CAPITOLUL 5

Sistemul veniturilor şi cheltuielilor bugetare

Conform legii 500/2002 veniturile şi cheltuielile sistemului bugetar, cumulate la nivel

naţional, alcătuiesc veniturile bugetare totale, respectiv cheltuielile bugetare totale care, după
consolidare, prin eliminarea transferurilor dintre bugete, vor evidenţia dimensiunile efortului
financiar public pe anul respectiv, starea de echilibru sau dezechilibru, după caz.

5.1 Veniturile bugetare

Veniturile bugetare presupun existenţa unor surse prevăzute de lege, prelevate de la
contribuabili, persoane fizice şi juridice cu capacitate contributivă, sub forma impozitelor,
taxelor şi a altor surse (amenzi, penalităţi). Prin venit bugetar trebuie să înţelegem o sursă de
bani care se varsă la buget de către o persoană fizică sau juridică în conformitate cu legea.
Elementele comune veniturilor bugetare sunt următoarele:
- denumirea venitului bugetar
- debitorul sau subiectul impunerii
- obiectul sau materia opozabilă
- unitatea de evaluare
- unitatea de impunere
- asieta sau modul de aşezare a impozitului
- perceperea venitului bugetar
- termenele de plată
- înlesnirile, drepturile şi obligaţiile debitorilor
- răspunderea debitorilor
- calificarea venitului bugetar1
Sistemul veniturilor publice presupune o varietate de forme şi mijloace pentru atragerea
la bugetul statului a sumelor necesare finanţării funcţiilor sale. Formele tradiţionale, comune
tuturor statelor, sunt impozitele şi taxele.

6.1 Fiscalitatea
Fiscalitatea reprezintă totalitatea impozitelor şi taxelor reglementate prin acte normative,
putând fi definită ca un sistem de percepere a impozitelor şi taxelor de către autorităţile publice
în scopul realizării funcţiilor social-economice ale statului.
 Aşadar legislaţia fiscală este ansamblul normelor juridice care reglementează modalităţile
de constituire şi repartizare a fondurilor băneşti ale statului şi ale instituţiilor publice cu scopul
satisfacerii cerinţelor şi funcţiilor social-economice ale societăţii. Normele juridice care
reglementează impozitele şi taxele pot privi obiectul şi subiectele debitoare ale impozitelor şi
taxelor (ex. legea 500/2002) sau procedura aşezării impozitelor ori soluţionarea litigiilor dintre
contribuabili şi organele fiscale (ex. legea 32/1968 - privind stabilirea şi sancţionarea
contravenţiilor)2.
Pentru a fi mobilizate resursele financiare publice este necesară găsirea unei metode cu
ajutorul căreia acestea să fie prevalate. Astfel de metode, în măsura în care legiuitorul le
recunoaşte ca instrument de colectare a resurselor financiare datorate de contribuabili bugetului
statului, sunt pârghiile financiare.
Pentru a le fi recunoscută puterea de pârghii financiare ele trebuie să corespundă
cerinţelor de prelevare şi colectare a resurselor financiare de la toate categoriile de contribuabili
şi pentru toate segmentele fondului bugetului de stat şi să fie recunoscute printr-o normă juridică,
care să le confere autoritate.
Sunt pârghii financiare care acţionează automat, fără a fi necesară intervenţia anumitor
organe de decizie, ele colectându-se automat la termenele şi în cuantumurile datorate
(impozitele, taxele amenzile etc.), sau pârghii financiare care sunt puse în mişcare de către
organele publice de decizie, ele acţionând conjunctural în funcţie de situaţiile concrete ale
exerciţiului bugetar (transferurile de la fondurile publice pentru finanţarea unor obiective şi
acţiuni de mare necesitate, subvenţii, prime pentru export, dobânzi subvenţionate de la bugetul
de stat).
6.2 Impozitul
Impozitul este o sursă de venit bugetar, care are la bază legea, iar ca subiecţi plătitori
persoanele fizice şi juridice, denumite generic contribuabili. El a apărut odată cu apariţia statului,
cu scopul de a asigura funcţiile acestuia şi alte servicii publice. Terminologic cuvântul impozit
sugerează ideea de a impune, de a obliga.
Conform articolului 53 din Constituţie cetăţenii au obligaţia să contribuie prin impozite şi
taxe, care se stabilesc numai prin lege, la cheltuielile publice, cu precizarea că orice alte
prestaţii, în afara celor stabilite de lege, sunt interzise.
Conform legii 500/2002 impozitul este definit ca fiind o " prelevare obligatorie, fără
contraprestaţie şi nerambursabilă efectuată de către administraţia publică pentru satisfacerea
necesităţilor de interes general", iar taxa ca o "sumă plătită de o persoană fizică sau juridică, de

2 Şaguna, D. Dan - Tratat de drept financiar şi fiscal, Editura All, Bucureşti – 2001, pag. 663-664
regulă pentru serviciile prestate acesteia de către un agent economic, o instituţie publică sau un
serviciu public".
Profesorul Dan D. Şaguna defineşte impozitul ca fiind o contribuţie bănească obligatorie
şi cu titlu nerambursabil, datorată, conform legii, bugetului de stat de către persoanele fizice şi
juridice pentru veniturile pe care le obţin sau bunurile pe care le posedă.
Impozitul este justificat prin aceea că funcţionarea oricărei societăţi implică nişte costuri
care trebuie să fie acoperite prin resurse eficiente. Dacă resursele proprii ale statului, care provin,
de exemplu, din proprietăţi publice nu sunt suficiente, atunci trebuie prelevate impozite.
Impozitul apare ca o remuneraţie pentru serviciile de orice natură pe care statul le asigură.
Elementele esenţiale ale impozitelor:
1. Impozitul se exprimă în formă pecuniară şi doar în mod cu totul excepţional în natură;
2. Impozitul este o contribuţie obligatorie, în sensul că toţi contribuabilii trebuie, conform legii,
să participe la formarea veniturilor bugetare;
3. Impozitul este datorat conform dispoziţiilor legale, în sensul că nici un impozit sau taxă nu
poate fi stabilit decât în puterea legii, deci el are caracter juridic pentru că decurge dintr-un raport
juridic bazat pe normele de drept care reglementează relaţia de impunere;
4. Impozitul se stabileşte în mod unitar şi autoritar de către stat;
5. Impozitul este o prelevare cu titlu nerambursabil, în sensul că se plăteşte fără vreo
contraprestaţie din partea statului întrucât aceste fonduri care se transformă în venituri la bugetul
de stat sunt utilizate numai la finanţarea unor acţiuni şi obiective necesare tuturor membrilor
societăţii.
6. Impozitul este o modalitate de participare la constituirea fondurilor generale ale societăţii,
fiind o sursă de venit pentru satisfacerea nevoilor publice, care se datorează pentru veniturile
realizate şi bunurile deţinute3.
Principiile generale ale fiscalităţii
Având în vedere că în cadrul unei societăţi libere, democratice omul este cel care
constituie obiectivul final şi preocuparea esenţială, iar nu statul, cum ar părea la o analiză
superficială, impozitul are un caracter individual, de aceea el trebuie să caute egalitatea şanselor,
nu a condiţiilor.
Impozitul nu trebuie să fie discriminatoriu, în sensul că el trebuie să fie stabilit şi să
urmeze aceleaşi reguli pentru toţi contribuabilii.
Impozitul trebuie să fie impersonal, ceea ce presupune că prelevarea nu trebuie să
implice cercetări de tip inchizitorial asupra vieţii persoanelor.
 Impozitul trebuie să fie neutru, adică să nu se opună unei mai bune gestiuni a economiei,
ci din contră să fie favorabil unei economii eficace.
Impozitul trebuie să fie legitim, adică să afecteze numai acele venituri care corespund
unui serviciu efectiv prestat.
Impozitul trebuie prelevat după principii clare, simple şi care să nu lase loc arbitrariului.

6.3 Clasificarea impozitelor

Impozitele se clasifică după mai multe criterii:
a.) după criteriul subiecţilor contribuabili:
- impozite plătite de persoane fizice (impozitul pe clădiri)
- impozite plătite de persoane juridice (impozitul pe profit)
b.) după calitatea subiectelor şi a obiectului:
- impozite personale (cele care vizează o anumită calitate a persoanei - impozitul
pe salariu)
- impozite reale (care vizează averea);
c.)după denumire:
- impozite
- taxe
Din punct de vedere bugetar cel mai important interes practic îl prezintă următoarea
clasificare:
d.) după relaţia cu contribuabilul şi modul de repercusiune în:
- impozite directe
- impozite indirecte
În cazul impozitelor directe, ele sunt suportate de contribuabil, fiind plătite de acesta,
deci contribuabilul este nominalizat, impozitul putând fi estimat şi cuantificat.
Impozitele indirecte sunt plătite de contribuabili şi suportate de beneficiarul produselor
sau a prestaţiilor de servicii.
Criteriul de departajare a impozitelor directe de cele indirecte este dat fie de:
- evidenţierea impozitului la organele administrativ - financiare (cele evidenţiate fiind cele
directe), fie de
- modul în care se repercutează asupra contribuabilului, afectându-i patrimoniul. În cazul în care
contribuabilul plăteşte şi suportă din patrimoniul său impozitul, suntem în prezenţe unui impozit
direct. În cazul în care contribuabilul plăteşte impozitul, dar altă persoană îl suportă, suntem în
prezenţe unui impozit indirect.
 Avantajele şi dezavantajele impozitelor directe4:
a.) Avantaje:
- sunt mai juste decât cele indirecte, deoarece reflectă putere contributivă a contribuabilului;
- sunt certe, stabile, prestabilite, deci ne putem baza pe ele;
- au efect psihologic asupra contribuabilului, în sensul că permanentizează ideea de obligaţie
fiscală, creând premisele unei atitudini conştiente faţă de această obligaţie;

b.) Dezavantaje:
- sunt rigide, nu se pot modifica uşor;
- nu sunt populare, în sensul că prin plata lor se creează un sentiment de frustrare;
- presupun mult formalism (operaţii, activităţi de evidenţiere, calculare şi comunicare)

Avantajele şi dezavantajele impozitelor indirecte:

a.) Avantaje:
- sunt mai mobile decât cele directe;
- sunt mai populare, deoarece nu sunt nominalizate, fiind din punct de vedere psihologic mai
uşor de suportat;
- nu presupun formalităţi de evidenţă;
- se suportă şi se plătesc în rate;
- consumatorul se raportează la ele dacă are posibilitatea şi dacă doreşte, cu excepţia produselor
de strictă necesitate;

b.) Dezavantaje:
- sunt mai puţin juste (sunt anumite situaţii în care achiziţionarea unor produse nu reflectă
capacitatea contributivă a contribuabilului);
- nu sunt certe (nu se pot cuantifica prealabil, depinzând de puterea de cumpărare a
contribuabilului);
- prin intermediul lor se pot masca impozitele directe (în sensul că nu apelăm la acestea
majorându-le, ci la impozitele indirecte care fiind mai mobile sunt mai uşor de modificat)5;

6.4 Taxele
Taxa reprezintă plata efectuată de persoanele fizice sau juridice pentru serviciile prestate
acestora de către instituţii, alături de impozite ele reprezintă cea de a doua categorie principală de

4Petică Roman, Doina - Dreptul finanţelor publice, Editura Tribuna, Sibiu - 2000, pag 40-41
5 Petică Roman, Doina - Dreptul finanţelor publice, Editura Tribuna, Sibiu - 2000, pag 40-41
venituri la bugetul de stat. Cu alte cuvinte taxele sunt încasate de la persoanele care solicită o
anumită activitate din partea unor instituţii de stat şi deci beneficiază de servicii publice altele
decât cele cu caracter productiv.
Trăsăturile taxelor:
- taxele reprezintă plata neechivalentă pentru diferite lucrări efectuate de organe sau instituţii
care prestează diferite servicii şi rezolvă interese legitime ale persoanelor fizice sau juridice.
Plata acestor servicii este neechivalentă întrucât ea poate fi mai mică sau mai mare în comparaţie
cu valoarea prestaţiilor efectuate de organele sau instituţiile statului.
- subiectul plătitor este precis determinat din momentul în care solicită efectuarea activităţii
respective;
- taxele reprezintă o contribuţie prin care sunt acoperite cheltuielile necesare serviciilor
solicitate, în vreme ce impozitele sunt întrebuinţate la acoperirea cheltuielilor generale ale
societăţii.
- taxele reprezintă plăţile făcute pentru servicii, lucrări efectuate în mod direct şi imediat de către
organele sau instituţiile specializate;
Principiile care guvernează stabilirea şi aplicarea taxelor:
- unicitatea taxelor, ceea ce înseamnă că pentru unul şi acelaşi serviciu prestat unei persoane taxa
este datorată o singură dată;
- răspunderea pentru neîndeplinirea obligaţiei de plată revine funcţionarului din instituţia prin
intermediul căreia se prestează serviciul respectiv şi nu debitorului;
- nulitatea actelor nelegal taxate;
- taxele sunt anticipate, adică ele se datorează şi se achită în momentul solicitării serviciilor
respective6.

6.5 Funcţiile taxelor şi impozitelor

Impozitele şi taxele la care sunt obligate subiectele plătitoare îndeplinesc, în principiu,
trei funcţii:
a. - Contribuţia la formarea fondurilor generale de dezvoltare a societăţii e o obligaţie a
tuturor persoanelor fizice şi juridice care realizează venituri impozabile sau taxabile;
b. - Redistribuirea unor venituri primare sau derivate reprezintă operaţiunea de preluare
a unor resurse în vederea repartizării lor pentru satisfacerea unor interese generale ale societăţii;
c. - Reglarea unor fenomene economice sau sociale