Sunteți pe pagina 1din 2

Ziua Recunostintei (Thanksgiving Day), sarbatorita in fiecare an in cea de-a patra zi de joi a lunii

noiembrie, aminteste de miraculoasa recolta care, in 1621, a salvat viata primilor imigranti sositi in
Lumea Noua de pe meleagurile britanice.

Thanksgiving Day a fost sarbatorita pentru prima data in 1621, de catre colonistii din Plymouth, iar
spiritul si obiceiurile legate de aceasta zi au ramas neschimbate. in acest an, Ziua Recunostintei va
fi celebrata la 22 noiembrie.

Colonistii, care au fost numiti "pilgrims" (pelerini), au plecat din Anglia deoarece li s-a refuzat dreptul
de a se separa de biserica traditionala pentru a se ruga in felul lor. Au fugit mai intai in Olanda si, in
1620, au navigat spre America la bordul navei "Mayflower", iar dupa doua saptamani agitate de
voiaj, intr-o zi rece de noiembrie, au debarcat in locul care este astazi Plymouth, Massachusets. In
prima iarna petrecuta aici, mai mult de jumatate dintre colonisti au murit, iar restul au supravietuit
prin credinta si, datorita unor imprejurari norocoase, au fondat o colonie permanenta. In timp ce
cercetau zona in cautare de apa proaspata, au dezgropat o banita cu boabe de porumb, iar in aprilie
au inceput sa le semene, luptandu-se cu solul stancos si cu o clima aspra. Cand, in final, campurile
au produs o recolta peste asteptari, guvernatorul William Bradfort a proclamat "o zi a recunostintei
catre Domnul, asa incat sa ne putem bucura intr-o maniera speciala, dupa ce am adunat fructele
trudei noastre".

Ideea de recunostinta nu este nici noua, nici specifica pelerinilor, in mitologie existand nenumarate
sarbatori ale recoltei. si englezii aveau o "Harvest Home" ("casa a recoltei"), o sarbatoare prin care
se celebra, printr-o slujba religioasa de multumire, ultimul transport de grane, urmata de o petrecere
si de evenimente sportive. Cu aceasta 'mostenire' veneau pelerinii in Lumea Noua. Pelerinii s-au
opus sarbatorilor cu data fixa in calendar, fiind de parere ca acestea ar trebui sa corespunda mai
mult vointei providentei. Astfel, in anul urmator (1622), cand recolta a fost saraca si au avut necazuri
cu indienii, nu au avut niciun motiv de recunostinta si nu au mai sarbatorit. in 1623, dupa o seceta
prelungita, rugaciunile pelerinilor de a avea ploaie s-au implinit, iar guvernatorul Bradfort a dat ordin
ca ziua de 30 iulie sa fie dedicata "Recunostintei".

Dupa 1623, "Ziua Recunostintei" a fost sarbatorita diferit in functie de regiune. O "zi a recunostintei"
a fost stabilita 13 ani mai tarziu, cand colonistii s-au unit si a venit la putere primul presedinte al
SUA, George Washington. De pe vremea lui Lincoln exista obiceiul ca presedintele SUA sa
proclame "Ziua Recunostintei" anual, a patra zi de joi din luna noiembrie, iar guvernatorii statelor sa
dea proclamatii pentru statele pe care le conduc. Data a fost fixata ca atare in 1863, sarbatoarea
recunostintei ramanand neschimbata pana astazi.

Americanii sarbatoresc "Thanksgiving Day" intr-un cadru special. Decoratiile mesei urmeaza
modelul traditional - ghirlande viu colorate cu roadele pamantului, inele de porumb, mere, portocale,
alune, frunze uscate si struguri parguiti - toate debordand dintr-un corn al abundentei, simbol al unei
toamne bogate. Florile sunt si ele prezente; buchete de crizanteme aurii, ramurele de fructe de
padure completeaza atmosfera de toamna.

Meniul din aceasta zi cuprinde, potrivit traditiei, curcan si piure de cartofi, mancare pe care primii
pelerini in secolul al XVII-lea ar fi impartit-o cu indienii. Cu acest prilej, in SUA se organizeaza
parade si intreceri sportive. Fara a fi sarbatoare nationala, "Ziua Recunostintei" are o semnificatie
deosebita pentru poporul american.

II. ”Emblemele” sarbatorii “Thanksgiving Day”

De sute de ani, “Ziua Recunostintei” nu poate sa nu fie asociata cu urmatoarele simboluri: dovleacul, curcanul, porumbul,
,“cornul abundentei”, fasolea verde sau merisoarele.
Dovleacul - se presupune ca pelerinii ce au juns primii in America au pregatit, cu ocazia primei mese de “Ziua
Recunostintei”, o placinta de dovleac cu sirop de miere. De asemenea, exista si obiceiul sa se prepare un fel de salata din
frunze de dovleac, ca garnitura la curcanul umplut.

Curcanul – inca din cele mai vechi timpuri, pelerinii au invatat de la bastinasi sa creasca si sa gateasca curcan. De altfel,
curcanul fript a fost principalul fel de mancare la servit la prima sarbatorire a “Zilei Recunostintei” (in 1621). Ulterior, a
devenit cel mai important preparat de “Ziua Recunostintei”, fiind umplut cu diverse ingrediente, iar curcanului i-a fost dedicat
chiar un “Turkey Song”, ce mai este uneori cantat la mesele in familie.

Porumbul – primii imigranti europeni au invatat sa cultive porumb de la indieni. Cu ajutorul primelor culturi de porumb ei au
reusit sa supravietuiasca iernii deosebit de grele din anul 1622. Acesta este si motivul pentru care, la sarbatoarea “Zilei
Recunostintei” din anul urmator, au servit la masa porumb fiert.

Cu timpul, stiuletii de porumb au devenit parte a decoratiunilor de “Thanksgiving Day”, dar si a manifestarilor in aer liber
desfasurate cu ocazia acesteia, amintindu-le oamenilor de “generozitatea” pamantului american.

“Cornul abundentei”- asemenea porumbului, acesta aduce in prim-plan bogatia pamantului. De aceea, a intrat in traditie
ca in perioada sarbatorii “Zilei Recunostintei” sa existe in fiecare casa cate un cos (in forma de corn), in care sa se
gaseasca cat mai multe roade ale toamnei.

Fasolea verde – La fel ca si porumbul, si aceasta leguma a fost cultivata de europeni la indemnul indienilor. Cel mai
cunoscut soi de fasole cultivat si pastrat special pentru “Ziua Recunostintei” este cel numit “Three sisters”. Fasolea se afla
obligatoriu pe masa de sarbatoare, in calitate de garnitura la friptura de curcan.

Merisoarele – aceste fructe au devenit si ele deosebit de “populare” atunci cand europenii au descoperit farmecul gustului
lor dulce- acrisor. Ca si astazi, din ele se prepara un fel de sos care, imbogatit cu sirop de artar, acompaniaza cu succes
curcanul de “Ziua Recunostintei”.

S-ar putea să vă placă și