Despre libertatea de a fi

„Libertatea înseamnă răspundere, de aceea majoritatea oamenilor se tem de ea.”

George Bernard Shaw

Libertatea este un concept filosofic, a cărui semnificație ar putea fi rezumată prin sintagma "lipsa
constrângerilor". Conceptul de libertate a avut de-a lungul istoriei utilizări multiple (uneori
contradictorii).

Omul se naște liber – cel puțin așa crede el. Libertatea lui însă este influiențată de mulți factori,
precum regiunea din care provine, regimul politic, orientarea religioasă, educația în familie și
mentalitatea societății din care face parte.

După părerea mea, termenul libertate, prin care înțelegem, în linii mari, lipsa oricărei constrângeri,
este atât de vag, încât cu greu se poate da o definiție corectă a acestuia. Vorbim de libertatea de
gândire, de libertatea de mișcare, de libertatea de a acționa, de libertatea de țară, dar aceste noțiuni
sunt atât de generale, încât nu putem crede decât că libertatea este o noțiune abstractă, deoarece
este dificil să o putem raporta la ceva concret. Firește, să fim liberi ne dorim cu toții. Pe măsură ce
înaintăm în vârstă, încercăm să ne desprindem de cei sub tutela cărora ne aflăm, îndeosebi părinții,
aspirând să obținem râvnita libertate. Și totuși, în situația în care părinții și-ar lua mâna de deasupra
noastră, se pune întrebarea dacă într-adevăr devenim liberi. Oare nu cumva libertatea abia căpătată
de a acționa în sfârșit liberi, fără constrângerile părintești, ne trimite cumva către o nouă îngrădire,
dictată de necunoașterea vieții, de lipsa de experiență, de propriile temeri iscate pentru că ne simțim
prea singuri sau că nu știm ce să facem?

Pe de o parte, consider că libertatea este un termen deseori folosit greșit. Astfel, libertatea nu
presupune indiferența față de normele morale; la fel, aceasta nu presupune nici anarhie, nesupunere
totală față de lege. Libertatea înseamnă alegerea dorită de tine, cu implicarea răspunderii pentru
faptele proprii. Un ucigaș are libertatea de a ucide, dar acesta va răspunde în fața legii pentru crima
comisă.

Pe de altă parte, libertatea presupune gândirea sinceră, necenzurată, acest fenomen numindu-se
”libertate de exprimare”. Deși într-un mare număr de țări acest fenomen este rar întâlnit – datorită
regimurilor politice, zombării religioase sau minților încuiate, libertatea există în interiorul unor
persoane inteligente. Astfel, oricât de mult nu s-ar interzice în exterior, libertatea d gândire, cea din
interior, nu poate fi subjugată niciodată.

Pornind din interior, Libertatea începe în fiecare dintre noi printr-o eliberare. Mă eliberez eu însumi
de ceva ce nu-mi place, de ceva ce nu am curajul să fac sau să spun. De exemplu, îmi permit mie
însămi să spun cu voce tare ceva ce gândesc, chiar dacă nu am siguranța că mai este cineva care să
aibă aceiași părere ca și mine; că s-ar putea ca ceilalți să se uite lung la mine și să dea din cap gândind
în sinea lor ”auzi și la deșteapta asta ce-a mai scos pe gură...”; că îmi asum riscul de a fi judecată,
privită de sus cu disprețul atot-știutorilor din jurul meu. Da, îmi dau voie să vorbesc, să-mi spun
părerea. Este un pas extraordinar de important. Nu rezultatul obținut de la cei din jur contează, ci
PASUL făcut de mine. Libertatea pe care mi-am acordat-o mie însămi de a fi eu, cea/cel din acea
clipă. Și descopăr că nu mi-a tăiat nimeni capul, că indiferent de atitudinea lor în mine a apărut o
pace ciudată. E drept că uneori te încearcă supărarea și dezamăgirea. Dar experiența o dată pornită,
se va transforma din bulgăraș în ditamai avalanșa. Și nu o mai poți opri. Și nici nu mai vrei. De ce?
Pentru că începi să te simți bine cu tine însuți. Începi să-ți dai seama că părerea ta contează. Pentru
cine? Pentru tine, pentru cea mai importantă ființă din lume pentru tine: TU însuți.

În concluzie, libertatea presupune exprimarea propriilor sentimente, păreri, acțiuni. Totuși, acestea
presupun și o răspundere, ceea ce face libertatea mai puțin credibilă pentru cei care nu înțeleg
esența acestui concept. La fel, libertatea (de gândire mai ales) nu poate fi subjugată: chiar dacă
aceasta se manifestă drept supunere în exterior, în interior va rămâne aceeași, indiferentă față de
factorul ce nu vine din interior.