Sunteți pe pagina 1din 7

PITICII CARE SE CERTAU

Florina Bumbaru

A fost odată ca niciodată,Doi Pitici, unul mai Verde unul mai Roșu. Locuiau amândoi
într-o gradină de flori sau mai bine zis se certau și se împungeau întruna!
Nici nu venea bine dimineața că Piticu’ Roșu o zbughea afară în gradină să ude florile.
– Haha m-am trezit înaintea ta!
Abia deschidea ochii Piticu’ Verde, că cel Roșu îi striga mândru cu stropitoarea goală:
– Florile mele o sa înflorească primele!

Piticu’ Verde mârâia și se umfla de supărare. Întorcea spatele și se apuca să strângă


toți ciorapii roșii de pe jos pufnind în urma lui:
– Bine că uzi tu florile… dar eu sunt mai harnic decât tine!

Venea Piticu’ Roșu cu un sac plin de conuri și îl trântea mândru în mijlocul casei:
– Da dar eu aduc provizii în casă! Ia uite ce de conuri am strâns! Tu nu găsești nimic!
Ba câteodată venea chiar și cu un porumb uriaș în spate, lăudându-se:
– Dacă nu aș fi eu, vai de tine și de fesul tău verde!

Piticu’ Verde tăcea și se umfla ca un balon de invidie! Învârtea furios cu o lingură lungă
într-o oală mare. Îi trântea pe masă un bol cu dulceață de trandafiri și bodogănea:
– Nu știi tu să faci așa o dulceață ca mine!
– Ba bine că nu! Mare scofală o dulceață … și Piticu’ Roșu se ridica furios de la masă și
se ducea să-și numere bănuții de aur.
Scotea borcanul cu monede și-l zdrăngănea în fața Piticului Verde:
– Haha eu am mai mulți bani ca tine!
Piticu’ Verde se uita lung la borcanul lui gol. Nu știu cum se făcea dar numai Piticu’
Roșu găsea mereu monede strălucitoare.
Când ieșeau la plimbare, Piticu’ Verde zici că era în altă lume. Rămânea lipit de câte-un
fir de iarbă și vorbea cu toate gâzele și vrăbiuțele. Se cocoța până în copaci, număra puii
și ouăle din cuiburi, vorbea cu veverițele apoi se agăța de câte o frunză călătoare și își
dădea drumul în jos! Își saluta toți prietenii în zbor și râdea cu gura până la urechi! Pe
drum, cânta vesel, pupa toate florile și dădea bobițe verzi la broscuțele din lac.

Piticu’ Roșu pocnea de invidie că el nu are prieteni și nu e băgat în seamă așa că se făcea
că are treabă să caute monede.
Se întorceau amândoi acasă și se împungeau și mai tare unul pe altul!
– Tu nu ai strâns monede ca mine… râdea Piticu’ Roșu și agita borcanul.
– Tu nu ți-ai făcut prieteni ca mine… răspundea cu ochi mici și Piticu’ Verde.
Se urmăreau, se cățărau pe ciuperci și se îmbrânceau unul pe altul.
– Sunt mai rapid ca tine! o lua la fugă Piticu’ Roșu.
Se arunca pe bicicleta roșie zburătoare și gonea ca săgeata!
– Nu mă prinzi! Nu mă prinzi! Pedala și se uita în urmă Piticu’ Roșu!
– Am să-ți sparg borcanul! Am să-ți iau toți banii! Alerga furios Piticu’ Verde după el.
– Haha tu nici nu știi să mergi pe bicicletă! se umfla de râs Piticu’ Roșu din vârful
bicicletei!
– Da dar eu am găsit o ciocolată! Il prindea vesel din urma Piticu’ Verde, flutura mândru
o bucățică neagră de ciocolată și apoi o mesteca fugind după bicicleta roșie!
– Ajung primul la băiță și consum toată apa, mârâia pofticios Piticu’ Roșu care se făcea
că nu vede ciocolata și pedala și mai tare!
Lăsa bicicleta în grădină, fugea zdrăngănind borcanul cu monede și sărea direct în cada
cu apă caldă!
– Am să-ți leg picioarele cu ață verde! venea după el gâfâind Piticu’ Verde.

– Mă faci să râd! Tu nici nu poți să ții în mână un fir de ață! Nici măcar nu știi să coși,
toate hainele tale sunt găurite!
– Ahaa las’ că le găuresc eu pe ale tale! lua foarfeca Piticu’ Verde!
– Atâta-ți trebuie! sărea ca ars Piticu’ Roșu din baie și fugea după foarfecă, cu apa șiroind
pe el și alunecând prin casă!
Si așa continua toată seara, certându-se și luptându-se care știe și care poate mai mult!
La ora de desen, Piticii se așezau la masă: unul cu un creion verde, celălalt cu un creion
roșu. Față în față, ochi în ochi, își ascuțeau creioanele mai repede, din ce în ce mai repede
de săreau vârfuri și praf în sus. Începeau să deseneze cu viteză dar se uitau doar la foaia
celuilalt!
Nici nu începeau bine că Piticu’ Roșu îi înhăța creionul verde:
– Oricum tu nu știi să desenezi, dă-mi mie creionul tău verde!
– Ohh ba nu! Nu ți-l dau! Ținea cu putere Piticu’ Verde creionul lui, trăgea cu
forță Piticu’ Roșu până ce Piticu’ Verde i-a dat drumul și Piticu’ Roșu a căzut de pe
scaun și s-a rostogolit cu fundu-n sus!
Piticu’ Verde a sărit imediat, i-a luat toate foile și a mototolit toate desenele!
Dar era seară și erau amândoi erau prea obosiți să se mai certe. Cu desenele rupte și
inimile goale, se așezau fiecare în pătuțul lui, oftând în întuneric. Cu vocea adormită,
unul dintre pitici căsca somnoros:
– De la fereastra mea se vede luna…
Iar celălalt pitic îngâna: Ba de la fereastra mea…
Adormeau triști și visau fiecare în pătuțul lui și nu se mai auzeau unul pe celălalt!
Piticu’ Verde suspina în vis: “Orice fac e greșit … Nu sunt bun de nimic, nimeni nu
mă vede …” Iar Piticu’ Roșu, șoptea în visul lui: “Oricât de multe lucruri fac, tot nu e
deajuns, nimeni nu mă vede … ”
Doar aripile unui Fluturaș se auzeau fâlfâind și zburând când la unul când la altul.
– Câștigă cine lasă primul sabia jos! șopti încet Fluturașul.
– De fapt, amândoi aveți impresia că nu sunteți văzuți, că nu sunteți importanți.
Doar că Piticu’ Verde crede că nu e văzut pentru că e greșit iar Piticu’ Roșu crede că nu e
văzut pentru că nu face destul.
Dar dacă v-aș spune un Secret? Că fiecare este perfect și frumos exact așa cum este!
Că nimeni nu e greșit sau defect! Si nimeni nu e insuficient! Cum ar fi dacă v-ați
uita unul la altul ca și cum v-ați ajuta unul pe celălalt?
– Cum adică să ne ajutăm?
– E simplu! Celălalt doar iți arată în ce fel te vezi tu pe tine și te ajută să te iubești
mai mult!
Piticii au făcut ochii mari.
Fluturașul se așeză lângă Piticu’ Verde și îl mângâie ușor pe obraz:
– De ce crezi tu că nu ești bun de nimic Pitic Verde?
– Pentru că orice fac e greșit… nimic nu-mi iese bine…
– Dar ce te face să spui că orice faci tu e greșit? Cu cine te compari?
– Piticu’ Roșu face mereu mai bine ca mine și mie nu-mi iese deloc…
– Hmm dar de ce te compari tu cu Piticu’ Roșu? El e Roșu tu ești Verde! Dacă te vei
compara cu alții, vei fi mereu dezamăgit!Nu cumva cel care te ceartă că nu faci bine
eşti chiar tu?
– Cum adică mă cert eu pe mine?
– Păi sa vedem, cum te simți tu când celălalt zice că nu faci nimic bun și el e mai bun
ca tine?
– Mă simt greșit și defect…
– Cine simte că e greșit și defect?
– Eu simt… mormăi Piticu’ Verde.
– Si cu cine are legătură ce simți tu?
– Cu mine…
– Exact! Ce spune celălalt e părerea lui, așa vede el lucrurile! Dar ce simți tu față de
asta e alegerea ta! Ce simți tu e de fapt un clopoțel care sună să-ți spună că ai nevoie
să te iubești mai mult!
– Adică atunci când Piticu’ Roșu mă ceartă că nu fac bine, de fapt eu mă vad pe mine
greșit?
– Exact! Iar Piticu’ Roșu doar te ajută fiind oglinda ta și iți arată că ai uitat să te uiți
frumos la tine! Cum ai vrea să te simți în loc de faptul că ești greșit?
– Că pot să fac și eu lucrur … că sunt perfect și frumos!
– Atunci acum știi cum să te uiți tu la tine!
Apoi Fluturașul zbură lângă Piticu Roșu și îl mângâie și pe el pe obraz:
– De ce crezi că orice faci, tot nu e deajuns?
– Pentru că … tot nu sunt băgat în seamă și apreciat, oricâte lucruri fac nimeni nu mă
vede…
– Nu cumva cel care nu vede câte faci eşti chiar tu?
– Păi cum să fiu eu … celălalt nu vede niciodată câte fac și e mereu nemulțumit …
– Cine simte că nu e apreciat pentru ce face?
– Eu…
– Si cu cine are legătură ce simți tu?
– Cu mine…
– Exact! Ce spune celălalt e părerea lui, așa vede el lucrurile. Dar ce simți tu față de
asta e alegerea ta! Ce simți tu e de fapt un clopoțel care iți arată că ai nevoie să te
iubești mai mult!
– Vrei să spui că atunci când Piticu’ Verde nu mă apreciază pentru cate fac înseamnă că
eu nu mă apreciez și nu sunt mulțumit de mine?
– Exact! Si de fapt, celălalt te ajută fiind oglinda ta și iți arată că ai uitat să te bucuri
și să fii mulțumit de tine! Cum ai vrea să te simți în loc de faptul că nu ești apreciat?
– Că sunt văzut, important, că și eu contez…
– Atunci acum știi cum să te uiți tu la tine!
A doua zi de dimineață, Piticii s-au trezit și s-au uitat uimiți unul la altul de parcă acum
se vedeau pentru prima oară.
– Ce vis ciudat am avut!
– Da… ce vis ciudat am avut și eu!
Apoi, au ieșit împreună la plimbare în pădure!
Au înțeles că de fapt nici măcar nu au de ce să se certe și să se lupte căci nu au nimic de
dovedit! Pentru că fiecare e frumos și perfect așa exact cum este! Au ales să fie o
echipă și să se ajute unul pe celălalt!

S-ar putea să vă placă și