 Home

 Științe Economice
 Științe Agricole
 Drept
 Medicina
 Tehnologii Informaţionale

You are here: Home Științe Economice Finante Finantele Intreprinderii Profitul şi
rentabilitatea întreprinderii

Științe Economice
 Management
 Marketing
 Contabilitate
 Finante
 Merceologie si comert
 Teoria Economica

Sursele de finanţare a mijloacelor fixe

Details
Category: Finantele Intreprinderii
Last Updated: 30 October 2017
Hits: 9857

Sursele de finanţare a mijloacelor fixe

Sursele de finanţare ale mijloacelor fixe:
1) mijloace proprii şi anume:

 sursele din fondul statutar cea mai mare parte a căruia se întrebuinţează pentru procurarea
mijloacelor fixe. La fel în aceste scopuri în continuare, se întrebuinţează acumulările ce sunt
formate la întreprinderi în procesul de producţie.mijloace împrumutate şi anume:
 credite bancare
 credite ale altor creditori care se furnizează sub forma cambiilor şi alte creanţe.
 mijloace primite de la realizarea împrumuturilor obligatoare.

2) mijloace atrase, adică mijloace primite de la vînzarea acţiunilor, a cotizaţiilor de la membrii

colectivului, etc.
3) subvenţii din buget
4) investiţii străine
5) mijloace întrebuinţate de grupuri de întreprinderi
Date despre existenţa şi mişcarea activelor materiale pe termen lung la întreprinderea, sunt
prezentate în Raportul financiar.

Gestiunea activelor curente

Conţinutul, structura şi clasificarea activelor curente
Orice întreprindere pentru a-şi atinge obiectivele propuse trebuie să dispună de un anumit aparat
de producţie format din maşini, utilaje, clădiri, şi alte mijloace. Pentru a face să funcţioneze
aceste valori , întreprinderea trebuie:

 să cumpere materie primă;

 să asigure stocuri pe diferite stadii ale lanţului de producţie în vederea evitării întreruperilor
în activitate;
 să vîndă pentru a-şi recupera resursele cheltuite, adică întreprinderea pe lîngă instrumente
de producţie mai are nevoie şi de active curente;
 stocuri
 valori realizabile pe termen scurt
 valori disponibile

Drept criteriu de deosebire între activele curente şi mijloacele fixe este criteriul de durată. Din
punct de vedere al duratei, activele curente sunt bunuri destinate pentru a fi consumate într-un
timp scurt prin încorporarea lor în fabricaţii sau pentru a fi vîndute. Stocurile au ponderea cea
mai mare în structura activelor curente. Valorile realizabile pe TS sunt alcătuite din creanţe ce se
nasc din operaţiuni de exploatare. Valorile disponibile reprezintă mijloace băneşti.
Necesarul de fonduri depinde de durata ciclului operaţional, de valorile producţiei, de
ritmicitatea aprovizionării şi desfacerii. Stocul, la rîndul său, nu trebuie să fie nici prea mic, nici
prea mare. Stocul prea redus va produce rupturi, iar stocul prea mare va solicita un necesar
exagerat de fonduri.
Necesităţile de capital ale întreprinderii depind de condiţiile de plată ale clienţilor cu menţiunea
că cu cît termenul de plată al acestora este mai mare cu atît capitalurile blocate sunt mai mari.
Sumele aflate la clienţi în curs de recuperare sunt îngheţate şi lipsesc întreprinderile de investiţii
mai rentabile. În acest caz întreprinderea va fi obligată să-şi procure fonduri externe pe care
trebuie să le înapoieze. Activele curentesunt o parte a activului economic care se caracterizează
prin transformarea permanentă a formelor funcţionale, prin consumarea lor într-un singur ciclu
operaţional şi transformarea valorii integrale asupra producţiei în care se încorporează.
În structura activelor curente intră:

 stocuri de materii prime şi materiale

 creanţe pe termen scurt
 investiţii pe termen scurt
 mijloace băneşti
 alte active curente

Structura activelor curente variază de la o întreprindere la alta în dependenţă de specificul şi

obiectul procesului de producţie.

 active curente ce ţin de sfera aprovizionării

 active curente ce ţin de sfera producţiei
 active curentece ţin de sfera comercializării
Din punct de vedere al fazelor procesului operaţional în care se găsesc activele circulante
(active curente) pot fi:
Ponderea acestor categorii depinde de condiţiile concrete în care se desfăşoară aprovizionarea,
producţia şi comercializarea.

1. active curente procurate din fonduri proprii şi atrase

2. active curente procurate din fonduri împrumutate

Din punct de vedere al surselor de formare sau de acoperire cu fonduri, active curente pot
fi:
Îmbinarea acestor categorii de fonduri prezintă o importanţă deosebită care trebuie să asigure o
reducere a costului capitalului, un grad rezonabil de îndatorare a întreprinderii şi o structură
financiară corespunzătoare nevoilor de dezvoltare.

1. în formă materială
2. în formă bănească

Din punct de vedere al formei a.c. sunt:

In dependenţă de caracterul surselor financiare de formare, a.c. sunt:

a. brute, ce caracterizează volumul total al a.c. procurate din capital propriu

b. nete, ce caracterizează acea parte a volumului a.c. care este transformată din capital propriu
şi capital împrumutat pe TL

In dependenţă de caracterul de participare la procesul de producţie, a.c. sunt:

1. ce deservesc ciclul de producţie (stocuri, producţia neterminată etc)

2. ce deservesc ciclul financiar.

Volumul de a.c. depinde de mai mulţi factori:

 nivelul aprovizionării producţiei şi desfacerii

 volumul cheltuielilor
 viteza de rotaţie.

Ciclul operaţional, stocuri şi gestiunea lor

Ciclul operaţional reprezintă ansamblul operaţiunilor realizate de întreprindere pentru a-şi
atinge obiectivele care constau în producerea bunurilor şi serviciilor cu scopul de a fi schimbate.
Ciclul operaţional cuprinde 3 faze:

1. achiziţia bunurilor şi serviciilor - faza aprovizionării;

2. transformarea bunurilor şi serviciilor pentru a ajunge la un produs finit - faza producerii;
3. vînzarea produselor sau schimbarea acestora pe mijloace băneşti - faza comercializării.

Ciclul operaţional trebuie să funcţioneze continuu spre a asigura o folosire optimă a mijloacelor
puse în mişcare şi a capitalului. Funcţionarea normală şi continuă a ciclului operaţional este
asigurată de existenţa stocurilor.
Stocurile reprezintă anumite cantităţi de resurse cărora le corespund anumite fonduri. Stocurile
se exprimă fizic şi valoric, iar în cazul cînd are loc normarea activelor curente pot fi exprimate şi
în număr de zile. Orice întreprindere este destinată să deţină 3 categorii de stocuri:

 stocuri de materii prime şi materiale

 stocuri în curs de execuţie
 stocuri de produse finite

însumarea acestor 3 categorii de stocuri reprezintă stocul global, care trebuie să corespundă
următoarelor cerinţe:

 să fie complet
 să fie suficient în orice moment
 să fie completat sistematic

Volumul stocurilor trebuie stabilit în baza unor cerinţe întemeiate ştiinţific deoarece numai prin
această cale se asigură desfăşurarea ritmică a ciclului operaţional, se evit blocările de resurse
inutile şi costisitoare.
Gestionarea corectă a stocurilor necesită:

 legături directe şi de durată cu furnizorii

 stabilirea şi urmărirea unor grafice de aprovizionare
 lichidarea întîrzierilor în aprovizionare
 reducerea blocărilor de monedă în stocuri inutile
 îmbunătăţirea condiţiilor de păstrare şi manipulare a bunurilor
 reducerea pierderilor în timpul transportării şi depozitării

Creşterea eficienţei activelor curente reclamă stabilirea nivelului optim al stocurilor. Pentru
stabilirea nivelului optim al stocurilor este necesar să se găsească o soluţie matematică între:

1. reîntregirea stocurilor la intervale lungi - soluţie care conduce la scăderea cheltuielilor

de transportare- aprovizionare, dar şi la majorarea blocării de fonduri şi a cheltuielilor de
păstrare - depozitare.
2. reînnoirea frecvenţei a stocurilor - soluţie ce are ca efect creşterea cheltuielilor de
transportare - aprovizionare şi reducerea(cheltuielilor) blocărilor de fonduri şi a cheltuielilor
de păstrare - depozitare.

Principalele elemente ce intervin în gestiunea stocurilor sunt:

 nivelul stocurilor la diferite momente;

 lipsa de stocuri;
 cererea de materiale sau volumul comenzii;
 termenile de reaprovizionare;
 optimizarea stocurilor;
 costul de lansare;
 costul de stocuri.

Finanţarea şi creditarea activelor curente

Pentru funcţionarea normală o întreprindere trebuie să-şi finanţeze nu numai imobilizările, dar şi
activele curente. Ea are nevoie de un stoc minim de materii prime de producţie în curs de
execuţie şi de produse finite. Nivelul acestor categorii de stocuri trebuie să fie în funcţie de
durata unui ciclu de aprovizionare, producţie şi stocaj a produselor finite. Multe întreprinderi
sunt determinate să acorde credite clienţilor deoarece beneficiază la rîndul său de acelaşi
tratament din partea furnizorilor primind un credit furnizor care determină necesarul financiar al
exploatării. Din aceste motive a.c. sunt finanţate de:
Fondul de rulment. Necesarul fondului de rulment reprezintă necesarul de finanţare generat de
activitatea întreprinderii în fiecare stadiu al ciclului operaţional. El este dependent de decalajul
între încasări şi cheltuieli. Necesarul de fond de rulment apare ca diferenţă între activele şi
pasivele de exploatare conform datelor din bilanţ. Necesarul permanent de finanţare este
corespunzător cu capital permanent, iar nevoile temporare - cu creditele pe TS.
Partea din resurse financiare care asigură finanţarea permanentă a a.c. se numeşte fond de
rulment (FR). El se formează din capital propriu şi împrumuturi pe TM şi TL. FR serveşte
pentru a măsura condiţiile echilibrului financiar ce rezultă din confruntarea dintre lichiditatea
activelor pe TS şi exigibilitatea pasivelor pe TS. Relaţia de bază de care se ţine seama în
acoperirea necesarului financiar al exploatării este: NFR = FR + credite de trezorerie
FR se determină prin 2 variante:

 ca diferenţă dintre capital permanent şi active imobilizate;

 ca diferenţă dintre active curente şi resurse de trezorerie.

În baza primei metode se apreciază modalitatea de finanţare a investiţiilor în a.c., iar metoda a
doua creează posibilitatea aprecierii echilibrului financiar pe TS prin nevoile şi resursele de
finanţare a ciclului operaţional.
FR poate fi:
1) Fondul de rulment brut (FRB) care se mai numeşte FR total sau economic şi desemnează
toate elementele de a.c. posibile a fi transferate în bani într-un termen mai mic de 1 an. FRB în
calitate de echivalent valoric al elementelor din activ caracterizate prin lichidităţi pe un termen
mai mic de 1 an se compune din:

 stocuri diverse
 creanţe - clienţi
 avansuri acordate furnizorilor
 disponibilităţi băneşti în casă, în cont, în carnetele de cecuri eliberate etc.

2) Fondul de rulment net (FRN) sau permanent reprezintă partea din capital permanent care
este utilizată pentru finanţarea a.c. FRN se calculează conform relaţiei:
FRN = - Active imobilizate + Capital permanent
FRN = Active curente - Datorii pe TS
3) Fondul de rulment propriu (FRP) reprezintă excedentul capitalului propriu faţă de activele
imobilizate şi arată autonomia de care dispune întreprinderea în finanţarea investiţiilor în a.c.
FRP se calculează conform relaţiilor:
FRP = CP - imobilizări
FRP FRN - Datorii la termen
4) Fondul de rulment străin (FRS) reprezintă datoriile la termen şi se calculează conform
relaţiilor:
FRS = C Permanent. - CP
FRS = FRN - FRP
întreprinderea poate adopta 3 strategii privind constituirea şi nivelul FR care au diferite
consecinţe asupra costurilor financiare şi rentabilităţii:

 strategia de a constitui un FR care ar acoperi nevoile medii de a.c. astfel încît în

trimestrele cu activitate peste cea medie anuală întreprinderea va apela la credite de
trezorerie, iar în celelalte trimestre va înregistra un surplus de lichidităţi care pot fi plasate
profitabil în alte acţiuni;
 strategia de stabilire a unui FR egal cu nivelul activităţii maxime din cursul anului de
previziune. în acest caz are loc o imobilizare de capital permanent în perioadele în care
activitatea se află faţă de nivelul celei maxime, înregistrîndu-se un excedent de lichiditate
pe seama FR care trebuie plasat pe TS în vederea creşterii rentabilităţii generale a
întreprinderii;
 strategia stabilirii unui FR la nivelul activităţii minime. în această situaţie întreprinderea
este nevoită să apeleze permanent la credite de trezorerie fapt ce ridică nivelul costurilor
influenţînd rentabilitatea.

Pe baza FR a capitalurilor investite în a.c. şi a valorii stocurilor se pot calcula o serie de rate ce
se întrebuinţează în analiza financiară în vederea stabilirii diagnosticului financiar şi a măsurilor
de eficientizare. Aceste rate pot fi:
 rata de finanţare a capitalurilor curente care se calculează ca raport între FR şi suma
capitalurilor curente: Rfin.c.c = FR/D Cap.curente
 rata de acoperire a stocurilor care se calculează ca raport între FR şi stocuri: Racop. a stoc.
FR/Stocuri
FR este considerat satisfăcător atunci cînd acoperă 2/3 din valoarea stocurilor.
Credite pe termen scurt . Resursele financiare ale întreprinderii se formează atât din capital
propriu cît şi din capital împrumutat. O parte componentă a capitalului împrumutat este creditul
pe termen scurt, adică contractarea de datorii cu termenul de scadenţă mai mic de un an în scopul
asigurării fondurilor pentru operaţiuni ce privesc desfăşurarea ciclului operaţional.
Prezenţa creditului pe termen scurt în ansamblul relaţiilor de formare a resurselor este cu atât mai
importantă cu cât el constituie o resursă cu pondere mare în completarea fondurilor agenţilor
economici. în condiţiile cînd unităţile economice lucrează rentabil este mai avantajos să se
apeleze la credite pe termen scurt pentru creşterea activităţii, decât să se aştepte cînd prin
capitalizarea profiturilor s-ar putea constitui fonduri proprii îndestulătoare.
Atât la acordare, cât şi pentru întreaga perioadă de utilizare, debitorii trebuie să garanteze
creditele cu valori materiale şi resurse financiare prevăzute a se realiza în sumă cel puţin egală cu
creditul primit. Existenţa garanţiei constituie o certitudine pentru bancă în ceea ce priveşte
recuperarea sumelor împrumutate, în cazul nerambursării la termen a creditului. în garanţia
creditului poate intra orice bun din patrimoniul societăţilor comerciale: stocuri, mijloace băneşti
în cont, resurse financiare prevăzute a se realiza în viitor. Nu pot constitui garanţii stocurile de
calitate necorespunzătoare, cu termen depăşit, depozitate în condiţii improprii etc.
Creditele pe termen scurt pot îmbrăca diverse forme, aşa ca:
Creditul furnizor care ia naştere în momentul în care furnizorul acceptă să nu fie plătit odată cu
livrarea mărfurilor, iar pentru a nu avea dificultăţi de trezorerie furnizorul cere clientului său
permisiunea de a trage trate cu scadenţa corespunzătoare. în acest caz furnizorul poate sconta
aceste trate la bancă în vederea refacerii trezoreriei.
Trata este titlul de credit folosit ca instrument de plată pe termen scurt prin care o persoană
numită trăgător dă dispoziţia altei persoane numită tras să plătească necondiţionat la ordinul
acesteia o sumă la scadenţă unei altei persoane numită beneficiar. Termenul de acordare a
creditului furnizor variază între 30 - 90 de zile, iar termenul mediu de plată a furnizorilor se
calculează după formula:
Tpf=(lPc* t) /100
unde : Tpf - termenul mediu de plată a furnizorilor; Pc - ponderea fiecărei aprovizionări în total; t
- termenele individuale de plată a fiecărei cumpărări sau :
Tpf = [(Efecte de cumpărare + Furnizori) * 360] / Cumpărări
Datorii faţă de diverşi creanţieri reprezintă sumele datorate şi neplătite şi cuprind :

 salarii datorate personalului;

 impozite datorate bugetului statului;
 sarcini sociale asupra salariilor datorate unor organisme specializate în domeniul protecţiei
sociale;
 dividende de plătit asociaţilor şi acţionarilor.

Credite bancare pe termen scurt. Rambursarea creditelor pe termen scurt este asigurată prin
finalizarea ciclului operaţional faţă de rambursarea creditelor pe termen mediu şi lung, care se
efectuează în baza unei activităţi rentabile şi a marjei brute de autofinanţare. Pentru creditul pe
termen scurt banca are drept gaj o încasare prevăzută sau gradul de solvabilitate al întreprinderii.
întreprinderea remite băncii un efect de comerţ (bilet la ordin sau scrisoare de schimb) pe baza
căruia se acordă un credit. în economia concurenţială se utilizează următoarele
Tipuri de credite pe termen scurt:

 Credite generale se acordă întreprinderilor pentru a-şi îmbunătăţi trezoreria fără a fi nevoie
de o garanţie specială, banca informîndu-se de lichiditatea pe termen scurt a clientului. în
structura creditelor generale se includ:
 credite pentru facilităţi de casă - se acordă pe durate foarte scurte în situaţiile în care
întreprinderea are scadenţe dificile cu precizarea că încasările care vor servi la rambursarea
împrumuturilor se cer a fi identificate cu precizie;
 credite pentru descoperire - se acordă pentru o perioadă de pînă la o lună şi se
materializează într-un sold descoperit asupra contului bancar curent al întreprinderii;
 creditul releu - se acordă în aşteptarea unei intrări de fonduri sigure şi apropiate cum ar fi
emiterea de obligaţiuni şi majorările de capital;
 creanţe de trezorerie prin mobilizarea de efecte financiare - se obţin în schimbul
remiterii de efecte financiare.

Toate aceste tipuri de credite după rolul şi obiectul lor sunt legate direct de trezorerie.
Credite legate direct de activitatea operaţională se referă la mobilizarea de creanţe comerciale şi
mobilizarea de creanţe asupra străinătăţii. La ele se referă:

 credite de scont (sau de mobilizare de creanţe comerciale) care se caracterizează prin aceea
că băncile scontează trate, adică avansează bani unei întreprinderi în schimbul unor efecte a
căror încasare va avea loc peste un anumit timp. Timpul de acordare a creditului este durata
dintre data remiterii efectului la bancă şi recuperarea lui efectivă;
 credite de mobilizare de creanţe comerciale care a fost introdus cu scopul de atenua
creanţele scontului şi se acordă tot pentru creanţe comerciale care nu sunt individualizate ci
regrupate într-un singur bilet de scont. Pentru băncile comerciale riscul este mai mare
 deoarece nu au la dispoziţie tratele şi nici puterea împotriva clientului furnizorului pentru a
se recupera resursele date cu împrumut;
 credite de mobilizări de creanţe asupra străinătăţii au menirea de a favoriza exportul. Se
pot acorda pe un termen mai mare şi pot fi transformate în împrumuturi pe termen mediu.
 credite asupra stocurilor se acordă mai rar deoarece impun valorificarea valorii şi
existenţei stocurilor. Pentru a beneficia de asemenea credite întreprinderea trebuie să
depună stocurile gajate în magazine ce eliberează o recipisă care atestă titlul de proprietate
asupra stocurilor la care se adaugă un bilet la ordin. Acest efect de comerţ este scontat de
banca care acordă aceste credite fără ca stocurile să fie depuse în magazine, iar
întreprinderea se angajează să nu vîndă aceste stocuri în perioada cercetării.

Credite specifice unor operaţii speciale. La ele se referă:

 credite de trezorerie - care acoperă diferenţa dintre valoarea tuturor stocurilor şi

cheltuielile pe de o parte şi totalul resurselor formate din fondul de rulment din pasivele de
exploatare şi încasări pe de altă parte;
 credite pentru stocuri , cheltuieli şi alte active constituite temporar din cauze justificate -
se obţin printr-un cont simplu de împrumut în care scop solicitantul depune la bancă cererea
de credit şi documentele corespunzătoare;
 credite pentru necesităţi temporare - se obţin printr-un cont simplu de împrumut doar pe
un termen ce nu va depăşi 90 de zile. Întreprinderea apelează la acest tip de credite cînd
necesităţile de fonduri depăşesc prevederile din planul de trezorerie cu condiţia că aceste
necesităţi suplimentare să fie determinate de cauze independente cum ar fi:

1. primirea în avans de materie primă şi materiale de la furnizori;

2. întreruperea producţiei din diferite cauze;
3. lipsa mijloacelor de transport;

Neîncasarea la timp a produselor, serviciilor şi lucrărilor facturate datorită lipsei a capacităţii de

plată a clienţilor ş.a.
Obţinerea creditelor pentru nevoi temporare are loc numai în condiţia în care agentul economic
face dovadă că va înlătura cauzele ce au generat aceste nevoi suplimentare temporare de fonduri
care nu va depăşi perioada de 90 de zile.

Viteza de rotaţie şi folosirea eficientă a activelor curente

O parte importantă a avuţiei naţionale se află concentrată în active curente care în întreprinderi
capătă forma de stocuri de materii prime şi materiale, combustibil, producţia în curs de execuţie,
piese de schimb etc. De aceea este necesar ca agentul economic să adopte cele mai bune decizii
pentru folosirea eficientă a acestora odată cu sporirea eficienţei cu care este utilizat capitalul
încorporat în a.c.
Se cunosc şi se urmăresc 2 aspecte referitoare la eficienţa utilizării a.c:

 eficienţa utilizării a.c. sub aspect material

 eficienţa utilizării capitalurilor care sunt imobilizate în a.c.

Modul de folosire a.c. sub aspect material se reflectă în consumul de materii prime, materiale,
combustibil etc. şi în cheltuieli pe unitate de produs finit. Consumul de materii şi materiale şi
celelalte cheltuieli se reflectă în indicatorul cheltuieli maxime la 1 leu producţie marfă care se
calculează ca raport între valoarea producţiei marfă programată exprimată în preţul de vînzare (*
100). Acest indicator reflectă aspectele tuturor acţiunilor tehnice, economice şi de alt gen care au
ca scop reducerea cheltuielilor de producţie.
Cel de-al doilea aspect al eficienţei este utilizarea capitalului încorporat în a.c. şi se referă la
timpul mai lung sau mai scurt de imobilizare a acestora în cheltuieli şi stocuri de natura a.c.
Viteza de rotaţie este un indicator de exprimare a modului în care se utilizează a.c. şi se exprimă
prin:

 nr. de rotaţii (coef. vitezei de rotaţie) = Cifra de afaceri / D AC

 durata în zile a unei rotaţii = Per. de timp în care se efect. Calc. / Coef. vitezei de rotaţie

Viteza de rotaţie (Vr) este mai mare atunci cînd coeficientul Vr este mai mare şi durata în zile
mai mică.
Factorii de care depinde nivelul Vr sunt:

 cifra de afaceri;
 volumul capitalurilor curente.

Prin analiza utilizării a.c. se calculează numărul de rotaţii aferent stocurilor care este egal cu:
Nr. rot. stoc. = Cifra de afaceri / Costul de producţie
Calculul numărului de rotaţii pe categorii de stocuri se efectuează astfel:
1. Pentru materii prime:
Nr. de rot. = D materii prime cuprinse în vînzări / Stocul mediu de materii prime.
2. Pentru producţia neterminată şi semifabricate:
Nr. de rot. = Vînzări la cost de uzină / Stocul mediu la prod. neterm. şi semifabricate
3. Pentru produse finite:
Nr. de rot. = Vînzări la cost complet / Stoc mediu de produse finite Existenţa şi
mişcarea activelor curente este reflectată în Raportul financiar.
fShare
inShare
Сохранить

 Prev
 Next

Finante
 Finantele Intreprinderii
 Moneda si Credit
 Piata de Capital
 Finanţe publice
 Activitatea Bancara
 Bazele activitatii investitionale
 Asigurări
  Analiza financiara
 Managementul bancar

Teste Online
 Teste Online Economie

Back to Top