Curs 12- Dr Roman

A doua posibilitate de frauda decurgand din caracterul clandestin al legii consta in antedatarea ipotecii.
Prin datarea in mod fraudulos a unei ipoteci mai recente inaintea unei ipoteci mai vechi. Aceasta posibilitate de
frauda a fost combatuta prin ipoteca publica sau autentica, caci ipoteca autentica presupunea respectarea unor
forme de publicitate si prin urmare nu putea fi antedatata.
Ipoteca este un drept accesoriu de vreme ce se stinge odata cu creanta pe care o garanteaza. Insa
caracterul accesoriu al ipotecii nu se verifica atunci cand dreptul de creanta se stinge prin efectul prescriptiei
extintive de 30 de ani, caci in dreptul postclasic daca o creanta nu era valorificata in 30 de ani de la scadenta ea
se stingea prin prescriptia extinctiva. Insa dreptul de prescriptie la ipoteca, teremnul de prescriptie este de 40 de
ani. Prin urmare daca dreptul de creanta se stinge prin prescripta extinctiva, ipoteca prescrindu.se in 40 de ani ii
supravetiueste vreme de 10 ani, ceea ce ar insemna sa admitem ca exista ipoteca fara obiect, ceea ce nu se
poate accepta.
De aceea Paul spune ca: dupa trecerea termenului de 30 de ani, dreptul de creanta nu se stinge definitiv,
ci supravietuieste in cadrul unei obligatii naturale ceea ce inseamna ca vreme de 10 ani ipoteca garanteaza o
obligatie naturala. Dar acest text nu putea fi scris de Paul, pentru ca nu a trait in acea perioada.
Ipoteca genereaza si anumite efecte juridice:
1. Ius posidedi- dreptul de a poseda
2.Ius distrhendi- dreptul de a vinde
La origine ius posidendi a fost unicul efect pentru ca acest efect daca debitorul nu.si platea datoria la
scadenta, creditorul avea dreptul sa intre in posesia lucrului ipotecar, itentand actio ipotecaria, actiune care
putea fi intentata si impotriva posesorilor fictivi. In practica insa partile incheiau o conventie speciala alaturata
conventiei de ipoteca, conventie prin care creditorul dobandea dreptul de a vinde lucrul ipotecat.
Prin urmare la origine, dreptul de a vinde nu izvora din conventia de ipoteca, ci dintr.o conventie
alaturata. Cu timpul insa acele conventii speciale au devenit atat de frecvente, incat ele erau presupuse9 se
considera ca s.au incheiat). Iar din acel moment dreptul de a vinde a devenit un efect al conventiei de ipoteca.
Insa dreptul de a vinde nu a fost niciodata un efect esential al ipotecii, intrucat partile aveau posibilitatea sa
incheie o conventie speciala prin care creditorul renunta la dreptul de a vinde. Efectele esentiale ale unor acte
juridice nu pot fi desfintate prin conventia partilor.
Prin exercitarea dreptului de a vinde se incalca un principiu fundamental al dreptului roman, conform
careia nimeni nu poate transmite altuia mai mult decat are el insusi. Ori prin exercitarea dreptului de a vinde
creditorul care este simplu posesor al lucrului, il poate transmite cu titlu de proprietate, ceea ce inseamna ca
transmite mai mult decat are.
Ipoteca se stinge: 1.prin valorificarea dreptulu ide creanta/plata datoriei.
2. Prin pieirea in intregime a lucurlui ipotecar.
1

3.Prin confuziune.
4.Prin vanzarea lucrului ipotecat de catre creditorii ipotecari, anterior in rang si prin renuntarea la dreptul
de ipoteca.
Partea speciala sau izvoarele obligatiilor se refera la contracte, la cvasicontracte, la delicte si cvasidelicte,
caci potrivit lui Justinian acestea sunt izvoare de obligatii, fireste cele mai importante izovare sunt contractele,
care in functie de forma lor sau modul de formare se clasifica in contracte solemne si nesolemne. La randul lor
contractele solemne se clasifica in contracte cu forma religioasa, in forma verbala, in for a autentica si in forma
scrisa.
Contractele solemne in forma religioasa sunt in numar de 2:
1. Sponsio religiosa- este cel mai vechi contract roman, care se formaeaza prin intrebare si raspuns si
poarta denumirea de sponsio intrucat la intrebarea creditorului debitorul raspunde prin verbul spondeo. Dupa
care partile proununta un juramant religios, deoarece in conceptia vechilor romani acela care isi respecta
juramantul se bucurau de favoarea zeilor, iar acela care nu si.l respecta era o nebunie a zeilor. Fireste acest
contract a aparut intr.o epoca foarte veche in care romanii n.au realizat inca distinctia dintre drept si religie.
2. Iusiurandum liberti- inseamna jurmantul dezrobitului. Prin acest contract dezrobitul se obliga sa
presteze pentru patronul sau opere fabriles, adica servicii care presupuneau o anumita calificare. Formarea
acestui contract presupunea pronuntarea a doua juraminte succesive. Primul jurmant era prestat inainte de actul
dezrobirii si nu producea efecte pe plan juridic, ci numai pe plan moral si pe plan religios, intrucat sclavul nu
este persoana. Iar al doilea juramnt era prestat dupa actul dezrobirii si producea efecet pe taram juridic intrucat
dezrobitul este persoana.
Mutuum-continuare
In acele precizari s.a aratat ca mutuum este un contract cu titlu gratuit. Si cu toate acestea vechii autori in
frunte cu Taci, afirma ca la romani impurmutul cu dobanda a fost un adevarat flagel inca din cele mai vechi
timpuri. Iar imprumutul cu dobanda s.a practicat si inaintea de aparitia lui mutuum si dupa aparitia lui. Inainte
de aparitia lui mutuum imprumutul cu dobanda s.a realizat prin stipulatiune caci in virtutea caracterului
abstract al stipulatiunii, bancherul ii remitea clientului o anumita suma de bani, dupa care se incheia
stipulatiunea, ocazie cu care clientul promitea o suma de bani mai mare, iar diferenta dintre suma primita si
suma promisa reprezenta dobanda deghizata.
Dupa aparitia lui mutuum imprumutul cu dobanda se putea realiza fie prin stipualtiune, fie prin mutuum
insotit de o stipulatiune. Daca imprumutul se realiza numai prin stipulatiune, atunci debitorul se obliga
printr.un singur act sa plateasca si capitalul si dobanda. De aceea o asemnea stipulatiune era denumita
stipulatio sortis et usurarum, adica stipulatiunea capitalului si a dobanzilor. Iar daca imprumutul se realiza prin
mutuum, atunci era necesar sa I se alature o stipulatiune pentru dobanzi, caci prin mutuum care este contract cu
titlu gratuit, debitorul se obliga sa plateasca suma primita efectiv( capitalul) iar prin stipulatiune promite sa
plateasca o suma de bani desi nu primise nimic in prealabil, care reprezinta dobanda, Si de aceea o asemenea
stipulatiune este numita stipulatio usurarum.

Fata de faptul ca imprumutul cu dobanzi se practica pe scara generala, debitorii se uimeau. De aceea s.au
luat unele masuri inca din epoca foarte veche pentru a se combate imprumutul cu dobanda. Astfel prin Legea
celor 12 table se prevede ca dobanda nu poate fi mai mare decat a 12-a parte din capital adica 8,33%. Dar se
pare ca la acea epoca dobanzile curgeau lunar, astfel incat intr.un an capitalul se dubla. Apoi pe la inceputul
secolului 4 i.Hr. s.au dat legile Licirie Sextie, printre care si dispozitia conform careia dobanda platita se scade
din capital. Iar la sf sec 4 s.a dat legea Genucia, prin care practica impumutului cu dobanda a fost interzisa.
Totusi sub presiunea bancherilor au fost create unele procedee juridice prin care dispozitii legii Genucia
au putut fi ocolite. Spre ex creditorul avea posibilitatea de a.i impune debitorului o stipualtiune prin care
debitorul promitea ca.si va plati datoria si plus o treime daca va pierde procesul. De asemenea se putea recurge
la instituirea unui latin ,deoarece interdictia legii Genucia nu se aplica si latinilor. Mai tarziu interdictia s.a
extins si asupra latinilor, dar in practica legea a cazut in desuetudine, dovada ca in dreptul clasic a fost permis
imputmutul cu dobanda dar numai in 3 cazuri.
Unele complicatii au aparut in legatura cu posibilitatea de a se imprumuta a fiului de familie. Prin urmare
acesta nu se putea impumuta in epoca veche. Mai tarziu, dupa aparitia actiunilor cu caracter alaturat, fiul de
familie se putea imprumuta inclusiv in nume propie, dar numai in anumite cazuri si numai cu aprobarea lui
pater familias, bancherul avand posibilitatea sa.l urmareasca. Daca insa fiul de familie se imprumuta fara
aprobarea lui pater, bancherul trebuia sa astepte, intrucat daca fiul nu avea bunuri proprii, astepta pana la
moartea lui pater cand fiul venea la succesiune si dobandea bunuri proprii.
In aceste conditii un anume Macedo care era lacom de petreceri s.a imputmutat la mai multi bancheri, s.a
ingopat in datorii, nu avea bunuri si nici aporbarea lui pater, astfel incat bancherii nu i.au mai dat bani lui
Macedo, care sub presiunea bancherilor si.a ucis tatal ca sa vina la mostenire. Din acel moment romanii si.au
dat seama ca sistemul lor juridic este lacunar, ca sunt amenintati in prproia familie si de aceea s.a dat un
senatusconsult denumit s. Macedonean, prin care s.a prevazut ca fiul de familie care nu poate fi urmarit in
timpul vietii lui pater familias, fiindca nu are bunuri proprii, sa nu paota fi urmarit nici dupa moartea lui pater.
Din acel moment bancherii nu au mai dat bani cu umprumut fiilor de familie care nu aveau bunuri proprii,
incat neavand datorii, fii de familie nu mai aveau motive sa.si ucida parintii.
Fiducia
Se formeaza prin transmiterea unui lucru cu titlu de proprietate, prin mancipatie sau in iure cesio,
transmitere insotia de o conventie prin care cel ce primeste lucrul promite sa.l restituie la plata datoriei, la
termen sau la cerere. In aceasta definitie nu se pot utiliza si nu se utilizeaza termenii de creditor si debitor,
deoarece fiducia indeplineste mai multe functii in sensul ca prin acest contract se realizeaza mai multe
operatiuni juridice si in functie de operatiunea juridica realizata lucrul este transmis fie de debitor, fie de
creditor.
Prin fiducia se realizeaza 3 operatiuni juridice:
1.Constituirea unei garantii reale
2. Imprumutul in vederea folosintei
3. Pastrarea/ depozitarea unui lucru
3

Atunci cand se utilizeaza constituirii unei garanti reale fiduica se formeaza prin transmiterea unui lucru
cu titlu de proprietate prin mancipatio sau in iure cesio de catre debitor, transmitere insottita de o conventie
prin care creditorul promite sa restituie lucrul daca debitorul isi plateste datoria la termen. Aceasta utilizare a
fiduciei a fost denumite de Galius fiducia cu creditore.
Atunci cand prin fiducia se realiza operatiunea juridica a imprumutului in vederea folosintei, contractul se
forma prin trasmiterea unui lucru cu titilu de proprietate prin mancipatio sau iure cesio de catre creditor,
debitorul sau transmitere insotita de o conventie prin care debitorul promite sa restituie lucrul la termenul
stabilit.
Atunci cand fiducia se utiliza in vederea realizarii operatiei juridice a pastrarii unui lucru contractul se
forma prin transmiterea unui lucru cu titlu de proprietate prin mancipatio sau in iure cesio de catre creditor,
debitorul sau transmitere insotita de o cinventie prin care debitorul promitea sa restituie lucrul la cereea
creditorului. Aceste 2 aplicatiuni ale fiduciei au fost denimite de Galius fiducia cu adico.
Asa cum s.a vazut, principalul inconvenient consta in faptul ca lucrul este remis cu titlu de proprietate,
astfel incat nemaifiind proprietar ce lce transmite lucrul are la dispozitie numai o actiune personala izvorata din
contractul de fiducie si prin urmare nu poate exercita nici dreptul de preferinta, nici dreptul de urmarire.
Gajul/pigus
Este contractul prin care se constiuie garantia reala cu acelasi nume. Contractul de gaj ia nastere prin
transmiterea unui lucru cu titlu de posesiune prin traditiune de catre debitor creditorului sau, transmitere
insotita de o conventie prin care creditorul promite sa restituie lucrul daca debitorul isi plateste datoria. Gajul
prezinta pt debitor avantajul ca netransmitand proprietatea, ci numai posesiunea ramne proprietar al unei
garantii, astfel incat poate exercita si dreptul de preferinta si dreptul de urmarire.
Pe de alta parte si situatia creditorului este pe deplin asigurata atat in relatiile cu tertii cat si in relatiile cu
debitorul, intrucat avand calitatea de posesor, creditorul dispune de mijloace proprii de aparare in relatiile cu
tertii denumite interdicte posesorii. Iar debitorul nu poate reintra in posesia lucrului inainte de a.si plati datoria,
caci ar comite furtum posesionis, care trebuie pedepsit pe taram delictual.
Totodata gajul prezinta avantajul ca partile pot inchiea o conventia speciala, prin care creditorul
dobandeste dreptul de a culege fructele lucurlui dat in garantie in contul dobanzilor. Aceasta conventie este
denumita anticreza. Cu toate ca prin contractul de gaj se poate realiza o singura operatiune juridica, totusi
contractul real de gaj nu se confunda cu garantia reala de gaj, deoarece in unele situatii se constituie in mod
valabil contractul de gaj, dar nu se naste si garantia reala de gaj. Spre ex daca debitorul ii transmite creditorului
un lucru care nu.i apartine, contractul de gaj se formeaza in mod valabil, dar nu se constituie si garantia. Daca
o persoana transmite altei persoane un lucru cu intentia de a garanta o datorie inexitenta, atunci contractul se
formeaza dar nu se formeaza si garantia si nu se poate forma pt ca nu are obiect.
Comodatul
Este contractul prin care se realizeaza operatiunea juridica a imprumutului in vederea folosintei. Prin
acesta o parte denumita comodant transmite un lucur cu titlu de detentiune prin traditiune celeilalte parti
denumita comodatar in vederea folosintei, transmitere insotita de o conventie prin care comodatarul promite sa
4

restituie lucrul la termenul stabilit. Ca si in cazul gajului si in cazul comodatului lucrul este transmis prin
traditiune dar la comodat traditiunea este utilizata in vederea transmiterii detentiunii, astfel incat comodatarul
devine un simplu detentor si nu are mijloace proprii de aparare, astfel incat daca este chemat in justitie de un
tert, comodatarul trebuie sa se adreseze comodatului pentru ca acesta sa.i asigure protectia juridica.
Fata de faptul ca acest contract este destinat realizarii imprumutului de folosinta, el paorta de regula
asupra unor lucruri neconsumtibile. Cu toate acestea s.au admis si unele exceptii. Spre ex se puteau
imprummuta prin comodat monedele rare. Totodata, de regula comodatul purta asupra unor lucruri mobile. Cu
timpul insa sfera lui de aplicare s.a extins si asupra imobilelor. Comodatul este un imprumut cu titlu gratuit.
Asa cum rezulta din definitie, comodatarul are interes in contract de vreme ce se foloseste de bunul
dobandit cu titlu de imprumut si de aceea el va raspunde nu numai pentru dol ci si pentru culpa. Ori Galius
precizeaza ca el trebuie sa se comporte ca un bun administrator ceea ce inseamna ca el raspunde pentru culpa
legis in abstracto. Mai mult decat atat in anumite cazuri comodatarul raspunde in mod obiectiv, ceea ce
inseamna ca nu poate sa invoce interventia cazului fortuit si ca trebuie sa ia masuri exceptionael de paza.
Depozitul
Se formeaza prin transmiterea unui lucru cu titlu de detentiune prin traditiune de catre o parte denumita
deponent, celelalte parti denumite depozitari, in vederea pastrarii, conventie prin care depozitarul promite sa
restituie lucrul la cerere. Asadar si in cazul depozitului lucrul se transmite cu titlu de detetiune incat fiind
detentor depozitarul n.are mijloace proprii de aparare. Dar spre deosebire de comodat, contract in care lucrul se
restituie la termen, in cazul depozitului lucrul trebui restituit la cerere.
Pe cand comodatul paorta si asupra mobilelor si asupra imobilelor, depozitul poarta numai asupra
mobilelor. De asemenea comodatarul paote folosi lucrul luat cu imprumut pe cand depozitarul nu.l poate folosi
caci daca l.ar folosi ar comite furtum usus si ar fi pedepsit pe taram delictual. Depozitul este un contract cu titlu
gratuit. Dar intrucat depozitarul nu are interes in contract, le va raspunde numai pentru dol.
De aceea spun jurisconsultii clasici in frunte cu Paul, depozitul se incheie numai intre oameni de
incredere. Opertatiunea juridica a depozitului s.a practicat si inaintea aparitiei contractului real de depozit.
Astefl in vremea Legii celor 12 table, depozitul se putea realiza pe baza de simple conventii, care insa nu era
sanctionata pe taram contractual ci pe taram delictual in sensul ca cel ce refuza sa restituie lucrul dat in pastrare
era considerat delincvent si era condamnat la dublu. Mai tarziu operatia juridica a pastrarii unui lucru s.a
realizat rpin fiducia iar incepand din vremea imp Augustus, aceasta operatie juridica s.a realizat chiar prin
contractul real de depozit.
Pe langa depozitul obisnuit, romanii au cunoscut si 3 forme exceptionale.