Dimitrie CANTEMIR Istoria ieroglifica

"Istoria ieroglifica", opera elaborata de Dimitrie Cantemir intre anii 1703-1705, este un
roman alegoric, un pamflet politic, o fabula si un eseu filozofic, fiind printre putinele
opere scrise in limba romana. Opera imbina, asadar, mai multe specii si genuri literare,
precum si o gama larga a modalitatilor de expunere, cum ar fi: naratiunea, monologul
artistic, proza lirica, fraza rimata in interiorul textului, descrierea etc.

Desi greoaie la lectura, din cauza frazei latinesti care-i era atat de familiara autorului,
opera are o importanta deosebita, fiind considerata de catre George Calinescu singura
opera literara viabila din perioada veche.

Tema o constituie conflictul dintre Brancoveni si Cantemiresti pentru ocuparea tronului

Moldovei de catre Mihail Racovita, o ruda a domnitorului din Tara Romaneasca, in
defavoarea fratilor Cantemir. Conflictul s-a manifestat intre anii 1688 - 1705 si este
prezentat sub forma alegoriei luptei dintre Tara Pasarilor si Tara Patrupedelor, vreme de
17 ani.

Titlul este o metafora, sugerand istoria secreta a unui conflict prelungit intre Moldova si
Tara Romaneasca privind ocuparea tronului din Moldova de catre o ruda a lui
Brancoveanu, Cantemir demascand astfel intrigile subterane ale politicii din acea vreme.

Structura operei este complicata si complexa, avand o alcatuire organizata si explicita,

Cantemir urmarind intelegerea in profunzime si dezlegarea de catre cititor a acestei
istorii ascunse:

» Cuvantul pentru cititor include in titlu si o urare, "Izvoditoriul (autorul -n.n.) cititorului,
sanatate";

» "Scara numerelor si cuvintelor straine, talcuri", in care explica neologismele folosite in

textul operei;

» Subiectul este alcatuit din 12 parti;

» Ultimul capitol, "Scara numerelor si a cuvintelor ieroglifice, talcuri", dezvaluie

(descifreaza) numele personalitatilor istorice simbolizate de pasarile si animalele
prezente in roman, precum si al celorlalte "vietuitoare" participante la conflict.

Subiectul operei

Batalia pentru tronul Moldovei este imaginata ca un "divan", o adunare oficiala, la care
participa pasarile si dobitoacele, aflate intr-o acerba lupta pentru putere.

Dupa mazilirea pentru a doua oara a lui Constantin Duca de la tronul Moldovei,
Constantin Brancoveanu, domn al Tarii Romanesti, vrea sa aseze in scaunul
moldovenesc pe Mihail Racovita, care era sprijinit si de turci. Duca fusese ginerele Iui
Brancoveanu, de aceea domnitorul considera ca are dreptul sa hotarasca cine va fi
descendentul acestuia la tronul Moldovei si il propune pe Mihail Racovita, o alta ruda si
supus al domnului muntenesc. Aceasta sustinere politica este insa in defavoarea fratilor
Cantemir, anume a lui Antioh, care ar fi trebuit sa urmeaze in mod firesc pe scaunul
Moldovei, ca descendent al tatalui lor, fostul domnitor Constantin Cantemir.

Dimitrie Cantemir prezinta acest conflict printr-o alegorie criptica, imaginand Moldova ca
imparatia animalelor, monarhia leului, iar Tara Romaneasca sub forma imparatiei
pasarilor, monarhia vulturului. Tara animalelor ramane fara epitrop, prin inlaturarea
Vidrei (Constantin DucA) si divanul imparatesc se aduna Ia sfat pentru a-si alege un alt
conducator. La aceasta adunare vin sa participe si pasarile din vecinatate, al carui
epitrop puternic, Corbul (Constantin BrancoveanU), doreste pe scaunul imparatesc pe
Strutocamila (Mihail Racovita), un personaj ridicol, ilogic si himeric, deoarece el nu
exista in realitate, "categoriile loghicai n-au cetit si in cartile stiintei nu s-au zabovit".

Cu ajutorul imparatiei pestilor (Imperiul OtomaN), Corbul reuseste sa instaleze pe tronul

Tarii patrupedelor pe Strutocamila si-I aresteaza pe Inorog, un personaj fabulos ce-1
intruchipeaza pe Dimitrie Cantemir. Desi se ascunsese in natura ocrotitoare, Inorogul
este urmarit de pasari periculoase si tradat de Cameleon (Scarlat RuseT), iar jelania
acestuia in ocna este o autentica proza poetica, de factura populara, incluzand si un
blestem cutremurator. Cu sufletul indurerat, parasit de toti, chiar si de propriul sau
frate, care se dovedeste avar si nu vrea sa-i plateasca rascumpararea, ("Ce sprijeneala
i-au ramas? Nici una! Ce prieteni sa arata?

Nici unul!"), Inorogul invoca natura intr-un blestem cu tenta populara, foarte
impresionant: "Munti crapati, copaci, va despicati, pietri, va jaramati! Asupra lucrului ce
s-au facut planga piatra cu izvoara, muntii puhoaie pogoara. Lacasele Inorogului,
pasunele, gradinele, cerneasca-sa, paleasca, vestedzasca-sa, nu infloreasca, nu
inverdzasca, nici sa odrasleasca, $/ pre domnul lor cu jele, pre stapanul lor negrele
(bocitoarele - n.n.), suspinand, tanguind, nencetat sa pomeneasca. Ochiuri de cucoara,
voi, limpedzi izvoara, a izvori va parasiti, si-n amar va primeniti!". De remarcat aici, este
fraza rimata, care amplifica suferinta personajului.

Soimul il ajuta pe Inorog sa fie eliberat, mai ales ca Strutocamila se dovedeste un

domnitor nepotrivit.

Ca urmare a instabilitatii politice din imparatia pestilor, unde toti se subordoneaza zeitei
Pleonexia (LacomiA), cei doi frati Cantemir reusesc sa ajunga la o intelegere cu Corbul,
care accepta, in cele din urma, ocuparea tronului patrupedelor de catre Antioh Cantemir
(FiluL), precum si plata unei despagubiri oferite Inorogului, pentru toate suferintele
morale si fizice indurate. in aceasta opera, Cantemir realizeaza o imagine istorica a
epocii, politica si sociala. Astfel, Imperiul Otoman este un "templu al lacomiei", marii
dregatori sunt lipsiti de scrupule, considerand mita un drept ce li se cuvine, iar deasupra
tuturor domina sultanul, in a carui "hazna" se aduna avutiile jefuite de la tarile romane.

Cantemir are si o pozitie antiboiereasca, deoarece boierii formasera o adevarata

oligarhie care stabilea cursul politicii si determina alegerea domnitorilor. Boierimea este
reprezentata de "jiganii" sau "paseri" de prada, simbolizand astfel rautatea si egoismul,
aviditate in strangerea averilor, fiind bucuroasa chiar de "varsarea sangelui nevinovat",
daca acest lucru era necesar propriilor interese. Autorul, intristat de rapacitatea si
perfidia boierilor, exprima un avertisment amar: "Auziti voi jiganii, nu atata predinafara,
precat pe dinlauntru vapsite, ajunge-va cat pana acum si pana-ntr-atata monarhiile ati
amestecat si toata si mai nestinsa iasca a vrajbii intre dansele ati aruncat: puneti-va
hotar si tenchiu (limita, sfarsit -n.n.) rautatilor voastre: parasiti-va mai mult clestele
strambatatii si mana lacomiei a alcatui"

Poporul este metaforizat prin "muste", Cantemir construind astfel primul personaj
colectiv, atunci cand relateaza rascoala din vremea lui Mihail Racovita, cauzata de
crunta exploatare la care erau supusi taranii, carora autorul le ia apararea pentru ca ei
sunt gata "pentru slobozenie si mosie cu cinste a muri, decat prin multi vecii cu necinste
a trai, mai de folos si mai de laudat este". Suferintele indurate de masele taranesti,
lipsurile pe care le suportau din pricina lacomiei boierilor il intristeaza pe Cantemir:
"Undeva glas de bucurie sau viers de veselie nu se simtea, fara numai raget, muget,
obide, suspine, vaietaturi si olecaituri in toate partile si in toate colturile sa audzea".
Acolo unde legea nu este respectata si atata timp cat numai bunul plac domneste in
Moldova, rascoalele apar ca o reactie fireasca, deoarece "unde pravila in sila si tarie,
iara nu in buna socoteala si dreptate se sprijina, acolo nici o ascultare a supusilor
trebuitoare nu este".

Solutia pe care Cantemir o propune indreptarea tuturor relelor este aceea a instalarii
unei monarhii absolute, imaginea unui monarh luminat, care respecta legile tarii,
inconjurat de boieri patrioti, de "capete invatate", intelepti, lipsiti de trufie, idee
exprimata de "albine", care-i reprezinta pe birnici (platitori de biruri, contribuabili -
n.n.).

Modalitati artistice

Personajele "Istoriei ieroglifice" evolueaza pe o imensa scena imaginara, modalitate

artistica folosita pentru exprimarea unei critici atotcuprinzatoare a epocii. Actorii sunt
pasari, dobitoace, jiganii, iar regizorul vietii este Fortuna, care rareori este buna, fiind
de cele mai multe ori neprielnica.

Portretele sunt in general morale, referindu-se la etica personajului, ca acela al

Nevastuicii, care o intruchipeaza pe Helgea, viitoarea sotie a lui Mihail Racovita. Femeie
frumoasa, "cu negri si mangaiosi ochi", are o viata desfranata, fiind descrisa cu sarcasm
de Cantemir, cu prilejul casatoriei ei - din interes - cu batranul Racovita. Alaturi de
"nevasta ficioara, ficioara-nevasta", Strutocamila (Mihail Racovita) este o aparitie
monstruoasa: "ghibul, gatul, flocos pieptul, botioase genunchele, catalige picioarele,
dantoase falcile, ciute urechile, puchinosi ochii, suciti muschii, intinse vinele, laboase
copitele camilei".
Desi de-a lungul vremurilor "Istoria ieroglifica" a fost socotita roman, pamflet politic,
epopee, satira sociala, carte de memorii, eseu, poem, spectacol cu masti, ea nu poate fi
incadrata intr-o specie anumita, fiind alcatuita in stil baroc, care, sub pretextul urii si
razbunarii, scoate in evidenta ideile filozofice si nelinistile lui Cantemir despre conditia
omului in lume, fapt ce 1-a determinat pe Lucian Blaga sa-1 numeasca "Inorogul alb" al
gadirii romanesti.
Dimitrie Cantemir, domn al Moldovei (1673 - 1723)

Dimitrie Cantemir (1673-1723), domn al

Moldovei (mar.-apr.1693, 1710-1711)

Dimitrie Cantemir (n. 26 octombrie 1673 - d. 1723), domn al Moldovei (1693 şi 1710 - 1711), autor, cărturar,
enciclopedist, etnograf, geograf, filozof, istoric, lingvist, muzicolog, om politic şi scriitor român.

Dimitrie Cantemir - cărturar

A fost primul român ales membru al Academiei din Berlin în 1714. În opera lui Cantemir, influenţată de
umanismul Renaşterii şi de gândirea înaintată din Rusia, s-au oglindit cele mai importante probleme ridicate de
dezvoltarea social-istorică a Moldovei de la sfârşitul secolului al XVII-lea şi începutul secolului al XVIII-lea.

Dimitrie Cantemir, domn al Moldovei, portret

Opere principale

 Divanul sau Gâlceava înţeleptului cu lumea sau Giudeţul sufletului cu trupul, scrisă în română şi
tipărită la Iaşi în 1698. Această operă este prima lucrare filozofică românească. În această lucrare întâlnim
disputele medievale despre timp, suflet, natură sau conştiinţă. Dimitrie Cantemir sugerează superioritatea
omului asupra celorlalte vieţuitoare, face din om un stăpân al lumii, susţine superioritatea vieţii spirituale
 asupra condiţiei biologice a omului, încearcă să definească concepte filosofice şi să alcătuiască o
terminologie filosofică.
 Imaginea tainică a ştiinţei sacrosante 1700, lucrare filosofică în care încearcă să integreze fizica într-un
sistem teist, un fel de împăcare între ştiinţă şi religie, între determinismul ştiinţific şi metafizica medievală.
Cantemir manifestă un interes deosebit pentru astrologie şi ştiinţele oculte, sacre, specifice Renaşterii.
 Istoria ieroglifică, scrisă la Constantinopol în română (1703 - 1705). Este considerată prima încercare
de roman politic-social. Cantemir satirizează lupta pentru domnie dintre partidele boiereşti din ţările române.
Această luptă alegorică se reflectă printr-o dispută filosofică între două principii, simbolizate de Inorog şi
Corb. Lucrarea cuprinde cugetări, proverbe şi versuri care reflectă influenţa poeziei populare.
 Istoria Imperiului Otoman (Istoria creşterii şi descreşterii curţii otomane), redactată în latină (Historia
incrementorum atque decrementorum Aulae Othomanicae) între 1714 şi 1716. În această lucrare,
Dimitrie Cantemir a relatat istoria imperiului otoman şi a analizat cauzele care ar fi putut duce la
destrămarea sa. A insistat şi asupra posibilităţilor popoarelor asuprite de a-şi recuceri libertatea. Lucrarea a
fost tradusă şi publicată în limbile engleză, franceză şi germană.
 Hronicul vechimei a romano-moldo-vlahilor, scris mai întâi în latină dar tradus apoi de autor în
română (1719 - 1722), cuprinde istoria noastră de la origini până la descălecare. Susţine ideea cronicarilor:
originea comună a tuturor românilor. Pentru scrierea acestei lucrări, Dimitrie Cantemir a consultat peste 150
de izvoare române şi străine în limbile latină, greacă, polonă şi rusă.
 Descriptio Moldaviae (Descrierea Moldovei), scrisă în latină (1714 - 1716),când trăia în Rusia, la
cererea Academiei din Berlin.