Măsurile de protecţie specială a copilului

Reglementările juridice au ţinut intotdeauana seama de situaţia specială a copilului

determinată de vulnerabilitatea şi nevoia sa de ocrotire ,în trecut ,regimul legal al minorităţii
avea ca fundament concepţia potrivit căreia copiii trebuie supuşi protecţiei exercitate de
reprezentanţii lor legal. În mod tradiţional ,în dreptul privat ,această protecţie a fost
reglementata ,în principal, sub două aspecte principale: incapacitatea minorului şi ocrotirea
părintească.
În epoca modernă, ca efect al schimbării concepţiei cu privire la drepturile
omului,copilul încetează de a mai fi obiect de protecţie şi devine participant la viaţa socială,
inclusiv cea juridică, copilul este titular al drepturilor fundamentale ale omului în aceeaşi
măsură ca şi adulterul. Bineînţeles că aceasta nu are încă gradul de maturitate necesar pentru a
participa la viaţa juridică pe poziţie de egalitate cu majorii, dar aceasta nu înseamnă
excluderea lui, ci sprijinirea şi asistarea lui pentru exercitarea drepturilor fundamentale care îi
aparţin .
Această nouă concepţie cu privire la protecţia copilului a fost exprimată la nivel
internaţional prin adoptarea Convenţiei O.N.U. cu privire la drepturile copilului, iar în dreptul
intern a fost transpusa prin adoptarea Legii nr.272/2004 privind protecţia şi promovarea
drepturilor copilului care are un conţinut complex cuprinzând dispoziţii referitoare la
următoarele aspecte:drepturile copilului(art. 8-49);protecţia specială a copilului lipsit
temporar, sau definitiv, de ocrotirea părinţilor săi (art. 50-71);protecţia copiilor refugiaţi şi
protecţia copiilor în caz de conflict armat(art. 72-79);protecţia specială a copilului care a
săvârşit o faptă penală şi nu răspunde penal(art. 80-81);protecţia copilului împotriva
exploatării(art. 85-99);instituţii şi servicii cu atribuţii în protecţia copilului(art.100-
112);organisme private(art.113);licenţierea şi inspecţia serviciilor de prevenire a separării
copilului de familia sa, precum şi a celor de protecţie specială a copilului lipsit, temporar sau
definitiv, de ocrotirea părinţilor săi (art.115-117);finanţarea sistemului de protecţie a
copilului(art.118-123);reguli speciale de procedura(art.124-131); răspunderi şi sancţiuni
(art.132-136).
Legea nr.272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului reprezintă un
adevărat „Cod al protecţiei copilului” care garantează drepturile acestuia şi libertăţi
civile,sănătatea şi bunăstarea copilului,educaţia,activităţi recreative şi culturale.
Această lege reprezintă o lege –cadru ,care devine norma generală în materia protecţiei
copilului, asigurând aplicarea principiilor acestei materii domeniilor în care produce efecte.
 Potrivit art.4 lit a) din Legea nr.272/2004,prin copil se înţelege persoană care nu a împlinit
vârsta de 18 ani şi nu a dobândit capacitatea deplină de exerciţiu,în condiţiile legii,legea cu
privire la drepturile copilului nu arata ,însă, din ce moment beneficiază copilul de
protecţie.Rezultă că ,în principiu ,el beneficiază de protecţie de la naştere.
Copilul beneficiază de protecţia specială până la dobândirea capacităţii depline de exerciţiu.
La cererea tânărului, exprimată după dobândirea capacităţii depline de exerciţiu, dacă îşi
continua studiile într-o formă de învăţământ de zi, protecţia specială se acorda, în condiţiile
legii, pe toată durata continuării studiilor, dar fără a se depăşi vârsta de 26 de ani.
Tânărul care a dobândit capacitate deplină de exerciţiu şi a beneficiat de o măsură de protecţie
specială, dar care nu îşi continua studiile şi nu are posibilitatea revenirii în propria familie,
fiind confruntat cu riscul excluderii sociale, beneficiază, la
cerere, pe o perioadă de până la 2 ani, de protecţie specială, în scopul facilitării integrării sale
sociale. Prin copil se înţelege persoană care nu a împlinit vârsta de 18 ani şi nu a dobândit
capacitate deplină de exerciţiu,în condiţiile legii,de regulă ,minorul nu are capacitate deplină
de exerciţiu iar dacă minoră se căsătoreşte dobândeşte capacitate deplină de exerciţiu ,dar nu
devine majoră.
De aceea, legea prevede două condiţii:
a) persoană să fie minoră,adică nu a împlinit vârsta de 18 ani ;
b) persoană să nu aibă capacitate deplină de exerciţiu, respectiv, minoră să nu fie căsătorită.

MĂSURILE DE PROTECŢIE SPECIALĂ A COPILULUI

Măsurile de protecţie specială a copilului se aplică în baza planului individualizat de protecţie,

întocmita în condiţiile art.53-55 din Legea nr.272/2004 de către Direcţia Generală de asistenţă
socială şi protecţia copilului în a cărei raza teritorială se afla domiciliul copilului.
Direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului are obligaţia de a întocmi planul
individualizat de protecţie imediat după primirea cererii de instituire a unei măsuri de protecţie
specială sau imediat după ce s-a dispus plasamentul copilului în regim de urgenţă, în art.54 alin.2
planul individualizat de protecţie nu se intomeste dacă s-a instituit tutela. La stabilirea
obiectivului planului individualizat de protecţie se va acorda prioritate reintegrării copilului în
familie sau, dacă aceasta nu este posibilă, plasamentului copilului în familia extinsă potrivit art.4
lit c. din Legea nr.72/2004, copilul, părinţii şi rudele acestuia până la gradul IV inclusiv.
Potrivit art. 55 din Legea nr.272/2004, măsurile de protecţie specială sunt următoarele:
 plasamentul
 plasamentul în regim de urgenţă
 supravegherea specializată
De măsurile de protecţie specială beneficiază:
 copilul ai cărui părinţi sunt decedaţi, necunoscuţi, decăzuţi din exerciţiul drepturilor
părinteşti sau cărora li s-a aplicat pedeapsa interzicerii drepturilor părinteşti, puşi sub
interdicţie, declaraţi judecătoreşte morţi sau dispăruţi, când nu a putut fi instituită tutela;
 copilul care, în vederea protejării intereselor sale, nu poate fi lăsat în grija părinţilor din
motive neimputabile acestora;
 copilul abuzat sau neglijat;
 copilul găsit sau copilul abandonat de către mama în unităţi sanitare;
 copilul care a săvârşit o faptă prevăzută de legea penală şi care nu răspunde penal. În
temeiul art.3 din Legea nr.272/2004, de dispoziţiile acesteia, deci și de cele referitoare la
protecția specială, beneficiază următorii copii:
a) copiii cetăţeni romani aflaţi pe teritoriul României;
b) copiii cetăţeni romani aflaţi în străinătate;
c) copiii fără cetăţenie aflaţi pe teritoriul României;
d)copiii care solicită sau beneficeaza de o formă de protecţie în condiţiile reglementărilor
legale privind statutul şi regimul refugiaţilor în România
(respective,O.G.nr.102/2000,republicata)
e) copii cetățeni străini aflați pe teritoriul României, în situații de urgență constatate, în
condițiile legii, de către autoritățile publice române competente.

Plasamentul

Plasamentul este una dintre măsurile de protecţie specială de care poate beneficia copilul aflat
în una din situaţiile prevăzute de art.56 din Legea nr. 272/2000.
Plasamentul copilului are caracter temporar şi poate fi dispusă, după caz:
 la o persoană sau o familie
 la un asistent maternal
 la un serviciu de tip rezidenţial,adică la un centru de plasament sau la un centru de
primire a copilului în regim de urgenţă, licenţiate în condiţiile legii.
Persoana sau familia care primeşte un copil în plasament trebuie să aibă domiciliul în
România şi sa fie evaluate de către direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului
cu privire la garanţiile morale şi condiţiile materiale pe care trebuie să le îndeplinească pentru
a prin un copil în plasament.Plasamentul copilului care nu a împlinit vârsta de 2 ani poate fi
dispus numai la familia extinsă sau substitutive, fiind interzis plasamentul acestuia într-un
serviciu de tip rezidential.Cu titlu de excepţie,se poate dispune plasamentul într-un serviciu de
 tip rezidential al copilului mai mic de 2 ani,în situaţia în care acesta prezintă handicapuri
grave ,cu dependenţa de îngrijiri în servicii de tip rezidential specializate.
La stabilirea măsurii de plasament se vă urmării:
1) plasarea copilului ,cu prioritate ,la familia extinsă sau la familia substitutive;
2) menţinerea fraţilor împreună;
3) facilitarea exercitării de către părinţi a dreptului de a vizita copilul şi de a menţine legătura
cu acesta.
Măsura plasamentului se stabileşte de către comisia pentru protecţia copilului ,în
situaţia în care există acordul părinţilor,pentru următoarele situaţii:copilul care ,în vederea
protejării intereselor sale ,nu poate fi lăsat în grija părinţilor din motive neimputabile
acestora,copilul care a săvârşit o faptă prevăzută de legea penală şi care nu răspunde penal.
Drepturile şi obligaţiile părinteşti faţă de copil se menţine pe toată durata măsurii
plasamentului dispus de către comisia pentru protecţia copilului. Părinţii decăzuţi din drepturile
părinteşti, precum şi cei cărora li s-a aplicat pedeapsa interzicerii drepturilor părinteşti păstrează
dreptul de a consimţi la adopţia copilului lor.
Modalitatea de exercitare a drepturilor şi de îndeplinire a obligaţiilor părinteşti cu
privire la persoană şi bunurile copilului se stabileşte de către instanţă judecătorească, în
următoarele cazuri:
1) copilul care,în vederea protejării intereselor sale ,nu poate fi lăsat în grija părinţilor din
motive neimputabile acestora;
2) copilul abuzat sau neglijat;
3) copilul găsit sau copilul abandonat de către mama în unităţi sanitare;
4) copilul care a săvârşit o faptă prevăzută de legea penală şi care nu răspunde penal.
Pe toată durata plasamentului ,domiciliul copilului se afla, după caz, la persoană, familia,
asistentul maternal sau la serviciul de tip residential care îl are în îngrijire.Comisia pentru
protecţia copilului său instanţă care a dispus plasamentul copilului va stabili dacă este cazul şi
cuantumul contribuţiei lunare a părinţilor la întreţinere acestuia,în condiţiile Codului familiei.
Evident ,vor fi incidente dispoziţiile art.529 alin.2 din Codul civil care stabilesc cotele
procentuale din câştigul din munca pe care părinţii le datorează pentru întreţinerea copilului,
adică:1/4 pentru un copil,1/3 pentru doi copii şi 1/2 pentru trei sau mai mulţi copii.

Plasamentul copilului în regim de urgenţă

Persoană sau familia care primeşte un copil în plasament în regim de urgenţă trebuie
să aibă domiciliul în România şi să fie evaluată de către direcţia generală de asistenţă socială şi
protecţia copilului cu privire la garanţiile morale şi condiţiile materiale pe care trebuie să le
îndeplinească pentru a primi un copil în plasament de urgenţă. Plasamentul în regim de urgenţă al
copilului care nu a împlinit vârsta de 2 ani poate fi dispus numai la familia extinsă sau
substitutiva, fiind interzis plasamentul acestuia într-un serviciu de tip rezidential.
Ca excepţie, se poate dispune plasamentul în regim de urgenţă într-un serviciu de tip
rezidential al copilului mai mic în situaţia în care aceasta prezintă handicapuri grave, cu
dependenţa de îngrijiri în servicii de tip rezidential specializate. Şi plasamentul copilului în regim
de urgenţă este o măsură de protecţie specială, cu caracter temporar care se stabileşte în situaţia
copilului abuzat sau neglijat precum şi în situaţia copilului găsit sau acelui abandonat în unităţi
sanitare.
Particularitatile plasamentului in regim de urgenta sunt date de situatia speciala in care se gaseste
copilul vizat,care face ca eficienta interventiei protectoare sa fie in relatie directa cu
promptitudinea infaptuirii ei.Sunt cauze de stricta interpretare ,ca atare nu poate fi primita o
cerere de plasament in regim de urgenta fondata pe temeiuri de fapt straine acestor prevederi ,de
pilda pe motiv ca ulterior decesului tatalui,minorul a ramas in grija efectiva a matusii paterne.
Măsura plasamentului în regim de urgenţă se stabileşte de către directorul direcţiei
generale de asistenţă socială şi protecţia copilului din unitatea administrative teritorială în care se
află copilul găsit sau cel abandonat de către mama în unităţi sanitare ori copilul abuzat sau
neglijat în situaţia în care nu se întâmpina opoziţie din partea reprezentanţilor persoanelor juridce,
precum şi a persoanelor fizice care au în îngrijire său asigură protecţia copilului respective. În
regim de urgenţă se stabileşte de către instanţă, măsură plasamentului în situaţia în care
reprezentanţii persoanelor juridice şi fizice care au în îngrijire sau asigură protecţia unui copil
refuza sau împiedica în orice mod efectuarea verificărilor de către reprezentanţii direcţiei generală
de asistenţă socială şi protecţia copilului, iar aceştia stabilesc că există motive temeinice care să
susţină existenţa unei situaţii de pericol iminent pentru copil, datorată abuzului şi neglijării.
Direcţie generală de asistenţă socială şi protecţia copilului sesizează instanţă
judecătorească,solicitând emiterea unei ordonanţe preşedinţiale de plasare a copilului în regim de
urgenţă la o persoană, la o familie, la un asistent maternal sau la un serviciu de tip residential,
licenţiate în condiţiile legii.
În situaţia plasamentului în regim de urgenţă dispus de către direcţia generală de asistenţă
socială şi protecţia copilului, aceasta este obligate să sesizeze instanţă judecătorească în termen de
48 de ore de la data la care a dispus această măsură.
Instanţa judecătorească va analiza motivele care au stat la baza măsurii adoptate de către
direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului şi se va pronunţa după caz cu privire la
menţinerea plasamentului în regim de urgenţă sau la înlocuirea acestuia cu măsură plasamentului,
instituirea tutelei ori cu privire la reintegrarea copilului în familia sa, instanţă este obligată să se
pronunţe şi cu privire la exercitarea drepturilor părinteşti.
 Pe durata plasamentului în regim de urgenţă în temeiul art.64 alin.3 din Legea nr.272/2004 se
suspendă de drept exerciţiul dreptului părinteşti, chiar dacă măsură este dispusă de directorul
direcţie generale de asistenţă socială şi protecţia copilului, defapt această măsură constituie o
excepţie de la regulă înscrisă în art.38 lit.c din Legea nr.272/2004, conform căruia decăderea
totală sau parţială din drepturile părinteşti se dispune numai de către instanţă judecătorească.

Supravegherea specializată

Această măsură are consecrate doar dispoziţiile art.67 din Legea nr.272/2004, măsură se
dispune faţă de copilul care a săvârşit o faptă penală dar care nu răspunde penal. Supravegherea
specializată nu trebuie confundată cu măsură educativa a libertăţii supravegheate prevăzută de art.
101 lit.b şi de art.103 cod penal, evident este o măsură de protecţie specială a copilului iar măsura
libertăţii supravegheate este o măsură educativă. Supravegherea specializată se aplică de către
Comisia protecţiei copilului dacă există acordul părinţilor sau al reprezentantului legal ori de către
tribună, în lipsa acestui acord, iar libertatea supravegheată se aplica numai de către instanţă
penală.
Măsura supravegherii specializate constă în menţinerea copilului în familia sa sub condiţia
respectării de către acesta a unor obligaţii cum ar fi:
 frecventarea cursurilor şcolare;
 utilizarea unor servicii de îngrijire de zi;
 urmarea unor tratamente medicale, consiliere sau psihoterapie;
 interzicerea de frecvenţă anumite locuri sau de a avea legături cu anumite
persoane.
Împrejurările care au stat la baza stabilirii măsurii de protecţie specială, dispune de
Comisia pentru protecţia copilului său de instanta judecatoreasca, trebuie verificate trimestrial
de către Direcţia generală de asistenţă socială şi de protecţia copilului şi, dacă se constată
modificarea stării de fapt avută în vedere la instituirea măsurii, este obligatorie sesizarea de
îndată a Comisiei pentru protecţia copilului respective a instanţei judecătoreşti în vederea
modificării sau după caz a încetării măsurii. Acelaşi drept de sesizare este recunoscut
părinţilor sau altui reprezentant legal precum şi copilul (art.68).
Modul în care sunt puse în aplicare măsurile de protecţie specială precum şi evoluţia
copilului dezvoltarea sa, felul în care este îngrijit sunt urmărite pe toată perioada aplicării
măsurii de către direcţia generală sau de catre organismul privat autorizat care va întocmi
trimestrial sau ori de câte ori apare o situaţie care impune acest lucru, raportate cu privire la
starea dezvoltării sale fizice, mentale, spirituale, morale, sau sociale şi a modului în care este
îngrijit. Constatându-se pe baza raportului întocmit necesitatea modificării sau a încetării
măsurii, Direcţie generală de asistenţă socială şi protecţia copilului este obligate să sesizeze
de îndată Comisia pentru protecţia copilului său instanţă de judecată care va adopta protecţia
copilului la starea de fapt nou create (art.69).
La încetarea măsurilor de protecţie specială prin reintegrarea copilului în familia sa,
serviciul public de asistenţă socială organizat la nivelul municipiilor şi oraşelor, persoanele cu
atribuţii de asistenţă socială din aparatul propriu al consiliilor locale comunale, precum şi
Direcţia generală de asitenta socială şi protecţia copilului în cazul sectoarelor municipiului
Bucureşti de la domiciliul sau după caz, de la reşedinţa părinţilor au obligaţia de a urmării
evoluţia dezvoltării copilului precum şi modul în care părinţii îşi exercita drepturile şi îşi
îndeplinesc obligaţiile cu privire la copil.
Ca regulă generală, în temeiul art.71 din Legea 272/2004, copilul faţă de care a fost
luată o măsură de protecţie specială are dreptul de a menţine relaţii cu alte persoane dacă
acestea nu au o influenţă negativă asupra dezvoltării sale fizice, mentale, spirituale, morale
sau sociale.
Ca şi instituţii şi servicii cu atribuţii în domeniul protecţiei copilului fac parte
următoarele:
a) Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului

b) Comisia pentru protecţia copilului

c) Direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului

d) Serviciile publice de asistenţă socială

e) Servicii pentru protecţia copilului

f) Organismele private

Copiilor aflaţi în dificultate procentul cel mai mare este ocupat de copiii neglijaţi , abuzaţi în
propriile medii familiale,factorii de risc ce conduc la apariţia şi menţinerea stării de dificultate
la copil sunt cu precădere neîndeplinirea rolului de părinte şi neexercitarea responsabilităţilor
parentale.

Sărăcia este factor favorizant, care în corelaţie cu factorii de risc, poate conduce la plasarea
unui copil în stare de dificultate sau în situaţie de abandon,măsurile de protecţie frecvent
utilizate pentru copiii aflaţi în dificultate sunt centrate pe familie dar şi pe internarea în centre
de plasament cu caracter temporar .Copilul trebuie să se bucure de o protecţie specială ,care să
permită garantarea interesului sau superior, art 46 din Constituţia României dispune: „ copiii
şi tinerii se bucura de un regim special de protecţie şi de asistenta în realizarea drepturilor
lor”.