Profesor: Ciuperca anca

Importanta factorilor de
productie

Elev: Floricica sergiu

INTRODUCERE
 Obiectul activitatii economice il constituie prelucrarea resurselor,
utilizarea cat mai rationala a lor pentru a acoperi nevoile in continua
crestere, ceea ce se traduce printr-o functie de maximizare a efectelor
 utile si de minimizare a consumului de resurse. Desfasurarea rationala
si eficienta a activitatii economice impune deci acordarea unei atentii
deosebite aprofundarii aspectelor obiective ale dezvoltarii ei prin
prisma folosirii resurselor economice, respectiv a factorilor de
productie.

 Notiunea de factor de productie cuprinde totalitatea elementelor

care participa la producerea de bunuri si servicii; de asemenea, factorii
de productie constituie premisele activitatii economice de productie, un
ansamblu de conditii materiale, umane, financiare si informationale
necesare desfasurarii acesteia.

 Factorii de productie sunt strans legati de resurse. Astfel devine

necesara o delimitare conceptuala intre notiunea de “resurse” si cea
de “factori” de productie. Aceste categorii economice se presupun si
conditioneaza reciproc, factorii de productie utilizati si consumati fiind
o parte a resurselor potentiale ale economiei societatii. Ele nu sunt
notiuni sinonime. Notiunea de “resurse” exprima, in esenta, starea de
disponibilitate a unor bunuri (corporale, necorporale), fara a le asocia
in mod necesar o anumita destinatie de utilizare (productie, consum).
Deci, resursele, prin simpla lor existenta, au, in raport cu procesul de
productie, caracterul unui potential productiv. Factorii de productie
reprezinta resurse care sunt aduse de catre agentul producator intr-o
stare activa, proprie utilizarii lor efective in procesul de productie.
Factorii de productie sunt resursele alocate, utilizate si/sau consumate
in activitatea economica.

 CARACTERUL LIMITAT AL FACTORILOR

Prin utilizare, unii factorii de productie se consuma. Dar pentru ca prin
consumul lor se creeaza noi bunuri si servicii, se dezvolta cunostintele
tehnico-stiintifice, se descopera noi resurse naturale, modalitati mai
 eficiente de economisire a lor etc., se creeaza si premise pentru
imbunatatirea calitativa si structurala a resurselor, pentru cresterea
acestora.

 CARACTERIZAREA FACTORILOR DE
PRODUCTIE
 Munca
Munca, ca factor originar al productiei, se refera la participarea omului la
procesul transformarii resurselor brute din natura in bunuri si servicii.
Prin munca, se intelege o actiune constienta, specific umana, indreptata
spre un anumit scop, in cadrul careia sunt folosite aptitudinile, experienta
si cunostintele omului.

Orice munca se manifesta prin consum de energie intelectuala si fizica. La

inceputurile civilizatiei umane in exercitarea muncii a predominat forta,
agilitatea, deci aptitudinile fizice; evident, si atunci munca a presupus si
un anumit efort intelectual de observare, de deductie, de prefigurare a
scopului urmarit etc. Pe masura ce societatea a evoluat, inteligenta a
devenit predominanta intr-un proces de munca. In prezent, datorita
complexitatii proceselor de productie moderne, observarea si acumularea
de experienta trebuie dublate de asimilarea progresului realizat de
cunoastere.

Prin munca se realizeaza folosirea celorlalti factori de productie,

perfectionarea si combinarea lor cat mai eficienta. Deci, munca este un
factor activ si dinamizator.

Cunostintele, ca element principal in desfasurarea procesului modern de

munca si in potentarea folosirii celorlalti factori de productie, are un rol
important in pregatirea oamenilor pentru exercitarea diferitelor
profesiuni. Acest lucru, la randul sau ridica noi exigente in formarea
capacitatii oamenilor de a munci in conditii moderne, care se realizeaza
prin diferite forme de invatamant si prin modalitati practice de formare a
aptitudinilor si experientei.

         Natura si factorii naturali

Factorul de productie natura, la inceput se rezuma la pamant. In prezent

cuprinde toate elementele naturale brute care sunt atrase si folosite in
producerea bunurilor si serviciilor. In aceasta categorie intra: solul,
subsolul, apa, resursele minerale, lemnul brut din padure etc. Acesti
factori sunt cei mai restrictivi (limitati fizic), dintre toti factorii de
productie, ceea ce imprima, in mare masura, caracterul de limita si
celorlalti factori de productie.3

Din randul elementelor naturale se detaseaza ca importanta pamantul.

Acesta constituie: locul de amplasament al societatii umane insasi; suport
material al oricarei activitati; sursa principala de elemente nutritive si
rezervorul principal de energie pentru organismele vii; singura resursa
naturala de producere a alimentelor si a unor materii prime agro-silvice
de mare importanta.

In calitate de factor de productie, pamantul este limitat si de aceea tinde

sa devina restrictiv pentru activitatea economica. Acest fapt poate fi
compensat printr-o utilizare rationala si in combinatie cu alti factori de
productie, ceea ce duce la cresterea calitatii, functiilor si rolului
pamantului. Pamantul se prezinta, astfel, ca un factor de productie
regenerabil.

Actiunea oamenilor asupra factorilor naturali este deosebit de complexa si

poate avea caracter pozitiv si negativ. In primul rand, oamenii modifica
mediul natural prin irigatii, scoaterea de sub apa a suprafetelor, defrisarii
etc. In al doilea rand, ei intretin mediul natural care se afla in epuizare si
nu mai poate indeplini rolul sau - prin ingrasarea si restaurarea solului
etc. - care conduce desigur la asimilarea factorului natural ca un capital.
In al treilea rand, perfectionarea procedeelor tehnice va duce, intr-o
anumita masura, la compensarea epuizarii unor resurse naturale prin
crearea de resurse sintetice.

          Capitalul

Capitalul reprezinta o categorie economica cu caracter istoric. Primele

forme ale capitalului au fost capitalul comercial (legat de dezvoltarea
comertului cu marfuri) si capitalul camataresc (legat de comertul cu
bani, purtatori de dobanda). Aceste doua forme au contribuit la
aparitia capitalului industrial, iar mai tarziu a celui financiar(rezultat
din imbinarea capitalului industrial cu cel bancar), forme care au
contribuit la maturizarea economiei de schimb si respectiv trecerea la
economia de piata.4 Capitalul se afla in stransa dependenta cu forta de
munca, care il activeaza, fiind de fapt, in raport cu aceasta, un factor
derivat.

Factorul de productie capital apare in conditiile economiei de piata, ca

urmare a masinismului, a organizarii procesului de productie pe baze
industriale, a orientarii productiei pentru vanzare si obtinere de profit. El
este constituit din totalitatea bunurilor rezultate din procese de productie
anterioare si care sunt folosite pentru producerea de bunuri si servicii,
sporind considerabil proportiile productiei.Structural, capitalul cuprinde:
constructii de natura diferita, masini, utilaje, instrumente de orice fel,
stocuri de materii prime, materiale, combustibili etc.

Forma initiala a capitalului o constituie banii, deoarece oricand se pot

transforma in mijloace de productie, care permit intreprinzatorilor
organizarea si desfasurarea activitatii in vederea obtinerii unui venit sub
forma profitului. O suma de bani devine capital numai cand este investita,
prin intermediul mijloacelor de munca si a celorlalti factori de productie,
capabila sa produca apoi profit.

Ca factor de productie, capitalul trebuie analizat atat sub aspect valoric

cat si sub aspect fizic.

Sub aspect fizic, capitalul apare in esenta sa cea mai profunda, ca bun
material, ce poate fi evaluat in unitati monetare, purtand denumirea
de capital real. Capitalul real cuprinde intreaga varietate de bunuri
reproductibile, aflate la dispozitia agentilor economici producatori si
folosite pentru producerea de noi bunuri economice.

Dupa modul specific in care se consuma si se inlocuiesc, componentele

capitalului real se grupeaza in: capital fix si capital circulant.

Capitalul fix reprezinta acea parte a capitalului real formata din

echipamente de folosinta indelungata, care participa la mai multe cicluri
de productie, se depreciaza treptat si se inlocuiesc dupa mai multi ani de
utilizare.

In componenta capitalului fix intra: constructii, instalatii fixe pentru

diverse utilitati industriale, comerciale si agricole, echipament productiv
sub forma de utilaje, masini, mijloace de transport etc.
 Capitalul circulant reprezinta acea parte a capitalului real care se
consuma integral in decursul unui singur ciclu de productie si care trebuie
inlocuit cu fiecare nou ciclu, transmitandu-si in intregime, dintr-o data,
valoarea asupra noului produs.

 EFICIENTA FOLOSIRII FACTORILOR DE

PRODUCTIE
Utilizarea rationala, eficienta a factorilor de productie este obiectivul si
rezultatul competentei st abilitatii intreprizatorului preocupat in permanenta
sa gaseasca acele combinatii de factori din a caror folosire sa obtina
avantaje cat mai mari si mai sigure. In functie de natura activitatii
economice si, implicit, de valentele bunurilor noi fata de trebuintele pe care
urmeaza sa le satisfaca, intreprinzatorul initiaza procesul economic prin
combinarea factorilor de productie disponibili si transformarea lor in alte
bunuri si servicii.
Firmele producatoare sunt permanent preocupate de gasirea celor mai
adecvate modalitati de combinare a factorilor de productie care sa le permita
obtinerea maximei eficiente si profitabilitati. Deciziile economice vizeaza
adaptarea aparatului productiv fie prin anticipatie, fie prin ajustare, ceea ce
implica: variatia cantitatii de factori de productie utilizati; intensificarea
utilizarii unuia sau altuia dintre factori; modificarea combinarii factorilor de
productie.
Combinarea factorilor de productie are o determinare multipla, fiind influentata
in mod semnificativ de caracterul limitat al resurselor productive. Criteriul
esential de apreciere a rationalitatii si eficientei combinarii este insasi natura
activitatii economice. Ca urmare, se adopta acea combinare care asigura
eficienta economica maxim posibila, in conditiile date. Intreprinzatorul, prin
abilitatea sa, va combina factorii de productie in asa fel incat sa se poata
adapta la exigentele pietei si sa obtina un profit maxim.

 EVOLUTIA FACTORILOR DE PRODUCTIE

În ultimele decenii, se conturează o serie de caracteristici generale în
evoluţia factorului muncă:
1.Tendinţa generală de sporire a populaţiei active, deşi inegală pe ţări şi pe
zone geografice.Pe fondul tendinţei generale de sporire, ponderea populaţiei
active a înregistrat, pe plan mondial,o uşoară scădere, de la 42% la 40%.
Aceasta se datorează unor cauze de ordin demografic(întinerire demografică
în ţările în curs de dezvoltare, îmbătrânire demografică în ţăriledezvoltate);
de ordin economic (progres tehnic, creşterea volumului de cunoştinţe şi a
calităţii lor,creşterea duratei de şcolarizare); de ordin social (promovarea
socială, valorizarea diplomei).
2.Modificarea structurii populaţiei ocupate pe ramuri şi sectoare de
activitate. Are loc o sporire a ponderii populaţiei în sectorul terţiar, în cel
cuaternar, în timp ce în sectorul primar se înregistrează o scădere. Se
remarcă tendinţa de reducere a populaţiei active în totalul populaţiei şide
mărire a ponderii populaţiei în vârstă. Fenomenul este datorat, pe de o
parte, măririi perioadei de formare profesională a forţei de muncă, iar pe de
altă parte, creşterii speranţei de viaţă.Efectele imediate ale acestui fenomen
se resimt în creşterea populaţiei întreţinute de cei activi. Petermen lung,
însă, fenomenul are urmări pozitive, care se manifestă în ridicarea gradului
decalificare a forţei de muncă şi a nivelului de civilizaţie.Mutaţiile care au loc,
în prezent, în structura populaţiei ocupate în ţara noastră nu seîncadrează în
aceste tendinţe generale. De exemplu, ponderea populaţiei în agricultura
Românieieste mai mare – ca urmare a restabilirii dreptului de proprietate
asupra pământului, pe de o parte,iar pe de altă parte, a existenţei unui nivel
scăzut de utilizare a tehnicilor şi tehnologiilor, ceea ceface ca substituirea
factorilor de producţie (muncă prin capital) în agricultură să aibă loc într-o
proporţie redusă.
3. Sporirea calităţii resurselor de muncă în corelaţie cu nivelul de dezvoltare
economică, cu progresul în ştiinţă, tehnică, în cultură, în general.
Perfecţionarea pregătirii profesionale – realizată prin sistemul de
învăţământ, prin reciclare, schimbarea calificării, prin procesul educaţiei
permanente – se va regăsi într-o eficienţă sporită a factorului muncă.
Caracterul şi mobilitatea capitalului sunt determinate de: nivelul dezvoltării
economice;sistemul amortizării practicat în economie şi destinaţia acesteia;
politicile în domeniul investiţiilor.