisconsult din vremea lui HADRIAN,
obiceiul exprima vointa intregului popor roman si indeplineste o functie abrogatoare iar in
epoca postclasica pe fondul decaderii generale a societatii romane obiceiul si-a redobandit
importanta de odinioara imbogatindu-se cu elemente ale obiceiurilor din provincii intrucat
romanii tolerau obiceiurile popoarelor din provincie daca nu veneau in conflict cu principiile
fundamentale ale dreptului roman.
In epoca veche normele dreptului privat roman au fost exprimate si prin lege .cuvantul
lex-legis inseamna conventie.Atnci cand conventia se incheia intre doua persoane fizice
cuvantul lex era utilizat cu intelesul de contract iar atunci cand conventia se incheia intre
magistrate si popor cuvantul lex era utilizat cu intelesul de lege ca izvor formal de drept.
Intrucat procedura e adoptare a legii romane presupunea incheierea unei conventii
intre magistrat si popor .In acest scop magistratul prezenta poporului proiectul de lege .Dupa
ce poporul lua cunostiinta de textul proiectului de lege acel text era dezbatut timp de 24 de
zile in adunari ad hoc.
Dupa expirarea acestui termen poporul era convocat din nou pentru a se pronunta
asupra proiectului de lege cu precizarea ca poporul nu putea adduce amendamente la proiectul
de lege(nu putea fi modificat), fie vota legea integral fie o respingea in loc.Daca poporul era
de accord cu proiectul de lege pronunta cuvintele uti progas iar daca nu era de accord poporul
pronunta cuv antiquo.
Daca poporul era de accord cu textul proiectului legea era trimisa in fata seatului in
vederea ratificarii iar daca era ratificat de senat legea intra in vigoare.Legile romane aveau o
structura formata din 3 parti:
1.Prescriptio-se mentionau numele magistratiilor care au propus legile apoi adunarea
poporului care a votat legea, locul in care s-a votat legea precum si ordinea in care unitatiile
de vot si-au exprimat vointa .
2.Rogatio-era cuprins textul legii, legrementarile juridice, iar daca erau mai multe dispozitii si
de regula erau acele dispozitii erau sistematizate pe capitole sip e paragrafe .
3.Sanctio-se preciza ce consecinte vor decurge in ipoteza incalcarii dispozitiilor din
Rogatio.In functie de sanctiunea lor legile se clasificau in 3 categorii:
Leges perfecte-se prevedea factul juridic incheiat prin incalcarea dispozitiilor in
rogation, este nul, nu produce efecte
Leges minus quam perfecte se prevedeau ca statul juridic incheiat prin incalcarea
dispozitiilor din rogation, este valabil dar autorii acelui act sunt pedepsiti cu plata unei
amenzi
Leges imperfectae-nu este permisa incalcarea dispozitiilor din Rogatio fara a se
preciza ce consecinte vor decurge in cazul unei asemenea
Cea mai veche si totodata cea mai importanta lege romana este Legea celor 12 table sau
lex duo decim tabularum.Aceasta lege a fost adoptata pe fondul conflictului dintre patricieni
si plebei, caci asa cum spuneam la orgine obiceiurile juridice erau tinute in secret de pontif.
Incat plebeii au cerut in mod repetat si insistent ca obiceiurile sa fie sistematizate si afisate
in forum pentru ca toti cet sa cunoasca dispozitiile normelor de drept.Fata de aceste proteste
in anul 451 IH.patricienii au format o comisie din 10 barbati care sa scrie dreptul adica
decembri legibus scribundis.
Comisa a sistematizat obiceiurile si le-a afisat in acelasi an in forum pe 10 table de lemn,
dar plebeii au afirmat ca acea sistematizare nu este completa inccat dupa 2 ani in 449 s-a
format o noua comisie din care faceau parte si 5 plebei , comisie care a elaborat o
sistematizare completa a obiceiurilor si le-a publicat pe 12 table de bronz.
Legea cellor 12 table mai este denumita in texte si codul decemvrililor sau codul
decemviral pentru ca legea cuprindea intregul drept public si privat de la acea epoca si prin
urmare era un adevart cod.
In domeniul privat cele mai importante dispozitii se refera la organizarea familiei romane
la proprietate si la succesiuni.Multa vreme s-a afirmat in mod gresit ca aceasta lege nu ar fi
originala, sic a ar fi fost preluata intr-o forma gata elaborate de la greci .
Aceasta afirmatie se intemeiaza pe un text din Titus Livius potrivit caruia inainte de
adoptarea legii o comisie formata din 5 barbati s-ar fi deplasat in Grecia mare (s italiei)pentru
a studia dreptul grec.in realitate legea celor 12 table este profund originala in primul rand
pentru ca ea oglindeste in mod fidel modul de viata al romanilor din sec 5.IH.In al doilea rand
s-au facut studii comparative intre legea celor 12 table si legile lui Solon si s-a constatat ca
exista numai 3 elemente comune ceea ce este cu totul nesemnificativ.
Cele 12 table de bronz nu s-au pastrat, u au ajus pana la noi, au fost distruse de Gali cu
ocazia incendierii Romei probabil la 389, iar dupa alungarea galilor romanii nu au republicat
textul legii si nici nu era necesar intrucat acel text se fixase definitiv si in constiinta si in
memoria poporului roman.In acest sens CICERO cel mai mare avocat al antichitatii
marturiseste ca pe vremea copilariei sale elevii erau obligati sa invete pe de rost textul celor
12 table, iar invatarea pe de rost a textului legii era ,,carmen necessarium-lectie
obligatorie.de aceea in epoca moderna s-a pus problema reconstituirii textului legii , care s-a
facut in principal pe baza fragmentelor din lucrarile jurisconsultilor care au comentat Legea
celor 12 table , fragmente ce au ajuns pana la noi prin Digestele Imparatului Justinian.
In sens formal, legea a avut in vigoare 11 sec de vreme ce nu au fost abrogate niciodata,
totusi spre sfarsitul republicii economice, textele legii au devenit inaplicabile.De aceea Cicero
spune ca pe vremea sa in sec 1 IH. In practica instantelor judecatoresti locul legii celor 12
table fusese luat de Edictul pretorului.
Intrucat magistratii romani se bucurau de Jus edicendi sau dreptul de a publica la intrarea
in functie un edict prin care precizau cum inteleg sa-si exercite atributiunile si ce procedee
juridice vor utiliza.Unele edicte ale magistratilor erau valabile pe termen de 1 an si erau
denumite EDICTA PERPETUA.-edctum perpetuum oar alte edicte erau ocazionale erau
valabile pe cateva zile si erau denumite edicta repentina.Dintre edictele magistratilor cele mai
importante snt edictele pretorului deoarece pretorul era acela care organiza , judecarea
proceselor private .
Curs 5
In felul acesta romanii au reusit sa extinda sfera de reglementare juridica pe cale
procedurala de vreme ce o pretentie care este valorificata pe cale judiciara devine drept
subiectiv.Prin urmare romanii au creat drepturi subiective si prin legi si prin mijloace
procedurale cu ocazia judecarii proceselor.Totodata pretorul a reusit sa creeze noi institutii
juridice care spre sfarsitul republicii s-au constituit in dreptul pretorian.
In sens formal edictul pretorului era valabil pe termen de 1 an, atat cat dura si
magistratura, dar in fapt anumite dispozitii acelea care se dovedeau utile erau preluate si de
pretorii urmatori, iar prin preori succesive acele dispozitii se fixau definitiv in corpul
edictului.De aceea Cicero spunea ca pe vremea sa edictul pretorului era format din 2
parti:EDICTUM VETUS si EDICTUM NOVUM.
In edictum novus erau cuprinse acele dispozitii care treceau de la un pretor la altul.
In edictum novum erau cuprinse noile dispozitii introduse de fiecare pretor in
parte.
Activitatea creatoare a pretorului a ajuns la apogeu in vremea lui Cicero, mai tarziu
insa imparatul Hadrian i-a ordonat lui Salvus Iulianus sa codifice edictul pretorului si sa-I dea
o forma definitiva, forma de la care viitorii pretori nu se mai puteau abate.Din acel moment
activitatea creatoare a pretorului a incetat, iar edictul codificat de Salvus Iulianus este denumit
EDICTUM PERPETUUM ca si edictul valabil pe termen de 1 an.
Edictum perpetuum a lui Iulian nu s-a pastrat nici el , fiind distrus de barbari.De aceea
in epoca moderna s-a pus problema reconstituirii sale , reconstituire care s-a facut pe baza
fragmentelor din lucrarile juristcondultilor care au comentat edictum perpetuum , fragmente
ce au ajuns la noi prin Digestele Imparatului Justinian.Cea mai buna reconstituire a fost facuta
de profesorul german Otto Lenen prin lucrarea intitulata tot Edictum Perpetuum.Porivit
acestei reconstituiri Edictum Perpetuum era impartita in 4 parti:
1.Despre organizarea proceselor.
2.Mijloace procedurale de drept civil
3.Mijloace procedurale de drept pretorian
4.Despre executarea sentintei
Fata de faptul ca dreptul pretorian s-a constituit in opozitie cu dreptul civil s-a pus
problema definirii raportului dintre dreptul civil si dreptul pretorian .In vederea definirii
acestui raport s-au avut in vedere doua principii .
Potrivit primului principiu pretorul nu poate crea drept.
Potrivit celui de-al doilea principiu , dreptul pretorian este vocea vie a
dreptului civil.
In aparenta cele doua principii se contrazic , dar in realitate ele se completeaza
reciproc deoarece afirmatia ca pretorul nu poate crea drept trebuie inteleasa in sensul ca
pretorul nu poate crea drept civil, intrucat acesta este creat numai de catre popor in forma
legii, insa pretorul poate influenta linia de evolutie a dreptului civil asa cum rezulta din
definitia dreptului pretorian conform careia :JUS PRETORIUM EST QUOD PRETORES
INTRODUCTERUM ADIUVANDI VEL SUPLENDI VEL CORICENTI IURIS CIVILIS
GRATIA PROPTER UTILITATEM PUBLICA(,,Dreptul pretorian este cel creat de pretorin
pentru a veni in sprijinul dreptului civil, pentru a-l completa si pentru a-l corecta, in
conformitate cu binele public)
Din aceasta definitie rezulta ca pretorul influenteaza evolutia dreptului civil pe trei cai
pe care le denumim AD JUVANDI IURIS CIVILIS GRATIA SUPLENDI JURIS CIVILIS
GRATIA , CORIGENDI JURIS CIVILIS GRATIA.
faptul ca la romani procesele puteau fi judecate numai in anumite zile denumite ZILE FASTE,
iar procesele presupuneau pronuntarea unor FORMULE SOLEMNE si greseala unui singur
cuvant atragea pierderea procesului.
Intrucat atat zilele faste cat si formulele solemne ale proceselor au ramas si pe mai
departe un monopol al pontifilor ,numai acestia se puteau dedica cercetarii stiintifice in
domeniul dreptului.In anul 301 un libet , un dezrobit a lui Apius Claudius Cehus pe nume
Gneus Flavius a divulgat si zilele faste si formulele solemne ale proceselor avisandu-le in
forum.
Din acel moment , jurisprudenta a devenit laica in sensul ca orice persoana se putea
dedica cercetarii stiintifice in domeniul dreptului .Totusi , pana in sec 1 IH. jurisprudenta laica
a avut un caracter empiric de speta , intrucat jurisconsultii se margineau sa ofere consultatii in
legatura cu textele din legi care se aplica la anumite cazuri precum si in legatura cu formulele
solemne pe care partiile trebuie sa le pronunte cu ocazia judecarii proceselor.
Incepand din secI. Jurisprudenta dobandeste un caracter stiintific de vreme ce
jurisconsultii se preocupau de formularea unor principii juridice si sistematizau intreaga
materie supusa cercetarii pe baza acelor principii.Cu toate ca jurisconsultii nu erau
practicieni , totusi activitatea lor de cercetare avea implicatii practice , implicatii care isi
gaseau expresia in cuvintele :,,Respondere, cavere si agere.
In epoca clasica jurisprudenta a ajuns la apogeu caci in aceasta epoca au trait si s-au
afirmat cei mai mari jursconsulti, si au fost elaborate cele mai valoroase lucrari.Totodata
jurisconsultii clasici au creat terminologia juridica , au formulat principiile dreptului si
totodata au creat acele institutii juridice care se aplica si in zilele noastre.De altfel , inca din
epoca lui Octavianus Augustus s-au fondat 2 scoli de drept:
1.Scoala sabiniana-a fost fondata de Caius Ateius Capito
2.Scoala proculiana-a fost fondata de Marcus Antisius Labio
In ligii generale scoala Sadiniana avea orientare conservatoare caci promova solutiile
legilor celor 12 table iar scoala Proculiana avea orientare novatoare , progresista intrucat ea
urma linia de gandire a edictului pretorului.Denumirile celor doua scoli provin de la numele
celor mai valorosi discipoli ai fondatorilor: Sabinus si Proculus.
Mavulius Sabinus a scris un tratat celebru de drept civil pe care l-au comentat toti
jurisconsultii clasici , comentarii denumite LIBRI AD SABINUM.Il mentionam deasemenea
pe Caius Casius Longinus care era atat de apreciat incat la un moment dat scoala Sabiniana
era denumita si scoala Casiana.Deosebit de valoros a fost so Salvus Tirolianus care a codificat
edictul pretorului si a scris o lucrare enciclopedica denumita Digesta(ceea ce cuprinde totul).
In vremea lui Ancolin Piu s-a remarcat jurisconsultul Pomponius care a scris o istorie
a jurisprudentei romane .Lucrarea s-a pierdut , dar un lung fragment din aceasta lucrare a ajus
pana la noi in Digestele lui Justinian.O enigma a dreptului roman este jurisconsultul Gaius
deoarece banuim ca ar fi trait la jumatatea sec 2 dar niciun contemporan nu il
mentioneaza.Pentru a constata in sec5 lucrarile sale se bucurau de o mare faima.S-a afirmat de
anumiti autori ca ar fi fost un sclav grec dezrobit sau ca ar fi de origine daca , fapt este ca in
legatura cu Gaius s-au scris cele mai multe lucrari in toate universitatile din lume si nu pentru
ca Gaius ar fi fost deosebit de original , ci pentru ca una din lucrarile sale denumia
Institutiones a ajuns pana la noi pe cale directa sub forma unui manuscris palipsest.
Palipsestul este un papirus de pe care s-a sters textul initial iar in locul acestuia s-a
scris un alt text.In cazul nostru prin sec 6 un calugar a sters textul institutelor lui Gaius si in
locul lui a scris un imn religios.Peste sute de ani , cercetand biblioteca episcopala de la Verona
prof. Nibur a descoperit la 1816 acest papirus .
Profesorul Nibur si-a dat seama imediat ca este vorba despre un palipsest , si-a aplicat
anumiti reactivi chimici pentru a descifra textul initial, constatand ca a descoperit institutele
lui Gaius.La vremea aceea , reactivi chimici erau primitivi incat papirusul s-a carbonizat , iar
unele cuvinte mai ales in partea finala nu au putut fi citite astfel incat manuscrisul de la
Verona este lacunar.
Intamplarea a facut ca la 1933 in Egipt sa se descopere un nou papirus care cuprinde
chiar partea finala a institutelor lui Gaius astfel incat lacunele manuscrisului de la Verona au
putut fi completate.Papirusul descoperit in Egipt este denumit Noul Gaius sau Gaius din Egpt.
Institutele lui Gaius sunt un manual de scoala , adresat studentilor in drept astfel incat
materia este trata sistematic pe baza unor principii si ofera posibilitatea reconstituirii
fizionomiei institutiilor juridice romane din epoca veche ssi de la inceputul epocii clasice.,
insa cei mai mari jurisconsulti ai Romei au trait la sfarsitul sec 2. Si la inceputul sec 3.Este
vorba despre Papilian , Paul si Ulpian .
Edilius Papilianus a fost considerat cel mai mare jurisconsult al Romei si de
contemporani si de posteritate.De altfel , el era denumit PRIMUS OMNIUM sau oferit solutii
optime tuturor cazurilor reale sau imaginare.Paul si Ulpian au fost discipolii sai.
Iulius Paulus a fost extrem de original si foarte productiv dar avea un stil ermetic pe
cand contemporanul si rivalul sau Ulpius Domitius nu a fost atat de original dar era foarte
accesibil.
De aceea o treime din Digestele Imparatului Justinian este formata din fragmente care
au fost extrase din lucrarile lui Ulpian .
Ultimul jurisconsult clasic care a desfasurat o activitate creatoare este Modestin sau
Herenius Modestinus.In epoca postclasica , pe fondul decaderii generale a societatii romane a
Curs 6
12.11.2013
Asa cum am precizat, jurisconsultii puteau oferi consultatii juridice judecatorilor inca
din epoca veche, dar acele consultatii nu erau obligatorii pentru judecatori, insa imparatul
Octavian Augustus a creat un drept special denumit jus publice respondendi est autoritatae
principis/dreptul de a oferi consultatiuni cu caracter oficial intarite cu autoritatea principelui.
Acest drept special nu era acordat tuturor jurisconsultilor, ci numai unora, care erau
mai valorosi si erau in gratiile imparatului, iar consultatiile oferite de acei jurisconsulti (care
se bucurau de jus publice respondendi) erau obligatorii pentru judecatori, dar numai in cazul
respectiv, nu si in cazurile similare, iar imparatul Hadrian a facut un pas mai departe si a decis
ca toate consultatiile oferite de jurisconsultii investiti cu jus publice respondendi sa fie
obligatorii nu numai pentru cazul respectiv, ci si pentru toate cazurile similare. Din acel
moment, jurisprudenta a dobandit putere de lege si a devenit izvor formal de drept.
In epoca clasica au dobandit putere de lege si hotararile senatului, caci imparatul
Hadrian a decis ca senatusconsultele sa fie obligatorii.
1.Codul lui Justinian a fost pulicat in 2 editii. Prima editie a aparut la 529, iar cea de a
doua la 534. Prima editie s-a pierdut, pe cand editia a doua a ajuns pana la noi si este
denumita CODEX REPETITAE PRELECTIONIS.
Acesta lucrare a fost elaborata de o comisie formata din 10 profesori si avocati in frunte
cu Tribonian/Triboninanus, cel mai mare jurist al acelei vremi si cuprinde
CONSTITUTIUNILE IMPERIALE care au fost date in vremea lui Hadrian pana la 534.
Codul a fost structurat in 12 carti, cartile au fost impartite in titluri, titlurile in constitutiuni, iar
unele constitutiuni, acelea care cuprindeau mai multe dispozitii, au fost impartite si in
paragrafe. In Cod sunt cuprinse atat dispozitii de drept public, cat si dispozitii de drept privat,
iar in 2 carti au fost introduse si dispozitii de drept canonic, dar intrucat codul urma sa fie
aplicat in practica instantelor judecatoresti, o serie de texte au fost adaptate de membrii
comisiei ca sa poate fi aplicate la noile realitati.
2.In anul 533, s-au publicat Digestele imparatului Justinian care sunt o culegere de
fragmente extrase din lucrarile jurisconsultilor clasici. Lucrarea a fost elaborata de o comisie
formata din 15 profesori si avocati de la Constantinopole si Beirut in frunte cu acelasi
Tribonianus. Metoda de lucru a comisiei a fost stabilita chiar de imparat prin 3 constitutiuni
imperiale care ulterior au devenit prefete ale Digestelor.
Prin acele constitutiuni, imparatul a precizat ca fragmentele extrase din lucrarile
jurisconsultilor clasici urmeaza sa fie aplicate in practica. Trecand la cercetarea lucrarilor
clasice, membrii comisiei au constatat ca o serie de institutii sunt depasite si ca o serie de
solutii juridice sunt controversate, incat imparatul a fost pus la curent cu aceasta stare de
lucru. Drept urmare, imparatul Justinian a mai dat inca 50 de constitutiuni imperiale prin care
a desfiintat toate institutiile depasite si a pus capat tuturor controverselor.
In vederea elaborarii Digestelor, membrii comisiei au extras cele mai valoroase fragmente
din 2000 de lucrari clasice, iar textele extrase au fost sistematizate in 50 de carti. Cartile au
fost impartite in titluri, titlurile in fragmente, iar fragmentele in paragrafe. In fruntea fiecarui
fiecarui fragment se afla o inscriptio prin care se precizeaza din ce lucrare a fost extras
fragmentul respectiv si cine este autorul acelei lucrari. Spre exemplu, daca fragmentul era
extras din lucrarea lui Paul denumita Sententiae, in inscriptio se mentiona Sententiae Pauli.
Pornind de la inscriptio, romanistii moderni au reusit sa reconstitutie in linii mari lucrarile
jurisconsultilor clasici.
Multa vreme s-a afirmat, in mod gresit, ca fragmentele au fost asezate in titluri la
intamplare, fara vreo metoda, ceea ce nu este adevarat, caci in sec XIX, profesorul Blume a
constatat ca fragmentele sunt asezate in cadrul titlurilor intr-o anumita ordine, ordine
decurgand din metoda de lucru a comisiei, intrucat comisia lui Tribonian afost impartita in 3
subcomisii conduse de profesorii Teofil, Constantin si Dorotheu.
Fiecare subcomisie fiind imputernicita de Tribonian sa extraga cele mai valoroase
fragmente din anumite lucrari. Astfel, prima subcomisie a lui Teofil, a extras cele mai
valoroase fragmente din opera lui Sabinus din comentariile la adresa operei lui Sabinus (din
ad Sabinum) si din digestele lui Saurus Iulianus, fragmente care sunt denumite masa
sabiniana.
A doua subcomisie a extras cele mai valoroase fragmente din lucrarile care au comentat
edictul pretorului, fragmente care sunt denumite masa editala.
A treia subcomisie a extras cele mai valoroase fragmente din opera lui Papinian,
fragmente denumite masa papiniana. Intrucat, a treia subcomisie a avut mai mult de lucru, ea
a extras si fragmente din alte lucrari considerate mai putin importante, fragmente denumite
APENDICS. Dupa care, comisia s-a reunit in plen in frunte cu Papinian si s-a trecut la
redactarea titlurilor.
Cu ocazia redactarii fiecarui titlu in parte, a venit mai intai prima subcomisie si a extras
din masa sabiniana toate fragmentele care se refereau la titlul respectiv asezandu-le unele sub
altele care intr-un colaj. Spre exemplu, cand s-a elaborat titlul despre dota , Tribonian l-a
intrebat pe Teofil cate fragmente din masa sabiniana sunt referitoare la dota. (s-au gasit 7).
Dupa care, a venit a doua subcomisie si a facut aceeasi operatie, adica a extras din masa
edictala toate fragmentele referitoate la dota asezandu-le in continuare unele sub altele. In
fine, avem a treia subcomisie, facand aceeasi operatiunie cu masa papiniana si din apendix.
De aceea, cand citim un titlu din digeste constatam ca la incepiut apar fragmente din Sabinus,
din comentariile la adresa operei lui Sabinus si din digestele lui Salvius Iulianus, apoi incep sa
apara fragmente din lucrarile jurisconsultilor care au comentat edictul pretorului, iar la sfarsit
apar fragmente din Papinian si din alti autori mai putin importanti.
3.Tot in anul 533 s-au publicat si institutele lui Justinian care sunt un manual de scoala
adresat studentilor, dar, spre deosebire de institutele lui Gaius, cele ale lui Justinian au putere
de lege.
In vederea elaborarii acestei lucrari membrii comisiei au extras texte din institutele clasice
in special din Gaius, Marcian, Florentin. Acele texte au fost sistematizate in 4 carti, cartile au
fost impartite in titluri, iar titlurile in paragrafe. Asadar, in cazul institutelor, nu exista
fragmente asa cum exista in cazul digestelor, iar daca nu exista fragmente, nu exista nici
inscriptio, iar daca nu exista inscriptio, la prima vedere, nu stim din ce autor au fost extrase
acele texte si nici nu se putea sa existe fragmente deoarece intr-un manual de scoala ideile se
succed intr-o ordine logica decurgand unele din altele.
4.Novelele: cuprind constitutiunile imperiale pe care imparatul Justinian le-a dat intre anii
534 si 565, incat Novelele sunt o continuare a Codului. Aceasta colectie de constitutiuni nu a
fost facuta chiar de Justinian, el a dat constitutiunile, dar nu el le-a sistematizat, ci au fost puse
impreuna de persoane particulare dupa moarta imparatului.
De aceea, in Novele sunt incluse si constititunile imperiale ramase in vigoare si
constitutiunile abrogate si de aceea, in mod frecvente, textele din Novele se contrazic, iar
lucrarea este denumita NOVELE nu pt ca ar cuprinde institutii juridice noi, ci pentru ca
materialul cuprins in Novele este mai recent decat materialul cuprins in celelalte lucrari.
Asa cum spuneam, opera legislativa a lui Justinian a avut o finalitate practica, urma sa fie
aplicat in practica instantelor judecatoresti si de aceea, la recomandarea imparatului, membrii
comisiilor au adus la zi unele texte clasice, le-au adaptat, modificat, iar modificarile aduse
textelor clasice de catre comisarii lui Justinian cu intentie sunt denumite
interpolari/interpolatiuni.
Romanistii moderni s-au preocupat foarte serios privind starea acelor interpolari ca sa
poata reconstitui cat mai fidel lucrarile jursiconsultilor clasici. Insa aceasta operatiune este
foarte dificila deoarece membrii comisiilor nu au facut nicio precizare in legatura cu faptul ca
au modificat textele clasice astel incat noi, modernii, traim cu impresia ca redactarea
fragmentelor din digestele lui Justinian apartine integral chiar jurisconsultilor clasici.
In vederea depistarii acelor interpolari au fost utilizate mai multe metode, spre exemplu sa utilizat metoda compararii textelor, dar aceasta metoda poate fi utilizata numai daca o
lucrare clasica ne-a parvenit pe cale directa, cum este cazul Institutelor lui Gaius, si in acelasi
timp, in Digeste figureaza fragmente din aceea lucrare si intr-o asemenea situatie luam un
fragment oarecare din lucrarea care ne-a parvenit pe cale directa si il comparam cu fragmentul
corespunzator care figureaza in Digeste. Daca cele 2 fragmente nu sunt identice, inseamna ca
fragmentul din Digeste a fost interpolat.
De asemenea, s-a utilizat si metoda denumita leges geminatae, caci anumite fragmente din
anumite lucrari clasice sunt reproduse in Digeste de mai multe ori adica figureaza la mai
multe titluri deoarece sunt relevante pentru mai multe materii si daca acele fragmente
reproduse de mai multe ori nu au peste tot aceeasi redactare iarasi inseamna ca s-a facut o
interpolare.
Metoda cea mai sigura si productiva este aceea a depistarii unor substituiri de termeni
deoarece uneori o institutie clasica iesita din uz este desemnata prin termenul utilizat in epoca
postclasica pentru a denumi institutia care i-a preluat functiile. Spre exemplu, in dreptul clasic
proprietatea se transmitea prin mancipatiune, dar in dreptul postclasic mancipatiunea a iesit
din uz, functiile sale fiind preluate de traditiune.
Daca intr-un text clasic ni se descriu conditiile de forma ale mancipatiunii, dar institutia
este denumita traditiune, inseamna ca s-a operat o substituire de termeni dupa cum s-a utilizat
si criteriul filologic deoarece atunci cand intr-un text clasic apare o expresie juridica
postclasica iarasi inseamna ca s-a operat o modificare.
Insa, pe langa modificarile facute cu intentie, unele texte clasice au fost modificate din
greseala cu ocazia multiplicarii lucrarilor juridice clasice, si nu cu ocazia elaborarii operei
legislative a imparatului Justinian, caci in Antichitate, pe cand nu exista tiparul, lucrarile se
multiplicau prin dictare si scriere, dar sclavul care dicta utiliza lucrari pe care in prealabil le
consultasera judecatori, avocati sau alte persoane si care, asa cum se face si astazi, faceau
anumite comentarii (note marginale), iar sclavul care dicta, neavand pregatire juridica, dicta si
acele comentarii marginale care sunt denumite glosse, iar glosele sunt si mai greu de depistat
decat interpolarile. Insa, nu confundam modificarile textelor clasice facute din eroare cu
comentariile glosatorilor.
Partea a doua
Curs 7
19.11.2013
Asa cum spuneam,proc civ cuprinde ansamblul normelor jur care reglem desf
proceselor private in cadrul sist procedurale pe care le au creat romanii. Asa cum spuneam,cel
mai vechi sist proced roman e proc legisactiunilor.cuv legisactiune vine de la legis actio adica
actiune a legii, Intrucat legisactiunile erau anumite tipuri de procese create prin legi .
Unele tipuri de procese erau utilizate in vederea recunoasterii unor dr sub pe cale
judiciara sau prin proces si erau denumite legisactiuni de judecata,iar alte tipuri de procese
erau utilizate in vederea valorificarii acelor dr sub care au fost recunoscute pe cale judiciara si
erau denumite legisactiuni de executare.
Procesul in prima faza nu putea fi org de orice magistrat ci numai de acei magistr care
erau investiti cu atributiuni de ordin judiciar si erau denumiti magistrati judiciari .
In al doilea rand legisact prezinta un caract legal intrucat ele au fost create prin legi,iar
formulele solemncorespunzatoare fiecarui tip de proces au fost create de pontifi pe baza unor
texte din legi.
In al treilea rand, avea un caract formalist. De vreme ce fiecarui tip de proces ii coresp
anumite formule solemne ,iar greseala unui singur cuv atragea pierderea procesului.
Cel mai vechi procedeu de citare cun in ist dr est-in jus vocatio-si consta intr-o
somatie pe care reclamantul i-o face paratului prin cuv solemne -in jus te voco-aceste cuv nu
puteau fi rostite la domiciliul paratului intrucat la romani domiciliul era considerat un templuinviolabil-astfel incat formula solemna se pnunta intr-un loc public de fata cu martori iar daca
recl constata cu martori refuzul paratului de a veni la proces il putea aduce cu forta ,de aceea
baius spunea ca cel mai vechi procedeu de citare e primitiv si brutal.
Asa cum am precizat,procesul in prima faza era org de magistr judiciari ,desi pe
vremea regalitatii nu existau magistrati,procesele erau org de regi .dupa proclamarea
republii,atributiunile juciare au fost preluate de consuli.dupa anul 367 cele mai imp atributiuni
judiciare au trecut asuprpraetorului urban .dupa anul 242 a aparut si praetorul peregrin
.procesele declansate in leg cu tele iheiate in targuri erau org de edili.
In cazul jurisdictiei contencioase ,interesele partilr erau opuse ,iar procesul se finaliza
prin pronuntarea unei sentinte de condamnare sau de absolvire,pe cand in cazul jursdictiei
gratioase ,partile cooperau cu magistratul pe baza unei intelegeri prealabile in cadrul unui
proces fictiv,simulat deoarece la jurisdictia gratioasa,interesele partilor nu erau comune ci
opuse,convergente iar rtile in integere cu magistr simulau ca se judeca pt a obtine anumite
efecte juridice.
Prin cuv do,praetorul il confirma pe judecatorul ales de parti,incat daca pronunta acest
cuv inseamna ca procesul trecea in faza a doua.
Prin cuv dico,el atribuia cu titlu pvizoriu obiectul litigiouneia dintre parti urmand ca
dupa pnuntarea sentintei,obiectul sa fie atribuit cu titlu definitiv acdluia care a castigat
procesul
Prin cuv addico praetorul ratifca declaratia unei parti sau declaratia ambelor parti
recunoscandu-le astfel anumite dr subiective,insa praetorul se bucura nu nmai de juris dictio si
de imperium,iar in virtutea lui imperium el putea solutiona anumite litigii pe cale
administrativa fara a mai org procesul in doua faze,iar procedeele administrative prin care
praetorul putea solutiona anumite litigii sunt stipulatiunile praetoriene misio in posesionem
interdictere restitutio in integru. .
Stipulatiunile praetoriene sunt contracte incheiate din ordinul praetorului,caci asa cum o
sa vedem,stipulatiunile sunt contracte verbale incheiate prin intrebare si raspuns si imbraca
doua forme : stipulatiuni obisnuite si stipulatiuni praetoriene.
Stipulatiunile obisnuite sunt incheiate din initiativa partilor cu scopul de a se crea anumite
obligatii,
Stipulatiunile praetoriene se incheiau din ordinul praetorului in vederea solutionarii
anumitor litigii.
Daca ordinul erra adresat ambelor parti,interdictul era denumit compus ,iar daca era
adresat unei singure parti se numea interdict simplu.
Pentru ca partile sa fie repuse in situatia anterioara si in fapt ,este necesar ca reclamantul
sa isi valorifice dr subiectiv renascut printr-un proces ,sa obtia o sentinta,sa o puna in
executare si num dupa aceea va fi repus in situatia anterioara si in faadministrat praetorul nu
poate solutiona ligiul pn procedee administrative,el org pcesul in doua faze,iar faza a doua se
desf asa cm am vazut in judio,s in fatjecorului.
Dar in faza a doua procesul nu mai prezinta un cart nsensual ceea ce inseamna ca era
rmisa judecarein lipsa ,intrucat potrivit legii celor 12 table,judecatorul ast pana la amiaza,si
daca na dintre parti nu se prez lproces,el da castig de cauza partii care s-a prezentat. Daca insa
ambele rti se prez in fata judecatului 'incep deztele contradictorii in limbajul cotidian . In ta
judecatorului partile nu se i exprima in cuv solem. Pmul,vb reclamanl,care isi afirma
pretentiile si administreaza probele de care dispune ,fie in scrisuri fie proba cu martori ,dar la
ace epoca nu exista o ierarhie a probelor astfel ncat icrisurile puteau fi combatute prin proba
cu martori. La randul lui,paratul isi formula apararea aministrand si el probele de care
dispunea .
Eventual,in sprijinul partilor ,puteau interveni si avocatii prin pledoariile lor ,insa avocatii
romani nu erau reprezentanti in justitie caci nu psrticipau la proces in locul partilor ci alati de
rti,venind in sprijinul lor prin cuntintele juride pe care le aveau . Dupa ce judecatol asculta
afirmatiile partilor,eventual si pledoariile avocatilor dupa ce aprecia probele administrate isi
forma o convingere intima si pronunta o sentinta de condamnare sau de absolvire.
Totusi,judecatorul roman putea refuza sa pronunte sentinta ,afirmand ca pt el lucrurile nu sunt
clare . In acest caz ,partile reveneau in fata praetorului in vedrea alegerii altui judecat.
La romani nu exista profesia de jecator caci judecatorul ero pers paticulara aleasa de parti
si confirmata de magistrat ,ins judecatorul er n smplu particular ,nu n sensul ca oricine putea
fi ales judecator , ci in sensul ca nu existau judectori de profeisie.practic,la origine,puteau fi
alesi judecatori numai senatorii ,iar incepand din sc2 ,puteau fi alesi judecatori si cavalerii .
Daca interesele partilor in proces erau opuse , daca partile isi contestau reciproc existnta
unor drepturi,judecatorul era denumit judex privatus ,judex unus. Daca insa partile nu isi
contestau existenta drepturilor ci numai intinderea lor , cum este cazul procesului de partaj ,
atunc judecatorul era denumit arbiter . Pe langa judecatorul unic , vechii romani au cunoscu si
tribunale. Unele erau nepermanente iar altele permanente.
De aceea,intranii 149-126 s-a dat o lege speciala denumita legea aebutia prin care a fost
introdsa o noua procedura de judecata ,mult mai evoluata ,denumita procedura formulara. Dar,
introducand procedura ,legea aebutia nu a desfiintat legisact ci a lasat partilor posibilitea sa
opteze intre procedura formulara si procedura legisact . Intrucat partile optau inevitabil pt
procedura formulara ,legisact au cazut in desuetudine.
??De aceea,imparatul octavian augustus a d legile julie judiare , prin care legisactiunile au
fost desfiintate in mod expres
A fost introdus un nou mijloc procedural pe care l vom denumi formul. Formula
este un mic program de judecat prin care magistratul (pretorul) i arat judectorului cum s
judece procesul; s soluioneze cauza. n practic, ori de cte ori pretorul constata c
preteniile reclamantului sunt legitime, i elibera o formul, astfel nct reclamantul se putea
judeca i i putea valorifica preteniile prin proces, pe cale judiciar, ceea ce nseamn c n
procedura formular orice pretenie legitim poate fi valorificat prin proces.
Formula are o structur format din patru pri principale i dou pri
accesorii/secundare.
intentio,
demonstratio,
adjudecatio,
condemnatio.
100. Dac da, sa-l condamni, dac nu, s-l absolvi. De accea, judectorul trebuie s-l
absolve.
Pe de alt parte, odat cu introducerea excepiunilor n proces au fost dep ite toate
inconvenientele care decurgeau n procedura legisaciunilor din principiul unitii de
chestiune, cci n procedura legisaciunilor, pe cnd nu existau excepiuni, n acelai proces
numai reclamantul putea s-i formuleze preteniile, iar, dac prtul avea i el de formulat
anumite pretenii fa de reclamant, nu le putea formula n acelai proces, ci trebuia s
declaneze un nou proces.
n procedura formular, ambele pri i puteau formula preteniile n acelai proces,
cci reclamantul i le formula pe cale de aciune, iar prtul i le formula pe cale de
excepiune.
O alt inovaie a procedurii formulare a fost n legtur cu n elesul, sensul
conceptului de litis contestatio. n procedura legisaciunilor, litis contestatio nseamn luare
de martori care s constate voina prilor de a se judeca. n procedura formular, litis
contestatio const n dictarea formulei de ctre reclamant prtului sau n remiterea unei copii
de pe formul de ctre reclamant prtului, astfel nct prtul s tie cum s se apere n fa a
judectorului.
Litis constestatio prezint o importan deosebit deoarece, prin valorificarea
efectelor sale, jurisconsulii au creat noi instituii juridice, mai cu seam n materia
obligaiilor, cci litis contestatio produce trei efecte: efectul extinctiv, efectul creator i efectul
reglator sau fixator.
n virtutea efectului extinctiv, n momentul lui litis contestatio, dreptul iniial al
reclamantului, adic dreptul pe care reclamantul l-a depus n justiie se stinge. Spre exemplu,
dac reclamantul afirm n faa pretorului c este proprietarul unui teren, n momentul lui litis
contestatio, dreptul su de proprietate se stinge, dar, potrivit efectului creator, n locul
dreptului iniial care s-a stins, ia natere un drept nou, pe care l denumim dreptul nou creat
i care poart ntotdeauna asupra unei sume de bani, astfel nct ori de cte ori reclamantul
ctig procesul, urmeaz s primeasc o sum de bani, indiferent de obiectul preteniilor sale.
De aceea, Gaius spunea c n procedura formular sentina de condamnare are
caracter tribuniar. Tot de aceea, ntre dreptul iniial i dreptul nou creat exist o serie de
deosebiri n funcie de natura juridic i de obiectul dreptului iniial.
Astfel, dac dreptul iniial a fost un drept real, cele dou drepturi subiective se vor
deosebi i n privina naturii juridice, i n privina obiectului, i n privina temeiului
juridic.Cele dou drepturi se vor deosebi n privina naturii juridice deoarece dreptul iniial a
fost un drept real, iar dreptul nou creat este un drept de crean, cu o alt natur juridic.
Ele se vor deosebi i n privina obiectului, cci dreptul iniial a purtat asupra unui
lucru, pe cnd dreptul nou creat are alt obiect, cci poart asupra unei sume de bani. Cele
dou drepturi se vor deosebi i n privina temeiului juridic, deoarece dreptul iniial a putut
izvor dintr-un act oarecare, cum ar fi un mod de dobndire a propriet ii, pe cnd dreptul nou
creat izvorte din litis contestatio.
Dac dreptul iniial a fost un drept de crean, care purta asupra unui lucru, cele dou
drepturi subiective se deosebeau n privina obiectului i n privina temeiului juridic.
Dac dreptul iniial a fost un drept de crean care purta asupra unei sume de bani, cele
dou drepturi se deosebeau numai n privina temeiului juridic.
n concluzie, indiferent de natura juridic i de obiectul dreptului iniial, cele dou
drepturi subiective se deosebeau ntotdeauna n privina temeiului juridic.
n virtutea efectului reglator sau fixator, n momentul lui litis contestatio se stabileau
definitv att elementele reale, ct i elementele personale ale procesului.
Prin elemente reale ale procesului nelegem preteniile pe care reclamantul le-a
formulat n faa magistratului i care erau menionate n formul. De aceea, n faa
judectorului, reclamantul trebuia s formuleze aceleai pretenii, ntruct, dac formula
altele, judectorul nu le putea lua n considerare, de vreme ce trebuia s judece procesul n
conformitate cu indicaiile primite n formul.
Prin elemente personale ale procesului nelegem identitatea judectorului i
identitatea prilor, ceea ce nseamn c procesul trebuia s fie judecat de acel judector care
era menionat n fruntea formulei i c trebuia s se desfoare ntre persoanele care erau
menionate n formul.
O alt inovaie a procedurii formulare a fost introducerea reprezentrii n justiie.
ntr-un cuvnt, reprezentarea n justiie este sistemul potrivit cruia o persoan denumit
reprezentant particip la dezbaterile procesului din mputernicirea altei persoane denumite
reprezentant. n procedura legisaciunilor, reprezentarea n justiie nu a fost posibil, deoarece
se opunea principiul conform cruia nimeni nu poate intenta n numele altuia o aciune a legii.
De altfel, n epoca veche, n condiiile economiei naturale, pe cnd actele i procesele
juridice erau adevrate evenimente n viaa ceteanului, problema reprezentrii n justi ie nu
se punea, nu era necesar. Ctre sfritul Republicii, cnd numrul afacerilor i proceselor
sporete, n mod frecvent cetenii romani aveau procese n acelai timp i n locuri diferite.
De aceea, cu presiunea cerinelor practicii, pretorii i jurisconsulii au iniiat o serie de
reforme prin care s-a admis mai nti reprezentarea imperfect n justiie, iar mai apoi s-a
admis chiar i reprezentarea perfect.
n cazul reprezentrii imperfecte, efectele sentinei se produceau asupra
reprezentantului, astfel nct, dac acesta ctiga procesul, el devenea titularul dreptului de
crean asupra sumei de bani la care a fost condamnat prtul, reprezentantul urmnd ca prin
acte distincte s transmit asupra reprezentatului valoarea acelei creane.
adic sunt fa de toi, n sensul c toi membrii societii au ndatorirea (nu obliga ia) s
respecte exercitarea drepturilor reale.
Spre exemplu, toi membrii societii au ndatorirea s respecte exercitarea drepturilor
proprietarilor, care sunt titulari de drepturi reale. De aceea, n intentio a formulei ac iunilor
reale se va meniona numai numele reclamantului, nu i nuele prtului, deoarece prtul
poate fi oricine ncalc un anumit drept real. Spre exemplu, dreptul de proprietatea este
sancionat prin aciunea de revendicare, care e naintat de proprietarul posesor mpotriva
proprietarului neposesor.
Drepturile de crean izvorsc din raportul juridic stabilit ntre dou persoane
determinate pe care le denumim creditor i debitor, ceea ce nseamn c drepturile de crean
nu sunt opozabile fa de toi, ci numai fa de debitor, care este o persoan determinat. Iat
de ce n intentio a formulei aciunilor personale se vor meniona i numele creditorului i
numele debitorului, de vreme ce prt poate fi numai debitorul, care este o persoan
determinat.
De asemenea, textele menioneaz clasificarea n aciuni civile i aciuni
pretoriene/honorare. Aciunile civile nu sunt originale, nu sunt create de pretor, ci au un
model n legisaciuni. Spre exemplu, aciunea n revendicare prin care era sancionat
proprietatea civil n procedura formular are un model n legisac iunea denumit
sacramentul in rem.
Aciunile honorare/pretoriene sunt originale, create de pretor, i la rndul lor se
clasific n trei categorii: aciuni in factum, aciuni fictici i aciuni cu formula cu
transpoziiune.
n cazul aciunilor in factum, pretorul i nfieaz judectorului faptele care au
generat conflictul dintre pri, urmnd ca judectorul s verifice dac acele fapte au avut loc
n realitate. Dac se convingea c au avut loc, el pronuna n funcie de mprejurri fie sentina
de condamnare, fie cea de absolvire.
Curs 9
Actiunile fitici
In cazul actiunilor fitici se introduce o formula cu scopul de a se extinde sfera de aplicare a
unor actiuni, spre exemplu: Actiunea in revendicare este o actiune civila, accesibila numai
cetatenilor romani, daca insa in formula actiunii in revendicare se introduce fictiunea ca
peregrinul este cetatean roman, atunci actiunea in revendicare poate fi intentata si de acel
peregrin. Tot din categoria actiunilor pretoriene, fac parte si actiunile cu formula cu
transpozitiune, care, prin redactarea se abate de la regula generala devrem ce potrivit regulei
generale si in intentio si in condemnatio figureaza acelasi nume, pe cand la formula cu
transpozitiune, in intentio figureaza un nume, iar in condemnatio figureaza alt nume. Prin
intermediul acestei formule s-au putut realiza o serie de operatiuni juridice, cum ar fi
reprezentarea in justitie si reprezentarea contractului.
Exista si alte categorii de actiuni:
a
b
Textele mentioneaza actiuni populare si actiuni private. Actiunile populare putea fi intentate
de oricine intrucat prin intermediul lor erau protejate interese generale ale societatii; iar
actiunile private puteau fi intentate numai de titularii unor drepturi subiective determinate.
Exista actiuni penale si actiuni persecutorii.
In cazul actiunilor penale, paratul era supus unei amenzi banasti.
In cazul , paratul era condamnat fie la restituirea unui lucru, fie la repararea prejudiciului
cauzat.
Foarte importanta este clasificarea de drept strict si actiuni de buna credinta, clasificare
intemeiata pe criteriul interpretarii actului juridic din care izvorasc pretentiile reclamantului,
astfel:
-
La actiunile de drept strict, judecatorul interpreteaz actul juridic din care izvorasc pretentiile
reclamantului ad litteram, adica fara sa ia in considerare intentia pe care au avut o partile
Dar, in mod exceptional, in cazul actiunilor arbitrare, acea suma de bani nu era stabilita de
judecator, ci de reclamant, iar reclamantul avea tot interesul sa supraevalueze obiectul litigios.
De aceea paratul prefera sa execute ordinul pronuntat de judecator in calitate de arbitru, caci
altminteri, risca sa plateasca o sume de bani mult mai mare decat valoare obiectului litigios si
astfel se ajungea pe cale indirecta la condamnarea in natura, in sensul ca reclamantul inra in
posesia lucrului revendicat.
Asa cum spuneam, judecatorul putea pronunta fie o sentinta de condamnare, fie o sentinta de
absolvire, iar sentinta genera anumite efecte juridice, astfel sentinta de condamnare producea
2 efecte pe care le denumim forta executorie si forta juridica, iar sentinta de absolvire
producea un singur efect (numai forta juridica).
Prin forta executorie a sentintei, intelegem posibilitatea reclamantului de a-l constringe pe
parat sa plateasca suma de bani, pentru ca in drept nu e important sa castigi procesul ci sa pui
in executare sentinta. De aceea, ori de cate ori paratul nu plateste suma de bani la care a fost
condamnat, reclamantul devine creditor, iar paratul devine debitor.
Daca debitorul nu plateste, creditorul il cheama in fata magistratului infatisandu-i starea de
lucru, iar daca debitorul recunoaste ca nu a platit suma de bani la care a fost condamnat,
magistratul da un decret de executare silita, care poarta fie asupra persoanei debitorului
insolvabil, fie asupra bunurilor sale. In cazul executarii silite asupra persoanei, debitorul
insolvabil era tinut timp de 60 de zile in inchisoarea personala a creditorului. Iar daca totusi
nu platea, era vandut ca sclav in strainatate.
Executarea silita asupra bunurilor se realiza prin 2 procedee:
-
Venditio bonorum = vanzarea in bloc a bunurilor debitorului insolvabil, astfel incat toti
creditorii sa si poate valorifica drepturile de creanta, insa acest procedeu de executare prezinta
Prin forta juridica a sentintei intelegem autoritatea lucrului judecat, conform careia un proces
intre aceleasi parti si cu privire la acelasi obiect nu poate fi judecat de mai multe ori. Fireste,
acest principiu nu a fost cunoscut in epoca foarte veche.
De aceea multa vreme, procesele intre aceleasi parti si cu privire la acelasi obiect erau
judecate de mai multe ori si astfel se ajungea in mod fatal la sentinte contradictorii de natura
sa compromita justitia. De aceea, inca din epoca veche s a formulat regula conform careia, o
actiune a legii nu poate fi intentata de mai multe ori.
Prin aceasta regula s a asigurat autoritatea lucrului judecat, dar numai fata de reclamant,
intrucat numai reclamantul a intentat o actiune in justitie, nu s a asigurat si fata de parat, de
vreme ce paratul nu intentase vreo actiune, asadar paratul putea redeschide procesul.
In procedura formulara, autoritatea lucrului judecat fata de reclamant, s a asigurat prin efectul
extinctiv a lui litis contestatio, devreme ce in virtutea acestui efect, dreptul dedus de
reclamant se stinge. Iar daca dreptul se stinge, reclamantul nu poate redeschide procesul caci
acolo unde nu exista drept, nu exista nici actiune in justitie.
Pe cand paratul poate redeschide procesul si in procedura formulara, fiindca paratul nu a
depus in justitie niciun drept. De aceea au intervenit jurisconsultii si au formulat o noua regula
conform careia res iudicata pro veritatae accibitum. Lucru judecat se considera adevarat.
Aceasta regula a fost sanctionata pe cale de exceptiune, prin exceptio rei iudicate, sau
exceptiunea lucrului judecat, exceptiune care putea fi opusa atat de reclamant, cat si de parat.
Astfel, daca reclamantul incerca sa redeschida procesul, exceptia era opusa de parat. Iar daca
paratul era acela care incerca sa redeschida procesul, exceptiunea era opusa de reclamant si
astfel s a asigurat autoritatea lucrului judecat fata de ambele parti.
Pocedura extraordinara
Procesul se desfasura de la inceput pana la sfarsit in fata magistratului judecator, asadar, in
procedura extraordinara, cuvantul magistrat = judecator, disparand diviziunea procesului in 2
faze, a disparut si formula.
Disparand formula, exceptiunile au devenit minutorii, astfel incat daca exceptiunea se
dovedea intemeiata, judecatorul putea pronunta sentinta de condamnare la mai putin, spre
exemplu: daca reclamantul afirma pe cale de actiune ca are o creanta de 100, iar paratul
dovedea pe cale de exceptiune ca datoareaza numai 50, judecatorul putea sa l condamne la 50.
In procedura extraordinara, judecatorul pronunta o sentinta de condamnare in natura (ad dip
san rem), astfel reclamantul care castiga procesul intra in posesia acelui lucru. Sentinta de
condamnare era executata manu militari (prin forta de constrangere a statului).
Persoane desemneaza subiectele de drept sau subiectele raporturilor juridice, caci oamenii
participa la viata juridica. Ei, in calitate de persoane fizice, ori in cadrul unor colectivitati, in
calitate de persoane juridice. Aptitudinea fiintei umane de a participa la viata juridica este
denumita personalitate sau capacitate juridica. Romanii utilizau cuvantul caput.
Daca in zilele noastre, orice fiinta umana este persoana, si prin urmare are capacitate juridica,
la romani aveau caput numai oamenii liber, caci sclavii erau asimilati cu lucrurile si nu erau
subiecte, ci obiecte de drept.
Pe de alta parte, capacitatea oamenilor liberi nu erau unitare, ci era foarte diversificata, astfel
oamenii liberi erau clasificati in cetateni si necetateni (erau clasificati in latini si peregrini).
Si cetatenii si necetatenii puteau fi ingenui sau dezrobiti. Se numeau ingenui aceia care au fost
mereu oameni liberi, iar dezrobitii erau sclavii eliberati.
Pentru ca o persoana sa aiba capacitate juridica deplina, erau necesare 3 conditii:
-
Aveau capacitate deplina numai cetatenii romani care erau sefi de familii. Toate celelalte
categorii de persoane aveau o capacitate juridica limitata.
Personalitatea incepea in momentul nasterii, insa, de la aceasta regula exista o exceptie,
conform careia infans conceptus pro nato habetur quoties vec comodis aeius agitur (copilul
conceput se considera nascut ori de cate ori este vorba despre interesele sale), astfel incat
copilul care se naste dupa moartea tatalui sau vine totusi la succesiunea tatalui, deoarece este
in interesul sau sa fie considerat nascut.
In mod simetric, personalitatea inceteaza in momentul mortii, insa si de la aceasta regula
exista o exceptie conform careia hereditas aceps sustinet personam defuncti (mostenirea
deschisa dar neasteptata inca prelungeste personalitatea defunctului).
Aceasta exceptie a fost admisa deoarece se aplica un principiu de maxima generalitate,
conform caruia nu exista patrimoniu fara titular, incat se pune intrebarea cine este titularul
patrimoniului in intervalul de timp cuprins intre momentul mortii unei persoane si momentul
acceptarii succesiunii acelei persoane?.
Defunctul nu poate fi titular al patrimoniului pentru ca nu mai este in viata, nici mostenitorul
nu poate fi titular al patrimoniului pentru ca nu a acceptat inca succesiunea. De aceea s a
admis ca titularul patrimoniului este in acest interval de timp chiar defunctul al carui
personalitate se prelungeste pana in momentul acceptarii mostenirii.
Asa cum spuneam, oamenii liberi se clasifica in cetateni si necatateni. Insa, in epoca foarte
veche, cetatenia se confunda cu libertatea. La origine, numai cetatenii romani puteau fi
oameni liberi, de vreme ce la acea epoca orice strain, venit la Roma, cadea automat in sclavie.
De aceea, cu timpul, odata cu dezvoltarea comertului, romanii au inceput sa i tolereze pe
straini, mai intai in calitate de oaspeti si de clienti daca se punea in protectia unor cetateni
romani. Mai tarziu, locuitorii cetatilor care aveau tratate de alianta cu romanii puteau veni la
Roma, fara a cadea in sclavie si erau denumiti peregrini.
Cu toate acestea, multa vreme (aprox 5 secole), romanii au pastrat numai pentru ei avantajele
decurgand din calitatea de cetatean, caci numai cetatenii se bucurau de plenitudinea
drepturilor politice si civile, caci aveau ius comerci, aveau ius conubi, ius militae, ius sufragi
si ius honorum.
Pe de alta parte, cetatenii romani se bucurau de anumite semne distinctive. Spre exemplu:
-
Prin pierderea libertatii, de vreme ce libertatea era cea dintai premisa a cetateniei.
Prin efectul principiului inadmisibilitatii dublei cetatenii, asa incat acela care
dobandea cetatenia altui stat pierdea automat cetatenia romana, dupa cum pierdeau
cetatenia cei exilati din Roma.
Romanii au pastrat pentru ei avantajele cetateniei si nu aveau de gand sale cedeze, dar la
inceputul secolului I i HR., pe cand romanii erau in razboi, toti latinii din Italia s au rasculat
cerand sa li se acorde si lor cetatenia romana si ca sa nu lupte pe doua fronturi.
Curs 10
10 DEC 2013
intr-un prim sens,care este cel mai vechi: Familia desemneaza totalitatea sclavilor care
se afla in proprietatea unei persoane.
in al doilea rand, mai recent: Familia desemneaza totalitatea persoanelor si bunurilor
care se afla sub puterea aceluiasi sef de familie denumitPater Familias.
in al treilea rand, apropiat de cel modern: Familia desemneaza totalitatea persoanelor
care se afla sub puterea aceluiasi Pater Familias.
familias si un barbat necasatorit sau chiar un copil,caci un barbat necasatorit avea o familie
constand in bunurile sale ,pe cand femeia maritata ,fiii,fiicele care se aflau sub puterea tatalui
sau a bunicului daca traia, era persoanealieni iuris si aveau o capacitate juridica limitata,nu
deplina.
Pe de alta parte,in sanul familiei se stabileau relatii de rudenie iar rudenia era de 2 feluri:
Agnatiunea se intemeia pe ideea de putere si existau 3 categorii de agnati sau 3 cercuri ale
agnatiunii:
Din prima categorie de agnati,faceau parte toti aceia care la un moment dat, se
aflau sub puterea aceluiasi pater familias.
Spre exemplu, fratii ,cata vreme traia tatal lor,se aflau in prima categorie de agnati.
Din a doua categorie de agnati,faceau parte toti aceia care s-au aflat in trecut
sub aceeasi putere,dar ulterior,au devenit persoanesui iuris ca de exemplu
fratii dupa moartea tatalui lor.
Din a treia categorie de agnati,faceau parte toti aceia care s-ar fi aflat sub
aceeasi putere daca pater familias ar mai fi trait in momentul nasterii lor spre
exemplu verii primari care s-au nascut dupa moartea bunicului lor si care s-ar
fi aflat sub aceeasi putere,daca bunicul ar mai fi trait.
Insa,cele 3 categorii de agnati ,cele 3 cercuri ale agnatiunii nu sunt fixe,ci mobile,in
sensul ca 2 persoane ideale(2 frati) in functie de anumite imprejurari ,pot face parte din orice
categorie de agnati,spre exemplu 2 frati cat timp tatal lor traieste,fac parte din prima
categorie ; tot 2 frati dupa moartea tatalui lor,trec in a doua categorie iar daca unul dintre frati
se naste dupa moartea tatalui ,ei fac parte din a 3a categorie.
Cognatiunea este legatura dintre persoanele care au un autor comun si este de 2 feluri:
Rudenia de sange in linie directa este legatura dintre persoanele care descind una din
alta,iar rudenia in linie colaterala este legatura dintre persoanele care nu descind una din
cealalta dar au un autor comun spre exemplu fratele si sora
Gradul de rudenie la rudenia in linie colaterala se stabileste numarand generatiile de la
prima persoana care ne intereseaza pana la autorul comun si coborand apoi pana la cealalta
persoana care ne intereseaza; prin urmare fratele si sora-colaterali de gradul 2. Verii primarcolaterali de gradul 4
Aveau dreptul de a-l abandona pe noul nascut in primele zile dupa nastere caci noul
nascut fie era recunoscut (ridicat pe brate in fata martorilor)sau abandonat intr-un loc
special amenajat de anumiti functionari.
in al treilea rand, pater familias il putea vinde pe fiul de familie de trei ori,fiecare
vanzare e valabila pe termen de 5 ani iar dupa a treia vanzare fiul de familie iesea de
sub puterea parinteasca.
Pe cale artificiala,puterea parinteasca putea fi create mai intai prin adoptiune, iar
adoptiunea este actul prin care un fiu de familie trece de sub puterea unui pater familias sub
puterea altui pater familias.
Acest act juridic a fost creat de jurisconsulti prin interpretarea textului din Legea celor 12
table,privitor la vanzarea fiului de familie deoarece actul adoptiunii presupune iesirea fiului de
familie de sub puterea parinteasca din familia de origine intrucat el nu putea trece sub o alta
putere,or puterea parinteasca asupra fiului de familie se putea stinge numai in conditiile
prevazute de Legea celor12 table,ceea ce presupunea sa treaca un interval de timp de 10 ani.
Curs 11
Persoana juridica
Asa cum am vazut, romanii faceau distinctie intre persoana fizica si persoana juridica.
In conceptia lor, persoana juridica este o colectivitate care are un patrimoniu propriu,
dobandeste drepturi si isi asuma datorii independent de membrii care o formeaza. In
terminologia romana, persoanele juridice erau denumite fie corpora, fie universitas.
Cea mai veche persoana juridica a fost chiar statul roman care avea un patrimoniu
propriu constand in ager publicus si in tezaurul public, avea debitori si putea fi instituit
mostenitor. Dupa modelul statului roman au fost organizate apoi coloniile si municipiile din
Italia si din provincii, iar mult mai tarziu (in epoca postclasica) pe cand crestinismul a devenit
religie de stat si Biserica a devenit persoana juridica, fiind inzestrata cu o serie de privilegii.
Persoanele juridice din domeniul privat erau simple asociatii si se numeau colegia.
Spre exemplu, colegia fabrorum era o asociatie de lucratori, iar colegia tenoiorum erau
asociatii ale oamenilor saraci. Toate aceste asociatii se constituiau prin simpla conventie a
partilor, insa spre sfarsitul republicii unele persoane juridice de drept privat s-au implicat in
viata politica, astfel incat Caesar le-a desfiintat, cu exceptia acelora care erau traditionale, iar
Octavian Augustus a conditionat dobandirea personalitatii juridice de aprobarea expresa a
senatului Romei.
Alte dispozitii din materia persoanelor se refera la protectia incapabililor de fapt. In
conceptia romanilor, erau incapabili de fapt aceia care nu aveau reprezentarea consecintelor
faptelor lor, iar cauzele care faceau imposibila o asemenea reprezentare erau denumite
incapacitati si erau de 2 feluri: incapacitati naturale si incapacitati accidentale. Spre
exemplu, este natural ca un copil sa nu aiba reprezentarea consecintelor faptelor sale, dar nu
este firesc ca un om sa fie nebun, iar romanii i-au pus sub protectie juridica pe toti incapabilii
de fapt. Cei loviti de incapacitati firesti erau protejati prin tutela, iar cei loviti de incapacitati
accidentale erau protejati prin curatela.
Insa multa vreme (in epoca veche) tutela a fost un procedeu juridic prin care erau
protejate interesele agnatilor, caci agnatii erau mostenitori prezumtivi, dovada ca potrivit legii
celor XII table, tutela era deferita celor mai apropiati agnati in ordinea in care veneau la
succesiune, dar incepand din sec II IHR, tutela a devenit un procedeu juridic prin care erau
protejate interesele incapabilului de fapt. Aceasta evolutie a functiei tutelei rezulta si din
definitia lui Servius Sulpicius, conform careia tutela este o forta si o putere asupra unei
persoane libere pentru a-l proteja pe acela care datorita varstei fragede nu se poate apara
singur. Aceasta definitie este formata din doua parti care sunt contradictorii, deoarece prin
prima parte a definitiei se afirma ca tutela este o forta si o putere in interesul agnatilor, iar prin
partea a doua se afirma contrariul ca tutela a fost creata pentru a-l proteja pe nevarstnic.
Aceasta fizionomie contradictorie oglindeste evolutia functiei tutelei, caci prima parte a
definitiei corespunde vechii conceptii, iar partea a doua corespunde conceptiei evoluate cu
privire la functia tutelei.
In functie de persoanele care sunt puse sub protectie juridica, tutela este de 2 feluri:
tutela impuberului sui iuris si tutela femeii sui iuris. Prin urmare, daca un impuber era sui
iuris trebuia sa fie pus sub tutela, dupa cum trebuia pusa sub tutela si femeia sui iuris,
indiferent de varsta ei. Totusi imparatul Octavian Augustus a creat ius liberorum prin care a
fost desfiintata tutela asupra femeii ingenue care avea 3 copii, precum si asupra femeii
dezrobite care avea 4 copii, iar in dreptul postclasic, ius liberorum s-a generalizat, ceea ce
echivaleaza cu desfiintarea tutelei femeii sui iuris.
In functie de modul in care era deferita, tutela era de 3 feluri: tutela legitima, tutela
testamentara si tutela dativa. Tutela legitima era deferita potrivit legii celor XII table celor
mai apropiati agnati. Tutela testamentara era deferita printr-o clauza cuprinsa in testament, iar
tutela dativa a fost creata prin legea Atilia care a fost data in sec II IHR. Potrivit acestei legi,
incapabilul care nu avea agnati si niciun tutore desemnat prin testament trebuia sa fie pus sub
tutela de catre pretor. Acest moment marcheaza transformarea tutelei intr-un procedeu juridic
prin care erau protejate interesele incapabilului de fapt.
La romani, tutela era administrata prin 2 procedee denumite negotiorum gestio si
auctoritatis interpozitio.
incorporale nu aveau o forma materiala, erau drepturile patrimoniale de creanta sau reale. Cu
toate acestea, dreptul de proprietate care este cel mai important drept real era considerat un
lucru corporal intrucat vechii romani confundau dreptul de proprietate cu obietul sau, confuzie
care se oglindeste si pe plan terminologic.
Foarte importanta este si clasificarea in genera si species, adica lucruri de gen si
lucruri individual determinate. Lucrurile de gen se identifica prin trasaturi care sunt proprii
categoriei din care fac parte, pe cand lucrurile individual determinate se identifica prin
trasaturi care le sunt proprii numai lor. Aceasta clasificare are consecinte importante in
materia riscurilor in contract, caci daca debitorul datoreaza un lucru de gen care piere fara
vina lui, acel debitor nu va fi exonerat de raspundere, ci va trebui sa-si execute totusi
obligatia deoarece genera non perult lucrurile de gen nu pier, pe cand daca debitorul
datoreaza un lucru individual determinat care piere fara vina lui va fi exonerat de raspundere,
insa dinstinctia dintre lucrurile de gen si lucrurile individual determinate se realizeaza prin
conventia partilor, ceea ce inseamna ca lucrurile nu sunt de gen sau individual determinate
prin natura lor, ci partile stabilesc daca debitorul urmeaza sa remita un lucru de gen sau un
lucru individual determinat.
Lucrurile pot fi stapanite de persoane cu 3 titluri juridice: posesiune, detentiune,
proprietate. Din faptul exterior al stapanirii unui lucru nu poate rezulta cu ce titlu juridic este
stapanit acel lucru.
Posesia este o stare de fapt ocrotita de drept si presupune intrunirea a doua elemente:
animus si corpus. Cuvantul animus desemneaza intentia persoanei de a stapani lucrul pentru
sine, ceea ce inseamna ca posesorul se comporta fata de lucru ca un adevarat proprietar.
Cuvantul corpus desemneaza totalitatea faptelor materiale prin care se exercita stapanirea
fizica asupra unui lucru, cum ar fi cultivarea unui teren sau locuirea unei case. Iar daca cele 2
elemente se intrunesc asupra unei persoane, acea persoana are calitatea de posesor. Posesiunea
a aparut inca din epoca foarte veche in legatura cu exploatarea lui ager publicus de catre
patricieni, dar cu timpul posesiunea s-a generalizat in sensul ca toate lucrurile au devenit
susceptibile de posesiune, iar jurisconsultii cercetau posesiunea in stransa legatura cu
proprietatea pentru ca desi nu toti posesorii sunt proprietari, toti proprietarii sunt posesori,
astfel incat prin protectia juridica a posesiunii se protejeaza chiar proprietatea. Spre ex, daca
posesorul este chemat in justitie de un neproprietar, el nu trebuie sa faca dovada ca este
proprietar, caci se apara afirmand posed pentru ca posed.
La romani posesiunea era de mai multe feluri: posesio ab interdicta, posesio ad
usucapionem, posesio iniusta, posesio iuris.
Posesio ab interdicta este acea posesiune care dadea dreptul la protectie juridica prin
interdictele posesorii.
Curs 12
Aa cum spuneam, protecia juridic a posesiunii s-a asigurat prin interdicte, care sunt
de dou feluri: interdicte recuperande possessiones causa i interdicte retinendae
possesiones causa.
Interdictele recuperande erau date de pretor n vederea redobndirii unei posesiuni
pierdute i sunt n numr de trei: interdictul unde vi, interdictul de precario i interdictul
de clandestina possessione.
Interdictul unde vi era dat mpotriva aceluia care a intrat n posesia lucrului prin
mijloace violente.
Interdictul de precario se ddea mpotriva aceluia care stpnea lucrul cu titlu precar
i trebuia s l restituie la cererea proprietarului.
Interdictul de clandestina possessione era dat mpotriva aceluia care stpnea lucrul pe
ascuns, fr titea proprietarului.
Interdictele retinendae possesiones causa erau date n vederea pstrrii unei posesiuni
existente i erau n numr de dou: interdictul utrubi i interdictul ubi possidetis.
Interdictul utrubi era dat n materia mobiliar (litigii cu privire la bunuri mobile) i se
acorda de pretor aceluia care facea dovada c a stpnit lucrul un interval de timp mai mare
n anul anterior eliberrii interdictului. Spre exemplu, dac Primus a posedat lucrul 8 luni, iar
Secundus a posedat lucrul urmtoarele 7 luni, interdictul i va fi acordat lui Secundus.
Interdictul ubi possidetis (dup cum posedai) a fost elaborat de pretor n legtur cu
litigiile asupra imobilelor i se acorda aceluia care locuia n cas n momentul eliberrii
interdictului.
Aceste soluii nu par a avea vreo logic i nici nu trebuie s aib, deoarece interdictele
posesorii soluionau litigiile cu privire la posesiune numai temporar, pn cnd pretorul avea
timpul necesar pentru a organiza procesul n revendicare, ocazie cu care se stabilea cine este
proprietarul i totodat se stabilea de data aceasta definitiv i cine este posesorul, de vreme ce
toi proprietarii sunt i posesori.
Un al doilea titlu juridic cu care persoanele pot stpni lucrurile este deteniunea. i
deteniunea, ca i posesiune, presupune ntrunirea a dou elemente: animus i corpus.
Corpus al deteniunii este identic cu corpus al posesiunii i, prin urmare, const n
totalitatea faptelor materiale prin care se exercit stpnirea fizic asupra unui lucru. Animus
al deteniunii const n intenia persoanei de a stpni lucrul, nu pentru sine ca la posesiune, ci
pentru altul, de regul pentru proprietari, ceea ce nseamn c spre deosebire de posesor,
detentorul nu se comport fa de lucru ca un adevrat proprietar, ci dimpotriv, el
intenioneaz s i restituie acel lucru proprietarului fie la termenul stabilit, fie la cerere.
De aceea, deteniunea nu poate duce la dobndirea proprietii prin uzucapiune, iar
titlul juridic al deteniunii a fost creat de romani pentru a se putea realiza o serie de
operaiuni juridice cum ar fi nchirierea unei case, arendarea unui teren, mprumutul n
vederea folosinei sau depozitarea unui lucru. Toate aceste operaiunii juridice nu s-ar putea
realiza dac lucrul s-ar transmite cu titlul de posesiune, deoarece posesorul poate deveni
proprietar.
iar n sens obiectiv desemneaz ansamblul normelor juridice care reglementeaz stpnirea
lucrurilor de ctre persoane. Distincia dintre dreptul de proprietate n sens subiectiv i dreptul
de proprietate n sens obiectiv are caracter didactic, este artificial, cci n realitate ele nu pot
fi disociate mecanic, de vreme ce dreptul de proprietate n sens subiectiv este definit de
normele care formeaz dreptul de proprietate n sens obiectiv. Cu alte cuvinte, dreptul de
proprietate n sens obiectiv definete dreptul de proprietate n sens subiectiv.
Potrivit acestei definiii, titlularul dreptului de proprietate exercit trei atribute pe care
le denumim atributele dreptului de proprietate: ius utendi (dreptul de a folosi lucrul), ius
fruendi (dreptul de a i culege fructele) i ius abutendi (dreptul de a dispune de lucru). n
unele texte, dreptul de dispoziie mai este denumit i ius distrahendi sau ius disponendi. Prin
urmare, acela care exercit asupra unui lucru n acelai timp ius utendi, ius fruendi et abutendi
are calitatea de proprietar.
La romani, dreptul de proprietate a cunoscut o evoluie ndelungat i a mbrcat
forme diverse. Astfel, n epoca prestatal, romanii au cunoscut formele primitive de
proprietate. n epoca veche, ei au consacrat proprietatea colectiv a statului i
proprietatea cviritar. n epoca clasic, proprietarea cviritar a supravieuit, dar au mai
aprut proprietatea pretorian, proprietatea provincial i proprietatea peregrin. n
dreptul postclasic asistm la un proces de unificare a proprietii care s-a desvrit n
vremea mpratului Justinian.
Este inalienabil.
Are un caracter indivizibil, ceea ce nseamn c, la moartea unui pater familias, fiii de familie
dobndeau cele dou iugre de pmnd ntr-o stare de indiviziune. Abia mai trziu, prin Legea
celor XII Table s-a creat o aciune special denumit actio familiae herciscundae, prin care fiii
de familie, dac doreau, puteau s obin ieirea din indiviziune.
Prezint un caracter de coproprietate, n sensul c proprietatea familial era exercitat de
pater familias mpreun cu fiii de familie, iar la moartea lui pater familias fiii de familie
dobndeau un bun pe care l stpniser i nainte de moartea lui pater familias, mpreun cu
el. De aceea, Paul spune c n cazul proprietii familiale ne aflm mai degrab n fa a
continurii unei proprieti preexistente, pe cnd n faa unei moteniri propriu-zise.
n epoca veche au fost sancionate proprietatea colectiv a statului i proprietatea
cviritar.
Proprietatea colectiv a statului purta asupra teritoriului terenurilor dobndite de la
dumani, care treceau n proprietatea statului cu titlul de ager publicus. Tot n proprietatea
statului se aflau i unii sclavi, denumii servi publici.
Proprietatea cviritar este prima form a proprietii private pe care au cunoscut-o
romanii. Denumirea de proprietate cviritar este convenional, cci romanii o desemnau
printr-o perifraz, spunndu-i dominium ex jure cviritum, adic stpnire n conformitate cu
dreptul cetenilor romani. De aceea, n unele texte ea este denumit i proprietate civil sau
proprietatea cetenilor romani, a cviriilor.
Un caracter exclusiv
Un caracter absolut
Un caracter perpetuu
urmarit atunci cand au recurs la mancipatio numo uno. Si de aceea, mancipatio numo uno
mai este denumita si mancipatiune fiduciara.
Uzucapiune (usus capio).
Uzucapiunea este un mod de dobandire a proprietatii prin indelunga folosinta a
lucrului si presupune intrunirea anumitor conditii: posesiunea, termenul, justa cauza, buna
credinta si un lucru susceptibil de a fi uzacapat. La origine, simpla posesiune nu era
suficienta ci era necesara folosirea, exploatarea efectiva a lucrului in conformitate cu
destinatia economica pe care o avea.
Termenul erau de un an pt lucrurile mobile si de 2 ani pt imobile. Justa cauza consta in
actul sau faptul juridic prin care se justifica luare in stapanire a lucrului. Spre exemplu, la
romani, contractul ocnsensual de vanzare era justa cauza pentru uzucapiune deoarece prin
contractul de vanzare vanzatorul se obliga sa transmita posesiunea lucrului astfel incat
cumparatorul devea posesor urmand sa devina proprietare prin uzucapiune daca se intrunea
toate conditiile necesare uzuapiunii.
Buna credinta este convingerea posesorului ca a dobandit lucrul de la proprietar sau
cel putin de la o persoana care avea capacitatea necesara pt a transmite acel lucru.
Nu orice lucru putea fi uzucapat. Spre exemplu, nu puteau fi uzucapate lucrurile
nepatrimoniale, lucrurile dobandite prin violenta, lucrurile stapanite cu titlu precar sau
lucrurille stapanite in mod clandestin.
La romani, uzucapiunea a indeplinit 2 functii: o functie economica, si o functie
juridica. In virtutea functiei economice, uzucapiunea asigura exploaterea lucrurilor in
conformitate cu destinatia economica pe care o aveau.
Iar functia juridica a uzucapiunii s-a exercitat in legatura cu proba dreptului de
proprietate deoarece, inainte de aparitia uzupaiunii acela care intenta actiunea in revendicare
trebuia sa faca proba dreptului de proprietate al tuturor autorilor sai adica trebuia sa faca
dovada ca toti cei care au stapanit lucrul litigios inaintea lui au fost proprietari, proba pe care
Cicero o considera probatio diabolica (era imposibila).
Pe cand, dupa aparitia uzucapiunii era suficient ca reclamantul sa faca dovada ca
indeplineste toate conditiile necesare uzucapiunii pentru a castiga procesul in calitate de
uzapacant.
De aceea, Cicero spunea: usus capio est finis solicitudinis ac periculi litium
(uzucapiunea este sfarsitul nelinistii si fricii de procese.
Alt mod de dobandire a proprietatii este cesio in jure adica renuntare in fata
magistratului. In jure cesio este de fapt un proces simulat, fictiv, la care partile participa pe
baza unei intelegeri prealabile. Caci dobanditorul lucrului are calitatea procesuala de
reclamant. Iar cel ce transmite lucrul are calitatea de asa-zis parat.
In acest caz, reclamantul afirma in cuvinte solemne ca ele este proprietarul lucrului asa
zis litigios iar paratul tace, incat fata de afirmatiile reclamantului si fata de tacerea paratului,
magistratul ratifica acea declaratie prin cuvantul adico recunoscandu-i reclamantului dreptul
de proprietate asupra acelui lucru, ocazie cu care magistratul distribuie jurisdictia gratioasa.
Traditiunea a fost la origine un mod de dobandire a proprietatii asupra lucrurilor
nemancipii. Mai tarziu, in epoca clasica, aplicatiunea ei s-a extins si la lucrurile mancipii iar
in vremea imp Justinian a devenit un mod general de dobandire a proprietatii.
Ea presupune intrunirea a doua conditii, remiterea materiala a lucrului si juta causa
traditiones. In epoca veche, remiterea lucrului era necesara si in cazul imobilelor. Spre
exemplu: daca se transmitea un teren, remiterea lucruli consta in parcurgerea hotarelor cu
pasul. Iar daca se transmitea o casa, remiterea consta in vizitarea tuturor incaperilor. Cu
timpul insa au fost admise si unele exceptii.
Spre exemplu: traditio lonqua manu desemneaza transmiterea proprietatii asupra unui
teren prin indicarea hotarelor sale. Traditio simbolica desmeneaza transmiterea unei case cand
nu mai era necesara vizitarea incaperilor ci era suficienta remiterea cheilor. Traditio brevi
manu desemneaza situatia in care chiriasul cumpara casa in care locuieste, transformandu-se
din dententor in posesor si apoi in proprietar. Iar constitutum posesorium desemneaza situatia
in care proprietarul isi vinde casa dar ramane sa locuiasca in calitate de chirias.
Justa causa traditiones consta in actul juridic prin care se explica sensul remiterii
materiale a lucrului deoarece prin traditiunese transmitea nu numai proprietatea ci si
posesiunea si detentiunea. Iar din faptul material al remiterii lucrului rezulta cu ce titlu juridic
s-a facut acea remitere, de aceea este nevoie de un act juridic din care rezulta ca remiterea s-a
facut cu titlu de proprietate, posesiune sau detentiune.
Prin urmare, daca justa causa a traditiunii est contractul de vanzare rezulta ca
remiterea s-a facut cu titlu de posesiune.
In vremea lui justinian, prin justa causa se intelege intentia lui trabens de a transmite
lucrul si intentia lui accipiens de a-l dobandi chiar daca nu exista act juridic. Spre exemplu:
primus intentioneaza sa vanda un lucru, iar secundus crede ca i se doneaza. In acest caz nu
exista contract dar exista justa cauza in sensul lui Justinian de vreme ce primus a intentionat
sa traansmita lucrul iar secundus a intentionat sa-l dobandeasca.
Specificatiunea este un mod de dobandire a proprietatii asupra lucrului confectionat
din materialul altuia. In acest caz, se pune intrebarea cine este proprietarul lucrului nou creat,
cel care l-a confectionat si care se numeste specificator sau proprietarul materialului. Si
intrucat solutia a fost controversata, imp Justinian a dat o solutie de compromis, hotarand ca
atunci cand lucrul nou creat poate fi readus la starea initiala va apartine proprietarului
materiei, iar daca nu mai poate fi readus la starea initiala, va apartine specificatorului. Fireste,
indiferent de solutie se platesc despagubiri.
5.proprietatea familiei
1.importanta dreptului privat roman
2.raportul dintre dr civil si dr pretorian
3.actiuni in rem si actiuni in personam
4.latini si peregrini
5.servituti prediale
1.diviziunile dreptului privat roman
2.edictul pretorului
3.persoana juridica
4.litis contestatio si efectele sale
5.uzufructul
1.distinctie drept public- drept privat
2.actiunea in revendicare
3.agnatiunea
4.restitutio in integrum si interdictele
5.digestele
1.categorii sociale in epoca republicii
2.legea celor XII table
3.actiunile arbitrarii
4.uzucapiunea
5.capitis deminutio
1.reformele lui Servius Tullius,
2.actiunile civile si pretoriene,
3.adoptarea si structura legii,
4.legitimarea si emanciparea,
5.traditiunea.
1.principatul
2.senatusconsultele si constitutiunile imperiale
3.litis contestatio
4.adoptiunea
5.proprietatea quritara
1.dominatul
2.codul, institutele si novelele lui Justinian
3.forta juridica a sentintei
4.patria potestas
5.proprietatea praetoria